• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Daniel Stâlpnicul
El s-a născut în satul Bethara [Vitaria]
de lîngă cetatea Samosatelor, în Mesopotamia, din părinţi creştini, pe
numele lor Ilie şi Marta. Maica lui 1-a cîştigat de la Dumnezeu numai cu
rugăciune şi cu lacrimi, căci era stearpă. Fiind singurul prunc dăruit
ei de Domnul, ea i L-a închinat cu totul Lui încă din frageda lui
pruncie. Sfîntul Daniel s-a îmbrăcat întru îngerescul chip la vîrstă de
doisprezece ani, 1-a cercetat pe Sfîntul Simeon Stîlpnicul şi a primit
binecuvîntarea lui. Dorind cu sete liniştea singurătăţii, Sfîntul Daniel
a părăsit mănăstirea şi s-a sălăşluit într-o capişte idolească părăsită
de la ţărmul Mării Negre. Acolo el a îndurat sălbaticele atacuri ale
dracilor, dar le-a biruit pe toate cu răbdarea, rugăciunea şi semnul
Sfintei Cruci. După acestea el a urcat pe un stîlp pe care a rămas pînă
la moarte lui, îndurînd arşiţa şi frigul, şi atacurile oamenilor şi
demonilor. În jurul stîlpului lui s-a strîns număr mare de ucenici, pe
care Sfîntul i-a povăţuit la viaţa veşnică cu pilda vieţii lui şi cu
cuvîntul. Dumnezeu 1-a răsplătit pe robul lui cel credincios cu har
peste har încă din viaţa aceasta, întru care a lucrat multe minuni spre
folosul oamenilor şi a prorocit. La omul lui Dumnezeu se strîngeau să
primească cuvînt de învăţătură oameni de pretutindeni: împăraţi şi
patriarhi, popor simplu şi demnitari înalţi, toţi alergau la izvorul
învăţăturii lui. Împăratul Leon cel Mare a venit la stîlpul Sfîntului
Daniel însoţit fiind de oaspeţi din străinătate, principi şi
aristocraţi, şi arătîndu-le stîlpul, le-a zis: „Iată cea mai scumpă
comoară a împărăţiei mele”. Sfîntul Daniel şi-a prorocit ziua morţii
lui, i-a povăţuit pe ucenici ca un tată pe fii şi le-a dat sărutarea cea
mai de pe urmă. La ieşirea sufletului lui ucenicii au văzut pe sfinţii
îngeri, proroci, apostoli şi mucenici deasupra stîlpului lui. După ce a
ostenit vreme de optzeci de ani pe pămînt, acest bărbat îngeresc s-a
strămutat către Domnul, la veşnica odihnă a locaşurilor împărăţiei lui
Hristos.
• Pomenirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Luca [cel Nou] Stâlpnicul 
El a locuit la Constantinopol în vremea
împăratului Constantin Porfirogenetul. Soldat fiind, a luptat în
rîndurile armatelor greceşti într-un cumplit război contra bulgarilor,
în care a fost martorul morţii a mii de oameni, dar război din care el a
scăpat ca prin minune viu şi nevătămat. Văzînd în izbăvirea lui de
moarte degetul lui Dumnezeu, Sfintul Luca a lepădat îndată după aceea
toată deşertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah şi a urcat pe un stîlp
de lîngă Calcedon. Acolo el a trăit întru aspre nevoinţe vreme de
patruzeci şi cinci de ani, curăţindu-şi inima de toate gîndurile şi
patimile sufleteşti şi trupeşti. Plăcîndu-i desăvîrşit lui Dumnezeu, el
s-a săvîrşit către Dînsul cam între anii 970 şi 980, mutîndu-se la
locaşurile vieţii celei mai bune.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Nicon Uscatul
Monan fiind la Mînăstirea Peşterilor din
Kiev, el a fost luat rob în urma unei năvăliri tătare. El a trăit în
acea robie vreme de trei ani: legat în lanţuri, torturat şi batjocorit.
Venind rudeniile lui după trei ani cu bani la stăpînul lui tătar să îl
răscumpere, Preacuviosul Nicon a refuzat aceasta, zicînd: „Dacă Domnul
ar fi voit ca să fiu liber, nu ar fi îngăduit să cad în mîinile
tătarilor acestora fără de lege”. El i-a zis într-o bună zi – stăpînului
lui tătar că Domnul Dumnezeu lisus Hristos va veni şi îl va elibera din
acea robie după trei zile. Crezînd tătarul că Sfîntul vrea să fugă, i-a
tăiat tendoanele picioarelor de sub genunchi. Cu toate acestea, după
trei zile, o mînă nevăzută cu adevărat 1-a adus pe Sfîntul Nicon la
Kiev. După altă vreme tătarul a ajuns la Kiev şi 1-a recunoscut pe cel
pe care îl robise, fostul lui sclav. El s-a pocăit de viaţa lui cea rău
trăită şi a primit Sfintul Botez. Apoi, fostul stăpîn s-a făcut robul şi
ucenicul fostului lui rob. Sfintul Nicon s-a numit „Uscatul” din
pricina asprelor sale postiri. El a fost văzător cu duhul şi mare
făcător de minuni. El s-a săvîrşit către Domnul cu pace în unsprezece
zile ale lunii decembrie, din anul 1101.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Mirax
El a fost de neam egiptean. Înşelat de un
emir musulman, el a îmbrăţişat islamul. Dar mai tîrziu s-a pocăit de
lepădarea lui, a luat o sfîntă cruce în mîini şi a intrat cu ea în
moschee. Acolo s-a declarat creştin înaintea tuturor, strigînd către
musulumani să se lepede de credinţa lor mincinoasă şi să primească
adevărul. Pentru aceasta a fost torturat bestial, iar apoi decapitat,
cam pe la anul 640.
Sinaxar 11 Decembrie
Cuviosul
Părintele nostru Daniel Stâlpnicul (Stilitul) a trăit pe vremea
împăratului Leon cel Mare, numit şi Macheli. Era de loc din
Mesopotamia, din enoria Samosatelor, dintr-un sat cu numele Vitaria. Pe
tatăl lui îl chema Ilie, iar pe mama sa Marta. Când era de cinci ani, a
fost dus de părinţii lui într-o mănăstire şi a strălucit în viaţa
schimnicească. Sporind în nevoinţe călugăreşti, s-a dus la cuviosul
Simeon Stâlpnicul şi a luat de la el binecuvântare. În urma unei
descoperiri dumnezeieşti, a venit în părţile Traciei, alături de
Constantinopol, în Anaplu. Aici s-a închis într-un templu idolesc şi a
îndurat multe ispite de la demoni. Apoi s-a suit pe stâlp şi pe stâlp a
arătat multă răbdare şi mari nevoinţe pustniceşti. A îndurat arşiţa
verii şi gerul iernii şi a înfruntat bătăile vânturilor. A săvârşit aşa
de multe minuni, că s-a dus vestea de virtutea lui până la împăraţii
acelor vremuri: la împăratul Leon, la împăratul Zenon, care a venit
după el, şi la uzurpatorul Vasilisc. Aceştia s-au dus şi s-au închinat
sfântului. Sfântul le-a prezis ce avea să li se întâmple. Ajutând
sfintei Biserici atacată de eretici şi săvârşindu-şi viaţa cuvios şi
fără de prihană, s-a mutat la Domnul. Hramul lui se săvârşeşte în
Anaplu. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Luca cel Nou Stâlpnicul.
Cuviosul Părintele nostru Luca cel Nou Stâlpnicul a trăit pe vremea împăraţilor Roman cel bătrân şi Constantin Porfirogenitul, ginerele lui, şi fiul lui Leon cel Înţelept, şi pe vremea patriarhului Teofilact, fiul aceluiaşi împărat Roman. De loc era din părţile Răsăritului, fiul lui Hristofor şi al Caliei. Când a început războiul cu bulgarii, porunca împărătească l-a dus şi pe Luca în război. Scăpând cu viaţă, s-a făcut călugăr. Sporind cu nevoinţele pustniceşti, a fost făcut preot. Ca să-şi domolească trupul s-a încins cu lanţuri de fier şi postea şase zile pe săptămână. A petrecut viaţa călugărească în muntele Olimp, la Constantinopol şi la Calcedon. Acolo s-a suit pe un stâlp, a stat pe el 45 de ani şi a săvârşit multe minuni. Astfel nevoindu-se, s-a mutat la Domnul.
Tot în această zi pomenirea Sfinţilor Mucenici Achepsei şi Aitala.
Aceşti sfinţi mucenici erau din Persia. Aitala a fost preot al idolilor. A cunoscut credinţa în Hristos dintr-o pricină ca aceasta: s-a vindecat de boala care-l stăpânea (o curgere de sânge) numai pentru că şi-a pus în gând să se ducă la episcopul creştinilor. După ce a învăţat de la episcop credinţa în Hristos, s-a întors în oraşul său, care se numea Arvil, ca să fie şi altora dascăl al dreptei credinţe. Pârât că e creştin, a fost dus înaintea prefectului oraşului şi, pentru că a mărturisit pe Hristos, i s-a tăiat urechea şi a fost aruncat în închisoare.
Sfântul Achepsei era diacon. Fiind prins şi mărturisind pe Hristos, a fost bătut fără milă şi trimis împreună cu Aitala la împărat. Mărturisind înaintea împăratului pe Hristos, li s-au tăiat capetele.
Tot în această zi, pomenirea unui oarecare Mirax şi povestire foarte folositoare.
Acest fericit mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam din Egipt, născut în cetatea Tenesti, din părinţi creştini. A fost botezat şi crescut în credinţa cea neprihănită a creştinilor. Dar din uşurătatea minţii a fost înşelat de diavol şi s-a dus la Amira, domnul agarenilor din cetate, şi s-a lepădat de Hristos. Şi-a tăiat brâul şi a călcat în picioare crucea; a scos apoi sabia şi a strigat cuvântul cumplit: "Sunt agarean! De azi înainte nu mai sunt creştin!". Şi a fost cinstit şi lăudat câţiva ani de Amira şi de cei împreună cu el. Părinţii lui însă nu conteneau de a ruga pe Dumnezeu ca să-l întoarcă din nou la credinţă pe fiul lor.
Şi Dumnezeu, văzând râvna şi rugăciunea lor stăruitoare, a schimbat inima lui Mirax şi l-a întors la credinţă. Şi a venit el la părinţii lui şi le-a zis: "Iată, dragii mei părinţi, din întunecimea minţii am făcut ce am făcut. Acum mă rog să fiu iarăşi creştin şi să fiu cu voi". Părinţii i-au răspuns: "Noi, fiule, de când ai făcut acest lucru, multe lacrimi am vărsat pentru tine. Dar niciodată n-am contenit să rugam pe Dumnezeu ca să cunoşti cu adevărat şi să te întorci la Dumnezeu. Iar acum mulţumim bunătăţii Lui, că n-a trecut cu vederea smerita noastră rugăciune. Dar după cum ştii şi tu fiule, ne temem de Amira, că nu cumva să ne primejduim, că te-am fi schimbat noi. Dar dacă vrei, ca să te uşurezi şi tu de marele tău păcat, ca să faci milostiv şi pe Dumnezeu, ca să ne scoţi şi pe noi de sub bănuială şi să fii folositor şi pentru tot neamul tău, du-te tu la Amira, şi precum ai făcut pe ascuns ceea ce ai făcut, tot aşa şi acum, fără ştirea noastră, dă pe faţă cu îndrăznire credinţa ta şi Dumnezeu va povăţui viaţa ta, fiule, precum voieşte".
Mirax, după ce a luat de la părinţi sfatul acesta şi odată cu el şi binecuvântarea, cu brâul în mână, s-a dus la adunarea agarenilor. S-a încins cu brâul înaintea lui Amira şi a întregii adunări, a făcut semnul cinstitei cruci şi a grăit: "Acum mi-am venit în fire din întunecimea diavolească ce mă cuprinsese! Am căzut înaintea lui Hristos. Am ajuns iarăşi creştin precum am fost şi am venit să-ţi aduc aceasta ştire ţie şi întregii adunări. Am venit să mărturisesc înaintea tuturor pe Hristosul meu şi să vă dau anatemei şi pe voi şi credinţa voastră".
La auzul acestor cuvinte, Amira l-a chinuit vreme îndelungată, încercând să-l facă să se lepede de credinţa în Hristos. Dar văzând că nu poate, l-a osândit la moarte. Slujitorii l-au luat, l-au pus într-o corabie şi l-au dus în larg ca la patru stadii. După ce şi-a făcut rugăciunea, slujitorii i-au tăiat capul şi l-au aruncat în mare. Nu se ştie dacă trupul lui a ieşit său n-a ieşit din mare; cinstitul lui cap însă a ieşit. Nişte creştini l-au cunoscut şi l-au luat ca pe un dar de mare preţ, au făcut o cutie de argint şi au pus în ea capul sfântului cu cinstea şi slava cuvenită. Şi de atunci şi până acum izvorăşte pururea mir bine mirositor şi săvârşeşte fel de fel de tămăduiri, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos.
Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfântului Mucenic Varsava.
Sfântul Mucenic Varsava a mărturisit cu îndrăznire că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta stăpânitorul Persiei i-a tăiat capul.
Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Terentie, Vichentie, Emilian şi a Sfintei Muceniţe Vevea.
Şi înţelepţii şi oamenii de rând cunosc viaţa fericitului Avraam din cartea Facerii scrisă de dumnezeiescul Moise, că citim această carte în auzul tuturor în zilele postului. Ştim că Avraam era de loc din ţara haldeilor şi că era păgân (căci haldeii erau un popor păgân). Mai ştim că tatăl lui Avraam era închinător la idoli. Dar faptul că se trăgea dintr-un astfel de neam nu i-a fost piedică pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, Care l-a povăţuit pe Avraam la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Dându-şi seama că nici una din făpturi nu este Dumnezeu şi uitându-se la buna rânduială ce domneşte în lume, a cunoscut din cele văzute pe Cel nevăzut şi s-a închinat lui Dumnezeu, Stăpânitorul şi Ocârmuitorul tuturor lucrurilor, Cel ce a pus în lume rânduiala şi buna întocmeală ce se vede. Din pricina aceasta a şi stat Dumnezeu de vorbă cu el şi i-a poruncit să părăsească ţara şi casa. Avraam a făcut aşa fără să se îndoiască în credinţă. Iar ca răsplată a ascultării a primit la adânci bătrâneţi pe Isaac şi făgăduinţa de a fi tată a multor neamuri. Că din el s-a născut Iacob şi din Iacob dobândeşte pe Iuda (din care S-a născut Hristos) şi pe ceilalţi moştenitori.
Purtătorii de Dumnezeu părinţii noştri şi învăţători l-au socotit vrednic de pomenire pe Avraam, pentru că este strămoşul lui Hristos. Şi au rânduit părinţii ca pomenirea lui să o facem aproape de naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi nu la o depărtare mare de zile de acest praznic. Iar aşezarea şi rânduiala aceasta n-au făcut-o la întâmplare şi după capul lor, ci cu insuflarea Duhului Sfânt. Pentru că preabunul şi iubitorul de oameni Mântuitorul nostru, din pricina iubirii Sale de oameni, a învrednicit pe Avraam şi pe cel din el să fie străbunii lui Hristos.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Preacuvios Daniel Stâlpnicul
Voind Avva Daniel la Domnul să treacă,
Pe ai săi ucenici el i-a povăţuit aşa:
„Copiilor mei, roade ale nevoinţelor mele,
Lipiţi-vă pururea inima de Domnul Dumnezeu.
Aţintiţi-vă duhul pururi la Dumnezeu Tatăl,
Slăviţi cu laudă pe-al lumii Ziditor.
Fie smerenia a voastră de căpetenie podoabă,
Căci cei smeriţi în ceruri sînt ai Domnului domni.
Arătaţi ascultarea ce sade bine smereniei,
Iată cele două podoabe ale adevăratului creştin.
Supusul şi smeritul vor iubi ospitalitatea,
Primirea de străini şi milostenia sînt mari la Dumnezeu.
Primiţi virtuţile acestea, şi încă vă voi spune:
Nu lăsaţi postul, privegherea, sărăcia primiţi:
Acestea trei sînt căi către împărăţie,
Şase lumini aprinse nopţii de pe pămînt.
Iar a şaptea-i iubirea, cea mai mare din toate”.
Aşa a grăit Bătrînul, binecuvîntînd ucenicii,
Apoi datu-şi-a al lui sfânt suflet către Dumnezeu.
O, Sfinte Părinte Daniele al cerului locuitorule,
Roagă-te pururi Domnului Hristos pentru noi!
Intru aceasta zi, pomenirea Mucenicului Mirax si o povestire foarte de folos.
Deci, a fost cinstit si slavit cativa ani langa Amiran, el ci cei impreuna cu el, fara sa se ingrijeasca cat de putin pentru mantuirea sa. Iar, parintii sai, instiintandu-se despre aceasta, nu conteneau rugand pe Dumnezeu ca sa-i schimbe gandul lui. Deci, Dumnezeu, vazand buna dorinta si staruitoarea rugaciune, a schimbat inima fiului lor spre pocainta. Drept aceea, insusi Mirax, mergand la parintii sai, le-a zis: "Iata, dulcii mei parinti, am venit. Eu, ticalosul, m-am intunecat cu mintea si am facut ceea ce am facut; deci, acum, ma rog sa ma fac iarasi crestin si sa fiu impreuna cu voi." Iar, parintii i-au raspuns: "Noi, fiule, dupa ce ai facut raul acesta, multe lacrimi am varsat si n-am contenit vreodata rugand pe Dumnezeu ca sa te lumineze sa cunosti adevarul si sa te intorci catre Hristos, Mantuitorul tau. Pentru aceasta, multumim acum bunatatii Sale, ca n-a trecut cu vederea smerita noastra rugaciune. Iata, fiule, precum si tu stii, noi ne temem de Amiran, ca tu sa stai cu noi impreuna, pentru ca ne poate banui ca noi te-am schimbat. Ci, de voiesti sa se ridice aceasta mare cadere a lepadarii de credinta si sa afli pe Dumnezeu milostiv, iar, pe langa aceasta, de voiesti sa ne arati si pe noi fara de vina, de voiesti sa te faci atat de apropiat si prieten al lui Hristos, incat sa stai si mijlocitor catre El pentru tot neamul tau, fa precum iti spuneam: Du-te la Amiran si, precum pe fata te-ai lepadat de Hristos, asa pe fata marturiseste-L pe El iarasi, ca si cand n-am sti noi nimic. Si cu adevarat, Dumnezeu, fiule, va indrepta cu bine drumul tau, precum voiesti."
Iar Mirax, luand sfatul parintilor sai, precum si binecuvantarea lor, si avand in mana sa un brau, s-a dus in adunarea paganilor. Deci, incingandu-se cu braul acela inaintea lui Amiran, a inchipuit cinstita cruce dintr-un lemn si, sarutandu-o pe ea, a inceput sa strige cu toata puterea sa: "Doamne, miluieste!" Iar Amiran prinzandu-l, i-a zis: "Ce ti s-a intamplat?" Iar Mirax i-a raspuns: "Abia acum mi-am venit in fire din intunecarea ce a venit asupra mea de la diavolul si am cazut inaintea lui Hristos, Domnul meu, si iarasi m-am facut crestin, precum am si fost. Deci, am venit ca sa fac acest lucru cunoscut si tie si la toata adunarea ta si sa marturisesc cu adevarat inaintea tuturor pe Hristos, iar legea voastra sa o dau anatemii."
Acestea auzindu-le, Amiran l-a pus la inchisoare, poruncind ca sa ramana acolo trei zile, fara de mancare sau bautura. Dupa acestea, l-a scos din inchisoare si l-a judecat iarasi. Si, fiindca l-a aflat tot marturisind pe Hristos, l-a batut pe el si l-a trimis din nou la inchisoare. Iar, dupa alte trei zile, l-a judecat si, aflandu-l pe el cu sarguinta marturisind pe Hristos, l-a batut cu vine de bou si iarasi l-a pus la inchisoare. Deci, dupa trei zile, iarasi aducandu-l inaintea sa, si vazand ca neschimbat si cu tarie marturisea pe Hristos, l-a batut fara de mila peste ranile cele de mai inainte si, l-a urma, i-a hotarat moartea.
Deci, luandu-l slujitorii, au intrat intr-o corabioara, precum le era poruncit, si, plutind pe mare departe, ca la patru stadii, l-au lasat de si-a facut rugaciunea, apoi i-au taiat capul si l-au aruncat in adancul marii. Despre trupul lui, de a iesit sau n-a iesit din mare, nu s-a aratat. Cinstitul cap insa, a iesit cu adevarat din mare si niste crestini cunoscandu-l, l-au luat, ca pe un dar de mult pret. Iar, pentru aceasta, parati fiind la Amiran, i-au dat lui o suta de galbeni si asa au fost lasati ca sa-si indeplineasca dorinta lor in libertate. Atunci, dar, facand ei o cutie de argint, au pus in ea mucenicescul cap, cu cuvenita cinste si evlavie. Si de atunci si pana acum, izvoraste pururea mir mirositor si savarseste multe vindecari, spre slava Mantuitorului nostru Iisus Hristos si spre deplina incredintare a celor ce se smintesc si se indoiesc de slava lui Mirax in ceruri, precum si a celor asemenea cu el.
Intru aceasta zi, cuvant pentru adormirea celui intre Sfinti Parintelui nostru Sisoie.
Deci, l-au rugat pe el batranii, zicand: "Spune noua Parinte, cu cine vorbesti?" Si a zis lor: "Iata, au venit ingerii sa ma ia pe mine si ma rog lor sa ma lase putin, ca sa ma pocaiesc." Iar batranii i-au zis lui: "Nu-ti trebuie pocainta, parinte," Zisu-le-a lor staretul: "Cu adevarat, nu ma stiu pe mine ca am pus macar incepatura de pocainta." Iar toti stiau ca desavarsit este. Apoi, iarasi, fara de veste, i s-a facut fata lui ca soarele si s-au temut toti. Deci el le-a grait lor: "Iata, vedeti toti, a venit Domnul si zice: "Aduceti-Mi acest vas ales din pustie!" Si indata si-a dat duhul. Apoi, s-a facut un fulger si s-a umplut casa de buna mireasma.
Intru aceast zi, cuvant din viata Sfantului Epifanie, despre dreapta Judecata.
Si de atunci, Sfantul Epifanie singur judeca pe toti cei ce veneau, ostenindu-se in toate zilele, de dimineata pana la ceasul al noulea. Iar de la ceasul al noulea pana a doua zi, nu-l mai vedea nimeni. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Intru aceasta Duminica facem pomenirea tuturor Sfintilor Stramosi.
Duminica Sfintilor Stramosi cade in zilele de la 11 la 17 decembrie.
Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.
Cugetare
„Domnul păzeşte pe toţi cei ce Îl iubesc
pe El” (Psalmul 144: 20). Vieţile Sfinţilor ne confirmă mereu şi mereu
acest sfînt adevăr, mai limpede decît lumina soarelui.
Unii preoţi invidioşi s-au plîns la Patriarhul de Sfîntul Avvă Daniel, bîrfindu-1 şi zicînd că este vrăjitor. În realitate, ei îl invidiau pe marele ascet care pe atunci era foarte tînăr cu anii şi care îi depăşea cu mult întru nevoinţe şi vieţuire sfîntă pe ei, preoţii, atrăgînd astfel la piciorul stîlpului lui mulţime de popor. Patriarhul 1-a chemat pe Avva Daniel de faţă şi 1-a chestionat cu privire la probleme de credinţă, de dogmă şi rînduială personală. Zicîndu-i fără ascunzişuri Avva Daniel toate, Patriarhul s-a ridicat de pe scaun, a venit la Avva Daniel, 1-a îmbrăţişat, 1-a lăudat şi 1-a slobozit cu pace. La mai multe zile după aceea Patriarhul Anatolie s-a îmbolnăvit, 1-a chemat pe Avva Daniel şi 1-a rugat să facă rugăciune către Domnul ca să îşi redobîndească sănătatea. Sfîntul a făcut aşa, iar Patriarhul s-a însănătoşit grabnic. Dorind neapărat să îl răsplătească pe tînărul sfînt, Avva Daniel i-a cerut Patriarhului o singură favoare: să îi ierte pe cei care îl bîrfiseră înaintea lui. Atunci patriarhul a zis: „Cum să nu-i iert cînd ei mi-au făcut mie cel mai mare bine! Ei mi-au adus la cunoştinţă de existenţa Sfinţiei Tale, care m-ai şi vindecat!”.
Cu adevărat Domnul păzeşte pe toţi cei
care îl iubesc pe El, întorcînd spre al lor bine răul pe care îl
uneltesc răii împotriva lor!
Pe cînd Sfîntul Nicon cel Uscat era rob la tătari, stăpînul lui s-a îmbolnăvit şi a ajuns la pragul morţii. Văzînd că va muri curînd, el a poruncit feciorilor lui să îl răstignească pe Sfîntul Nicon la capătul mormîntului lui după ce îl vor îngropa. Dar Sfîntul Nicon, văzător cu duhul fiind, a văzut că tătarul va ajunge mai la urmă să creadă în Hristos şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru însănătoşirea lui. Dincolo de orice nădejde omenească, tătarul s-a însănătoşit. Astfel, cu rugăciunea, Sfîntul Nicon s-a mîntuit şi pe sine de acea moarte şi 1-a mîntuit şi pe tătar de moartea cea veşnică.
Luare aminte
Să luăm aminte la legămîntul pe care 1-a făcut Dumnezeu cu dreptul Noe (Facerea 9):
- La cum Dumnezeu 1-a binecuvîntat pe Noe şi pe feciorii lui, după potop;
- La cum a făgăduit El că niciodată nu va mai trimite potop pe pămînt;
- La cum a pus curcubeul ca semn al acestui legămînt.
Predică
Despre Lot
– „A zis [Lot] către ei: Nu, fraţii mei, să nu faceţi niciun rău! Lot,
bărbat drept în mijlocul nelegiuiţilor, a locuit cu soţia lui şi cu cele
două fiice la Sodoma. Credinciosul Avraam L-a întrebat pe Dumnezeu:
Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos?” (Facerea 18: 23)
Iar Dumnezeu i-a răspuns robului Lui credincios că nu numai că nu îl va pierde pe cel drept, dar dacă va afla măcar zece drepţi în acea cetate, atunci va lăsa să trăiască toată cetatea cea nedreaptă de dragul celor zece drepţi. Cu toate acestea, s-a găsit abia un singur drept în cetatea nelegiuită a Sodomei, acela a fost Lot, şi el nu era din cetatea aceea ci era străin.
Lot a fost asemenea unchiului lui, Avraam, la toate virtuţile, mai cu seamă în supunearea lui desăvîrşită faţă de voia Domnului şi în ospitalitate.
Dar sodomiţii îl urau, una pentru că era străin, dar mult mai mult
pentru că era drept. „Nu, fraţii mei, să nu faceţi niciun rău”, i-a
implorat Lot. El i-a numit pe cei stricaţi fraţi ca să îi îmblînzească şi să îi înduplece să nu facă răul, spre a lor mîntuire.
Dar cuvîntul lui de frate nu a făcut altceva decît să sporească ura
celor plini de ură. Lot a fost aflat vrednic să fie cercetat de îngerii
lui Dumnezeu, care au venit să îl scoată afară din cetatea condamnată
pierzării, ale cărei păcate strigaseră pînă la Dumnezeu. Dar desfrînaţii
se năpusteau acum chiar şi în casa lui Lot, vrînd să întineze legea
sacră a ospitalităţii. „Nu, fraţii mei, să nu faceţi niciun rău”, i-a
implorat Lot pe dînşii. Dar de ce să fi ascultat acele brute de cuvîntul
lui Lot, cînd ei nu se temeau nici de Dumnezeu? De aceea i-au pedepsit
îngerii cu orbire: „Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu
orbire de la mic pînă la mare” (Facerea 19: 11). Apoi îngerii 1-au
apucat pe Lot de mână şi 1-au scos afară din cetatea nelegiuirii şi au
slobozit asupra cetăţii aceleia ploaie de foc şi pucioasă întru care ea a
pierit şi a ars desăvîrşit. Astfel, o întreagă cetate nelegiuită a
pierit cu sunet şi un singur om drept din ea a scăpat cu viaţă. „Că mai bun este unul drept decît o mie de păcătoşi” (Înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, 16: 3).
O, Stăpîne Atotbune Doamne, Cela Ce
nicicînd nu uiţi pe drepţii Tăi, îndreptează nedreptăţile noastre şi ne
mîntuieşte! Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci,
Amin!
