Luna decembrie in 13 zile:✝) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei ; pomenirea Sfintilor si slavitilor lui Hristos Mucenici: Eustatie, Avsentie, Evghenie, Mardarie si Orest (+304).

    Acestia au trait pe vremea paganilor imparati Diocletian si Maximian (284-305), a lui Lisis dregatorul, care era capatenie peste ceata de osteni a granicerilor din Armenia, si a lui Agricola, stapanitorul Capadochiei. Acesti Sfinti credeau in Hristos, mostenind credinta de la stramosii lor, dar se ascundeau de frica tiranilor si a prigonitorilor. Iar dintre ei, Sfantul Eustratie era din orasul Aravraca, capetenie in ceata lui Lisis. Deci, dorind el a marturisit pe fata dreapta credinta si temandu-se sa nu-si piarda aceasta dorinta, din pricina ingrozitoarelor munci, a poruncit uneia din slugile sale sa-i puna braul in Biserica ce era in Aravracia. Pentru ca, isi zicea intru sine, supunandu-se unui legamant, ca, daca preotul Avsentie si nu altul, cand va intra in Biserica, va lua braul, va fi semn ca e ceasul sa marturiseasca pe Hristos, dupa voia lui Dumnezeu, si sa indrazneasca, fara nici o frica, de cele ce aveau sa urmeze; iar de-l va lua alt om al bisericii, va fi semn ca sa mai tina inca ascunsa credinta in Hristos si sa nu se vadeasca nicidecum. Deci, vazand ca incercarea a iesit dupa gandul sau, ca a luat braul preotul Avsentie, incredintat ca-i va izbandi cu bine marturisirea lui Hristos, a iesit inaintea lui Lisis, marturisind cu indrazneala dreapta credinta. Ca, stand el alaturi de Lisis, ca un intaistatator in ostirea lui, pe cand erau judecati si chinuiti niste crestini, care marturisisera mai inainte, atunci, el cel dintai, a marturisit ca este crestin.
    Deci, luandu-i tiranul braul, a poruncit de l-au desbracat, lasandu-l gol, si l-au pus jos de l-au batut. Apoi, l-au legat cu streanguri si l-au ridicat si l-au ars cu foc pe dedesubt. I-au turnat apoi peste arsurile trupului apa amestecata cu sare si otet, si l-au frecat pe coaste cu cioburi. Si, preaslavita minune s-a facut: ca iesind cu totul sanatos, a venit la credinta si Sfantul Evghenie, care a marturisit cu indrazneala si de buna voie, zicand ca si el are acelasi gand cu Sfantul Eustratie si aceeasi cinste o da lui Dumnezeu, ca si el.  Atunci, pe Sfantul Eustratie l-au incaltat cu incaltaminte de fier si l-au purtat, gonindu-l impreuna cu Evghenie, din orasul Sevasta pana la Nicopole. Deci, Mardarie, privind la aceasta alergare si vazand pe Eustratie, un om atat de vestit, supus la chinurile acestea, il fericea pentru rabdarea lui. Ca, pentru credinta in Hristos, macar ca era din neam cinstit si luminat, a ales a patimi cele ce patimesc facatorii de rele. Si, luand sfat de la femeia sa, care si ea il indemna spre chinuirea aceea, si-a lasat copilasii pe seama lui Dumnezeu si s-a dus de l-a ajuns pe Sfantul Eustratie, pe cand il goneau pe cale si i s-a alaturat lui si l-au legat si pe el langa dansul.
    Deci, sezand Lisis la judecata, intai Sfantului Avsentie preotul i-au taiat capul, ca a zis ca este crestin. Iar pe Sfantul Mardarie, patrunzandu-i gleznele, l-au spanzurat cu capul in jos si l-au ars pe spate cu tepuse inrosite in foc, si asa si-a dat sufletul la Dumnezeu. Sfantului Evghenie i s-a taiat limba si i-au frant fluierele picioarelor cu toiege si a murit intru acele chinuri. Iar Sfantul Orest, vrand sa loveasca pe strajer, s-a vadit ca si el este crestin, ca vrand sa se intoarca sa arunce sulita, crucea pe care o purta la piept, s-a ivit in afara si el, intrebat fiind, a marturisit, numindu-se pe sine rob al lui Hristos. Si a fost legat impreuna cu Eustratie si au fost trimisi, amandoi la Agricola, socotind Lisis ca aceasta este spre folos, ca Eustratie sa nu mai aduca si pe altii la credinta in Hristos. Deci, stand Sfantul Eustratie de fata, inaintea lui Agricola, si aratand toata desteptaciunea ratacirii paganesti, ca era iscusit intru intelepciune, si preamarind randuiala cea intru Hristos, s-a infricosat tiranul.  Apoi a dat in mana Sfantului Vlasie, episcopul, diata ce facuse in temnita si s-a impartasit, de catre acesta, cu Sfintele Taine. Si, de vreme ce Sfantul Orest a fost, mai inainte intins pe un pat de fier ars si intru aceasta si-a luat si sfarsitul, pe Sfantul Eustratie l-au aruncat intr-un cuptor aprins si asa a luat cununa muceniciei. Iar pomenirea lor se face in biserica Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, care se afla aproape de sfanta Biserica cea mare.
 

✝) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Viaţa Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe  sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.
Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană.
Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfîntă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al nevoinţelor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota. Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: "Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici", iar alături, în limba greacă: "Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila şi al Misirei".
Timp de mai mulţi ani învăţatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească.
Datorită prestigiului său de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciune şi bunătate: Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl. Prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă adâncă carte şi-nvăţătură. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”.
Iubitor şi trăitor al dreptei credinţe, purtător de grijă faţă de păstoriţii săi în vremuri „nepaşnice pentru ţară”, cu dese schimbări de domnii, sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei şi-a împlinit misiunea pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belşug: traducerea şi tipărirea de carte sfântă în limba română. În liniştea chiliei sale din patria natală sau aflat în pribegie, sfântul a dăruit Bisericii şi neamului românesc lucrări de mare valoare. Primele cărţi tipărite a u fost Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673). Înţelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri româneşti, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină şi de har a cuvântului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi  inclus în Biblia de la Bucureşti, din 1688.
În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din cauza schimbărilor de domn în ţară şi a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iaşi cu Teodosie, episcopul de Roman. În anul următor, Mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la mănăstirea Bogdana şi peste puţină vreme va cunoaşte moarte martirică.
După refacerea tipografiei de la Iaşi, Mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română: Dumnezăiasca Liturghie (1679 şi 1683), Psaltirea de-nţăles (1680), cu text paralel în română şi slavonă, Molitvănic de-nţăles (1681). Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare greceşti şi slavone şi a tipărit în limba română Viaţa şi petrecerea sfinţilor, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forţate în Polonia. Această carte deosebit de necesară pentru misiunea Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar şi dragostea sa pentru sfinţi şi pentru sfinţenie. De aceea, el scrie despre sfinţi cuvioşi români pe care i-a cunoscut personal şi despre alţii pe care poporul îi venera cu multă evlavie: „Dară tocma şi din rumâni mulţi sfinţi sânt, carii am şi vădzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneţ, şi Rafil de Agapia, i-am sărutat şi svintele moştii. Apucat-am în dzâlele noastre părinţ nalţ la bunătăţ şi-n podvig, şi plecaţ la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol şi ticăloşit în munte 60 de ani. Şi Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneţ, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râşca, arhiepiscopul acel svânt şi minunat, Inochentie de Pobrata şi Istatie!”.
În 1686 regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoiţi să se retragă, polonii au luat cu ei mulţime de pietre scumpe, odoare din aur şi argint. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei şi cu moaştele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieţii sale pământeşti departe de ţară. Aici a continuat lucrarea sa cărturărească şi a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocşi de la Moscova şi de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică mitropolitul moldovean a tradus din elineşte în slavo-rusă scrieri ale Sfinţilor Părinţi Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman, patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învăţătură a Bisericii. Păstor dreptcredincios şi jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile şi lipsurile, purtând de grijă comunităţii sale ortodoxe care se afla în Polonia. Sfinţenia vieţii lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovniceşti, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, ca să participe la slujbe cu familia şi să-i dea cinstire cuvenită. În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniaţie şi a rămas ortodox până la trecerea sa la veşnicie, la 13 decembrie 1693. Din mărturiile călugărilor care l-au însoţit în exil aflăm că sfântul şi-a cunoscut vremea chemării sale la veşnicie de către Domnul. Blândul ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului” din Jolkiew, astăzi în Ucraina.
Pătimind încercări şi multe necazuri în această viaţă trecătoare, sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viaţă sfântă şi neîntrecut învăţător al dreptei credinţe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Minunea celor cinci Sfinti Mucenici.     Dinaintea portilor cetatii Constantinopolului era o manastire, ce se numea Olimp, intru care era biserica zidita cu hramul celor cinci Sfinti Mucenici: Eustratie, Avsentie, Evghenie, Mardarie si Orest. Si era obicei vechi de venea imparatul si patriarhul in acea manastire, la praznicul ei, intru pomenirea acestor Sfinti Mucenici si daruiau cele de trebuinta monahilor. Ca era pus asezamant de la cel ce zidise manastirea aceea, sa nu agoniseasca nimic monahii, nici sate, nici vii, ci sa se dea pe sine in purtarea de grija a Sfintilor Mucenici si sa ia aminte la mantuirea lor. Si, de vreme ce se pazea porunca celui ce o daduse, pentru aceea nu se departau nici Sfintii Mucenici, ingrijindu-se de cele de trebuinta manastirii. Darul lui Dumnezeu obisnuieste, insa, sa ne puna la incercare, ca si mai cu adeverire, sa se arate, ca cei ce nadajduiesc spre Dumnezeu si cauta spre El, nu se lipsesc de tot binele, mai vartos decat cei ce-si pun nadejdea in bogatia lor.
    Deci, Dumnezeu, purtatorul de grija al tuturor, vrand si mai mult a proslavi locul de pomenire al Mucenicilor Sai, rabdatori de chinuri, si a cerceta cu darul Sau pe cei ce slujeau lor si a-i mangaia in saracia lor, a randuit sa fie in vremea praznicului o furtuna grozava dinspre mare si ploaie multa si un frig foarte mare, incat nimeni din cetate n-a venit la hramul Sfintilor Mucenici. Si, cantand Vecernia si canonul, monahii de acolo erau intristati, ca nu aveau nici ce sa manance, zicand: "Maine dimineata vom pleca de la locul acesta si ne vom risipi, muncind fiecare, unde va putea sa-si afle cele de trebuinta".
    Iar, dupa ce s-a intunecat, a venit portarul catre egumen, zicand: "Binecuvanteaza, parinte, sa aduc la tine pe un barbat, care a venit de la imparat cu doua camile incarcate". Si, poruncind egumenul, a intrat un barbat foarte luminat, zicand: "Imparatul v-a trimis voua bucate si vin". Si, facand rugaciune, le-a pus in beci, si au mancat toti din bucate si au baut vin. Si, inca fiind cu toti impreuna, a venit portarul, spunand despre altul ce venea de la imparateasa si, dupa ce l-a adus inlauntru, acela a zis catre egumen: "Iata, v-a trimis imparateasa peste bun si zece galbeni". Si, inca graind aceasta, iarasi, a venit portarul, spunand de un barbat ce fusese trimis de patriarh. Si, adus fiind inlauntru, acela a dat egumenului vase bisericesti, zicand: "Patriarhul a binevoit ca dimineata sa slujeasca aici Liturghia".
    Si egumenul a zis catre barbatii ce venisera: "Precum Dumnezeu va voi, asa va face. Oare, voi veti pleca de aici?" Si ei au raspuns: "De vom avea loc aici, vom ramane pana dimineata". Si a poruncit egumenul sa-i duca pe ei la casa de oaspeti. Si slobozindu-i pe dansii, i-a intrebat egumenul despre numele lor. Si a zis cel ce venise de la imparatul: "Eu ma numesc Auxentie". Iar cel de la imparateasa a spus ca-l cheama Evghesie. Cel ce adusese vasele de la patriarh s-a numit pe sine Mardarie.
    Iar, in vremea cantarii Utreniei, au intrat in biserica doi barbati. Si, dupa citirea Psaltirii, a zis egumenul: "Sa se faca citire din patimirile Sfintilor Mucenici". Si au zis monahii: "Sa le lasam pe ele, ca n-a venit nimeni din cetate la praznic". Iar, un barbat, din cei ce intrasera in biserica, pe care nu-l cunosteau, a zis: "Dati-mi mie cartea sa citesc". Si aceasta facandu-se, a ajuns istorisirea la locul unde zicea: "A fost incaltat Eustratie cu incaltaminte de fier cu piroane ascutite". Si, oftand, a lovit in pardoseala bisericii cu toiagul ce-l avea in mana sa si, infigandu-se,  toiagul a dat din sine ramuri si s-a facut copac. Si a zis oarecine din cei ce sedeau in spatele lui: "Oare, pentru tine ai facut aceasta, Eustratie?" Si a zis: "Nu, putine sunt patimirile mele, fata de rasplatirile lui Dumnezeu. Ci aceasta s-a facut pentru aceea ca sa nu ramana praznicul acesta al nostru fara cei de vin din cetate". Si aceasta zicand el, toti cei cinci s-au facut nevazuti.
    Deci, cand a iesit din biserica, egumenul a aflat beciul plin de paine si de peste, iar butoaiele cele goale erau acum pline de vin. Atunci au vestit degraba imparatului si patriarhului de minunea ce se facuse si toti, venind, au proslavit pe Dumnezeu si au marit pe Sfintii Sai Mucenici. Iar toiagul ce se facuse copac l-au frant si l-au impartit, pentru binecuvantare. Si multe tamaduiri neputinciosilor s-au facut intru acea zi, cu rugaciunile Sfintilor rabdatori de chinuri.
 

Sinaxar 13 Decembrie

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, a ducelui Lisie, care comanda ceata de oşteni a limitaneilor şi a lui Agricola, care stăpânea toată partea Răsăritului. Dintru început au fost creştini şi se trăgeau din părinţi creştini; dar se ascundeau de frica tiranilor şi a prigonitorilor.
Sfântul Evstratie era de loc din oraşul Aravraca şi era căpetenie în oştirea ducelui Lisie. Dorea să-şi dea pe faţă credinţa, dar se temea, că nu ştia cum va fi sfârşitul mărturisirii sale. De aceea a poruncit unuia din slujitorii săi să pună centura sa în biserica din Aravraca. Că îşi zicea: "Dacă va intra în biserică preotul Avxentie şi va lua cu el centura, atunci îndrăznirea şi mărturisirea lui va fi după placul lui Dumnezeu şi nu se va teme de nimic din cele aşteptate, când se va înfăţişa înaintea ducelui. Dar dacă altcineva din biserică va lua centura, atunci să poarte încă mai departe în ascuns credinţa în Hristos şi să nu o vădească". Când a văzut că sfârşitul ispitirii sale s-a făcut după cum gândea, căci preotul Avxentie luase centura, a înţeles că mărturisirea lui pentru Hristos se va termina cu bine şi s-a hotărât să se înfăţişeze înaintea lui Lisie şi să mărturisească cu îndrăznire credinţa sa.
Când au fost aduşi la scaunul de judecată nişte sfinţi mucenici, Evstratie stătea şi el alături de Lisie, că era căpetenie în oştirea lui. Atunci el, cel dintâi, a strigat tare că este creştin. Tiranul i-a smuls centura şi a poruncit să-l dezbrace şi să fie chinuit în multe feluri; dar el le-a răbdat pe toate cu seninătate. Aceasta a adus la credinţa în Hristos şi pe Sfântul Evghenie, prietenul său. Acesta a mărturisit cu îndrăznire că are aceeaşi credinţă ca Sfântul Evstratie şi că dă aceeaşi închinăciune Dumnezeului cinstit de acela. Atunci Sfântul Evstratie a fost şi el chinuit cumplit. Văzând aceasta, Sfântul Mardarie s-a alăturat Sfântului Evstratie şi au fost aduşi amândoi la cercetare înaintea lui Lisie. Mai întâi i s-a tăiat capul Sfântului Avxentie, pentru că s-a numit creştin. Iar Sfinţii Mardarie şi Evghenie au murit în timpul chinurilor.
Sfântul Orest a fost cunoscut că e creştin când a ridicat mâna ca să arunce cu suliţa la ţintă. Atunci, răsucindu-se ca să ţintească, i-a ieşit afară din sân crucea pe care o ţinea la piept, ca pe o pavăză. A fost întrebat de ce o poartă, iar el a răspuns că este rob al lui Hristos. Lisie l-a legat şi pe el alături de Sfântul Evstratie şi i-a trimis pe amândoi la Agricola, care i-a cercetat şi i-a supus la chinuri. Întâi şi-a aflat sfârşitul Sfântul Orest, fiind aşezat pe un pat de fier înroşit în foc. Pe urmă a fost aruncat într-un cuptor aprins şi Sfântul Evstratie, şi acolo şi-a primit cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Lucia fecioara.
Sfânta Muceniţă Lucia era din Siracuza Siciliei şi era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Muceniţe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinţe muceniceşti pentru Hristos. După însănătoşirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărţit toate averile sale săracilor şi era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăţii, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulţi asupra ei, dar n-au putut să o mişte din locul în care se proptea. Pentru că aceia şi-au pierdut nădejdea că o mai pot mişca din loc, şi pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie cel din Latro.
Cuviosul Părintele nostru Arsenie, făcătorul de minuni, era de loc din Constantinopol, fiul unor părinţi evlavioşi şi credincioşi, bogaţi şi întâistătători în treburile oraşului. Pogorându-se dar dintr-un neam aşa de vestit şi aşa de strălucit şi sporind încă mai mult în credinţă, fericitul a primit de la împăratul de atunci dregătoria de general şi patriciu al locului ce se numeşte al Chivireotilor. Odată, la poruncă împărătească, au pornit pe mare mai multe corabii sub comanda fericitului Arsenie. S-a stârnit însă furtună grozavă pe mare şi s-au scufundat toate corăbiile şi a scăpat numai el singur cu viaţă. Atunci sfântul a îmbrăcat haina monahală, şi-a strivit trupul făcându-l rob sufletului prin post şi prin priveghere.
În acest fel şi-a dus viaţa fericitul în mai multe locuri. Apoi din poruncă dumnezeiască s-a dus la sfânta Mănăstire a Chelivarilor. A stat puţină vreme în fruntea ei, dar a fost dascălul multora în virtute. Apoi a plecat de la mănăstire şi s-a dus iarăşi la liniştea lui cea dorită.
La rugămintea fraţilor, marele Arsenie s-a dus din nou în mănăstire. S-a închis într-o chilie foarte strâmtă şi slujea singur, nu îndeobşte cu ceilalţi fraţi, lui Dumnezeu cel unul. Astfel de fapte a săvârşit cuviosul şi a vieţuit cu înţelepciune, cu bărbăţie, în curăţenie şi în dreptate. Când a fost să fie chemat spre viaţa cea de sus, a strâns la el pe toţi monahii şi le-a dat învăţături despre lepădarea de lume şi de cele din lume, despre răbdarea şi despre iubirea duhovnicească de fraţi, despre smerenie şi rugăciune. Apoi şi-a plecat genunchii la pământ şi umplându-i-se ochii de lacrimi şi-a dat în mâinile neprihănite ale lui Dumnezeu sfântul lui suflet.
Cuviosul Părintele nostru Arsenie a săvârşit multe minuni şi în viaţă dar a făcut multe minuni şi după moarte.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Arie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gavriil, arhiepiscopul Serbiei.

Sfântul sfințitul mucenic Gavriil (Gabriel), arhiepiscopul Serbiei a suferit mucenicia în Prusia, în anul 1659.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gherman din Alaska.

Sf. Gherman din Alaska a fost un călugăr ortodox rus din Mănăstirea Valaam din Rusia care, împreună cu alţi 8 călugări, în anul 1793, a călătorit în Insulele Aleutine şi pentru a duce mesajul Evangheliei indigenilor aleutini şi eschimoşi din acele zone. Ca parte a colonizării ruse a Americii, ruşii călătoreau şi neguţătoreau în acele zone încă din 1740. El a construit o şcoală pentru aleutini şi, adesea, i-a apărat în faţa nedreptăţilor şi abuzurilor comercianţilor ruşi. Le-a devenit cunoscut sub numele de Apa, care înseamnă "bunic". El şi-a petrecut majoritatea vieţii ca singurul locuitor al Insulei Spruce, o insuliţă împădurită de lângă Insula Kodiak.
În 1970, el a devenit primul sfânt care a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă din America. În acelaşi timp a avut loc ceremonia similară, dar în altă parte, a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în 9 august (data proslăvirii) şi în 13 decembrie (data adormirii).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Lucia, fecioara (+304).     Aceasta a trait pe vremea lui Diocletian, fiind din orasul Siracuza, ce se afla in Sicilia. Dorind viata curata, a fost logodita cu un barbat fara voia ei. Si fiind mama ei bolnava, s-a dus cu dansa la Catania, ca sa roage pe Sfanta Mucenita Agata, ale carei moaste se aflau acolo, sa o izbaveasca pe mama sa de curgearea sangelui, si, ducandu-se, a vazut in vis pe Sfanta Agata dand tamaduire maici sale, iar ei i-a proorocit mucenicia ce avea sa ia pentru Hristos.
    Deci, dupa cea s-a tamaduit mama sa, impartindu-si averea la saraci, avea buna dorire a marturisi pe Hristos. Si, fiind parata de logodnicul sau, a stat inaintea dregatorului Pashasie si aceasta a poruncit de au dus-o intr-o casa de desfrau, ca sa o rusineze. Cu harul lui Dumnezeu  a ramas insa curata, neputand nimeni sa o mute din hotararea in care se intarise. A fost pusa la chinuri, pe care le-a indurat cu statornicie, fara a-si schimba gandul. Cu trupul plin de rani, a fost aruncata in temnita, iar apoi i s-a taiat capul; si asa a luat cununa muceniciei.

 
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric pentru cei dintai calugari, pentru cei de acum si pentru cei de pe urma.     Sfintii Parinti ai Schitului, proorocind despre neamul cel mai de pe urma, ziceau: "Ce am facut noi inaintea lui Dumnezeu?" Si, raspunzand unul din calugari, mare cu viata, anume Ishirion, le-a zis lor: "Noi poruncile lui Dumnezeu l-am pazit cu fapta". Iar ei, intrebandu-l, din nou, au zis: "Dar cei de dupa noi, ce vor face?" Si le-a raspuns: "La jumatate din faptele noastre vor ajunge". Si, iarasi, l-au mai intrebat, zicand: "Dar calugarii cei mai de pe urma ce vor face?" Si le-a grait lor: "Aceia nu vor face nicidecum fapte calugaresti. Insa vor veni asupra lor ispite si necazuri; si daca in vremea aceea a ispitelor, fiind si aflandu-se, vor suferi si vor rabda cu vitejie patimile si chinurile, apoi, ca aurul cel stralucitor, mai mari si mai buni decat noi si decat parintii nostri se vor afla inaintea lui Dumnezeu. Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.