Tropar la Praznicul Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana, glasul al 4-lea:
Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe
Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a
făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut
Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige:
Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine!
Condac la Praznicul Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi...
Arătatu-Te-ai astăzi...
Astăzi lumea prăznuieşte zămislirea Sfintei Ana, care s-a făcut de la
Dumnezeu; pentru că aceasta a născut pe Ceea ce mai presus de cuvânt a
născut pe Cuvântul.
Cântarea 1, glasul 1.
Irmosul:
Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel Ce a făcut minuni
uimitoare cu braţ înalt şi a izbăvit pe Israel, că S-a preaslăvit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Zămislirea ta, de Dumnezeu Înţelepţită Ana, prăznuim astăzi; că ai
zămislit pe Ceea ce a încăput pe Cel Ce nicăieri nu încape,
dezlegându-i-se legăturile stârpiciunii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Auzit-ai rugăciunea drepţilor, plinit-ai cererile sfinţilor Tăi
strămoşi, Doamne şi le-ai dat Rod pe Curata, care Te-a născut pe Tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sfânta Ana cea mărită zămisleşte acum pe Curata, care a zămislit pe
Domnul Cel Preabun şi are să nască pe Ceea ce va naşte cu Trup pe
Hristos.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Muntele cel Sfânt, pe care mai înainte l-a văzut proorocul întru Duhul,
din care s-a tăiat Piatra care sfărâmă templele idoleşti, cu
Dumnezeiască Putere, tu eşti, Fecioară Curată.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Cel Ce
ai întărit a doua oară cerul pe ape şi ai întemeiat pământul în mijlocul
apelor, Atotputernice.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
De-mi vei dărui rod pântecelui, strigat-a Sfânta Ana către Domnul, voi
fi mărită şi Ţie Îl voi aduce. Pentru aceasta a zămislit pe Preacurata
Maica lui Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Rugându-te tu în grădină, Cel Preaînalt a auzit glasul tău, Sfântă Ana,
de Dumnezeu înţelepţită, şi a dăruit pântecelui tău Rod pe Ceea ce a
deschis, cu harul, Uşa Raiului.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Săvârşind cele după Lege şi lui Dumnezeu slujind fără prihană, porţi în
pântece pe Ceea ce va naşte cu adevărat pe Dătătorul Legii, Sfântă Ana
Preacinstită. Pentru aceasta credincioşii te fericim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toată nerodirea cugetului meu cel sterp alung-o; şi prin fapte bune
arată sufletul meu aducător de roadă, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Ajutătoarea credincioşilor.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Văzând de mai înainte în Duhul, Proorocul Avacum, Întruparea
Cuvântului, a propovăduit strigând: când se vor apropia anii Te vei
cunoaşte; când va veni vremea Te vei arăta. Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
O, Dumnezeiască vestire; o, uimitoare grăire; voi zămisli şi eu, a
strigat Sfânta Ana, mirându-se, către îngerul cel trimis la dânsa. Slavă
Dumnezeului meu, Celui Ce face lucruri minunate!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucuraţi-vă împreună cu mine, toate seminţiile lui Israel, că am
zămislit în pântece Cer nou, din care va Răsări peste puţin Steaua
mântuirii, Iisus, Dătătorul de lumină, a strigat Sfânta Ana,
bucurându-se.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Auzit-a Dumnezeu suspinurile Sfintei Ana şi a ascultat Domnul
rugăciunea ei; şi risipind norii nenaşterii de fii, o luminează în chip
minunat cu lumina naşterii. Pentru aceasta ea zămisleşte pe cea Una
Curată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Cort Neîntinat,
curăţeşte-mă acum pe mine, cel întinat cu greşeli, cu Preacuratele
picături ale îndurărilor tale şi dă-mi mână de ajutor, ca să strig: Mărire ţie, Curată, de Dumnezeu Preamărită.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pacea Ta dă-ne-o nouă, Fiule al lui Dumnezeu, că alt dumnezeu afară de
Tine nu ştim; numele Tău numim; că Tu eşti Dumnezeul celor vii şi al
celor morţi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cea odrăslită din rădăcina lui David şi a lui Iesei, Sfânta Ana, acum
începe a odrăsli Toiagul cel Dumnezeiesc, care a odrăslit Floarea Cea
Tainică, pe Hristos, Ziditorul tuturor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Când voi fi maică, a strigat Sfânta Ana, mă vor vedea popoarele şi se
vor mira; că iată nasc, aşa precum a binevoit Cel Ce a dezlegat
legăturile stârpiciunii mele.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Prunca pe care am zămislit-o, mai înainte au vestit-o glasurile
proorocilor, de departe, că este Munte şi Uşă Neumblată, a strigat
Sfânta Ana, cu bucurie, către cei ce erau de faţă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nor şi Rai şi Uşă a Luminii; Masă, Lână şi Năstrapă care porţi
înlăuntru Mana şi Dulceaţa lumii pe tine te cunoaştem, Curată Fecioară
Maică.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Proorocului Iona urmând, strig Ţie: scoate din stricăciune viaţa mea,
Bunule şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine, cel ce strig: Slavă
Ţie!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cum încape în pântece Ceea ce a încăput pe Dumnezeu? Cum se naşte Ceea
ce a născut pe Hristos cu Trup? Şi cum este alăptată Ceea ce a hrănit cu
lapte pe Domnul?
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Rugăciunea voastrăauzind-o Dumnezeu, vă dăruieşte astăzi Rod, după Lege, Prealăudaţilor Ioachim şi Ana.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Zămislind în pântece Porumbiţa cea Curată, te-ai umplut cu adevărat de
bucurie duhovnicească, Sfântă Ana, aducând cântări de mulţumire lui
Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Furtunile gândurilor şi năvălirile patimilor şi adâncul păcatelor
înviforează ticălosul meu suflet; ajută-mi, Stăpână Preasfântă.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Astăzi lumea prăznuieşte zămislirea Sfintei Ana, care s-a făcut de la
Dumnezeu; pentru că aceasta a născut pe Ceea ce mai presus de cuvânt a
născut pe Cuvântul.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
De tinerii Tăi cei din cuptor, Mântuitorule, focul nu s-a atins, nici
nu i-a supărat. Atunci cei trei ca dintr-o singură gură cântau şi
binecuvântau, grăind: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca să scape de defăimarea nenaşterii de fii a rugat Sfânta Ana pe
Stăpânul a toate; şi Cel Milostiv auzind glasul ei, i-a dat Rod pe Ceea
ce L-a născut, precum a binevoit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Împărăteasca Porfiră începe a se ţese în pântecele tău, Sfântă Ana; pe
care purtând-o Dumnezeu şi Împăratul tuturor Se va arăta oamenilor şi va
smeri pe vrăjmaşii cei ce se luptă cu noi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mirul cel cu bun miros l-ai zămislit în pântece, Sfântă Ana: pe Ceea ce
a primit mai presus de fire pe Stăpânul, Mirul vieţii, Cel Ce cu
suflările harului a umplut de mireasmă cugetele noastre.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca Cel ce eşti Unul din Treime, Te slăvim Hristoase, că Întrupându-Te
din Fecioară fără schimbare, toate le-ai suferit ca un Om,
nedepărtându-Te de Firea Cea Părintească, Iisuse, deşi Te-ai unit cu
noi.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
De Care se înfricoşează îngerii şi toate Oştile, ca de Făcătorul şi
Domnul, lăudaţi-L preoţi, preaslăviţi-L tineri, binecuvântaţi-L popoare
şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Împărăteasa despre care a proorocit David, iată în pântece o
primesc, a strigat Sfânta Ana; şi voi naşte pe Ocrotitoarea tuturor
credincioşilor, care are să nască pe Împăratul Hristos.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pământul în care S-a Sălăşluit Ziditorul pământului, Sceptrul cel
Sfânt, Chivotul cel nou, Năstrapa cea cu mană, începe a odrăsli în
pântecele maicii care a născut-o pe ea.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Rugul cel Nears, Sfeşnicul cel de aur, Cămara cea Însufleţită a
Domnului Dumnezeu, Toiagul cel Cinstit, începe a odrăsli în pântecele
maicii care a născut-o pe ea.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Rdică-mă pe mine cel ce zac în adâncul răutăţilor; luptă împotriva
vrăjmaşilor celor ce se luptă acum cu mine; nu trece cu vederea sufletul
meu cel rănit de desfătări necuviincioase; ci, te milostiveşte, Curată
şi-l izbăveşte.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Pe ceea ce este Izvorul cel de Viaţă Primitor şi pururea Curgător,
Sfeşnicul Harului Cel Purtător de Lumină, Biserica cea Sfântă, Cortul
cel cu totul de aur, mai Desfătată decât cerul şi decât pământul, pe
Năcătoarea de Dumnezeu, credincioşii o mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sfânta Ana de Dumnezeu înţelepţită, zămislind Izvorul cel de Viaţă
Primitor, primeşte acum Bucuria, luând înlăuntru pântecelui tău Biserica
cea Sfântă şi măreşte pe Ziditorul, Ceea ce cu lumina dreptăţii eşti
Strălucită.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cinstită şi fericită pereche, strămoşii Fiului Celui mai înainte de
veci, cei ce au fost păzitori desăvârşiţi ai Legii, care au născut
Începătura Bucuriei, Sfinţii Ioachim şi Ana să fie cinstiţi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Aceea pe care Daniil a privit-o ca pe un Munte mare şi Ioil a văzut-o
ca un Pământ Sfânt şi Uşă Neumblată; iar altul a proorocit-o ca Izvor
Pecetluit şi Dumnezeiască Lână, pe Născătoarea de Dumnezeu Fecioara să o
lăudăm.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Porfira care a colorat Lâna Întrupării Celei de negrăit a Cuvântului,
Cădelniţa cea de aur, Masa pe care s-a pus Pâinea Hristos, Născătoare de
Dumnezeu Fecioara să fie Mărită.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...
Ceata proorocească de demult a propovăduit de mai înainte pe Curata,
cea fără prihană şi Fiica lui Dumnezeu, Fecioara, pe care Sfânta Ana a
zămislit-o, stearpă fiind şi neroditoare. Pe aceasta cu bucurie inimii
astăzi să o fericim cei ce ne-am mântuit printr-însa, ca pe Ceea ce
Singură este fără prihană.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Glas 1. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Dăruit-ai, Bunule, început al binecuvântării, Roadă stârpiciunii
Sfintei Ana, celei ce striga către Tine în rugăciune: Tu prefaci firile
celor din naştere. Pentru aceasta, Mântuitorule şi firea mea cea amărâtă
înnoieşte-o iarăşi, ca un Dumnezeu; ca să aduc Ţie, Rod, strigând cu
îndrăzneală Ziditorului meu: Ţie se cuvine Slavă, Dumnezeule al tuturor
şi Unule Iubitorule de oameni.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Sfinţii Ioachim cel Sfinţit şi Ana daruri aduceau preoţilor celor mai
dinainte şi neprimindu-li-se, pentru că erau sterpi, rugăciune au
înălţat Dătătorului a toate; şi rugăciunea lor auzind-o, le-a dăruit lor
pe Ceea ce este cu adevărat Uşa Vieţii, a cărei Sfântă zămislire să o
cinstim.