Sinaxar 28 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, Sfintii
Mucenici Terentie, Neonilla si fiii lor Nita, Sarvil, Ierax, Teodul,
Fota, Vil si Evnichi.
Acesti sfinti fiind în casa, închinându-se si slujind lui Dumnezeu
pururea, au fost pârâti si fiind adusi la judecata, au marturisit pe
Hristos Dumnezeu adevarat si pe idoli îi batjocoreau. Deci au fost
spânzurati si-i strujeau, si-i udau peste rani cu otet iute si cu sare,
pârjolindu-i dedesubt cu foc. Iar ei se rugau lui Dumnezeu în tacere,
îndemnându-se unul pe altul la mucenicie. Si nu a trecut Dumnezeu cu
vederea ruga lor si îngeri nevazuti i-au slobozit din legaturi si le-au
dat tamaduiri; iar pagânii s-au înfricosat si s-au spaimântat. Apoi
legându-i la o roata, i-au batut; si cât se parea acelora ca-i bat, ei
nici un rau la nici un chin nu patimeau; apoi i-au dat sa-i manânce
fiarele. Si sfintii mucenici ramânând de toate nevatamati, i-au bagat în
niste caldari cu smoala clocotind pe foc; si smoala s-a prefacut în
apa. Deci vazând pagânii ca chinurile nu sunt nimic înaintea lor, le
taiara capetele.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parinte Stefan Savaitul.
Acest cuvios din tânara vârsta dorind, s-a facut monah, în anii 790;
si venind în Lavra marelui Sava si primindu-se de catre sfintii parinti
ce locuiau în Lavra, s-a învatat de catre aceia frica lui Dumnezeu si
toata alta fapta foarte buna si regula pustniceasca. Deci a ramas
neîmpartasit de dulceturile lumii fericitul acesta, caci s-a facut monah
foarte de tânar. Iar dupa ce a sporit cu vârsta cea dupa Dumnezeu si a
stralucit cu ascultarea si linistea, atunci s-a învrednicit si de darul
arhieriei. Si nu numai acesta, ci si har facator de minuni a luat de la
Dumnezeu, dupa ce mai întâi a omorât patimile sufletului si ale
trupului, cu înfrânarea, cu osteneala sihastriei si cu dumnezeiasca
cugetare. A vindecat pe o fecioara îndracita prin rugaciunea sa si
sanatoasa a dat-o tatalui ei; îmblânzea fiarele cele salbatice si
cerbilor celor ce veneau la el, le da hrana cu mâinile sale. O data
lovind cuviosul pamântul cu toiagul sau, a scos apa de a adapat pe
ucenicul sau si alte semne si minuni a facut. A stralucit în sfârsit
pretutindenea ca un soare, cu nevointa si cu minunile si pilda de
virtute facându-se ucenicilor sai, cu pace s-a rugat catre Domnul.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici African, Terentie, Maxim, Pompie si alti treizeci si sase.
Acesti sfinti mucenici s-au nevoit pe timpul împaratului Deciu si a
guvernatorului Fortunat, fiind nascuti în Africa si iesind la lupta, au
fost batuti cu vine de bou crude, apoi cu toiege si arsi pe spinare cu
tepi arse în foc; apoi caliti cu otet amestecat cu sare peste arsuri si
frecati cu tesaturi aspre; apoi au fost întrebati daca se leapada de
Hristos, si neînduplecându-se a se lepada de Hristos, i-au legat goi la
pamânt, deasupra focului si iarasi îi freca cu tesaturi aspre. Dupa
aceea i-au aruncat într-o groapa plina de serpi si de scorpii si
ramânând nevatamati li s-au taiat capetele.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru
Firmilian, episcopul Cezareii Capadociei si Melhion dascalul si preotul
Antiohiei, cel ce a caterisit pe Pavel de Samosata.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Chiriac, care a
descoperit cinstita Cruce, în zilele lui Constantin cel Mare si a maicii
lui Elena.
Acesta dupa ce a descoperit cinstita Cruce, a crezut si s-a botezat
si a fost facut episcop al Ierusalimului si a trait pâna în zilele lui
Iulian Paravatul. Care ridicându-se cu oaste împotriva persilor, a mers
si la Ierusalim si aflând de sfântul acesta a trimis de l-a prins si
l-au adus înaintea lui. Si silindu-l sa faca jertfa la idoli, a fost
mustrat de dânsul împaratul. Drept aceea a poruncit pagânul de i s-a
taiat mâna dreapta, zicându-i: "Multe carti ai scris tu cu mâna aceasta,
de ai întors pe multi de la închinaciunea zeilor". Dupa aceea i-au
turnat plumb topit în gura si apoi l-au culcat pe un pat de fier ars în
foc cu fata în jos. Între acestea, mergând mama-sa la dânsul, a prins-o
si pe ea, si a poruncit de au spânzurat-o de parul capului si strujind-o
si-a dat duhul catre Domnul. Apoi si pe sfântul bagându-l într-o
caldare plina de untdelemn fierbinte, a fost înjunghiat cu sabia si asa
si-a luat sfârsitul.
Tot în aceasta zi, Ana maica Sfântului Chiriac care, fiind arsa cu faclii si fiind strujita, s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfânta Fevronia, fiica împaratului Iraclie care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parinte
Atanasie Patriarhul Constantinopolului, care a sihastrit în muntele
Atonului (Muntele Atos).
Sfântul Atanasie I, Patriarhul Constantinopolului
(1289-1293; 1303-1311), cunoscut in lume drept Alexie, era din
Adrianopolis. Încă din tinereţe, hrănindu-se cu cuvintele de
înţelepciune ale lui Hristos, şi-a părăsit casa ducîndu-se la
Tesalonic, unde a fost tuns monah la una din mănăstiri sub numele de
Acachie. Curând după aceea s-a retras în Muntele Athos
alăturîndu-se fraţilor mănăstirii Esfigmenu, făcînd ascultare timp de
trei ani la trapeză. Prin faptele sale duhovniceşti a dobândit darul
lacrimilor şi a câştigat curând bunăvoinţa tuturor fraţilor monahi.Urînd cuvintele de laudă, Acachie a părăsit smerit Sfântul Munte mergînd mai întâi la locurile sfinte din Ierusalim, apoi la Muntele Patra, trăind ca pustnic o lungă perioadă de timp. De aici, sfântul a plecat la Mănăstirea Auxention, după care a ajuns în Muntele Galanteea la Mănăstirea Sfinţitului Lazăr, unde a primit schima îngerească şi numele de Atanasie. Apoi a fost hirotonit preot şi a devenit eclesiarh, adică acel călugăr care administrează sfintele moaşte şi odoarele bisericii. Aici sfântul s-a învrednicit de o revelaţie divină, şi anume a auzit vocea Domnului dintr-un crucifix care-l chema la slujire preoţească.
Râvnind la îmbunătăţirea sufletului său întru cele sfinte prin linişte şi rugăciune, Sf. Atanasie s-a retras din nou în Muntele Athos după 10 ani. Însă pentru tulburările ce s-au ivit acolo, sfântul s-a întors la Muntele Galanteea. Dar nici aici nu i-a fost rânduit să trăiască retras pentru că mulţi oameni veneau la el pentru un cuvânt de înţelepciune. Astfel, Atanasie a pus acolo bazele unei mănăstiri de măicuţe.
În vremea Patriarhului Ioan Bekkos, scaunul Bisericii din Constantinopol a rămas neocupat din cauza tulburărilor şi neregulilor care frământau societatea. La sugestia împăratului credincios Andronicus Paleologos, un consiliu format din ierarhi şi cler l-au ales în unanimitate pe Sf. Atanasie ca ocupant al tronului patriarhal al Bisericii în 1289.
Patriarhul Atanasie şi-a început activitatea şi ascultările cu multă râvnă, având un rol foarte mare în întărirea Bisericii. Stricteţea în convingerile sale a atras după sine nemulţumirea clerului aflat la putere iar în anul 1293 a fost obligat să renunţe la scaunul patriarhal, retrăgîndu-se la mănăstirea sa, unde a trăit în singurătate şi sfinţenie. În anul 1303 i s-a pus din nou în mâini sarcina patriarhiei, pe care a îndeplinit-o fără cusur timp de 7 ani. În 1308 Sf. Atanasie l-a numit pe Sf. Petru Mitropolitul Kievului şi Întregii Rusii. (prăznuit în 21 decembrie).
În 1311, tot din cauza unor neînţelegeri în cadrul Bisericii, nedorind să fie prins la mijloc, Patriarhul Atanasie s-a retras din nou de la guvernarea bisericii, mergînd înapoi la mănăstirea sa, unde s-a afierosit cu totul vieţii monahale.
Spre sfârşitul vieţii, sfântul s-a învrednicit din nou de vederea lui Hristos. Domnul I-a mustrat pentru că nu şi-a îndeplinit până la capăt sarcina de slujitor al bisericii pe care o avea. Plângînd şi căindu-se, sfântul şi-a cerut iertare pentru laşitatea de care a dat dovadă, primind iertare de la Domnul precum şi harul facerii de minuni. Sf. Atanasie s-a săvârşit la vîrsta de 100 de ani.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfintii Terentie si Neonila, cu cei sapte fii ai lor (+303-305).
Intru aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Stefan Savaitul (+794).
Acest cuvios, din varsta tanara dorind, s-a facut monah in anul 790, venind la lavra marelui Sava. Si, fiind primit de sfintii parinti ce locuiau in lavra, a fost invatat de ei frica de Dumnezeu si toata fapta buna si lucrarea pustniceasca. Deci, fericitul acesta a ramas neimpartasit de dulcetile lumii, ca s-a facut monah foarte tanar. Iar dupa ce a sporit cu varsta, cea dupa Dumnezeu, si a stralucit cu ascultarea si cu linistea, atunci s-a invrednicit si de darul arhieriei. Si nu numai darul acesta, ci si preaslavitul dar al savarsirilor de minuni a luat de la Dumnezeu, dupa ce, mai intai, a omorat patimile sufletului si ale trupului cu infranarea, cu osteneala sihastriei si cu dumnezeiasca cugetare. Si a ajuns, dupa aceea, la varsta nepatimirii, cand a vindecat prin rugaciunea lui pe o fecioara indracita si a dat-o sanatoasa tatalui ei. Si, aflandu-se mereu in pustie, imblanzea fiarele cele salbatice. Si cerbilor, celor ce veneau la dansul, le da hrana cu mainile sale. Iar oarecand, insetat fiind ucenicul lui, lovind pamantul cu toiagul sau, a scos apa si l-a adapat, si alte semne si minuni a facut.
Deci, era simplu din fire, dulce la vorba si cu cugetul curat. Si asa a stralucit acesta pretutindeni, ca un soare, cu nevointa si cu minunile si pilda facandu-se prin faptele sale bune uncenicilor sai, cu pace s-a mutat catre Domnul.
Intru aceasta zi, cuvant despre un negustor,
iubitor de Hristos, caruia diavolul i-a facut mare necaz,
nesuferind milostenia lui.
Ne spunea noua unul din Parinti un lucru minunat si plin de folos, despre un negustor oarecare, binecredincios si milostiv, care impartea la saraci toate foloasele cate i le da Dumnezeu. Iar odata, dupa obicei, ducandu-se in negustorie, a gazduit la o casa de oaspeti, pentru odihna. Si un oarecare sarac il ruga pe el si cerea de la dansul milostenie. Iar iubitorul de Hristos negustor zicea saracului: "Iata, frate, precum ma vezi, sunt pe cale si insotitorii inaintea mea s-au dus si n-am ceva la mine sa-ti dau. Ci te roaga lui Dumnezeu pentru mine si, cand ma voi intoarce, iti voi da tie cele trebuincioase." Zisu-i-a saracul: "Dar cum voi putea eu sa stiu venirea ta?" Iar negustorul i-a aratat o scandura mica, ce se afla acolo si i-a zis: "In cutare zi sa ma astepti pe mine si, de nu ma vei afla atunci, sub aceasta scandurica, ce-mi va da mie Dumnezeu iti voi pune, iar tu sa iei ceea ce vei afla si te roaga lui Dumnezeu pentru mine."
Deci, zabovind negustorul, a venit saracul acela la vremea cea hotarata si, ridicand scandurica, a aflat o comoara de aur de mult pret ascunsa. Si a asteptat pana a venit noaptea si a luat-o toata si s-a imbogatit. Si si-a cumparat palate de mult pret si robi si roabe, sate si vii, boi si camile, cai si catari si toate cate sunt de nevoie la un bogat. Si si-a luat femeie din oameni mari si a inceput a vietui cu slava, avand multe slugi. Iar dupa multa vreme, a venit acel binecredincios negustor si, fiind la acel loc, si-a adus aminte de saracul acela si, luand aur in mana, a voit sa-l puna sub scandura aceea, precum fagaduise saracului, dar l-a lovit pe el un duh viclean si au cazut peste dansul niste rani rele, de la cap pana in picioare, ca si la fericitul Iov. Si, dintr-o boala ca aceasta, a petrecut vreme nu putina si, cautand tamaduire, si-a dat toata averea sa la doctori, incat nimic nu i-a mai ramas pentru el. Si, ca oricare din saraci, cerea milostenie. Deci, a venit si la casa bogatului celui ce fusese mai inainte sarac, la acela care, dupa sfatul negustorului, aflase, sub scandura, comoara si se imbogatise. Iar acela, primindu-l pe el ca pe un sarac, a poruncit sa-l hraneasca.
Si, dupa aceasta, l-a intrebat: "Cum si de unde ti s-a intamplat tie durerea acelei boli cumplite?" Iar el, pe rand, i-a spus lui toate. Si a cunoscut bogatul ca pentru aceasta i-a dat Dumnezeu lui atata bogatie. Si i-a zis: "Tu esti, dar, cutare negustor?" A raspuns saracul: "Eu sunt." Si i-a zis bogatul: "Acestea toate care le vezi, pentru tine mi le-a daruit Dumnezeu, ca sub scandura aceea am aflat bogatia aceasta." Deci, si acesta cunoscandu-l, i-a zis: "Si mie, pentru tine, mi-a adus diavolul boala aceasta." Apoi, a zis bogatul: "Daca pentru mine ti s-a intamplat aceasta boala grea, vie este Domnul, ca nu vei iesi din casa mea si de la masa mea nu te vei desparti, ci te voi odihni pe tine, intru toate zilele vietii mele." Si l-a primit pe el in casa sa. Si nu putin se ingrijea de dansul. Si a inceput a-i aduce doctori, care aveau mestesugul tamaduirii. Insa, multa vreme, nu l-a putut tamadui de neputinta aceea.
Apoi, mai pe urma decat toti, a venit un doctor care zicea: "Cu nimic nu se poate tamadui patima aceasta, fara numai daca cineva isi va junghia pe pruncul intai nascut al sau si cu sangele lui ii va unge trupul de la cap pana la picioare, si indata bolnavul va fi sanatos." Deci, bogatul, auzind aceasta, a pus la inima sa. Si, avand el un prunc intai nascut, a gandit sa-si junghie pruncul, pentru sanatatea bolnavului, ca se ingrijea de sanatatea lui. Si, pentru multa dragoste, de aproapele sau, cauta vreme priicioasa ca sa-si junghie, cu durere, pruncul. Deci, a aflat ceas, cand femeia lui s-a dus sa se spele. Si, vazandu-si pruncul sau pe pat, dormind acoperit, luandu-l pe el degraba, l-a junghiat si i-a scurs sangele lui intr-un lighean mic si iarasi a pus la loc pe prunc mort si l-a acoperit pe el. Si, luand pe omul cel bolnav la un loc ascuns si dezbracandu-l l-a lasat pe el gol. Si, luand sangele pruncului, i-a uns aceluia tot trupul, de la cap pana la picioare, si, indata, s-a facut sanatos omul, precum a fost mai intai. Insa aceasta minune a facut-o Dumnezeu pentru credinta omului aceluia si pentru dragostea lui cea spre saraci si spre Dumnezeu. Deci, venind maica pruncului a intrat la prunc ca sa-l alapteze. Si, cand a descoperit fata pruncului, a inceput pruncusorul, dupa obicei, a plange. Si auzind, tatal sau a alergat la prunc inspaimantat, si vazand viu pe pruncul sau, pe care-l junghiase, pentru tamaduirea bolnavului, a multumit cu lacrimi si a proslavit pe Dumnezeu, cel ce face niste minuni ca acestea, ca si pe cel bolnav l-a tamaduit si pe cel mort l-a inviat. Iar aceasta a facut-o Dumnezeu pentru credinta amandoura si pentru mila si dragostea Lui. Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Efrem, despre aducerea aminte de moarte.
Frate, asteapta in fiecare zi iesirea ta si te gateste catre calatoria aceea. Ca, in ceasul intru care nu te astepti, infricosatoarea porunca va veni si, vai aceluia ce se va afla nepregatit. Iar de esti tanar, de multe ori, vrajmasul iti pune in gand, zicand: "Esti inca tanar, indulceste-te de dulcetile vietii si la batranete te vei pocai. Ca stii pe multi indulcindu-se si de dulcetile acestea de aici si, la urma pocaindu-se, dobandesc si bunatatile ceresti. Si tu ce voiesti sa-ti chinuiesti trupul inca din tinerete? Vezi, nu cumva si in boala sa cazi." Dar tu, stand importiva, zi vrajmasului: "O, prigonitorule al sufletelor si luptatorule, inceteaza sa-mi pui in gand unele ca acestea. Dar daca ma va apuca moartea la tinerete si nu voi ajunge la batranete, ce voi raspunde inaintea judecatii lui Hristos? Ca vad pe multi tineri murind si batrani indelung traind, ca hotarul mortii, nu-i asezat la cunostinta oamenilor. Deci, daca voi fi luat, pot eu zice atunci Judecatorului: "Am fost luat fiind tanar, ci slobozeste-ma, ca sa ma pocaiesc?" Nicidecum. Ci, intr-alt chip, vad cum Domnul, slaveste pe cei ce Ii slujesc Lui din tinerete pana la batranete. Ca a zis catre Ieremia Proorocul: "Adusu-Mi-am aminte de mila tineretelor tale si de dragostea faptelor tale." Tu urmeaza calea lui Israil. Iar pe cel ce a urmat din tinerete pana la batranete gandul inselaciunii, Proorocul l-a mustrat, zicand: "Tanar si tu fiind, invechitule in zile rele, acum te-au ajuns pacatele tale, care le-ai facut mai inainte." Pentru aceasta si Duhul Sfant fericeste pe cel ce se ridica din tinerete jugul lui Hristos, zicand: "Bine este barbatului cand va ridica jugul din tineretele lui." Deci, departeaza-te, de la mine, iubitorule de faradelege si viclean sfatuitor. Domnul Dumnezeu sa strice maiestriile tale, iar pe mine, din vrajmasiile tale sa ma scoata, cu a Sa putere si dar.
Deci, iubitorule, sa ai in minte pururea ziua sfarsitului tau, cand vei zacea pe rogojina ta, gata sa mori. Vai, vai, ce fel de frica si de cutremur cuprinde pe suflet intru acel ceas! Si, mai vartos, daca isi va cerceta cugetul de a facut, sau nu, vreun bine in viata aceasta. Adica, daca a rabdat vreun necaz si ocara pentru Domnul si cele placute inaintea Lui a facut. Atunci, cu bucurie multa se suie in ceruri, de Sfintii ingeri fiind povatuit. Ca precum cel ce se osteneste a lucra toata ziua, si asteapta ceasul al doisprezecelea ca, dupa osteneala, sa primeasca plata sa, si apoi, sa se odihneasca, asa si sufletele dreptilor asteapta ziua aceea. Iar sufletele pacatosilor se cuprind de multa frica si cutremur in acel ceas. Ca, precum un osandit, fiind prins de ostasi si dus la judecata, se teme si se clatina in toate partile, socotind chinurile pe care le va patimi, asa si sufletele osanditilor tremura cumplit, in ceasul acela, privind la nesfarsita munca a vesnicului foc si la celelalte chinuri nesfarsite si netrecute. Chiar de ar zice catre cei ce-l silesc sa mearga: "Lasati-ma putin sa ma pocaiesc", nu are cine sa-l auda, ci mai vartos ii raspunde lui: "Cand aveai vreme nu te-ai pocait, acum fagaduiesti a te pocai? Cand iti era cu putinta nu te-ai nevoit, acum vrei a te nevoi, dupa ce s-au inchis toate usile si a trecut vremea nevointei? Nu ai auzit pe Domnul zicand: Privegheati ca nu stiti ziua, nici ceasul?"
Acestea si altele ca acestea stiind, iubitule, nevoieste-te, pana mai ai vreme, si faclia sufletului tau o pazeste nestinsa pururea, cu lucrarea faptelor bune. Ca, venind Mirele si gata aflandu-te, sa intri impreuna cu Dansul in camara cereasca, impreuna cu celelalte suflete ale fecioarelor celor ce cu vrednicie au vietuit pentru El. Caruia se cuvine slava in veci! Amin.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Paraschevi
Aceasta s-a născut la Iconium din părinţi foarte bogaţi şi iubitori de Hristos. După
moartea părinţilor ei, fecioara Paraschevi a împărţit toate averile ei
săracilor şi scăpătaţilor, întru Numele Domnului şi Stăpînului Iisus
Hristos. Izbucnind prigoanele împotriva creştinilor de sub
Diocleţian, Paraschevi a fost adusă şi ea la judecată înaintea
guvernatorului acelui ţinut. Întrebată fiind de nume, ea a răspuns că se
numeşte creştină. Certată fiind de judecător pentru aceea că vrea să
îşi ascundă identitatea, Sfînta Paraschevi a răspuns: „Mai
întîi a trebuit să-ţi dezvălui cum mă numesc eu în veşnicie şi numai
după aceea care este numele meu trecător pe acest pămînt”.
Paraschevi a fost biciuită sălbatic şi aruncată apoi în temniţă. Acolo
s-a pogorît la ea un înger al Domnului, care i-a vindecat rănile şi a
întărit-o. Sfînta Paraschevi a dărîmat la pămînt cu rugăciunea idolii dintr-o capişte idolească.
După torturi bestiale şi prelungite, Sfînta Muceniţă Paraschevi a fost
decapitată cu sabia şi aşa s-a strămutat mucenicescul ei suflet la
locaşurile cele cereşti.
• Pomenirea Sfântului Arsenie, Arhiepiscopul de Peci
Acesta a fost un mare ierarh al Bisericii Sîrbe, care a urmat Sfântului Sava. El sa născut la Srem. Încă
din frageda tinereţe el s-a tuns monah şi s-a închinat pe sine din tot
cugetul şi virtutea sa călugăreştilor nevoinţe, pentru mîntuirea
sufletului. Auzind de marele Sfînt Ierarh al sîrbilor Sava şi de
faptele lui, Arsenie a mers la Mănăstirea Jicea, unde Marele Sava 1-a
primit cu dragoste şi 1-a numărat în rîndurile obştii sale celei de
acolo. Văzînd marile virtuţi ale lui Arsenie, Sfîntul Sava 1-a lăsat
egumen al Mănăstirii Jicea, în locul lui. Atunci cînd ungurii au atacat
pămînturile sîrbeşti, Sfîntul Sava 1-a trimis pe Arsenie mai la sud, cu
ascultarea de a căuta un loc mai potrivit şi mai retras decît Jicea, în
care să se poată ridica şi adăposti centrul mitropolitan al episcopiei.
Arsenie a ales ca noua fortăreaţă monahală a episcopiei să fie la Peci
şi a înălţat acolo o sfîntă mînăstire cu biserica închinată Hramului
Sfinţilor Apostoli (care mai tîrziu a primit şi Hramul Înălţării
Domnului). Înaintea celei de-a doua călătorii a lui la Ierusalim,
Sfîntului Sava 1-a sfinţit pe Arsenie succesor al său la scaunul
episcopal, iar atunci cînd Sfîntul Sava s-a săvîrşit către Domnul la
Târnovo, pe drumul de întoarcere de la Sfintele Locuri,
Înaltpreasfinţitul Arsenic i-a cerut stăruitor lui Vladislav, Ţarul
Sîrbilor, să aducă sfintele lui moaşte în pămîntul sîrbesc natal.
Sfîntul Arsenie a păstorit Biserica lui Dumnezeu din Serbia cu
înţelepciune şi putere timp de treizeci de ani. El s-a săvârşit către
Domnul în douăzeci şi opt de zile ale lunii ocotombrie, din anul 1266.
Pe peretele altarului bisericii Mănăstirii din Peci stau scrise
următoarele cuvinte: „Stăpîne Doamne
Dumnezeul nostru, auzi smerită rugăciunea mea: cercetează şi
binecuvîntează locul acesta… şi pomeneşte-mă şi pre mine, mult păcătosul
Arsenie”. Sfîntul Arsenie este îngropat în interiorul bisericii Mănăstirii din Peci.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Terentie
El a fost din Siria şi a luat mucenicia
pentru Hristos împreună cu soţia lui Neonilla şi cu cei şapte copii ai
lor. După torturi prelungite şi bestiale întru care s-a arătat înaintea
tuturor puterea lui Hristos Dumnezeu, toţi nouă, părinţii şi copiii, au
fost omorîţi prin decapitare cu sabia.
• Pomenirea Sfântului Ştefan Savaitul
El a fost alcătuitor de multe canoane minunate, închinate sfinţilor.
El s-a nevoit întru călugăreştile nevoinţe în Mănăstirea Sfîntului Sava
cel Sfinţit. El a fost mai apoi sfinţit arhiereu, săvîrşindu-se cu pace
la anul 807.
• Pomenirea Sfântului Athanasie, Patriarhul Constantinopolului
Acesta a fost aprig luptător împotriva nelegiuitei uniri cu Roma, aşa cum nu a fost predecesorul lui, Ioan Beccus (1275-1282). El a fost mare nevoitor şi om al rugăciunii încă din frageda lui copilărie.
Sfîntul Athanasie a fost foarte iubit de popor, dar şi foarte urît de
anumiţi clerici pentru marea asprime a vieţii lui monahale, la care
îi îndemna şi pe cei împreună-slujitori cu el. El s-a retras într-o
mănăstire de pe muntele Ganos, unde s-a nevoit cu încă şi mai mare
asprime decît atunci cînd se afla pe scaunul patriarhal. Stăpînul Hristos S-a arătat acolo lui şi 1-a mustrat cu blîndeţe pentru aceea că şi-a lăsat turma pradă ghearelor lupilor.
Pentru că a prorocit ziua în care Constantinopolul va fi zguduit de
cumplit cutremur, împăratul Andronic 1-a repus în scaunul lui, în pofida
voii lui. După aceea, el a părăsit iar în taină palatul patriarhal,
retrăgîndu-se la viaţa tuturor nevoinţelor monahiceşti, cea iubită lui.
El a trecut la Domnul în vîrstă fiind de una sută şi un an. Sfîntul
Athanasie, Patriarhul Constantinopolului, a fost văzător cu duhul şi
făcător de minuni.
• Pomenirea Sfântului Dimitrie, Episcopul Rostovului
Acest sfînt Dimitrie a fost un mare ierarh al Bisericii lui Hristos, mare predicator, scriitor bisericiesc şi ascet. El s-a născut în apropiere de Kiev, la anul 1651, şi s-a săvîrşit la anul 1709. Printre
multele şi minunatele lui cărţi de învăţătură şi zidire sufletească se
numără mai ales vestita traducere şi publicare de către el a „Vieţilor
Sfinţilor”. El şi-a cunoscut ceasul morţii lui mai înainte cu
trei zile ca el să fie, şi şi-a dat către Domnul sfîntul lui suflet în
vreme ce stătea la rugăciune. Sfîntul Dimitrie al Rostovului a fost un mare luminător al Bisericii Ruse şi al întregii ortodoxii.
Pe el Domnul 1-a învrednicit de vederi cereşti, pe cînd se afla încă
printre oameni. El L-a slujit pe Domnul şi Dumnezeul nostru cu rîvnă de
foc, cu frică şi cu cutremur, şi pentru aceasta s-a sălăşluit cu bucurie
în locaşurile Împărăţiei Cereşti, gătite lui de Domnul.
Cântare de laudă la Sfântul Arsenie, Arhiepiscopul de Peci
Sfîntul Arsenie înţeleptul ierarh
Nici azi puterea minunată de noi nu-şi ascunde.
El către Domnul grăbeşte cu rugăciune blândă,
Pe robii credincioşi ai Domnului salvînd.
El Celui Preaînalt îi este apropiat,
Căci învrednicitu-sa de cinste în ceruri, cu nevoinţa.
Cînd răul Şişman, al bulgarilor cap,
Voit-a să prade Mănăstirea din Peci,
El toată neagra noaptea a zăcut tulburat,
Deşi ai lui oşteni încercuiseră zidul;
Atunci pogorîtu-s-a stîlp de foc din cer,
Şi bulgarii toţi au fugit de frică,
Fugit-au fără să privească înapoi,
Căci din a Sfîntului Raclă ieşi pentru ei groaza.
Dumnezeu cu cinste şi cu mărire a încununat
Pe-Arsenie Ierarhul,
Urmaşul cel vrednic al Sfîntului Sava.
A Sfîntului Sava lucrare el mai departe a dus,
Şi-mpreună cu dînsul făcutu-s-a lauda Serbiei.
Noi Sfîntului Arsenie fierbinte ne rugăm
Ca să ne strălucească şi nouă
Din sfînt harul lui.
Cugetare
Sfintul Dimitrie al Rostovului a fost
continuatorul viu al străvechii tradiţii vii de sfinţenie a Părinţilor
Bisericii celor din vechime. Nu numai că a scris minunate cărţi pline de
învăţătura mîntuirii, ci el a mai fost şi prin însăşi viaţa lui pildă
vie de urmat turmei pe care a păstorit-o, cum şi întregii Biserici. El
a fost mare nevoitor şi mare om de rugăciune. El a fost atît de smerit
cu viaţa, încît chiar pe seminariştii cărora le era dascăl în seminarul
de el întemeiat i-a rugat să se roage pentru el.
Ori de cîte ori orologiul bătea ora, el se ridica în picioare şi rostea cu evlavie rugăciunea: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te!”.
Ori de cîte ori zăcea bolnav, ceea ce se
întîmpla adesea, el cerea fiecărui seminarist al lui să rostească pentru
el de cîte cinci ori rugăciunea „Tatăl Nostru”, în timp ce meditează
asupra celor cinci răni ale Mîntuitorului nostru Hristos. Sfînta Mare
Muceniţă Varvara s-a arătat lui şi 1-a întrebat cu blîndeţe: „De ce te
rogi în felul latinilor [romano-catolicilor]?”. Sfintul atunci s-a
întristat şi s-a prihănit pe sine, deşi el nu se gîndea că acesta este
felul de rugăciune al Latinilor, ci că rugăciunile scurte şi dese sînt
mai puternice şi mai uşoare pentru sufletul slab şi păcătos. Văzîndu-i
tristeţea, Sfînta Mare Muceniţă Varvara s-a arătat din nou lui şi i-a
zis, întărindu-1: „Nu te teme!”.
Altă dată i s-a arătat Sfîntul Mucenic Oreste (pomenit la 10 noiembrie), tocmai pe cînd terminase de scris pe hîrtie viaţa lui, şi i-a zis: „Eu mai mari şi mai multe chinuri am luat decît ai scris tu pe hîrtie despre mine” Atunci Mucenicul i-a arătat coasta lui stîngă şi i-a zis: „Aceasta a fost străpunsă cu un fier înroşit în foc.” Apoi i-a arătat mîna lui dreaptă şi i-a zis: „Aceasta biciuită a fost cu un scorpion”. La urmă i-a arătat piciorul său, mai sus de genunchi, şi i-a zis: „Acesta tăiat a fost cu o seceră!”. Pe cînd Sfîntul Dimitrie privea şi asculta uimit, întrebîndu-se dacă nu cumva Mucenicul acesta este unul dintre cei cinci însoţitori (pomeniţi la 13 decembrie), Sfîntul Mucenic Oreste, citindu-i gîndul, i-a zis: „Eu nu sînt unul dintre cei cinci, ci chiar acel Oreste a cărui viaţă tocmai ai scris-o!”.
Luare aminte
Să luăm aminte la cumplita pedeapsă a lui Dumnezeu asupra nelegiuitului Irod (Fapte 12):
- La cum în mîndria lui Irod s-a înălţat cu gîndul, îngăduind poporului să-1 preaslăvească ca pe un zeu;
- La cum îngerul Domnului 1-a lovit pe dată, pentru că n-a ştiut să dea Slavă lui Dumnezeu;
- La cum pe dată s-a umplut de viermi, care 1-au mîncat de viu.
Predică
Despre rugăciunea către Domnul cea care mântuieşte sufletul din noroi
– „Iar eu în rugăciunea mea către Tine, Doamne, am strigat la timp
bineplăcut. Dumnezeule, întru mulţimea milei Tale auzi-mă, întru
adevărul milei Tale. Mântuieşte-mă din noroi, ca să nu mă afund”
(Psalmul 68: 15-17).
Fraţilor, sufletele noastre strai făcut din noroi poartă, căci trupurile noastre noroi sînt, tăcute spre slujba credincioasă a sufletului nostru. Fie ca sufletele noastre în noroiul trupurilor noastre niciodată să nu se afunde! Fie ca sufletele noastre roabe noroiului trupesc niciodată să nu cadă! Fie ca dumnezeiasca scînteie din sufletul nostru în peştera noroioasă a trupului nostru nicicînd să nu se stingă!
Largă este
calea noroiului trupesc care ne trage la ea; dar mult mai încăpătoare
este nesfîrşita Împărăţie a Duhului care cheamă la ea sufletele noastre,
cele asemenea ei. Cu adevărat, prin noroiul trupului nostru noi
ne înrudim cu tina pămîntului; dar noi cu cerul ne înrudim, prin
sufletele noastre. Noi locuitori vremelnici
sîntem în vremelnicele corturi ale trupurilor noastre, ostaşi luptători
care ne adăpostim vremelnic în ele. „O, Doamne, mîntuieşte-mă
din noroi!”. Aşa s-a rugat regele cel care a cunoscut cu adevărat
pocăinţa şi care mai înainte se lăsase înecat de noroi; pînă cînd a
văzut cît de cumplit te trage noroiul în hăul fără fund al unei cumplite
morţi.
Noroiul este trupul omenesc cu fantasmele, fantazările şi închipuirile lui, dar noroi sînt şi cei care pururea prigonesc în toate felurile drepţii; noroi sînt şi hidoşii diavoli cu îngrozirile lor.
Fie ca Domnul să ne izbăvească pe noi de
tot noroiul acesta, căci numai El puternic este să o facă. Noi mai întîi
trebuie să luptăm din toate puterile noastre ca să îl putem vedea pe
duşmanul nostru cel dinlăuntru, adică pe duşmanul cel mai cumplit, care
îi atrage dinlăuntru şi din afară pe toţi ceilalţi duşmani.
Prin urmare, vedem că cea mai mare nenorocire a omului păcătos este aceea că el, inconştient şi fără să vrea, se aliază tocmai cu cei mai cumpliţi duşmani ai lui, cu duşmanii lui de moarte!
Pe cînd omul cel drept îşi întăreşte sufletul în Dumnezeu şi întru Împărăţia Lui, şi nu se teme.
El nu se teme de sine însuşi, prin urmare nu se teme nici de duşmanii
lui din afară. El nu se teme, căci nici nu s-a făcut complicele, nici
aliatul duşmanilor sufletului lui. Prin urmare, nici oamenii, nici
diavolii nu îi mai pot face unuia ca acesta vreun rău. Dumnezeu este aliatul omului acestuia, iar sfinţii Domnului îi sînt pavăză şi coif – ce-i va putea face lui omul? Ce îi vor putea face unuia ca acesta diavolii? Cum îl vor putea vătăma tina sau noroiul?
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Unul Domn întru Sfînta Treime, Carele ai suflat în
trupurile noastre suflare de viaţă şi ne-ai făcut vii! Miluieşte-ne pre
noi după mare mila îndurărilor Tale, şi nu ne lăsa să ne afundăm în
noroi! Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te lăudăm în veci, Amin!
