joi, 9 octombrie 2014

10 octombrie – Sf. Mc. Evlampie și Evlampia; Sf. Mc. monahi din Mănăstirea Zografu; Sf. Cuv. Teofil Mărturisitorul; Sf. Mc. Theotecnus; Sf. Cuv. Vassian



• Pomenirea Sfinţilor Mucenic Evlampie şi Evlampiasf_mc_evlampie_si_evlampia
Aceştia au fost fraţi după trup, din Nicomidia. În vremea cumplitelor prigoane împotriva creştinilor de sub Maximian, unii credincioşi s-au ascuns, părăsind Nicomidia. Tînărul Evlampie a fost trimis în cetate ca să cumpere pîine. Acolo el a văzut afişat pe un perete un edict imperial care proclama prigonirea creştinilor. Tînărul a rîs de el, 1-a smuls de pe perete, şi 1-a rupt. El a fost arestat şi adus înaintea judecătorului. Judecătorul 1-a sfătuit pe Evlampie să se lepede de Hristos, iar Evlampie 1-a îndemnat mai mult pe judecător să se lepede el de idolii mincinoşi şi să îl recunoască pe Hristos ca pe Unul Dumnezeu Cel Viu. Judecătorul a poruncit biciuirea îndelungată a lui Evlampie, care i-a prefăcut trupul în izvoare de sînge. El a fost torturat şi după aceasta, bestial. Auzind de chinurile fratelui ei, fecioara Evlampia a venit alergînd înaintea judecătorului, spre a muri pentru Hristos împreună cu fratele ei. Ea a fost biciuită pînă cînd a început să îi curgă sînge mult pe gură şi pe nas. Ei au fost după aceasta aruncaţi în păcură clocotită, iar apoi într-un cuptor de foc, dar cu semnul Sfintei Cruci şi întru Numele lui Hristos, focul nu a putut să le facă nici un rău. În cele din urmă Evlampie a fost decapitat, iar Evlampia a murit mai înainte ca să i se taie capul. Cu ei împreună au mai fost omorîţi încă două sute de creştini care au crezut în Hristos văzînd mucenicia fraţilor Evlampie şi Evlampia, puterea şi minunile dumnezeieşti care s-au lucrat în timpul muceniciei lor. Ei cu toţii s-au încununat cu cununile muceniciei, sălăşluindu-se în locaşurile patriei cereşti.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Monahi din Mănăstirea Zografusf_mc_26_monahi_manastirea_zografu
După ce împăratul Mihail Paleologul a semnat nelegiuita unire cu Roma de la Lyons, ca să poată obţine sprijin militar din Occident împotriva bulgarilor şi sîrbilor, monahii din Sfîntul Munte au trimis împăratului scrisoare prin care înfierau această unire eretică şi îl rugau pe împărat să se lepede şi el de ea, şi să se întoarcă la ortodoxie. Papa a trimis o armată întreagă în ajutorul împăratului. Latinii [romano-catolicii] au intrat în Sfîntul Munte şi au comis atrocităţi mai barbare şi mai bestiale decît cele comise de turci de-a lungul a cinci sute de ani. După ce i-au spînzurat pe toţi Părinţii din Protaton [Sinaxa Sfîntului Munte, forul conducător al Athosului] şi au omorît mulţime de monahi din Mînăstirile Vatopedi, Ivirul, şi altele, ei s-au repezit cu sălbăticie diavolească şi ucigaşă auspra Mînăstirii Zografu. Fericitul Egumen Toma a sfătuit obştea ca oricine dintre ei doreşte să scape cu viaţă, să iasă din Mînăstire şi să se ascundă, iar cei care vor să moară de moarte mucenicească, să rămînă. Astfel, în mînăstire au rămas douăzeci şi şase de bărbaţi: Egumenul, douăzeci şi unu de monahi şi patru mireni, lucrători cu mîinile la mînăstire. Ei cu toţii s-au închis în turnul mînăstirii. Latinii au năvălit înăuntru şi au dat foc turnului. Astfel şi-au aflat mucenicească moarte prin foc cei douăzeci şi şase de monahi eroi, mărturisitori ai lui Hristos. În timp ce turnul ardea în vîlvătaia focului, cei dinăuntru cîntau sfinţii psalmi ai lui David şi Imnul Acatist către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria. Ei şi-au dat sfintele lor suflete în Mîna lui Dumnezeu în zece zile ale lunii octombrie, din anul 1283. În luna decembrie a aceluiaşi an a murit în mizerie împăratul Mihail Paleologul cel lipsit de onoare şi de cinste, pe cînd Regele Milutin al Sîrbilor s-a ridicat împotriva lui, şi ca apărător al ortodoxiei.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Teofil Mărturisitorulsf_cuv_teofil_marturisitorul
Theofil a fost de neam slav, şi se trăgea din Macedonia, de pe lîngă locul numit Strumiţa. El s-a tuns monah din fragedă copilărie, iar după oarece vreme şi-a întemeiat propria mînăstire. El a luat suferinţe de la nelegiuitul împărat iconoclast Leon Isaurul, şi ar fi murit în torturi, dacă nu ar fi reuşit să îl convingă pe judecătorul Hypaticus de adevărul cinstirii sfintelor icoane. Convingîndu-se că cinstirea sfintelor icoane înseamnă cinstirea adevărului, Guvernatorul Hypaticus 1-a eliberat pe Sfîntul Theofil. Astfel Sfîntul s-a întors la mînăstirea lui şi a trecut la puţin timp după aceea la locaşurile bucuriei celei cereşti, anul fiind 716.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Theotecnus
El a fost ofiţer roman la Antiohia în timpul domniei împăratului Maximian. Cînd 1-a silit împăratul să jertfească idolilor, el a zis: „Eu în Hristos Domnul cred, şi Lui Unuia îi aduc jertfă, jertfă vie, chiar pe mine însumi”. El a fost torturat bestial, apoi înecat în mare, cu o piatră grea atîrnată de gît. El a luat cu cinste mucenicia şi s-a încununat cu cununa nepieritoare a veşnicei slave.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Vassian
În timpul domniei dreptcredinciosului împărat Marchian, acest sfînt a sosit la Constantinopol din Antiohia, la anul 450. Mare a fost nevoinţa lui, şi mare şi puterea făcătoare de minuni lui dăruită de la Domnul. Sfîntul Vassian a dobîndit la Constantinopol cam la trei sute de ucenici, între ei s-a numărat şi Sfînta Matrona. Împăratul Marchian a ctitorit o slăvită mănăstire întru numele Sfîntului Vassian, care există şi în ziua de azi.


Luna octombrie în 10 zile: Sfintii Mucenici Evlampie si Evlampia (+303).
        Acesti Sfinti Mucenici eu fost pe vremea imparatiei lui Maximian (286-305), pe cand in Nicomidia domnea Maxim. Deci, pornindu-se prigoana, multi dintre crestini se ascundeau in munte si prin pustietati. Printre cei ascunsi se afla si un tanar Evlampie, care a fost trimis in cetate sa cumpere paine. Si el, mergand, a vazut cartile imparatesti la portile cetatii si, citindu-le, a fost prins de inchinatorii la idoli si dus in fata judecatorului si, fiind intrebat, a marturisit ca este crestin. Si a poruncit judecatorul sa fie pus la chinuri, iar tanarul Evlampie le-a indurat cu multa barbatie. L-au dus apoi in capistea idolilor si l-au indemnat sa se inchine lui Marte, zeul razboiului. Iar el, in loc sa jertfeasca, a poruncit idolului sa cada si, cazand, s-a sfaramat in tandari.
        Deci, incapand el la chinuri si mai grele, a venit la priveliste si sora sa Evlampia care, marturisind ca si ea este crestina, se ruga de prigonitori sa fie partasa la chinurile fratelui ei, pentru Hristos. Si, bagandu-i pe amandoi intr-un cazan cu apa in clocot si ramanand nevatamati, multa lume a crezut in Hristos si li s-au taiat capetele tuturor, impreuna cu dansii.

Sinaxar 10 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a zecea, Sfintii Evlampie si Evlampia.
Acesti sfinti mucenici au fost pe vremea lui Maximian (catre anul 296), când domnea în orasul Nicomidia Maxim. Pe atunci mai multi crestini ascunsi în munte, au trimis pe Sfântul Evlampie la cetate ca sa le cumpere pâine. Iar el mergând, a fost prins de slujitorii idolesti; si punându-l înaintea împaratului si întrebându-l, se marturisi pe sine ca este crestin; si intrând în capistea idolilor, în loc sa jertfeasca, el a poruncit idolului lui Aris sa cada si a cazut de s-a sfarâmat. Fiind el pedepsit a venit Evlampia, sora sa, la mijloc si l-a rugat sa faca rugaciune pentru dânsa, ca sa marturiseasca si ea împreuna cu el. Deci, bagându-i într-o caldare ce fierbea, si ramânând nevatamati, au crezut în Hristos doua sute de barbati, carora li s-au taiat capetele împreuna cu dânsii.
Tot în aceasta zi, Sfintii doua sute de mucenici ce s-au taiat împreuna cu sfântul Evlampie.
Tot în aceasta zi, Parintele nostru Vasian.
Acest Preacuvios, parintele nostru Vasian, era de la Rasarit, din Siria. Iar în zilele împaratului Marcian a venit în Constantinopol, si atâta a stralucit cu faptele si cu minunile, încât împaratul a zidit o biserica întru numele lui, care se afla pâna astazi. Si i s-a înmultit numarul ucenicilor pâna la trei sute, dintre care era si Preacuvioasa Matroana. Deci, traind asa si pe multi aducând lui Dumnezeu, si tamaduind boli, si fiind facator de nespuse minuni, întru adânci batrâneti catre Domnul s-a dus.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Teofil marturisitorul.
Acest fericit, parintele nostru Teofil, a fost nascut aproape de Tiberiupol din parinti crestini, si când a fost de trei ani, primind sfântul Botez, îl luara parintii si mersera în muntele Selentiul, unde aflând pe cuviosul parintele nostru Stefan, si luara binecuvântare de la dânsul, se dusera la casa lor. Deci de atunci se nevoia copilul la învatatura cartii. Si daca ajunse la treisprezece ani, se duse iar la Preacuviosul Stefan. Acesta vazându-l, îi zise: "Pentru ce ai venit fiule la mine?" Iar copilul îi raspunse: "M-ai chemat parinte; si eu lasându-mi parintii am venit aici". Si iarasi zise cuviosul: "Când te-am chemat fiule, si ce ti-am zis?" "Lucrând eu, zice, la tarina, mi-ai zis: "Fiule Teofile, te-ai departat de la Domnul, care zice: "Ridica-ti Crucea, si urmeaza Mie!" Din aceste cuvinte ranindu-ma la inima ti-am venit pe urma pâna la usa; si aflând-o încuiata, te-ai facut nevazut de la ochii mei, si ramasei singur; si mi se pare, parinte sfinte, precum îti cunosc vorba, sa nu fi fost tu cel ce m-ai chemat; nu te întoarce dar de catre robul tau, care cere mântuire". Iar cuviosul parinte multumind lui Dumnezeu, lua copilul la dânsul, crescându-l, si deprinzându-l cu nevointa si cu petrecerea vietii calugaresti. Apoi, peste trei ani, chemând parintele pe egumenul lavrei, a dat copilul pe mâna lui, si luându-l la mânastirea lui, îi taiasera parul. Iar parintii lui nu încetau cautându-l si nevoindu-se sa afle pe cel ascuns; si dupa câtiva ani, aflând cele despre copil, au mers la egumen, cerând cu pofta sa le arate pe fiul lor; iar egumenul întâi mâhnindu-se foarte de acest lucru, nici cum se pleca; dar daca vazu întristarea lor si fara de voie l-a aratat. Vazându-l parintii, în cinul ce se afla, pornindu-se spre plângere, amestecata cu bucurie, îmbratisându-l si sarutându-l, ce nu zicea, si ce nu facea, cât era destul sa porneasca si pe cel fara de suflet spre bucurie.
Atunci bucurându-se câteva zile cu fiul lor, si cu adevarat cunoscând harul ce era asupra lui, adeverira catre egumenul cu juramânt, ca întorcându-se acasa poftea sa-si aiba si copilasul cu dânsii; ca sa faca o mânastire cu cheltuiala lor, precum de mult doreau; si deoarece acum este vremea aceea, trebuia sa se apuce de lucru. Aparându-se egumenul gasira cu cale sa ia de la Dumnezeu raspunsul acestui lucru. Si a facut rugaciune si post trei zile neîncetat, si savârsind rugaciunea: "O, minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!" Si auzi un glas de sus în biserica, poruncind: "Sa sloboada copilul". Pe care luându-l parintii împreuna si cu oarecare frati din mânastire, se întoarsera cu bucurie la casa lor. Deci facându-se în scurta vreme mânastirea, se afla Sfântul Teofil petrecând în ea sihastreste de câtiva ani. Iar fiara cea hulitoare Leon împaratul, luptatorul împotriva icoanelor, facu de veni sfântul înaintea lui, si marturisind închinaciunea sfintelor icoane, porunci sa-l bata cu vine de bou; apoi sa-i lege strâns mâinile la spate si sa-l duca pe calea ce mergea la Niceea. Si pe stâlpnicul Longin, sa-l întinda cu fata în sus pe pamânt, si sa-i arda pe cap icoanele ce s-au aflat. Iar sfântul Teofil ajungând la Niceea, statu înaintea judecatii, si nesuferind pagânul îndraznirea si mustrarea sfântului, porunci sa-l întinda pe doi stâlpi crucis, si sa-i rupa carnea cu vine de bou uscate. Si pagânul vazând ca-i curgea sângele ca un izvor, de se rosea pamântul, se scula si el de pe scaun, si a batut însusi pe sfântul peste obraz multe ceasuri. Deci dupa ce înceta a-l bate, porunci sa-l încalte cu încaltaminte de fier arsa, si sa alerge înaintea lui. Atunci consulul umilit fiind de patimile sfântului îi zise: "Oare numai tu Teofil si cu ai tai, va aflati fara minte la închinarea icoanelor?" Iar sfântul zise: "Daca vei vrea, ia sa cercam din Sfintele Scripturi despre întrebarea aceasta ca te stiu ca bine le stii. Si de ma vei ramâne cu socoteala, voi parasi închinarea icoanelor; iar de vei ramâne tu, vei voi sa te închini lor?" Capetenia zise: "Fara îndoiala, asa sa fie!".
Atunci sfântul facându-si voie buna, începu a se întreba pentru cinstea si rânduiala sfintelor icoane. Si învingând sfântul pe capetenie, acesta zise catre el: "Cinstite batrânule, eu voi pune nevointa sa înduplec pe împaratul, sa urmeze la aceasta cunostinta de voi putea. Iar tu du-te la chilia ta". Iar sfântul se mâhni ca nu-si savârsi calea muceniciei, însa având ranile îi parea bine. Si întorcându-se la mânastire, a dus mare bucurie fratilor, si prietenilor si rudelor, si tuturor câti erau pe aproape. Deci trecând putina vreme de la întoarcerea lui de la marturisire la mânastire, cunoscând fericitul mutarea sa cea dupa pamânt spre ceruri si bine tocmind lucrurile mânastirii si învatând si binecuvântând pe toti, s-a mutat catre Domnul, de Care dorea: a Caruia este marirea în veci. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric, despre rãzboiul desfrânãrii.
        Un frate era in mare razboi si suparare de gandurile desfranarii si a mers la un staret mare si-l ruga pe el, graind: "Fa bine si te roaga pentru mine, ca ma supara foarte mult razboiul desfranarii". Deci, s-a rugat staretul pentru dansul. Apoi a venit iarasi a doua oara la staret si acelasi cuvant i-a zis. Asemenea si staretul nu se lenevea a ruga pe Dumnezeu pentru dansul si a zice: "Doamne, arata-mi mie sederea fratelui acestuia si din ce parte se navaleste satana asupra lui, ca m-am rugat si n-a aflat odihna". Si Dumnezeu i-a descoperit lui despre dansul. Ca l-a vazut pe el si pe demonul desfranarii sezand aproape de el si barfind impreuna. Iar ingerul cel trimis lui spre ajutor, departe stand si maniindu-se asupra fratelui, ca nu se indrepta spre Dumnezeu, ci se indulcea cu cugetele si tot gandul sau il da vrajmasului. Deci, a cunoscut staretul ca de la fratele este pricina. Si i-a zis lui: "Tu te lasi supus, si te imprietenesti cu gandul tau si, de aceea, patimesti." Si l-a invatat pe dansul, ca se cade a se impotrivi gandurilor. Iar fratele, asa facand, cu rugaciunea staretului a aflat odihna.
 



 
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt pentru alegerea episcopilor si a preotilor si pentru slujba lor.
        Stand ava Amos in Ierusalim si fiind ales patriarh, au venit toti egumenii din manastirile pustiului la inchinaciune si, cu ei, m-am pogorat si eu impreuna cu egumenul meu. Si a inceput patriarhul a grai catre parinti: "Rugati-va pentru mine, parintilor, ca mare sarcina si greu de purtat mi s-a incredintat mie si nu putin ma infricoseaza pe mine acest lucru pastoresc la preotiei. Lui Petru, adica, si lui Pavel si lui Moise, unora ca acestia le este cu putinta a pastori sufletele cele cuvantatoare, iar eu sunt mai pacatos decat toti.
        Ca iata am aflat scris ca cinstitul si fericitul Leon, care a fost intai statator al romanilor, a petrecut pana la patru zeci de zile in rugaciune, langa mormantul Apostolului Petru, si, vietuind in post, ruga pe Apostol sa faca rugaciune lui Dumnezeu pentru dansul sa-i ierte greselile. Iar dupa ce s-au sfarsit patruzeci de zile, i s-a aratat lui ingerul, graindu-i: "M-am rugat pentru tine si ti s-au iertat toate pacatele tale. Numai pentru hirotonie, insa, ai sa dai seama."
 



 
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt din Limonar, despre fapta bunã.
        Ctineva dintre parinti ne-a spus noua ca un oarecare mirean avea copii, intre care era unul, mai mare, cu numele Aviv. Acesta era feciorelnic si foarte se pazea, cucernic si postitor si de la toate infranat si gandea sa iasa din lume. Iar tatal lui il oprea si voia a-l incurca in grijile lumii acesteia. Si era pentru aceasta suparat pe dansul si totdeauna il ocara pentru multa lui infranare. Si ii zicea lui: "Pentru ce nu te duci in lucrurile lumii acesteia, ca si fratii tai?" Iar el, rabdand, tacea. Si toti il iubeau pe el pentru multa lui intelegere si pentru cucernicia lui.
        Iar, bolnavindu-se tatal lui si apropiindu-se sfarsitul vietii, rudeniile si toti cei ce-l iubeau pe el socoteau ca tatal lui il uraste si-l va lipsi pe el de partea lui de mostenire, fiindca tatal sau era foarte bogat. Deci, adunandu-se, au mers catre tatal lui si i-au zis: "Voim sa te rugam pe tine un lucru." Iar el a zis: "Ce anume?" Si ei au zis: "Pentru fiul tau Aviv, ca sa nu-l lipsesti pe el de mostenire." Iar el a zis lor: "Oare ma rugati pe mine pentru acela, care nu se ingrijeste de loc de ale vietii, ci numai se roaga si posteste?" Si i-au zis lui: "Asa". Si a grait lor: "Chemati-l aici". Si cand a intrat la dansul, a zis lui: "Apropie-te catre mine, fiule." Si apropiindu-se, s-a intins tatal sau pe sine la picioarele fiului sau, plangand si zicand: "Iarta-ma pe mine fiul meu, si te roaga lui Dumnezeu pentru mine, ca sa ma ierte milostivul Dumnezeu pentru aceasta, ca te-am suparat in zadar. Ca tu pe Hristos ai iubit, iar eu, ticalosul, lumeste am judecat." Si chemand pe toti fratii lui, le-a zis lor: "Iata, de acum fratele vostru Aviv va este voua si tata si stapan si sa-l ascultati pe el, intru toate ce va porunci." Iar dupa ce a raposat tatal lor, a impartit lor mostenirea. Si partea sa impartit-o saracilor si pentru el nu si-a lasat nimic.
        Si a zidit pentru sine o chilie mica pentru liniste, iar cand a ispravit-o pe ea, s-a imbolnavit si, apropiindu-se vremea sfarsitului sau, a venit unul din fratii lui si sedea langa dansul, iar el a zis: "Mergi, frate, si fa mangaiere in casa ta, ca astazi este zi sfanta si praznic" (ca era praznicul Sfintilor Apostoli). Si a raspuns fratele lui: "Cum te voi lasa pe tine?" Iar el a zis: "Mergi, si cand va veni vremea, te voi chema pe tine." Si, apropiindu-se ceasul, s-a sculat singur si a mers la usa fratelui sau si a lovit in usa si, auzind, fratele a cunoscut ca-l cheama. Iar cand a venit la fratele lui, acesta s-a culcat indata si si-a dat sufletul sau Domnului si toti au proslavit pe Dumnezeu si s-au minunat de un sfarsit atat de fericit.
        Asa moare cel credincios.  El de moarte nu se teme, nici de judecata, ca acestea nu se vor atinge de el, dupa cum ne incredinteaza pe noi Domnul Iisus, zicand: "Cel ce asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viata." (Ioan, 5, 24). Un asemenea sfarsit preafrumos primeste lupta si patimirea crestinului drept-credincios. O, de ar fi cu putinta a indemna pe fiecare la aceasta credinta, ca sa se straduiasca spre lupta cea neobosita si sa se lupte cu el cu toata osardia, intrand pe usa cea stramta si fericit sa-si sfarseasca alergarea sa. Ca acolo il asteapta pe el cununa cea slavita, nevestejita a fericirii, in Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava in veci! Amin.
 

Cântare de laudă la Sfinţii Preacuvioşi Părinţi de la Mănăstirea Zografu
Vitejii de la Zografu cavaleri ai Adevărului sînt,
Care pe ei s-au jertfit pentru ortodoxa credinţă.
Ei pe mîndri i-au umilit, pe neruşinaţii latini,
Înălţîndu-se la Dumnezeiasca împărăţie cu sufletul.
Flăcările turnului se înălţau la cer,
Din al lor mijloc se înălţau cîntările de laudă
Ale monahilor.
La această cutremurată minune întregul cer şi îngerii
Au privit,
Pe cînd asasinii viermuiau sub ziduri.
Egumenul sfânt Toma, ca un adevărat tată,
Pe fiii lui duhovniceşti îi îmbărbăta.
El cu dînşii
Psalmii lui David început-a să cînte:
„Cela ce pre Domnul slăveşte, de moarte nu se teme,
Iar cel care moare pentru Dumnezeu, nu va pieri”.
Iată se aduce jertfa, iar altarul jertfei rămîne:
Trupurile se ard, iar sufletele se înalţă sus.
Prin astă jertfă a Mănăstirii Zografu slavă sporeşte,
Cu adevărată mărire, pînă în veac.
Sfintul Mare Mucenic şi Biruitor Gheorghie
Pe ai săi iubiţi cavaleri îi încunună,
Iar Maica lui Dumnezeu îi cinsteşte
Pe noii cereşti cetăţeni.
Se bucură Biserica întru aceşti cavaleri ai dreptăţii
Ei sînt copiii ei, ramurile ei de rod.
Cugetare
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, numărul cel mai mare de minuni şi de descoperiri cereşti au loc în timpul muceniciei robilor Lui.
În ziua în care Latinii s-au năpustit criminal şi asupra Mînăstirii Zografu, un monah vîrstnic se afla la ascultare la o distanţă de circa o jumătate de oră de mînăstire. La vremea cuvenită, el citea Acatistul înaintea Icoanei Maicii lui Dumnezeu. Cînd a început însă să rostească „Bucură-te!”, el a auzit din icoană un glas care a zis: „Bucură-te şi tu, o, Bătrîne! Ci acum fugi de aici, ca să nu te pască pierzania; mergi şi zi fraţilor tăi din mînăstire să se zăvorască înăuntru, căci Latinii cei luptători contra lui Dumnezeu deja au năvălit cu moarte în Muntele meu şi sînt acum şi de voi aproape”. Bătrînul atunci a căzut cu faţa la pămînt şi a strigat: „Şi cum te voi lăsa aici, o, Împărăteasa mea prea bună şi Mijlocitoarea mea?”. Atunci glasul a zis iar: „De mine nu te griji, ci ieşi degrabă!”. Bătrînul a alergat la mînăstire. Ajungînd acolo într-un suflet, el a văzut Icoana înaintea căreia se închinase deja acolo. Bătrînul uimit şi înspăimîntat a arătat toate fraţilor lui. Atunci cu toţii au preaslăvit pe Dumnezeu şi pre Sfînta Lui Maică.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata venire a lui Dumnezeu înaintea Prorocului Ilie(IIl Regi 19):
  • La cum Ilie, ostenit de nelegiuirile poporului, s-a rugat lui Dumnezeu ca să îi dăruiască moartea;
  • La cum Domnul 1-a mîngîiat pe Ilie, venind la el la Muntele Horeb;
  • La cum mai întîi a fost vijelie năprasnică, apoi cutremur, apoi foc, şi apoi adiere de vînt lin, iar din adierea de vînt lin s-a auzit Glasul Domnului.
Predică
Despre suferinţele Regelui David ca tipuri ale Patimii lui Hristos – „Că m-au înconjurat cîini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat. Străpuns-au mîinile şi picioarele Mele” (Psalmul 21: 17-18).
Aceasta este trăirea mistică a lui David, Regele care se pocăia, trăire care preînchipuie profetic Patimile lui Hristos. „Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos lisus vor fi prigoniţi” (II Timotei 3: 12), zice Sfîntul Apostol Pavel.
După ce Regele David a păcătuit, dracii nu au mai venit la el, nici 1-au mai tulburat; dar cînd a început să se pocăiască şi să se ridice din păcat, direcţionîndu-şi viaţa pe calea lui Dumnezeu, dracii 1-au înconjurat şi au început să îl chinuie.
Cuvintele de mai sus nu se referă la oameni, ci la diavoli, care uneori îl atacă pe cel care se pocăieşte în mod nemijlocit, iar alteori prin intermediul altor oameni.
Regele David nu ar fi numit cîini pe oamenii creaţi Dumnezeu, cununa întregii zidiri. Ci el a numit cîini pe diavoli, căci pe aceştia drepţii îi văd ca pe cîini, şerpi, arapi, lei, sau în vreun alt oarecare chip.
Că prin cîini Regele David îi are în vedere în acest loc pe diavoli se vede şi din vieţile marilor nevoitori ai pustiei, cărora dracii le apăreau tocmai sub chipuri de cîini şi de alte fiare, ca să îi înspăimînte. Ne lămurim că aşa stau lucrurile şi din cuvintele Mîntuitorului, rostite de El pe Cruce: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23: 34). Aceasta înseamnă că iudeii nu voia lor o făceau cînd îl omorau pe Dumnezeu, ci mai curînd pe a altora, şi anume, a dracilor. Căci mulţi cîini s-au adunat, precum şi adunarea celor vicleni, ca să Îl omoare pe Domnul Hristos.
Văzînd ispititorul diavol că nu poate să Îl subjuge pe Domnul cu promisiunile lui mincinoase la Pustia Muntelui Carantaniei, el a început cu toate puterile să uneltească uciderea Lui de ruşine pe Cruce, prin intermediul celor nelegiuiţi, al câinilor mulţi şi adunării celor vicleni.
Fraţilor, să vedem cît de limpede este prorocia! „Străpuns-au mîinile şi picioarele Mele”. Aceste cuvinte nu s-ar fi putut împlini cu nimeni altcineva în istoria omenirii, decît numai cu Mîntuitorul Cel Răstignit. Prorocia aceasta merge mai departe, în cele mai mici amănunte: „împărţit-au hainele Mele loruşi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi” (Psalmul 21: 20).
Totul s-a întîmplat exact aşa cum a fost prorocit, totul!
Diavolul însă s-a înşelat în socotelile lui. El a crezut că Îl poate nimici pe Acela Care Singur dă cinste întregii zidiri. Prin slăvita Lui Înviere, Domnul lisus Hristos a biruit şi acoperit de ruşine pe diavolul şi pe toată haita lui de cîini, şi a dat omului putere şi stăpînire asupra lui. Întreaga lume păgînă nu a putut să scoată nici măcar un singur diavol din vreun om; pe cînd noi, prin Numele Domnului Hristos şi puterea Crucii Lui putem pune pe fugă legiuni întregi, împrăştiindu-le ca pe un fum; şi aceasta pentru că, după biruinţa Învierii lui Hristos, diavolii s-au făcut ca nişte cîini bătuţi şi speriaţi.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase Mîntuitorul nostru şi Biruitorule al iadului, Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!