Troparul Sfântului Prooroc Avacum, glasul al 2-lea:
A proorocului Tău, Doamne, Avacumpomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Condacul Sfântului Prooroc Avacum
Glasul 4
Degrabă ne întâmpină...
Degrabă ne întâmpină...
De Dumnezeu grăitorule Avacum, văzut-ai pe sfinţii ucenici ca pe nişte
cai, tulburând vădit marea necunoştinţei şi înecând înşelăciunea cu
dogmele dreptei cinstiri de Dumnezeu. Pentru aceasta ca pe un adevărat
prooroc te lăudăm, cerându-ţi a te ruga Domnului să ne miluiască pe
noi.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Cânta-voi Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că ai scos pe popor din robia
Egiptului şi ai acoperit pe Faraon cu carele şi cu puterea lui.
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înţelepţeşte-mă, Doamne, Dumnezeul meu, ca să laud pe Dumnezeiescul Tău
Prooroc Avacum şi luminează, Bunule, inima mea cu harul Tău.
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Până când, Doamne, zice Proorocul, voi striga către Tine şi nu mă vei
auzi? Şi pentru ce mi-ai arătat nelegiuirea judecătorilor?
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Izbăveşte, proorocule, de primejdii şi de nevoi cumplite, cu
rugăciunile tale, pe cei ce cu evlavie săvârşesc cinstită pomenirea ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dumnezeu Cel Preasfânt S-a arătat, la plinirea vremii, făcându-Se Om
din tine, Născătoare de Dumnezeu, ca să mântuiască pe om.
Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici...
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înălţându-te cu gândul la Dumnezeu şi luminându-te cu Luminile date de
Dânsul, ai văzut de mai înainte înfăţişarea celor viitoare, grăitorule
de Dumnezeu.
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Către toată fapta bună te-ai nevoit şi toată răutatea din cuget ai urât
şi cu dreptate ai defăimat pe cel fărădelege, preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca cel ce ai fost curat ţi s-au încredinţat graiurile Duhului Sfânt şi
ai arătat de mai înainte, în chip limpede, împlinirile celor ce aveau
să fie, vrednicule de laudă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Munte Umbrit de bunătăţi te-ai arătat, Preacurată, din care a venit în
chip de rob Stăpânul, ca să izbăvească pe oameni din robie.
Irmosul:
Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Vestind mai înainte venirea Ta pe pământ, Hristoase Dumnezeule, Proorocul a strigat cu bucurie: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întocmai ca lumina te-ai arătat prin fapta bună, de Dumnezeu
insuflate şi ai vestit Lumina Cea Neînserată, Căreia acum cu credinţă
strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Harul Duhului, cel a toate luminător, sălăşluindu-se întru tine cu
îndestulare, înţelepte, te-a arătat prooroc, ca să vesteşti tuturor pe
Mântuitorul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luând aminte la glasul Atotţiitorului, cu evlavie te-ai înfricoşat, o,
minunate! Dar pricepând lucrurile Lui, ai fost cuprins de uimire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Chivotul mărturiei pe tine te închipuie, Preacurată, care ai primit pe
Cuvântul Cel împreună Veşnic cu Tatăl, Pâinea vieţii celei adevărate.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
La Tine, Cel Ce îmi răsări Lumina Poruncilor Tale, Doamne, aleargă
duhul meu şi pe Tine Te laudă. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi la Tine
este scăparea mea, Împărate al păcii.
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Acum cinstita Biserică priveşte la Soarele Cel Ridicat pe Cruce, precum ai proorocit mai înainte, Preasfinţite Avacum.
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De la straja ta înălţându-ţi gândul, ai stat, preafericite şi ai cercetat venirea Domnului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu glas mare ai strigat, Înţelepte Avacum, Preafericite: mă voi bucura şi mă voi veseli de Dumnezeu Mântuitorul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Îngreunat fiind de lanţurile greşelilor mele cele multe, către tine
alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu: izbăveşte-mă, Ceea ce eşti Lauda
credincioşilor.
Cântarea a 6-a. Irmos: Proorocul Iona...
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din Teman a venit Dumnezeu, Întrupându-Se, precum mai înainte ai
grăit, fiind luminat cu strălucire de Dânsul, Preafericite Avacum şi
lumea a făcut-o să Strălucească de Lumină.
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminează, Dumnezeule, sufletele celor ce Te laudă pe Tine, cu
rugăciunile cinstitului şi de Dumnezeu Înţelepţitului Avacum, căruia cu
Dumnezeiască insuflare i-ai luminat cugetul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Graiul tău şi puterea Dumnezeieştilor tale cuvinte, de Dumnezeu
grăitorule, au străbătut toate marginile pământului, arătându-ne mai
înainte Dumnezeiasca venire a Cuvântului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Fiul, Care este deofiinţă cu Tatăl şi este Înţeles, cu adevărat,
fără de început împreună cu Cel Ce L-a născut, mai pe urmă
Întrupându-Se L-ai născut, Fecioară.
Irmosul:
Proorocul Iona mai înainte închipuind în chit îngroparea Ta cea de trei
zile, a strigat, rugându-se: din stricăciune izbăveşte-mă, Iisuse,
Împărate al Puterilor.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Degrabă ne întâmpină...
De Dumnezeu grăitorule Avacum, văzut-ai pe sfinţii ucenici ca pe nişte
cai, tulburând vădit marea necunoştinţei şi înecând înşelăciunea cu
dogmele dreptei cinstiri de Dumnezeu. Pentru aceasta ca pe un adevărat
prooroc te lăudăm, cerându-ţi a te ruga Domnului să ne miluiască pe
noi.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
În cuptorul din Babilon, tinerii lui Avraam de dorul dreptei credinţe
fiind aprinşi, mai mult decât de văpaia focului, au strigat:
Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ajungând la Cunoştinţa Cea mai presus de cuvânt, înţelepte şi dobândind
făclia cea mult strălucitoare a profeţiei, strigi acum: Dumnezeul
părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Împărtăşirea Strălucirii Celei în Trei Lumini şi a Slavei Celei
Negrăite ţi-a dăruit Dumnezeu, pe Care L-ai slăvit, grăind: Dumnezeul
părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Întru neamuri şi neamuri te-ai arătat, Maică Fecioară
Preabinecuvântată, născând mai presus de cuget pe Cuvântul Întrupat;
pentru aceasta te lăudăm, Preacurată.
Cântarea a 8-a. Irmos: Toate lucrurile lui Dumnezeu...
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind luminat de Lumina Cea Întreit Luminătoare, te-ai învrednicit,
preafericite, de Privelişti Dumnezeieşti şi mai presus de fire strigând
şi preaînălţând pe Dumnezeu în veci.
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bând din Îzvorul Desfătării şi umplându-te de Înţelegerea Cea
Nematerialnică, te-ai împărtăşit de mărirea şi de cinstea proorocească
şi bucurându-te, lauzi pe Hristos în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
O, frumuseţea cea Dumnezeiască şi cinstită a proorocului Avacum! Că
acesta, veselindu-se împreună cu Puterile îngereşti, se bucură, lăudând
pe Dumnezeu în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu adevărat Maică a Celui Ce a Răsărit din Tatăl mai înainte de veci
te-ai arătat; că numai tu ai fost mai Vrednică decât toţi. Pentru
aceasta te lăudăm, Preacurată, în veci.
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Irmosul:
Toate lucrurile lui Dumnezeu şi toată zidirea bine cuvântaţi pe
Domnul; că El face să răsară lumină oamenilor de pe pământ şi dăruieşte
lumii viaţă veşnică. Lăudaţi-L popoare şi-L preaînălţaţi întru toţi
vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Naşterea ta nestricată...
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pomenirea ta străluceşte, proorocule, lăsând ca raza cea luminoasă a
grăirii tale de Dumnezeu şi a învăţăturii tale celei de Taină şi a
luminii tale să fie văzută de cei ce te cinstesc, Sfinte Preafericite
Proorocule Avacum.
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Propovăduind pe Domnul Slavei şi vestind de mai înainte venirea Lui, pe
care ai văzut-o săvârşindu-se şi arătându-se dintr-o Fecioară Sfântă,
te bucuri, Preafericite Avacum.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Toţi proorocii veselindu-se, se bucură de ziua ta cea plină de veselie,
de Dumnezeu înţelepţite, împărtăşindu-se din bucuria şi Dumnezeiasca ta
mărire; cu care împreună rugându-te, scapă din nevoi pe cei ce te laudă
pe tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu picăturile îndurărilor tale, Preacurată, spală întinăciunea
sufletului meu şi fă să izvorască din mine neîncetat izvoare de lacrimi,
Fecioară, oprind izvoarele patimilor mele.
Irmosul:
Naşterea ta nestricată s-a arătat; Dumnezeu din coapsele tale a ieşit.
Că S-a arătat purtător de Trup pe pământ şi cu oamenii a petrecut.
Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, toţi te mărim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce...
Stătut-ai la Dumnezeiasca Strajă, fericite şi cu ochi prooroceşti, de
Dumnezeu insuflate, ai înţeles venirea lui Dumnezeu. Drept aceea ai şi
strigat cu frică, Proorocule Avacum: auzit-am, Doamne, venirea Ta cea
înfricoşătoare şi te laud pe Tine, că ai voit să porţi Trup pământesc
din Fecioară.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce...
Ceea ce eşti Adăpostul celor ce sunt în nevoi, Împăcarea cu Dumnezeu a
celor ce greşesc, Preasfântă Stăpână, scapă-ne de toată primejdia şi de
răutatea oamenilor, de pedeapsa cea înfricoşătoare şi de patimile
necinstei, pe noi, cei ce cu credinţă neşovăielnică pururea te chemăm pe
tine, Fecioară cu totul Lăudată.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce...
Văzându-Te pe Cruce, Hristoase al meu, Ceea ce fără de ispită
bărbătească Te-a născut, sfâşiindu-i-se la cele dinlăuntru ale sale, ca
o Maică a strigat: vai mie, Preaiubitul meu Fiu! Cum am să îndur Patima
Ta? Mi se aprind cele dinlăuntru ale mele şi sabie cumplită străbate
acum, în chip vădit, inima mea; laud însă milostivirea Ta, Doamne.