• Pomenirea celor Doisprezece Sfinţi Mucenici ucişi în timpul împărăţiei lui Diocleţian
Pamfilie, primul dintre aceştia, era presbiter al bisericii din Cezareea Palestinei. El a fost un om învăţat şi credincios care a îndreptat textul Noului Testament, curăţindu-l de greşelile diverşilor copişti. El însuşi copia cu mâna lui această carte mântuitoare şi o dădea celor care o doreau. Al doilea a fost diaconul Valentin, bătrân cu vârsta şi alb de înţelepciune. Acesta era o autoritate recunoscută în Sfintele Scripturi, pe care le cunoştea pe de rost. Al
treilea a fost Pavel, un cetăţean de frunte, care în timpul unei
persecuţii anterioare fusese aruncat în foc pentru credinţa lui în
Hristos. Pe lângă aceştia se mai aflau cinci fraţi după trup şi
după duh, care se născuseră în Egipt şi care se întorceau în patria lor
după ce fuseseră siliţi să muncească în minele din Cilicia. La porţile
Cezareei ei au declarat că sunt creştini şi au fost aduşi în faţa
judecăţii. La întrebarea: „Care sunt numele voastre şi din ce neam
sunteţi?” ei au răspuns: „Numele păgâne date de maica noastră noi le-am
lepădat şi ne-am numit în loc Ilie, Isaia, Ieremia, Samuil şi Daniil”.
La întrebarea „Care este patria voastră?” – ei au răspuns: „Ierusalimul cel de Sus”.
Toţi aceşti opt au fost decapitaţi, iar după ei a fost ucis încă şi
tânărul Porfirie, care a căutat trupurile mucenicilor ca să le îngroape.
Pe Porfirie l-au îngropat de viu, ca şi pe Seleuc, care mai înainte
fusese ofiţer şi care se apropiase să sărute picioarele mucenicilor
înainte să cadă sabia peste capetele lor; de asemenea ucis a fost
vârstnicul Teodul, o slugă a judecătorului roman, care în timpul
înmormântării mucenicilor le-a sărutat sfintele lor moaşte; iar la
sfârşit mucenicie a primit şi Iulian, care s-a închinat şi el şi a
sărutat sfintele trupuri cele fără de viaţă ale mucenicilor. Şi aşa, dând ceea ce este mic şi puţin pentru ceea ce este mult, de mare preţ, şi veşnic, ei cu toţii s-au mutat la Domnul la anul 308 după Hristos.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Maruta
Maruta a fost episcop în cetatea Tagrit din Mesopotamia. El a fost vestit pentru credinţa şi bunătatea lui.
Maruta a înmuiat mânia împăratului persan Yezdegeherd către creştini,
i-a cerut să-i dea moaştele celor patru sute de mucenici care fuseseră
ucişi în Persia şi a întemeiat oraşul Martiropolis pe sfintele lor
moaşte. El şi-a sfârşit alergarea pământească şi s-a strămutat la Domnul
la anul 422 după Hristos.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Roman
Roman a fost un ţăran din Carpenesion, simplu şi neştiutor de carte. Aflând despre vitejia şi slava mucenicilor pentru Hristos, tânărul Roman a dorit şi el cununa muceniciei.
El a mers la Tesalonic, unde a început să laude credinţa în Hristos cu
voce tare, netemându-se de lume şi numind islamul basm. Turcii l-au
schingiuit crunt, iar apoi l-au vândut unui corăbier. Creştinii l-au
răscumpărat de la acel corăbier şi l-au trimis la Sfântul Munte Athos
unde Roman s-a tuns monah de către slăvitul Acachie. Dar Roman pe mai
departe dorea mucenicia pentru Hristos. Cu binecuvântarea bătrânului
Acachie, Roman a călătorit la Constantinopol prefacându-se nebun şi
începu să ducă un câine de lanţ pe străzile turceşti. La întrebarea: „Ce faci?”, el răspundea că îl hrăneşte pe câine aşa cum îi hrănesc şi creştinii pe turci.
Turcii l-au aruncat într-un puţ secat, unde a stat patruzeci de zile
fără pâine. Apoi l-au scos din puţ şi l-au omorât prin tăierea capului.
Timp de trei zile, s-a văzut cum o lumină iese din trupul lui. Un englez
i-a luat trupul şi l-a dus în Anglia. Un
anume monah a muiat un ştergar în sângele mucenicului. Ştergarul se
păstrează şi astăzi la Mănăstirea Dochiaru din Sfântul Munte Athos. Slăvitul mucenic al lui Hristos a luat moartea pentru Stăpânul la anul 1694.
Cel dintii cu randuiala era Sfantul Pamfil, care era de neam din Beirut, barbat vestit si preot al cetatii. Acesta invatase multa carte, si, parasind averea si casa parinteasca, s-a facut ucenic lui Pieriu, care urma lui Origen, la marea scoala din Alexandria. Acest Pamfil a infiintat in Cezareea Paleslinei o mare biblioteca, de peste trei mii de carti, pe care a daruit-o bisericii de acolo. A intemeiat, tot acolo, si o scoala, in care se invata duhovniceasca filosofie a Sfintei Scripturi, pe care a copiat-o de mai multe ori si pe care a raspandit-o in dar. Vestit invatat fiind, era totodata impodobit si cu viata imbunatatita. Si, asezandu-se in Cezareea, macar ca se bucura de multa pretuire intre oameni, el si-a impartit averea la saraci si traia in fapte bune, in smerenie si in infranare, propovaduind Evanghelia si aducand pe multi la dreapta credinta.
Faima credintei si intelepciunii sale ajungand pretutindeni, si-a atras mania lui Urban, carmuitorul Palestinei, care-l inchise si-l chinui in temnita, vreme de doi ani, iar dupa moartea lui Urban, prigonirea continua sub dregatorul Firmilian. Si in temnita unde se afla Sfantul Pamfil se mai gaseau inchisi si alti crestini vrednici de lauda: Valent, diaconul din Ierusalim, batran intelept si ascutit la minte, care stia pe de rost Sfanta Scriptura si, Pavel din Ianina Palestinei, cel Fierbinte cu duhul, care suferise, mai inainte arderea focului pentru credinta. Toti trei, indurand chinurile, nu incetau a marturisi pe Hristos.
Deci, au trecut, in vremea aceea, prin Cezareea, cinci tineri din Egipt, in drum spre tara lor. Si, marturisind ei ca sunt crestini, indata au fost aruncati in aceeasi temnita si au fost pusi la chinuri, cu Sfintii Pamfil, Valent si Pavel. Nici unul din ei nu s-a clintit de la dreapta credinta. Iar numele lor erau: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil si Daniil.
Si fiind osanditi la moarte si popor mult adunandu-se la vestea osandirii lor s-au ridicat glasuri din popor care strigau impotriva prigonitorilor. Deci, au fost prinsi atunci: Porfirie, un tanar de 18 ani, care fusese slujitor Sfantului Pamfil, Seleucus, care avusese inalta dregatorie in oaste si, sclavul Teodul, chiar dintre casnicii dregatorului. Si au fost ucisi, la porunca dregatorului Firmilian, cu infricosatoare moarte: unii, arsi de vii, altii, junghiati si rastigniti, iar altii, prin taierea capului.
Iar un oarecare Iulian, care inca nu se botezase, dar ravnea sa se numere cu crestinii, om in trecere prin Cezareea si cautand o unealta, fiind prins pe inserate ca saruta trupurile Sfintilor omorati, a fost osandit sa fie ucis si el, prin ardere de viu, implinind astfel ceata celor doisprezece.
Si asa, cei doisprezece Prooroci si Apostoli, am stat cu Proorocii si cu Apostolii, inaintea lui Hristos Domnul, in cereasca imparatie, incununati cu cununile biruintei. Dumnezeului nostru slava!
Sinaxar 16 Februarie
În această lună, ziua a şaisprezecea, pomenirea
sfinţilor mucenici: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian,
Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil.
Aceşti măreţi mucenici, în anul al şaselea al
prigoanei lui Diocleţian împotriva creştinilor, au fost aduşi la
mucenicie, din multe cetăţi şi din felurite chipuri de viaţă, de
meşteşuguri şi de dregătorii, uniţi fiind însă numai prin credinţa lui
Hristos. Şi fuseseră prinşi în acest chip: vrând să treacă prin porţile
Cezareei şi întrebându-i păzitorii care erau la porţi, cine sunt şi
din ce loc vin, ei au răspuns că sunt creştini, şi că patria lor este
Ierusalimul cel de sus. Drept aceia au fost prinşi şi duşi înaintea
ighemonului cu toţii: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil; după
multe chinuri au primit condamnarea la moarte prin sabie. O dată cu ei
au fost tăiaţi şi Pamfil, Seleuc, Valent şi Pavel; iar Porfiriu cerând
trupul lui Pamfil, stăpânul său, a fost prins şi băgat în foc; asemenea
şi Iulian, îmbrăţişând trupurile sfinţilor şi sărutându-le, a fost
băgat şi el în foc; iar Teodul, fiind răstignit pe un lemn, şi-a
săvârşit în acest chip mucenicia sa.
Tot în această zi, pomenirea
sfinţilor mucenici cei din Martiropole, şi a preacuviosului Maruta, cel
ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor.
Acest cuvios Maruta a fost episcop. El a fost
trimis de împăratul Teodosie, sol către împăratul perşilor. Pentru
prisosul bunătăţii sale, de mare cinste învrednicindu-se la perşi, mai
vârtos şi din aceea că a izbăvit pe fiica împăratului ce era ţinută de
un duh viclean, a cerut moaştele sfinţilor ce suferiseră mucenicia în
Persia. Şi zidind cetate în numele lor, a pus moaştele într-însa; iar
după câţiva ani de la aceasta, a adormit şi el în ziua în care se
făcea pomenirea sfinţirii cetăţii acesteia. Pentru aceasta şi
prăznuirea sa se face împreună cu mucenicii.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Flavian.
Acest cuvios părinte al nostru Flavian,
ducându-se pe vârful unui munte şi făcându-şi o chilioară, s-a închis
într-însa. Şi a petrecut acolo şaizeci de ani, fără să vorbească cu
cineva şi fără să fie văzut de cineva; şi plecându-şi cugetul în inima
sa, gândea la Dumnezeu şi de la El lua toată mângâierea, după
proorocia ce zice: "Dasfătează-te în Domnul, şi-ţi va da ţie cererile
inimii tale". Printr-o deschizătură mică într-unul din pereţii chiliei
sale scotea afară mâna şi primea hrana ce i se aducea; însă ca să nu
fie văzut de cei din afară, locul pe unde scotea mâna afară era săpat
ca un arc de cerc. Hrana lui era legumele muiate, pe care le mânca o
dată pe săptămână. În asemenea chip vieţuind fericitul, toţi cei
şaizeci de ani nu şi-a schimbat nicidecum hrana, nici această înaltă
petrecere a sa. Prin aceasta s-a îmbogăţit de la Dumnezeu cu darul
minunilor şi al tămăduirilor. Astfel petrecându-şi viaţa sa fericitul, a
schimbat această vremelnică viaţă plină de osteneli cu viaţa veşnică
şi fericită, întru care acum se veseleşte.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Flavian, patriarhul Constantinopolului.
Acest sfânt a fost preot al sfintei Biserici din
Constantinopol; şi pentru multa sa înfrânare şi îmbunătăţită
petrecere, cu voinţa lui Dumnezeu şi cu alegerea împăratului, a
Senatului şi a Sfântului Sinod a fost hirotonit patriarh al acestei
Biserici. Iar prin îngăduinţa lui Dumnezeu, a fost scos de ereticul
Dioscor şi cei de un cuget cu el, după ce ţinuse patriarhia un an şi
zece luni şi a fost trimis în surghiun. Şi multe chinuri suferind
pentru credinţa ortodoxă şi căzând în boală, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea
sfântului cuvios şi mucenic Romano cel din Carpenisia, care mărturisind
în Constantinopol, la anul 1694, prin sabie s-a săvârşit.
Acest sfânt neomartir a fost ucenic al Sfântului Acachie Kavsokalivitul
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, pilda folositoare de suflet, din
Pateric, despre nevointa, curatenie si milostenie.Un om a zis prietenului sau: fiindca am pofta sa vad pe imparat, vino cu mine. Si i-a zis lui prietenul: Vin cu tine, pana la jumatatea caii. Si a zis altui prieten al lui: Vino tu sa ma duci la imparat. Iar acela i-a raspuns: te duc pana la palatul imparatului.
Si a zis si celui de al treilea prieten: Vino cu mine la imparat. Iar el a zis: Eu vin si te duc la palat si graiesc si te infatisez la imparat." Si il intrebau pe el: "Care este puterea pildei ?"
Si, raspunzand, le-a zis lor: "Cel dintai prieten este nevointa, care povatuieste pana la drum. Cel de al doilea prieten este curatenia, care ajunge pana la cer. Iar prietenul al treilea este milostenia, care conduce pana la Imparatul Dumnezeu, cu indrazneala." Si, asa fratii, folosindu-se, s-au dus. Dumnezeului nostru, slava !
Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici
O Mucenicilor ai lui Hristos,
Flori preafrumoase,
Care de-a pururea nu vă veştejiţi.
O, Mucenicilor ai lui Hristos,
Verdeaţă vie din miezul iernii,
Ce către cer, cu purpura sângelui împodobiţi,
Vă înălţaţi.
O, Mucenicilor ai lui Hristos,
O, voi, mireasmă curată de tămâie
Şi candelă de icoană cu lumină dumnezeiască arzând!
Voi alergarea pentru Hristos Cel Preafrumos
Aţi săvârşit,
Şi acum în Rai cu El pururea petreceţi.
Lumea va fi şi va trece,
Dar voi niciodată nu veţi trece,
Ci pururea în ceruri cu Hristos vă veseliţi.
