6 octombrie – Sf. Ap. Toma (ocrotitorul întârziaților); Sf. Cuv. Macarie, noul mucenic

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea de toți fericită”

6 Octombrie

• Pomenirea Sfântului, măritului şi întrutotlăudatului Apostol Toma

Sfîntul Toma a fost unul dintre cei doisprezece Apostoli ai lui Hristos. Prin neîncrederea lui în Învirerea Domnului s-a adus o nouă dovadă a realităţii acestui eveniment sfânt şi înfricoşat. Din pricina îndoirii lui Toma, Domnul înviat S-a arătat pentru a doua oară înaintea ucenicilor Lui, numai şi numai în scopul de a îl convinge şi pe Toma de Slăvita Lui Înviere. Domnul a zis atunci către Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mîinile Mele şi adu mina ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. Iar Toma plin de cutremur a făcut aşa şi a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (loan 20: 27-28). După Pogorîrea Duhului Sfînt, şi după ce Apostolii au aruncat sorţi spre a vedea locurile în care fiecare urma să iasă la propovăduire, lui Toma i-a căzut să meargă şi să vestească Evanghelia Domnului în India. El a fost puţin întristat că trebuia să plece atît de departe, dar Domnul i S-a arătat lui şi 1-a întărit. În India Toma a adus pre mulţi la Hristos, atît nobili cît şi popor de jos, şi a întemeiat acolo Biserica lui Hristos, sfinţind episcopi şi preoţi. între alţii, el a convertit şi două femei surori după trup, Terţiana şi Migdonia, amîndouă soţii de mari principi indieni. Din pricina credinţei lor, amîndouă au fost persecutate de soţii lor, cu care, după primirea Sfîntului Botez, nu mai voiau să mai trăiască, în cele din urmă soţii lor le-au dat învoirea să trăiască cum le va plăcea. Astfel eliberate de povara însoţirii, ele au dus vieţi plăcute lui Dumnezeu pînă la moartea lor. Dionisie şi Pelaghia au fost logodnici, dar auzind predicarea apostolului Toma, nu au mai voit să se căsătorească, ci s-au închinat fiecare din ei vieţii ascetice creştine. Pelaghia a sfîrşit muceniţă pentru Hristos, iar Dionisie a fost hirotonit întru Episcop de către Apostolul Toma. Prinţul Mazdai, soţul Terţianei, al cărui fiu, Azan, de asemenea fusese botezat de către Sfîntul Toma, 1-a osîndit pe Apostol la moarte. Mazdai a timiş cinci soldaţi care să-1 ucidă pe Sfîntul Apostol Toma. Ei 1-au săgetat cu lănciile lor, şi aşa şi-a dat Sfîntul Apostol sfîntul lui suflet în mîinile lui Hristos. Mai înaintea morţii lui, el şi ceilalţi Sfinţi Apostoli au fost purtaţi minunat pe norii cerului la Ierusalim pentru înmormîntarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dar Toma a sosit prea tîrziu, de abia după trei zile, şi pentru aceasta a plîns nemîngîiat. La ruga lui ceilalţi apostoli au deschis mormîntul Fecioarei, ca şi el să se poată închina cinstitului ei trup. Dar trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu nu se mai afla în racla în care fusese aşezat: Domnul o luase pre Maica Lui la Locaşurile Sale cereşti. Astfel, întîrzierea Sfîntului Toma a descoperit lumii întregi minunata preaslăvire şi înălţare a Maicii lui Dumnezeu cu trupul la ceruri, tot aşa cum îndoirea lui a întărit în întreaga lume adevărul învierii Domnului Hristos.

• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Macarie, Noul Mucenic

El s-a născut la Chios, în Bithinia. Părinţii lui, Petru şi Antuza, erau creştini, iar din botez au dat fiului lor numele Manuel. De mic el a fost dat să înveţe meşteşugul croitoriei, între timp însă tatăl lui Manuel, Petru, a căzut de la credinţă şi a trecu la islam, iar apoi s-a strămutat la Brusa. La o vreme Manuel a fost nevoit să călătorească cu afaceri la Brusa, şi acolo s-a întîlnit cu tatăl lui, care a încercat în tot chipul să îl facă şi pe fiul lui să treacă la islam. Zadarnică a fost împotrivirea lui Manuel. Turcii 1-au tăiat împrejur cu sila. Manuel atunci a fugit la Sfîntul Munte şi s-a tuns monah la Schitul Sfinta Ana. Numele lui călugăresc a fost Macarie. Timp de doisprezece ani el s-a nevoit minunat întru toate nevoinţele monahiceşti, dar pacea sufletului nu o a putut afla. „Cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10: 33) – Aceste cuvinte ale Domnului răsunau mereu în conştiinţa monahului Macarie. La urmă, cu binecuvîntarea duhovnicescului lui părinte, el a mers la Brusa şi a mărturisit cu glas mare credinţa lui în Hristos, înaintea turcilor, strigînd că mincinos proroc este Mohamet. El a fost biciuit timp de una sută şi treizeci de zile, şi torturat bestial în tot acest timp. El a fost decapitat la Brusa, în şase zile ale lunii octombrie, din anul 1590. Parte din sfintele lui moaşte făcătoare de minuni se păstrează cu cinste şi cu evlavie la Schitul Sfânta Ana din Sfîntul Munte Athos.

Cântare de laudă la Sfântul Apostol Toma

Cu-a lui îndoire Sfîntul Toma Apostol

Credinţa creştină o a întărit: însuşi Domnul pe el l-a convins.

Toma coasta Domnului pipăit-a şi s-a bucurat,

Cu bucurie mare L-a slăvit pe Hristos.

Via lui Toma fost-a a Indiei ţară,

Ce el a cultivat-o cu viţa

Crucii lui Hristos:

Acolo el înţelepciunea şi minunile Domnului Hristos propovăduit-a

Către slăviţi şi umili.

O, înţelepţilor ai Indiei fii,

Şarpe-otrăvit a voastră înţelepciune este!

Iată înţelepciunea cea adevărat din cer S-a pogorît

Ea pentru a voastră mîntuire

Trup pe pămînt a luat!

Toma grăit-a şi lucrat-a minuni,

Pe care minuni şi înţelepciune văzîndu-le, mulţime de popor lui i-a urmat,

Căci Toma lucra întru Numele Domnului.

Toma schingiuiri cumplite a luat

Dar porţile iadului idolatriei indiene

Zguduitu-le-a din temelii.

El răni cinci pentru Domnul

Întru al său trup, pentru adevăr, a luat.

Cinci amare răni, al simţurilor număr,

Care pildă de tainică înţelepciune nouă ne sînt:

Căci cela ce-a lui simţuri nu îşi stăpîneşte,

Dulceaţa cerească nu poate gusta.

Cugetare

„Avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mînă, veşnică, în ceruri” (II Corinteni 5: 1), zice cela ce vede toate cu adevărat, Apostolul lui Hristos, Pavel. Toate eforturile pe care le facem noi pe pămînt pentru Dumnezeu au acest scop: să binemerităm, fiecare după puterile lui, această zidire dumnezeiească, această casă nefăcută de mînă.

Regele Indiei Gundafor a hotărît să-şi zidească un palat minunat, cum n-a mai văzut pămîntul. Pentru aceasta 1-a trimis pe curteanul lui, Avvan, să-i găsească un meşter priceput pentru lucrare. Avvan 1-a întîlnit pe Sfîntul Apostol Toma, prin dumnezeiasca Pronie. Sfîntul Toma i-a zis lui Avvan că este meşter priceput, şi că nimeni altul nu îi va putea zidi regelui ceea ce doreşte inima lui. De aceea regele i-a dat lui Toma aur din destul pentru zidirea doritului palat. Ieşind de la rege, Sfîntul Toma a împărţit îndată tot aurul la necăjiţi şi la muritorii de foame. Locul ales pentru zidire se afla la o oarecare depărtare de reşedinţa regelui, şi după doi ani de la înţelegere acesta a trimis oameni care să vadă în ce stadiu se află lucrările. Toma le-a zis: „Toate sînt gata, doar acoperişul mai lipseşte”, cerînd regelui să-i mai trimită şi alţi bani. Regele a făcut întocmai, nezgîrcindu-se. Aurul nou primit Toma 1-a împărţit la mult popor nenorocit, flămînd, desculţ şi fără adăpost. El a mers mai departe, predicînd peste tot Evanghelia. Regele, aflînd că Toma nici măcar nu a săpat temelia palatului mult dorit cu imensele bogăţii trimise, 1-a înşfăcat şi 1-a aruncat în temniţă. În acea noapte fratele regelui a murit, ceea ce 1-a aruncat pe acesta într-o tristeţe neagră. Îngerul Domnului, însă, a luat sufletul mortului şi 1-a dus să îi arate frumuseţile Raiului, întru care i-a arătat şi un palat fără seamăn, aşa cum la mintea omului nu s-a suit. Sufletul mortului a voit să meargă şi să se sălăşluiască pe vecie acolo, dar îngerul i-a zis că nu se poate, că acea minunăţie este rezervată fratelui lui, căci pentru el fusese zidită de către Sfîntul Apostol Toma, care pe pămînt zăcea pentru aceasta în închisoare. Atunci îngerul a întors sufletul mortului înapoi în trup. Înviind, fratele regelui a zis către rege îndată: „Jură-mi că îmi vei dărui ceea ce îţi voi cere”. Iar regele ajurat. Atunci fratele lui i-a zis: „Dă-mi mie palatul ce ţi 1-a zidit Toma în ceruri, şi ia pentru el şi toate bogăţiile mele ce le am pe pămînt”. Regele a rămas în uimire auzind că el are palat în ceruri. După ce fratele lui i-a descris cu amănuntul tot ce a văzut, regele a crezut şi a alergat la închisoare, scoţîndu-1 afară pe Sfîntul Apostol Toma. Auzind predicarea Apostolului despre suflet, mîntuire şi viaţa de veci, şi regele şi fratele lui cel înviat au luat Sfîntul Botez din mîinile lui. Regele Gundafor după aceea a făcut singur şi mai mari fapte de milostenie, mai zidindu-şi un palat încă şi mai minunat în ceruri.

Luare aminte

Să luăm aminte la nedreptatea Regelui Amon şi la pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui pentru aceasta (II Paralipomena 33):

• La cum Amon, fiul lui Mânase, s-a întors de către faţa lui Dumnezeu şi a făcut cele rele înaintea Lui;
• La cum el a domnit numai timp de doi ani, după care a fost omorît de slugile lui.
•   Luna octombrie în 6 zile: pomenirea Sfântului, slãvitului Apostol Toma.         Sfantul Apostol Toma, numit si Geamanul, era din cetatea Galileii, cu numele Paneada si era pescar. A avut fericirea de a trai pe vremea Mantuitorului Hristos, de a-L cunoaste, de a crede in EL si de a-L urma. Nu era un carturar, dar el aducea lui Hristos un suflet cinstit si curajos, care-L iubea pana la moarte. Drept aceea, a si fost el ales de Hristos si numarat intre cei doisprezece ucenici ai sai.
          Evanghelia vorbeste si de caderea lui Toma. Este vorba, adica, de indoiala lui Toma, de a crede ca Domnul a inviat din morti, atunci cand toti ceilalti Apostoli ii marturisesc lui ca Domnul a fost vazut de ei toti inviat si viu ca a vorbit cu ei. Toma nefiind de fata in ceasul acela, le-a zis: "Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede" (Ioan, 20, 25).
          Dar, din randuiala lui Dumnezeu, indoiala aceasta a lui Toma, a dus la sporirea cu si mai multa putere a credintei in Biserica lui Hristos. In adevar, dupa opt zile, ucenicii fiind adunati in acelasi loc si fiind si Toma cu ei, S-a aratat iarasi Domnul inviat si a zis lui Toma: "Adu degetul tau incoace si vezi manile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fi necredincios, ci credincios" (Ioan, 20, 27). Si Toma a pipait si s-a incredintat. Si, biruit de adevarul invierii Domnului, a strigat fericit si inspaimantat: "Domnul meu si Dumnezeul meu!" (Ioan, 20, 28). In acest chip, cu si mai mult temei, s-a propovaduit invierea Domnului, ca El, adica, nu cu alt trup, ci cu acelasi trup al Sau, cu care a patimit si a murit, cu acela si a inviat deschizand, astfel, lumii si noua tuturor, drumul Invierii.
          Dupa inaltarea la cer a Domnului si dupa primirea Duhului Sfant, tragand Sfintii Apostoli la sorti incotro sa propovaduiasca fiecare, Sfantul Toma i-a cazut sortul sa mearga in India. Deci, a semanat Apostolul cuvantul lui Dumnezeu, la mideni, la parteni si la indieni, si pe multi i-a crestinat, intemeind biserici. Si a fost ucis Sfantul Apostol Toma, strapuns de ostasi cu sulite, la porunca unui rege pagan, primind astfel si cununa muceniciei, iar moastele lui s-au aflat multe vreme la Edesa. Traditia mai stie ca Sfantul Toma ducea intotdeauna cu sine in India o Evanghelie a Sfantului Matei.
  .
  
   
   
   
  Despre umblãrile ce a umblat si minunile ce a fãcut Sfântul Toma, fiind în viatã.
  
  
          Gundafor, imparatul Indiei, vrand sa-si faca lui palate imparatesti cu mult mestesug, a trimis pe un negutator al sau, Avan, in partile Palestinei, sa caute un mester mare si iscusit, care ar sti sa faca palate de acest fel, precum sunt palatele cezarilor Romei. Deci, a poruncit Domnul lui Toma sa mearga cu acel Avan, in partile Indiei. Si, cautand Avan zidar iscusit, in Cezareea, s-a intalnit Toma cu dansul si a marturisit despre sine ca este iscusit in acel lucru. Deci, luandu-l pe el Avan, au intrat impreuna in corabie si, incepand a calatori, pluteau pe ape, cu bun vant. Si, sosind ei la o cetate, auzira glas de trambite si de muzica si de organe. Imparatul cetatii aceleia, isi marita o fiica a sa. Si a trimis vestitori prin toata cetatea, ca sa se adune la nunta bogatii si saracii, robii si strainii. Iar de n-ar voi cineva sa vie, acesta vinovat sa fie la judecata imparatului. De aceasta auzind, Avan si Toma s-au temut sa nu-l manie pe imparat, straini fiind, si au mers in curtea imparateasca la nunta. Si stand toti si veselindu-se, Apostolul a sezut la locul cel mai de jos si nu manca nimic, nici nu se veselea, ci lua aminte la sine si toti priveau la dansul ca la un strain si de alt neam. Iar cei ce sedeau cu dansul ii ziceau: "Pentru ce ai venit aici, nemancand si nici band?" Raspuns-a Apostolul: "Nu pentru mancare, nici pentru bautura am venit aici, ci ca sa implinesc voia imparatului. Ca propovaduitorii au strigat: De nu va veni cineva la nunta, vinovat va fi de judecata imparatului."
          Deci, era acolo o femeie evreica, ce canta bine din fluier si fiecaruia din cei ce sedeau, ii canta cate o lauda. Aceea, vazand pe Toma neveselindu-se, ci adeseori cautand spre cer, l-a cunoscut ca este strain si, zicand din fluier dinaintea lui, ii canta in limba evreiasca aceste cuvinte: "Unul este Dumnezeul lui Israel, Cel ce a facut cerul si pamantul." Iar Apostolul, cu dulceata ascultand aceasta, o ruga sa zica din nou de mai multe ori cuvintele acestea. Iar cel ce turna vinul, vazand pe Apostol neband, l-a lovit cu palma, zicandu-i: "La nunta esti chemat, nu te intrista, ci te bucura dimpreuna cu cei ce beau. Iar, Apostolul a zis celui ce l-a lovit pe el: "Sa-ti rasplateasca tie in veacul de acum Domnul." Si s-a facut frica peste toti.
          Iar dupa risipirea ospatului, imparatului chemand pe Sfantul Apostol Toma, i-a zis: "Sa intri in camara si sa blagoslovesti pe fiica mea cea data dupa barbat. "Iar Apostolul, intrand in camara, i-a invatat pe tineri curatia si paza curatei feciorii si, rugandu-se pentru dansii, i-a blagoslovit pe ei si s-a dus. Iar, ei, dupa ce au adormit putin, vazura pe Iisus, in chipul Sfantului Apostol Toma, venind la dansii si cuprinzandu-i pe ei cu dragoste. Iar mirele, socotind ca este Toma, a zis catre Dansul: "Oare nu ai iesit mai intai decat toti, cum de Te afli iarasi aici?" Iar Dansul i-a zis: "Eu nu sunt Toma, ci frate al lui sunt si toti cei ce se leapada de lume si-Mi urmeaza Mie, asemeni ca si dansul, nu numai frati, ai Mei vor fi in veacul ce va sa fie, ci si mostenitori ai imparatiei Mele vor fi. Deci, sa nu uitati, fiii Mei, ceea ce fratele meu v-a sfatuit pe voi. Si de veti pazi fara de prihana fecioria voastra, dupa sfatul lui, va veti invrednici de cununile cele nestricacioase in camara Mea cea cereasca!" Acestea zicandu-le, Domnul S-a dus. Iar ei, desteptandu-se, isi spuneau unul altuia vedenia sa si, sculandu-se, toata noaptea aceea cu deadinsul s-au rugat lui Dumnezeu. Iar cuvintele cele zise lor, le pazeau in inimile lor ca pe niste margaritare de mult pret. Si s-a intamplat a doua zi ca imparatul a intrat in camera unde erau tinerii si i-a aflat pe ei sezand deosebi. Si, tulburandu-se cu inima, intreba de pricina desrartirii lor. Iar ei, raspunzand, zisera: "Noi ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea noua ca sa pazim o insotire ca aceasta, intru feciorie curata, precum o avem acum, pana la sfarsitul nostru, ca sa ne invrednicim a ne incununa cu nestricacioasele cununi in camara cea cereasca, dupa fagaduinta Dumnului, Celui ce S-a aratat noua". Atunci imparatul, cunoscand ca strainul acela a fost aseara in camara i-a sfatuit pe ei spre paza fecioriei, s-a maniat foarte si a trimis indata pe slujitorii sai ca sa prinda pe Apostol, da nu l-au aflat, ca acum Avan si Toma pluteau cu corabia spre India.
          Iar ajungand la Gandafor, imparatul Indiei, au intrat inaintea lui, si Avan a zis: "Iata, marite imparate, ti-am adus de la Palestina zidar preaintelept, ca sa faca palate placute imparatiei tale". Iar imparatul, vazand pe Toma, s-a bucurat si a zis lui: "Oare putea-voi sa faci niste palate dupa voia mea, la locul care imi va placea?" Deci, Apostolul a zis ca poate. Si asa se tocmira si, necercetand nimic, porunci de i-au dat Apostolului aur, ca sa ia cele ce-i trebuiesc si sa puna temeliile, aratandu-i si locul. Insa Apostolul a zis: "Nu este vremea a zidi cineva acum lucruri iscusite, ci in luna lui octombrie". Drept aceea, prealesne induplecand firea imparatului, Apostolul lua in mainile sale indreptarul, Apostolul lua in mainile sale indreptarul si, zugravind cu mestesug urzeala, il linisti pe imparat, ca sa nu aiba nici o grija. Deci, mirandu-se imparatul de istetimea Apostolului ii dadu si de cheltuiala indeajuns si se intoarse la casa lui. Iar Apostolul, impartind tot aurul saracilor zidea imparatului, ca un Apostol, case nefacute de mana de om, in curtea celor nascuti din morti prin increstinare. Deci, trecand catava vreme, imparatul dori sa stie cum sta lucrul, si auzind ca lipsea numai acoperisul, se bucura si, socotind adevarata toata povestirea, trimise Apostolului si alt aur, zicand sa-i faca acoperisul zidirii cat mai frumos si mai curand, ca sa laude, zicea el, sarguinta si stiinta mesterului, cand il voi vedea cu ochii mei. Deci, el iarasi luand aurul si-a ridicat ochii si mainile catre cer si a zis: "Multumescu-ti, iubitorului de oameni, ca in multe feluri si chipuri stii si randuiesti mantuirea fiecaruia". Si, aflandu-se tot in acest gand, imparati tot aurul la cei lipsiti. Deci, cand a fost sfarsitul, trecand catava vreme, unii din cei ce se aflau cu Apostolul au mers la imparat si i-au spus ca n-a ramas nici o zidire de la acel om, de vreme ce aurul l-a impartit la saraci, si inca propovaduieste pe un Dumnezeu nestiut si face niste lucruri minunate, catre cei ce merg la dansul, si nu mananca nimic. Deci, imparatul umplandu-se de nespusa manie, a trimis si au adus pe Apostol si-l intreba de s-a zidit palatul. Iar el, raspunzand, i-a zis: "Ti-am zidit, imparate, palat foarte frumos, precum am invatat eu sa lucrez, de la adevarat marele mester Hristos". Si imparatul a zis: "Ia sa mergem numaidecat sa-l vedem". Iar Apostolul a zis: "Socotesc ca nu-ti va trebui acum, ci cand te vei muta de aici, atunci vei afla cu cale sa te salasuiesti in palatul ce s-a zidit!" Iar imparatul, parandu-i-se ca-l i-a in ras, a strigat asupra lui cu manie, zicand: "Luati pe acest inselator si-l bagati intr-o groapa, care sa fie cea mai intunecoasa, impreuna cu negutatorul care mi l-a adus.".
          Deci, pe cand Apostolul se afla la inchisoare si in legaturi, fratele imparatului, aratand ca-i pare rau si lui de cele intamplate fratelui sau, cazu intr-o noapte in multa inima rea, cat il grabea spre moarte si, chemand pe imparatul i-a zis: "Pentru mahnirea ce o ai cu acest inselator, ingreunandu-ma la suflet stau sa mor". Si, vorbind amandoi asa, si-a pierdut firea si a murit. Atunci ingerul, luandu-i sufletul si purtandu-l pe la salasele Domnului, i-a aratat frumusetea lor si-l intreba unde-i place sa salasuiasca, iar sufletul, cunoscand ca la urma tuturor, era un salas mai ales si mai osebit, il arata pe acela ingerului si se ruga a se salasui acolo, intr-o parte a acelui locas; iar ingerul i-a zis: "Nu vei putea sa te salasuiesti intru acesta, ca este al fretelui tau, pe care i l-a facut Toma, strainul". "Iar el i-a zis: "Rugu-te, lasa-ma sa ma duc la dansul, ca-l voi cumpara cu putin pret, si ma voi intoarce, ca el nu-i stie frumusetea". Atunci ingerul a intors sufletul in trupul cel mort si mortul s-a trezit ca dintr-un somn greu si a zis sa cheme pe fratele sau, caruia venind, i-a spus: "Stiu, fara de nici o indoiala, ca ai fost bucuros sa dai jumatate din imparatia ta, pentru mine, ca sa inviez. Drept aceea, poftesc de la tine un dar mic si nu zabovi a mi-l da". Iar imparatul i-a zis: "Ceea ce este in puterea mea, voi da bucuros iubitului meu frate", adeverindu-i cu juramant. Atunci, fara nici o sfiala, a spus fratelui sau cererea sa, zicand: "Daruieste-mi palatul tau, pe care-l ai in ceruri si toata bogatia mea, sa o iei tie, pentru acest palat". Iar imparatul, auzind aceasta, sta indoit si, ca un om fara de glas, tacea. Dupa aceea, a zis: "Eu sa am palat in cer? De unde?" "Cu adevarat, il ai, i-a zis fratele, macar ca tu nu stii, acela ce ti l-a zidit strainul, care este inchis in temnita. De care, si eu insumi, mahnindu-ma, pentru mahnirea ta, am fost rapit si i-am vazut frumusetile lui".
          Deci, imparatul punand in mintea sa cuvintele acestea, a zis: "De ar fi ceea ce poftesti tu din cele ce sunt sub imparatia mea, ar fi pacat a se calca juramantul. Dar de vreme ce imi cereri lucruri ce sunt osebite in ceruri, judeca tu singur. Deci, fiindca este mesterul de fata, ia-l si-ti va face mai frumoase decat cele ce ai vazut". Acestea zicand, a scos pe Apostol din temnita, impreuna cu Avan. Si, cazand imparatul la picioarele lui, cerea iertaciune pentru greseala si raul ce i-a facut din rapirea maniei. Iar Apostolul, multumind lui Dumnezeu pentru aceasta si luminandu-i pe amandoi prin cuvantul darului, dandu-le si arvuna Imparatiei celei vesnice, adica dumnezeiescul Botez, s-a dus propovaduind si in alte cetati slavind si binecuvantand pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant. Amin.
   
   
  
  
  
   
   
   
  Întru aceastã zi, cuvânt din viata Sfântului Andrei si a lui Epifanie.
  
  
          Odata, fericitii, sezand si vorbind, iata si diavolul a venit acolo si il ispitea pe Epifanie, pe care numai Andrei il stia. Si se maniase asupra lui blestematul si a zis Andrei cartre el cu manie: "Du-te de aici, necurate vrajmasule!" Zis-a demonul lui Andrei: "Asa netrebnic si lenes ca tine, nu este nici unul in tot Constantinopolul. Iar de voiesti ca sa-ti spun tie mai drept, sa stii ca vor veni vremi, cand mestesugirea mea va pieri, caci, in acea vreme, oamenii vor fi mai rai decat mine, incat si si copiii cei mici vor fi cu viclesugul mai mari decat cei batrani. Atunci eu voi incepe a ma odihni si nu voi mai invata nimic pe fiii oamenilor, pentru ca ei singuri, de la sine, vor incepe a facea toata voia mea".
          Si a zis Andrei catre dansul: "Cum stii tu, de vreme ce demonul nu poate sti nimic mai dinainte?" Si a zis demonul: "Tatal nostru, satana, a cunoscut ca, in iad sezand, vrajeste de toate si de acolo ne spune noua toate, ca neamul nostru nu stie nimic". Zis-a Andrei: "De care pacate se veseleste neamul vostru mai mult?" A zis demonul: "De slujirea idolilor si de fatarnicie, de rautatea fata de aproapele, cand cineva incepe a ura pe altul, si de pacatul sodomiei, de betie, de iubirea de argint, de acestea ne veselim mai mult". Iar Andrei a zis: "Dar cand cineva se leapada de lucrurile voastre, pe care le-a facut mai inainte, cum il suferiti?" Si demonul a zis: "Stii mai bine decat mine, cat este de cumplit, dar nadajduim a-l intoarce pe el la noi si-l rabdam, luand mangaiere dintr-aceea ca multi, lepadandu-se de noi si venind la Dumnezeu, apoi, iarasi, s-au intors la noi si s-au facut de ai nostri". Iar cand demonul si-a dat raspunsul de lucrurile sale, atunci Sfantul a suflat asupra lui si indata s-a stins.
   
   
  
  Sinaxar 6 Octombrie
  
  
  În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Sfântului maritului Apostol Toma, numit Geamanul.
  Acesta propovaduind cuvântul lui Dumnezeu, la midieni, la parti, la persi si la indieni, a fost închis de Smideu împaratul, caci crezu printr-însul Uazan fiul sau si Tertia femeia lui, Migdonia si Narca. Drept aceea l-a si dat pe mâinile a cinci ostasi, care suindu-l într-un munte, l-au junghiat cu sulitele, si asa s-a petrecut în Domnul.
  Înca traind apostolul, a trecut în India, cu un negutator anume Avan, si au gazduit la o casa în Andrapole. Tocmai atunci avea nunta mai-marele cetatii aceleia, care îsi marita o fiica si se veseleau toti câti se întâmplasera acolo. Apostolul sezuse la masa mai jos decât altii, si ospatându-se toti ceilalti, numai el nu mânca, ci fiind în grija si pe gânduri, se pazea pe sine si sedea linistit. Iar una din slugi, îngâmfându-se, a dat sfântului o palma peste obraz, zicându-i: "Daca ai venit la nunta, nu sedea posomorât, ci te bucura si te veseleste împreuna cu ceilalti oaspeti". Iar apostolul a zis aceluia ce i-a dat palma: "Sa-ti ierte Domnul greseala în veacul viitor, iar în acest de acum, mâna care s-a întins fara de cale asupra mea, sa o împarta fiarele salbatice, pentru a multora învatatura si certare". Si îndata dupa cuvânt, alergând acela ca sa aduca apa, sa dreaga vinul cu apa, fiind paharnic, a iesit o fiara ce pândea acolo la fântâna, de l-a sfâsiat si a murit. Atunci un câine gasind în drum mâna ce lovise pe sfântul si luând-o în gura a intrat cu ea unde era masa, ca si cum ar fi aratat tuturor pedeapsa ce a luat acela pentru lovirea ce a dat apostolului.
  Si mirându-se toti câti erau acolo a cui sa fie mâna aceea, o oarecare femeie evreica ce cânta cu fluierul la nunta, a strigat cu glas mare si a zis: "Mare taina ni s-a aratat astazi, nuntasilor! Sau Dumnezeu, sau apostolul lui Dumnezeu, a vrut sa sada împreuna cu noi la masa; pentru ca eu cântând cu fluierul si veselindu-va, am auzit pe un om de o limba cu mine, care a zis evreieste catre paharnicul ce l-a lovit: "Mâna ta cea dreapta ce m-a lovit, sa fie rupta de câini în viata aceasta, pentru ca sa vada toti si sa se întelepteasca". Si iata ca s-a înfaptuit cuvântul lui". Si au aflat toti minunea aceasta, si a ajuns si la urechile stapânitorului. Acesta dupa ce a trecut nunta, chemând pe apostol, îi zise: "De vreme ce stii prin blestemul tau a pricinui moarte, arata si puterea rugaciunii tale, la fiica mea pe care o am dat astazi". Deci primind apostolul acesta bucuros, intra în camara cea de nunta, si întarind pe tineri spre curatenie, si convingându-i ca sa urasca dulceata poftei trupesti, dându-i în seama lui Dumnezeu s-a dus de acolo. Deci peste putina vreme a vazut mirele pe un oarecare, ce semana cu apostolul, si vorbea cu mireasa, si parându-i-se ca este Toma, îi zise: "N-ai iesit tu mai înainte decât toti? Dar cum iarasi ai venit?" Iar cel ce se aratase zise: "Eu nu sunt Toma, ci dupa har frate îi sunt lui, si cine va urma dupa Mine ca dânsul, lepadându-se de lume, va fi la a doua nastere nu numai frate, ci si dimpreuna mostenitor împaratiei Mele". Si zicând aceasta s-a facut nevazut.
  Deci, aceia pazind la sine cuvântul ca un margaritar, au facut rugaciune toata noaptea, catre cel ce li se aratase, iar dimineata s-au dus tatal si socrul la casa în care se culcau tinerii, si aflându-i sezând osebiti, s-au mâhnit, si întrebând pricina, pentru ce sed osebiti, ei au zis: "Ne rugam, ca sa se tina aceasta osebire între noi pâna la sfârsit, ca sa ramânem nedespartiti la vremea cununiilor în camara de nunta cea vesnica, dupa fagaduinta celui ce ni s-a aratat în asemanarea strainului. De aceasta tulburându-se tatal si socrul, fagaduira daruri ca sa fie gasit înselatorul acela, sa fie adus înainte, si trimitând cautau pe cel ce se aratase. Iar cercetatorii dupa cuvântul psalmistului, s-au stins iscodind multe caci cel ce se aratase tinerilor, nu se afla în chip vazut, iar în chip nevazut aratându-se noilor sai ucenici, îi întarea. Fiindca tinerii rugau pe Domnul, ca sa îmblânzeasca mânia tatalui si socrului lor, si sa-i învredniceasca a cunoaste credinta cea adevarata, auzindu-i Dumnezeu, a rânduit ca si acela sa se faca crestin. Si a fost învatat de catre însisi tinerii cinstirea de Dumnezeu, si a crezut în Hristos cu tot sufletul. Iar dupa ce s-a facut aceasta, auzind acesti ispititi ucenici ai lui Hristos, cum ca Toma zaboveste în India, au mers la el cu sârguinta si s-au desavârsit cu sfântul Botez; acestia apoi altora s-au facut propovaduitori ai Sfintei Evanghelii.
  Iar când a mers apostolul Domnului la Gundafor împaratul Indiei, l-a întrebat acesta ce mestesug stie, la lemn sau la pietre a lucra? Apostolul raspunse ca la lemn stie a face pluguri, juguri, cârme si vâsle; iar la pietre, coloane, temple si case împaratesti. Atunci împaratul zise: "Oare, putea-vei sa-mi faci niste palate dupa voia mea la locul care îmi va placea? Apostolul zise ca poate; si se tocmira si fara sa-si faca grija, porunci sa se dea apostolului aur, ca sa ia cele ce-i trebuie si sa puna temeliile, aratându-i si locul. Însa apostolul zise: "Acum, împarate, nu este vreme a zidi cineva, ci în luna lui octombrie". Aceasta mi se pare sa o fi zis apostolul, pentru rasplatirea ce este sa se dea în veacul cel viitor, pentru cele ce am facut în viata; si asa prea lesne îndupleca firea împaratului, mai ales ca lua în mâinile sale si dreptarul si desemna cu mestesug locul de construit, si-l linisti ca sa nu aiba nici o grija. Deci mirându-se împaratul de istetimea apostolului, dându-i si de cheltuiala de ajuns, se întoarse la casa sa. Iar apostolul împarti tot aurul la saraci, si ca un apostol facu împaratului case nefacute de mâna de om, în curtea celor întâi-nascuti. Deci trecând câtva timp, împaratului îi era aminte sa stie despre lucru, si auzind ca lipsea numai acoperisul de bucurie socotind ca este adevarata vestea, trimise si alta masura de aur la apostol, zicând sa-i faca acoperisul foarte frumos si mai curând. El iarasi luând aurul, îsi ridica mâinile si ochii catre cer, si zise: "Multumescu-Ti Iubitorule de oameni, ca în multe feluri de chipuri stii si rânduiesti mântuirea fiecaruia; si aflându-se tot în acel gând, îl împarti tot la cei lipsiti. Deci în cele din urma, unii din cei ce se aflau cu apostolul, au spus împaratului ca nu va iesi nici un fel de zidire de la acel om, de vreme ce aurul l-a împartit la saraci, si înca propovaduieste pe un Dumnezeu nestiut, face niste lucruri minunate catre cei ce merg la dânsul, si nu manânca nimic".
  Împaratul umplându-se de nespusa mânie, a trimis si a adus pe apostol si l-a întrebat daca a zidit palatul? Iar el raspunzând a zis: "Ti-am zidit împarate palat foarte frumos, precum am învatat eu sa lucrez, de la marele mester Hristos". Si împaratul zise: "Ia sa mergem sa-l vedem". Iar apostolul zise: "Nu-ti va trebui acum, ci când te vei muta de aici, atunci cu bucurie vei avea salasluirea palatului ce s-a zidit. Iar împaratului parându-i ca-l ia în râs, striga salbaticit: "Luati pe acest înselator si-l bagati într-o groapa, care va fi mai întunecoasa, împreuna cu negutatorul, care mi l-a adus". Deci aflându-se la închisoare în legaturi apostolul, fratele împaratului cazând în multa inima rea, chemând pe împaratul îi zise: "Pentru mâhnirea ce ti s-a întâmplat de la acest înselator, îngreunându-ma la suflet, acum voi sa mor"; si vorbind amândoi asa, îi pieri firea si muri.
  Atunci luându-i sufletul îngerul, si purtându-l pe la salasele Domnului îi arata frumusetea lor si-l întreba unde-i place sa locuiasca? Iar sufletul vazând unul mai ales si osebit pe urma tuturor, îl arata pe acela îngerului, si se ruga a se salaslui în o parte a acelui palat; îngerul însa îi zise: "Nu vei putea sa te salasluiesti în acesta ca este al fratelui tau pe care i l-a facut Toma strainul". El îi zise: "Rogu-te lasa-ma sa ma duc la dânsul, ca-l voi cumpara de la el cu putin pret si ma voi întoarce; ca el nu-i stie frumusetea.
  Atunci îngerul întorcând sufletul în trupul cel mort, si trezindu-se mortul ca dintr-un somn greu, a trimis sa cheme pe fratele sau. care venind îi zise: "Stiu fara îndoiala ca ai fost tu bucuros sa dai jumatate din împaratia ta pentru mine, ca sa înviez. Cer dar de la tine un dar mic, si te rog a mi-l da". Împaratul zise: "Ceea ce este în puterea mea, voi da bucuros, iubitului meu frate", adeverindu-i cu juramânt. Atunci fara nici o sfiala spuse frate-sau cererea, zicând: "Daruieste-mi palatul pe care-l ai în ceruri; câti bani vei vrea sa-ti dau sa mi-l dai?" Împaratul la aceasta ramase ca un mut; apoi întreba: "Eu sa am palate în cer? De unde?" "Cu adevarat ai, macar ca tu nu stii; cele ce ti le-a zidit strainul care este închis în temnita".
  Atunci punând împaratul în mintea sa cuvintele acestea, urni pe frate-sau în acest chip, zicându-i: "De ar fi ceea ce poftesti din cele ce sunt sub împaratia mea, ar fi pacat a se calca juramântul; dar fiindca este din cele ce sunt osebit la ceruri, judeca tu singur! Fiind însa mesterul de fata, ti-l ia si-ti va face mai frumoase, decât cele ce ai vazut". Acestea zicând, scoase pe apostol si pe Avan din temnita; si cazând împaratul la picioarele lui, i-a cerut iertare pentru greseala ce a facut din iuteala mâniei. Iar apostolul multumind lui Dumnezeu de aceasta, si luminându-i pe amândoi cu cuvântul harului, dându-le si arvuna împaratiei celei vesnice, adica dumnezeiescul Botez, se duse în alte cetati propovaduind si binecuvântând pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfânt.
  
  Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Erotiida.
  Tot în aceasta zi, Sfântul noul mucenic Macarie cel din Chios, în Bitinia, care în Brusa a marturisit, împroscat fiind mai întâi cu pietre; în urma de sabie s-a savârsit.
  Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminătorul aleuţilor şi Apostol pentru America.
  Sf. Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminătorul aleuţilor şi Apostol pentru America, (cu numele real Ioan Popov-Veniaminov), s-a născut în 26 august 1797, în satul Anginsk, dioceza Irkutsk, în familia unui paracliser. Băiatul şi-a terminat studiile foarte devreme şi la vârsta de şapte ani citea Apostolul în biserică. În 1806 familia l-a dat la Seminarul din Irkutsk. În 1814, noul rector a considerat că ar fi mai bine să schimbe numele de familie ale unor studenţi. Astfel Ioan Popov a primit numele de Veniaminov în onoarea Arhiepiscopului Benjamin al Irkutsk (decedat în 8 iulie, 1814). În 13 mai 1817 a fost numit diacon al Bisericii Bunavestire din Irkutsk iar în 18 mai 1821, a fost hirotonit preot.
  Activitatea misionară a viitorului apostol pentru America şi Siberia a început în 1823. Părintele Ioan a petrecut 45 de ani muncind la iluminarea populaţiei din Kamchatka, Insulele Aleutine, America de Nord, Yakutsk şi frontiera Khabarov, în condiţii vitrege, punîndu-şi chiar viaţa în pericol. Sf. Inochentie a botezat zece mii de oameni şi a construit biserici şi şcoli unde a predat personal liniile fundamentale ale vieţii creştine. Cunoştinţele muncii manuale şi îndemânarea l-au ajutat foarte mult în procesul misionar.
  Părintele Ioan era un predicator înnăscut, călăuzindu-şi enoriaşii neîntrerupt, în timpul Sf. Liturghii, a diferitelor slujbe de pomenire sau de priveghere. În călătoriile sale numeroase, părintele a studiat limba, tradiţia şi obiceiurile popoarelor în mijlocul cărora se afla. Munca sa în domeniul geografiei, etnografiei şi lingvisticii a fost foarte apreciată în toată lumea. El a compus un alfabet şi o gramatică a limbii aleute traducînd Catehisme, Evanghelia şi multe ale rugăciuni în acea limbă. Una din cele mai reuşite lucrări este Drumul către Împărăţia Cerurilor (1833), tradusă în variate dialecte ale popoarelor din Siberia, tipărită în mai mult de 40 de ediţii. Datorită muncii Părintelui Ioan, poporul Yakut a putut auzi pentru prima dată în 1859 cuvântul lui Dumnezeu şi slujbele bisericeşti în limba sa.
  În 29 noiembrie 1840, după moartea soţiei sale, părintele Ioan a fost tuns monah cu numele de Inochentie de către Sf. Filaret , Mitropolitul Moscovei, în cinstea Sf. Inochentie al Irkutsk. În 15 decembrie Arhimandritul Inochentie a fost sfinţit Episcop al  Kamchatka şi al Insulelor Kurile şi Aleutine. În 21 aprilie 1850, episcopul Înochentie a fost promovat la rangul de arhiepiscop.
  Din voia lui Dumnezeu, în 5 ianuarie 1868, Sf. Inochentie l-a succedat pe Mitropolitul Filaret la scaunul din Moscova. Prin Sf. Sinod, Mitropolitul Inochentie a consolidat eforturile misionare seculare ale Bisericii Ruse (deja în 1839 a propus un proiect pentru îmbunătăţirea organizării activităţii misionare).
  Sub îndrumarea mitropolitului a fost înfiinţată Societatea Misionară iar Mănăstirea Sf. Acoperământ a fost reorganizată pentru activităţi misionare. În 1870 s-a înfiinţat  Misiunea Spirituală Ortodoxă Japoneză condusă de Arhimandritul Nicolae Kasatkin (după care devenit Sf. Nicolae al Japoniei (prăznuit în 3 februarie), căruia sf. Inochentie i-a împărtăşit mare parte din experienţa sa misionară. Călăuzirea diocezei Moscovei de către Sf. Inochentie a fost de asemenea fructuoasă, prin eforturile sale construindu-se Biserica Sf. Acoperământ al Maicii Domnului în cadrul Academiei Spirituale din Moscova.
  Sf. Inochentie s-a mutat la Domnul în 31 martie 1879, în sfânta zi de duminică, fiind înmormântat la Biserica Sf. Duh al Sfintei Treimi -Lavra Sf. Serghie. Biserica Ortodoxă l-a canonizat pe Sf Inochentie în 6 octombrie 1977. Sfântul este prăznuit de trei ori în an: 31 martie, ziua morţii sale, în 5 octombrie (după Sinaxarul Ierarhilor Moscoviţi) şi 6 octombrie, ziua canonizării sale.
  
  Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
  
  
   
   
   
   
  Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Antioh, despre lacomie.
  
  
          Tuturor le este de trebuinta sa ne nevoiasca a-si infrana pantecele, dar mai vartos, cei ce voiesc sa slujeasca lui Dumnezeu este bine sa manance cu tocmita masura, ca, de nu se vor infrana de mancare, asemenea sunt corabiilor prea incarcate. Ca trupul de hrana are nevoie, si nu de rasfat, de saturare, iar nu de lacomie. Pentru ca infranarea este la fel spre intarire si sufletului si trupului, iar neinfranarea si pe unul si pe altul le vatama, stricand nu numai sanatatea, ci nascand si boli de sminteala. Caci, celui ce senevoieste, putina hrana ii trebuie, si cel ce-si infraneaza pantecele isi departeaza gandul de la pacate. Iar celui ce se lacomeste, ii cresc poftele cele rele. Si, precum lemnele cele multe fac focul mare, asa si multimea bucatelor nasc ganduri rele. Mancarea buna numai cat veseleste gatul, iar mai pe urma hraneste viermii cei neadormiti. Si precum pamantul cel pustiit naste spini, asa si mintea celui mancacios creste gandurile rele. Omul lacom face deseori pomenirea sfintilor, ca sa placa pantecului, iar cel ce se infraneaza se aseamana prin viata sa, cu Sfintii. Mancaciosul cu nimic nu se lauda mai mult fara numai cu mancarea. Iar Duhul din omul nesatios se scarbeste si se duce de la dansul. Ca, precum fumul goneste albinele, asa si mult-mancaciosul goneste darul Duhului Sfant. Deci, mai bine este a lepada bucatele alese si cu mancarea cea obisnuita a ne plini trupeasca trebuinta, ca sa nu ne asemanam cu norodul cel ce a slujit pantecelui in pustie: ca a sezut zice, norodul sa manance si sa bea si s-a sculat sa joace, atunci a uitat poruncile lui Dumnezeu si la idoleasca indracire s-a abatut. Deci, bine scrie Pavel despre mostenitorii lor: "Pantecele este dumnezeul lor, iar marirea lor este intru rusinea lor, ca unii care au in gand cele pamantesti" (Fil. 3, 19). Si iarasi: "Bucatele sunt pentru pantece si pantecele pentru bucate si Dumnezeu va nimici si pe unul si pe celalalt" (I.Cor. 6, 13). Si iarasi: "Daca pentru bucate se sminteste fratele tau, iata ca nu umbli dupa porunca dragostei." Si mai zice: "Unii ca acestia nu slujesc lui Dumnezeu, ci pantecelui lor, si prin bune cuvantari amagesc inimile celor fara de rautate." Si iarasi: "Intelepciunea trupeasca, nebunie este la Dumnezeu. Iar intelepciunea duhovniceasca este viata si pace. Bine este cu dar a intari inima iar nu cu mancari." "Si iarasi: "Nu este imparatia lui Dumnezeu  mancare si bautura, ci dreptatea si pacea si bucurie intru Duhul Sfant, iar nu lacomia si betia". Precum si Iacob, osandind pe robii pantecului, zice: "Veselitu-v-ati pe pamant si v-ati desfatat si v-ati hranit inimile voastre, ca pe o oaie in ziua de junghiere". Iar necredinciosilor evrei, Domnul le-a zis: "Adevar graiesc voua, Ma cautati pe Mine, nu pentru ca ati vazut semne, ci pentru ca ati mancat paine si v-ati saturat". Si le-a mai zis: "Lucrati nu pentru mancarea cea pieritoare, ci pentru mancarea care ramane in viata vesnica, pe care Fiul Omului o va da voua." Caruia se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea in vecii vecilor Amin.
   

Predică

Despre pocăinţa Regelui David – „Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda” (Psalmul 6: 6).

Ziua urmează nopţii, iar noaptea, zilei.

Fie ca pocăinţei noastre celei de zi să îi urmeze pocăinţa de noapte, iar pocăinţei noastre din fiecare noapte să îi urmeze pocăinţa din fiecare zi.

Iar pocăinţa cea de toată ziua în faptele cele bune se arată; iar cea de toată noaptea, în rugăciune, plîns şi îngenunchere.

Astfel plătim noi noapte şi zi datoria noastră, prin aceea că umplem timpul zilelor şi nopţilor noastre cu ceea ce este mai de preţ înaintea lui Dumnezeu, şi cu ceea ce ne va însoţi pre noi la înfricoşata Judecată.

Să privim la Regele David şi să luăm aminte la pocăinţa lui. Să vedem că nu este destul să ne mărturisim păcatele înaintea preotului, ca să fim iertaţi. Iată însuşi Regele David şi-a mărturisit păcatul prorocului Nathan, zicînd: „Am păcătuit înaintea Domnului.” (II Regi 12: 13).

Cu toate acestea, marele Rege şi Proroc nu a socotit suficientă mărturisirea aceasta, ci a continuat să suspine şi să plîngă înaintea lui Dumnezeu, spălîndu-şi în fiecare noapte a vieţii lui patul cu lacrimi de pocăinţă.

Căci nici măcar noaptea nu putea da el odihnă sufletului lui, ci doar istovirea pocăinţei celei cu lacrimi. Să nu zicem: „David a comis ucidere şi adulter, deci avea şi de ce să se pocăiască!”.

Oare nu şi tu ucizi oameni cu ura ta, oare nu comiţi mereu adulter în inima ta, prin gîndurile necurate cărora nu li te opui, şi prin poftele cele rele?

Fraţilor, viaţa acesta nu am primit-o ca să ne îndreptăţim păcatele noastre, ci ca să ni le osîndim. Fericit acela pe care îl va îndreptăţi Domnul la Înfricoşata Lui judecată!

Pocăinţa nu este o chestiune doar de o oră sau doar de o zi. Pocăinţa trebuie să ne fie nouă ocupaţia de căpetenie a vieţii noastre, în fiecare ceas, pînă la moarte.

„Spăla-voi în fiecare noapte patul meu”, zice Regele David. Aceasta nu înseamnă că doar noaptea trebuie pocăinţă, căci ea trebuie din belşug şi ziua, şi zi şi noapte; ci înseamnă că pocăinţa cea duhovnicească se poate face mai bine şi mai potrivit în liniştea nopţii decît în zgomotul zilei. În liniştea nopţii, noi ne vedem mult mai limpede şi păcatele noastre, şi marea milostivire a lui Dumnezeu. Oare nu ne aminteşte mai bine noaptea de moarte decît ziua? Oare nu vedem ce bine seamănă patul odihnei noastre de noapte cu un cosciug?

O, Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti Drept şi Minunat întru lucrurile Tale, fără ajutorul Tău cu adevărat nu ne vom putea pocăi nicicînd! Ajută-ne nouă, Bunule Doamne, ca să ne vedem ranele păcatelor noastre, şi să simţim duhoarea lor cea grea şi să ne plîngem pe noi înşine cu amar, mai înainte de a o face rudeniile noastre, deasupra trupului nostru dat morţii şi putreziciunii şi dus la groapă! Şi mai înainte de a o face Sfinţii Îngeri deasupra stîrvului sufletului nostru celui lepădat la iad! O, ajută-ne nouă şi ne mîntuişete pre noi, Stăpîne Doamne! Căci noi numai Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim şi Ţie Iţi mulţumim în veci, Amin!