sâmbătă, 18 octombrie 2014

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Uar şi către cei împreună cu dânsul

Troparul Sfântului Mucenic Uar, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Uar, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
 
Condacul Sfântului Mucenic Uar
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi...
Lui Hristos ai urmat, Sfinte Mu­cenice Uar, al cărui pahar l-ai băut şi cu cununa muceniciei te-ai încununat; deci, cu îngerii dănţuind, roagă-te neîncetat pentru sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel...
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-te la înălţimea Bisericii lui Hristos, Sfinte Mucenice Uar, ca soarele cel luminos ai lumi­nat cu fulgerele luptelor tale, plinirile pământului, fericite.
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind cuprins, preafericite, cu dorirea cea dulce a dragostei celei Dumnezeieşti, te-ai lepă­dat de sine-ţi şi te-ai supus la tot chinul trupului, luptându-te cu tărie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca un înţelept te-ai legat pe sine-ţi, purtătorule de chinuri, cu legăturile Dumnezeieştii dragoste, şi ai rupt legăturile înşe­lăciunii, cu tare răbdare a mul­tor pedepse.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul Cel mai presus de fiinţă, S-a Sălăşluit în pântecele tău mai presus de cuvânt şi născându-Se cu Dumnezeiască cuviinţă, a tras la Sine-şi cugetele mucenicilor, Preacurată. Cu care dimpreună te lăudăm pe tine.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt precum Tu...
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Plecatu-te-ai cu gând întă­rit la luptele cele vitejeşti, întărindu-te cu nădejdile bunurilor celor viitoare şi cu învă­ţăturile mucenicilor lui Hristos cele preaînţelepte, fericite.
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzând ceată de sfinţi lup­tători care au luptat după Lege, ai arătat tăria acelora, împreunându-te bărbăteşte cu pedep­se de multe feluri, Sfinte Mucenice Uar.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
La războiul cel sfinţit te-ai aflat ca un ostaş viteaz, Sfinte Uar şi ai înjunghiat mulţime de vrăjmaşi cu sabia bărbăţiei, lăudându-te întru biruinţe, înţelepte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fecioară, Maica lui Dum­nezeu, rogu-te, goneşte întune­ricul cel greu al lenevirii mele şi norii patimilor, cu lumina ha­rului care este întru tine.
Irmosul:
Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea...
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împodobindu-te cu Sfintele tale răni, te-ai arătat foarte frumos şi dorit lui Dumnezeu Mucenice Uar, Celui Ce a încununat creş­tetul tău, vrednicule de minuni.
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Spânzurat fiind pe lemn, slă­vite şi fiind întins la pământ, ai răbdat dureri cumplite. Pentru aceasta ai câştigat Viaţa Cea fără de dureri, veselindu-te.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Văzându-te Dumnezeieştii mucenici că pătimeşti după Lege, fericite, îţi dau cu cuvân­tul îndrăzneală de răbdare. Cu care împreună sfârşind durerile cele preaîndelungate, te-ai fericit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Scoate-mă din noroiul pati­milor, Stăpână şi din ticăloşia cugetelor, celor ce mă îndepărtea­ză de la Însuşi Dumnezeu Cel Cu­rat; ca să te fericesc pe tine cu credinţă.

Cântarea a 5-a. Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea ta...
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu voinţele cele Dumneze­ieşti te-ai întărit şi ai su­ferit sfărâmările cele neconte­nite cu cuget viteaz, Sfinte Mucenice Uar, sfărâ­mând inima vrăjmaşului celui ce a născocit răutatea.
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndemânaticul luptător, văzându-şi cărnurile sale căzând pe pământ, se bucura, socotind mai înainte cu luminarea gân­dului Dumnezeieştile răsplătiri cele veşnice.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Te laud pe Tine, Doamne Dumnezeule şi Te slăvesc şi mă închin Ţie; că m-am învrednicit de bunurile pe care le-ai gătit, celor ce Te iubesc pe Tine, striga Mucenicul Uar atunci când pătimea.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce cu adevărat te-ai arătat mai Sfântă decât Heru­vimii şi decât Serafimii, cea cu totul fără prihană, sfinţeşte pe toţi cei ce te fericesc acum pe tine cu credinţă şi miluieşte cu mijlocirea ta pe cei ce te laudăpe tine.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o...
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu ai luat în seamă cuvin­tele judecătorului celui fărădelege; şi focul durerilor celor nesuferite cu vitejie l-ai răbdat, mult pătimitorule Mucenice Uar, rugătorule pentru cei ce cu cre­dinţă te laudă pe tine.
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
N-a încetat tiranul cel fără de minte chinuindu-te fără de milă cu rănile, până ce ţi-ai dat sfinţitul suflet în mâinile lui Dumnezeu, fiind luminat cu podoabele chinurilor tale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înălţatu-te-ai pe lemn, ur­mând lui Hristos şi fiind spân­zurat pe el, ţi-ai dat sufletul tău lui Dumenzeu, Celui Ce te-a în­cununat pe tine, răbdătorule de chinuri; că te-ai purtat vitejeşte pentru Lege.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Îndreptează, Stăpână, smeri­tul meu suflet, că este înviforat totdeauna întru adâncul rău­tăţilor; şi-l scoate către Limanul cel lin, ca să te fericesc pe tine cu cuget neîndoit.
Irmosul:
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Lui Hristos ai urmat, Sfinte Mu­cenice Uar, al cărui pahar l-ai băut şi cu cununa muceniciei te-ai încununat; deci, cu îngerii dănţuind, roagă-te neîncetat pentru sufletele noastre.

Cântarea a 7-a. Irmos: Cuptorul dătător de rouă...
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te cu adaosul patimilor, te-a dus Cleopatra, mărite, la îngropare, aflând prin tine laudă vrednică de credinţă; pe care călduros a arătat-o către tine, cu gând de­săvârşit.
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vărsând lacrimi peste tine şi ungându-te cu miruri, cinstite, te-a ascuns sub pământ prea­cinstita femeie, pe tine care ai îngropat gândul cel viclean şi cu strălucirile cele din mor­mânt ne-ai luminat pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
N-a încetat cea pururea po­menită, slujindu-ţi cu cuviinţă ţie, slugii lui Hristos, până ce te-ai arătat ei solitor de Împă­răţia Cerurilor, înţelepte; de care prin tine s-a învrednicit, împreună cu iubitul ei fiu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind sfărâmat de nenumă­rate călcări ale poruncilor, înnoieşte-mă pe mine, Fecioară, cu mijlocirea ta, vindecându-mi sufletul şi dându-mi cuvânt a cânta: Binecuvântată eşti, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu Trup.

Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioşilor...
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ascultând rugăciunile mai­cii, mucenice, luminat os­taş te-ai făcut în Oastea cea Ce­rească şi ai arătat că şi cinstitul copil se va împărtăşi de lauda ta, prin negrăita milostivire.
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din Egipt te-a adus Cleopatra, mucenice, ca pe o vistierie de mult preţ, care ai îmbogăţit cu daruri de Dumnezeieşti tă­măduiri toată Palestina, care te şi cinsteşte pe tine cu dragoste.
Binecuvântă pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Cu bucurie ţi-ai săvârşit lup­tele, ostaşule preaviteaz al Atotţiitorului; şi ca un biruitor te-ai încununat de El, Mucenice Uar, Prea­fericite, lauda cea mare a mu­cenicilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Păcate adaug peste păcate şi de înfricoşătoarea judecată ce va să fie, nu mă cutremur. Biruieşte pururea Curată, orbi­rea sufletului meu şi cu rugăciunile tale întoarce-mă şi mă miluieşte.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
În văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa drep­tului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Puterea vrăjmaşului ai sur­pat-o, fiind încins arătat cu Puterea cea Dumnezeiască, purtătorule de chinuri, vitea­zule, Sfinte Mucenice Uar; pentru aceasta te lăudăm, luând vindecare din destul de la moaştele tale, noi, credincioşii.
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un Luceafăr de dimineaţa, ca Soarele cel mare, s-a întins peste tot pământul pomenirea ta, Sfinte Uar, luminând pe toţi cu strălucirile cele luminate ale cinstitelor tale lupte, alungă întunericul inimilor, prealăudate.
Stih: Sfinte Mucenice Uar, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzând iubitoarea de fiu pe fiul său strălucind cu mărire multă, a lăudat pe Dumnezeul tuturor; iar pe tine, mucenice, mai ales te-a mărit, avându-te pe tine ca pe un mare ocrotitor, prin care cu adevărat s-a îm­bogăţit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pământul unde zace trupul tău cel mult răbdător, înţe­lepte, Dumnezeieşte s-a sfinţit. Deci cu rugăciunile tale dă-ne nouă dezlegare de păcate, îndreptare vieţii şi izbăvire de toate necazurile, Sfinte Mucenice Uar.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătându-se Domnul din tine, Fecioară, din Norul cel Luminos, pe toţi idolii Egiptului i-a dat de tot pieirii; şi S-a în­vrednicit a avea mulţime de purtători de lupte, care au râvnit Cinstitele Lui Patimi.
Irmosul:
Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat. Pe Care mărindu-L cu Oştile îngereşti, pe tine te fericim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Văzând luptele cinstiţilor mucenici şi sărutând cu dra­goste lanţurile lor, te-ai suit la înălţimea mucenicilor, preaminunate. Căci, fiind spânzurat pe lemn, ai răbdat loviturile până ce ţi-ai dat duhul în mâi­nile Domnului.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Născătoare de Dumnezeu, Marie Curată, Ceea ce nu ştii de nuntă, Ceea ce Singură eşti Ocrotitoare şi Acoperământ credin­cioşilor, izbăveşte de primej­dii, de necazuri şi de cumplite nevoi, pe toţi cei ce au nădejdile la tine, Fecioară şi miluieşte sufletele noastre cu Dumnezeieştile tale rugăciuni.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Mieluşeaua cea Neîntinată, văzând pe Mieluşelul şi Păsto­rul mort, spânzurat pe Lemn, tânguindu-se, grăia, văitându-se ca o Maică: cum voi su­feri plecăciunea Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu şi Pătimirea cea de bună voie, Preabunule Dumnezeu?