• Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
Acest mare făcător de minuni şi slăvit sfînt s-a născut la Tesalonic, din părinţi nobili, credincioşi şi foarte bogaţi. Dimitrie a fost singurul lor copil, pe care 1-au primit în dar de la Dumnezeu în urma rugăciunii făcute cu lacrimi.
Fiind singurul fiu al unor astfel de părinţi, Dimitrie a fost crescut
şi educat în felul cel mai înalt şi ales. Tatăl lui Dimitrie a fost
comandantul militar al cetăţii Tesalonicului. Murind el, împăratul
Maximian 1-a numit în loc pe fiul lui, Dimitrie. Numindu-1, prigonitorul
creştinilor Maximian i-a trasat tînărului Dimitrie şi sarcina de a îi
extermina pe creştinii din Tesalonic. Dar
Dimitrie nu numai că nu a executat această comandă a împăratului, ci
chiar L-a propovăduit pe Hristos înaintea tuturor, pe faţă, în toată
cetatea Tesalonicului. Auzind acestea, împăratul s-a umplut de
ură faţă de Dimitrie. Astfel, pe cînd se întorcea de la o bătălie contra
sarmaţilor, Maximian s-a oprit la Tesalonic, spre a investiga personal
situaţia. Împăratul 1-a convocat pe Dimitrie înaintea sa şi 1-a
chestionat cu privire la credinţa lui. Dimitrie
a recunoscut şi a mărturisit fără teamă credinţa lui în Hristos, şi a
arătat totodată cît de falsă şi superstiţioasă este idolatria
împăratului. Maximian 1-a aruncat pe Dimitrie în închisoare.
Ştiind ce îl aşteaptă de acum înainte, Dimtrie 1-a însărcinat pe
servitorul lui, Lup, cu împărţirea la săraci a tuturor averilor lui, el
însuşi pregătindu-se trup şi suflet cu bucurie pentru moartea martirică
care îl aştepta. Pe cînd zăcea în temniţă,
un înger al Domnului a venit la el şi i-a zis: „Pace ţie, o,
pătimitorule al lui Hristos! Fii viteaz şi puternic!”. După mai
multe zile, împăratul a timiş soldaţi la Dimitrie, cu porunca de a îl
lichida acolo, pe loc. Soldaţii 1-au aflat pe sfîntul lui Dumnezeu la
rugăciune şi 1-au străpuns cu lăncii. Creştinii au luat în taină trupul
lui şi 1-au îngropat cu cinste. Din trupul sfîntului a început să
izvorască mir tămăduitor şi binemiresmat. La scurtă vreme după aceea,
deasupra sfintelor lui moaşte s-a zidit o mică biserică. Un nobil din
Iliria pe nume Leontie suferea de o boală grea şi de nevindecat.
Înarmîndu-se cu rugăciunea, el a grăbit la moaştele Sfîntului Dimitrie,
aflîndu-şi acolo desăvîrşită şi miraculoasă vindecare. Cu inima
revărsîndu-i-se de bucurie, nobilul Leontie a înălţat o biserică mult
mai mare şi mai slăvită pe locul mormîntului cu sfintele moaşte. Acestui
nobil Sfîntul Dimitrie i s-a arătat în două rînduri. Împăratul
lustinian a dorit să aducă moaştele Sfîntului de la Tesalonic la
Constantinopol, dar pe cînd lucrătorii se pregăteau să împlinească
porunca, din sfintul mormînt au izbucnit fulgere şi s-a auzit un glas
înfricoşat care a zis: „Opriţi-vă şi nu atingeţi!”. Astfel sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie au rămas pentru totdeauna la Tesalonic.
Ca apărător al cetăţii Tesalonicului, Sfîntul Dimitrie s-a arătat
aievea de multe ori, şi de multe ori a izbăvit cetatea de urgii.
Minunile lui sînt nenumărate. Ruşii îl socotesc pe Sfînt şi protector al Siberiei, care a fost cucerită şi anexată la Rusia în ziua muceniciei lui, 26 octombrie 1581.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Mucenic Ioasaf
Sfîntul loasaf a fost ucenicul Sfîntului
Nifon, Patriarhul Constantinopolului, şi s-a nevoit întru călugărie
aspră la Sfîntul Munte Athos. El atît de
mult L-a iubit pe Hristos încît toate nevoinţele lui i se păreau ca un
nimic şi pentru aceasta el a dorit cu sete sîngeroasa mucenicie.
El a mers atunci la Constantinopol, unde a mărturisit pe faţă înaintea
turcilor credinţa lui în Sfînta Treime şi în Fiul lui Dumnezeu, Domnul.
Umplîndu-se de ură, turcii 1-au omorît prin tăierea capului, în douăzeci
şi şase de zile ale lunii octombrie, din anul 1536.
• Pomenirea marelui cutremur ce a fost întru această zi la Constantinopol
La anul 740, în timpul domniei
împăratului Leon Isaurul, Constantinopolul a fost zguduit de un cutremur
foarte lung şi înfricoşat. Poporul a
socotit că aceasta este pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele lor, şi
s-a rugat cu lacrimi la Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu [din
Vlaherne] şi la Sfîntului Dimitrie, pînă cînd, prin mila lui Dumnezeu, a
încetat cumplitul cutremur.
Sinaxar 26 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea,
pomenirea Sfântului slavitului Marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru),
izvorâtorul de mir si facatorul de minuni, din Tesalonic.
Acesta
a fost pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian (284-305),
tragându-se din Tesalonic, fiind din început evlavios si învatator al
credintei celei în Hristos. Deci mergând Maximian la Tesalonic a fost
prins sfântul si pus în temnita, pentru ca era vestit în dreapta
credinta. Si laudându-se împaratul cu un om al lui ce-l chema Lie si
îndemnând pe oamenii cetatii sa iasa sa se lupte cu el, caci întrecea
acesta pe toti cei de vârsta lui la marimea trupului si la putere. Un
oarecare tânar crestin anume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie unde se
afla în temnita, îi zise: "Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu
Lie; roaga-te pentru mine". Iar sfântul însemnându-l la frunte cu semnul
crucii, îi zise: "Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi".
Deci luând Nestor îndrazneala din cuvintele acestea, merse de se lupta
cu Lie si-i puse semetia lui jos, omorându-l. De care lucru împaratul
rusinându-se, s-a mâhnit si s-a mâniat.
Si fiindca s-a aflat ca Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe sfântul în temnita. Pentru ca a fost pricina înjunghierii lui Lie si facându-se aceasta, îndata marele Dimitrie si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, facând dupa moartea sa multe minuni si uimitoare tamaduiri. Apoi din porunca împaratului s-a taiat si capul Sfântului Nestor.
DINTRU ALE LUI METAFRAST
Asadar, zacând trupul sfântului mort pe pamânt, au luat apoi
niste crestini cinstitele lui moaste si le-au îngropat cu cinste si cu
dragoste dumnezeiasca. Iar o sluga a sfântului ce-i slujea, când a
primit sfântul fericita junghiere, el precum a putut a strâns sfintitul
sânge al mucenicului, în sfântul orar ce-l purta sfântul pe umere, înca
si inelul sfântului ce-l purta în mâna sângerându-l cu mucenicescul
sânge, multe minuni a facut cu el, încât s-a umplut toata cetatea
tesalonicenilor de vestea minunilor. Drept aceea nici era cu putinta a
se ascunde aceasta de Maximilian, nici el a suferi zavistia; ci au prins
numaidecât pe acea minunata sluga, care se chema Lupul si l-au omorât.
Deci trecând câtava vreme si înmultindu-se minunile si ajungând în toate
partile, un om oarecare anume Leontie, foarte de cinste si cu caldura
spre credinta în Hristos, a cazut într-o boala foarte grea, cât socotea
mai de dorit moartea si neputând doctorii nimic a-i folosi si boala tot
întarindu-se, a nazuit la sfânta biserica a mucenicului, si îndata cum
l-au dus si l-au pus acolo si el chemând numele sfântului prin buzele
sale, lesne s-a tamaduit de acea boala. Si precum Leontie curând îsi lua
tamaduirea, asa fara de zabava precum a putut a dat rasplatirea. Ca a
stricat locasul cel mic unde era trupul sfântului, fiind foarte strâmt
din pricina zidului baii si a ulitei. Si a zidit din temelie locas mai
mare în cetatea Tesalonicului, care sta pâna astazi foarte cuvios în
fata ulitei celei mari, unde este baia cea de obste. Deci vrând acest
iubitor de credinta om, ca sa mearga la Iliric unde avea si dregatoria
de guvernator si vrând el sa ia oarece parti din sfântul trup, ca sa
zideasca si acolo biserica sfântului mucenic, a fost oprit de la ce voia
sa faca, prin aratari de noapte, pentru ca nu luase voie de la sfântul.
Pentru aceasta a facut a doua calatorie, precum se spune, si luând
haina mucenicului ce era rosita de sfântul lui sânge si o parte din
orar, si punându-le într-un sicriu de cinste, pe cele ce erau cu
adevarat cinstite, într-acest chip a împlinit dorinta mucenicului si
apararea sa. Deci vrând a-si face calea catre Sirmium în vreme de iarna
si sosind la tarmurile apei Istrului si venind apa foarte mare, era în
mare mâhnire. Iar Sf. Dimitrie aratându-i-se i-a zis: "Sa nu ai nici o
grija, ci tine în mâini cele ce duci si treci fara de nici o îndoiala
râul". Si a ascultat guvernatorul pe cel ce i se aratase si dimineata
suindu-se în car a trecut apa tinând sicriasul în mâini; iar apa îi
facea loc si curgea cu liniste. Deci asa trecând fara de nici o vatamare
si sosind la Sirmium a asezat acest sfânt sicriu cu odorul ce era în el
în biserica ce zidise mucenicului. Si multi s-au bucurat de multele
minuni si tamaduiri ce facuse acea sfânta hlamida, înca si pe cale.
Si pe Marian guvernatorul ilirienilor, care era cuprins de o boala rea din cap pâna la picioare, parasindu-l doctorii si mergând la biserica sfântului, precum îi poruncise sfântul, i-a izbavit de acea boala. Si pe alt om ce avea boala de curgerea sângelui, l-a tamaduit minunat si pe altul ce era demonizat, înca si cetatea cea mare a Tesalonicului a izbavit-o de împresurarea barbarilor si a scos-o din robia lor.
Si pe episcopul afrorilor (pe care îi socotesc elinii mutati din Fenicia), care fiind robit de catre barbari l-a izbavit, aratându-i-se sfântul si slobozindu-l din legaturile ce avea împrejur, l-a îndreptat pâna la Tesalonic. Iar daca s-a dus episcopul în Africa, a zidit o biserica Marelui Mucenic Dimitrie, silindu-se înca sa-i faca si un chivot si un amvon, iar sfântul neîntârziind, ci aratându-se episcopului în vis, i-a zis: "Ia aminte, corabia ce a sosit acum la liman a adus marmore câte îti trebuie, si din acelea sa iei pentru acea trebuinta"; deci vorbind episcopul cu corabierul si neizbutind, i s-a aratat iarasi sfântul si i-a zis: "Ca la vârful corabiei zaceau marmorele", spunându-le tot anume cum si în ce fel de forma erau si cum ca le cumparase pe numele fratelui sau si împreuna-mu-cenicului Victor, si cum ca acela i le-a daruit acum fiind pentru el altele la Constantinopol de i s-a împlinit trebuinta si sa spuna aievea corabierului în acest chip, ca asa îl va pleca si le va lua, precum a si fost. În cetatea Tesalonicului a potolit foametea si moartea ce era, înconjurând pe la limanuri si aratându-se corabierilor, le-a poruncit sa porneasca cu corabiile cu bucate acolo degrab, aratându-se atunci si aievea, de-l vedeau corabierii cu ochii si mergea sfântul departe înaintea corabiilor, umblând pe mare.
Pururea pomenitul împarat Iustinian, a zidit acel de Dumnezeu facut si fara cusur lucru, în numele adevaratei întelepciuni a Cuvântu-lui lui Dumnezeu si cauta sa ascunda acolo toate cele de demult vechi si cinstite lucruri si pof-tind sa i se aduca acolo si vreo particica din moastele Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, si pornindu-se spre acel lucru cei trimisi de dânsul si apropiindu-se de mucenicescul si de Dumnezeu cinstitul mormânt al mucenicului, îndata se arata unde stralucea foc de la cinstitul sicriu si sarea de acolo vapaie de foc de-i lovea în gura si nu-i lasa sa se apropie, si glas din foc iesind si povestind acel înfricosator si minunat lucru zicea: "încetati de a mai încerca"; de care îngrozindu-se, au cazut cu fata la pa-mânt si luând numai tarâna de acolo, s-au dus. Din care, jumatate au pus-o ca un odor în camera odoarelor, iar jumatate au trimis-o la împarat pentru sfintenie, povestindu-i cele ce li s-a întâmplat si ce li s-a grait.
Iar diavolul cel ce pururea pizmuieste cele bune, a ispitit oarecând sa dea marea cetate a Tesalonicului în mâinile vrajmasilor în acest chip: a uneltit ca sa arda chivotul sfântului în biserica, si aprinzându-se biserica de ardea, a sosit si neamul cel fara de omenie al slavinilor, si a ascuns oastea putin în laturi de la cetate. Iar poporul strângându-se ca sa stinga focul, cel ce era purtator de grija de lucrurile cele sfinte ale bisericii, vazând ca argintul sicriului se topise de curgea pe pamânt, s-a temut sa nu se faca vreun jaf, sa piara argintul de popor, deci striga cu glas mare zicând: "O, prietenilor si fratilor, vrajmasii au împresurat cetatea si au început a sfarâma zidurile" si se mestesugia el cu cuvântul lui ca sa risipeasca multimea oamenilor si sa nu jefuiasca argintul, caci sfântul daduse insuflarea aceasta. Crezând cuvântul aceluia, precum si era de crezut si pornindu-se toti numaidecât la ziduri au aflat pe vrajmasi punând scarile la ziduri si maiestriile cele de stricaciunea cetatii si pe cei ce dadusera navala asupra cetatii numai putin decât focul; deci chemând pe sfântul în ajutor, i-au alungat. Iar dupa ce s-a stins si focul, pazitorul acela al bisericii, a spus catre toti minunea, zicând: Ca strigarea aceea ce facuse, nu era doara ca stia el ceva de venirea vrajmasilor, ci numai pentru paza sfântului, ca sa nu se jefuiasca argintul de popor. Care este aratata la cei chibzuiti, care stiu socoti lucrurile si cunosc dumnezeiestile rânduieli, ca cu pronia sfântului întorcând la capul vrajmasului mestesugurile lui, se tamadui raul cu rau, caci cu aprinderea focului a atâtat poporul si cu stingerea l-a întarit, iar cu glasul cel de mântuire, care s-a dat din dumnezeiasca insuflare pazitorul bisericii le-a strigat si fiind poporul înfierbântat a mântuit si zidul si cetatea foarte usor.
Asijderea si un oarecare Ilustrie, ce se zice pe limba greaca protospatar, sezând lânga biserica sfântului, dumnezeiesc om se cunostea a fi. Acesta spunea, ca pe vremea razboiului cu avarii, când împaratia Mavrichie, a vazut doi barbati luminosi la chip si la stat, ca cei ce sunt în cinste si stau înaintea fetei împaratului, care mergeau sa intre în biserica sfântului si când au fost la locul ce se cheama Trivolon, de unde se începe a intra în biserica, între cei doi stâlpi mari de tetalie, ce stau spre apus, au zis slugii sa-i duca la domnul casei, si apropiindu-se el de intrarea sfântului chivot, iar sfântul degrab a deschis usile si a iesit de i-a întâmpinat si le-a dat închinaciunea sanatatii ca unor cunoscuti si veniti de la împaratul si facând voia împaratului, iar si au grait catre dânsul, zicând: "Ca împaratul a poruncit sfintiei tale sa lasi cetatea si sa mergi catre dânsul, ca s-a lasat vrajmasilor cetatea aceasta". Daca a auzit sfântul acest lucru a plâns, plecând capul, fiind cuprins cu tacere, multa vreme, arata cu chipul acesta greutatea mâhnirii ce-i dadusera cuvintele acelea, de care mâhnindu-se si sluga, a zis: "De as fi stiut, fratilor, ca va aduce venirea voastra atâta amaraciune, nu as fi spus domnului meu". Si dupa aceea târziu i-a întrebat sfântul: "Adevarat, asa a placut? Asa s-a parut Domnului si Stapânului tuturor? Sa paraseasca o cetate atât de mare, pe care a cumparat-o cu Sângele Sau si sa o dobândeasca cei ce nu-l cunosc?" Si ei au zis: "Asa, adevarat". Iar sfântul si mult-milostivul mucenic, i-a tocmit si i-a învatat sa duca raspunsul la Domnul si Stapânul tuturor, care era în acest chip: "Cunosc, iubitorule de oameni, Doamne, milosârdiile Tale, cele ce biruiesc pururea mâhnirea Ta, pe care o atâta pacatele noastre; cunosc ca Ti-ai pus sufletul pentru pacatosi si Ti-ai varsat sângele pentru ei, si nu s-a zaticnit niciodata aceasta buna voie a Ta si de pacatele noastre, si de vreme ce m-ai pus si pe mine pazitor acestei cetati, ma voi asemana Tie, Stapânului meu, si-mi voi pune sufletul pentru dânsii si voi pieri cu pieritorii acestia, ce cred în numele Tau. Si nu s-au despartit de la Tine, macar ca au gresit, iar Tu esti Dumnezeul celor ce se pocaiesc". La acestea, barbatii aceia zisera: "Acestea sa spunem celui ce ne-a trimis? Acestea sa zicem împaratului? Frica ne este sa nu cumva sa se mâhneasca asupra ta"; iar sfântul a zis: "Acestea sa le zica si iara sa le zica, si s-a întors iarasi la Chimitirion si închise sfântul chivot înaintea celor cu chip îngeresc, care purcesera de se dusera dupa vorba aceasta". Acestea le adeverea sfintitul Ilustrie, ca le vazuse aievea întru uimire; sau vedenie si povestindu-le cetatenilor, ce mai ramasesera, le da îndraznire cu cuvântul, ca erau îngroziti si slabiti pentru boala omorului ce se întâmplase mai înainte, aflându-se la multa neputinta si la lipsa de prada si calcarea limbilor, si-i îmbuna, ca este sfântul într-ajutor cu dânsii si-i adeverea ca vor fi paziti cu rugaciunile sfântului, precum mai pe urma sfârsitul lucrurilor a aratat.
Iarasi un eclesiarh anume Onisifor, pazind la sfântul mormânt si se ostenea la aprinderea candelelor si a facliilor si fiind rau cu naravul, ca fura lumânarile si facliile; si facând aceasta multa vreme, n-a lasat sfântul netamaduit naravul lui cel nepriceput si de stricaciune, si aratându-i-se în vis, l-a mustrat si l-a învatat cu binisorul ceea ce se cadea sa faca, zicându-i: "Frate Onisifore, nu-mi place ce faci la faclii; ci sa stii ca facând aceasta si pe cei ce le aduc pagubesti mult, si însuti pe tine te-ai împins în prapastia pierzarii. Caci cu cât se aprind mai mult facliile, se milostiveste si Dumnezeu mult spre cel ce le aduce; iar când se iau curând, micsoreaza lucrul mila aceluia si sporeste osânda celui ce le ia".
Deci oprindu-se Onisifor putin dupa cuvintele acestea, peste putina vreme iar lasându-se de îmblânzirea vedeniei, s-a apucat iarasi de cele obisnuite si le facea fara de frica. Si într-o zi, mergând un crestin foarte de noapte a dus faclii foarte frumoase, care au placut lui Onisifor si îndata cum le-a aprins a mers sa le ia, dupa ce plecase cel ce le adusese. Însa vezi si grija sfântului: cum se întinse acela la faclii, sfântul înca slobozi glas din sicriu, zicându-i: "Dar nu te-ai mai lasat?" într-acest chip lovindu-se Onisifor, a cazut la pamânt cadere grea, îngrozindu-se de frica si de sunetul glasului, pâna a venit un cleric cunoscut al lui, de l-a ridicat de jos si l-a tinut de si-a venit în fire; si dupa ce si-a venit în fire, si-a marturisit catre toti îndraznirea nebuniei lui si purtarea de grija a sfântului, cu cea dintâi si a doua certare cu iubire omeneasca, încât nu numai el, ci si altii toti se folosira de minunea aceasta.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Artemidor si Vasilie, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Leptina, care s-a savârsit fiind târâta pe pamânt.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Glicon, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Marelui si groaznicului cutremur.
La douazeci si patru de ani ai împaratiei lui Leon Isaurul, la al
noualea Indiction, în 26 zile ale lui octombrie, s-a facut cutremur
mare si înfricosator în Constantinopol, atât cât au cazut cele mai
înalte si mai frumoase locasuri si multi s-au prapadit împreuna cu
acelea. Drept aceea în aceasta zi, a Marelui Mucenic Dimitrie, se face
si pomenirea acelei groaznice înfricosari a cutremurului, mergând cu
litie la biserica din Vlaherne, a Preacuratei si slavitei Stapânei
noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, savârsind
într-însa si dumnezeiasca Liturghie. Cu ale carui rugaciuni sa ne
mântuim de toata groaza si sa ne învrednicim de vesnicile bunatati, în
Hristos Iisus Domnul nostru, a Caruia este slava si stapânirea în vecii
vecilor, Amin.
Tot în aceasta zi, pomenirea mutarii icoanei
slavitului Mucenic Dimitrie, de la Tesalonic în Constantinopol, la
Mânastirea Pantocratorului, care icoana mai înainte sta deasupra
mormântului lui cel izvorâtor de mir si-l acoperea pe el.
Tot în aceasta zi, Cuviosul nou Mucenic Iosaf, care de sabie s-a savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
pomenirea Sfantului, Slavitului, Marelui Mucenic Dimitrie,
izvoritorul de mir si facatorul de minuni. (+303)
 |
 |
 |
 |
Deci, Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.
Deci, nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic. Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii sale.
Si se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie, vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: "Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!"
Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!" Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor.
Intru aceasta zi,
Cuvant despre Musha vamesul,
cum a facut mila cu o femeie si nu s-a atins de ea
Deci, am inceput a o intreba de pricina tipatului ei, iar ea, plangand, mi-a spus: "Barbatul meu a fost negustor, si inecandu-i-se corabja, a pierdut si pe ale sale si pe cele straine, si acum este in temnita. Iar eu, neavand ce sa fac, ca macar paine sa aflu pentru el, am voit, de multa suparare, sa-mi spurc trupul meu si sa-i castig lui hrana. Ca pe toate le-au jefuit strainii. Si i-am zis ei: "Ce datorii mai sunt inca?" Iar ea mi-a spus: "Cinci litre de aur." Deci eu, luand aurul i l-am dat ei, zicandu-i: "Pentru frica lui Dumnezeu, nu ma ating de tine, dar primeste acestea si-ti rascumpara barbatul tau si te roaga pentru mine, pacatosul."
Iar dupa ce a trecut un an, se facura rele clevetiri asupra mea la imparatul, ca am pierdut birul. Si, trimitand imparatul, mi-au jefuit casa mea, si, degraba aducandu-ma pe mine la Constantinpol m-au si pus in temnita, numai intr-o camasa veche fiind imbracat. Si in fiecare zi auzeam ca imparatul voieste sa ma omoare, spre pilda altora, si eram deznadajduit pentru viata mea. Deci, plangand eu si tanguindu-ma, am adormit in grija si in intristare si am vazut pe femeia aceea, careia ii dadusem cele cinci litre de aur, care mi-a zis: "Ce ai stapane? Si pentru ce esti tinut aici?" Iar eu am zis: "Sunt clevetit si mi se pare ca vrea imparatul sa ma omoare." Iar ea mi-a zis: "Vrei, oare sa ma duc pentru tine la imparatul, ca sa te slobozeasca pe tine?" Si i-am zis ei: "Dar te sti pe tine imparatul?" Si mi-a zis: "Ma stie." Deci, dupa ce m-am desteptat, nu pricepeam ce va fi cu acest vis. Si, in cealalta noapte, asemenea, mi s-a aratat ea, zicandu-mi: "Nu te teme, eu te voi slobozi." Iar a doua zi, a poruncit imparatul si m-a adus in palatele imparatesti. Iar dupa ce am intrat si m-a vazut imparatul in haina urata si rupta, mi-a zis: "Iata, te iert pe tine acum." Si cautand, am vazut si pe femeia aceea, stand de-a dreapta imparatului si zambind la mine. Atunci a poruncit imparatul ca sa mi se intoarca toata averea mea si de la sine mi-a dat multe daruri, si cu multa cinste m-a raduit iarasi, la locul meu, inca m-a facut capetenie peste toti vamesii. Iar in cealalta noapte, mi s-a aratat mie, aceeasi femeie, zicandu-mi: "Stii, oare, cine sunt eu? Eu sunt cea cu care tu ai facut mila si nu te-ai atins de trupul meu, pentru Dumnezeu, ci mi-ai rascumparat barbatul de la amara moarte din temnita, iar pe mine m-ai facut a nu cadea in desfranare, pentru paine. Drept aceea, si eu te-am izbavit pe tine de primejdie."
Deci, acestea auzind, fratilor, sa cunoasteti puterea milosteniei. Vedeti inca si iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ca iata s-a aratat preabunul Dumnezeu si i-a zis: "Tu pentru Mine ai facut mila, apoi si eu am marit mila Mea spre tine." Cu adevarat, mare este puterea milosteniei, ca si in acest veac face bine, si in veacul ce va sa fie, printr-insa, mai inainte mergem, sa vedem fata lui Dumnezeu, Care ne rasplateste noua de saptezeci de ori cate sapte. Deci, dar, acestea auzindu-le, parintilor si fratilor, sa fim milostivi, precum si Parintele nostru cel ceresc milostiv este, Caruia se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorîtorul de Mir
Tesalonicul tot pre Sfântul său slăveşte,
Pe Marele Dimitrie, al lui Hristos rob,
Pe Dimitrie Arhistrategul, al lui Dumnezeu robul,
Al Ziditorului a toate,
Ce lumea a făcut.
Sfintul Pavel rourat-a Tesalonicul cu lacrimi,
Iar Marele Dimitrie cu sîngele lui:
Marele Dimitrie Arhistrateg este,
Robul lui Dumnezeu,
Al lumii Făcător.
Apostoleştile lacrimi şi martiricul sînge
Tesalonicului slavă, mîntuire şi laudă sînt.
Martirul, Dimitrie este,
Arhistrategul cel mare,
Robul lui Dumnezeu
Ce lumea a făcut.
Să-l preaslăvim şi noi pe
Oşteanul lui Hristos,
Pre Izvorîtorul de Mir, neînfricat Mucenicul!
El marele Arhistrateg Dimitrie este,
Robul lui Dumenezeu
Ce lumea a făcut!
Cugetare
Iată una din minunile Sfîntului Mare
Mucenic Dimitrie, tesaloniceanul: el comandant militar a fost al
Tesalonicului, şi în timpul vieţii, dar şi după moartea lui. Poporul Tesalonicul a simţit mereu prezenţa Sfîntului în mijlocul lor, mai ales la vremuri de grea cumpănă. Sfintul Dimitrie apără cetatea Tesalonicului, îndepărtează de la ea nenorocirile, respinge invadatorii, şi ajută tuturor celor care cheamă în ajutor numele lui.
Odată barbarii au atacat Tesalonicul, fără ca să îl poată însă cuceri. Înfuriaţi, ei au trecut atunci teritoriul din afara cetăţii prin ascuţişul săbiei, răpind dintr-un sat şi ducînd cu ei două fecioare foarte frumoase, pe care le-au dus în dar stăpînului lor. Aceste tinere erau măiestre în arta broderiei. Văzînd lucrările lor minunate, stăpînul lor le-a dat următoarea poruncă: „Aud că în ţinutul vostru există un zeu pe nume Dimitrie, care face mari minuni. Poftesc să faceţi chipul lui cu acul, pe această pînză”. Fecioarele au zis păgînului că Marele Dimitrie nu este zeu, ci rob al Adevăratului Dumnezeu Celui Viu, Stăpînul Hristos, Dumnezeul creştinilor. Ele mai întîi au refuzat să coase chipul sfîntului pe pînză. Dar sub ameninţare cu moartea aflîndu-se, ele au împlinit cu măiestrie lucrarea, săvîrşind-o chiar înainte de marele praznic al Sfîntului. Privind cu lacrimi la chipul Sfîntului de ele închipuit, la ceasul de seară dinaintea sărbătorii, ele au plîns cu amar văzînd că trebuie să petreacă luminatul praznic creştinesc în obida sclaviei la păgîni. Ele amîndouă au căzut cu faţa la pămînt înaintea Sfîntului, rugîndu-se lui ca să li se ierte lor păcatul de a fi închipuit sfînt chipul lui în folosul unui păgîn. Atunci Sfîntul însuşi a venit la ele şi, luîndu-le de mînă, le-au dus chiar în cetatea Tesalonicului, aşa precum odinioară într-o clipeală de ochi îngerul Domnului 1-a dus pe Prorocul Avacum. La Tesalonic fecioarele s-au aflat aşezate deodată în chiar Biserica Sfîntului Dimitrie. Se slujea chiar atunci slujba de toată noaptea în cinstea Sfîntului, şi biserica era plină de popor. Văzînd aceştia neaşteptata apariţie a fecioarelor [pe care le ştiau răpite],şi cui se datorează ea, ei cu toţii L-au preaslăvit pe Dumnezeu şi pe al Lui Sfînt, Dimitrie, Marele Arhistrateg şi Mucenic.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata izbăvire din temniţă a Sfîntului Apostol Petru (Fapte 12):
- La cum Sfîntul Petru, legat în lanţuri grele, aţipise de osteneală, zăcînd în temniţa lui;
- La cum credincioşii din afară se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu pentru el;
- La cum un înger de lumină s-a pogorît în temniţă, a rupt lanţurile lui Petru, şi cerîndu-i să se încingă, să-şi îmbrace sandalele şi haina şi să vină după el, 1-a scos afară din temniţă.
Predică
Despre inima cea gata pentru Domnul – „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea!” (Psalmul 56: 10).
Fraţilor, fericit cel care în stare este să grăiască Domnului din inimă cuvintele acestea!
Fericit cela ce are inima pururea gata să urmeze voii lui Dumnezeu.
Şi aceasta înseamnă că gata este inima
lui: că el urmează cu bucurie voia lui Dumnezeu, şi nu se încurcă în
cugete şi pofte ale inimii. Mai întîi Regele David, cel care mai pe urmă
s-a pocăit, s-a încurcat în poftele şi cugetele inimii lui, făcîndu-se
asemenea unei corăbii fără corăbier în mijlocul furtunii. Dar cînd a
văzut că furtuna este gata să-1 trimită la fund, el s-a întors cu faţa
către Dumnezeu, a plîns cu lacrimi de pocăinţă adîncă şi a îndreptat
cîrma corăbiei vieţii lui cu totul către El.
„Gata este inima mea, Doamne, gata este inima mea!”, a strigat el, din preaplinul păcii redobîndite a sufletului lui.
Căci el ştia că şi-a încredinţat corabia sufletului lui în mîinile Iscusitului Corăbier.
Furtuna a continuat, iar vînturile nu au încetat să sufle groază, însă
în inima lui frică deja nu s-a mai aflat: el a ştiut că nimic nu mai
poate răsturna corabia lui, că ea îl va duce cu siguranţă la liman.
Inima care este gata este inima curăţită de patima îngîmfării, inima smerită înainea puterii maiestuoase şi înţelepciunii lui Dumnezeu. Inima gata este inima golită de deşertăciunile poftelor şi închipuirilor lumeşti, dar plină de dorul după Dumnezeu şi de dragoste faţă de El. Inima gata este inima vindecată de nelinişti, griji şi spaime, inima care se umple de linişte şi de curaj la gîndul prezenţei harului lui Dumnezeu, pe Care nu vrea să-L întristeze în ea.
„Cînta-voi şi Te voi lăuda întru slava
mea” (Psalmul 56: 10), zice în continuare Psalmistul. Aceasta arată că
inima lui este cu adevărat gata, căci el nu se mîndreşte cu slava lui
imperială de rege pămîntesc, ci o atribuie pe aceasta lui Dumnezeu. El
se smereşte pe sine şi se socoteşte nimic înaintea lui Dumnezeu, căci
acum singura lui bucurie ca rege este aceea de a îl slăvi şi preamări
pururea pe Dumnezeu.
Slava lui personală tocmai că îl determină să îl slăvească şi mai mult pe Domnul Dumnezeu, Stăpînul Slavei.
O, fraţilor, să ne străduim şi noi să
avem inimile noastre pururea gata înaintea lui Dumnezeu! Să le avem
pururea gata spre a auzi cuvîntul Lui, spre a urma pururea voii Lui,
spre a îl slăvi pururea pe El, Domnul Dumnezeul nostru Cel Viu!
O, Stăpîne Doamne Făcătorul nostru
Cel fără de moarte, ajută-ne nouă gata să avem inimile noastre, ca să se
facă vase curate ale Harului Tău Celui de viaţă făcător. Căci noi Ţie
îţi aducem închinare şi cinstire în veci, Amin!
