Icoana Maicii Domnului din Vladimir-Seligersk
O primă minune a icoanei Maicii Domnului din Vladimir-Seligersk ne este consemnată în viața Sfântului Cuvios Nil de pe insula Seliger.
Călugărul a fost atacat de tâlhari, care căutau bani. Văzându-i,
Sfântul Nil le-a zis: „Toată comoara mea se află în colțul chiliei.” În
acel loc se afla icoana Maicii Domnului, dar nebăgând-o în seamă,
tâlharii căutau în continuare banii călugărului. În acel moment ei au
orbit. Conștientizând păcatul săvârșit, hoții au început a-și cere
iertare, căzând înaintea Maicii Domnului și rugându-se cu lacrimi de
pocăință.
Icoana Maicii Domnului din Vladimir-Seligersk este prăznuită pe 7 decembrie.
Conform tradiției, unul din cele mai mari sfinte odoare din Rusia - icoana Maicii Domnului din Vladimir a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca
pe blatul de la masa la care Mântuitorul a mâncat împreună cu Pururea
Fecioara Maria și dreptul Iosif. La mijlocul secolului al XII-lea
(1131), Patriarhul Constantinopolului, Luca Hrisoverga, a dăruit această
Icoană Marelui Cneaz Gheorghe Vladimirovici al Kievului, numit și Yuri
Dolgoruki (15 aprilie), fondatorul Moscovei.
De-a lungul timpului, s-au zugrăvit numeroase copii ale
icoanei Maicii Domnului din Vladimir. Una dintre copiile cunoscute este
icoana Maicii Domnului pe care Sfântul Nil Stolbensk a avut-o în coliba
sa de pe insula Seliger.
O primă minune a icoanei Maicii Domnului din Vladimir-Seligersk ne este consemnată în viața Sfântului Cuvios Nil. Călugărul a fost atacat de tâlhari, care căutau bani. Văzându-i, Sfântul Nil le-a zis: „Toată comoara mea se află în colțul chiliei.”
În acel loc se afla icoana Maicii Domnului, dar nebăgând-o în
seamă, tâlharii căutau în continuare banii călugărului. În acel moment
ei au orbit. Conștientizând păcatul săvârșit, hoții au început
a-și cere iertare, căzând înaintea Maicii Domnului și rugându-se cu
lacrimi de pocăință.
Cuviosul i-a iertat pe tâlhari și, s-a rugat împreună cu aceștia pentru iertarea lor. După
rugăciunile sfântului, tâlharii și-au recuperat vederea și au primit de
la acesta un cuvânt de zidire duhovnicească, care i-a mișcat lăuntric pe hoți. Aceștia au făgăduit că vor trăi o viață în liniște și curăție și că niciodată nu vor mai încerca să fure.
Apoi, cuviosul Nil, pentru a evita atenția umană inutilă, i-a rugat pe
furi ca să nu povestească nimănui despre cele întâmplate și, nici despre
viața sa virtuasă.
După moartea sfântului (7 decembrie 1554), icoana Maicii
Domnului din Vladimir-Seligersk a rămas în chilie alături de sfintele
moaște ale cuviosului Nil până pe 27 mai 1667, când au fost mutate în
Biserica Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din orașul Ostashkova.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Filofteia, fecioara, ale carei sfinte moaste se afla la manastirea Curetea de Arges, din tara noastra (sec. XII).
Aceasta frumoasa stalpare, purtand roduri vrednice de Imparatia Cerurilor, Sfanta Filofteia fecioara, s-a nascut in marea cetate Tarnavo, din parinti crestini cu credinta, bulgari de neam, plugari cu mestesugul si simpli cu cunostinta. Dupa ce copila a ajuns la varsta cea primitoare de invatatura si, dupa ce a semanat in inima sa si in sufletul ei cel primitor samanta faptelor bune, a fecioriei si a milosteniei, ca din rod se cunoaste pomul, maica ei s-a mutat catre Domnul. Iar copila, ramanand lipsita de maica cea fireasca si avand intru inima sa intiparite invataturile primite de la ea, inteleptind-o pe dansa Duhul Sfant, a inceput cu osardie a lucra faptele bune cele incepatoare. Adica, a merge la biserica, a asculta Sfintele Scripturi cu luare aminte, a posti, pazindu-si neintinata fecioria cea trupeasca si cea sufleteasca, miluind pe cei saraci, saturand pe cei flamanzi, adapand pe cei insetati si imbracand pe cei goi; impodobindu-si prin aceasta, candela sufletului sau, agonisindu-si undelemn in vasul ei si gatindu-se pentru intrarea in camara Mirelui ceresc, ca fecioarele cele intelepte. Si toate aceste fapte bune le savarsea Sfanta cu mare statornicie si rabdare, nebagand in seama ispitele si necazurile pricinuite de uratorii binelui, dupa cela ce zice: "Gatitu-m-am si nu m-am tulburat a pazi poruncile Tale."
Deci, dupa ce a murit mama Sfintei, tatal ei si-a luat alta femeie si, fiindca mai totdeauna se intampla ca mamele de al doilea nu iubesc pe fiicele vitrege, aceasta s-a intamplat si Fericitei. Ca mama vitrega, vazandu-i milostivirea si alte fapte bune ale ei, indemnata de uratorul binelui, diavolul, ii facea necazuri neincetate, batand-o, parand-o tatalui ei si pornindu-l spre manie. De multe ori, Fericita, vazand pe saraci si flamanzi si biruita fiind de milostivire, isi da hainele ei si le impartea si din bucatele, pe care mama vitrega i le da, sa le duca la tarina, la tatal ei. Pentru fapta aceasta, el de multe ori o batea fara mila, pana ce, in cele de pe urma, a patimit si moartea din mainile lui.
Mergand ea, dupa obicei, in toate zilele, sa duca bucate tatalui sau, fiind el cu plugul la tarina, ii ieseau mereu inainte saracii si flamanzii, care, stiindu-i milostivirea si asezarea sufeltului ei cel iubitor de saraci, ii cereau milostenie, iar Fericita, neavand altceva sa le dea, le impartea din bucatele ce le ducea tatalui ei si ii hranea. Acestea facand-o ea multe zile si tatal sau, ramanand flamand, a certat pe femeia lui, cere l-a incredintat ca totdeauna ii trimite bucate deajuns, inca si de prisos, ci diavolul a pus in mintea tatalui ei, sa pandeasca pe Fericita, ca sa vada ce face cu bucatele. Deci, el mergand la un loc indemanatic sa o pandeasca, in vremea in care stia ca vine Fericita cu bucatele, si vazand cele ce facea fiica sa, s-a aprins de manie si biruindu-se de patima si dragostea cea parinteasca uitand-o, s-a pornit asupra ei. Si, neingaduind mania cea draceasca, sa o apuce de cosite, dupa obiceiul sau, ca totdeauna, si sa o bata pana isi va stampara fierberea maniei sale dobitocesti, de astadata, pana sa ajunga la dansa, a asvarlit in ea cu barda lui cea plugareasca, pe care o purta la brau si, lovind-o, a ranit-o la picior si, indata, o, minune, Fericita si-a dat sfantul ei suflet in mainile lui Dumnezeu.
Iar sfantul si feciorescul ei trup, ramanand pe pamant si inca sange din piciorul cel taiat curgand, cu slava cereasca a stralucit, incat se lumina si locul cel de prinprejur. Iar ticalosul tata, vazand intamplarea, a fost cuprins de spaima si de cutremur: una, ca s-a facut ucigas al fiicei sale, iar alta, din pricina stralucirii slavei celei dumnezeiesti, care se revarsase imprejurul sfintelor ei moaste; ca vrand sa ridice sfantul ei trup, nu cuteza sa se atinga, inca nici sa se apropie de dansul.
Deci, a alergat in cetate si a spus arhiepiscopului si celor mai mari ai cetatii, toate pe rand, precum s-au intamplat si ca acum trupul Fericitei zace pe pamant si ca este proslavit de la Dumnezeu cu lumina cereasca. Aceasta auzind-o, arhiepiscopul si cei mai mari ai cetatii, precum si din popor, au alergat, cu faclii si cu tamaie si cu rugaciuni, si, vazand neprihanitul trup stralucind cu acea dumnezeiasca lumina, s-au minunat cu totii si au proslavit pe Dumnezeul minunilor, Care si acum, in vremile noastre, proslaveste pe robii sai, care implinesc cu nevinovatie sfintele Lui porunci. Apoi, vrand sa ridice sfantul ei trup dupa porunca arhiepiscopului si sa-l duca in cetate, nicidecum n-au putut, ca Dumnezeu, vrand sa proslaveasca cu minune pe roaba sa, a ingreuiat ca o piatra de moara trupul ei.
Deci, cunoscand ei ca in alta parte voieste Sfanta sa se duca, au inceput a-i vorbi ca si catre o fiinta vie, pomenindu-i cetatile, manastirile, bisericile cele de peste Dunare, si cele de aceasta parte de Dunare si nicaieri n-a voit, iar cum a pomenit de Biserica Domneasca, cea din Targul Argesului, indata s-a usurat mai mult decat greutatea ei cea fireasca si, intelegand toti ca acolo este voia lui Dumnezeu si a Sfintei a merge, indata au instiintat, prin scrisori, pe Radu Voda, cel poreclit Negru (ce care si biserica a fost zidita), despre toate aceste. Deci, voievodul, cand a aflat, fiind tara si poporul sau cu niste odoare de mult pret, ca acestea, indata, cu mult alai, cu faclii si tamaieri, cu multa evlavie, mergand la Dunare, a adus sfintele ei moaste si le-a asezat in biserica domneasca, cea zidita de dansul, in orasul Argesului.
Iar dupa ridicarea, in anul 1517, a manastirii Curtea de Arges, de catre binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab, cinstind moaste ale Sfintei Filoteia, au fost asezate in manastire, unde si pana in ziua de astazi se afla nestramutate, dupa atatea schimbari de vreme, de robii si de tulburari, dand tamaduiri la tot felul de boli, celor ce alearga cu credinta la dansa. Cu ale carei rugaciuni, Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi. Amin.
• Pomenirea Sfântului Ambrozie, Episcopul Mediolanului (Milanului)
Acest mare Sfînt Părinte al ortodoxiei
creştine s-a născut dintr-o stirpe imperială. Tatăl lui a fost deputatul
imperial pentru Galia şi Spania, dar păgîn cu credinţa, însă maica lui a
fost creştină. Pe cînd era în leagăn, un roi de albine a venit asupra
lui, au prelins pe buzele lui miere şi au plecat fără să îi facă nici un
rău. Şi, cînd era încă prunc mic, el şi-a întins mîna şi a grăit
proroceşte: „Sărutaţi-o, căci voi fi arhiereu!”. După moartea tatălui
lui, împăratul l-a numit reprezentant al său în provincia Liguria
[nordul Italiei], în care cetatea de reşedinţă era Mediolanul [Milanul].
Murind Episcopul Milanului, s-a stîrnit ceartă aprigă între creştinii
ortodocşi şi cei eretici, arieni, cu privire la cine să fie următorul
episcop. Sfîntul Ambrozie a intrat în biserică ca să instaureze
liniştea, căci aceasta era misiunea sa. Atunci a strigat un prunc de la
sînul maicii lui aşa: „Ambrozie să ne fie episcop!”. Tot poporul a văzut
în strigătul limpede al copilului degetul lui Dumnezeu şi 1-au ridicat
pe Ambrozie arhiereu al eparhiei lor, măcar că el se lepăda. Astfel,
Sfîntul Ambrozie a primit Sfîntul Botez, a trecut prin toate rînduitele
trepte preoţeşti şi a fost sfinţit episcop în durata unei singure
săptămîni. De pe scaunul arhieresc Sfîntul Ambrozie a întărit credinţa
ortodoxă, a stîrpit neghina ereziei, a împodobit sfintele biserici, a
propovăduit credinţa la păgîni, a scris minunate cărţi de adîncă
învăţătură creştină şi a fost icoană şi pildă de vieţuire adevărată după
Dumnezeu ca un adevărat păstor creştin. El a compus scumpa cîntare „Pre
Tine Te lăudăm”. Acest slăvit ierarh la care veneau oameni din ţări
depărtate ca să se îmbogăţească cu cuvîntul, cu înţelepciunea şi cu
sfatul lui, a fost un om foarte sobru şi înfrînat, veşnic treaz şi
priveghetor. El dormea foarte puţin, se nevoia şi se ruga neîncetat, şi
postea în fiecare zi, afară de sfintele zile de Sîmbătă şi Duminică. De
aceea i-a dăruit lui Dumnezeu să vie văzător de taine, să contemple
sfinte minunile Lui şi să fie însuşi făcător de minuni. El a descoperit
sfintele moaşte al mucenicilor Protasie, Ghervasie, Nazarie şi Chelsus,
care au zi de prăznuire în paisprezece zile ale lunii octombrie. Blînd
cu cei umili, el stătea fără frică înaintea puternicilor zilei. El i-a
adus împărătesei Iustina dreapta învinuire de erezie, 1-a blestemat pe
Maximus tiranul şi asasinul şi 1-a oprit pe împăratul Theodosie să intre
în biserică pînă ce un se curăţeşte mai întîi de păcat. El a refuzat să
îl primească pe Evghenie, tiranul care s-a intitulat pe sine împărat.
Dumnezeu i-a dăruit acestui mare plăcut al Lui har peste har, încît el a
înviat şi morţii, a scos afară diavolii din oameni, a vindecat bolnavii
de bolile lor incurabile şi a vestit mai înainte viitorul. Sfîntul
Ambrozie al Mediolanului s-a săvîrşit cu pace în dimineaţa Slăvitului
Praznic al Învierii Domnului din anul 397.
• Pomenirea Sfântului Grigorie Isihastul
El a fost de neam sârb şi întemeietorul
Mănăstirii Sfîntului Nicolae din Sfîntul Munte Athos, numită şi
„Grigoriu”, după numele lui. A sa chilie întru care s-a nevoit cu post,
tăcere, rugăciune şi lacrimi, se află cam la un sfert de oră distanţă de
Mînăstire. La anul 1761 un mare incendiu a cuprins mănăstirea, din care
pricină un număr de fraţi au luat şi sfintele lui moaşte şi le-au mutat
în Serbia. Acest bărbat dumnezeiesc s-a săvîrşit cu pace la anul 1406
după Hristos.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Nil de la Stolbensk
Sfîntul Nil a fost lucrător al
pămîntului, născut în marele Novgorod. Dar el s-a retras la pustie, unde
s-a hrănit numai cu ierburi. Povăţuit fiind de un glas de sus, el s-a
sălăşluit în insula Stolbensk. Odată în chilia lui au năvălit nişte
tîlhari cu gînd de jefuire, dar de îndată ce au păşit înăuntru au orbit.
El şi-a săpat sieşi groapă de mormînt în apropierea chiliei şi a plîns
asupra ei în fiecare zi. Sfîntul Nil s-a odihnit cu pace şi s-a
strămutat la împărăţia veşnică a lui Hristos la anul 1554. Sfintele lui
moaşte odihnesc la locul cel sfinţit cu sfinte nevoinţele lui.
Sinaxar 7 Decembrie
În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ambrozie, episcopul Mediolanului (Milano, Italia).
Cuviosul
Părintele nostru Ambrozie era de loc din cetatea Romei. Era senator:
bărbat destoinic la cuvânt, cântar şi cumpănă a dreptăţii. Nu dădea
hotărârile după faţa oamenilor, ci cu nepărtinire şi cu dreptate. De
aceea i s-a încredinţat stăpânirea întregii Italii, de către
binecredincioşii împăraţi Constantin şi Constant, fiii marelui împărat
Constantin. Nu era încă luminat cu dumnezeiescul Botez; era încă
printre catehumeni, dar întru nimic nu era mai prejos în virtute şi în
viaţă curată decât cei ce se împărtăşeau cu Sfintele Taine. Prin
hotărârea împăratului Valentinian, Sfântul Ambrozie a fost ales
episcop al Bisericii Milanului, la moartea episcopului acelei Biserici.
Mai întâi a fost botezat, apoi a urcat toate treptele bisericeşti până
a ajuns la cea mai de sus.Ca episcop a învăţat pe popor drept şi bine dreapta credinţă; a păzit neatinsă Biserica de orice erezie; a stat alături de cei ce duceau război ereziilor lui Arie, Sabelie şi Eunomie; a scris multe şi felurite cărţi pentru dreapta credinţă; pe împăratul Teodosie, care venise în Milan, după ce săvârşise acea nelegiuita vărsare de sânge în Tesalonic, l-a oprit să intre în biserică; l-a făcut să-şi dea seama de nelegiuirea lui, l-a arătat cât de mare deosebire este între un preot şi un mirean, chiar împărat de-ar fi el, şi l-a sfătuit să nu mai îndrăznească să se apropie de cele dumnezeieşti cu atâta sfruntare şi obrăznicie. După ce a săvârşit fapte îmbunătăţite şi-a sfârşit viaţa, după o bună bătrâneţe.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinodor.
Sfântul Mucenic Atinodor a trăit pe vremea
împăratului Diocleţian. Era de loc din Mesopotamia şi din copilărie a
îmbrăţişat viaţa călugărească. A fost pârât că e creştin, şi fiind dus
înaintea lui Eleusie, domnitorul ţării, a mărturisit pe Hristos.
Pentru aceasta a fost întins între doi stâlpi şi i-au fost arse cu
făclii toate părţile trupului lui. Şi a fost supus la multe şi felurite
chinuri, pe care le-a răbdat cu tărie şi seninătate, neputând fi
biruit de chinuri. Atunci sfântul, rugându-se, şi-a dat Domnului duhul
său.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neofit, care s-a săvârşit, fiind aruncat în mare.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Isidor, Achepsima şi Leon, care prin foc s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Amun cel din Nitria, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor mucenici Gain şi Gaie, care în foc s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea celor 300 de Sfinţi Mucenici din Africa, care de sabie s-au săvârşit.
Aceşti Sfinţi
Mucenici au trăit pe vremea împăratului romanilor Zenon. Domnitor al
Africii era Onorie, care urmase la domnie lui Ghizeric, tatăl său.
Onoric era eretic arian. Episcopii eretici arieni Chiril şi Vilinard
l-au înduplecat pe Onoric să pornească prigoana împotriva ortodocşilor.
Şi a dezlănţuit Onoric prigoană aşa de mare, că a întrecut prigoanele
de pe vremea împăraţilor păgâni Diocleţian şi Maximian.A poruncit să fie izgoniţi toţi preoţii din cele 15 oraşe câte erau în Africa, după ce mai întâi fuseseră luate toate vasele sfinte şi odoarele bisericilor. Ortodocşilor le mai rămăsese numai o singură biserică şi acolo săvârşeau Sfânta Liturghie. Barbarii, aflând de ea, au înconjurat-o, au adus lemne şi alte lucruri uscate, le-au clădit în jurul ei, le-au aprins şi au ars biserica împreună cu toţi ortodocşii care se aflau în ea şi slăveau pe Dumnezeu,
Onoric a lăudat fapta aceasta şi a mai poruncit să fie ucişi îndată toţi cei ce nu s-au botezat din nou cu botezul eretic arian. Ortodocşii care nu puteau îndura grozăviile chinurilor şi-au găsit scăparea prin fugă, părăsind casele şi ţara, iar cei care erau mai întăriţi în credinţa ortodoxă s-au dat pe ei înşişi cu dragă inima morţii celei muceniceşti. Aşa 300 de ortodocşi din Cartagina, care au fost pârâţi lui Onoric că nu voiesc să creadă, aşa cum cred arienii, au fost daţi morţii, tăindu-li-se capetele. Pentru preoţi arienii au născocit pedepse mai cumplite. Pe doi dintre ei i-au tăiat cu fierăstrăul; la 60 dintre cei mai învăţaţi le-au tăiat limbile chiar din rădăcină. Despre aceşti mucenici vorbesc mulţi scriitori şi istorici.
Acestea au fost cele îndrăznite de vandali în Africa împotriva creştinilor care mărturiseau deofiinţimea lui Dumnezeu-Cuvântul cu Tatăl. Iar în bătrâna Romă, în aceeaşi vreme, Sunilda, soţia lui Odoacru; care stăpânea Roma, ariană fiind, a silit pe femeia unuia din căpeteniile Romei să se boteze din nou cu botezul arienilor. Cum însă n-a putut-o convinge, a fost băgată în apă fără voia ei de episcopul arian al Milanului. Când ea a ieşit, din colimvitra, i-a dat episcopului doi bănuţi, zicându-i: "Iată plata pentru că m-ai îmbăiat!". Sunilda mâniindu-se a ars-o de vie.
Tot în această zi, pomenirea drept-credincioşilor care lăudau biserica pe Dumnezeu, şi care prin foc s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea celor doi sfinţi preoţi, care de fierăstrău s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 60 de preoţi, cărora li s-au tăiat limbile, dar continuau să vorbească.
Tot în această zi, pomenirea femeii ortodoxe, care prin foc s-a săvârşit la Roma.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Pavel monahul.
Cel între sfinţi Părintele nostru Pavel, pe
când era în lume nu era nici bogat, nici sărac; era dintr-un neam de
oameni care aveau cu ce trăi şi care putuse să înveţe pe fiul lor
Sfintele Scripturi.Când s-a făcut mai mare, Pavel a socotit ca îi este mai de folos să părăsească lumea şi să intre în una din sfintele mănăstiri ale ţării sale. A îmbrăcat sfântul şi îngerescul chip şi se nevoia să săvârşească orice virtute, aşa că ajunsese ca un vas de virtuţi. Şi atât de mult a întrecut pe toţi fraţii din mănăstirea aceea că a făcut un lucru plin de minune şi a arătat fraţilor că are ascunse în el mari puteri.
Fericitul Pavel a plecat din mănăstire şi s-a dus la Ierusalim. După ce s-a închinat Sfintelor Locuri, a plecat în Cipru. Acolo a petrecut mulţi ani într-un munte înalt şi mulţi creştini se suiau la el. Dar pentru că numele său se răspândise pretutindeni, a plecat şi de acolo şi s-a dus în părţile din apropierea Constantinopolului. Bineplăcând şi aici lui Dumnezeu, a fost învrednicit, ca şi altădată dumnezeiescul Moise, să audă o voce de sus care i-a zis: "Suie-te, Pavele, în munte şi sfârşeşte-te!". Şi s-a suit Pavel într-un munte înalt, numit de localnici Parigoria, adică Mângâiere, s-a închinat lui Dumnezeu şi după ce a mai trăit câtva vreme acolo, a adormit în Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Prisc, Martin şi Nicolae.
Dintre aceştia, unul prin foame s-a
săvârşit, altul tăiat cu securea, iar al treilea prin foc. Pomenirea
lor se săvârşeşte în biserica de lângă zidurile Vlahernelor.
Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Curator.
Tot în această zi,
pomenirea cuviosului şi isihastului Grigorie, ctitorul sfintei
Mănăstiri a Sfântului Nicolae din Muntele Athos care în pace s-a
săvârşit.
Tot în această zi,
pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia fecioara, ale cărei sfinte moaşte
se află în Paraclisul Sfintei Mănăstiri Curtea de Argeş.
Această frumoasă stâlpare, aducătoare de
roade vrednice de împărăţia cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a
născut în marea cetate Târnova, din părinţi creştini, bulgari cu
neamul, lucrători de pământ cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţa.
Maică-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vârsta cea
primitoare de învăţăturile faptei bune şi după ce a semănat în inima şi
în sufletul ei cel bun seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale
milosteniei, că din rod se cunoaşte pomul.Iar copila rămânând orfană de maica ei cea firească şi având în inima ei întipărite învăţăturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începătoare, înţelepţind-o Duhul Sfânt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească şi cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi şi a îmbrăca pe cei goi. Îşi împodobea cu acestea candela sufletului ei, îşi agonisea untdelemn în vasele ei şi se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înţelepte. Toate faptele bune le săvârşea copila cu statornicie şi cu răbdare, nebăgând în seamă ispitele şi necazurile cele de la urâtorii binelui, aşa precum grăieşte Scriptura: "Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale". Dar, fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinţă să nu pătimească şi sfânta mii de ispite, până şi moarte mucenicească.
Şi iată cum: după ce a murit mama sfintei, tatăl ei şi-a luat altă soţie şi fiindcă mai totdeauna se întâmplă că mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sunt ale lor, aceasta s-a întâmplat şi fericitei. Că mama vitregă văzându-i milostivirea şi alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de diavolul, urâtorul binelui, îi făcea necazuri neîncetate, bătând-o şi pârând-o tatălui ei şi pornindu-l spre mânie. De multe ori văzând fericita pe săraci şi pe flămânzi, biruită de milostivire îşi da hainele ei şi le împărţea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă la ţarină, tatălui ei.
Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o bătea fără milă până ce, în cele din urmă şi moarte a pătimit din mâinile tatălui ei.
Mergând ea după obicei în toate zilele să ducă bucate tatălui, care era cu plugul la ţarină, şi ieşindu-i înainte săracii şi flămânzii, că ştiindu-i milostivirea şi aşezarea sufletului cea iubitoare de săraci, de-a pururea îi ieşeau înainte cerându-i milostenie, şi ea neavând altceva să le dea, le împărţea din bucatele ce le ducea tatălui său, şi îi hrănea. Aceasta făcând-o de multe ori, şi tatăl ei rămânând flămând, a certat pe femeia sa, care l-a încredinţat că trimite totdeauna bucate de ajuns, încă şi de prisos. Şi diavolul a pus în mintea lui să pândească pe fericita ca să vadă ce face cu bucatele.
Deci mergând la vremea la care ştia că vine fericita cu bucatele, s-a aşezat la loc potrivit şi, pândind-o, a văzut ce făcea fiică-sa cu bucatele, fiind de mânie biruit şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, să o apuce de cosiţe şi să o bată până ce îşi va astâmpăra fierberea mâniei sale dobitoceşti; şi fiind în mare aprindere a azvârlit în ea cu barda ce o avea la brâu şi lovind-o a rănit-o la un picior, şi îndată, o, minune! şi-a dat sfântul şi fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Iar sfântul şi feciorescul ei trup rămânând pe pământ şi încă sânge din piciorul cel tăiat curgând, cu slavă cerească a strălucit că se lumina şi locul dimprejur. Iar ticălosul tată văzând întâmplarea, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii celei dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaşte. Şi vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea să se atingă şi nici să se apropie de el.
Deci a alergat în cetate şi a spus arhiepiscopului şi mai-marilor cetăţii toate pe rând cum s-au întâmplat şi cum acum trupul fericitei zace pe pământ, şi că este cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind arhiepiscopul împreună cu cei mai mari ai cetăţii şi cu popor, au alergat cu făclii şi cu tămâie şi cu rugăciuni, şi văzând sfântul trup strălucind cu acea dumnezeiasca lumină, s-au minunat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care şi acum, în vremurile noastre cele mai de pe urmă, preamăreşte pe robii Săi, care împlinesc cu fapta sfintele Lui porunci.
Apoi vrând să ridice sfântul ei trup, după porunca arhiepiscopului şi să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut, nici chiar să-l mişte din loc. Deci, mai mult s-au spăimântat. Şi cu multă evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu şi Sfintei Filofteia, dar nici aşa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească cu minune pe roaba Sa, a îngreuiat ca o piatră trupul ei.
Apoi, înţelegând că aiurea voieşte să fie dusă au început a-i pomeni ca unei fiinţe vii ţările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre şi cele de aceasta parte de Dunăre şi nicăieri n-a voit. Dar cum a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeşului, îndată s-a uşurat mai mult decât greutatea cea firească şi înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a sfintei a merge, îndată a înştiinţat cu scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (de care şi biserica este zidită) de toate cele despre sfânta. Acesta cum a fost înştiinţat, fiind binecredincios şi râvnitor a-şi împodobi ţara şi poporul său cu odoare de mult preţ ca acestea, îndată cu mult alai, cu făclii şi cu tămâieri, cu multă evlavie mergând la Dunăre, a adus sfintele ei moaşte în Ţara Românească şi le-a aşezat în Biserica Domnească, cea zidită de el în oraşul Argeş. Acolo au stat sfintele ei moaşte până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeş, de către Neagoe Basarab. Aici au fost trecute sfintele moaşte. Iar acum se află aşezate în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş. Şi acolo fiind, dă tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credinţă la sfintele ei moaşte.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Viata Sf. Mucenițe Filofteia de la Arges
Sfânta
Muceniță Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în
apropiere de oraşul Târnovo (Veliko Târnovo din Bulgaria de astăzi),
capitala Țaratului (româno-bulgar), într-o familie de țărani. Este
crescută în dreapta credință și evlavie de mama sa, care moare când
Filofteia era încă mică. Copila postea, asculta Scripturile, învăța
să-și păzească neîntinată fecioria, iar mai presus de toate era foarte
milostiva. Copila săvârșea cu statornicie și răbdare toate faptele bune.După ce mama sfintei a murit, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia, astfel că o bătea și o certa, părând-o tatălui ei ca și acesta să o certe.
Cu toate acestea, tânăra fecioară nu se oprea din înfăptuirea binelui comunitar și le împărțea săracilor și flămânzilor hainele ei și mâncarea pe care mama vitregă i-o dădea ca să o ducă la țarină tatălui ei. Aflând de acțiunile ei și văzând că le împărțea săracilor, tatăl ei este biruit de mânie și uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosițe ca să o bată până ce se va liniști. Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu și, lovind-o, a rănit-o la un picior. Iar din această rană sfânta a murit pe loc. Și tot locul acela s-a umplut de lumină. Sfânta era în vârstă de doisprezece ani când a murit.
Venindu-și în fire, tatăl ei a fost cuprins de spaimă și vrând să-i ridice trupul, nu putea nici să-l atingă, nici să se apropie de el.Văzând acestea, a alergat în cetate și le-a spus arhiepiscopului și conducătorilor cetății tot ce se întâmplase și că trupul fericitei zăcea pe pământ, și că era cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind, arhiepiscopul împreună cu mai-marii cetății și cu popor mult, au alergat cu făclii și cu tămâie și cu rugăciuni, și văzând sfântul trup strălucind cu acea lumină dumnezeiască, s-au minunat cu toții și au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care și acum, în vremurile din urmă, preamărește pe robii Săi care împlinesc cu fapta poruncile Lui.
Apoi au încercat, împreună cu arhiepiscopul, să ridice trupul sfintei și o ducă în cetate. Dar n-au putut nici să-l miște, așa încât s-au înspăimântat ci toții. Au început să se roage cu stăruință lui Dumnezeu și Sfintei Filofteia, dar nici așa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească pe roaba Sa, a îngreuiat trupul fericitei ca pe o piatră.
Pentru a o putea ridica, tatăl ei și cei care îl ajutau au început să numească țările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre și cele de acea parte a Dunării, pentru a putea ști unde să o odihnească, însă Filofteia era la fel de grea. Cu toate acestea, cum s-a numit Biserica Domnească cea din Târgul Argeș ului, trupul ei a devenit mult mai ușor, iar oamenii au trimis scrisoare lui Radu Vodă, cel poreclit Negru (care zidise și biserica). Acesta, de cum a fost înștiințat, a pornit îndată cu mult alai, cu făclii și cu tămâieri, mergând către Dunăre și a adus sfintele ei moaște în Țara Românească. Le-a așezat în Biserica Domnească, în orașul Argeș. Acolo au stat sfintele ei moaște până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeș de către Neagoe Basarab. Aici au fost mutate, iar acum se află în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș. Și acolo fiind, face multe minuni, dând tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credință la sfintele ei moaște.
În fiecare an, la 7 decembrie, sfintele sale moaște sunt scoase afară din paraclis și racla este deschisă, fiind puse într-un pavilion special amenajat din fața bisericii mănăstirii, pentru ca mai ales în această zi credincioșii, care se adună în număr mare la prăznuirea ei, să li se poată închina.
Documentele istorice arată însă că moaștele muceniței au rămas la Tarnovo și sunt aduse în Țara Românească numai după anul 1393, când țaratul bulgar de la Târnovo a fost ocupat de către turci. Se pare că de aici sunt duse la Vidin, probabil până în anul 1396. Pentru a nu fi profanate, sunt dăruite domnitorului Mircea cel Bătrân (1386+1418), care le așează în biserica domnească Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeș, pe atunci catedrală mitropolitană, ctitorie a domnitorului Basarab I Întemeietorul și Nicolae Alexandru, fiul său. rămân acolo pană în anul 1893, când,datorită stării de degradare în care se află biserica, sunt mutate în biserica Sfântul Gheorghe, apoi în biserica Adormirea Maicii Domnului-Olari. În timpul primului război mondial sunt duse în paraclisul Mănăstirii Antim din București, apoi revin la Curtea de Argeș și sunt găzduite în marea biserică ctitorită de Neagoe Vodă Basarab.
De peste 600 de ani, țara Românească este vegheată de Sfânta Muceniță Filofteia – serbată cu mare evlavie pe 7 decembrie – ale cărei sfinte moaște se află la Curtea de Argeș.
Racla în care se odihnesc moaștele Sfintei Filofteia a fost restaurată în anul 2004, la Monetăria Statului. S-a drapat lemnul cu catifea roșie, s-au aurit piesele din argint, s-a reaurit capacul, s-au schimbat piciorușele de sprijin, confecționate din aluminiu.
În plus, s-au înlocuit bucățile deteriorate din lemnul de chiparos. Meșterii de la Monetăria Statului, conduși de Vasile Vasile, au fost șocați când au găsit scris pe săculețul care învelea moaștele un blestem.
Istoria consemnează că speriat că moaștele sfintei vor fi împrăștiate, Mitropolitul Cosma a rostit: “Poruncim cuvioșiei/ tale Arhimandrite chir Parthenie, Igumen Argeșului, să le pecetluiești într-un săculețu de bogasin nou lăsându- i afară numai mâna cea dreaptă pentru sărutarea norodului. și așa pecetluite să le/ așezi în sicriu. Și să știe fieșcare/ să se ferească a nu cuteza să ciupească/ cât de puțin din sfintele moaște, că am pus blestem asupra cui/ a cuteza a să atinge/ să ia. Într-a acesta și chip să urmezi/! Și să fii blagoslovit! 1791”
Sfânta muceniță Filofteia, devenind ocrotitoarea Țării Românești, moaștele ei au fost cinstite în întreaga țară, mulți credincioși venind în pelerinaj la Curtea de Argeș .În situații de calamitate, mai ales pe timp de secetă, s-au făcut procesiuni în țară cu moaștele muceniței. Biserici, precum Dobroteasa și Sfântul Gheorghe din București, Sfânta Filofteia și Sfânta Vineri din Ploiești, Adormirea Maicii Domnului din Mizil, au zugrăvite icoana sau scene din viața ei pământească. Icoane cu chipul ei împodobesc multe case ale credincioșilor. Mulți părinți dau numele Filofteia fiicelor lor, iar multe femei își iau acest nume la intrarea în călugărie. Viața Sfintei Filofteia a fost trecută în Mineiul pe decembrie și în Viețile Sfinților pe această lună. La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod hotărăște generalizarea cultului Sfintei Filofteia pe întreg cuprinsul țării. Cu acest prilej, în prezența patriarhului Justinian Marina, are loc, în anul 1955 o Slujbă specială. Cadrul festiv a fost impresionant, la slujbă fiind prezenți numeroși ierarhi români și străini, precum și un număr impresionant de credincioși.
Deci cu alegerea poporului si cu sfatul imparatului Valentinian a fost pus, fara voia lui, episcop al Bisericii din Mediolan, primind mai intai Sfantul Botez, iar dupa opt zile, Arhieria, la 7 decembrie 374. Si s-a facut mare Parinte si Invatator Bisericii lui Hristos. A propovaduit si a scris multe carti impotriva eresului lui Arie si a intors prin cuvantul sau pe multi la dreapta credinta, luminand poporul si dand pace bisericii sale. A oprit pe marele Teodosie, imparatul romanilor, sa intre in biserica, dupa uciderea cea mare, pe care aceasta o facuse in Tesalonic, punandu-l sub canon de pocainta, in fata tuturor credinciosilor.
A lumint, a pastorit, a vindecat, a indrumat sufletele, a aparat dreptatea celor nedreptatiti a propovaduit Evanghelia la un intreg popor al marcomanilor, a primit la credinta, ca ucenic al sau, pe marele barbat al lui Hristos, pe Fericitul Augustin; in scurt, a lucrat ca un desavarsit episcop al Domnului. Si asa, ajungand la bune batraneti, s-a mutat catre Domnul.
Intru aceasta zi, Sfintii trei sute de Mucenici din Africa
Si goana aceasta au indraznit a o porni in Africa vandalii, impotriva dreptcredinciosilor, care marturiseau de o fiinta cu Tatal pe Fiul si Cuvantul Sau.
Iar in Roma cea veche, intru aceeasi vreme, multe rele s-au facut de catre acesti arieni, impotriva drepslavitorilor. Ca femeia regelui din Roma, Odoacru, numita Sunilda, ariana fiind, a silit pe o femeie romana dreptslavitoare sa se boteze din nou, cu botezul arienesc. Si, fiindca n-a putut sa o induplece, a poruncit, ca si fara voia ei, sa o boteze episcopul Mediolanului, arian fiind si acesta. Iar dreptslavitoarea femeie, iesind din apa, a cerut doua parale de la sluga sa si le-a dat episcopului, zicandu-i: Primeste plata pentru baia aceasta, ca m-ai scaldat", defaimand, astfel, cu cuvantul, ca pe o baie simpla, botezul cel arienesc. Dar aceasta afland-o Sunilda indata a poruncit si a ars in foc pe Fericita. Deci, barbatul ei, temandu-se de chinul focului, s-a dus singur si s-a botezat din nou cu botezul lui Arie. Mai pe urma insa, incalecand el pe un cal, pe cand mergea la casa de rugaciune a arienilor, a fost ars de un fulger din cer, ce a cazut peste dansul. Si asa s-a aratat, prin fapta, ca urgia lui Dumnezeu e mai tare decat focul vremelnic, care a ars pe femeia sa.
Intru aceasta zi, cuvant despre milostenie, caci cel ce da saracilor milostenie, da lui Hristos si insutit va lua.
Deci, ea luandu-l, l-a dus pe el in sfanta biserica si i-a aratat lui pe cei saraci, zicandu-i: "La acestia sa dai argintii si Dumnezeul crestinilor ii va lua de la dansii, ca toti acesti saraci ai Lui sunt." Iar el, cu bucurie, a impartit la saraci acei cincizeci de arginti si s-au dus la casa lor. Dar, dupa trei luni, neajungandu-le lor hrana, a zis barbatul: "O, femeie, oare nu va voi acum Dumnezeul crestinilor sa ne dea noua din datoria aceea, ca, iata, am saracit." Si i-a zis femeia: "Sa mergi unde ai pus argintii si-ti va da tie ceea ce-ti trebuie." Iar el s-a dus la biserica si, fiind la locul unde a impartit argintii la saraci si umbland prin toata biserica, n-a aflat pe nimeni, care sa voiasca a-i da lui ceva, ci numai pe saracii care sedeau acolo. Iar el gandea intru sine pe cine sa intrebe si cui sa zica si sa ceara. Si a vazut inaintea picioarelor sale, pe marmura, un argint si, aplecandu-se l-a luat pe el, si s-a dus la casa sa si i-a zis femeii sale: "Am umblat la biserica voastra si, sa ma crezi pe mine, femeie, ca n-am vazut pe Dumnezeul crestinesc, precum mi-ai zis mie si nimeni nu mi-a dat mie ceva, fara numai am gasit jos acest ban de argint, acolo unde am impartit eu cei cincizeci de arginti." Atunci i-a zis lui acea minunata femeie: "Acela este Dumnezeu si nevazut ti-a dat tie, pentru ca nevazut este si cu nevazuta putere chiverniseste lumea. Ci mergi, stapane, si sa cumperi noua cate ceva ca sa mancam astazi si acelasi Dumnezeu iti va da tie iarasi." Iar el, ducandu-se, a cumparat pentru ei paine, vin si peste si, aducandu-le, le-a dat femeii sale.
Deci, ea luand pestele, a inceput a-l spala si, spintecandu-l, a aflat in el o piatra foarte minunata si ea nu o cunostea ce este si a pus-o la pastrare; apoi, dupa ce a venit barbatul ei, i-a aratat lui piatra, zicand: "Aceasta pietricica am aflat-o in peste." Iar el, vazand-o, s-a minunat de frumusetea ei si nu stia, adica, nici el ce este, insa a zis: "Sa ma duc, dar, ca sa o vand pe ea." Deci, mergand, s-a apropiat de un argintar si i-a zis: "Voiesti, oare, sa cumperi pietricica aceasta?" Iar acela i-a zis lui: "Cat voiesti sa-mi ceri pe ea?" A grait cel ce o vindea: "Tu stii cat face?" Iar negutatorul i-a zis: "Sa iei cinci arginti pe ea." Ci, vanzatorul, socotind ca-l ia in batjocura i-a zis: "Apoi, vei da oare atata?" Argintarul, socotind, iarasi ca celalalt isi bate joc de el, i-a raspuns, zicand: "Sa iei zece arginti." Apoi, vanzatorul a cunoscut ca argintarul nu-i raspunde cinstit si a tacut. Deci, dupa putin timp argintarul a mai zis: "Sa iei cinsprezece arginti, " insa vanzatorul n-a mai zis nimic, macar ca argintarul pana la treizeci si pana la patruzeci si chiar cincizeci de arginti ii da lui.
Deci, vanzatorul a cugetat atunci intru sine si a zis: "De n-ar fi fost pietricica aceasta de mare pret, apoi n-ar fi dat pe ea cincizeci de arginti." Si a inceput si el a-i mari pretul ei. Dupa aceea, argintarul i-a ridicat pretul pana la trei sute de arginti si a inceput, cu juramant, a-i da lui acesti bani. Iar vanzatorul si-a luat argintul, iar piatra i-a dat-o argintarului si s-a dus la femeia sa, bucurandu-se.
Deci, aceea, vazandu-l pe el, i-a zis: "Cu cat ai vandut-o?" Ca, socotea ca pe cinci sau pe zece banisori de arama a dat-o. Atunci el, scotand trei sute de arginti, i-a dat ei, zicandu-i: "Cu atat s-a dat." Iar ea, minunandu-se de darul iubitorului de oameni Dumnezeu, a zis barbatului sau: "Oare, vazaut-ai cat este de bun Dumnezeul crestinilor si atotcunoscator, ca nu numai cincizeci de arginti, ci si dobanda ti-a dat tie? Vezi, ca nu este alt Dumnezeu, nici in cer, nici pe pamant, afara de Dumnezeul nostru, ca Dumnezeu Unul este." Deci, crezand acela, printr-o incercare ca aceasta, s-a facut crestin si a proslavit pe Hristos, Dumnezeul nostru.
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Ioan Gura de Aur, despre pocainta.
Deci, sa ne aducem aminte cum a venit Natan la David, prooroc la prooroc, fiindca si David prooroc era; ci precum si doctorii, cand se imbolnavesc, apoi de alt doctor au trebuinta, ca boala pierde mestesugul, la fel si aici, toate descoperindu-se, se arata la lumina si se vindeca. Si precum o buba, pana este ascunsa si acoperita, nu se tamaduieste, ci cand iese deasupra, la aratare, atunci se vindeca fara osteneala, tot asa si pacatul, pana ce este tainuit si ascuns nu se iarta.
Drept aceia, sa nu te temi ca vei primi canon de la un om, ca si deslegare tot de la om primesti. Caci daca de la om nu vei primi, sa faci canon, atunci esti in primejdie a te lega, in munca cea vesnica, cu legaturi nedeslegate, unde nu mai este cu putinta sa ne pocaim. Deci, iubitilor, rogu-va pe voi, unul pe altul indemnati-va spre pocainta, ca toti sa intampinam fata lui Dumnezeu, prin marturisirea noastra. Dumnezeului nostru, slava!
Cântare de laudă la Sfântul Ambrozie, Episcopul Mediolanului
Sfîntul Ambrozie la Hristos a venit
La vîrsta bărbăţiei depline,
Şi de îndată ce Sfîntul Botez a primit
Lumină a evlaviei s-a făcut şi al adevărului temelie.
El rămas-a oştean de frunte, dar al lui Hristos,
Prigonitor a toată nedreptatea.
El a slujit dumnezeieşte Biserica lui Hristos,
Şi Biserica l-a preaslăvit pentru aceasta.
Împreună cu oamenii şi îngerii îl slăvesc,
Ca pe un tată, păstor şi de minuni făcător, puternici
El în înţelepciune asemănatu-s-a cu Solomon,
Zidirea toată, cu îngeri şi oameni, adevereşte aceasta!
Zidirea toată pre Domnul slăveşte prin el,
Pre Tine Doamne,
Te slăvim şi noi preasmeriţii!
Înaintea puterii Tale noi cu toţii cădem,
A puterii şi a milostivirii!
Tu Tainică înţelepciune eşti şi însăşi dreptatea,
Ce străluceşte puternic prin Ambrozie Sfîntul!
O, minunat eşti Tu, Doamne, poporului Tău,
Minunat întru Toţi Sfinţii!
Cugetare
Fraţilor, Domnul întoarce împrumutul pe
care îl ia de la oameni însutit şi înmiit atunci cînd oamenii îl
împrumută pre Domnul prin săracii Lui.
A fost odinioară o femeie creştină măritată cu un bărbat păgîn, care trăia cu bărbatul ei în iubire şi sărăcie. Muncind din greu, bărbatul a cîştigat cincizeci de monede de argint şi i-a zis soţiei lui aşa: să pună banii aceştia la schimbătorii de bani, ca să îi poată lua înapoi cu dobîndă; altminteri, vor fi nevoiţi să îi cheltuiască ban cu ban şi iar vor rămîne săraci. Dar înţeleaptă soţie i-a zis: „Dacă voieşti să dai banii în împrumut cu dobîndă, împrumută-i mai bine Dumnezeului creştin şi mai mare dobîndă vom lua”. „Şi unde este Dumnezeul creştin?”, a întrebat bărbatul. Soţia şi-a luat atunci bărbatul de mînă şi 1-a dus la biserica creştină, i-a cerut să împartă banii la săracii ce stăteau înaintea ei, şi apoi i-a zis: „Domnul va primi banii din mîna lor, căci toţi aceşti săraci ai Lui sînt”. După ce au împărţit săracilor toţi cei cincizeci de taleri de argint dobîndiţi din sudoarea frunţii, bărbatul şi femeia au plecat la casa lor. După o altă vreme ei iar au rămas fără pîine. Atunci femeia i-a cerut bărbatului ei să meargă la biserică, spunîndu-i că are să primească acolo împrumutul dat lui Dumnezeu. Bărbatul s-a supus, dar acolo nu a văzut iar decît săraci, şi a stat uimit întru sine, întrebîndu-se cum îi vor putea da aceia vreun ban. Întru nedumerire, el a înconjurat încet biserica privind abătut în pămînt, cînd deodată a văzut un ban de argint. El 1-a luat şi a mers cu banul de argint la piaţă, de unde a cumpărat de mîncare un peşte. Ducîndu-1 acasă şi dîndu-l femeii lui să-1 gătească, i-a povestit în acest timp cu amărăciune că la biserică nimeni nu i-a dat nimic, ci că din întîmplare numai a găsit un ban pierdut de argint cu care a putut cumpăra de abia acest peşte. Credincioasa lui soţie i-a zis: „Domnul Dumnezeu nevăzut este şi nevăzut de ochii oamenilor lucrează El”. Spintecînd femeia peştele, află în el o piatră strălucitoare, pe care o dă bărbatului ei să o ducă la bijutieri, să vadă ce preţ ar putea lua pe ea. Negustorul de nestemate cercetează piatra şi îi oferă omului cinci taleri de argint, dar omul începe să rîdă, crezînd că negustorul glumeşte. El nu crede că o piatră găsită astfel poate să preţuiască atît de mult. Dar negustorul, dimpotrivă, crede că omul rîde din pricina preţului ridicol de mic pe care îl oferă pentru nestemată; de aceea, urcă preţul, şi la rîsul din ce în ce mai neîncrezător al omului, îl sporeşte mereu, oferindu-i pe nepreţuitul juvaer zece, cincisprezece, apoi treizeci, cincizeci de taleri de argint. Atunci omul îşi dă seama că fără de preţ este piatra lui şi tace. De aceea negustorul creşte preţul lui pînă la trei sute de taleri de argint. Luînd cei trei sute de taleri, omul merge acasă la a lui soţie mut de bucurie. „Acum vezi ce fel de Dumnezeu este Dumnezeul creştinilor?”, i-a zis credincioasa femeie. Bărbatul, rămas întru uimire, a primit Sfîntul Botez îndată şi împreună cu soţia lui iubită L-a preaslăvit pururea pe Dumnezeu.
Luare aminte
Să luăm aminte la căderea în păcat a lui Adam şi a Evei (Facerea 3):
- La cum Domnul i-a izgonit pe Adam şi pe Eva din Grădina Raiului;
- La cum el a aşezat la Poarta Raiului spre pază un Heruv cu sabie de foc;
- La cum încuiat i-a rămas omului Raiul pînă la întruparea pe pămînt a Domnului Hristos.
Predică
Despre aceea că toate
lucrările lui Dumnezeu sunt bune foarte – „Şi a privit Dumnezeu toate
cîte a făcut şi iată erau bune foarte” (Facerea 1:31).
Fraţilor, atunci cînd toate părţile unei
clădiri sînt bine construite, atunci clădirea toată în întregimea ei
este foarte bună. Căci toate materialele din ea sînt de cea mai bună
calitate, cărămizile, cimentul, mortarul, grinzile şi stîlpii; totuşi,
admiraţia omului apare numai atunci cînd contemplă întreaga clădire,
completă şi finisată. Adesea un oarecare detaliu al clădirii poate părea
omului fără sens sau nepotrivit, dar uită de el de îndată ce privirea
lui se îndreaptă asupra întregului. Şi cu
adevărat, multe sînt detaliile acestei lumi, atît în lucruri, cît şi în
evenimente, care nouă oamenilor ne par fără sens şi nepotrivite. Dar
cînd privim minunata zidire a lumii în întregul ei, atunci ni se
descoperă negrăita ei frumuseţe şi alcătuire şi ne liniştim.
Căci noi privim cele multe suferinţe şi lipsuri din care este alcătuită viaţa noastră, cu nemulţumire, socotindu-le cu adevărat urîte şi fără sens. Cu toate acestea, tocmai aceste suferinţe şi lipsuri capătă odată cu trecerea lunilor şi anilor o valoare inestimabilă, strălucind în amintirea noastră ca nişte pietre preţioase ce ne-au luminat calea ulterioară a vieţii, atunci cînd privim la ele retrospectiv.
Prin urmare,
dacă se întîmplă să ne smintească ceva din alcătuirea zidirii lui
Dumnezeu, atunci să încercăm să privim la a Lui zidire ca la un întreg;
iar dacă vreun lucru din viaţa noastră ne umple de amărăciune, atunci să
aşteptăm cu răbdare, credinţă şi nădejde zilele şi anii care vor urma.
Iar dacă întreaga noastră viaţă este pentru noi ca o povară nesfîrşită
de tristeţe şi durere, să ne ridicăm ochii sufletului nostru la lumea
cea de sus, şi atunci vom afla cu adevărat pacea şi bucuria. Căci nu
lumea aceasta de aici este cea desăvîrşită, ci aceea de sus. Căci zis
este: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul” (Facerea 1:1). Chiar
şi artistul pictor îndeamnă privitorul să îi contemple pînza numai de
la o oarecare distanţă, căci numai aşa se poate aprecia cel mai bine
frumuseţea întreagă a unui tablou.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Creator Nemuritor, cît de minunate sînt toate lucrurile
Tale! Pentru aceasta noi pre Tine Te lăudăm şi Ţie îţi mulţumim în veci,
Amin!
