Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kaluga
Împărăteasa Cerului s-a arătat părinților Evdochiei și le-a spus că
fiica lor s-a purtat cu necuviință și impertinență față de ea, și le-a
poruncit să săvârșească un paraclis în fața icoanei insultate, apoi să
stropească bolnava cu apă sfințită în timpul paraclisului. După ce s-a
terminat de săvârșit paraclisul, Evdochia și-a revenit. Prin intermediul
acestei icoane, Maica Domnului a oferit în mod repetat apărare
pământului Rusiei în perioadele dificile.
Icoana Maicii Domnului din Kaluga a fost descoperită în anul 1748, în satul Tinkova, lângă Kaluga, în casa proprietarului de pământuri, Vasile Kondratevici Kitrov.
Două slujnice ale acestuia au fost puse să facă curățenie în
podul casei sale. Una dintre ele, Evdochia, era cunoscută pentru
temperamentul ei și pentru limbajul dur și chiar indecent pe care-l
folosea. Cealaltă slujnică era modestă și serioasă.
Ele au descoperit un pachet mare învelit într-un sac de pânză. Deschizându-l, au găsit o icoană care înfățișa o femeie îmbrăcată în haine negre, cu o carte în mână.
Crezând că femeia din icoană era o călugăriță care vrea să o aducă pe
Evdochia pe calea cea bună, cealaltă fată a atenționat-o că se poartă
necuviincios și că arată lipsă de respect față de stareța din icoană.
Evdochia a luat în derâdere cuvintele și mustrările colegei sale și, devenind din ce în ce mai furioasă, a scuipat icoana.
Pe loc, ea a început să tremure și a căzut jos leșinând. De asemenea, a
orbit și a muțit. Tovarășa ei, speriată, i-a povestit stăpânului ce s-a
întâmplat.
În noaptea următoare, Împărăteasa Cerului s-a arătat părinților
Evdochiei și le-a spus că fiica lor s-a purtat cu necuviință și
impertinență față de Ea, și le-a poruncit să săvârșească un paraclis în
fața icoanei insultate, apoi să stropească bolnava cu apă sfințită în
timpul paraclisului.
După ce s-a terminat de săvârșit paraclisul, Evdochia și-a revenit,
iar Vasile Kitrov a luat icoana și a așezat-o în propria sa casă, unde a
continuat să dea vindecare celor ce se apropiau cu credință. Mai
târziu, icoana a fost așezată în biserica parohiei Nașterea Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu din satul Kaluga. În prezent, icoana se află în
Catedrala din Kaluga.
Prin intermediul acestei icoane, Maica Domnului a oferit în mod repetat apărare pământului Rusiei în perioadele dificile.
Sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului din Kaluga din 2 septembrie a fost stabilită în amintirea izbăvirii de ciumă din anul 1771. O a doua zi de prăznuire a fost stabilită la 12 octombrie,
în amintirea feririi orașului Kaluga de către invazia franceză din anul
1812. În anul 1898 a mai fost stabilită o zi de prăznuire, la 18 iulie, ca mulțumire față de Maica Domnului pentru că a protejat orașul împotriva holerei.
Icoana mai este prăznuită de asemenea și în prima duminică din Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
12 Octombrie
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Ierusalim
12 OctombrieAcestia au trait pe cand stapanea Diocletian imparatul (286-305) si, prinsi ca sunt crestini, in cetatea Pompeiapole, au fost adusi la judecata inaintea dregatorului Flavian. Si era Tarah batran cu varsta, roman cu neamul si cu slujba de ostas. Prov era din Tracia, iar Andronic din cetatea Efesului. Toti trei eu marturisit credinta lor in Domnul nostru Iisus Hristos si toti trei au fost dati la chinuri.
Au fost batuti peste gura, li s-au zdrobit falcile cu pietre, li s-au smuls dintii, au fost batuti cu vergi peste pantece, pieptul le-a fost impuns cu tepuse irosite in foc, dar ei au marturisit pe Hristos cu si mai multa indrazneala.
Au fost supusi atunci la si mai grele chinuri; i-au tavalit pe carbuni aprinsi, au fost spanzurati cu capul in jos, iar dedesubt, inabusiti cu un fum greu si inecacios; pe nari li s-au turnat otet cu sare si mustar, le-au fost taiate buzele, limba si urechile, le-au despicat capul de piele. Zadarnice s-au dovedit si aceste chinuri, Sfintii au ramas neclintiti in sfanta lor credinta.
Deci, neputand ei sa se mai miste de multimea chinurilor indurate, s-a dat porunca sa fie aruncati la fiare, dar acestea nu s-au atins de trupurile insangerate ale Sfintilor, asezandu-se linistite langa ei. In cele din urma, toti trei au fost taiati bucati cu sabia si asa si-au dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, primind cununa muceniciei.
Întru aceastã zi, pomenirea Cuviosului Pãrintelui nostru Cosma fãcatorul de cântari, episcopul Maiumei, Aghiopolitul(+787).
Deci, venind ei in varsta intelegerii si invatand iscusinta intelepciunii, au lasat lumea si, ducandu-se la lavra Sfantului Sava, s-au facut monahi. Deci, fericitul Ioan a fost sfintit preot de Ioan, patriarhul Ierusalimului, iar fericitul Cosma, rugat fiind de tot soborul, a fost facut episcop de Maiuma si a stralucit in Biserica lui Hristos, ca o stea pe taria cerului. Ca, pornindu-se lupta impotriva sfintelor icoane, acest Cuvios a indemnat pe Sfantul Ioan Damaschin sa scrie catre drept-credinciosi cuvinte pentru cinstirea sfintelor icoane. Si a impodobit el insusi Biserica lui Dumnezeu cu foarte frumoase tropare si canoane. El a cinstiti cu cantari Invierea lui Lazar, Intrarea Domnului in Ierusalim, Cina cea de taina, Patimile cele de voie ale Domnului Hristos si alte praznice dumnezeiesti. Deci, fiind hirotonit episcop de Maiuma si bine povatuindu-si turma spre hrana cea mantuitoare, foarte batran fiind, a raposat cu pace in Domnul.
Sinaxar 12 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic.
Acestia
au fost pe vremea consulului Diocletian si a guvernatorului Flavian
(catre 304). Tarah era foarte batrân cu vârsta, roman fiind cu neamul,
si din norocire ostas. Iar Prov era din Sida Pamfiliei. Si Andronic din
cetatea Efesului Ioniei. Deci, lui Tarah i-au zdrobit falcile si
grumajii cu pietre; i-au ars mâinile cu foc, l-au spânzurat sus de un
lemn si cu fum împutit l-au afumat dedesubt; apoi amestecând otet cu
mustar si cu sare, i-au turnat pe nas si l-au ars la piept cu tepi arse
în foc, i-au taiat urechile si i-au despuiat capul de piele. A fost dat
si fiarelor sa-l manânce si în cele din urma taiat tot bucati cu sabia,
si-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar viteazul Prov a fost batut cu vine
crude, i s-au ars picioarele cu fiare încinse, a fost spânzurat de un
lemn; i-au ars si i-au fript spinarea si coastele cu frigari înrosite în
foc, i s-au taiat pulpele cu alte frigari si în cele din urma,
facându-l si pe el bucati cu sabiile, si-a dat fericitul sfârsit. Iar
dumnezeiescul Andronic a fost spânzurat pe un lemn si sfâsiat pe
picioare cu fiare ascutite; l-au împuns în coaste si l-au frecat cu sare
peste taieturi; i s-a taiat limba si buzele si de asemenea si lui
zdrumicându-i-se trupul tot bucati cu sabia si-a dat duhul în mâinile
lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Cosma facatorul de cântari, episcopul Maiumei, Aghiopolitul.
Acest
sfânt fiind foarte tânar, ramase sarman; deci fiind în saracie, îl lua
în casa tatal Sfântului Ioan Damaschin ca sa-l creasca; acesta având
multa avere si marire lumeasca, a luat în casa sa pe oarecare dascal
învatat si întelept, având vrednicia de asingrit, care si acesta se
numea Cosma; si i-a dat pe seama-i pe fiul sau Ioan si pe Cosma, fiul
sau cel de suflet. Acela punând nevointa asupra lor cu învatatura, în
scurta vreme tinerii au învatat tot mestesugul cartii: adica gramatica
si filozofia si înca nevoindu-se si cu astronomia, muzica si geometria;
dintru aceasta se aratara tuturor vrednici de cinste. Dar cui îi este
voia sa-i cunoasca de învatati spre toate lucrurile, se vor adeveri din
cartile pe care le-au facut. Dupa aceea ducându-se ei la lavra Sfântului
Sava, se facura monahi. Fericitul Ioan a fost hirotonit preot de catre
Ioan patriarhul Ierusalimului, iar fericitul Cosma, rugat fiind foarte
de toti Ierusalimtenii, a fost facut episcop la Maiuma. Deci petrecând
bine si povatuindu-si turma spre hrana cea mântuitoare, foarte batrân
fiind a raposat în Domnul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite si bunei biruitoare Domnina.
Aceasta a fost chinuita în zilele împaratului Diocletian, fiind
adusa înaintea guvernatorului Lisie, în cetatea anazarbenilor; deci mai
întâi a fost batuta cu vine de bou crude, si i s-au ars picioarele cu
fiare arse; apoi i s-au zdrobit oasele cu lemne si au deznodat-o din
toate încheieturile. Apoi bagând-o în temnita si-a dat sufletul lui
Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Anastasia fecioara.
Sfânta aceasta a fost pe vremea împaratiei lui Deciu si Valerian
din cetatea Romei, si era calugarita împreuna cu alte fecioare la o
mânastire. Deci pârâta fiind la guvernator si adusa fiind înaintea lui
în legaturi de fier, a fost batuta peste obraz si golita si arzând-o cu
foc, o picau pe deasupra cu iarba pucioasa, cu untdelemn si cu smoala.
Dupa aceea au spânzurat-o pe un lemn, i-au taiat sânii si i-au scos
unghiile; apoi i-au taiat mâinile si picioarele si i-au scos dintii din
radacina. În cele din urma si-a primit sfârsitul prin sabie.
Tot în aceasta zi, Sfintii saptezeci de Mucenici, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfântul Teodot episcopul Efesului, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Malfeta, sagetata fiind s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Anthia, care, bagata fiind în bou de arama înrosit, cu foc s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Iuventim si Maxim care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfântul Iason episcopul Damascului, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii Andromah si Diodor, care prin foc s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Întru aceeasi zi, cuvânt despre milostenie al Sfântului Andrei, cel "nebun"
Cuvânt al Preacuviosului pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre cum se cuvine crestinilor a vietui.
Priviti, fratii mei iubiti, cum se intoarce omul la cele lepadate si cugeta iarasi si face lucrurile paganilor. Tot cela ce cugeta cele trupesti si risipeste ca si cand nu ar astepta sa dea seama lui Dumnezeu in ziua judecatii, oare nu s-a fezbracat el de Hristos? Ca zice Domnul, cu dumnezeiasca Sa gura, ca si pentru un cuvant desert vor sa dea seama oamenii in ziua judecatii, apoi faptele care in ce fel vor fi judecate?
O, ce drac rau. O, uratorul de bine si uratorul de oameni duh necurat. Cum impiedica si cum ademeneste el pe fiecare. Stapanul striga prin Prooroci si prin Apostoli si prin sfintele Evanghelii din multime, putini iau aminte. Diavolul cheama prin alaute si prin hore si prin cantecele dracesti si multimea se aduna. Iubitorul de oameni, Dumnezeu cheama pe toti si zice: "Veniti la mine toti!" Si nu este nimeni sa-L asculte, nici sa se sarguiasca. Hulitorul de oameni, diavolul, pe multi indeamna si acestia la el alearga. Daca undeva s-ar propovadui ajunare sau priveghere, se sperie toti si se tanguiesc si se fac ca niste mori. Iar daca s-ar vesti candva pranzuri, cine sau alaute, sau cantece dracesti, toti se fac veseli, binevoitori si treji si unii pe altii se cheama si se striga si impreuna alearga pe drumul cel rau si se nevoiesc cu nevointa cea vrednica de jale. Nu insa cu cinste cum se cuvine crestinilor, ci ca niste pagani. Nu ca niste robi ai lui Dumnezeu, ci ca niste apucati. Si de multe ori, toata ziua se ostenesc pentru pantecele lor si toata noaptea petrec fara de somn, spre pierzarea sufletului lor, jucand si batjocorindu-se si nimic altceva castigand din osteneala si din priveghere, fara numai vaiul, precum a zis Domnul.
Luati aminte cu dinadinsul la cele scrise si nu le defaimati, ca vai celor ce ocarasc dumnezeiestile Scripturi. Ca multi cuvantatori deserti sunt, amagindu-se cu mintea, care cand aud de chinurile judecatii zic razand, mangaindu-se: "Oare sunt eu mai bun decat toata lumea? Unde va merge toata lumea, acolo voi merge si eu. Afara de toata lumea, ce are sa mi se intample mie? Sa ma indulcesc deocamdata si eu, ca toata lumea de bunatatile lumii acesteia."
Apoi, dupa ce s-a implinit hotarul vietii acesteia, se trimite vestitorul mortii, zicandu-ne: "S-a implinit calea ta in viata aceasta, vino de acum intr-o alta lume, vino la insusi locul tau!" Apoi, lasi lucrurile vietii celei veselitoare, cu care ti se parea ca vesnic te vei desfata, si te duci, fiind tras de demoni, la locul de osanda. Si, vazandu-si locul omul se va cutremura si isi va bate fata sa cu palemele, si, cautand imprejur incoace si incolo va vrea sa fuga si nu-i va fi lui cu putinta sa fuga, ca va fi tinut cu nadejde, legat de cei ce il vor duce pe dansul. Atunci ii vor zice lui demonii cei ce il tin: "Ce te temi, vrednicule de jale? Ce te tulburi, ce te intristezi, ce te inficosezi, ticalosule? Ce te cutremuri, netrebnicule? Tu ti-ai gatit tie locul acesta; secera acum ce ai semanat. Ai auzit de infricosata osanda si, razand asa, ziceai: Unde va fi lumea toata, acolo voi fi si eu. Acum, pentru ce te cutremuri. Nu esti singur. Acolo unde este toata lumea, acolo esti si tu. N-ai auzit pe Stapanul, zicand: Toata lumea intru cel rau zace? Ci, defaimand ziceai: Unde va fi toata lumea, acolo si eu. Vrednicule de jale si ticalosule pentru ce cand ziceai acestea nu te gandeai la tine? Acum, lumea toata poate sa-ti ajute tie? Oare pentru toata lumea vei da tu raspuns Judecatorului? Au nu numai pentru singur sufletul tau? Iata acum, precum ziceai, unde este toata lumea, acolo esti si tu."
Si, intrand in locul cel de osanda, nevrand si cumplit chinuindu-se, va incepe sa ridice jalnice glasuri si sa roage pe cei ce vor sta inaintea judecatii, ca sa dobandeasca macar putina rasuflare. Si ii vor raspunde lui: "Ce strigi, ticalosule? Au doar tu esti mai bun decat toata lumea? Unde este toata lumea, acolo esti si tu, precum ai zis". Si atunci, suspinand din adancul inimii, va zice: "Si ce-mi foloseste mie toata lumea? Vai mie, ca m-am amagit si m-am batjocorit. Dreapta este judecata lui Dumnezeu. Acum am cunoscut, ticalosul, ca ceea ce seamana omul, aceea va si secera. Si ce sarcina va lega, aceea va si purta. Vai mie, ca am auzit si nu primeam. Pe cati vedeam nevoindu-se, priveghind si ajungand, pe toti ii ocaram si-i osandeam. Pe cati ii vedeam plangand si tanguindu-se, radeam de ei. Vai mie, ca mai de folos imi era mie o suta de ani sa plang acolo si sa ma tanguiesc si pamant sa mananc si sa nu vin in locul acesta de chin. Cine-mi va da mie vreme de pocainta, macar de trei zile ale veacului aceluia, pe care l-am cheltuit in lenevire, eu vrednicul de jale si ticalosul? Insa acum targul si soborul s-au risipit si nu mai am folos din pocainta...
Vedeti, fratilor, sa nu se afle cineva fara de roada. Cela ce seamana in trupul sau indulcirea lumii acesteia, desfatari, cine si pranzuri, din trup va secera stricaciune. Iar cel ce seamana in duh rugaciune, ajunare si priveghere, din duh va secera viata vesnica. Luati seama si vedeti ca nicidecum nu se lauda cel ce se desfateaza, nici cei ce rad, nici cei ce joaca, ca acestea paganii le fac. Iar in partea crestinilor, legea este in acest fel: fericiti cei saraci cu duhul, fericiti cei ce plang, fericiti cei milostivi, fericiti cei izgoniti, fericiti cei curati cu inima, fericiti cei vorbiti de rau, fericiti cei ce se infraneaza, fericiti cei ce au pazit Botezul curat, fericiti cei ce pentru Hristos s-au lepadat de lumea aceasta, fericite sunt trupurile feciorelnicilor, fericiti cei ce au femei ca si cand n-ar avea, fericiti cei ce privegheaza si se roaga, fericiti cei ce vad mai inainte pe Cel ce va sa vie sa judece vii si mortii si-si pregatesc raspunsul, fericiti cei ce lacrimeaza in rugaciune si in cantarea de psalmi. Acestea sunt ale dumnezeiestii Scripturi a drept-credinciosilor.
Si, oare, care Scriptura fericeste pe cei ce canta din fluier, sau in alauta, sau rad, sau pe cei ce se desfateaza, sau pe cei ce se imbata, sau pe cei ce se inversuneaza si joaca, sau pe cei ce iubesc lumea aceasta? Stapanul nostru nu ne-a invatat acestea, ci, mai vartos, le-a si osandit, zicand: "Vai voua care radeti acum si va desfatati, ca veti plange si va veti tangui!"
Deci, veniti ca, lasand calea cea larga, care duce la pierzare, sa nu osandim putina vreme, ca sa imparatim in vecii cei nesfarsiti si sa dobandim bunatatile cele nestricacioase pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului pacatos nu s-au suit. Fugi de mandrie, o, omule, desi esti bogat, ca nu cumva sa ai pe Dumnezeu impotriva ta, si iubeste smerita cugetare, desi esti mare, ca sa te inalti in ziua judecatii, ca vai celui trufas, ca acela, cand va intra in mormant, atunci se invata cine este. Vai lacomului, ca bogatia trece, vai necredinciosului, ca in vreme ce toti se lumineaza, el singur atunci se intuneca. Vai, celui fara de lege, ca se duce la Judecator aspru si drept. Vai trandavului, ca va cauta vremea pe care rau a cheltuit-o si nu o va afla. Vai ocaratorului si impreuna cu el, betivului, ca se randuiesc cu ucigasii si cu desfranatii se pedepsesc. Vai celui ce se desfateaza in aceasta putina vreme ca, precum un vitel spre junghiere, asa se ingrasa.
Dar fericit este cel ce calatoreste pe calea cea stramta, ca purtator de cununa va intra in cer. Fericit cel ce multora le face bine, ca va afla ajutatori multi, cand va fi judecat. Fericit cela ce se sarguieste catre viata ce va sa fie, ca acestea de aici, trag spre stricaciune si moarte. Fericit este cela ce risipeste cele rele, adica pe acelea ce le-a adunat rau, ca va sta curat inaintea judecatorului. Fericit este cel ce spre toate se sileste pe sine, ca silitorii rapesc Imparatia lui Dumnezeu.
Deci, sa ne silim acum si noi spre tot lucrul bun. Sa ne indemnam si sa ne zidim unii pe altii, precum si faceti. Totdeauna vorbirea noastra sa fie despre judecata si despre darea raspunsului nostru. Ori ce lucru faceti, fie de umblati pe cale, fie de sedeti la pranzuri sau in paturile voastre, ori altceva de faceti, totdeauna ingrijiti-va de judecata, si de venirea dreptului Judecator si va aduceti aminte, in inimile voastre, si ziceti unii catre altii: "Oare in ce fel este intunericul cel mai dinafara? Oare in ce fel este focul cel nestins si viermele cel neadormit? Oare in ce fel sunt scrasnirile dintilor? "Acestea vorbiti-le unii cu altii, noaptea si ziua. Sa ne nevoim fratilor, pana avem vreme. Sa cumpatam desfatarea cea de aici, ca acolo sa castigam desfatarea Raiului. Sa plangem aici putin, ca acolo sa radem. Sa flamanzim aici, ca sa ne saturam acolo. Sa invatam a ne lipsi de toate acestea vremelnice de aici, ca sa ne indulcim acolo de bunatatile cele adevarate. Pe calea cea stramta si necapita sa calatorim aici, ca acolo pe calea cea lata si desfatata sa umblam. Si iarasi zic: "Vedeti sa nu ne impiedice pe noi viata aceasta si sa ne batjocoreasca si goi si netrebnici sa ne trimita pe noi in veacul acela. Ca inselaciunea lumii acesteia pe multi i-a impiedicat, pe multi i-a pierdut, pe multi i-a batjocorit, pe multi i-a orbit".
Iar noi, fratilor, la luam aminte la noi insine si sa ascultam pe Domnul, care zice: "Veniti dupa Mine!" Deci, de toate sa ne despartim, si Lui sa-I urmam. Sa potolim toata bucuria lumii acesteia, ca batjocoreste pe cei ce o iubesc pe dansa. Iar noi sa ne sarguim a dobandi viata cea vesnica, dantuirea cea cu ingerii, petrecerea cea cu Hristos. Caruia se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Tarah, Prov şi Andronic
Tarah s-a născut în Claudiopolisul
Siriei, Prov a fost din Perga Pamfiliei iar Andronic a fost fiul unui
cetăţean de mare vază din Efes. Ei cu toţii au fost martirizaţi de către
proconsulul Numerian Maximus, în vremea împăratului Diocleţian. Tarah a
fost în vîrstă de şaizeci şi cinci de ani la ceasul martiriului lui. Proconsulul i-a cerut să-şi spună numele, dar el a zis: „Sunt creştin”.
Proconsulul de trei ori a repetat întrebarea, şi de trei ori a răspuns
Sfîntul Tarah: „Sunt creştin”. Aceşti sfinţi mucenici au fost bătuţi cu
toiege, apoi aruncaţi în temniţă, răniţi şi plini de sînge. După acestea
ei iar au fost scoşi şi supuşi chinurilor. Lui
Prov proconsulul i-a promis libertatea şi prietenia lui personală, dacă
se leapădă de Hristos. Dar Sfîntul Prov i-a zis: „Nu poftesc nici
onorurile imperiale, nici prietenia ta nu o doresc”. Tînărul
Andronic a fost ameninţat cu schingiuiri şi mai bestiale decît cele pe
care le văzuse la camarazii săi, însă acestor ameninţări Andronic le-a
răspuns astfel: „Iată trupul meu, schingiueşte-1 cum pofteşti”.
După ce au fost torturaţi bestial în mai multe cetăţi şi locuri, toţi
trei au fost aruncaţi în circ, înaintea fiarelor înfometate. Cu
ei au fost aruncaţi şi criminali obişnuiţi, iar pe aceştia fiarele i-au
sfîşiat îndată. De sfinţi însă fiarele nu s-au atins. Dimpotrivă, o
ursoaică şi o leoaică feroce, s-au gudurat amîndouă pe lîngă ei.
Văzînd minunea aceasta mulţi cetăţeni au crezut în Hristos Domnul şi
1-au huiduit pe proconsul. Înnebunit de ură mai rău decît fiarele din
circ, acesta a poruncit soldaţilor să năvălească în arenă şi să-i
măcelărească pe oştenii lui Hristos, adică pe aceia care îndrăzniseră să
creadă în Domnul, iar pe proconsul să îl fluiere şi să îl
batjocorească. Trupurile măcelărite ale acestora s-au amestecat cu ale
acelora sfîşiaţi de fiare. Trei creştini, Macarie, Felix şi Berius, care
au fost de faţă la uciderea celor trei sfinţi mucenici, au venit
noaptea să caute şi să ia trupurile lor. Dar cum ele erau amestecate cu
ale celorlalţi ucişi, iar noaptea era foarte adîncă, ei s-au rugat lui
Dumnezeu ca să îi ajute să afle care dintre ele sînt ale sfinţilor. Atunci trei lumînări s-au arătat prin minune deasupra trupurilor mucenicilor. Astfel cei trei creştini le-au luat şi le-au îngropat cu cinste.
• Pomenirea Sfântului Martin de Tours
Sfîntul Martin s-a născut la anul 316, în
cetatea Sabaria din Pannonia, din părinţi păgîni. Tatăl său a fost
ofiţer roman, şi de aceea tînărul Martin a trebuit să urmeze o carieră
militară, chiar în pofida voinţei lui. Dar pe atunci deja era catehumen
în Biserica creştină. El a iubit încă din copilăria lui fragedă Sfânta
Biserică, din tot sufletul lui. Într-o
iarnă, pe cînd călătorea împreună cu tovarăşii lui înspre oraşul Amiens,
el a văzut un cerşetor înaintea porţilor cetăţii, aproape gol şi
tremurînd de frig. Lui Martin i-a părut rău de el, şi a rămas în urma
tovarăşilor lui. Astfel el şi-a scos mantia lui militară şi a tăiat-o în
două cu sabia. O jumătate i-a dat-o cerşetorului, şi înfăşurîndu-se în
cealaltă jumătate, a plecat, în acea noapte Domnul lisus Hristos S-a
arătat lui Martin în vedenia visului, înfăşurat în jumătatea de mantie
pe care i-o dăduse cerşetorului, şi a zis îngerilor Lui: „Martin doar
catehumen este, şi iată: pre Mine în mantia lui M-a înveşmîntat!”.
Atunci Martin a părăsit cu desăvîrşire armata şi s-a botezat de îndată.
La scurt timp după aceea a adus la Sfîntul Botez şi pe maica lui. Apoi
s-a tuns monah în lavra Sfîntului Ilarie din Poitiers [Saint Hilaire de
Poitiers] şi s-a închinat vieţii desăvîrşitelor nevoinţe. Sfîntul
Martin a fost fără seamăn de smerit, şi pentru aceasta Domnul i-a
dăruit din belşug harul facerii de minuni, între care al învierii
morţilor şi al scoaterii duhurilor necurate. Sfîntul Martin a
fost sfinţit Episcop de Tours împotriva voinţei lui. Nevoindu-se cu
rîvnă mare în via Domnului, şi luptînd cu putere împotriva necuratei
erezii ariene, Sfîntul Martin şi-a dat sfîntul lui suflet în mîinile
Domnului la anul 397.
• Pomenirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Cosma, Episcopul Maiumei [făcătorul de cîntări şi Aghiopolitul]
El s-a născut la Ierusalim. El
a fost prieten şi frate duhovnicesc al Sfîntului loan Damaschin, ca
unul care, rămînînd orfan, a fost luat şi crescut de părinţii Sfîntului
loan, împreună cu fiul lor. Fiind daţi amîndoi la învăţătura cea
mai înaltă a cărţii, şi a celei lumeşti şi a celei duhovniceşti, ei s-au
făcut amîndoi monahi la lavra Sfîntului Sava cel Sfinţit. Sfîntul Cosma i-a fost de ajutor Sfîntului loan la alcătuirea Octoihului, scriind însuşi multe canoane închinate sfinţilor. Sfintele
canoane de el alcătuite la Sîmbăta lui Lazăr, la Duminica Floriilor şi
la Săptămîna Patimilor, sînt de o frumuseţe şi adîncime cu adevărat
dumnezeieşti. Sfîntul Cosma a fost sfinţit Episcop de Maiuma, în
Palestina, aproape de Gaza. El i-a supravieţuit Sfîntului loan
Damaschinul, săvîrşindu-se cu pace la bătrîneţi foarte adînci.
Cântare de laudă la Sfântul Martin, Episcopul de Tours
Sfîntul Martin, al Panoniei fiu,
Luminător mare al Galici a fost.
El lumeasca grijă şi împărăteştile onoruri
Cu desăvîrşire le-a lepădat.
El ostaş s-a făcut împăratului Slavei,
Căci în pieptu-i milostiv bătea o inimă de viteaz.
Sfîntul Martin pe sine s-a stropit cu cenuşă,
Și din cenuşă culcuş şi-a făcut, pentru dragostea lui Hristos,
Care pentru necăjiţi, nevoiaşi şi păcătoşi S-a răstignit.
Sfîntul Martin pe sine lumii s-a răstignit,
Numai ca spre ţintă bine să alerge!
Sfîntul Martin război dracilor a dat,
Nici unei ispitiri supunîndu-se.
El război a dat oamenilor nelegiuiţi şi obraznici, tuturor ereziilor lor.
Sfîntul Martin cavaler al dreptei credinţe a fost,
Biruitor, minunat şi plin de slavă.
Biruitor fiind, cavalerul intră în odihna Domnului lui.
El cu îngerii se veseleşte, stînd aproape
De tronul împăratului Hristos Dumnezeu.
Dar chiar şi azi el rugăciuni Domnului înalţă,
Şi vine în ajutorul celor în primejdii şi nevoi.
Cugetare
Oare prin ce virtuţi s-au preaslăvit cel mai mult sfinţii înaintea cerului şi oamenilor? Cel mai mult prin smerenie şi slujire.
Chiar şi mai înainte de a primi Sfîntul Botez, pe cînd era încă ofiţer în armata imperială, Sfîntul Martin îşi socotea ordonanţa mai mult ca pe un frate decît ca pe o slugă. El deseori slujea ordonanţei, fără să se ruşineze; de fapt, această slujire îi făcea chiar bucurie.
Iarăşi, cînd Sfîntul Ilarie [de Poitiers]
a voit ca să îl sfinţească preot, el s-a lepădat de această cinste cu
lacrimi, rugîndu-se de episcop să fie lăsat să vieţuiască ca simplu
monah în pustie.
Odată Sfîntul Martin călătorea din Franţa în Panonia, ca să îi cerceteze pe părinţii lui. Cînd trecea printr-o trecătoare din Alpi, a căzut în mîinile unor tîlhari ucigaşi de oameni. Unul dintre ei a ridicat sabia ca să îl ucidă, dar el nici nu a arătat nici o teamă şi nici nu s-a clintit; el nu a implorat mila tîlharilor ci a stat cu desăvîrşire liniştit, ca şi cînd nimic nu ar fi fost. Tîlharii au rămas uimiţi, au pus deoparte săbiile şi 1-au întrebat pe Sfîntul Martin cine este. Sfîntul Martin le-a răspuns că el este creştin, şi prin urmare, nu simte niciodată nici un fel de frică lumească, căci ştie că Dumnezeu, după mare Mila Lui, stă totdeauna aproape credincioşilor, şi mai ales în ceasuri de primejdie. Tîlharii au rămas uimiţi de această învăţătură nouă şi de marea virtute a acestui bărbat al lui Dumnezeu, iar cel care ridicase sabia împotriva Sfintului Martin a crezut în Hristos, s-a botezat, şi s-a făcut monah.
Devenind vacant scaunul episcopal al
cetăţii Tours, poporul 1-a dorit episcop pe Martin, dar acesta nici nu a
voit să audă. Nişte cetăţeni din Tours însă 1-au ademenit cu meşteşug
afară din mînăstire, şi aşa 1-au răpit şi 1-au dus în cetatea lor. Ei au
procedat astfel: au venit la porţile mînăstirii în care se afla Sfîntul
Martin şi i-au zis că între ei se află un greu bolnav, şi că îl roagă
să iasă în afara zidurilor mînăstirii şi să îl vindece. Ieşind sfîntul,
cetăţenii 1-au apucat şi 1-au dus în cetatea lor, Tours, unde sfîntul a
fost sfinţit episcop. La vîrstă înaintată ajungînd, Sfîntul Martin şi-a
cunoscut mai înaintea ceasul ieşirii sufletului. El le-a descoperit
aceasta fraţilor lui duhovniceşti, care au început să plîngă, rugîndu-se
de el să nu îi părăsească. Iar sfîntul, voind să îi mîngîie, s-a rugat
lui Dumnezeu în auzul lor aşa:
„Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, dacă mai pot fi de folos fraţilor mei acestora, eu nu mă voi lepăda de nevoinţa slujirii. Facă-se sfîntă voia Ta!”.
Luare aminte
Să luăm aminte la minuntele lucrări ale Sfinţilor Apostoli Petru şi loan (Fapte 3):
- La cum cerşetorul cel olog din naştere le-a cerut milostenie;
- La cum Sfîntul Petru i-a zis că ei aur şi argint nu au;
- La cum apostolul 1-a luat pe olog de mînă şi i-a zis: „În Numele lui lisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă!” (Fapte 3: 6), şi îndată ologul s-a făcut sănătos.
Predică
Despre plângerea de seară şi bucuria de dimineaţă – „Seara se va sălăşlui plîngerea, iar dimineaţa, bucuria” (Psalmul 29: 5).
Dumnezeu ceartă şi Dumnezeu mîngîie.
Un singur gînd şi cuget de pocăinţă poate
îmblînzi mînia lui Dumnezeu; căci Domnul nu se mînie pe om aşa cum se
mînie pe om duşmanii lui, ci mînia Domnului împotriva oamenilor este ca
aceea a tatălui faţă de fiii lui. Mînia Lui nu ţine pînă întru sfîrşit,
iar milostivirea Lui veşnică este.
De te va certa El spre seară, tot El îţi va aduce bucurie negrăită în zori. Cel mai bine Îl cunosc oamenii pe Dumnezeu după certarea Lui şi după milostivirea Lui.
O, fraţilor, de L-ar cunoaşte oamenii
mereu pe Dumnezeu ca pe Făcătorul Dreptăţii, ei nu L-ar mai simţi şi ca
pe Cel Care pedepseşte şi judecă! Iată Dumnezeu se bucură mai mult de noi atunci cînd îl cunoaştem ca Milostiv, decît ca atunci cînd Îl cunoaştem ca Pedepsitor!
Din nefericire însă mulţi sînt nerecunoscătorii şi nesocotiţii care niciodată nu-şi amintesc de El că este milostiv, ci totdeauna numai că este pedepsitor şi aspru, că aduce asupra lor boală, moarte în familie, eşec şi ruşine înaintea oamenilor, foc, sabie, cutremur sau potop, sau numeroase alte bice şi vergi pedepsitoare cu care El îi pedepseşte pe cei care nu se mai trezesc odată, cu care El le aduce aminte de Sine celor nerecunoscători, cu care îi aduce pe rătăcitori şi rătăciţi la calea cea dreaptă, şi aminteşte orişicui că El este Ziditorul şi Domnul, Dătătorul a tot binele şi Judecătorul.
„Seara se va sălăşlui plîngerea, iar dimineaţa, bucuria”.
Aceste cuvinte mai înseamnă că noaptea este pentru plîns şi pentru rugăciune, pentru pocăinţă şi cugetări dumnezeieşti. Mai cu seamă noaptea este potrivită pentru pocăinţă, şi nici o pocăinţă nu este adevărată fără lacrimi.
Noaptea omul se gîndeşte mai nestingherit
la faptele lui, la cuvintele lui, la gîndurile lui, şi îi pare rău
pentru tot ceea ce a făcut împotriva legii lui Dumnezeu.
Dacă omul îşi va plînge noaptea cu amar păcatele lui, atunci toată ziua următoare o va petrece întru bucurie.
El se va veseli ca un nou născut, ca un
proaspăt ieşit dintr-o baie odihnitoare, ca unul eliberat de povara
păcatului. Dar de va petrece noaptea în păcate şi în beţiile nesimţirii,
lui a doua zi îi răsare numai tristeţea lacrimilor.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela ce eşti Mîntuitorul şi învăţătorul sufletelor noastre, ceartă-ne şi
ne iartă pre noi, ceartă-ne, iar morţii nu ne da! Căci Ţie se cuvine
toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!