miercuri, 1 octombrie 2014

2 octombrie – Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos; Sf. Mc. Ciprian și Iustina fecioara; Sf. Mc. David și Constantin



Sinaxar 2 Octombrie

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara.
ciprian si iustinaAcesta era din Antiohia Siriei în vremea împăratului Deciu (către 250), de bun neam şi bogat, filozof şi vrăjitor cumplit. Şi a fost câştigat la credinţa cea întru Hristos de către Iustina fecioara şi creştina, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat, fiind şi ea din Antiohia. Căci un bărbat oarecare elin, numit Aglaid, de dragostea frumuseţii ei rănindu-se şi neajungându-şi scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimiţând demonii către tânăra, n-a izbutit nimic. Deci după ce a cunoscut că meşteşugul său este neputincios, s-a botezat şi, arzând vrăjitoreştile sale cărţi, a crezut în Domnul. Apoi a fost făcut episcop şi pe mulţi povăţuindu-i la credinţa lui Hristos, a fost prins împreună cu Iustina de către stăpânitorul Damascului, şi strunjindu-li-se coastele au fost băgaţi în cazan de fier; şi fiind trimişi la Nicomidia li s-au tăiat capetele. Iar marele Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, nu pe altul, ci pe acesta îl numea iubit Fecioarei. Şi se săvârşeşte soborul lor la locul muceniciei, care se afla de acea parte, la locaşurile lui Solomon.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Teofil Mărturisitorul.
Preacuviosul Părintele şi mărturisitorul nostru Teofil era monah cucernic pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, a cărui necredinţă şi rea pornire asupra sfintelor icoane văzând, a mers de l-a mustrat de faţă, şi i-a zis ca este fără de lege şi înaintemergător lui antihrist. Din care pricină pornindu-se împăratul cu mânie şi cu urgie a poruncit de l-au bătut cumplit şi l-au băgat în temniţă, unde s-a chinuit cu foamea. Apoi scoţându-l, şi nevrând să se supună, l-a trimis în exil departe, şi acolo mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat Aceluia sufletul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Gheorghe, care la Carageas a mărturisit, în anul 1794 şi care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici David şi Constantin, prinţi din Georgia.
Mucenicii David şi Constantin, Prinţi ai Aragvet, Georgia, au fost crescuţi în credinţa ortodoxă, fiind nu numai conducători vrednici şi curajoşi dar şi creştini evlavioşi. Fraţii cei sfinţi au apărat Georgia de invazia musulmană dar raportul numeric dintre cele două forţe militare era inegal. Comandantul militar arab Murvan-Abdula-Kasim, luîndu-i prizonieri, a încercat prin promisiuni meşteşugite să-i facă să accepte credinţa islamică. Dar cei di au rămas drepţi în credinţa lor. Apoi Then Murvan-Kru ("cel tare de ureche") a cerut ajutorul vrăjitorilor pentru a-i întoarce pe fraţi de la creştinism. Însă aceştia au reuşit să se apere de toate făcăturile lor cu ajutorul rugăciunii.
Văzînd hotărârea celor doi creştini, mahomedanii au poruncit să fie torturaţi şi înecaţi în fluviul Rioni (în anul 740). Apa unde au fost aruncate trupurile a fost luminată de trei stâlpi de lumină. Creştinii au scos corpurile sfinţilor mucenici din apă şi le-au îngropat într-o peşteră pe muntele Tskal--Tsiteli, în oraşul Kutaisi.
În sec. al XII-lea, împăratul Bagrat cel Mare (1072-1117) aflîndu-se la vânătoare, a dat peste sfintele moaşte aflate întregi şi iradiind strălucitor. Împăratul a construit o biserică în cinstea lor, înfiinţînd Mănăstirea Motsameti. La sfintele moaşte ale fraţilor s-au petrecut multe vindecări.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Notă: În tradiţia rusească se face pomenire, în această zi de 2 octombrie, de sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos. Dar grecii şi românii îl pomenesc pe acesta la data de 28 mai.
Luna octombrie în 2 zile: Sfintii Mucenici Ciprian si Iustina Fecioara (+304).
        Acest Sfant Ciprian a trait pe vremea imparatiei lui Diocletian (284-305), fiind de neam din Cartagina, si era filosof si vrajitor cumplit, propovaduind in Antiohia Siriei, in slujba paganescului si necuratului zeu Apolon. Ca inca din frageda tinerete, dornic fiind de invatatura, iar parintii lui avand buna stare, Ciprian colindase toate locurile cele mai vestite in acest mestesug, de pe vremea aceea: Atena, Egiptul, Caldeea, India, desavarsindu-se in toate tainele pacatoase ale magiei si citirii in stele, incat Ciprian dobandise, printre pagani, mare faima si era cautat si pentru nelegiuitele lui indeletniciri dracesti, dar mai cu seama pentru dusmania lui fata de crestini, pe care ii batjocorea pretutinderea. Dar Domnul l-a mantuit pe Ciprian din draceasca lui pierzanie.
        Tot in acea vreme, traia in Antiohia o fecioara crestina, numita Iustina, care s-a nascut din parinti pagani. Auzind ea odata vorbindu-se de Hristos, cerceta pe ascuns adunarile crestinilor, si, lucrand Duhul Sfant in inima ei, a crezut in Hristos. Deci, aducand la credinta pe tatal ei si pe maica sa, degraba au primit cu totii Sfantul Botez. Si se dusese vestea despre frumusetea si despre viata curata a fecioarei Iustina.
        Un tanar de neam grec, Aglaid, s-a aprins de dragoste pentru dansa si a dorit s-o ia de sotie. A cerut-o parintilor ei, dar Iustina s-a impotrivit: jurase sa fie mireasa lui Hristos.
        Deci, Aglaid a alergat la Ciprian, tocmindu-se sa-i ajute cu vrajile lui. Iar acesta, de trei ori trimitand vrajile sale catre Iustina, nimic n-a izbutit: fecioara a ramas nestramutata in hotararea ei. Vazandu-si neputinta mestesugului, pentru care atata se ostenise, Ciprian a impartit averea sa saracilor si, arzandu-si vrajitorestile sale carti, a crezut in Domnul, botezandu-se. Toata viata, de aici inainte, si-a inchinat-o slujirii lui Hristos. Si a fost facut episcop in Cartagina, ostenindu-se in raspandirea credintei si alinarea suferintei saracilor.
        Iar, daca au fost prinsi, pe vremea prigoanei lui Diocletian, atat Ciprian cat si Iustina, adusi fiind in fata stapanitorului din Damasc, au fost batuti de moarte si sfasiati cu gheare de fier. Si, neincetand a marturisi pe Hristos si ramanand nevatamati, au fost trimisi in Nicomidia, inaintea imparatului. Si li s-au taiat capetele din porunca lui Diocletian, la 2 octombrie 304, luand cununa mucenicilor.
 
 


 
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Andrei si nebunia lui pentru Hristos.



        In vremea marelui Imparat Leon cel intelept (886-912), fiul imparatului Vasile Macedoneanul, era in Constantinopol un barbat anume Teognost. Acesta a cumparat robi multi, printre care si afla si unul cu numele Andrei, foarte tanar. Si era acest Andrei foarte frumos si cu obiceiuri bune, incat stapanul sau l-a luat sa-l slujeasca pe el insusi si-l iubea mai mult decat pe toti si l-a dat si la invatatura Sfintelor Carti. Iar el, degraba invatand Scriptura si adeseori umbland pe la biserici, citea Sfintele Carti si se ruga lui Dumnezeu. Deci, intr-o noapte sta el la rugaciune, iar vrajmasul diavol, vazand acest lucru si, pizmuind inceputul cel bun, a venit si a inceput a bate tare in usa casei unde petrecea tanarul. Si s-a inspaimantat Andrei de frica si, lasand rugaciunea, s-a culcat degraba in pat si a inceput sa se acopere cu o piele de capra. Si s-a bucurat satana de aceasta si a zis catre altul: "Vezi, oare, pe acesta? Ca pana acum spurcaciuni a lucrat, iar acum si el se intrarmeaza impotriva noastra". Si aceasta zicandu-le, diavolul s-a stins. Iar din frica aceea, adormind tare, fericitul a avut un vis. Se facea ca era undeva, la o priveliste, si sta deoparte multime multa de arapi, iar de alta parte, multime de barbati sfinti, in haine albe. Si intre amandoua partile era ca o alergare de cai si lupta. Ca arapii, avand pe un oarecare negru foarte mare, ziceau cu mandrie cartre cei cu haine albe sa dea de la dansii un luptator ca acela, care ar putea sa se ia la lupta cu dracul lor cel negru.  Si era arapul acela capetenie de ceata, iar cand cei cu chipul negru se laudau pentru puterea lor, cei cu haine albe nu le raspundeau nimic. Iar fericitul Andrei, stand, privea, vrand sa vada cine se va lupta cu acel infricosat potrivnic. Si, iata, a vazut pe un tanar foarte frumos, pogorandu-se de sus, tinand in maini trei cununi: una era impodobita cu aur curat si cu pietre scumpe, a doua, stralucind, ca un margaritar mare, iar a treia era mai mare decat amandoua, impletita toata din flori rosii si albe, din ramurile dumnezeiescului Rai si nevestejita niciodata. Si acest fel de frumusete aveau cununile acelea, incat nu poate mintea omeneasca a le ajunge si limba a le spune.
        Si acestea vazandu-le, Andrei se gandea in ce chip ar putea sa-si ia macar una din cununile acelea. Si, apropiindu-se de tanarul ce se aratase cu ele, i-a zis: "Te jur pe Hristos sa-mi spui mie, oare vinzi cununile acestea? Ca macar ca nu pot sa le cumpar, sa ma astepti putin, si eu, mergand, voi spune stapanului meu si-ti va da tie aur, pentru cununile acestea, cat vei voi". Iar tanarul cu fata vesela i-a zis lui: "Sa ma crezi, iubitule, ca macar de mi-ai aduce aurul din toata lumea, nu-ti voi da tie din acestea nici o floare, nici altcuiva, nici celui ce zici ca-ti este stapan. Caci ele nu sunt din aceasta lume desarta, ci din visteriile cele ceresti, cununi de la Hristos, cu care se incununeaza aceiacare biruiesc pe diavolii cei negri. Iar de voiesti nu una, ci si pe toate acestea trei sa le iei, mergand, lupta-te cu arapul si daca il vei infrange pe el, apoi, pe toate cununile ce vezi, le vei lua de la mine".
        Acestea auzindu-le, Andrei a luat indrazneala din cuvantul acestuia si a zis catre dansul: "Sa ma crezi pe mine, ca pe cate ai zis le voi face, numai sa ma inveti mestesugul lui". Zis-a catre dansul tanarul: "Dar tu oare nu stii mestesugul lui? Nu sunt dracii infricosatori si groaznici, ci neputinciosi. Deci, nu te teme de infricosata marimea lui si de chip, caci precum o iarba putreda, asa si acela este putred si neputincios". Cu aceste cuvinte acel frumos tanar, intarind pe Andrei, il invata pe el cum sa se lupte cu arapul. "Cand", zicea, "te va lua si va incepe a se intoarce cu tine, tu sa nu te spaimantezi, ci sa-i impiedici piciorul lui si vei vedea ajutorul lui Dumnezeu.
        Deci, a iesit indata fericitul la lupta si a zis cu mare glas catre arap: "Vino aici, sa ne luptam". Si a venit arapul infricosand si ingrozind si, apucand pe Andrei, a inceput a-l intoarce pe el incoace si incolo multa vreme. Si incepusera arapii a bate din palme, iar cei cu hainele albe sa se ingalbeneasca, temandu-se sa nu-l tranteasca pe el negrul acela la pamant. Apoi, luptandu-se Andrei cu dracul acela si indreptandu-se, a impiedicat piciorul vrajmasului si cazand el ca un copac mare, a nimerit cu fruntea de o piatra si striga: "Amar, amar". Iar cei cu haine albe se bucurau foarte si, aruncand pe Andrei in sus cu mainile lor, au inceput a-l saruta si praznuiau biruinta lui asupra indracitului. Si s-au risipit atunci negrii cei potrivnici, cu mare rusine, iar tanarul cel frumos i-a dat lui cununile acelea si, sarutandu-l, i-a zis: "Mergi cu pace si de acum sa fii prieten si frate al nostru. Deci, alearga spre nevointa cea buna, gol sa fii si "nebun" pentru Mine si la multe bunatati partas vei fi in ziua imparatiei Mele".
        Acestea auzindu-le fericitul de la acel tanar frumos, s-a desteptat din somn si se mira de acea mare vedenie, si, din ceasul acela, s-a facut "nebun" pentru Hristos. Si asa s-a facut inainte-vazator din darul lui Dumnezeu, cel dat lui. Caruia este slava acum si pururea si in vecii vecilor.
 
• Pomenirea Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristossf_andrei_cel_nebun_pentru_hristos
Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos a fost de neam slav. El a căzut de tînăr rob în război, şi a fost cumpărat de către Theognost, un bărbat foarte bogat din Constantinopol, pe vremea împăratului Leon cel înţelept (fiul împăratului Vasile Macedoneanul). Andrei era un tînăr foarte frumos la trup şi la suflet. Theognost 1-a îndrăgit mult, şi i-a îngăduit să stea la învăţătura sfintelor slove. Andrei a iubit mult învăţătura cărţii, şi cu dragoste se ruga lui Dumnezeu, cu dragoste mare mergea şi la Sfintele Slujbe ale Bisericii. Supunînduse unei vedenii cereşti ce i se arătase în vis, el a luat asupra sa cumplita nevoinţa a nebuniei pentru Hristos. El s-a dus la fîntîna de unde scotea apă pentru stăpînul lui şi cu un cuţit şi-a tăiat în fîşii hainele de pe el, prefacîndu-se că este nebun. Stăpînul lui, Theognost s-a umplut de durere, 1-a legat în lanţuri şi 1-a dus la Biserica Sfintei Anastasia, Izbăvitoarea de Farmece, ca să se citească rugăciuni pentru robul lui, Andrei. Dar Andrei nu se vindeca deloc, şi de aceea stăpînul lui i-a dat drumul, ca unuia ce şi-a pierdut minţile. Andrei se prefăcea ziua nebun, iar noaptea întreagă se ruga lui Dumnezeu. El a vieţuit pînă la moarte fără să aibă nici un adăpost al lui. El nopţile şi le petrecea mergînd pe străzile marii cetăţi, aproape gol, şi mîncînd pîine numai cînd se îndura cineva de el să i-o dea. El împărţea tot ceea ce primea cu cerşetorii pe care îi şi certa cu cuvinte batjocoritoare, astfel încît să nu se vadă prefăcătoria lui, iar răsplată să nu primească, decît numai de la Unul Dumnezeu. De aceea harul Domnului s-a revărsat peste el din belşug, iar Andrei s-a făcut văzător cu duhul în inimile oamenilor, şi văzător şi al îngerilor şi al duhurilor necurate. El a luat putere să alunge duhurile necurate de la oameni şi să scoată oamenii din păcatele lor. Sfîntul Andrei fost răpit la cer, unde a văzut în duh frumuseţile cereşti. El L-a văzut şi s-a închinat înaintea Domnului Hristos Care şedea pe Tronul Slavei. Împreună aflîndu-se cu ucenicul lui iubit, Epifanie, el a văzut-o pe Sfînta Născătoare de Dumnezeu în Biserica din Vlaherne cum acoperă poporul cu cinstitul ei Omofor. Această vedenie este de atunci înainte prăznuită de Biserca Ortodoxă de pretutindeni, la fiecare întîi octombrie al anului, sărbătoare care se numeşte a Sfîntului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (vezi ziua de 1 octombrie). El a auzit cuvinte care la inima omului nu s-au suit şi pe care buzelor omeneşti nu le este îngăduit să le grăiască. După o viaţă de mucenicie neîncetată, care aproape că nu are egal în istoria Bisericii, Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos s-a săvîrşit către Domnul în anul 911 [în ziua de 28 mai, în vîrstă fiind de 66 de ani].
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian şi al Sfintei Muceniţe Iustina Fecioarasf_mc_ciprian_si_iustina
Ciprian s-a strămutat din Cartagina la Antiohia, unde locuia preafrumoasa fecioara Iustina, împreună cu părinţii ei, Edesie şi Cleodonia. Edesie era popă idolesc, şi toţi ai casei lui erau păgîni. Dar după ce Iustina a intrat într-o biserică creştinească şi s-a luminat cu taina Sfintei Credinţe, ea cu harul lui Dumnezeu şi-a convertit ambii părinţi la Hristos. Toţi trei au fost botezaţi de către Optat, Episcopul. Ciprian însă era filosof şi vrăjitor cumplit şi vestit, care avea stăpînire asupra diavolilor şi se sfătuia cu căpeteniile lor. Un anume păgîn desfrînat din din Antiohia, pe nume Aglaid, voia cu orice preţ să pună stăpînire asupra fecioarei Iustina, înfierbîntat fiind de trupească şi drăcească patimă. Fecioara însă 1-a respins statornic şi categoric, şi de aceea Aglaid a apelat la ajutorul puternicului vrăjitor Ciprian. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli cumpliţi, care să o facă să se aprindă la rîndul ei de patimă pentru Aglaid, dar nu a izbutit nimic. Căci ea alunga aceşti demoni de la ea cu rugăciune, post aspru, şi semnul Sfintei Cruci pe care îl făcea asupra lor. În urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut înşearea în care se află şi puterea Sfintei Cruci, şi s-a botezat. El a fost hirotonit chiar întru preot, iar apoi întru episcop. Păgânii înnebuniţi de ură 1-au denunţat stăpînirii idolatre şi pe el și pe Iustina. Ambii au fost judecaţi la Damasc, torturaţi bestial, apoi decapitaţi la Nicomidia. Ei s-au încununat cu cununile slavei către sfîrşitul veacului al treilea.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici David şi Constantinsf_mc_david_si_constantin
Ei au fost principi georgieni creştini din cetatatea Argveti. Ei au fost osîndiţi la moarte de califul Emil-el Mumenim, şi înecaţi în rîul Imereti la anul 30. Mai înainte de moartea lor, ei s-au rugat lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor tuturor acelora care vor chema numele lor în ajutor, în vreme de primejdii. Săvîrşindu-şi ei rugăciunea, a căzut fulger din cer, şi glas s-a auzit zicînd că ascultată este rugăciunea lor. Sfintele moaşte ale acestor mucenici odihnesc în Mănăstirea Motsameta din Georgia.

Cântare de laudă la Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos
Sfântul Andrei noaptea o trece
Sub cerul înstelat, pre Domnul rugând: .
„Stăpîne Doamne Sfinte, Treime Sfîntă
Mîntuirea şi învierea sufletelor noastre care zac în somn!
O, Stăpîne Doamne lisuse,
Cela Ce mai dulce eşti
Decît viaţa,
Comoara Bucuriei şi Frumuseţe eternă,
Mă rog Ţie,
Curăţeşte păstorii, luminează regii,
Mîngîie necăjiţii şi sfinţeşte lumea!
Nu mă despărţi de ei pe mine, păcătosul,
Andrei cel pentru Tine nebun,
Nu mă despărţi de necăjitul tău popor, Doamne!”.
O, Sfinte Părinte Andreie, preplinule de înţelepciune Dumnezeiască,
Tu care lumea o ai învăţat cu cuvînt părut de nebunie,
Tu cu limba lumii lumii ai grăit,
Şi prin păruta nebunie pre Hristos ai preaslăvit!
Oamenii te-au dispreţuit pentru păruta-ţi nebunie,
Iar cîinii te-au lătrat pe drum.
Dar tu altar ai fost Domnului din înălţime
Altar Domnului întru gunoiul lumii arzînd.
Tu lumea ai cădit cu rugăciunile tale
De tine, a lumii minune, lumea vrednică nu-i.
O, slavă ţie, Sfinte Părinte Andreie,
Rugămu-te, roagă pre Domnul pentru noi!

Cugetare
Iată una din vedeniile pe care le-a avut Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos:
Era la Constantinopol un monah vestit pentru sfinţenia vieţii lui, şi la el venea mult popor care îi cerea sfat şi rugăciune. Acest monah însă bolea în ascuns de patima dracului iubirii de arginţi. Banii pe care îi primea îi strîngea, nu îi dădea la nimeni. Sfîntul Andrei 1-a întîlnit odată pe stradă, şi a văzut încolăcit în jurul gîtului lui un şarpe cumplit. Sfîntului Andrei i s-a făcut milă de monah, s-a apropiat de el, şi a început să-1 sfătuiască: „Frate, de ce ţi-ai pierdut sufletul? De ce te-ai legat cu dracul iubirii de bani? De ce i-ai dat loc în inima ta? De ce strîngi aurul, ca şi cînd ai vrea să îl iei cu tine în groapă, în loc să îl împărţi la sărmani? De ce te sugrumi cu zgîrcenia? În timp ce alţii mor de frig şi de foame, tu te bucuri privind la grămada de aur! Asta-i calea pocăinţei pe care ai făgăduit-o la călugărie? Asta îţi este ţie cinstea de monah? Oare nu-ți vezi dracul căruia îi dai voie să te strîngă de gît?”. La aceste cuvinte ochii duhovniceşti ai monahului s-au deschis şi a văzut cu groază cum hidosul diavol stă chiar lîngă el. La cuvintele lui Andrei dracul i-a dat drumul monahului şi a fugit, alungat de puterea rugăciunii Sfîntului. În locul lui a apărut un înger luminos al Domnului, îngerul lui păzitor, căci inima monahului se schimbase deja în bine. El îndată s-a dus şi a împărţit tot aurul săracilor şi nevoiaşilor. De atunci înainte, el a plăcut Domnului întru toate şi s-a făcut şi mai vestit pentru sfinţenia vieţii lui decît fusese înainte.

Luare aminte
Să luăm aminte la dreptatea Regelui lezechia, şi la răsplata Domnului asupra lui pentru aceasta (II Paralipomena 30, 31):
  • La cum îezechia a făcut lucruri care erau bune, drepte şi adevărate în faţa Domnului Dumnezeului său (II Cronici 31: 20);
  • La cum a redat sfinţenia Templului lui Dumnezeu, şi a dezrădăcinat idolii şi închinarea la idoli din mijlocul poporului;
  • La cum Dumnezeu a avut milă de el, şi i-a dat să sporească în tot lucrul pe care 1-a început.

Predică
Despre voirea dreptului întru voia Domnului – „Ci în legea Domnului e voia Lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea” (Psalmul l: 2).
Fraţilor, fericit bărbatul, şi de trei ori fericit, a cărui voie se supune pururea voii lui Dumnezeu, a cărui minte în contra sfatului Domnului niciodată nu cugetă, şi a cărui inimă nimic alt nu doreşte decît împlinirea voii lui Dumnezeu.
Mintea este cîrma şi a inimii, şi a voinţei.
Dacă mintea va fi mereu la Dumnezeu, atunci ea cu dragă inimă va cugeta ziua şi noaptea la Legea Domnului, iar în sfatul necredincioşilor (Psalmul 1: 1) nu va umbla; ci va căuta pururea adevărul şi descoperirea tuturor celor cuprinse în Legea lui Dumnezeu.
Dacă mintea este astfel mereu la Domnul, atunci inima şi voinţa omului se direcţionează şi ele către Dumnezeu.
Apoi voinţa, ca organul de acţiune al omului lăuntric, va împlini numai ceea ce este în acord cu voia lui Dumnezeu şi cu Legea Lui. Atunci omul nu va umbla în căile păcătoşilor (Psalmul 1: 1), nu va comite păcatul, nici va fi pildă rea de urmat altora.
La începutul acestui psalm întîi, Prorocul David laudă bărbatul care nu comite trei păcate foarte precise, iar acum, în versetul al doilea, el continuă să îl laude pentru aceea că face două fapte foarte bune.
Cele trei păcate sînt: a căuta înţelepciunea la un păcătos, a duce viaţă păcătoasă şi a corupe şi pe alţii cu modelul de viaţă păcătoasă pe care îl duci tu. Iar cele două lucruri bune sînt: a te conforma în chip desăvîrşit în toată viaţa ta Legii lui Dumnezeu, şi a ţine în minte numai cugetarea la Domnul, ziua şi noaptea.
O, fraţilor, cît de jalnic de superficiale sînt minţile tuturor celor care nu cunosc Legea Domnului! Căci adîncimea minţii omului se măsoară doar prin cît de adînc cunoaşte el Legea lui Dumnezeu. Mintea celui care cugetă la tainele lui Dumnezeu ziua şi noaptea este adîncă, largă, şi înaltă; iar mintea este cîrma inimii şi a voinţei. O, fraţilor, cît de superficială, instabilă şi împrăştiată este voinţa celui care nu îşi supune voia lui voii lui Dumnezeu! Cu adevărat, cumplit de superficială, instabilă şi împrăştiată este mintea lui! Dar ce este Legea Domnului, fraţilor? Ea este expresia voii lui Dumnezeu. Şi unde găsim noi această expresie? Noi o găsim în Sfintele Scripturi ale Noului şi Vechiului Testament, şi în Sfînta Tradiţie a Bisericii lui Dumnezeu, Sfînta noastră Biserică Creştin Ortodoxă. Fericit bărbatul care cunoaşte Legea lui Dumnezeu şi o face pe ea.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Mărite şi Preaputernice, Multmilostive şi Drepte, luminează minţile noastre cu Legea Ta cea sfântă, ca să ne potrivim voile noastre numai după Voia ta cea iubitoare de oameni şi mîntuitoare! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!