Sfântul Ierarh Leon, Episcopul Cataniei
Acest Sfant se tragea, cu neamul, din Ravena (Italia), din parinti cu bunastare si credinciosi, si a trait pe vremea imparatiei lui Constantin, nepotul lui Iraclie (641-668). Si era pretuit de toti, pentru curatia vietii sale, pentru nevointa si grija de suflete ce avea, pentru duhovniceasca lui intelepciune si pentru multe faceri de bine, pe care, fara preget, le impartea in jurul sau. Drept aceea, trecand dupa lege prin toate sfintitele trepte, cu dumnezeiasca alegere, a fost hirotonit episcop al cetatii Catania, care este in insula Sicilia, unde se afla si vulcanul Etna, din care, pana astazi, se pogoara si curge foc.
Deci, Sfantul Leon, stralucea inaintea tuturor, luminand sufletele date in grija sa, ajutand pe orfani si pe vaduve si ingrijind de toti cei saraci si nevoiasi, incat si de darul facerii de minuni s-a invrednicit. Ca numai cu rugaciunea a surpat la pamant un idol. Asemenea, a ridicat o mare si frumoasa biserica in cinstea bunei, biruitoarei Mucenita Lucia, aparatoarea Siciliei. Apoi, luand indrazneala ca un leu - dupa numele sau - a intrat in foc cu vrajitorul Eliodor, care strica sufletele oamenilor, cu vrajile lui, legandu-l numai cu epitrahilul sau, iar focul, arzand de tot pe vrajitor, pe Sfantul Leon, dimpotriva, l-a pazit neatins ...
Si ajungand vestea despre el pana la Constantinopol, imparatul i-a trimis o scrisoare, rugandu-l sa se osteneasca a veni pana la dansul. Si, ducandu-se, l-a primit imparatul cu multa cinste, cuprinzandu-i picioarele si cerand binecuvantare si rugaciune de la Sfantul. Si s-a intors de acolo, incarcat de multe daruri de la imparat. Si, venind la scaunul sau, Sfantul a impartit saracilor toate cele primite, nepastrand nimic pentru el.
Si a pastorit multi ani, cu parinteasca dragoste, mitropolia Cataniei, pe multi aducandu-i de pe caile pierzaniei, pe multi ajutandu-i, fara sa-i intrebe, de ce neam sunt ori de cred in Hristos, facandu-se, tuturor, toate, dupa cuvantul Apostolului.
Si, ajungand la adanci batranete, s-a mutat la Domnul, iar moastele lui au fost asezate in biserica Sfintei Lucia, de dansul zidita, unde el face minuni si dupa moarte
Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre razboiul dracilor, impotriva calugarilor.
Viaţa Sfântului Ierarh Leon, Episcopul Cataniei
Acest de Dumnezeu ales luminător al Bisericii şi împlinitor al
dumnezeieştilor porunci, râvnitorul apostolilor, purtătorul de grijă al
săracilor şi minunatul lucrător de prea mari minuni, s-a născut în
mitropolia Ravenei, din părinţi de neam bun; iar la suflet era mult mai
de neam, pentru covârşitoarea lui faptă bună, pentru vieţuirea cea
vrednică de laudă; căci nu numai după ce a luat arhieria, ci şi mai
înainte săvârşea fapte bune de Dumnezeu insuflatul, având grijă
lucrurilor bisericeşti şi ocârmuirea, ca un econom credincios şi
înţelept slujind tuturor celor împreună robi şi împărţind măsuri din
griul stăpânesc.
Deci, după ce a murit Savin, cel ce fusese mai înainte arhiereu,
pentru minunata lui petrecere, s-a adunat toată mulţimea mitropoliei
Catanei, din dumnezeiască voinţă şi au ales toţi pe Leon. Care, după
numire, avea şi vitejie de suflet şi dădea război cu bărbăţie împotriva
lupilor celor gândiţi, apoi se nevoia cu privegheri, cu rugăciuni şi cu
alte fapte bune, ca să păzească oile nevătămate de eretici şi de
diavoli, mustrând în fiecare zi şi răsturnând reaua slăvire a deşartei
glăsuiri şi vădind basmele păgânilor, ca un prea înţelept, iar către
credincioşi era foarte milostiv şi îndurat, dând multe milostenii cel
ce-l urma pe Hristos.
Sfântul Leon strălucea înaintea tuturor ca un luminător prea
luminos, purtând de grija sufletelor şi de sărmani îngrijindu-se, fiind
hrănitor al săracilor şi al celor strâmtoraţi sprijinitor preasârguitor.
Şi, pe scurt, pe toţi lipsiţii şi scăpătaţii îi primea şi îi ajuta cu
dâre bogată. Apoi se făcea tuturor toate, după cum zicea marele apostol,
ca să-i mântuiască pe cât ar fi cu putinţă. Şi avea râvna multă la
dumnezeiasca credinţă că un alt Ilie. După aceea, se nevoia să şteargă
păgânismul cu totul, căci erau încă unii ce se închinau idolilor ca
nişte necunoscători. Drept aceea, nu numai cu cuvinte îi învăţa, ci şi
cu lucruri şi cu minuni, ca să cunoască slăbiciunea şi neputinţa
deşerţilor zei şi puterea cea covârşitoare a adevăratului Dumnezeu.
Într-o zi s-a dus cu mulţi oameni la un loc, unde aveau elinii un idol
din vremea lui Deciu şi nebunii îl socoteau Dumnezeu. Dar preaînţeleptul
Leon a făcut acolo rugăciune cu lacrimi, către Stăpânul Hristos, să-l
surpe ca un Atotputernic; şi îndată, o! minune, a căzut la pământ şi s-a
zdrobit necuratul idol. În acel loc s-a aflat în ceasul acela o cruce
preaminunată, iar cei de faţă, văzând o înfricoşată minune ca aceasta,
s-au spăimântat. Deci a zidit acolo o biserică a sfinţilor 40 de
mucenici şi nu numai această biserică, ci şi o alta prea frumoasă şi
vestită a zidit cuviosul, în numele Sfintei fecioare Muceniţe Lucia,
care a mărturisit acolo, în Catana. În această biserică se află acum
întru tot cinstitele şi sfintele moaşte ale acestui minunat Leon; şi
iese dintr-însele ca un izvor de-a pururea curgător, mirositor, de toate
relele izbăvitor, de patimi curăţitor şi al diavolilor izgonitor. Căci
multe minuni a săvârşit de trei ori fericitul în viaţă, ba şi mai multe a
săvârşit după moarte şi săvârşeşte în fiecare zi până astăzi; şi
tămăduieşte toată neputinţa celor ce-l cheamă cu credinţă. Pe toate nu
le scriem una câte una, pentru scurtare, ci numai o lucrare de minuni să
o povestim, pe care a săvârşit-o încă trăind, pentru care veţi înţelege
cita îndrăznire avea către Hristos, de Dumnezeu insuflatul.
Se afla acolo un vrăjitor, în ostrovul Siciliei, care făcea cu
ajutorul diavolului semne şi minuni şi se numea Eleodor, care a întrecut
pe Iani, pe Iamvri şi pe Simon, fiindcă avea într-însul toată lucrarea
diavolească. Acesta era fiu al unei creştine de neam, cu numele Varvara
şi se socotea a fi creştin; însă era de copil semeţ şi mândru şi poftea
să fie eparh al cetăţii, ca să facă fără de ruşine voile sale cele rele.
Dar nu era voia lui Dumnezeu să ia o vrednicie ca aceasta preaînaltă,
el care era nevrednic.
Deci, a luat altă îndrăzneală întru tot necuratul, adică a aflat un
iudeu vestit în vrăji şi în farmece, cu care s-a împrietenit şi l-a
rugat să-i ajute să ia vrednicia cea dorită. Iar acela i-a dat o
scrisoare, zicând astfel: "Du-te în miezul nopţii la mormintele
boierilor şi te suie deasupra unui stâlp şi acolo va veni un om
înfricoşat la vedere, dar să nu te temi. Şi dacă îţi va zice să te
cobori, să nu-l asculţi până nu-ţi va făgădui să-ţi facă toate voile
tale". Atunci, urâtul Eleodor s-a dus în locul acela, bucurându-se şi
aruncând în văzduh hârtia, a văzut pe diavol călare pe un cerc şi i-a
zis: "Ce-ţi trebuie de la mine?" Iar el a răspuns: "Voiesc să-mi faci
tot ce doresc". Iar el a răspuns: "Dacă primeşti să te lepezi de
Hristos, orice-mi vei cere îţi voi face degrab!"
Atunci ticălosul s-a lepădat de Hristos şi s-a rânduit împreună cu
satana, care i-a dat pe diavolul cel mai puternic în răutate şi prea
viclean, ce se numea Gaspar, căruia i-a poruncit să stea lângă dânsul şi
să i se supună totdeauna că să săvârşească şi să împlinească toate
poruncile lui. Acestea poruncind, boierul întunericului s-a făcut
nevăzut ca un potrivnic al lui Dumnezeu. Iar înşelătorul şi lepădatul de
Dumnezeu, Eleodor, a rămas bucurându-se, necunoscând ticălosul
pierderea sufletului şi a trupului său. Că n-a muncit numai sufletul lui
veşnic, ci prin dreapta judecată a lui Dumnezeu şi de viaţa aceasta s-a
lipsit, făcându-se mistuire focului, ca un moştenitor al muncii celei
veşnice, după cum vom istorisi mai jos. Că acest om lepădat de Hristos,
nepunând în mintea sa nebiruirea dumnezeieştii puteri, s-a apucat să
facă rău celor dreptcredincioşi, el, păgânul şi necuratul, măiestrind în
fiecare zi împotriva lor, încât pe toţi i-a tulburat cu năluciri şi cu
farmece, blestematul. Şi nu numai în mitropolia Catanei, ci şi prin alte
părţi, cetăţi şi oraşe ale Siciliei umblând, tulbura cu vrăjile sale pe
toţi. Deci, ascultaţi puţine din multele lui vrăji, ca să înţelegeţi
facerile lui de rău.
Aflându-se într-o zi în târgul cetăţii, treceau nişte femei care
mergeau la trebuinţa lor şi el, prea îndrăzneţul, a făcut cu vrăjile
sale să curgă râu prin mijlocul târgului; iar femeile, ca să nu se ude,
îşi ridicau hainele în sus cât puteau, iar oamenii râdeau. Şi nu numai
această, ci şi pietrele şi lemnele le prefăcea în aur. Iar dacă l-ar fi
cumpărat cineva, se făceau iarăşi în piatră sau lemn, spre paguba
cumpărătorului. Şi nu numai această săvârşea maestrul Eleodor; ci pe
fiicele boierilor celor vestiţi şi slăviţi le fermeca şi le îndemna spre
satanicească îndrăgostire şi se lăsau pe ferestre, ca să se întâlnească
cu cei îndrăgostiţi de dânsele. De aceea, cetăţenii s-au dus şi l-au
pârât la eparh, ca să-l pedepsească precum se cuvenea. Iar el a trimis
oameni să i-l aducă şi, ducându-se în casa lui şi în tot locul, dar
căutându-l nu-l găsiră. Pentru aceea, fiind silit, eparhul Luchie a
scris către Constantin, nepotul lui Ieraclie, care era pe atunci
stăpânitor al grecilor, povestind în scrisoare toate răutăţile şi
măiestriile lui Eleodor, cum am spus mai sus şi cum au făcut mulţi
creştini de au crezut în idoli şi înfricoşa toată cetatea că o va arde
cu focul Etnei, prin vrăjile sale.
Împăratul a trimis un bărbat vrednic din suita sa, cu numele
Iraclid, pe care-l avusese protoconsul, şi i-a poruncit să meargă în
Sicilia, ca să-l aducă legat pe Eleodor cel vrednic de moarte. Deci,
ducându-se Iraclid, când a ajuns la ostrov, s-a aflat acolo la mal şi
Eleodor şi i-a urât, zicând: "Eu sunt acela pe care-l căutaţi, iată vin
de voie, după porunca împărătească. Deci nu mă legaţi ca pe un osândit;
că dacă n-aş fi voit să viu, aş fi fugit şi nu m-aţi fi aflat". Acestea
auzindu-le, Iraclid s-a minunat şi vrăjitorul i-a spus: "Nu vă îngrijiţi
de lucruri care sunt de prisos, că eu vă duc pe voi într-o zi la
Bizanţ". Iar ei, auzind acestea, s-au spăimântat, ştiind că au făcut 30
de zile până au ajuns în Sicilia. Şi după ce au cumpărat ceea ce au
voit, i-au poruncit să intre în corabie şi să plece. Iar vrăjitorul i-a
dus pe dânşii la o baie şi le-a zis să intre într-însa ca să se scalde,
dar să nu-şi facă cruce şi nici să pomenească numele lui Hristos. Iar ei
au intrat şi, îndată spălându-se, s-au aflat în baia cea împărătească a
Constantinopolului şi s-au spăimântat de o minune înfricoşată ca
aceasta şi, ieşind din baie, şi-au găsit afară hainele lor.
Deci, mergând în palatele cele împărăteşti, au povestit
stăpîni-torului toate cele întâmplate, care s-a minunat de covârşitoarea
păgânătate a vrăjitorului. Nevorbind împăratul cu dânsul nicidecum, a
poruncit să-i taie capul numaidecât, iar el a cerut să-i dea apă să bea
şi, aducîndu-i-se un pahar cu apă, s-a făcut că-l bea şi intrând în
pahar s-a făcut nevăzut, zicând: "Rămâi sănătos o! împărate, de data
asta, că eu mă duc în cetatea Catanei şi acolo să mă cauţi".
Spăimântându-se împăratul de aceasta, nu se dumirea şi nu ştia ce să
facă. Însă a trimis iarăşi pe Iraclid la cetatea Catanei, ca să-l aducă
legat ca pe un osândit. Şi mergând, l-a găsit iarăşi la malul mării şi
i-a heretisit pe ei. Deci vrând ei să-l lege, le-a zis să nu se
ispitească fără folos. Şi le-a făgăduit că-i va duce iarăşi într-o zi la
Bizanţ. Şi însemnând marea cu un toiag de dafin, pe care îl ţinea în
mâini, a făcut un caic şi le-a zis să intre într-însul fără de frică şi
să-şi pună şi merindea lor; iar ei au intrat cu Iraclid mai pe urmă şi
într-o zi au ajuns în Bizanţ, iar caicul acela, fiindcă era nălucire
diavolească, s-a făcut nevăzut, însă ei s-au aflat pe pământ cu toată
sinodia lor şi se minunau.
Deci s-a auzit vestea în toată cetatea că iarăşi a venit Eleodor şi
toţi alergau să-l vadă. Apoi, trecând pe lângă casa lui Iraclid, s-a
plecat pe fereastră femeia lui Iraclid, cu numele Ethalia, să-i vadă.
Şi, văzând pe Eleodor, a scuipat asupra lor, zicând: "Ia vedeţi, oameni
buni, pentru ce fel de lucru s-a dus de două ori în Sicilia bărbatul meu
şi s-a primejduit". Însă Eleodor s-a mâniat şi a zis către dânsa: "Eu
te voi face în toată cetatea de râs". Deci cu cuvântul semeţul a făcut
de a urmat şi lucrul; căci a pierit focul şi nu se afla nicăieri fără
numai în trupul Ethaliei. Pentru aceea, oamenii neavând foc cu care să
se slujească, au scos-o cu sila în mijlocul cetăţii şi îşi lua foc
fiecare de la trupul ei. Deci împăraţii au condamnat pe Eleodor să moară
de foame. Iar el, a făcut să fie foamete şi lipsă mare pretutindeni,
încât nu se mai aflau bucate de mâncare. De aceea împăratul a poruncit
să-i taie capul în temniţă, unde era închis. Dar cum şi-a ridicat
gealatul mâna ca să-i taie capul, s-au arătat două cercuri pe umerii lui
care au sărit sus, la acoperiş şi l-au desfăcut iar pe acolo a fugit
blestematul, zicând: "Fii sănătos, împărate, şi te mântuieşte; caută-mă
pe mine iarăşi în Catana, ca şi mai înainte". Deci s-a dus într-o clipă
în Sicilia şi acolo făcea iarăşi semnele sale cele diavoleşti.
Într-una din zile făcându-se alergare de cai, Eleodor a găsit pe un
nepot al fericitului Leon, care se numea Hrisis şi a zis către dânsul:
"Pot să-ţi fac un cal aşa cum n-are nimeni mai bun". Deci, cu cuvântul
s-a făcut şi lucrul prin nălucirea diavolului şi, încălecând Hrisis pe
cal, s-a făcut minunat în toată priveliştea şi toţi s-au spăimântat;
apoi, poruncind eparhul să-i aducă acel cal de mare preţ, calul s-a
făcut nevăzut. Cuviosul Leon a povestit eparhului pricina; de aceea a
închis în temniţă pe Eleodor ca pe un vrăjitor şi l-a condamnat la
moarte. Scoţându-l gealaţii să-i taie capul, el le-a făgăduit trei litre
de aur ca să-l elibereze şi, primind gealaţii, el a făcut prin nălucire
o piatră ce se părea a fi de aur; şi aceia, luând-o, l-au eliberat,
zicând către eparh că a fugit prin nălucire diavolească. Apoi, vrând ei
să împartă aurul, l-au găsit piatră ca mai înainte. Acestea şi altele
făcea blestematul, pe care le lăsăm spre a nu lungi povestirea şi să nu
întinăm auzurile voastre. Vom povesti numai ce fel de sfârşit rău a avut
el, precum i se cădea.
De multe ori îl sfătuia pe el preamilostivul păstor Leon, pentru
bunătatea lui Hristos, şi-l rugă să înceteze faptele lui cele rele, ca
să nu se muncească de trei ori ticălosul în focul cel veşnic, împreună
cu diavolii, dar el n-a primit, ci făcea şi mai multe rele, socotind că
sunt bârfeli sfătuirile şi poruncile sfântului. Adăugând fărădelegi
peste fărădelegi, a îndrăznit semeţul a intra şi în sfânta biserică, ca
să ia în râs preacuratele şi dumnezeieştile Taine. Căci într-o zi, când
era un praznic mare şi sfântul slujea Sfânta Liturghie, a intrat şi
necuratul Eleodor, care juca cu picioarele fără de rânduiala şi zicea
bârfeli şi hule spre râs, încât se fălea că va face pe sfânt şi pe toţi
ceilalţi să joace; dar n-a putut, căci dumnezeiasca putere a oprit
relele lucrări ale diavolului.
Această obrăznicie a deşertului de minte îngreţoşând pe slujitorul
lui Dumnezeu Leon, a îngenuncheat şi s-a rugat lui Dumnezeu fierbinte
să-i ajute ca să ruşineze măiestriile lui. După rugăciune a alergat
afară din sfântul altar, după ce s-a împărtăşit cu Sfinţele Taine, mai
înainte de a se dezbrăca de sfintele veşminte şi a legat tare de
grumaji, cu omoforul său, pe Eleodor, zicând: "Domnul Dumnezeu, cel ce a
gonit din cer pe tatăl tău, diavolul, să te certe ca să nu mai poţi
lucra vrăjile tale, spre amăgirea şi pierzania multora". Acestea zicând,
l-a tras până la locul celor osândiţi, care se numea Ahilion, şi a
poruncit mulţimii poporului să adune lemne multe şi să facă foc mare şi
după ce mai înainte l-a silit a mărturisi toate faptele lui rele, l-a
tras şi au intrat împreună în foc; şi a stat acolo pururea pomenitul,
până când a ars Eleodor desăvârşit şi s-a făcut cenuşă pierzătoare.
Deci, cu osândă dreaptă, nedreptul s-a ars în foc, ca un moştenitor al
iadului, şi s-a dus în focul cel veşnic.
Dar, marele arhiereu şi făcătorul de minuni Leon nu numai că a
ieşit din văpaie nevătămat, spre spaima celor ce îl vedeau, dar nici de
sfinţitele lui veşminte nu a îndrăznit să se atingă focul, nici să le
ardă sau măcar un fir de păr din sfinţitul şi preacinstitul său cap. Tot
aşa de demult s-a făcut în Babilon o minune înfricoşată ca aceasta, pe
vremea lui Nabucodonosor, cu trei sfinţi tineri, pe care, văzând-o, cei
de faţă s-au spăimântat şi slăveau cu mare glas pe Domnul, Care făcea
nişte minuni ca acestea ca să preamărească pe robul său. Vestea aceasta
străbătând în toate părţile, împăratul Constantinopolului a trimis la
sfânt scrisori, prin care îl ruga să vină la dânsul să-l vadă şi să-l
binecuvânteze, iar el s-a dus, ca să nu se arate neascultător poruncii
împărăteşti. Acolo însuşi împăratul l-a cinstit cu evlavie şi cu
cucernicie, văzându-i faţa cea încuviinţată a petrecerii îngereşti,
darul Sfântului Duh, strălucirea şi lucrarea semnelor celor negrăite;
căci a săvârşit acolo în împărăteasca cetate multe minuni, iar mai ales a
pus cărbuni aprinşi şi tămâie în haina sa şi i-a tămâiat spre slava şi
marea cuviinţă a lui Dumnezeu. Pentru aceea, văzând o minune ca aceasta,
s-au spăimântat toţi şi când el a voit să se întoarcă la scaunul său,
toţi l-au petrecut cu mare cinste şi evlavie, precum se cădea.
De viaţa acestui sfânt s-au minunat îngerii, iar diavolii s-au
înfricoşat de puterea şi stăpânirea pe care i-a dat-o asupra lor
Atotputernicul Dumnezeu. Apoi oamenii s-au înspăimântat de covârşitoarea
smerenie şi sfinţenie, şi pentru vrednicia facerii de minuni
încuviinţate Sfântului Leon; iar ereticii s-au spăimântat de glasul
dogmelor lui celor drepte. Elinii au amuţit de înţelepciunea lui şi
desăvârşit s-au ruşinat. Ochii cei orbiţi s-au luminat, mâinile şi
picioarele cele slăbănogite s-au vindecat, toată vătămarea şi boala
trupului şi toate mădularele cele bolnave şi pătimaşe s-au tămăduit prin
punerea mâinilor sale şi prin rugăciunile lui. Aceste şi alte minuni şi
mai slăvite a săvârşit Sfântul Leon, nu numai cât a trăit întocmai ca
un înger, dar şi după ducerea şi sfânta lui mutare de aici către
Dumnezeu. Dar, mai ales, şi mai minunate până în ziua de astăzi lucrează
minuni Atotputernicul Dumnezeu la mormântul lui, ca să preamărească pe
robul său, pe care nu se cuvine a le scrie, fiindcă trăiesc încă aceia
care printr-însul s-au vindecat; numai una să povestim, pe care a
săvârşit-o în ziua mutării sale către Dumnezeu.
O femeie de neam bun, din cetatea Siracuzei, curgându-i sânge, a
cheltuit toată averea ei la doctori, dar n-a dobândit nici un folos. Mai
pe urmă, luminându-se printr-o dumnezeiască descoperire, s-a dus la
doctorul acesta fără de plată şi ajungând la poarta cetăţii, care se
numeşte Ariani, a auzit clopotele, care se trăgeau pentru mutarea
Cuviosului. Grăbindu-se, a alergat acolo şi căzând la sfintele lui
moaşte cu lacrimi şi cu credinţă, a cerut vindecare. Pentru aceea, după
credinţa ei, îndată a urmat şi împlinirea dorinţei, că i-a încetat
curgerea sângelui în chip minunat; şi dobândindu-şi tămăduire, s-a
întors la casa ei bucurându-se, şi a povestit minunile cele mari ale lui
Dumnezeu, mărind pe adevăratul robul său.
Sfântul Leon a adormit în 20 de zile ale lunii februarie, dându-şi
fericitul şi fără de prihană sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, iar
cinstitul şi sfântul lui trup l-au îngropat cu cinste în preafrumoasa
biserică a sfintei muceniţe şi fecioare Lucia, pe care însuşi a zidit-o.
Iar Domnul, Care slăveşte pe cei ce Îl slăvesc, a preamărit şi după
moarte pe adevăratul Său rob; căci iese de-a pururea mir binemirositor
din mormântul său, care tămăduieşte toată boala celor ce vin la dânsul
cu evlavie şi cu credinţă.
Dar, O! Leone, iubitorule şi moştenitorule al celor cereşti, care
te-ai arătat leu cu adevărat şi ai nădăjduit ca un leu nebiruit! O!
împărate, preastăpînitor al patimilor şi al vrăjmaşilor tirani,
lucrătorule, care ai spăimântat ceata ereticilor că pe nişte vulpi
viclene şi cu râvnirea împărătească, de leu, ai gonit-o departe, iar pe
poporul dreptcredincioşilor l-ai adunat şi l-ai întărit cu dogme tari şi
învăţături preaînţelepte. Cel ce ai fost puternic în lucru şi în cuvânt
şi ai strălucit în amândouă, ca un soare, tuturor marginilor; cel ce cu
semnele şi minunile cele mai mari ai covârşit nu numai pe proorocii de
demult, dar te-ai întrecut şi cu cei dintâi şi mai mari apostoli. O!
păstorule ales de Dumnezeu, luminătorule aprins cu foc dumnezeiesc şi
robule al lui Dumnezeu, următor de Hristos, pedepsitorule al celor fără
de minte, pierzător al diavolilor şi rugător preafierbinte al celor ce
nădăjduiesc la tine; primeşte cu dragoste şi milostivire ca un părinte
iubitor de fii, aceste cereri care ţi se aduc cu multă dorinţă din minte
şi din limbă neiscusită; dăruieşte credincioşilor pace, linişte,
sănătate şi veşnică mântuire a sufletelor şi tuturor celor ce săvârşesc
sfinţită pomenirea ta. Să nu încetezi a cere de la Dumnezeu ca să le dea
cele ce sunt de folos, izgonire de patimi, izbăvire de ispite,
însănătoşire de boli şi dobândire a tuturor bunătăţilor; iar în veacul
ce va să vie, să ne învrednicim împărăţiei cereşti şi fericirii celei
veşnice, în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine toată
slava, stăpânirea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu
Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Viața Sfântului Ierarh Agaton, Episcopul Romei
Acest cuvios părinte al nostru şi făcător de minuni
Agaton era din Italia, fiu de părinţi creştini, cucernici şi bine
cinstitori, care, ostenindu-se, l-au învăţat toată Scriptura cea de
Dumnezeu insuflată şi folositoare. Căci atât de mult s-a folosit şi s-a
umilit, încât, după ce au murit părinţii săi, a adunat toată bogăţia lor
şi chemând odată pe săraci le-a împărţit-o pe toată şi s-a dus la o
mănăstire, unde s-a făcut monah. Şi îmbrăcându-se în chipul îngeresc,
slujea lui Dumnezeu ziua şi noaptea, făcând rugăciuni pentru lume. Şi se
nevoia atât de mult spre fapta bună, iar fapta bună nu se ascunde, a
ajuns papă al Romei. Şi bine împodobind această vrednicie, în pace s-a
mutat către Domnul.
Viața Sfântului Cuvios Visarion
Acest cuvios părinte al nostru Visarion s-a născut
trupeşte în Egipt. După ce s-a făcut mai mare şi a fost învăţat Sfintele
Scripturi, a strălucit întru inima lui lumina cea sfântă. Pentru
aceasta din fragedă vârstă a iubit pe Dumnezeu foarte, neîntinând în
nici un fel sfântul botez pe care-l primise în pruncie. Astfel,
suindu-se într-un loc pustiu, se nevoia ca fiind fără de trup; şi
defăimând trupul ca ceva stricăcios, a supus tot răul binelui şi a avut
ajutor pe Dumnezeu, pe Care îl iubea. Păzind curat chipul lui Dumnezeu,
cu toată puterea săvârşea aceleaşi lucruri ca şi proorocii cei mari, cei
care au vorbit cu Dumnezeu aievea. Astfel dacă Moise, temelia tuturor
proorocilor, prin lemn a prefăcut apele cele amare în ape dulci,
închipuind Crucea Domnului, ca să liniştească pe iudeii ce cârteau,
acest fericit, mergând odată cu ucenicul său pe cale, neavând apă şi
fiind arşi de sete, prin însemnarea Crucii în văzduh, a prefăcut apa
mării, din sărată şi cu neputinţă de băut în apă dulce şi rece şi bună
de băut; din care şi îndestulându-se împreună cu alţii mulţi, au
mulţumit lui Dumnezeu. Şi tot astfel după cum Iosua Navi, oarecând,
biruind pe Amalic a oprit soarele din drumul său, până ce a înfrânt pe
duşmani, şi acest fericit, aflându-se odată într-un loc oarecare şi spre
folosul multora vorbind şi fiind vremea spre seară, cerând de la
Dumnezeu, a oprit soarele până ce a săvârşit învăţătura. A coborât apoi
apă din cer, ca şi Ilie, de mai multe ori, când unii au cerut de la el
aceasta. Proorocul Elisei, oarecând, cu cojocul lui Ilie a trecut
Iordanul, fără să se ude; iar fericitul acesta în loc de Iordan a trecut
Nilul, folosindu-se în loc de cojoc de semnul crucii. Asemenea şi alte
semne făcând cu puterea Crucii, şi până la adânci bătrâneţi slujind lui
Dumnezeu, s-a mutat către veşnicele locaşuri.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Antioh, despre
curatirea pacatelor.Caci, se cade, celui ce cheama pe Dumnezeu spre aducerea darurilor pentru popor, mai intai, sa-si curete sufletul si trupul sau, de toata prihana, si, asa, va putea sa aduca rugaciune catre Dumnezeu si pentru altii si sa se asemene marelui arhiereu Zaharia, tatal Mergatorului-inainte. Caci era drept, umbland in toate poruncile Domnului, fara prihana. Deci, atunci cand slujea el, a intrat sa cadeasca in templu, iar multimea poporului astepta rugaciunea lui si de la Dumnezeu mila, i s-a aratat lui ingerul Domnului, stand de-a dreapta altarului cadirii, si i-a zis: "Nu te teme, Zaharia, ca s-a auzit rugaciunea ta si femeia ta, Elisabeta, va naste tie fiu si vei chema numele lui Ioan, si acesta va fi mare inaintea lui Dumnezeu". Caruia este slava, in veci !
Sinaxar 20 Februarie
În această lună, ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru, Leon, episcopul Cataniei, făcătorul de minuni.
Acest sfânt se trăgea din Ravena, fiind fiu de
părinţi de neam ales şi binecredincioşi. Din pricina curăţiei vieţii
lui, a nevoinţei şi grijii faţă de cugetul său, trecând după lege prin
toate sfinţitele trepte, prin dumnezeiască alegere, a fost făcut
întâistătător al mitropoliei Cataniei, care se afla în insula Siciliei.
Leon, potrivit cu numele lui, ca un leu plin de îndrăznire şi
strălucind ca un luminător, a luminat pe toţi, având grijă de suflete,
ajutorând văduvele şi îngrijindu-se de toţi. A ridicat o biserică
mare, în cinstea bunei biruitoare muceniţe Lucia şi a ars pe Iliodor
cel ce făcea cu farmecele semne şi minuni. Acest Iliodor, făcându-se
cunoscut în mijlocul poporului ca făcător de minuni şi de năluciri, a
cutezat să săvârşească şi asupra Bisericii lui Dumnezeu, meşteşugirile
lui cele rele. Atunci fericitul, prinzându-l cu nevoinţă în mâinile lui
şi legându-l cu sfântul epitrahil, a poruncit să fie aprins în
mijlocul cetăţii foc mare, şi mărturisind toate farmecele lui, a intrat
cu el, ţinându-l legat de grumaz, în mijlocul focului; şi n-a ieşit
sfântul din foc până nu a făcut pe acel ticălos cenuşă şi spuză. Faptul
acesta a făcut pe toţi să se mire, nu numai pentru că sfântul a rămas
nevătămat, ci şi pentru că focul nu s-a atins nici de veşmintele sale.
Deci, mergând vestea pretutindeni în lume de această minune şi
ajungând şi la urechile împăraţilor Leon şi Constantin, aceştia au
trimis de a adus pe sfânt, şi i-au cerut să se roage pentru dânşii.
Acest cuvios părinte a fost mare întru minuni, nu numai în timpul
vieţii, ci şi după săvârşirea din viaţă.
Tot în această zi, pomenirea
sfântului mucenic Sadoc episcopul şi a sfinţilor ce s-au săvârşit
împreună cu dânsul, o sută douăzeci şi opt la număr.
Sf. Mucenic Sadoc, Episcopul Persiei şi cei 128
de martiri au suferit împreună cu dânsul în Persia, sub împăratul
Savoriu al II-lea. Sf. Sadoc era succesorul mucenicului Simeon
(prăznuit în 17 aprilie).
Odată, Sadoc a avut un vis în care Sf. Simeon îi povestea despre cum a
pătimit el însuşi moartea ca martir. Înfăţişat în mare slavă la
capătul unei scări care ducea în rai, Sf. Simeon i-a spus: "Ridică-te
până la mine, Sadoc, nu-ţi fie teamă. Ieri m-am ridicat eu, astăzi te
vei ridica tu."La puţin timp, împăratul Savoriu a reînceput persecuţia împotriva creştinilor, dând ordin ca Sf. Sadoc împreună cu clerul şi enoriaşii săi să fie prinşi şi arestaţi. În total, 128 de oameni au fost arestaţi, dintre care şi nouă fecioare. Aceştia au fost torturaţi în închisoare timp de 5 luni, cerându-li-se lepădarea de Hristos şi închinarea la zeul soarelui şi al focului. Curajoşii martiri au răspuns: "Noi suntem creştini şi ne închinam la un singur Dumnezeu". Toţi au fost condamnaţi la tăierea capului cu sabia.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Visarion.
Acest cuvios părinte al nostru Visarion s-a
născut trupeşte în Egipt. După ce s-a făcut mai mare şi a fost învăţat
Sfintele Scripturi, a strălucit întru inima lui lumina cea sfântă.
Pentru aceasta din fragedă vârstă a iubit pe Dumnezeu foarte,
neîntinând în nici un fel sfântul botez pe care-l primise în pruncie.
Astfel, suindu-se într-un loc pustiu, se nevoia ca fiind fără de trup;
şi defăimând trupul ca ceva stricăcios, a supus tot răul binelui şi a
avut ajutor pe Dumnezeu, pe Care îl iubea. Păzind curat chipul lui
Dumnezeu, cu toată puterea săvârşea aceleaşi lucruri ca şi proorocii
cei mari, cei care au vorbit cu Dumnezeu aievea. Astfel dacă Moise,
temelia tuturor proorocilor, prin lemn a prefăcut apele cele amare în
ape dulci, închipuind Crucea Domnului, ca să liniştească pe iudeii ce
cârteau, acest fericit, mergând odată cu ucenicul său pe cale, neavând
apă şi fiind arşi de sete, prin însemnarea Crucii în văzduh, a prefăcut
apa mării, din sărată şi cu neputinţă de băut în apă dulce şi rece şi
bună de băut; din care şi îndestulându-se împreună cu alţii mulţi, au
mulţumit lui Dumnezeu. Şi tot astfel după cum Iosua Navi, oarecând,
biruind pe Amalic a oprit soarele din drumul său, până ce a înfrânt pe
duşmani, şi acest fericit, aflându-se odată într-un loc oarecare şi
spre folosul multora vorbind şi fiind vremea spre seară, cerând de la
Dumnezeu, a oprit soarele până ce a săvârşit învăţătura. A coborât apoi
apă din cer, ca şi Ilie, de mai multe ori, când unii au cerut de la el
aceasta. Proorocul Elisei, oarecând, cu cojocul lui Ilie a trecut
Iordanul, fără să se ude; iar fericitul acesta în loc de Iordan a
trecut Nilul, folosindu-se în loc de cojoc de semnul crucii. Asemenea
şi alte semne făcând cu puterea Crucii, şi până la adânci bătrâneţi
slujind lui Dumnezeu, s-a mutat către veşnicele locaşuri.
Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Agaton, papă al Romei.
Acest cuvios părinte al nostru şi făcător de
minuni Agaton era din Italia, fiu de părinţi creştini, cucernici şi
bine cinstitori, care, ostenindu-se, l-au învăţat toată Scriptura cea
de Dumnezeu insuflată şi folositoare. Căci atât de mult s-a folosit şi
s-a umilit, încât, după ce au murit părinţii săi, a adunat toată
bogăţia lor şi chemând odată pe săraci le-a împărţit-o pe toată şi s-a
dus la o mănăstire, unde s-a făcut monah. Şi îmbrăcându-se în chipul
îngeresc, slujea lui Dumnezeu ziua şi noaptea, făcând rugăciuni pentru
lume. Şi se nevoia atât de mult spre fapta bună, iar fapta bună nu se
ascunde, a ajuns papă al Romei. Şi bine împodobind această vrednicie,
în pace s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Chindiu, episcopul Pisidei.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Plotiu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem, despre smerita cugetare.
Acestea sunt semnele si cunoasterile smereniei celei adevarate. Si fericit este cela ce le are pe ele, ca acela s-a facut casa si biserica a lui Dumnezeu si Dumnezeu S-a salasluit intru dansul si Imparatiei Cerurilor mostenitor s-a facut. Amin.
