Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor”
15 Octombrie
| Icoana Maicii Domnului "Sporitoarea grânelor" |
| Icoane și minuni proslăvite |
Icoana Maicii Domnului "Sporitoarea grânelor"
Bucură-te, ceea ce ne hrăneşti cu Pâinea Vieţii!
„Toată nădejdea noastră la tine o punem, Maica lui Dumnezeu, şi în necazurile noastre la sfânta ta icoană Sporitoarea grânelor cu osârdie alergăm şi, aşteptând să primim de la tine harică mângâiere şi ajutorare în vremea restriştei şi sărăciei noastre, strigăm ţie: Bucură-te, Preamare vistierie a milostivirii...!" (Icosul 8 din Acatistul Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor") Icoana „Sporitoarea grânelor" („Prosperess of Loaves", „Sporitelnitsa Khlebov") a fost pictată cu binecuvântarea Avvei Ambrozie de la Optina (10 octombrie 1891), care a avut inspiraţia de a contribui la apariţia unei Icoane inedite a Maicii Domnului. Astfel, bătrânul stareţ şi fondator de mânăstiri, a cerut egumenei Hilaria de la mânăstirea Bolkov în 1890 să-i trimită o Icoană în care Maica Domnului să fie reprezentată pe norii cerului, cu mâinile întinse spre binecuvântare, iar la picioarele ei să se afle un câmp de secară, pe jumătate legat în snopi. Dacă pentru prima parte a Icoanei, cu Maica Domnului pe nori, Sfântul Ambrozie a avut ca model o Icoană a Tuturor Sfinţilor din mânăstirea Bolkov, pentru partea de jos a Icoanei nu exista un model prealabil. Grânele binecuvântate sunt, deci, cu totul originale. Nu întâmplător Avva Ambrozie a dorit apariţia şi popularizarea rapidă a acestei Icoane. De mic, cinstea în mod deosebit sărbătorile Maicii Domnului, prin priveghere de toată noaptea, participare la sfintele slujbe şi înteţirea rugăciunilor pe parcursul întregii zile. Icoana „Sporitoarea grânelor" a fost dăruită de Sfânt mânăstirii de maici Kazan din satul Şamordino, provincia Kaluga (închinată Icoanei Maicii Domnului „Kazan"), unde el s-a retras în ultimul an de viaţă. Aşa se putea şi închina Icoanei, pe care a considerat-o de la început ca ajutătoare a celor ce muncesc, spre a-şi vedea rodul muncii. Stareţul Ambrozie s-a preocupat de stabilirea unei date de pomenire a Icoanei „Multiplier of Wheat", la 15 octombrie, ca şi de întocmirea unui Acatist al Icoanei, căruia i-a compus un refren deosebit: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Dă-ne şi nouă, nevrednicilor, roua harului tău şi arătată fă milostivirea ta!" Mai mult, s-a îngrijit de realizarea mai multor copii ale Icoanei, pe care le-a trimis atât fiilor săi duhovniceşti din alte mânăstiri, cât şi în lumea laică. Bolnav, la pat, el asculta Acatistul Icoanei „Sporitoarea grânelor" („Спорительница хлебов", „La Moissoneuse", „Enhancer of the Grain Harvest", „She Who Ripens the Grain"), cântat de măicuţe. După cum precizează textul Acatistului, cererile credincioşilor înaintea acestei Icoane nu se limitează la pâinea zilnică şi la îndestularea pământească, ci se continuă cu „roua harului" şi „Pâinea Vieţii". Prima minune săvârşită de Icoană s-a întâmplat cu puţin timp înainte de moartea Bătrânului Ambrozie, în 1891, când Rusia trecea printr-o foamete, datorată în special manei grânelor (îndeosebi a secarei). Însă, în mod miraculos, ţinutul Kaluga şi terenurile mânăstirii Şamordino au fost ferite de dezastru, aflându-se chiar în prosperitate. O copie a Icoanei, trimisă de un ucenic al Sfântului Ambrozie, către mânăstirea Piatniţa (ţinutul Voronezh), s-a dovedit şi ea făcătoare de minuni, întrucât seceta şi foametea au fost stopate odată cu venirea Icoanei în ţinut şi cu o slujbă de cerere înaintea acesteia. O altă minune a fost considerat şi faptul că Sfântul Ambrozie a trecut la Domnul în data de 10 octombrie, fiind înmormântat pe 15 octombrie, în ziua stabilită de el spre cinstirea Icoanei „Sporitoarea grânelor". Înainte de a muri, Avva a fost întrebat: „Părinte, cui laşi mânăstirea, dacă pleci?" „Împărătesei Cerului", a răspuns. „...Pe săraci şi nevoiaşi hrăneşte-i, bătrâneţile sprijină-le, pe copii creşte-i şi pe toţi înţelepţeşte-i să strige fără încetare către Domnul: Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi!" (din rugăciunea Acatistului Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor", a cărei Icoană este cinstită în Biserica Ortodoxă Rusă la 15 octombrie)
RUGĂCIUNE
O!
Preasfântă Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Preamilostivă Stăpână,
Împărăteasa cerului şi a pământului, Binerânduitoarea a toată casa şi
familia creştinească, Blagoslovenia celor ce se ostenesc, Bogăţia
necheltuită a celor nevoiaşi, Hrănitoarea tuturor orfanilor şi văduvelor
şi a tuturor oamenilor! Hrănitoarea noastră, ceea ce ai născut pe
Hrănitorul lumii şi sporitoare a grânelor noastre, tu, Stăpână, trimiţi
blagoslovenia ta de Maică cetăţilor şi satelor noastre, câmpurilor şi
ţarinilor şi fiecărei case ce are nădejde către tine. Drept aceea cu
evlavie şi cu inimă înfrântă te rugăm cu smerenie: fii nouă păcătoşilor
şi nevrednicilor robilor tăi, Iconoamă înţeleaptă, bine orânduind viaţa
noastră; iar toată obştea, toată casa şi familia păzeşte-o întru
cucernicie şi dreaptă slăvire, întru unire de cuget, ascultare şi
îndestulare. Pe săraci şi nevoiaşi hrăneşte-i, bătrâneţele sprijină-le,
pe copii creşte-i şi pe toţi înţelepţeşte-i să strige fără încetare
către Domnul: "Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi.
Păzeşte, Maică Preacurată, pe poporul Tău de toată nevoia, boala,
foametea, pierzarea, grindina, focul, de toată întâmplarea cea rea şi
toată neorânduiala. Satului nostru, caselor şi familiilor şi oricărui
suflet creştinesc şi întregii noastre ţări mijloceşte pace şi împarte
milă, ca să Te slăvim pe Tine, Preamilostiva noastră Hrănitoare şi
Îndestulătoare, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
|
Sinaxar 15 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Martir Luchian (Lucian), preotul Antiohiei celei mari.
Luchian
(Lucian) fiind fiu de parinti bine credinciosi, dupa moartea lor
împartindu-si averea la saraci, se nevoia cu citirea dumnezeiestilor
Scripturi; prin care a tras pe multi iudei si elini la credinta cea în
Hristos. Lasându-si apoi casa si mergând la Nicomidia, îndemna spre
nevointa pe cei ce de frica chinurilor se lepadau de credinta. Si stiind
a scrie frumos, a lasat bisericii nicomidenilor o carte scrisa în trei
stâlpi care cuprinde tot Testamentul Vechi si Nou. Si se facuse mai
presus decât tot omul, prin înaltimea faptelor celor bune si a
nevointei. Aflând de el Maximian si rusinându-se a-l vedea la fata, ca
nu cumva prin puterea cuvântului lui sa se defaime, a grait cu acesta de
dupa perdea, si cunoscând nemutarea gândului lui, l-a osândit la
închisoare si foame îndelungata. Multe zile nici mâncând, nici bând, s-a
savârsit în închisoare. Si trupul lui din porunca guvernatorului a fost
aruncat în mare. Iar din voia lui Dumnezeu un delfin tinându-l pe umere
l-a scos la uscat.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Savin (Sabin) Episcopul.
Fericitul Savin pentru nespusa lui bunatate a fost facut episcop
si urând certurile, a fugit si s-a departat si atâta s-a nevoit încât
s-a facut si facator de minuni; tamaduia boli, izgonea demonii si spunea
dinainte cele ce aveau sa fie. Si pe multi folosind si plecându-i a
parasi lumea si parintii a sluji lui Hristos, cu pace a raposat.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele si marturisitorul nostru Vars episcopul Edesei.
Acest sfânt parinte a stralucit prin faptele sale cele bune nu
numai la Edesa, ci si în Fenicia si în Egipt si la Tebaida. Valentinian
însa care era atunci împarat, informându-se ca sfântul era râvnitor
dreptelor dogme, întâi i-a poruncit sa-l duca sa locuiasca în insula
Aradon; dar aflând ca mergea catre dânsul mult popor, l-a trimis în exil
la o cetate egipteana ce se cheama Oxirinh; si acolo asemenea pe toti
i-a pornit vestitul sau nume. Deci în cele din urma, acest vrednic preot
al celor ceresti, s-a exilat într-un fort al barbarilor, care era în
vecinatate. Si se spune ca pâna astazi sta patul lui la Aradon având
mare cinste; caci bolnavii culcându-se pe el cu credinta, se tamaduiesc.
Facând nenumarate minuni, s-a mutat catre Domnul.
Tot în aceasta zi, nevointa oarecarui monah si mucenic - povestire folositoare.
Oarecare monah se afla la schit si era supus la un parinte de
câtiva ani. Acesta din zavistia vrajmasului diavol, cazând de sub
ascultarea batrânului, s-a dus de la acel batrân fara nici o pricina
calcându-si legamântul; pentru ca era legat cu legatura ascultarii, ca
sa nu se lepede de ascultare. Deci pogorându-se la Alexandria, s-a prins
ca un crestin de conducatorul de acolo, si dezbracându-l de chipul
monahicesc, îl silea sa aduca jertfa la idoli; si el nevrând nicidecum
sa se supuna, întâi a fost batut fara de mila cu vine de bou, apoi s-a
poruncit sa i se taie capul, aruncându-i trupul câinilor afara din
cetate. Iar oarecare crestini iubitori de Hristos l-au luat noaptea si
înfasurându-l cu miruri si cu giulgiu, l-au pus într-un sicriu si l-au
asezat ca pe un mucenic în altarul bisericii. Deci facându-se sfânta
liturghie si strigând sfintitul cleric: "Câti sunteti chemati iesiti;
cei chemati iesiti", au vazut toti ca sicriul iesea singur neapucat de
mâna de om si sta în tinda bisericii, pâna la apolisul sfintei
Liturghii; apoi iarasi intra înauntru singur si sta în locul unde fusese
asezat sa stea.
Deci facându-se de multe ori un lucru ca acesta, se minunau toti cei ce vedeau; despre care aflând si oarecare din parintii cei mari purtatori de Dumnezeu ce vietuiau atunci, s-a rugat lui Dumnezeu pentru aceasta si degrab a primit dezlegare; caci venind îngerul îi zise: "Ce te miri de aceasta? Au n-au luat Apostolii lui Hristos, precum stii, puterea de a lega si a dezlega si de la dânsii iarasi pe rând ucenicii lor? Deci acest frate ce si-a varsat sângele pentru Hristos si nu îsi îngaduie ca sa stea la jertfelnic când se aduce sfânta jertfa, ci se scoate pâna la tinda bisericii, pentru ca a cazut din ascultarea cutarui sihastru ce a sihastrit cu el, ucenic fiindu-i, fiind legat de dânsul cu dreptate, el s-a înstrainat de acolo legat. Si ca un mucenic a luat cununa; iar ca un legat nu se iarta a sta înauntru când se face sfânta Liturghie, pâna nu-l va dezlega cel ce l-a legat". Acestea auzind acel dumnezeiesc batrân, luându-si toiagul, s-a dus la acel sihastru si, povestindu-i toata istoria, s-a pogorât cu el la Alexandria. Si mergând la biserica unde se aflau moastele mucenicului, deschizând sicriul putintel, i-au dat amândoi iertare si, sarutându-l, au stat la sfânta Liturghie si a ramas mucenicul neclintit în altar, de atunci pâna astazi.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
preotul Antiohiei celei mari (+312).
Sfantul Lucian preotul era din cetatea Siriei, numita Samosata, nascut din parinti dreptcredinciosi. Ramas orfan de tanar, a impartit averea saracilor si, slobod de grijile lumesti, se nevoia cu trairea duhovniceasca si cu cercetarea Sfintelor Scripturi, luand ca dascal pe un carturar vestit, anume Macarie din Edesa. Cuprinzand astfel, cu mintea adancul invataturii crestine si dovedindu-se, cu viata lui, plin de intelepciune, tanarul Lucian a fost randuit preot in Antiohia. Deci, vrand sa vada si pe altii stralucind in dreapta credinta si in intelepciune, asemenea cu sine, a intemeiat scoala, invatand pe tineri, ca adunase multime de ucenici, el fiind invatator al indoitei intelepciuni: cea din Scripturi si cea duhovniceasca. Si era iscusit la scrierea repede si frumoasa si multe carti a scris, incat din aceasta lucrare se hranea si pe sine si pe cei saraci.
Deci, lasandu-si casa si mergand la Nicomidia pentru propovaduirea credintei, a fost prins de ostasii lui Maximian-Galeriu, pe vremea prigonirii lui Diocletian
(286-305). Si, fiind tinut in temnita, Sfantul a facut dar, Bisericii din Nicomidia, o carte scrisa de el, avand trei coloane pe fiecare fata, carte care cuprindea tot Testamentul Vechi si Nou, indeptand greselile ce se strecurasera in Scriptura, atat din graba copistilor, cat si din rautatea ereticilor. Dupa noua ani de inchisoare, in al 311-lea an de la Hristos, a fost adus din nou inaintea judecatorului si, cunoscandu-se statornicia gandului sau, l-au aruncat iarasi in temnita, dupa ce i-au frant incheiturile mainilor si ale picioarelor si l-au tinut intins 14 zile pe harburi ascutite, lasandu-l multe zile fara apa si fara mancare.
Iar, sosind praznicul dumnezeiescului Botez al Domnului, a dorit Sfantul, cat si crestinii din temnita, sa se impartaseasca cu Sfintele Taine. Prin nebagarea de seama a strajerilor, s-au putut aduce putina paine si vin. Deci, cum Sfantul nu se putea ridica si cum nu avea nici masa pentru liturghie, Lucian a zis: "Pe pieptul meu sa faceti Sfanta Jertfa." Si s-a savarsit Sfanta Liturghie pe pieptul Mucenicului si s-au impartasit toti crestinii din temnita, bucurandu-se.
Iar in dimineata zilei urmatoare, a trimis dregatorul pe slujitorii sai cu porunca, daca Lucian este inca viu, sa-l sugrume. Dar indata ce slujitorii au intrat in temnita, Sfantul a strigat de trei ori, cu glas tare: "Sunt crestin!" Si aceasta zicand, si-a dat duhul. Deci, i-au aruncat trupul in mare, iar un delfin, din voia lui Dumnezeu, tinandu-l pe spate l-a scos din adanc la uscat si fratii, cunoscandu-l, l-au ingropat cu cinste. Dupa multi ani, Sfanta Elena, mama marelui Constantin, a ridicat pe mormantul Sfantului Lucian o prea frumoasa biserica. Dumnezeului nostru, slava! Amin.
Intru aceasta zi, poveste de folos, despre nevointa unui monah si mucenic.
Iar, unul din cei mari, credincios fiind si imbunatatit, vazand unele ca acestea, s-a rugat lui Dumnezeu ca sa le descopere lor pricina iesirii Mucenicului din Biserica, in timpul Sfintei Liturghii si a castigat cererea. Ca ingerul Domnului, stand de fata, i-a zis lui: "Ce te inspaimantezi de ceea ce se face? N-au luat, oare, Apostolii si urmasii lor puterea de a lega si dezlega? Iata, mucenicul pe care il vedeti iesind din Biserica, a fost ucenic cutarui pustnic (si i-a spus numele), pe care, neascultandu-l s-a dus, fiind legat de dansul prin canon de neascultare, si, pana acum, petrece in acelasi canon nedezlegat. Cununa, adica, si-a luat ca un mucenic al lui Hristos, dar nu poate sa stea in altar, cat se savarseste Liturghia, ca, poruncindu-i lui ingerul, iese si va iesi, pana ce nu-l va dezlega pe el cel care l-a legat."
Unele ca acestea auzindu-le, acel fericit barbat s-a dus degraba la pustnic si, spunandu-i lui toate, l-a adus pe el la Alexandria, la mucenicul lui Hristos, si deschizandu-i racla, a facut pustnicul asupra lui dezlegare si iertare si l-a sarutat pe el. Si, stand sa se savarseasca dumnezeiasca Liturghie, de atunci, mucenicul a petrecut, nemaiiesind din altar.
Intru aceasta zi, cuvant despre Sfantul Andrei, la ingroparea unui bogat
Raspuns-a ingerul: "De vreme ce voiesti sa stii aceasta, Andreie, alesule al lui Dumnezeu, netacand, iti voi spune tie, ca vad frumusetea sufletului tau, stralucind ca aurul cel curat, si, vazandu-te pe tine, m-am mangaiat putin de necazul meu. Acest om era barbat cinstit la imparat, insa era plin de pacate si foarte hain in viata sa si desfranat si adulter si sodomit, inselator si nemilostiv, iubitor de argint, mincinos si urator de oameni, pomenitor de rau, luand camata, calcator de juramant, pe slugile sale le chinuia cu foamea, cu bataile, lasandu-le fara de haine si fara incaltaminte, iarna. Si in asa fel era pangarita lui aprindere si urata lui pofta, ca a spurcat ca la trei sute de suflete si pe multi i-a ucis si sub pardoseala grajdurilor de cai i-a ingropat. Si a venit asupra lui secerisul si l-a aflat pe el moartea nepocait si, negraite pacate avand, au luat dracii sufletul lui, iar spurcatul lui trup, ai vazut singur cu cel fel de batjocura a fost petrecut de duhurile rautatii. Deci, pentru aceasta, o, sfantule suflete, eu ma intristez si, cuprins de necaz mare, plang, ca cel pazit de mine este acum de ras demonilor."
Acestea graindu-le, ingerul lui Dumnezeu nevazut s-a facut de la Sfantul. Iar cei ce mergeau pe ulita, vazandu-l numai pe Sfantul Andrei stand de vorba singur, iar pe inger nevazandu-l, ziceau intre ei: "Vedeti pe nebunul acesta, cum glumeste si catre zid vorbeste, nepriceputul." Si-l impingeau pe el si-l goneau, zicandu-i: "Ce-ti este tie, nebunule? Graiesti cu zidul, nevrednic fiind sa vorbesti cu oamenii?" Iar Sfantul, tacand, s-a dus, si, mergand la un loc ascuns si aducandu-si aminte de nenorocitul acela pe care-l vazuse ducandu-l la groapa, plangea cu amar de pierzarea lui si graia rugaciunea catre nevazutul Dumnezeu. Iar dupa ce a sfarsit, a vazut dracii venind la mormantul ticalosului aceluia. Si, iata, s-a pogorat ingerul Domnului ca un fulger, iute, tinand in maini un bat de arama, si gonea duhurile necurate de la primejduitul acela, ca sa nu-l arda cu smoala si cu pucioasa, pentru rugaciunea Sfantului. Dumnezeului nostru, slava!
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Antioh, despre camata.
Deci, supunandu-va fratilor, dumnezeiestii Scripturi, departati-va de cumplita luare de camata si de pofta aceea urata de Dumnezeu, ca injugata este camata cu viclesugul. Sa ravnim mai bine ravnei celei bune a fericitului Zaheu, zicand impreuna cu dansul: "Iata, jumatate din avutia mea, Doamne, o dau saracilor si, de am napastuit pe cineva, intorc impatrit", ca si noi sa auzim de la Stapanul, Mantuitorul, Cel ce stie cele ascunse ale noastre: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia." Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Lucian, presbiterul [Preotul] din Antiohia
Sfîntul Lucian s-a născut din părinţi
nobili în cetatea Samosata, din Siria. El a dobîndit încă din cea mai
fragedă copilărie o înaltă educaţie, atît în ştiinţele seculare cît şi
în disciplinele religioase şi duhovniceşti. El a fost vestit pentru
marea lui învăţătură, şi pentru marea austeritate şi sfinţenie a vieţii.
Împărţindu-şi toate averile săracilor,
Sfîntul Lucian a trăit călugăreşte din lucrul mîinilor lui, adică
alcătuirea sfintelor cărţi mîntuitoare de suflet. El a adus folos
minunat Bisericii prin aceea că a îndreptat multe texte evreieşti ale
Sfintei Scripturi, pe care ereticii, potrivit învăţăturilor lor
mincinoase, le strîmbaseră. Pentru marea lui învăţătură şi sfinţenia
vieţii, el a fost hirotonit presbiter [preot] în Antiohia. La vremea
prigoanelor contra creştinilor declanşate de Maximian, pe cînd erau
torturaţi Sfinţii Anthim al Nicomidiei şi Petru al Alexandriei, Sfîntul
Luchian s-a aflat şi el pe lista celor pe care împăratul voia să îi
omoare. Luchian a părăsit în taină Antiohia, dar un preot eretic plin de
drăcească invidie, pe nume Pancratie, 1-a denunţat. Acea prigoană
declanşată în Antiohia a fost plină de barbarie şi bestialitate, de ea
nefiind scutiţi nici copiii mici. Doi băieţei care au refuzat să guste
jertfe închinate idolilor au fost aruncaţi într-o baie clocotită, unde
au murit în chinuri, dîndu-şi sufletele lor tinere în mîna lui Dumnezeu.
O uceniţă a Sfîntului Luchian pe nume Pelaghia (pomenită la ziua de 8
octombrie), vînată cu viclenie de nişte desfrînaţi, slugile satanei,
şi-a păzit fecioria urcînd pe acoperişul casei şi înălţînd rugăciune
fierbinte lui Dumnezeu ca să ia sufletul ei mai înainte ca să fie
profanată. Dumnezeu a ascultat-o, iar trupul ei mort s-a prăbuşit de pe
înălţimea casei la pămînt, înaintea trimişilor acelora necuraţi. Sfântul
Luchian a fost deci adus şi el înaintea împăratului. Pe drum el a adus
patruzeci de soldaţi la Hristos, cu puterea cuvîntului lui celui
insuflat şi sfint, care au luat cu toţii moarte mucenicească pentru
aceasta. Fiind interogat şi biciuit, Sfîntul a fost aruncat în temniţă
şi supus regimului de exterminare prin înfometare. Sfîntul loan Gură de
Aur zice despre el: „El înfometarea a
dispreţuit-o; să dispreţuim aşadar şi noi toată pofta pîntecelui şi să
înfrîngem puterea stomacului ca să ne pregătim şi noi mai dinainte
pentru vremea urgiei, antrenîndu-ne cu ajutorul acestor exerciţii de
înfrînare mai mici, pentru marea biruinţă de la vremea marii şi
cumplitei bătălii”. Sfîntul Luchian a primit Sfînta Împărtăşanie
în închisoare, la marele praznic al Schimbării la Faţă a Domnului şi
Dumnezeului nostru lisus Hristos. A doua zi el s-a săvîrşit către
Domnul, înălţîndu-se la cerurile desfătate ale împărăţiei celei Cereşti.
Sfîntul Luchian şi-a săvîrşit mucenicia în şapte zile ale lunii
ianuarie, din anul 311.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Eftimie cel Nou
Sfîntul Eftimie s-a născut la Ancyra în
anul 824, din binecredincioşii părinţi Epifanie şi Anna. El a slujt în
armată, s-a căsătorit, şi a născut-o pe fiica Anastasia. El după acestea
s-a retras la Muntele Olimp, iar apoi la Sfîntul Munte Athos, ducînd
vreme îndelungată viaţa cea aspră şi sfîntă a tuturor nevoinţelor. El a vieţuit şi ca stîlpnic
în apropiere de Tesalonic. El s-a săvîrşit către Domnul cu pace, într-o
insulă din apropierea Sfîntului Munte, către sfîrşitul veacului al
nouălea. Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni odihnesc la Tesalonic.
Cântare de laudă la Sfântul Cuvios Mucenic Lucian
Lucian cel preaînţelept, scriitorul şi nevoitorul,
Cu putere mare pe calea lui Hristos Dumnezeu a umblat.
Împotriva beznei idolatre şi-ntunecaţilor eretici
Lucian sfîntul biruinţe zdrobitoare a lucrat.
El s-a întemeiat pe temelia Treimii Sfinte,
A Tatălui Celui fără de început, a Fiului şi Duhului,
Pe Care cu fapta, cuvîntul şi cu gîndul
O a preaslăvit.
El închinarea Sfintei Treimi cu sîngele lui
O a pecetluit.
Prăbuşitu-s-a idolatra Romă, pierit-a minciuna ereziei;
Pierit-a tot desfrîul vechilor mari cetăţi.
Dar Biserica sfîntă pe mucenici i-a înălţat la ceruri,
Şi-ntru sfinţenie şi slavă ridicatu-s-a deasupra tuturor.
Aceasta împărăţia sfinţilor este,
Cea fără de sfîrşit,
Cea de Daniil prorocită şi împlinită de Domnul Hristos.
O, dorită împărăţie, din pietre vii zidită,
Ale cărei cupole de aur împodobesc acoperişuri cereşti!
Tu ziditor ai avut şi pre marele Luchian, sfîntul,
Cel care s-a nevoit pînă la sînge, pe toate jertfind.
El acum slăvit stăpîneşte alături de Hristos Domnul,
Căci pre el aşezatu-l-a Domnul în ceata îngerilor sfinţi.
Cugetare
Sfinţii lui Dumnezeu dau o mare importanţă împărtăşirii cu Sfintele lui Dumnezeu Taine mai înainte de ieşirea sufletului lor.
Chiar dacă ei împărtăşire pururea aveau
cu Domnul prin vărsarea cu dragoste smerită a sîngelui lor pentru El cel
care spală toate păcatele, ei doreau după împărtăşirea cu Preacurat
Trupul şi Sfînt Sîngele Lui din Taina Sfintei Împărtăşanii de cîte ori
era posibil.
Sfîntul Luchian se afla închis în temniţă, cu mai mulţi ucenici ai lui şi cu alţi creştini. În ajunul marelui praznic al Schimbării la Faţă a Domnului, el a dorit din suspinul inimii după împărtăşirea cu Sfintele Taine, pentru marea sfinţenie a sărbătorii şi pentru că ştia că sfîrşitul lui este foarte curînd. De aceea, văzînd dorirea mucenicului Lui, Domnul a trimis în acea temniţă nişte creştini ascunşi, care au adus puţină pîine şi vin. Mijind zorii marii sărbători, Sfîntul Luchian a chemat pe toţi întemniţaţii să se strîngă în cerc în jurul lui şi le-a zis: „Staţi în jurul meu şi fiţi Biserica Domnului”. În acea temniţă nu se afla masă sau scaun, piatră sau butuc de lemn pe care să se aducă Sfinta Jertfa. „Părinte Sfinte, unde vom pune noi pîinea şi vinul?”. au întrebat ei. Atunci Sfîntul Luchian care zăcea întins la pămînt cu faţa în sus, fiind legat pe cioburi de către torţionari, le-a zis celor închişi împreună cu dînsul: „Pe pieptul meu să săvîrşiţi Sfînta Jertfă, care va fi altar viu Domnului nostru, Dumnezeul cel Viu”. Astfel s-a săvîrşit atunci acea Sfînta Liturghie, cu respectarea desăvîrşită a sfintei rînduieli. Toţi cei prezenţi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. În ziua următoare împăratul a trimis soldaţi care să-1 scoată pe Sfîntul afară, spre a fi torturat mai departe. Deschizînd uşa temniţei, Sfîntul Luchian a strigat tare de trei ori: „Sunt creştin! Sunt creştin! Sunt creştin!” – şi şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata eliberare a sfinţilor apostoli din închisoare (Fapte 5):
- La cum bătrînii iudeilor i-au aruncat pe sfinţii apostoli în închisoare;
- La cum îngerul lui Dumnezeu a venit la ei noaptea, a deschis temniţa, i-a luat de mînă scoţîndu-i afară din ea, şi le-a poruncit să intre în templu şi să predice mai departe Evanghelia.
Predică
Despre Domnul care păzeşte oasele drepţilor – „Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul dintre ele nu se va zdrobi” (Psalmul 33: 20).
Să nu se teamă drepţii nicicînd. Domnul Atotvăzătorul veghează asupra lor.
Oare se poate ca Celui Atotvăzător să îi
scape sau să uite ceva? Nicicum, nicicînd. La Ziua Învierii celei Mari,
El va aduna toate oasele lor şi le va învia cu mărire şi cu cinste.
Prigonitorii au aruncat trupurile mucenicilor în mare, le-au îngropat în
gropi adînci, sau le-au lăsat în cîmp deschis pradă păsărilor cerului.
Dar Domnul, prin Pronia Sa dumnezeiască, a potrivit astfel lucrurile
încît aceste sfinte moaşte au ajuns în mîinile credincioşilor. Ei le-au
aşezat cu evlavie în racle preţioase, iar deasupra lor au înălţat
biserici sfinte, în care minuni mari s-au lucrat şi se lucrează
poporului celui dreptcredincios prin puterea lor.
Prin aceasta Dumnezeu a arătat creştinilor că El veghează şi păzeşte oasele drepţilor, pe care i-a proslăvit în ceruri, întru Împărăţia Sa. Iar Biserica de pe pămînt afirmă şi întăreşte aceasta prin tainica putere a trupurilor lor preaslăvite.
Sfintele
moaşte făcătoare de minuni sînt ca nişte înaintemergătoare ale slăvitei
Învieri celei de obşte, care va fi la sfîrşitul timpurilor. Dar
cu oasele sfinţilor mucenici care au fost arşi sau zdrobiţi cu totul,
căci li s-au tăiat trupurile în bucăţi mici, ce va fi? Vor fi aceste
arderi sau tăieri nişte piedici în faţa Puterii Celui Preaînalt de a îi
învia şi pe aceştia, întocmai? Oare nu poate Domnul, la Ziua Învierii,
să învieze trup duhovnicesc din cenuşa împrăştiată a celui trupesc? „Şi
păr din capul vostru nu va pieri” (Luca 21: 18), grăieşte Domnul.
Dar dacă prin cuvîntul „oase” vrem să înţelegem „fapte, lucrări”, atunci să cunoaştem că faptele nedepţilor şi nelegiuiţilor sînt ca fumul, iar cele ale drepţilor sînt puternice şi durabile ca piatra de stîncă. Nici o singură faptă bună nu va pieri, nici va dispărea prin curgerea vremii.
Dumnezeu le cunoaşte pe acestea şi le
păzeşte, aşa încât să le dea pe faţă ca şi pe nişte mărgăritare de mult
preţ înaintea oştilor cereşti şi oamenilor la Ziua Judecăţii.
O, Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru,
Atoatevăzătorule, Stăpînul şi Apărătorul poporului Tău creştinesc,
înmulţeşte faptele noastre cele bune cu Duhul Tău Cel Sfînt, fără de
Care nici un bine nu se poate lucra nicicînd! Şi ne mîntuieşte pre noi
cu mare Mila Ta, după mulţimea îndurărilor Tale, iar nu după puţinătatea
faptelor noastre. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci,
Amin!
