Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov
Născătoarea de Dumnezeu „Cea iubitoare” ne învață să ne comportăm unii
cu alții cu blândețe și dragoste. Ea dorește ca noi să înțelegem că
blândețea nu este slăbiciune, blândețea arată puterea dragostei.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este prăznuită pe 21 mai și 7 octombrie.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a fost pictată și adusă la
Mănăstirea Peșterilor din Pskov prin eforturile depuse de negustorii
Vasile și Teodor în anul 1521. Prima consemnare a unei minuni săvârșite
de icoană apare în anul 1524.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este renumită pentru apărarea orașului Pskov și a Mănăstirii Peșterilor din Pskov. Această icoană a protejat orașul și mănăstirea atunci când oamenii au mers și s-au rugat înaintea acestei Sfinte Icoane. Prima
dată icoana a apărat orașul în 1581, în timpul asediului Pskovului de
către regele polonez Ștefan Báthory (prăznuită pe 21 mai). Icoana a protejat orașul și mănăstirea în 1812 în timpul invaziei lui Napoleon (prăznuită pe 7 octombrie).
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este de tip Eleusa.
În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită ținând în brațe pe
Pruncul Hristos, astfel încât dreapta Lui se află lângă inima ei.
Hristos Își îmbrățișează Maica cu mâna dreaptă ținând-o pe sub năframă
în jurul gâtului. În acest fel, atât Maica Domnului cât și Hristos ne arată blândețea, mângâierea și dragostea lor.
Maica Domnului poartă năframă. În icoane, năframa este simbolul purității. În
această icoană, năframa Născătoarei de Dumnezeu cade pe umeri,
acoperind trupul Pruncului Hristos, simbolizând dragostea pură de mamă.
Pe năframă și pe mantie sunt pictate stele ce reprezintă pururea
fecioria Maicii Domnului. Fiecare stea are forma Sfintei Cruci cu patru
puncte. Centrul stelei fiind reprezentat printr-un pătrat. Reprezentarea
stelelor sub forma unor cruci cu patru puncte simbolizează cele patru
zări iluminate de Hristos Care a venit în lume prin intermediul
Preasfintei Născătoare.
Veșmântul Maicii Domnului este pictat albastru. Albastrul simbolizează cerul, taina și viața duhovnicească.
Hristos este pictat fiind copil, dar purtând haine de adult și un brâu
din fire de aur în jurul taliei și peste umărul stâng. Firele de aur
sunt ca razele de soare, pentru că Hristos este Soarele Dreptății, Dătătorul de Lumină.
Născătoarea de Dumnezeu „Cea iubitoare” ne învață să ne
comportăm unii cu alții cu blândețe și dragoste. Ea dorește ca noi să
înțelegem că blândețea nu este slăbiciune, blândețea arată puterea
dragostei.
Hristos ne învață și ne poruncește să ne iubim: „Să iubeşti pe
Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din
toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine
însuţi.” (Luca 10, 27)
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah
Aceşti
sfinţi şi minunaţi mucenici, eroi ai credinţei creştine, au fost la
început mari nobili de la curtea împăratului Maximian. Împăratul
însuşi îi cinstea foarte mult pentru vitejia, înţelepciunea şi
loialitatea lor. Cînd a auzit însă că marii Serghie şi Vah sînt
creştini, iubirea lui pentru ei s-a prefăcut în ură. La o mare
festivitate idolească, împăratul le-a cerut să vină şi să jertfească
idolilor împreună cu el, dar Serghie şi Vah au refuzat aceasta pe faţă,
înaintea întregii curţi. Negru de ură şi de furie, împăratul a poruncit
atunci pe loc devestirea lor de însemnele demnităţii lor militare:
centura, mantia, inelul cu pecete au fost smulse de pe ei, şi în loc au
fost îmbrăcaţi în haine de femeie. Împăratul a poruncit ferecarea lor cu
zgarde de fier, şi aşa au fost purtaţi precum animalele în toată
cetatea, ca să rîdă vulgul [poporul] de ei. Ei au fost după aceea
trimişi la Antioh, guvernatorul Asiei, spre a fi torturaţi. Antioh
dobîndise acel rang prin mijlocirea lui Serghie şi Vah, căci ei îl
recomandaseră împăratului. Antioh i-a implorat să se lepede de Hristos
şi să îşi salveze vieţile de la schingiuiri şi moarte de ruşine, dar
Sfinţii au zis: „Nouă ne este tot una
onoarea sau dezonoarea lumii, cinstea ei sau ruşinea, viaţa sau moartea.
Noi către Împărăţia Cerurilor căutăm”. Antioh 1-a aruncat pe
Serghie în închisoare şi a poruncit mai întîi chinuirea lui Vah. Slugile
lui 1-au biciuit pe rînd, pînă cînd au zdrobit cu totul trupul
mucenicului. Sfîntul suflet al lui Vah a ieşit astfel din trupul lui
sfărîmat, şi a fost dus pe aripi de îngeri la Domnul. Sfîntul Vah a luat
mucenicia în cetatea Barbalissos. Apoi a fost scos din închisoare
Sfîntul Serghie, căruia i s-au pus în picioare încălţăminte de fier,
căptuşite pe dinăuntru cu cuie. El a fost silit să mărşăluiască astfel
pînă la cetatea Rozapha, din Siria, şi acolo i s-a tăiat capul. Sufletul
lui s-a înălţat la ceruri unde a fost întîmpinat de prietenul lui, Vah.
Ei împreună au primit cununile neveştejite ale muceniciei, din Sfintele
Mîini ale Împăratului Hristos, Mîntuitorul şi Domnul. Aceşti doi
minunaţi prieteni şi cavaleri ai credinţei au luat mucenicia cam pe la
anul 303.
Sinaxar 7 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Sfintilor Mari Mucenici Serghie si Vah.
Acestia
au trait la Roma pe vremea împaratiei lui Maximian (catre anul 296).
Serghie era primicer din scoala centiliilor, iar Vah era secundicer din
aceeasi scoala. Deci, învatându-se si urmând din început credintei
crestinilor, si dumnezeiestilor Scripturi, si fiind pârâti la împaratul,
îi silira sa faca împreuna cu dânsul jertfa de idoli; si ei neprimind
nicidecum aceasta, i-au descins de brâie si le-au luat portul cel de
podoaba, ce purtau împrejurul grumajilor, si i-au îmbracat cu port
femeiesc, si i-au dus în mijlocul târgului, ca sa-i ocarasca, încarcati
de lanturi. Apoi au fost trimisi la guvernatorul Antioh - un dregator cu
deosebire crud - în cetatea Barbalison pe Eufrat. Aci apropiindu-se,
din aratare îngereasca s-au umplut de îndrazneala si de putere
dumnezeiasca, si întâi Vah fiind batut cu vine de bou crude multa vreme,
si-a dat duhul în aceste chinuri. Iar lui Serghie facându-i-se
strânsori în multe chipuri, si bagându-i în picioare încaltaminte de
fier, si silindu-l sa alerge departe, dupa aceea bagându-l în temnita,
si iarasi pironindu-se cu aceleasi rani de încaltaminte, i s-a taiat
capul.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Iulian Prezbiterul si Chesarie Diaconul.
Împaratind Claudiu la Roma, si omorând pe maica-sa pentru
credinta în Hristos, nu i se mai facea mila de crestini; atunci
fericitul Chesarie venind din Africa la un sat ce se cheama Tarachini si
vazând spurcatele Jertfe, le-a scuipat si le-a calcat cu picioarele.
Atunci l-au prins si l-au bagat în temnita, zacând trei zile nemâncat,
apoi l-au dat la proconsul. Si legându-i mâinile dindarat, l-au târât
slujitorii înaintea carului dregatorului, pâna la capistea lui Apolon.
Si daca au venit acolo, facând sfântul ruga, îndata a cazut capistea din
temelie, fiind înauntru preotul cel mare al idolilor si alti multi;
lucru pe care vazându-l Leontie Ipatul a cazut la sfântul, si crezând în
Hristos, s-a botezat înaintea tuturor. Atunci venind preotul Iulian l-a
cuminecat cu Sfintele Taine, si consulul îndata si-a dat sufletul în
mâna lui Dumnezeu, precum poftise prin rugaciunea sfântului. Deci vazând
Loxorie capetenia ceea ce se facuse a prins pe preotul Iulian si pe
Chesarie diaconul, si a poruncit sa-i bage în saci si sa-i arunce în
mare; iar sfintii i-au zis:
"Noi, o Loxorie, vom fi aruncati în mare, iar tu muscat fiind de un sarpe rau, îti vei lepada sufletul cu rea moarte"; ceea ce s-a si facut; ca peste doua zile, umblând el pe lânga mare, s-a încolacit peste dânsul un sarpe foarte mare si batându-i toate madularele, atât îl facu de nu putea sa rasufle, si era mai mort, fiind o priveliste mare de jale celor ce-l vedeau zacând umflat. Iar trupurile sfintilor iesind din mare de Domnul îndrumate, trimisi fiind prin vedenie oarecare Eusebiu preot si Felix de le-au primit, si trecând pe unde zacea acel nenorocit, pe care si vazându-i striga si se vaita ticalosindu-se pe sine, si dupa putin si-a lepadat sufletul; iar feciorul botezatului Leontie consulului celui mai sus numit, dupa ce au îngropat moastele sfintilor lânga cetate, au taiat si capetele lor, si le-au dat pe râu. Atunci Cuart preotul din cetatea Capua, fiind povatuit de dumnezeiesc înger, a mers de a luat moastele acestora, adica ale lui Eusebiu si ale lui Felix, si le-a pus în loc cucernic, întru marirea Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh.
Tot în aceasta zi, Sfântul Leontie Consulul, crezând în Hristos si rugându-se cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Eusebiu prezbiterul si Felix.
Tot în aceasta zi, Cuviosii nouazeci si noua de parinti, care în insula Creta s-au nevoit, cu pace s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Polihronie.
Acesta a fost nascut în provincia ce se cheama Gamfanita, iar
tatal acestuia Vardenie era plugar. Si si-a învatat copilul carte, si
i-a poruncit sa urmeze dupa ceilalti copii. Si fiindu-le apa departe,
prin ruga copilul a izvorât fântâna în curtea tatalui sau cu apa foarte
buna; pentru ca avea copilul multa întelepciune si înfrânare. Deci
ajungând în vârsta, se lua cu cei ce lucrau la vii si merse la
Constantinopol. Si lucrând si el cu ceilalti lucratori la vie, gusta
hrana si bea apa a doua zi, sau a treia zi. Iar stapânul viei mirându-se
de lucratorul lui Dumnezeu si respectând virtutea lui, i-a dat o suma
de aur si l-a trimis zicându-i: "Du-te la casa ta si te roaga lui
Dumnezeu pentru mine", oprindu-i si sapa de dragul credintei, care a
facut multe minuni; iar el cu aurul ce avea la mâna lui, a facut o
biserica; si aflându-se la Sinodul ce s-a tinut la Niceea, fiind citet
s-a învrednicit si de diacon si de preot. Dupa aceea murind marele
Constantin, îndata erezia lui Arie începu a prinde pe multi; atunci
sfântul acesta tinând tare credinta cea dreapta, se silea totdeauna a o
creste si a o întari. Pentru aceea ereticii se topeau de zavistie, si
aflând pe sfântul stând la altar, au sarit fara veste si l-au junghiat
si l-au taiat cu sabiile, amestecându-l cu tainicul si dumnezeiescul
sânge, si astfel l-au trimis fara voia lor jertfa sfânta lui Dumnezeu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Polihronie
El s-a născut în ţinutul Gamfanitus, din
părinţi ţărani. În tinereţile lui el a fost lucrător cu ziua în via unui
anume cetăţean din Constantinopol. Dar
chiar lucrător cu ziua fiind, Polihronie s-a închinat pe sine
nevoinţelor trupeşti şi lăuntrice prin postiri aspre şi rugăciune ziua
şi noaptea. Vierul se minuna de sfinţenia vieţii lui şi îi plătea bani
mai mulţi decît prevedea înţelegerea. Sfîntul Polihronie cu acei bani a
zidit o sfîntă biserică. La vremea Sfîntului Sinod întîi Ecumenic de la Niceea (din anul 325), Polihronie era citeţ bisericesc. El
s-a arătat în acea vreme un rîvnitor de foc aloOrtodoxiei şi curăţiei
dogmei, luptător împotriva ereziei ariene, şi de aceea a fost sfinţit
preot. Arienii pentru aceasta s-au răzbunat, au năvălit chiar în
biserică şi 1-au tăiat în bucăţi pe Sfîntul Polihronie. Aşa s-a săvîrşit
acest mare apărător al adevărului şi al purităţii ortodoxiei, primind
cununa muceniceştii slave din Mîinile Domnului Hristos.
Deci, parati fiind ca se inchina lui Hristos si se leapada de cinstirea zeilor, au fost poftiti de imparat sa aduca, impreuna cu dansul, jertfa in capistea lui Zeus. Si toti priveau sa vada: vor intra, oare, in capiste, impreuna cu imparatul, iubitii lui Serghie si Vah? Deci, cand a intrat imparatul, robii lui Hristos Serghie si Vah au ramas afara si n-au intrat cu el. Acesta vazand, imparatul a poruncit slujitorilor sa-i aduca cu sila in capiste si le-a dat porunca sa se inchine idolilor. Iar ei, nevrand sa faca aceasta, au zis imparatului: "Avem un Dumnezeu in cer, nemincinos, adevarat si viu. El nu este nesimtitor ca idolii vostri, noi Aceluia ne inchinam."
Deci, nevoind ei sa lepede dreapta credinta, li se luara toate hainele si podoabele cele de pret, imbracandu-i in vesminte femeiesti, si-i purtara in lanturi pe ulitele cetatii, in semn de batjocura. Au fost trimisi apoi tocmai in Antiohia Siriei si acolo, fiind batuti de moarte, Sfantul Vah si-a dat Domnului sufletul sau, din pricina bataii, iar Sfantul Serghie, dupa ce a indurat multe chinuri si nu si-a lepadat credinta, i s-a taiat capul. Printr-o ascunsa randuiala, capetele acestor Sfinti Mucenici se afla astazi, la mitropolia din Craiova, aduse de la Arges. Dumnezeului nostru, slava!"
.
Întru aceastã zi, cuvânt despre argintarul care cu rugãciune, a fãcut a se misca muntele si a se arunca în râul Nilului.
In Alexandria Egiptului era un argintar slavit foarte in toata cetatea acea, pentru mestesugul mainilor lui. La acesta a venit o femeie, rugandu-l pe el sa-i faca o podoaba pe cap, spre infrumusetarea trupului ei. Si, facandu-se intre dansii intrebare si vorba, a inceput femeia a grai cele necuviincioase, spre desfranare si tulbura pe argintar cu ganduri asupra ei. Si, intrucat s-a facut draceasca robie spre pacat, si-a adus aminte argintarul de cuvantul Evangheliei, mai inainte de a se porni spre pacat, la acel loc ce zice: "De te sminteste pe tine mana ta cea dreapta, tai-o pe ea, sau ochiul, scoate-l pe el. Ca mai bine iti este tie cu un madular ciung sa intri intru imparatia Cerului decat, intregi madulare avand, sa fii aruncat in iazul cel de foc." Si, cautand spre femeie i-a zis: "Indeparteaza-ma putin de mine, ca vreau sa fac cele poruncite noua." Si scotandu-si cutitul, s-a lovit pe sine in ochiul drept si a zis: "Vezi, Doamne, ca pazitor poruncii Tale sunt. Ca daca imi va trebui candva ajutor de la Tine, sa nu te departezi de la robul tau." Si, vazand femeia fapta faurarului, a fugit de frica si s-a dus la casa sa, prin rana faurarului mantuindu-se de pacat.
Deci cel ce stapanea Alexandria atunci, era un prigonitor cumplit asupra crestinilor. Caci, cu ingaduirea lui Dumnezeu, turcii stapaneau Egiptul si in tot chipul chinuiau pe crestini, poruncindu-le lor sa se lepede de Hristos si sa primeasca credinta lor. Deci, asa a socotit acel rau stapanitor: a chemat pe episcopul, care era invatatorul crestinilor, si i-a zis lui: "Asculta, o, episcope, intre cuvintele Hristosului tau, s-au zis si acestea: De aveti dreapta credinta in voi si in Mine, veti zice muntelui acestuia ridica-te, de te arunca in mare; si va fi voua. Iata, dar, este aici muntele, cel de toti vazut langa cetatea aceasta, al carui nume este Adar. Deci, acum, de este Dumnezeu acel Hristos, Caruia voi Ii slujiti, si, credinta pe care voi o tineti, o socotiti, a fi mai buna decat toate, iesiti la muntele Adar si ziceti cuvantul Domnului Dumnezeului vostrul; si de va va asculta pe voi si se va arunca in raul Nilului, atunci, in slobozenie veti fi si veti sluji lui Hristos al vostru si, afara de acesta, inca si noi vom crede, iar de nu, apoi toata bogatia crestineasca se va lua la visteria imparateasca, iar voi toti veti curati gunoaiele din cetatea aceasta".
Atunci, episcopul, a raspuns: "Cuvantul pe care l-ai grait covarseste cu totul neputinta noastra. Insa nu pentru noi, ca toti suntem nevrednici de un lucru ca acesta, ci pentru hulirile tale, pe care le graiesti asupra Domnului nostru Iisus Hristos, lasa-ne noua opt zile ca sa ne rugam Domnului si credem ca nu ne va trece cu vederea, pentru rugaciunile robilor Sai. Ca scris este, ca voia celor ce se tem de El o va face si rugaciunea lor o va auzi si-i va mantui pe dansii (Ps. 144, 19), ca au nadajduit spre Dansul." Acestea auzindu-le, barbarul cel fara lege a ras, zicand: "Eu am socotit ca veti arata tulburare si o parte din averea voastra o veti da la visteria imparateasca, dar voi indrazniti lucrul acesta, pe care nici Mahomed al nostru nu-l poate face, el care este solul lui Dumnezeu si in care cred toti arabii si i se inchina." Si i-a slobozit pe ei cu manie, scriind zilele cele hotarate pe care le-au cerut.
Iar episcopul, adunand pe toti crestinii din cetati si din toate hotarele, pana la trei mii de barbati, afara de femei si de copii, le-a vestit lor incercarea cea cu rau mestesug a stapanitorului prigonitor, precum ca a poftit nu numai averea, ci si viata tuturor crestinilor voieste sa o risipeasca. Si, spunandu-le lor si cele despre munte degraba le-a poruncit lor sa se intristeze si toti impreuna sa se roage si privegheri de toata noaptea sa faca inaintea lui Dumnezeu.
Deci, s-a apropiat de episcop femeia aceea si i-a spus lui de faurarul cel mai sus zis, marturisindu-si lui cea mai inainte pomenita a ei ispitire si credinta cea tare in Hristos a aceluia, ca, adica, nu s-a lasat inselat de cuvintele ei cele desfranate si inselatoare si nu s-a crutat pe sine, ci ochiul sau cel drept si-a scos. Acestea auzindu-le, episcopul s-a minunat si nu l-a aflat pe el cu cei ce venisera la sobor si a trimis dupa dansul, la casa in care traia. Deci, venind el, i-a zis lui episcopul: Frate, o ispita mare a venit asupra noastra de la cei ce ne urasc pe noi." Si i-a spus lui pe rand toata incercarea prigonitorului. Iar el a zis: "Stapane, noi datori suntem sa ne rugam, ca la oameni aceasta este cu neputinta, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta." Deci, a treia zi, s-au suit la muntele Adar si l-au inconjurat pe el de trei ori, purtand cruci. Si, stand ei in preajma muntelui, a chemat episcopul pe acel mai inainte zis faurar si i-a zis lui: "O, fiule, acum ti se cade tie sa arati puterea credintei tale, ca sa se rusineze prigonitorul cel ce se lauda cu idolii sau, ca sa intareasca stalpii Bisericii lui Hristos si sa se potoleasca tanguirea crestinilor. Atunci, plecandu-se faurarul inaintea episcopului, s-a apropiat de munte si s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, asculta rugaciunea robilor Tai, si nu da pierzarii turma Ta, in mainile vrajmasilor Tai urasc pe noi, zicand: Unde este Dumnezeul vostru? Tu esti Dumnezeul nostru, Care ai poruncit Apostolilor Tai, zicand: De aveti credinta ca un graunte de mustar, nu va indoiti a zice muntelui acestuia, Ridica-te si te arunca in mare, si va fi voua. Si, acum nu pentru noi, Doamne, nici noua, ci numelui Tau celui sfant da-i slava." Si acestea zicand el, s-a cutremurat locul si s-a miscat muntele si au cazut cu fata la pamant toti oamenii si s-a facut mult tipat in cetate, ca se sfaramau palatele si cadeau zidurile.
Si au iesit oamenii si au vazut minunea cea infricosatoare, cum muntele se ducea de la locul sau in raul Nilului si toti, cazand, se rugau crestinilor sa potoleasca muntele din mersul sau, ca sa nu se strice palatele si cealalta parte a cetatii. Si raspunzand episcopul a zis: "Nu, fratilor, nu s-ar cuveni. Ca nu este lucrul nostru, ci a voastra voire, ca sa ne ingreuiati pe noi cu certarile voastre. Dar, in incercarea noastra, ne-a cercetat pe noi Domnul. Si, iata, se apropie muntele de raul Nilului". Si atunci au fagaduit toti ca se vor boteza. Deci, s-a rugat episcopul lui Dumnezeu si a statut muntele si a incetat cutremurul pamantului.
Si multi barbari au crezut in Sfanta Treime si s-au botezat. Iar cei necredinciosi au dat legamant in scris ca, de atunci si pana in veac, sa nu faca prigoana crestinilor, ca ei sa poata trai in credinta lui Hristos. Si s-au scris acestea spre folosul crestinilor precum ca celui ce crede, i se dau de la Dumnezeu toate cererile, dand har credinciosilor intru slava Lui, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Întru aceastã zi, cuvânt din viata Sfântului Antioh, despre betie.
Betia este mai rea decat lacomia si este defaimata foarte de Sfintele Carti, ca primit lucru este a se indreptati cineva cu betia, precum se si lauda cei fara de minte, de vreme ce cu incetul se imbolbavesc si saracesc. Deci, bun lucru este a bea putin, pentru slabiciunea trupeasca. Ca, precum pamantul, la vreme fiind adapat, creste curata samanta cea semanata intr-insul si cu dobanda, iar pamantul cel plin de multa grasime, creste numai buruieni si scai, asa si multa bautura pe cei fara minte ii duce spre ocara, iar pe intelepti, spre plangere. Ca a zis Scriptura lui Dumnezeu: "Noe a fost un barbat drept, dar, imbatandu-se, zacea gol, si s-a batjocorit de Ham cel fara de minte, iar de fiii cei intelepti s-a acoperit."
Sa fugim, deci, fratilor, de dracul betiei, ca sa nu fim batjocoriti de el ci mai vartos sa ne trezim si sa ne intarim, ca sa fie intreg omul cel din launtru, precum si la Pilde ne invata Scriptura, zicand: "Sa nu fii bautor de vin, ca tot betivul sarac va fi." Si iarasi zice: "Pentru cine sunt suspinele, pentru cine vaicarelile, pentru cine galcevile, pentru cine plansetele, pentru cine ranile fara pricina, pentru cine ochii intristati? Pentru cei ce zabovesc pe langa vin" (Pilde 23, 29-30). Si a mai zis: "La vin nu te imbarbata, ca pe multi i-a pierdut betia." Si iarasi: "Nu folosesc celui fara de minte mancarea si bautura, ca nebunie si ocara este betia. Si tot cel ce se amesteca cu dansa, nu va fi intelept." Iar Isaia, ocarand pe cei beti, le zice: "Vai de cei ce dis-de-dimineata alearga dupa bautura imbatatoare, vai de cei ce pana seara tarziu se infierbanta cu vin!" (Is. 5,11). Iar Ioil le-a zis: "Desteptati-va, betivilor, si plangeti. Si voi, bautorilor de vin, tanguiti-va pentru vinul cel nou, caci vi s-a luat de la gura. (Ioil, 1,5).
Cu adevarat, dar, a necredinciosilor si a oamenilor celor nebotezati le este veselia din betie, precum a zis si Iov, rugandu-se pentru oarecine: "Sa rataceasca ca niste betivi. Iar, cei ce voiesc a vietui cu cinste si cu curatenie, de aceasta sa se lase si pe calea cea dreapta, fara poticnire, sa mearga." Si sa ascultati pe Apostolul care zice: "Nu va imbatati de vin, intru care nu este mantuire." Si iarasi: "Betivii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu." Si inca a mai zis: "Ca toate vatamarile, cele cu chip de rusine, din betie se fac." Pentru aceasta, nu fiti nebuni, ci cunoasteti care este voia lui Dumnezeu. Ca Insusi Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit tuturor, zicand: "Luati seama la voi insiva sa nu se ingreuneze inimile voastre de mancare si de bautura si de grijile vietii." (Luca, 21,34).
Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah
Împărăteşti bărbaţi, Serghie şi Vah,
Pre împăratul slujit-au, dar nu cel pămîntesc;
Ci pre lisus Nemuritorul, Domnul Slavei.
Regele de ţarină batjocoritu-i-a pre ei,
Smulgîndu-le centurile regale,
Dar Hristos Domnul mult mai minunat i-a încins,
Îmbrăcîndu-i în mantia nestricăcioasă a nemuririi.
Împăratul inelele lor din degete li le-a smuls,
Dar Domnul mai slăvite pe mîna lor a pus,
Unindu-le sufletele cu Sine.
Împăratul de lut de la curtea lui i-a izgonit,
Dar Domnul Nemuritor i-a primit cu fast la Curţile Slavei.
Ţărîna schinguit-a pe-aceşti Cavaleri ai lui Hristos,
Cu schingiuri bestiale.
Dar Raiul
Odihnitu-i-a pre ei întru locaşurile desfătării.
Pururea ce e putred pe neprihănit prigoneşte,
Iar cel rău urăşte pe cel ce este bun.
Dar Vahus şi cu Serghie Sfinţii
Pre ţărînă ţarinii au dat-o, în pămînt.
Ale lor suflete cu bucurie zburat-au la cer.
Deşi surghiuniţi de pămîntescul rege,
Ei pre pămînteni luminează de sus chiar şi-acum.
Ei cu mucenicia biruit-au răutatea,
Şi murind pentru Cruce se au preaslăvit.
Biruind întunericul pe a mîntuirii cale,
Ei luminează calea pe care să urmăm şi noi.
Cugetare
Iată o altă vedenie a Sfintului Andrei cel Nebun pentru Hristos:
„Șezînd el odată în convorbire cu
ucenicul lui iubit, Epifanie, a văzut cum un drac scîrbos voieşte să se
apropie şi să îl ispitească pe tînărul Epifanie, însă nu îndrăzneşte din
pricina lui [a lui Andrei]. Andrei a strigat: „Pleacă de aici,
necuratule!”. Diavolul s-a dus mai încolo, dar a zis cu răutate: „O, tu,
tu eşti duşmanul meu de moarte, ca nici unul altul în Constantinopol!”.
Andrei însă nu 1-a nimicit cu rugăciunea lui, ci i-a îngăduit să zică
mai departe:
„Iată, Andreie, vine vremea cînd eu nu voi mai fi nevoit să-mi fac răutăţile mele. Atunci chiar oamenii vor fi mult mai răi decît mine, iar copiii de zeci de ori mai răi decît cei mari! Atunci eu mă voi odihni şi nu voi mai fi nevoit să le insuflu răutăţi oamenilor, căci ei înşişi vor lucra unele care mie nici nu mi-au trecut vreodată prin cap! Atunci va fi vremea bucuriei şi odihnei mele!”.
Sfintul Andrei a zis: „Spune degrabă, ce păcate vă plac vouă dracilor cel mai mult?”. Iar diavolul i-a arătat:
„Închinarea la idoli, jignirea şi calomnierea nevinovaţilor, răutatea împotriva aproapelui, păcatul mult iubit mie al sodomiei, beţia şi zgîrcenia – acestea sînt bucuriile noastre cele mai mari”.
Andrei 1-a întrebat mai departe: „Dar cum vi se pare cînd vedeţi pe cel ce 1-aţi ţinut în gheare că se scutură cu totul de voi?”. Iar dracul i-a zis: „Tu ştii mai bine, Andreie!
Noi nu suferim aceasta! Dar ne mîngîiem totuşi cu nădejdea că de cele mai multe ori unii ca aceştia cad cumva iar în necuratele noastre mreje, căci mulţi s-au lepădat de noi şi scăpat la Dumnezeu, iar după aceea s-au întors înapoi la a noastră mlaştină!”.
Diavolul a zis aceasta şi încă multe altele, după care Sfîntul Andrei a suflat asupra lui şi 1-a risipit”.
Luare aminte
Să luăm aminte la dreptatea Regelui losia şi la răsplata lui Dumnezeu către el (II Paralipomena 34):
- La cum Regele losia a dezrădăcinat cu totul idolatria din Iuda, şi a făcut tot ceea ce a fost bun înaintea lui Dumnezeu;
- La cum pentru aceasta Domnul a vărsat asupra lui şi a poporului binecuvîntările Sale, învrednicindu-1 de o domnie paşnică şi foarte lungă.
Predică
Despre copii şi lauda Domnului din gura copiilor
– „Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvîrşit laudă, pentru
vrăjmaşii Tăi, ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător” (Psalmul 8:
2).
La slăvita intrare a Domnului în
Ierusalim, la Duminica Sîlpărilor, şi chiar la intrarea lui la templu
(Matei 21: 15), copiii mici au strigat: „Osana Fiului lui David!
Binecuvîntat este Cel Ce vine întru Numele Domnului! Osana întru cei de
sus!” (Matei 21: 9). Se pare că nimic nu
i-a iritat pe bătrînii iudeilor mai mult decît această laudă adusă în
gura mare lui Hristos, chiar şi de către copiii cei mici. „Auzi
ce zic aceştia?” (Matei 21: 16), L-au întrebat ei plini de ură şi de
răutate. Iar lisus le-a răspuns liniştit: „Da. Au niciodată n-aţi citit
că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă?” (Matei 21:
16).
Astfel, este limpede ca lumina zilei că aceste cuvinte proroceşti ale lui David ţin de minunea aceasta care s-a lucrat la intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim: anume că pînă şi copiii cei mici au strigat „Osana!” pe drum şi în Templu, întru lauda întîmpinării Mîntuitorului.
Limpede este că, precum s-a prorocit
acest eveniment, el întocmai aşa s-a şi întîmplat. Limpede mai este că
însuşi Domnul, răspunzînd iudeilor, a desemnat tocmai această prorocie a
Regelui David: „din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvîrşit
laudă”. Nu este nici o îndoială că această
primire triumfală a Domnului, chiar şi din gurile copiilor celor mici, a
fost o mare minune lucrată înaintea ochilor tuturor, ea fiind insuflată
de Duhul Sfînt şi săvîrşită prin puterea şi voinţa lui Dumnezeu.
Pe cînd puternicii zilei, cărturarii, fariseii şi marii preoţi nu au fost în stare să îl recunoască pe Dumnezeu şi să Îi aducă cinstirea cuventiă, copiii cei mici şi cei simpli au fost în stare să vadă în lisus pe Hristos Domnul şi să îl laude şi binecuvînte în gura mare şi cu bucurie, din toate puterile lor.
Cu adevărat
minune măreaţă a fost aceasta, între cele mai mari din cele două
Testamente luate la un loc! Ea nu a fost mai mică decît învierea morţilor!
De fapt, în cazul ambelor minuni, şi a intrării triumfale a Domnului în
Ierusalim, şi al învierii morţilor, aceeaşi putere a lui Dumnezeu a
lucrat, acelaşi Duh şi aceeaşi Providenţă Dumnezeiască. În minunea
jertfei de laudă săvîrşite din gurile pruncilor şi ale celor ce sug,
Prorocul a voit mai cu de-amănuntul să scoată în evidenţă puterea şi
maiestatea slavei lui Dumnezeu. El aşează această minune alături de
minunile cele mai mari ale boltei înstelate de deasupra lumii zidite,
zidite de aceeaşi putere a lui Dumnezeu, căci el zice mai departe: „Cînd
privesc cerurile, lucrul mîinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu
le-ai întemeiat…” (Psalmul 8: 3).
În afară de această, împreună cu pruncii şi cu cei ce sug trebuie număraţi şi Sfinţii Apostoli, şi toate mulţimile de sfinţi, nevoitori, mucenici ai lui Hristos, fecioare, şi toate miile de mii de suflete care, în curăţia şi căldura inimilor lor L-au recunoscut pe Hristos Domnul şi Mîntuitorul lor, L-au îmbrăţişat din tot cugetul şi din toată vîrtutea lor şi au luat cu dragoste mucenicie pentru Numele Lui.
Oare de ce
anume a rînduit Dumnezeu ca din gurile unora ca aceştia să I se
rostească Lui laudă, mai curînd decît din gurile puternicilor zilei,
filozofilor şi oamenilor „de cultură”?
El a primit şi primeşte lauda primilor pentru că ea vine din inimă smerită şi zdrobită, şi o respinge pe a celorlalţi pentru că iese din mîndria şi trufia lor; şi trufaşii sînt duşmanii cei mai mari ai lui Dumnezeu.
De aceea a
dezlegat Domnul minunat limbile copiilor, ale pescarilor celor simpli şi
ale lucrătorilor pămîntului, ca să proclame aceştia adevărul în pofida
duşmanilor lor, adică a mîndrilor şi deşerţilor stăpînitori şi înţelepţi
ai iudeilor.
O, Stăpîne Atotputernice Doamne,
dezleagă şi limbile noastre ca cu credinţă şi noi să Te lăudăm pre Tine,
şi cu bucuria cea mare a pruncilor şi noi să vestim Slava Ta cea
nemăsurată, care se cuvine numai Ţie în veci, Amin!
