• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Vlasie
Sfântul Vlasie s-a născut în provincia Capadociei. Încă din copilărie el era temător de Dumnezeu şi blând. Pentru aceste virtuţi, a fost ales episcop al cetăţii Sevastia (din Armenia). Vlasie a fost un mare luminător al vieţii creştineşti în această cetate păgână.
La vremea unor grele prigoniri ale creştinilor, Sfântul Vlasie a stat
în mijlocul turmei sale, întărind-o şi cercetând pe toţi mucenicii lui
Hristos de prin închisori, între care se afla şi slăvitul Eustratie.
Când aproape toţi creştinii din Sevastia au fost fie ucişi, fie s-au
ascuns de frica prigoanelor, bătrânul Vlasie s-a retras în Muntele
Argheos şi s-a sălăşluit acolo într-o peşteră. Fiarele îl simţeau că este sfânt şi se adunau în jurul lui, iar el le mângâia.
Dar prigonitorii l-au aflat pe sfânt în locul lui îndepărtat şi l-au
târât la judecată. Pe drum, Sfântul Vlasie a vindecat un tânăr căruia i
se oprise un os în gât. La rugămintea unei văduve care plângea şi-l ruga
cu lacrimi să facă rugăciune ca să-şi afle porcul ei pe care îl răpise
un lup, Sfântul porunci cu rugăciunea lupului să ducă porcul înapoi ceea
ce se şi făcu. Siniştrii judecători îl torturară bestial pe Sfântul
Vlasie: cu biciuiri şi cu ruperea cărnii trupului cu dinţi de fier. Dar
prin tăria credinţei lui în Hristos, Sfântul Vlasie, chiar din mijlocul
acestor chinuri, aduse pe mulţi păgâni la Hristos. Şapte femei şi doi
copii fură aruncaţi după aceea să zacă în temniţă alături de el. Femeile
au fost ucise mai întâi prin tăierea capului, apoi fură decapitaţi şi
Sfântul Vlasie cu cei doi copii. Sfântul Vlasie a luat mucenicia pentru
Hristos la anul 316. Oamenii se roagă
Sfântului Vlasie pentru sănătatea animalelor din gospodărie şi păzirea
lor de răpirea de către fiarele sălbatice, în apus el mai este chemat în
ajutor şi pentru toate bolile de gât.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Gheorghe din Kratovo
Gheorghe era de neam sârb, din oraşul Kratovo. El era lucrător în argint de meserie, iar în inimă şi cuget era creştin credincios şi evlavios.
Gheorghe avea optsprezece ani când turcii au încercat să-l facă să
treacă la islam. Gheorghe a rămas însă tare ca diamantul. Turcii l-au
schingiuit în multe feluri iar la sfârşit l-au ars pe rug. El a murit
pentru frumoasa credinţă creştină în ziua de 11 februarie 1515, în
oraşul Sofia din Bulgaria, în timpul domniei Sultanului Selim şi s-a
mutat la locaşurile cereşti unde se bucură de slava cea nepieritoare.
• Pomenirea Sfintei Teodora
Teodora a fost împărăteasă, soţia răului
Împărat Teofil, luptătorul împotriva icoanelor. După moartea lui Teofil,
Teodora a luat comanda Imperiului, domnind împreună cu fiul ei, Mihail
al III-lea. La Sinodul din Constantinopol din anul 842 după Hristos, ea a restabilit cultul cinstirii sfintelor icoane.
Cu această ocazie s-a instituit Sărbătoarea Duminicii Ortodoxiei, care
este prima Duminică din Sfântul şi Marele Post. Această sfântă şi merituoasă femeie creştină, cinstitoare a Sfintei Biserici Ortodoxe,
şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu în ziua de 11 februarie a anului
867 după Hristos. Acele zile de izbândă a ortodoxiei asupra tuturor
ereziilor au fost timpul când, prin minunata purtare de grijă a lui
Dumnezeu, Sfinţii Chiril şi Metodie au fost trimişi ca misionari
creştini la popoarele slave.
Sinaxar 11 Februarie
În această lună, ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.
Sfântul
sfinţit mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Era
episcopul Sevastiei şi locuia într-una din peşterile muntelui. Fiarele
sălbatice se îmblânziseră prin binecuvântarea sfântului, încât se
apropiau cu toate de mâinile lui. Pentru că se pricepea şi la
meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu
darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul
Agricolau şi mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost
chinuit cumplit si apoi a fost închis în temniţă. Şi cum şapte femei
mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă şi ele au
mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au
aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin
dumnezeieştii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i
s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se
zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic
Eustratiu, în timpul pătimirii sale muceniceşti. Acest lucru s-a găsit
zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţişat stând
în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu şi primind din
mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în
bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găseşte aproape
de biserica sfântului Filip, în Meltiada.
Tot în această zi, pomenirea
sfinţilor doi prunci care au pătimit împreună cu sfântul Vlasie şi a
celor şapte femei, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului prooroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul
Tot în această zi, pomenirea împărătesei Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei.
Teodora
a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a
fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă. Teofil izgonise pe sfântul
Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un
oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar Teodora cu
toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea
totuşi ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile făcea
rugăciuni către Dumnezeu ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi.
Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. După
moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe sfântul Metodiu şi a adunat
sfântul sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan
l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane. După aceea a
răposat lăsând împărăţia fiului ei Mihail.
Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la cinstirea sfintelor icoane
Cui te închini tu, creştine,
Când înaintea icoanelor te pleci
Şi cu evlavie le săruţi?
Înaintea Unului Domn Dumnezeu
Făcătorul a toate mă închin,
Cu tot sufletul, cu toată inima, şi cu tot cugetul meu.
Căci muritor sunt şi pe El în această viaţă
Nu sunt vrednic să-L văd,
De aceea sfintei icoane care pe El îl închipuie
Mă închin.
Pe cine cinsteşti tu cu atâta evlavie, creştine,
Când icoana o săruţi?
Pe Însuşi Domnul şi Mântuitorul meu,
Căruia cu evlavie picioarele şi mâinile I le sărut.
Cum şi pe ale sfinţilor îngeri şi ale Maicii lui Dumnezeu,
Şi ale tuturor sfinţilor.
Căci muritor sunt şi cu neputinţă îmi este
În această viaţă eu aievea să-i văd,
De aceea sfintele lor icoane
Eu cu dragoste le cinstesc,
Spre mântuirea sufletului meu.
Cugetare
Materia în sine nu este rea, aşa cum cu răutate au cugetat ereticii manihei şi unii filozofi.
Nu numai că materia nu este rea, dar materia nici nu este singurul
canal prin care se propagă răul; ci în măsura în care materia este un
canal, adică un mijloc de propagare a binelui sau a răului, aşa este şi
spiritul.
Lucrurile materiale sunt triste şi uneori chiar înspăimântătoare doar din cauza păcatelor omului, materia în sine însă nu este păcătoasă.
Căci dacă ar fi fost aşa, ar mai fi
instituit Mântuitorul Taina Sfintei Împărtăşiri cu pâine şi cu vin? Şi
ar mai fi numit El pâinea însuşi Trupul Său, iar vinul, însuşi Sângele
Său? Dacă materia ar fi în sine rea, cum s-ar mai putea boteza atunci
oamenii cu apă? Cum ar mai fi poruncit Sfântul Apostol Iacov ca bolnavul
să fie uns cu untdelemn? Cum ar mai rămâne Sfânta Aghiazmă nestricată
şi cum şi-ar mai păstra ea puterile vindecătoare? Cum ar mai avea atunci
putere Sfânta Cruce a lui Hristos? Cum ar mai fi transmis chiar
veşmântul Lui puterea care a vindecat-o pe femeia cu scurgere de sânge?
Cum ar mai putea face sfintele moaşte ale sfinţilor şi sfintele icoane
atâtea minuni nenumărate şi atâta bine oamenilor, minuni şi bine care
vin din chiar Împărăţia Harului? Prin urmare, cum li s-ar putea face
atâta bine oamenilor prin ceva rău? Nu, fraţilor. Materia niciodată nu este rea în sau prin sine.
Luna februarie in
11 zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei
(+316).
Acesta a trait pe vremea imparatului
Licinius (308-321) si era din Sevastia Capadochiei. Puternic in credinta, fara
prihana in viata sa si plin de fapte bune fiind el, oamenii binecredinciosi ai cetatii s-au sarguit si
l-au pus episcop si conducea bine turma lui Hristos, cu intelepciune si cu
bunatate si cu darul tamaduirii, pe care il primise de la Dumnezeu.
Deci, Sfantul Vlasie, precum faceau pe
atunci, multi sfinti, ca nu se dadeau la osandire fara voia lui Dumnezeu,
petrecea ascuns in una din pesterile unui munte, numit Argheos, si imblanzise
fiarele slabatice, de le prindea cu mainile. Si aici, in post si in linistea
cea desavarsita, inalta necontenit rugaciuni catre Dumnezeu.
Si, fiind descoperit de niste vanatori,
a fost parat la dregatorul cetatii, Agricola, care a poruncit ca sa fie prinsi
toti crestinii ascunsi si sa-i aduca la el. Si, marturisind Sfantul pe Hristos,
inaintea dregatorului, a fost batut cumplit cu toiege, intins pe stalp si
strujit. Si, fiind aruncat in temnita, a gasit acolo sapte femei crestine si
doi copii, care, vazandu-l plin peste tot de sange, cu si mai multa ravna
slaveau pe Hristos. Deci, vazand taria lor in credinta, ca marturiseau pe
Hristos, Dumnezeu adevarat, desi indurau chinuri grele, dregatorul a poruncit
sa li se taie capetele si femeilor si copiilor si Sfantului episcop Vlasie. Si
asa au primit toti, de la Hristos, cununa muceniciei.
Intru aceasta zi, cuvant despre un om, ce dezgropa mortii
si care, s-a mantuit, apoi, prin pocainta.
Spunea Ioan, egumenul de la manastirea
Gigant, care este in Ierusalim: „A venit la mine un oarecare tanar, zicand:
Pentru Dumnezeu, primeste-ma pe mine, ca vreau sa ma pocaiesc. Si aceasta o
spunea cu multe lacrimi, iar eu, vazandu-l pe el foarte umilit, i-am grait lui:
Cum ai ajuns la atata smerenie? Spune-mi mie, fiule, pricina; si Dumnezeu iti
va ajuta tie. Iar acesta a zis: Cu adevarat, parinte, sunt foarte pacatos. Iar
eu am zis: Multe sunt, fiule, si in multe feluri, pacatele si, asemenea, multe
sunt si in multe chipuri, ajutorarile. Dar, de voiesti sa afli vindecare,
spune-mi mie, cu adevarat, marturisirea ta, ca si eu sa-ti dau tie tamaduirea
cea potrivita. Si, ca sa nu-ti spun tie mai multe numai aceasta sa stii, ca,
precum la bolile cele trupesti, multe feluri de tamaduiri sunt asa si la
patimile sufletului, multe sunt vindecarile. Iar el, suspinand mult, cu lacrimi
se batea in piept, topindu-se de supararea inimii, si nu putea sa graiasca
nimic. Deci, vazandu-l pe el intru asemenea umilinta i-am zis: Fiule,
asculta-ma pe mine si-mi spune ce ai facut, ca poate Dumnezeul nostru iti va da
tie, prin mine, tamaduire, ca El, prin multa Lui iubire de oameni, toate le-a
facut pentru a noastra mantuire. Cu vamesii, impreuna a locuit, si de la
desfranati nu si-a intors fata, pe talhar l-a primit si prieten pacatosilor s-a
facut. Apoi, pe tine, acela ce te intorci la pocainta, oare nu te va primi in
bratele Sale? Ca nu vrea moartea pacatosului, ci ii asteapta intoarcerea, ca sa
fie viu.
Atunci, cuprins fiind de mare
amaraciune, a inceput a-mi spune mie: Eu, parinte sfinte, de toate pacatele
sunt plin, nevrednic fiind in fata cerului si pamantului. Ca, fiind eu in
cetatea mea, am auzit ca a murit o fecioara, fiica a mai marelui cetatii si a
ingropat-o in haine de mult pret, in afara de cetate. Iar eu, auzind aceasta,
din obiceiul cel rau, m-am dus noaptea la mormant si, intrand intr-insul, am
inceput a o dezbraca pe ea. Si am dezbracat-o de toate, nici camasa ce de in
lasandu-i. Si voiam acum sa ies din groapa. Iar ea, ridicandu-se m-a apucat cu
stanga de mana mea cea dreapta si mi-a zis mie: Omule, dar in asa hal ti-a
placut tie a ma dezgoli pe mine? Dar nu te-ai temut de Dumnezeu? Nu te-ai
infricosat de dreapta judecata ce va sa fie si de rasplatirea cea dupa fapte?
Nu ti-e rusine de firea cea de obste? Si, crestin fiind tu, asa ai voit ca sa
stau inaintea lui Hristos? Au nu esti nascut din femeie? Au n-o ocarasti astfel
si pe maica ta impreuna cu tine? Si ce raspuns, ticalosule om, vei da, pentru
mine, lui Dumnezeu, in ziua judecatii, caci, cat am fost vie, om strain n-a
vazut goliciunea mea, iar tu, moarta si dupa ingropare fiind eu, m-ai dezbracat
si tot trupul meu gol l-ai vazut? Om nenorocit ce esti! Cu ce fel de inima si
cu ce fel de maini vei primi Sfantul si de viata facatorul Trup si cinstitul
Sange al lui Hristos, Domnul?
Iar eu, daca am vazut si am auzit
acestea, de spaima mare am fost cuprins, si tremurand, abia i-am grait eu:
Slobozeste-ma, ca dupa aceasta nu voi mai face asa. Iar ea mi-a zis mie: Cu
adevarat, nu va fi asa, ca ai intrat aici cum ai voit, dar nu vei iesi de aici,
asa cum ai voi, ci mormantul acesta, de obste, ne va fi noua. Si sa nu
socotesti ca degraba vei muri, ci in multe zile, muncindu-te, iti vei da
sufletul tau. Iar eu m-am rugat ei cu lacrimi si cu suspinuri amare ca sa ma
slobozeasca si m-am jurat ei, pe Atottiitorul Dumnezeu, ca nu voi mai face
unele ca acestea, lucruri fara de lege si, rugandu-ma, multe lacrimi am varsat.
Deci, raspunzand, mi-a zis mie: De voiesti sa scapi de primejdia aceasta si sa
fii viu, sa-mi dai fagaduinta ca, daca te voi slobozi, nu numai de aceste
ticaloase pacate te vei curata, ci si de lume inca te vei lepada si te vei face
calugar si, pocaindu-te de cele ce ai gresit, vei sluji lui Hristos. Iar eu
m-am jurat, zicand: Asa ma jur, pe Dumnezeu, Cel ce-mi va lua sufletul meu, ca
din ceasul acesta nu ma voi duce la casa mea, ci, de aici, ma voi duce la
manastire. Atunci, mi-a zis mie fecioara: Imbraca-ma pe mine, precum m-ai
aflat. Si, imbracand-o eu, iarasi, culcandu-se, a adormit.
Deci, eu acestea auzindu-le de la acel
tanar si invatandu-l pe el cele despre pocainta, l-am tuns pe el si l-am
imbracat in chipul cel calugaresc. Si l-am incuiat pe el intr-o pestera si,
mult laudand pe Domnul Dumnezeu, se nevoia pentru sufletul sau. Si, a luat
adeverire si incredintare de la Dumnezeu, ca i s-au iertat pacatele. Si,
inbolnavindu-se, s-a mutat la Dumnezeu, intru viata vesnica.” Dumnezeului
nostru, slava! Amin.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpânul Hristos, Bunul Neguţător, Care a venit în această lume ca să negustorească, dând şi luând:- ca să-şi dea osteneala Sa spre a aduna roadele bogate ale bucuriei acestei osteneli;
- ca să Se dea pe Sine la umiliri, la scuipări, la loviri, la răniri, la împungeri, la răstignire, spre a deschide larg oştilor credincioşilor Săi uşile slavei celei cereşti;
- ca să-Şi dea Trupul, spre a mântui multe suflete aflate printre mulţimile de popoare.
Predică
Despre judecata după trup şi judecata după duh – „Voi judecaţi după trup” (Ioan 8: 15).
Aşa le-a spus Atotştiutorul Stăpân răilor
evrei: „Voi judecaţi după trup”. Căci ei prinseseră o femeie săvârşind
adulter şi voiau să o omoare cu pietre din cauza păcatului ei cu trupul.
Dar Stăpânul s-a uitat la sufletul femeii şi a văzut că el încă mai
poate fi mântuit şi schimbat şi a adus-o la pocăinţă şi apoi i-a dat
drumul. Căci şi de săvârşise fapta adulterului, totuşi sufletul ei nu
era cu totul adulter. Pe când fariseii pururea erau adulteri cu inima şi
ştiau cu viclenie să ascundă acest păcat, să nu-l condamne, ci să
condamne numai adulterul cu fapta, şi numai atunci când cei care îl
comiteau erau prinşi în fapt.
Oamenii duhovniceşti judecă după duh, iar oamenii trupeşti, după trup.
Chiar şi astăzi, evreii, pedepsiţi şi împrăştiaţi printre celelalte neamuri, tot aşa judecă, după trup.
Căci ei nu vor să fie duhovniceşti şi să judece duhovniceşte, după duh,
ci doar exterior, după Legea scrisă pe hârtie sau în natură. Căci, dacă
ei ar fi învăţat să judece faptele după duh, ei L-ar fi recunoscut
imediat pe Stăpânul Iisus că este Mesia şi Mântuitorul. Să fim deci cu
băgare de seamă, fraţi creştini, să nu judecăm după trup.
Să ne păzim a judeca prea degrabă pe acela care din nebăgare de seamă cade în păcat, ori a lăuda prea degrabă pe acela care cu fapta îndemânatic este să nu păcătuiască înaintea oamenilor, dar care cu inima zace în iadul păcatelor. Să ne păzim de greşeală, să nu cumva să judecăm oamenii şi lucrurile după impresiile simţurilor noastre, ci să ne străduim a judeca lucrurile duhovniceşte, adică prin Duhul.
Căci iată suntem fii ai Duhului şi ai Luminii, căci cu toţii suntem botezaţi.
O, Stăpâne Iisuse Hristoase,
învaţă-ne pe noi şi călăuzeşte-ne pe noi să nu judecăm niciodată după
trup, ci pururea după duh. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea
în veci, Amin!
