Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Korsun
9 Octombrie
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Potolește întristările noastre”
9 Octombrie
Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Potoleşte Întristările noastre
Icoana "Potoleşte întristările noastre" a fost adusă la Moscova de
către cazaci în vremea domniei ţarului Mihail Fiodorovici (1613-1645) şi
se află în biserica Sfântului Nicolae din cartierul Sadovniki. În
această biserică se păstrau înscrisurile despre multe din minunile
petrecute la sfânta icoană, însă incendiul din 1771 a nimicit întreaga
arhivă. S-a păstrat doar amintirea unei minunate arătări prin mijlocirea
acestei icoane făcătoare de minuni, întâmplată în a doua jumătate a
secolului XVII. O doamnă de viţă nobilă, care locuia departe de Moscova,
a zăcut multă vreme, fiind chinuită de o boală istovitoare. Medicii nu
mai sperau să se însănătoşească şi bolnava îşi aştepta sfârşitul. În
această situaţie grea s-a arătat milostivirea Domnului. În somn i s-a
arătat acestei doamne chipul Născătoarei de Dumnezeu, de la care s-a
auzit un glas: "Porunceşte să te ducă la Moscova. Acolo, în biserica
Sfântului Nicolae, se află icoana Maicii Domnului cu inscripţia:
"Potoleşte întristările noastre." Roagă-te în faţa ei şi vei primi
vindecare." Cu adâncă credinţă femeia a pornit la drumul atât de
anevoios pentru ea, şi la sosire a început să caute biserica Sfântului
Nicolae, pe care, după multe căutări a aflat-o. Cercetând toată
biserica, ea totuşi n-a găsit icoana ce-i apăruse în vis. Şi atunci,
povestindu-i preotului paroh vedenia sa, a cerut de la sfinţia sa
povăţuire. Preotul a poruncit slujitorului să aducă din clopotniţă toate
icoanele Maicii Domnului. Aceasta împlinindu-se, s-a descoperit printre
icoanele vechi şi prăfuite o icoană a Maicii Domnului cu inscripţia:
"Potoleşte întristările noastre." Văzând-o, bolnava a exclamat: "Ea
este! Ea este!"
Doamna aceea, care până atunci nu putea să-şi mişte nici mâna, spre
mirarea tuturor, şi-a făcut semnul Crucii, s-a sculat în picioare şi
fără ajutorul slugilor ei s-a apropiat de icoană. Acasă la ea s-a întors
pe deplin sănătoasă, iar icoana a fost aşezată în Biserica Sfântului
Nicolae, la loc de mare cinste, amenajându-se şi un altar în cinstea ei.
Această tămăduire a avut loc la data de 25 ianuarie 1760, zi pe care
Biserica rusă a închinat-o prăznuirii acestei icoane făcătoare de
minuni, alcătuind şi slujba şi acatistul în cinstea ei.
Din toate oraşele au început să sosească suferinzi la icoana nou descoperită şi puterea lui Dumnezeu s-a arătat în numeroase alte minuni săvârşite la această icoană. Un numar foarte mare de minuni s-au săvârşit la icoana Maica Domnului - Potoleşte întristările noastre şi în timpul epidemiei din anul 1771.
Mai multe copii ale icoanei "Potoleşte întristările noastre" au fost realizate şi împărţite în întreaga Rusie, numai în Moscova aflându-se patru icoane purtând acelaşi nume care au fost preamărite prin numeroase minuni. Icoana Maica Domnului - Potoleşte întristările noastre o înfăţişează pe Maica Domnului care ţine Pruncul cu mâna dreaptă, iar mâna stângă se află lipită de obraz. Pruncul ţine în mâna Sa un pergament desfăşurat ce conţine textul: "Potoleşte întristarea mea!"
Din toate oraşele au început să sosească suferinzi la icoana nou descoperită şi puterea lui Dumnezeu s-a arătat în numeroase alte minuni săvârşite la această icoană. Un numar foarte mare de minuni s-au săvârşit la icoana Maica Domnului - Potoleşte întristările noastre şi în timpul epidemiei din anul 1771.
Mai multe copii ale icoanei "Potoleşte întristările noastre" au fost realizate şi împărţite în întreaga Rusie, numai în Moscova aflându-se patru icoane purtând acelaşi nume care au fost preamărite prin numeroase minuni. Icoana Maica Domnului - Potoleşte întristările noastre o înfăţişează pe Maica Domnului care ţine Pruncul cu mâna dreaptă, iar mâna stângă se află lipită de obraz. Pruncul ţine în mâna Sa un pergament desfăşurat ce conţine textul: "Potoleşte întristarea mea!"
Sinaxar 9 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu.
Acesta
era fratele Sfântului Matei Evanghelistul, care fusese mai înainte
vames, si era fiu al lui Alfeu; mergând la propovaduirea Evangheliei,
arzându-se de râvna dumnezeiasca, a stricat toate capistile idolilor,
tamaduind boli si gonind duhuri necurate; pentru care lucru si multimea
limbilor, l-a numit samânta dumnezeiasca. Acesta umblând multa parte a
lumii, si vestind pe Hristos, ca un iubitor de Hristos si patima ce-a
râvnit si moartea, ca a fost rastignit pe cruce, si asa si-a dat Duhul
la Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Andronic, si Atanasia sotia lui.
Acest cuvios Andronic, a fost din Antiohia cea mare, lucrator de
argint, foarte cucernic, plin de fapte bune si bogat; si a luat luisi pe
Atanasia, femeie curata si iubitoare de Dumnezeu; iar bogatia lor o
împarteau în trei parti; o parte la saraci, alta la împodobirea
bisericilor si a treia la trebuinta casei lor. Au nascut ei un fiu si o
fiica, iar dupa nasterea celor doi fii, n-au mai adaugat a se cunoaste
trupeste, ci amândoi se nevoiau pururea în curatie, la rugaciune, si a
face bine saracilor si a cauta pe bolnavi. Traind asa doisprezece ani
împreuna, fiind fiii lor la o vârsta care putea sa dea bucurie
parintilor, într-o zi îmbolnavindu-se amândoi fiii au murit. Deci
Andronic, nu se arata mâhnit de acea întâmplare, ci înca a strigat
fericitul, acel glas al lui Iov, zicând: "Gol am iesit din pântecele
maicii mele, gol ma voi si duce": "Domnul a dat, Domnul a luat". Iar
femeia lui, Atanasia, avea jale nemângâiata, zdrobindu-se cu atâtea
plânsuri, încât de mâhnirea cea mare atâta a slabit încât era sa moara;
pentru ca zicea: "Sa mor si eu cu fiii mei". La îngroparea fiilor lor
s-au adunat toti cetatenii si însusi patriarhul cu tot clerul, si i-au
îngropat în biserica Sf. Iulian. Iar dupa îngropare nu voia Atanasia sa
mearga la casa sa, ci sedea lânga mormântul fiilor sai plângând. La
miezul noptii însa i s-a aratat ei Sfântul Mc. Iulian, în chip de
calugar, zicându-i: "Pentru ce nu lasi pe cei ce sunt aicea sa se
odihneasca, femeie?" Iar ea a zis: "Nu te mânia pe mine, domnule; sunt
mâhnita, pentru ca doi fii am avut, si pe acestia astazi i-am îngropat
împreuna". Iar el i-a zis: "Dar de ce plângi pentru dânsii? Ca în ce
chip cauta firea omeneasca mâncare si nu se poate a nu-i da, asa si
copiii cu cerestile bunatati se hranesc de la Hristos, pe Care roaga-L,
zicând: "Dreptule judecator, daca ne-ai lipsit de cele pamântesti, nu ne
lipsi de cele ceresti". Iar ea auzind acestea s-a smerit si si-a
schimbat mâhnirea în bucurie, ca zicea: "Daca fiii mei vietuiesc în cer,
apoi de ce plâng eu?" Si s-a întors sa mai vorbeasca cu cel ce i se
aratase si nu l-a mai vazut; l-a cautat prin toata biserica, si n-a
aflat pe nimeni. Atunci Atanasia a cunoscut ca vedenie a fost, si s-a
spaimântat; si mergând a spus barbatului ceea ce a vazut, si s-au
mângâiat amândoi. Iar nu dupa multa vreme, a zis Atanasia catre
Andronic: "Lasa-ma la o mânastire, ca sa-mi plâng pacatele", si el
primind cuvântul cu bucurie, fiindca dorea si el, au împartit cea mai
multa parte din avutia lor la saraci, si au iertat robii ce erau
cumparati, iar cealalta avutie a lor au dat-o socrului sau ca sa faca
bolnita de saraci si gazda strainilor, si luându-si putina avere, cât sa
le fie pe cale, au iesit noaptea din cetate numai ei amândoi. Iar
fericita Atanasia întorcându-se, a vazut de departe casa sa, si cautând
spre cer a zis: "Dumnezeule cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: iesi din
pamântul tau si din rudenia ta, si vino la pamântul pe care îl voi arata
tie, cauta si spre noi si ne du întru frica ta. Iata pentru numele tau,
am lasat casa noastra, ca sa nu ne închizi noua usile împaratiei Tale".
Si plângând amândoi, au mers în calea lor si ajungând la Ierusalim s-au
închinat la Sf. Locuri, si vorbind cu multi parinti, au luat
binecuvântare de la dânsii. Si auzind de parintele Daniil, au mers la
dânsul, si i s-au închinat lui; acesta vorbind cu ei cuvânt de mântuire,
mult i-a folosit, si scriindu-le o carte i-a binecuvântat si i-a trimis
la Mânastirea Tavenisiotului.
Deci mergând acolo, a dat fericitul Andronic pe sfânta lui sotie Atanasia la mânastirea de femei. Iar el întorcându-se la parintele Daniil, a primit îngerescul chip si a petrecut fericitul lânga acest parinte doisprezece ani, nevoindu-se. Dupa aceasta a rugat pe parintele sa-l lase pe el la Ierusalim sa se închine la Sfintele Locuri; iar parintele Daniil facând rugaciune i-a dat voie. Si mergând parintele Andronic în partile Egiptului, a sezut sa se odihneasca putin sub un copac, si iata dupa rânduiala lui Dumnezeu a vazut pe fericita Atanasia, femeia sa, care mergea în chip barbatesc, si s-au închinat unul catre celalalt. Deci a cunoscut Atanasia pe barbatul sau, iar el nu a cunoscut-o pe ea. Caci cum era cu putinta sa o cunoasca, ca fata ei se vestejise de înfrânare, si era neagra ca un arap: Catre aceasta înca si rânduiala sa schimbându-si, era îmbracata barbateste, si a întrebat pe Andronic, zicând: "Oare, nu esti tu ucenicul parintelui Daniil, cel ce se numeste Andronic?" Iar el a zis: "Eu sunt". Si iarasi l-a întrebat: "Unde mergi Avva Andronic?" Raspuns-a Andronic: "Ma duc la Sfintele Locuri sa ma închin; dar tu unde mergi, si cum îti este numele?" Iar ea a zis: "Ma duc si eu la Sfintele Locuri, si numele îmi este Atanasie" (pentru ca asa îsi schimbase numele). Si a zis Andronic: "Sa mergem dar împreuna". Iar Atanasie a zis: "De voiesti sa mergi cu mine, sa pui paza gurii tale ca în tacere sa calatorim". Iar el a zis: "Bine, sa fie asa precum voiesti". Grait-a Atanasie: "Sa mergem dar, si rugaciunile sfântului tau staret sa calatoreasca cu noi". Si ajungând la Sfânta Cetate si închinându-se la Sfintele Locuri, s-au întors cu tacere la Alexandria. Si a zis Atanasie catre parintele Andronic: "Voiesti, parinte, sa petrecem amândoi într-o chilie?" Raspuns-a Andronic: "Sa petrecem; însa mai întâi voi întreba pe staret daca ne va porunci noua ca împreuna sa petrecem". Si a zis Atanasie: "Mergi si întreaba, iar eu te voi astepta pe tine în schitul ce se cheama Optsprezecinicul; si de-ti va porunci parintele sa vii la mine, precum am umblat cu tacere, asa cu tacere si în chilie sa petrecem. Iar de nu vei putea sa petreci în tacere, sa nu vii la mine; ca macar si parintele de ar porunci, nu voi sa vietuiesc acolo unde nu ar fi tacere".
Si mergând Andronic la Avva Daniil, i-a spus de împreuna-calatorul sau Atanasie. Si a zis Daniil lui Andronic: "Mergând sa iubesti tacerea, si sa petreci cu Atanasie de vreme ce este calugar desavârsit". Deci a luat Andronic pe Atanasie, si l-a dus în chilia sa, si au petrecut în frica lui Dumnezeu cu tacere alti doisprezece ani; si n-a cunoscut Andronic ca Atanasie este sotia lui; pentru ca aceea se ruga cu deadinsul lui Dumnezeu ca sa nu fie cunoscuta de barbatul sau. Iar Avva Daniil adeseori venea la dânsii si-i învata. Odata fiind la dânsii, si mult graindu-le de folosul sufletului, se întorcea; si mai înainte de a sosi în chilia sa, l-a ajuns fericitul Andronic, zicându-i: "Parinte Daniel, parintele Atanasie se duce catre Domnul!" Si întorcându-se staretul, l-a aflat într-o mare fierbinteala; si a început Atanasie a plânge. Si staretul i-a zis: "Se cade sa te bucuri ca mergi sa întâmpini pe Hristos, iar nu sa plângi". Raspuns-a Atanasie: "Nu plâng pentru mine, ci pentru parintele Andronic; ci sa faci dragoste parinte, dupa îngroparea mea vei afla o scrisoare sub capatâiul meu, si citind-o sa o dai parintelui Andronic". Si facând rugaciune, s-a împartasit Atanasie cu dumnezeiestile taine, si s-a dus catre Domnul. Si au venit fratii sa îngroape trupul lui, si aflara ca era femeie cu firea ei. Iar Avva Daniil a aflat sub capatâiul ei scrisoarea si, citind-o, a dat-o lui Andronic. Atunci a cunoscut Andronic, ca femeia lui era, si toti au laudat pe Dumnezeu. Si s-a auzit aceasta în toate Lavrele, si trimitând Avva Daniil a chemat pe toti parintii cei din Egipt, si pe cei din pustiul cel mai dinauntru, si s-au adunat din toate Lavrele, si au îngropat cu cinste sfântul trup al fericitei Atanasiei, marind pe Dumnezeu cel ce i-a dat o asemenea rabdare. Iar dupa îngroparea ei, au petrecut staretul cu Andronic pâna la a saptea zi, si în ziua a saptea facând pomenirea celei ce se mutase, a voit ca sa ia pe Andronic în chilia sa; iar Andronic îl ruga zicând: "Lasa-ma aicea parinte, ca si eu sa ma îngrop cu doamna mea Atanasia". Si lasându-l staretul s-a dus; si înca nesosind el pâna la chilie l-a ajuns un calugar, zicându-i: "Parintele Andronic se duce catre Domnul". Si a trimis staretul în urma parintilor celor ce plecase, zicând: "întorceti-va cu mine la parintele Andronic; iar ei întorcându-se l-au aflat înca viu, si au luat binecuvântare de la dânsul. Iar sfârsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a îngropat cu fericita Atanasia, laudând pe Dumnezeul cel minunat între sfintii sai. caruia se cuvine marirea, în vecii vecilor. Amin.Avraam
Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Avraam si a nepotului sau Lot.
Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Avraam si a nepotului sau Lot. Avraam s-a nascut prin secolul al doisprezecelea inainte de Hristos la Ur, in tinutul caldeenilor. Se tragea din neamul lui Sem si era casatorit cu Sarah, ramasa fara copii. Dumnezeu il alese pe Avraam pentru a face din el parintele poporului sau. Ii spuse : "Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului" (Facere 12, 1-3). Avraam se incredinta cuvintelor Domnului si fara sa se uite in urma, isi lua pe femeia lui Sarah, pe nepotul sau Lot, avutiile si slugile sale si se duse tot inainte, catre tinutul Canaan. In schimbul credintei sale, Dumnezeu ii promise lui Avraam sa faca un legamint vesnic intre El si urmasii sai, legamint ce avea sa fie simbolizat in taierea imprejur a oricarui nascut de parte barbateasca din descendenta lui Avraam. Ca prim semn al favorurilor sale, Domnul ii dadu un fiu lui Sarah cea sterila, chiar daca si ea si barbatul ei erau foarte inaintati in virsta. Isaac deveni astfel semnul bunavointei lui Dumnezeu si simbolul viitorului Mesia, Hristos, care trebuia sa vina pentru a duce la bun sfirsit si la perfectiune promisiunile facute de Dumnezeu Sfintului Patriarh. Avraam muri intr-o batrinete fericita la virsta de o suta saptezeci si cinci de ani. Fu ingropat in pamintul din Canaan, pe ogorul pe care il cumparase ca sa ii faca mormint lui Sarah.
Cind Lot intra cu Avraam in tinutul Canaan, puse stapinire pe paminturile bogate si fertile din cimpia Iordanului si se instala in Sodoma. Dar locuitorii tinutului erau in acea vreme afundati in viciu si perversiuni. Ei atrasera minia Domnului, care hotari sa distruga orasul. Trimise totusi doi Ingeri ca sa-l vesteasca pe Lot si sa ii porunceasca sa fuga de acolo, el si ai sai. Ii spusera : "Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei!" (Geneza 19 :17). In momentul in care Lot se indeparta, Dumnezeu facu sa ploua peste Sodoma si Gomora pucioasa si foc, si pacatosii murira in chinurile pe care li le pregateste pentru vesnicia in iad. Dar femeia lui Lot nu asculta porunca Domnului si se intoarse pentru a se uita in urma. Fu dintr-odata schimbata intr-o statuie de sare, sa fie de invatatura pentru generatiile ce aveau sa urmeze ca trebuie sa urmeze chemarea Domnului fara nici o privire pentru lumea si obiceiurile din care El ne-a scos.
Lot si Avraam sint praznuiti si cu ceilalti Stramosi ai lui Hristos, in duminica dinaintea Craciunului.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Poplia.
Aceasta traia pe vremea pagânului Iulian, maritata fiind mai
înainte si nascând roada vrednica lui Dumnezeu, pe preotul Ion care a
fost purtator de grija pentru orânduiala Bisericii, si pururea fugea de
vrednicia episcopiei, pentru multa lui smerenie. Deci mergând atunci
Iulian la Antiohia, având multa mândrie demonica si silind pe toti sa
creada în demoni, aceasta cinstita batrâna, a început a cânta în fata
împaratului cu niste fecioare: "Idolii pagânilor argint si aur, lucruri
de mâini omenesti". Pentru aceasta târând-o, au batut-o tare peste
obraz, atâta cât s-a rosit si pamântul de sângele ei, dar nu a fost
omorâta, pâna la întoarcerea Paravatului. Acela însa, fiind înjunghiat,
nu s-a mai întors, iar ea traind un an dupa aceea, cu pace s-a dus catre
Domnul.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul parintele nostru Petru.
Acest fericit ostas a fost pe vremea împaratiei lui Teofil; si
fiindca era încuviintat si la frumusete si la stat, si la chipul
trupului, a fost încins de împaratul mare spatar. Apoi calcând si
lepadând toate lucrurile lumesti, a mers la viata calugareasca, la o
mânastire ce se cheama Dafnes, si si-a pus numele Petre, în loc de Leon.
Apoi s-a dus la Olimp, dupa aceea la Sfintele Locuri, apoi la Laodiceea
si la Attalia, suferind toate ostenelile calatoriei. Deci fiindca
întelese înaltimea vietii si a faptelor sale celor bune, l-a plecat
împaratul Vasile Macedon, de a mers la Mânastirea sfântul Foca. În care
nevoindu-se foarte dupa Dumnezeu, cu pace si-a dat duhul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Acest Sfant Iacov a fost unul din cei 12 Apostoli mari si a trait pe vremea Mantuitorului Hristos. De vreme ce sunt mai multi Apostoli care poarta numele de Iacov, trebuie stiut ca acest Iacov, "fiul lui Alfeu", nu este aceeasi persoana cu Iacov "fratele Domnului", episcopul Ierusalimului si scriitorul Epistolei din Noul Testament.
Traditia crestina ne spune ca Sfantul Apostol Iacov al lui Alfeu a fost ales de Domnul pentru vrednicia apostoleasca, fiindca era un om drept si fara rautate si a slujit cu credinta pe Hristos, vazand faptele Lui, urmand pasilor Lui si propovaduind tainele Lui, incepand de la Botezul Domnului in Iordan si pana la Inaltarea Lui la cer.
Se spune ca dupa Pogorarea Duhului Sfant, Apostolul Iacov al lui Alfeu a mers la neamurile din sudul Palestinei si in Egipt, propovaduind cuvantul mantuirii si aducand la Hristos multime de popoare. Pentru aceasta l-au si numit ele cu un nume nou: numele de "dumnezeiasca samanta," ca pe unul ce a sadit dumnezeiasca credinta in multe inimi omenesti. Si a sfarsit alergarea sa, urmand patimilor Domnului si dandu-si lui Dumnezeu duhul sau, pironit pe cruce, din dragoste pentru Hristos.
Întru aceastã zi, istorisire a Cuviosului Pãrintelui nostru Daniil, despre Andronic si despre sotia sa Atanasia (sec.V).
Dar intr-o zi, copiii imbolnavindu-se, au si murit. Iar fericitul Andronic nu se arata prea mahnit de acea intamplare, ba inca a si strigat acel fericit cuvant al lui Iov, zicand: "Gol am iesit din pantecele maicii mele, si gol ma voi intoarce in pamant. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat ! (Iov. 1, 21). Si altele ca acestea zicea fericitul. Iar femeia lui, Atanasia, avea jale nemangaiata. Zdrobindu-se cu atata plans, de mare mahnire, atat a slabit, de era sa moara; ca zicea: "Sa mor si eu cu copiii mei". Deci, la ingroparea fiilor lor, s-au adunat toti cetatenii si insusi patriarhul cu tot clerul sau, si-i ingropara la biserica Sfantului Iulian. Dar dupa ingropare, Atanasia nu voia sa mearga la casa ei, ci sedea langa mormantul fiilor sai, plangand. Dar, la miezul noptii, i s-a aratat ei Sfantul Mucenici Iulian, in chip de calugar, zicandu-i: "Pentru ce nu lasi pe cei ce sunt aici sa se odihneasca, o, femeie?" Iar ea a zis: "Nu te mania pe mine, doamne, de vreme ce mahnita sunt, ca doi fii am avut si pe acestia i-am ingropat impreuna astazi". Iar el i-a zis ei: "Dar pentru ce plangi pentru dansii. Ca iti spun tie in ce chip cauta firea omeneasca mancare, si nu se poate a nu-i da ei, asa si copiii tai se hranesc cu cerestile bunatati de la Hristos, pe Care roaga-L tu, zicand: "Dreptule Judecator, ne-ai lipsit pe noi de la cele pamantesti, drept aceea nu ne lipsi pe noi de cele ceresti. "Iar ea, auzind acestea, s-a umilit si si-a schimbat mahnirea in bucurie, zicand: "Daca fiii mei vietuiesc in Cer, pentru ce sa plang?" Si si-a intors fata ca mai mult sa vorbeasca ce cel ce i se aratase ei, dar nu l-a mai vazut pe el. L-a cautat apoi prin toata biserica si n-a aflat pe nimeni. Si a zis portarului: "Unde este parintele acela, care acum a vorbit cu mine? "Raspuns-a portarul: "Oare nu vezi ca portile sunt incuiate si n-a intrat aici nimeni, apoi, cum zici, ca a vorbit cineva cu tine?" Atunci Atanasia a cunoscut ca a avut o vedenie si s-a inspaimantat si, mergand la casa ei, a spus barbatului ceea ce a vazut si a auzit, si s-au mangaiat de intristare.
Si, nu dupa multa vreme, a zis Atanasie catre Andronic: "Slobozeste-ma la o manastire, ca sa-mi plang pacatele mele." Si, primind cuvantul cu bucurie, ca aceea dorea si el, au inceput a imparti cea mai mare parte din avutia lor la saraci, au eliberat robii cei cumparati, iar cealalta avutie au dat-o socrului sau, sa faca bolnita pentru saraci si casa de gazduire strainilor, si, luandu-si ei putina avere, cat sa le fie pe cale, au iesit noaptea din cetate, numai amandoi singuri. Iar fericita Atanasia, intorcandu-se a vazut de departe casa ei si, cautand spre cer, a zis: "Dumnezeule, Cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: Iesi din pamantul tau, din neamul tau si vino in pamantul pe care ti-l voi arata tie Eu. (Fac. 12,1). Tu, cauta si spre noi si nu du pe noi pe calea Ta. Iata, pentru numele Tau am lasat casa deschisa, sa nu ne inchizi noua usile Imparatiei Tale". "Si, plangand amandoi, au mers in calea lor. Si, ajungand la Ierusalim, s-au inchinat la Sfintele Locuri si vorbind cu multi parinti, au luat binecuvantare de la dansii. Si, auzind de parintele Daniil, au mers la dansul si i s-au inchinat lui, iar el, vorbind cu dansii cuvant de mantuire, mult le-a folosit lor. Si le-a scris lor o carte si i-a binecuvantat si i-a indrumat spre manastirea Tabenisiotilor (in Egipt). Deci, mergand acolo, a lasat fericitul Andronic pe sfanta lui sotie Atanasia in manastirea de femei, iar el, intorcandu-se la parintele Daniil, a primit ingerescul chip si a petrecut fericitul, langa acest parinte, doisprezece ani, nevoindu-se.
Dupa aceasta a rugat pe parintele sa-l invoiasca pe el, la Ierusalim sa se inchine Sfintelor Locuri. Si, facand rugaciune, parintele Daniil l-a slobozit pe el, cu binecuvantare. A mers, apoi, parintele Andronic in partile Egiptului si a sezut sa se odihneasca putin sub un copac si, iata, dupa randuiala lui Dumnezeu, a vazut pe fericita Atanasia, femeia sa, care mergea imbracata in chip barbatesc si s-au inchinat unul altuia. Deci, a cunoscut Atanasia pe barbatul ei, dar el nu a cunoscut-o pe ea, ca fata ei se vestejise de infranare si era neagra ca un arap si afara de aceasta, inca si randuiala ei o schimbase, imbracaminte barbateasca purtand. Deci, a intrebat ea pe Andronic, zicand: "Oare nu esti tu Andronic, ucenicul parintelui Daniil?" Iar el a zis: "Eu sunt". Si iarasi l-a intrebat: "Deci, unde mergi, ava Andronic?" Raspuns-a Andronic: "Merg la Sfintele Locuri sa ma inchin. Dar tu unde mergi si cum iti este numele?" Iar ea a zis: "Ma duc si eu la Sfintele Locuri si numele imi este Atanasie" (ca asa isi schimbase numele sau; in loc de Atanasia s-a numit Atanasie). Si a zis Andronic: "Deci, sa mergem impreuna." Iar Atanasie a zis: "De voiesti sa mergi impreuna cu mine, apoi sa pui paza gurii tale, ca in tacere sa calatorim." Iar el a zis: "Bine, sa fie asa cum voiesti!" Grait-a Atanasie: "Sa mergem dar, si rugaciunile sfantului tau staret sa calatoreasca cu noi".
Si ajungand la sfanta cetate a Ierusalimului si inchinandu-se la Sfintele Locuri, s-au intors in tacere la Alexandria. Si a zis Atanasie catre parintele Andronic: "Voiesti, parinte, sa petrecem amandoi intr-o chilie?" Raspuns-a Andronic: "Sa petrecem, insa mai intai, voi intreba de a ne va porunci noua staretul sa petrecem impreuna". Si a zis Atanasie: "Deci mergi si intreaba, iar eu te voi astepta pe tine in schitul ce se cheama Optsprezecinul. Si, de-ti va porunci parintele, sa vii la mine, si precum am umblat cu tacere asa, in tacere, si in chilie sa petrecem. Iar de nu vei putea sa petreci cu tacere, sa nu vii la mine. Ca chiar de ar si porunci parintele, nu vreau sa vietuiesc acolo unde nu ar fi tacere." Si, mergand Andronic la ava Daniil, i-a spus lui toate despre impreuna-calatorul sau Atanasie. Si a zis Daniil lui Andronic: "Mergand, sa iubiti tacerea si sa petreci cu Atanasie, ca desavarsit calugar esti." Deci, a luat Andronic pe Atanasie si l-a dus pe el la chilia sa si au petrecut in frica lui Dumnezeu, cu tacere, alti doisprezece ani si n-a stiut Andronic ca Atanasie este sotia lui. Ca, se ruga aceea lui Dumnezeu cu deadinsul, sa nu fie cunoscuta de barbatul sau. Iar ava Daniil adeseori venea la dansii si-i invata pe ei.
Deci, dupa ce a fost la dansii, mult graindu-le de folosul sufletului, pe cand se intorcea la chilia sa, l-a ajuns pe el fericitul Andronic, zicandu-i: "Parinte Daniil, parintele Atanasie se duce catre Domnul". Si, intorcandu-se, staretul l-a aflat pe el cuprins de mare infocare. Si a inceput Atanasie a plange. Si i-a zis lui staretul: "Se cade tie a te bucura iar nu a plange, de vreme ce mergi sa intampini pe Hristos". Raspuns-a Atanasie: "Nu pentru mine, ci pentru parintele Andronic plang. Ci sa ai bunavoirea, parinte, si, dupa ingroparea mea, afland o scrisoare sub capataiul meu si citind-o pe ea, sa o dai parintelui Andronic." Si, facand rugaciunea s-a impartasit Atanasie cu dumnezeiestile Taine si s-a dus catre Domnul. Si au venit fratii ca sa ingroape trupul lui si aflara ca Atanasie era femeie, cu firea. Iar ava Daniil a aflat sub capataiul ei scrisoarea si, citind-o pe ea, a dat-o lui Andronie. Atunci a cunoscut Andronic, ca Atanasie era femeia lui si toti au proslavit pe Dumnezeu.
Si s-a auzit aceasta in toate lavrele Alexandriei si la schitenii cei ce purtau haine albe (ca asa era obiceiul schitenilor acelora, ca umblau in haine albe) si ingropara cu cinste sfantul trup al fericitei Atanasia, slavind pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat ei o asemenea rabdare. Iar, dupa ingroparea ei, a petrecut staretul Daniil cu Andronic pana la a saptea zi, iar in ziua a saptea, facand pomenirea celei ce se mutase, a voit sa ia pe parintele Andronie in chilia sa. Iar Andronic il ruga pe el, zicand: "Lasa-ma aici parinte, ca si eu sa ma ingrop cu doamna mea, Atanasia, si staretul lasandu-l pe el, s-a dus. Si, inca inainte de a sosi el la chilie, l-a ajuns alt calugar, zicandu-i: "Parintele Andronic se duce catre Domnul". Si a trimis staretul in urma parintilor celor ce se dusesera, zicand: "Intoarceti-va cu mine la parintele Andronic". Iar ei, intorcandu-se, l-au aflat pe el abia viu si au fost blagosloviti de el. Si sfarsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a facut dezbinare mare intre schiteni si cei din schitul Optsprezecinul, ca petrecerea cuviosului Andronic si a fericitei Atanasiei era intre doua schituri. Ca ziceau cei cu haine albe: "Este fratele nostru si-l vom lua pe el in schitul nostru, ca sa ne ajute noua rugaciunile lui". Asemenea si parintii din schitul Optsprezecinul ziceau: "Al nostru este fratele si cu sora lui, fericita Atanasia; la noi sa se aseze". Si, abia potolindu-se, au ingropat pe cuviosul Andronic impreuna cu fericita Atanasia, laudand pe Dumnezeu, Cel minunat intru Sfintii Sai, Caruia se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.
Întru aceastã zi, cuvânt despre fapta bunã pe care, câstigand-o, omul se mântuieste.
Sunt patru fapte bune pe care se tine seama la mantuirea omului: postul, a se ruga adeseori Domnului, lucrarea mainilor si curatia trupeasca; la acestea patru se impotriveste diavolul. Prin cea dintai, adica prin mancare, a ispitit pe Adam in Rai. Prin a doua, nerugandu-se Domnului, i-a dat lui Adam rusine si teama de Dumnezeu si l-a facut a se ascunde si a nu veni inaintea Lui, ca nu cumva, inchinandu-se inaintea lui Dumnezeu, Adam, sa primeasca iertaciune de pacatul sau. Iar dupa ce a fost izgonit Adam gol din rai, inca si prin goliciunea aceea voia diavolul sa-l surpe pe om in alt pacat, adica in deznadejde voia sa-l duca pe el. Dar iubitorul de oameni Dumnezeu, stiind mai dinainte facerea de rau a diavolului, a dat lui Adam lucru, asezandu-l pe om in Rai, ca sa-l pazeasca sa sa-l lucreze, zicandu-i: "Lucreaza pamantul din care ai fost luat!" Iar Adam, ingrijindu-se de lucru, a lepadat mestesugirea cea rea, a diavolului. Deci, fiind biruit in aceasta, diavolul a semanat gand rau si in curatia trupeasca, ca a facut a se impodobi fetele lui Cain si a facut sa cada in desfranare cu dansele pe fiii lui Set si a spurcat curatia trupeasca. Drept aceea si Scriptura zice: "Intrat-au fiii lui Dumnezeu la fiicele oamenilor." Ca atunci cand omul isi pazeste trupul curat, fiu al lui Dumnezeu este, nespurcand faptura mainii lui Dumnezeu. Drept aceea, sarguiti-va la lucrul mainilor, ca nu in nelucrare sa ne afle pe noi diavolii si sa ne insele. Iar de va pazi cineva aceste patru fapte bune: postul, rugaciunea, lucrul mainilor, curatia trupeasca, aratat este ca fiu al Luminii si mostean al Imparatiei cerurilor este, intru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia se cuvine slava.
• Pomenirea Sfântului Apostol Iacov
lacov, fiul lui Alfeu, a fost unul dintre
cei doisprezece Apostoli. El a fost frate de sînge cu Sfîntul Apostol
şi Evanghelist Matei. El a fost martor ocular al minunilor şi cuvintelor
adevărate ale Domnului şi Mîntuitorului nostru lisus Hristos, martor
ocular al Patimii Lui, al Învierii şi Înălţării Lui. După Pogorîrea
Sfîntului Duh la Cincizecime, lui lacov i-au căzut sorţii ca să predice
Evanghelia lui Hristos în Elefteropolis şi ţinuturile înconjurătoare,
iar apoi în Egipt, unde a luat chinuri grele pentru Mîntuitorul. Cu
mare putere în faptă şi în cuvînt, Sfîntul Apostol lacov a semănat
vestea mîntuitoare a Cuvîntului lui Dumnezeu întrupat, dărîmînd la
pămînt idolii, scoţînd diavolii afară din oameni, şi vindecînd toată
neputinţa şi boala întru Numele Domnului lisus Hristos. Lupta şi rîvna lui pentru Evanghelie au fost încununate cu roadă îmbelşugată. Mulţi păgîni au crezut în Hristos, s-au întemeiat şi s-au înălţat biserici, s-au sfinţit episcopi şi preoţi.
Sfîntul lacov a luat moarte mucenicească în Egipt, la Ostracina, unde a
fost răstignit pe cruce de către păgîni. Aşa s-a strămutat fericitul
lui suflet la ceruri, unde domneşte veşnic împreună cu împăratul Slavei.
• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Andronic şi a Athanasiei, soţia lui
Andronic a fost cetăţean al Antiohiei celei mari, pe vremea împăratului Teodosie cel Mare. El era de meserie aurar. Şi
el şi soţia lui erau oameni foarte credincioşi, luptînd pururea să
împlinească cu fapta, cu gîndul şi cu cuvîntul poruncile Mîntuitorului
Hristos şi Sfintei Lui Biserici. Din veniturile lor, ei o treime o
împărţeau săracilor, altă treime o dădeau spre chiverniseala sfintelor
biserici, iar a treia o păstrau pentru nevoile casei lor. După ce
li s-a născut lor şi al doilea fiu, ei s-au sfătuit să ducă mai departe
o veiţuire mai înaltă, ca frate şi soră. Vieţuind ei astfel timp de
doisprezece ani, prin nepătrunsa purtare de grijă a lui Dumnezeu,
amîndoi fiii au murit în aceeaşi zi, spre plînsul părinţilor lor, şi mai
ales al mamei lor, Athanasia. Copiii au fost înmormîntaţi amîndoi în
Biserica Sfîntului Iulian, iar Athanasia, covîrşită de durere, nu mai
voia să plece de lîngă mormintele fiilor ei. Atunci
însuşi Sfintul Mucenic Iulian a venit lîngă Athanasia sub chip de
monah, certînd-o pentru suferinţa ei prea mare şi apoi mîngîind-o. El
i-a arătat că fiii ei sînt în Raiul lui Hristos, unde nu duc lipsă de
nimic şi sînt mai fericiţi decît au fost pe pămînt lîngă părinţii lor.
Plină de bucurie, Athansia a mers la casa ei, descoperindu-i soţului ei
Andronic vedenia ce o avusese în Biserica Sfîntului Mucenic Iulian. Ei
îndată au lăsat casă şi averi spre chiverniseala săracilor, şi au plecat
către Egipt, unde au primit amîndoi îngerescul chip: Sfîntul Andronic
la Skit, ca ucenic al marelui Avvă Daniel, iar Sfînta Athanasia într-o
mănăstire de femei tabenisiotă. Plăcînd lui Dumnezeu cu nevoinţele lor
bune de ani îndelungaţi, ei s-au săvîrşit cu pace către Domnul, Care i-a
aşezat în Locaşurile Sale Cereşti. Mai întîi s-a săvîrşit Sfînta
Athanasia, iar opt zile mai tîrziu, şi Sfîntul Andronic.
• Pomenirea Dreptului Avraam şi a Dreptului Lot
Vieţile acestor Drepţi ai Vechiului Testament se află la Cartea Facerii.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie, Patriarhul Alexandriei
Sfîntul Dimitrie a fost al unsprezecelea
Episcop al Alexandriei, de la Sfîntul Apostol şi Evanghelist Marcu. El
bine şi înţelept a păstorit turma lui Hristos din Alexandria, vreme de
treizeci şi trei de ani lungi şi rodnici, din 189 şi pînă la 231 după
Hristos. În această vreme el a primit scrisori cu cereri din India, şi
1-a trimis acolo pe Sfîntul Pantaenus, conducătorul vestitei şcoli
catehetice de la Alexandria, spre a predica Sfînta Evanghelie acelui
popor. Cu ocazia acestei călătorii misionare în India a aflat Sfîntul
Pantaenus Evanghelia de la Matei, scrisă în aramaică.
• Pomenirea Sfântului Ştefan, Despotul [Voievodul] Serbiei
El a fost fiul Despotului Gheorghie şi al
Despotinei Irina. El şi sora lui Mara au trăit ceva vreme la curtea
Sultanului Murat al II-lea. Lui i-au scos ochii turcii,
la Iedrene, precum şi fratelui lui, Grgur. El a devenit Despot al
Serbiei la anul 1458. Curînd după aceea el a trebuit să se refugieze în
Albania, unde s-a căsătorit cu Anghelina, fiica lui Skanderbeg. Orb şi cu destin tragic, dar plin de credinţă în Dumnezeu, Ştefan a trecut la cele veşnice în Italia, la anul 1468. Sfintele lui moaşte odihnesc la Mînăstirea Kruşedol, care a fost ctitorită de fiul lui, Maxim.
Cântare de laudă la Sfântul Apostol lacov
De Domnul trimis,
Domnului supus,
Atotslăvitul lacov bine s-a nevoit:
El pretutindeni Evanghelia a vestit,
Ca din a ei sămînţă să rodească
Popor credincios lui Dumnezeu.
El mierea cea dumnezeiască în Siria toată şi în Egipt
Cu rîvnă mare a purtat.
El cu ale Domnului cuvinte dulci, vindecătoare
Mulţime de popor de la foamete a scăpat.
Pe unde a vestit, pretutindeni,
Minuni mari în urma lui a lăsat:
Vase duhovniceşti de miere pline, revărsat.
Mierea vieţii este aceasta, în izvor nesecat:
Sfinte biserici, plină de bogăţie dulce, curată.
În ele Făcătorul Cel Veşnic neîncetat Se slăveşte,
În ele se preamăreşte veşnic Lucrarea Fiului lui Dumnezeu.
Hristos este a credincioşilor miere,
Mana de viaţă făcătoare, din pline şi din vin.
lacov săvîrşitu-şi-a alergarea întru roşie pecete:
Al său sînge de mucenic, de pe Cruce izvorînd.
El astfel s-a încununat de Hristos, în ceruri,
Ca şi ceilalţi Apostoli ai lui Dumnezeu.
Cugetare
Felul în
care Dumnezeu pedepseşte şi iarăşi mîngîie se vede limpede din vieţile
ultimilor despoţi ai Serbiei, din vremea ocupării pămînturilor sîrbeşti
de către turci. Turcii nu au năpădit Balcanii, cotropind
popoarele creştine (greci, bulgari, sîrbi) cu de la ei putere, ci prin
îngăduinţa lui Dumnezeu, tot aşa cum odinioară Nabucodonosor nu a
cotropit poporul lui Israel şi Ierusalimul cu de la sine putere, ci prin
îngăduinţa lui Dumnezeu. Din pricina păcatelor grele ale principilor şi
nobililor a suferit amarnic poporul sîrbesc! Adevărat este că acei
principi şi nobili au suferit încă şi mai amarnic. Despotul Gheorghie a
murit în surghiun; doi dintre fiii lui, Ştefan şi Grgur, au fost orbiţi
de către turci; fiica lui a fost silită să se mărite cu un sultan; fiul
lui mijlociu s-a ridicat împotriva propriei lui mame, Irina, luînd cu
samavolnicie scaunul domnesc de la Smederevo, doar spre a pieri rău la
scurt timp după aceea. De îndată ce a fost ridicat Despot, Ştefan cel
orb a trebuit să fugă în Albania, iar de acolo în Italia, unde, fugar şi
nefericit, s-a săvîrşit către Domnul. Toate acestea au fost pedepsele
lui Dumnezeu. Dar mila şi mîngîierea Lui atunci, care au fost? Ele au
fost acolo că Dumnezeu i-a preaslăvit şi pe Ştefan şi pe soţia lui
Anghelina, şi pe fiii lor, Maxim şi loan. După ce a zăcut timp de opt
ani în mormînt, trupul lui Ştefan s-a aflat întreg şi scoţînd miros de
bunămireasmă, atunci cînd a fost exhumat spre a fi adus acasă, în
Serbia. Multe minuni s-au lucrat atunci prin atingerea de sfintele lui
moaşte. Dumnezeu a preaslăvit la fel şi pe soţia lui, Anghelina, şi pe
fiii lor, Maxim şi loan, cu sfinţenie şi cu mărire.
Luare aminte
Să luăm aminte la Sfîntul Proroc Ilie, care a făcut să se pogoare cu minune foc din cer (III Regi 18):
- La cum Sfîntul Ilie s-a rugat lui Dumnezeu pe Muntele Cârmei, de faţă stînd regele Ahab, toţi popii idoleşti şi tot poporul;
- La cum s-a pogorît foc din cer şi a ars jertfa adusă Domnului de către Prorocul Ilie.
Predică
Despre cum numai nebunii nu Îl recunosc pe Dumnezeu - „Zis-a cel nebun întru inima sa: «Nu este Dumnezeu!»”.
„Stricatu-s-au oamenii şi urâți s-au
făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este
pînă la unul” (Psalmul 13: 1).
Mintea este cîrma întregului om. Ea sfătuieşte, lămureşte şi conduce. Atît sufletul cît şi trupul acţionează conform poruncilor minţii. Dacă mintea este dreaptă înaintea lui Dumnezeu, atunci întregul om este drept înaintea Lui. Dacă mintea este nelegiuită, nedreaptă şi strîmbă înaintea lui Dumnezeu, atunci aşa este înaintea Lui şi întregul om.
Chiar dacă numai şi cu gîndul zice omul: „Nu este Dumnezeu”. simplul acesta gînd îndată prinde viaţă în faptele lui.
Căci mai întîi sînt gîndurile rele, iar faptele cele rele urmează
inevitabil. Vedem noi oare cît de bine cunoaşte prorocul insuflat de
Dumnezeu sufletul omenesc? Mai întîi, el arată cauza, iar apoi arată şi
consecinţele la care duce ea. Faptele rele ies cu necesitate din
gîndurile cele rele.
De aceea, fraţilor, să nu îi credeţi pe cei pe care îi auziţi zicînd: „Eu nu cred în Dumnezeu, dar fac binele”.
Mai întîi,
cel care nu crede în Dumnezeu nici măcar nu ştie ce este acela binele,
necum să mai facă şi diferenţa între bine şi rău.
Prin necredinţa lui, el se taie pe sine cu mîna lui de la cel mai mare Bine şi de la însuşi Izvorul oricărui bine!
În al doilea rînd, să privim cu luare aminte la următorul fapt: anume că toate faptele celor fără Dumnezeu sînt stricate şi urîte.
Ele sînt stricate pentru că sînt rele, fără valoare şi nedurabile; ele
sînt urîte pentru că sînt împotriva voii lui Dumnezeu Celui Viu.
Cei fără Dumnezeu nu sînt capabili să deosebească binele de rău, căci deosebirea aceasta nu se poate face cu precizie decît la lumina legii lui Dumnezeu. Se mai întîmplă însă şi oameni care zic că ei cred în Dumnezeu, pe cînd faptele lor sînt pline de urîciune şi potrivnice Legii lui Dumnezeu. Aceştia sînt aceia care îl mărturisesc pe Dumnezeu doar cu buzele, dar cu inima lor sînt foarte departe de El.
Dumnezeu trebuie mărturisit şi cu inima, şi cu credinţa în El, şi cu faptele credinţei în El.
Dar se mai întîmplă şi oameni care cred în Domnul şi cu cuvîntul, şi cu inima, şi cu toate acestea sînt robi păcatului.
Aceasta se întîmplă fie din slăbiciunea voinţei lor, fie din lucrarea diavolului, [fie, cel mai des, din amîndouă]. Acest fel de om trebuie să se pocăiască pururea din tot cugetul, sufletul şi vîrtutea lui, şi va primi iertare. Pocăinţa este mîntuitoare chiar şi pentru cei care sînt fără Dumnezeu! – cu cît mai mult nu va fi atunci pentru cei credincioşi! Cîtă vreme suflă omul pe pămînt, el are şansa să se pocăiască. Dar cine poate fi sigur că va mai trăi şi mîine? De aceea, amînarea pocăinţei pe mîine este curată nebunie.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase
Dumnezeul nostru, Mîngîierea sufletelor noastre, Fiule al lui Dumnezeu!
Ajută-ne nouă să ne pocăim cu amar de păcatele noastre, aşa cum ne ajuţi
şi să suflăm în fiecare zi! Căci Ţie se cuvine toată slava şi
mulţumirea în veci, Amin!
