Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Cosma de Yakhrom”
14 Octombrie
Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Cosma de Yakhrom” i s-a arătat Sfântului Cosma (18 februarie) atunci când îl însoțea pe învățătorul său.
Nu departe de vechiul oraș Vladimir, lângă un izvor care alimenta râul Yakhrom, doi călători, un proprietar de pământuri bolnav și ucenicul său, Cosma, au oprit să se odihnească. Obosit de călătorie, bolnavul a adormit. Deodată, Cosma a observat o lumină orbitoare care venea dinspre un copac din apropiere și a auzit o voce misterioasă: Îngrijește-te să înțelegi cuvintele Vieții. Trăiește o viață plăcută lui Dumnezeu și caută bucuria celor neprihăniți, ca apoi să te bucuri de binecuvântările veșnice.
În copac, tânărul Cosma a zărit o icoană a Maicii Domnului. El a luat cu evlavie icoana și a așezat-o pe învățătorul său cel bolonav, care mai apoi s-a trezit vindecat în mod minunat.
După ce ucenicia s-a terminat, Cosma a mers la Lavra Peșterilor din Kiev. După ce a fost tuns în monahism, i-a uimit prin asceza sa chiar și pe călugării cu experiență.
După mulți ani, Sfântului Cosma i s-a arătat un înger, spunându-i să se întoarcă la locul unde a găsit icoana. Îndeplinind porunca, el a mers pe malul râului Yakhrom, acolo unde o descoperise. Când a ajuns, locul s-a umplut din nou de o lumină greu de descris. Aici, sfântul a fondat o mănăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și a așezat icoana făcătoare de minuni în biserica mănăstirii.
Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Cosma de Yakhrom” este prăznuită în ziua descoperirii sale, pe 14 octombrie. Monahul Cosma a trecut la Domnul pe 18 februarie 1492 și a fost trecut de Biserică în rândurile sfinților.
Sinaxar 14 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, Cuvioasa Maica noastra Parascheva cea noua.
Aceasta
cu adevarat mare si vestita între femei, Cuvioasa si pururea pomenita
Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si
acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam bun si mariti, înavutiti
cu foarte multi bani si averi; mai mult însa îi marea si îmbogatea drept
cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar
aducând la lumina pe cuvioasa, întâi au renascut-o prin scaldatoarea cea
dumnezeiasca, apoi pe cale înaintând, o învatara toata îmbunatatirea si
asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades
mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a
auzit aceste dumnezeiesti binevestiri: "Cel ce voieste a veni dupa Mine,
sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie". Îndata
toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica, întâlnind un
sarac, ascunzându-se de maica sa si dezbracând hainele stralucite si
luminate ce purta, le-a dat lui si ea a îmbracat pe ale aceluia,
luându-le pe acestea cu oarecare mestesugire înteleapta.
Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip s-au îngrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica în casa parinteasca erau ca niste preîntâmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca în ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind binecuvântata de sfintii barbati cei de acolo si întarindu-se cu rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut în Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei însisi si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbând si cetati si sate calcând si neaflând-o, s-au întors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrând în el cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare într-acest sfânt locas, tot felul de îmbunatatiri savârsind; caci întru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari neîncetate, batai în piept, tipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamântului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa pregatita a iesit din biserica si îngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si îndestulându-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat" si saturându-se si zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasare, a nimerit la o viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. Însa cât s-a nevoit aci, prin care pe vrajmasul diavol pâna în sfârsit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe si de tot felul a navalit asupra ei, neputând a le da în scris toate, putine oarecare din ele spre pomenire vom adauga aci. Bautura întrebuinta apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta asternutului o împlinea o rogojina, iar îmbracamintea era o haina si aceasta foarte zdrentaroasa, cântarea pe buze neîncetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea.
Deci multi ani rabdând în aratata mânastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a iesit de aci si a venit la Ioppe si intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casa, si a ajuns cu corabia la limanul patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii ale sfarâmarii de corabie, în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la biserica sfintilor si întru tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind întelepteste uneltirile vicleanului înselator. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbita si din potopul acestor curgatoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredintând sfânt sufletul sau mâinilor îngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si dumnezeiesti; iar trupul cel din pamânt si înfrumusetat cu dumnezeiesti îmbunatatiri l-a ascuns în pamânt. Multa vreme dupa aceasta a trecut si cineva, rau cheltuind viata si obsteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii sfinti aratându-se în vis: "Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare fiind si lumina nu pot suferi întunericul si murdaria". Însa zabovind acel dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere obisnuita, sau vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfânta l-a strigat si cumplit l-a îngrozit. Si dupa ce calugarul si-a venit în sine dupa cum se cuvine si din numele cuvioasei, care îi arata cu degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu sârguinta a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu totii obsteste alergând ca la o vistierie foarte înavutita au sapat pamântul. Iar dupa ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfânt trup al cuvioasei aflându-l întreg cu totul pazit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfintilor Apostoli, umplând aerul de mirezme si tamâieri si cântând dumnezeiesti psalmi. Însa câte minuni a savârsit dupa asezarea moastelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea si pâna acum savârseste, cu neputinta este în scris a le da; caci covârsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme ce vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, înca si cele atingatoare de moarte; si în scurt a zice, departeaza toata neputinta nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu înceteaza, nici va înceta, îmbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamarit-o.
Despre aceea, ca sfintele moaste ale cuvioasei aflate în cetatea Târnovei, capitala oarecând a crailor bulgari, s-a stramutat de aci la Belgrad, si de acolo în orasul Constantinopol, povestesc Evtimie si Rafail; asemenea si Meletie al Atenei si Dositei patriarhul Ierusalimului. Tot la acelasi loc aflam si povestire de stramutarea moastelor ei din orasul Constantinopol aici la Iasi. Adica, "Patriarhul Constantinopolului Partenie batrânul, luând bani de la domnitorul Moldaviei Vasilie, cu cuvânt ca sa plateasca datoriile Patriarhiei, spânzurând de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele moaste, ce se pazeau în Patriarhie, le-a trimis aici catre stapânitorul Moldoaviei".
Iata ce zice despre aceasta Cantemir domnitorul Moldovei: "Sfânta Parascheva, precum aflam din cartile bisericesti, era stapâna a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câstigat marele Apocavcos, Voievodul însusi stapânitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, sa stramute sfintele ei moaste din biserica patriarhala a Constantinopolului; le-a câstigat acestea pentru cele multe si mari binefaceri si slujbe facute sfintei biserici celei mari; ca din însasi veniturile sale a platit peste 260 pungi ce datora ea turcilor si crestinilor. Însa fiindca la turci este oprit a stramuta mort peste trei mile, afara de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana, ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste si ca sa ia porunca catre un Capugibasa, ca sa le însoteasca la Moldavia. Toata povestirea aceasta a stramutarii acesteia este zugravita pe peretele de amiazazi al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla sfintele ei moaste. Între alte lucruri se înfatiseaza acolo si Capugibasa cu ofiterii lui, mergând la petrecerea sfintelor moaste".
Aceasta stramutare de atunci este descrisa si pe marmura Cuvucliului, unde sunt asezate sfintele moaste, asa: "Cu vointa Tatalui, cu bineplacerea Fiului si cu conlucrarea Sfântului si de viata facatorului Duh, a Dumnezeului celui marit si închinat în Sfânta si cea de o fiinta si nedespartita Treime. Binecinstitorul si de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toata Moldavia, fiind râvnitor si aparator al sfintei credinte rasaritene, dupa dumnezeiasca îngrijire, a stramutat din Constantinopol cu multa osârdie si prea multa dorinta aceste cinstite moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova. Aceasta stramutare a fost a treia. Iar preasfintitul si fericitul a toata lumea patriarh Partenie, cu toata bunavointa si sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaste ca pe o vistierie dumnezeiasca, cu prea fericitii trei mitropoliti: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfintitului Varlaam mitropolitul Sucevei si a toata Moldavia; iar binecinstitorul si de Hristos iubitorul si cu mila lui Dumnezeu stapân al nostru si domnitor a toata Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasa iesind cu evlavie si din tot sufletul primind aceasta nepretuita vistierie, potrivit le-au pus si le-au pastrat în cea noua zidita biserica a Sfintilor Trei Ierarhi si ai lumii dascali: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântatorul si Ioan Gura de Aur, spre cinstea si marirea lui Dumnezeu celui laudat în Treime si spre vesnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lasarea pacatelor sale si a tot stralucit neamul lui. În anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelasi an s-a nascut si preaiubit fiul lui, Ioan Stefan Voievod, ca-ruia sa-i dea Domnul zile îndelungate si viata de multi ani. Amin".
Din traditie avem povestiri de multe minuni savârsite de cuvioasa în anii cei dinaintea noastra, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna si a le publica spre lauda lui Dumnezeu slavitorul sfintilor Sai; înca si în zilele noastre nu conteneste a face minuni celora ce cu credinta alearga la ea. Caci câti neputinciosi au evlavie la sfintele moaste, alergând cu credinta sau din acoperamânturile puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând si purtând, dobândesc vindecare! Si la neplouare, sau alta nevoie mare, facând litanie crestinii cu sfintele moaste, nu se lipsesc de cerere. Ci si în patria ei Epivata unde, precum se zice, casa ei parinteasca a fost prefacuta în biserica cu numele ei, cuvioasa face multe minuni, careia se cuvine marirea în vecii vecilor. Amin.
In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate in minunata biserica a manastirii "Sfintii Trei Ierarhi", ctitoria domnitorului. Cinstitele moaste au ramas aici pana in anul 1884, cand au inceput lucrarile de restaurare a sfantului lacas, fiind mutate in paraclisul manastirii. Dar in seara zilei de 26 decembrie 1888, dupa slujba Vecerniei, din neatentie a ramas aprinsa o lumanare din sfesnicul de langa racla din lemn in care erau asezate cinstitele moaste; peste noapte sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezata racla, arzand mocnit toata noaptea, fiind prefacut totul intr-un morman de jar. A doua zi dimineata, autoritatile de stat si bisericesti, preotii si credinciosii au constatat ca cinstitele moaste au ramas neatinse, inca o minune savarsita prin puterea lui Dumnezeu.
Ridicate din mormanul de jar, moastele Cuvioasei au fos adapostite provizoriu in altarul paraclisului de la manastirea Sfintii Trei Ierarhi si in curand stramutate in noua catedrala mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai inainte, la 23 aprilie 1887. Aici se gasesc si astazi, fiind cinstite de obstea dreptcredinciosilor moldoveni, care ii cer sa mijloceasca pentru ei inaintea tronului ceresc, fiind socotita ca o adevarata ocrotitoare a Moldovei.
In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara.
De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in "Targul Romanului". Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.
Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:
"Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia." (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Nazarie, Protasie, Ghervasie si Chelsie.
Acestia
s-au nevoit în Roma în zilele lui Neron împaratul, dupa savârsirea
Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Dintre acestia Sfântul Nazarie era
din tata de bun neam si bogat, asemenea si din mama, povatuindu-se spre
dreapta credinta de Apostolul Petru si botezându-se de Lin episcopul
Romei. Deci când a fost în vârsta de douazeci de ani, trecând prin
cetatile Italiei, propovaduind, a atras pe multi la credinta; iar peste
zece ani, nimerind în cetatea Plachentia a aflat de Protasie si
Ghervasie, bagati în temnita de capetenia Anulie si a fost gonit din
acea cetate. Mergând dar la alta cetate numita Chimelin, a luat cu sine
pe Sfântul Chelsie, fiind copil de trei ani, si îndata a fost bagat în
temnita de capetenia Dinovie. Apoi dându-i-se drumul de acolo, s-a dus
la cetatile lui Tiberie, binevestind si fiind prins de Neron a fost
legat si dat la fiare. Scapând de acestea nevatamat, iarasi s-a dus în
Plachentia, si a aflat vii în temnita pe Ghervasie si pe Protasie; si a
fost trimis din nou la Roma de Anulie, unde s-a facut pricina de
mântuire mosului sau; si întorcându-se la Mediolan, i s-a taiat capul
împreuna cu Ghervasie, Protasie si Chelsie.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Silvan.
Acesta era din Gaza, barbat blând, întreg cu credinta, preot al
bisericii din Gaza, batrân cu vârsta; care stând fata înaintea poporului
chesarenilor, a fost batut cu amar si i s-au strujit coastele. Apoi a
fost osândit sa munceasca la baile de arama din Zoora; si de acolo fiind
scapat de credinciosi, s-a învrednicit a fi facut episcop. Si ajungând
la adânci batrâneti si în neputinta, caci era slabit de boala, i s-a
taiat capul de catre închinatorii la idoli.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Petru Avselamul.
Acesta era din muntii Elevterupolei, din satul ce se cheama Ania,
tare si sporit cu sufletul; iar cu trupul tânar si vârtos. Si multe
rabdând în nevointa pentru credinta si toate cele pamântesti
defaimându-le, în al saselea an al împaratiei lui Diocletian si
Maximian, s-a facut jertfa bine primita lui Dumnezeu, savârsind lupta
prin foc.
Tot în aceasta zi, Sfântul Eftimie, care s-a luptat în Tesalonic pentru Sfintele icoane.
Tot în aceasta zi, Sfintii patruzeci de Mucenici cei din Egipt si Palestina, care de sabie s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Ca, aprinzandu-se de dumnezeiasca dorire, cine va putea spune izvorul lacrimilor si suspinurile ei cele multe si neincetate, neavand alta grija decat intampinarea Mirelui, zicand: "Pe Tine, Mirele meu, Te caut." Ca se sarguia vrajmasul sa o duca la deznadejde, infricosand-o prin naluciri si aratari. Dar a biruit pe diavolul, precum David pe Goliat, ferindu-si sufletul si trupul de pacat si de necuratie si facandu-se mireasa iubita a lui Hristos.
Deci, a venit ingerul Domnului si i-a zis: "Sa lasi pustiul si sa te intorci in patria ta, ca acolo ti se cuvine sa-ti dai trupul pamantului." Si, intelegand Cuvioasa ca porunca este de la Dumnezeu si ca viata ei este scurta, a lasat fara voie pustiul si, venind in imparateasca cetate, a intrat in Biserica cea prea frumoasa, in Sfanta Sofia si in biserica Vlahernii, a Nascatoarei de Dumnezeu, si a dat lauda lui Dumnezeu, ca i-a ajutat sa-L slujeasca cu credinta, si a plecat, apoi, la Ierusalim sa se inchine Sfintelor Locuri ale Patimilor Domnului. Deci, ajungand la tinta calatoriei sale pe pamant si vazand, cu mare multumire sufleteasca, acele sfinte locuri calcate de picioarele Mantuitorului, a zburat ca o pasare prin pustia Iordanului si, afland o manastire de fecioare, a intrat intr-insa si canta necontenit laude lui Dumnezeu, varsand rauri de lacrimi, ca o stapanea o nesfarsita dragoste de Mirele Hristos si i se daruise cea mai inalta bunatate pustniceasca, smerita cugetare. Deci, asa nevoindu-se a ajuns pana la 25 de ani. Cuvioasa Parascheva s-a intors in patria sa, la Epivat. Si, petrecand acolo inca doi ani, rugandu-se pentru sine si pentru toata lumea, si-a dat obstescul sfarsit in mainile preaiubitului ei Mire, Hristos cel viu, iar trupul ei a fost ingropat langa biserica.
Si, trecand vreme de multi ani, Dumnezeu a descoperit moastele ei, prin vedenii, si le-a proslavit cu faceri de minuni. Ca bolnavii si indracitii dobandeau tamaduire, atingandu-se de sfintele ei moaste. Deci, moastele Sfintei au fost luate de imparatul Asan al romanilor si bulgarilor si au fost asezate, mai intai, la Tarnovo, au fost stramutate, apoi, la Belgrad pe vremea sultanului Selim al II-lea, si, in sfarsit, au fost aduse la Constantinopol, la biserica patriarhiei. Aceste moaste, mai pe urma, maria sa Vasile voievod le-a adus din Constantinopol la Moldova, in orasul Iasi, la manastirea Sfintilor Trei Ierarhi, la 14 octombrie, in anul 1641 de la Hristos, si au fost asezate in minunata lui ctitorie. Dimitrie Cantemir, luminatul domn al Molodovei, descrie astfel aducerea acestor sfinte moaste la Iasi: "Sultanul Murad al IV-lea a dat voie Domnului Moldovei, Vasile, sa stramute sfintele moaste din biserica patriarhiceasca a Constantinopolei si le-a castigat acestora pentru cele inalte si multe binefaceri si slujbe facute Bisericii celei mari, ca a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste. Iar toata stramutarea este zugravita pe peretele de miaza-zi al Bisericii Trei Ierarhi."
Astazi, moastele Sfintei Parascheva se afla in biserica sfintei Mitropolii din Iasi. Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
Întru aceastã zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Nazarie, Protasie, Ghervasie si Chelsie.
Despre Sfantul Nazarie se stie ca era de bun neam din Roma si ca pe parintii lui i-a povatuit la credinta Sfantul Apostol Petru insusi, iar el a fost botezat de Sfantul Lin, episcopul Romei, la 20 de ani. Aprins de ravna pentru mantuirea sufletelor, a parasit cetatea sa, Roma si a propovaduit in mai multe locuri din Italia, ca un vrednic urmas al Apostolilor. Ajungand la Milano, paganii l-au prins, impreuna cu un tanar, Chelsie, care-l insotea ca ajutor in calatoriile sale, si amandoi au fost aruncati in temnita. Acolo au intalnit pe Sfintii Ghervasie si Protasie si au fost osanditi toti patru la taierea capului.
Întru aceeasi zi, cuvânt al Sfantului Antioh, despre asteptarea viitoarelor bunãtati.
Asteptarea bunatatilor viitoare este in lupta cu bunatatile cele de acum. Pentru viata ce va sa fie, toata viata, aceasta trece ca o umbra si ca o panza de paianjen si, pentru nadejdea si bucuria cea asteptata, oamenii se sarguiesc a vietui acolo unde-si au nadejdea, caci cei a caror dorire este in ceruri, aceia, au trebuinta de iesirea lor din trup, inainte de a trece la vesnicile si viitoarele bunatati, pe care mintea omeneasca nu poate sa le ajunga. Pentru aceea, cu toata paza sa ne pazim inima noastra, asteptand sa ne veselim in casa stapanului Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce a saracit pentru noi si patimi in locul nostru a luat ca sa ne faca pe noi partasi Imparatiei Lui si de slava Lui, cea viitoare, sa ne indestulam. Pe El iubindu-L, vom intra in locasul cel gatit dreptilor si vom vedea lumina cea neinserata si ne vom bucura cu bucurie negraita, unde este Tatal si Fiul si Sfantul Duh. Ca de aceasta, si Pavel scriind romanilor zice: "Va indemn deci, fratilor, pentru indurarile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu, ca inchinarea voastra cea duhovniceasca. Si sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si desavarsit? (Rom. 12, 1-2) Si iarasi a zis: "Noua ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Sfant, ca Duhul toate le cearca si adancurile lui Dumnezeu. Ca cine din oameni stie cele ce sunt in om? Asa si tainele lui Dumnezeu nimeni nu le cunoaste, fara numai Duhul lui Dumnezeu." Si iarasi: "Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si nu se va atinge de ele osanda, ca chiar de sunt in lumea aceasta, nadejdea lor este plina de nemurire." Putin fiind pedepsiti aici, mari bunatati vor primi acolo. Ca Dumnezeu i-a incercat pe ei aici, si i-a aflat vrednici de El. Ca pe niste jertfe intregi i-a primit pe ei si in ziua cercetarii le va straluci soarele. Ca de aceasta a zis David: "Seara se va salasui, lui plangere, iar dimineata, bucuria" (Ps. 29, 5) Iar Apostolul: "Iar daca ati inviat cu Hristos, cele de sus cautati, unde este Hristos, sezand de-a dreapta Tatalui, cele de sus cautati, iar nu cele de pe pamant." Si iarasi: "Izbaviti fiind de pacat, robi facandu-va lui Dumnezeu, aveti rodul vostru spre sfintenie, iar sfarsitul, viata vesnica" (Rom. 6, 22). Si Domnul a zis: "Sa fie mijloacele voastre incinse si facliile voastre aprinse. Si voi fiti asemenea oamenilor care asteapta pe Stapanul lor, cand se va intoarce de la nunta, ca, venind si batand, indata sa-i deschida. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind stapanul le va afla veghind. Adevarat zic voua ca se va incinge si le va pune-le masa, si, apropiindu-se, le va sluji". (Luca 12, 35) Dumnezeului nostru, slava!
Întru aceeasi zi, cuvânt al aceluiasi Antioh, despre lãcomie.
Zis-a Domnul: "Nimeni nu poate sluji la doi domni, ca ori de unul nu va griji, iar de altul se va tine, sau pe unul va ura si pe celalalt il va iubi, nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona", adica bogatiei si a va slobozi de pacat, ca sa va faceti robi ai dreptatii. De va trece bogatia alaturi, nu va lipiti inima de ea. Ca amar este pacatosului celui ce umbla pe doua cai. De vreme ce, dupa Lege, de va fi o parte stricata si o parte curata, apoi necurat este tot. Asemenea si lacomul nu are satiu, macar de are multe averi. Cand multe castiga, iarasi mai multe pofteste si niciodata nu inceteaza din aceasta desarta poftire.
Unul ca acesta nu asteapta sfarsitul vietii, nici nu stie ca este ca un strain in aceasta viata. Drept aceea, si el, cu cei fara de lege, se va randui. Ca este partas bogatului caruia i-a rodit tarina. Si, bine zic cartile de unii ca acestia: "Ca, precum iadul si pierzarea nu se satura, asemenea si ochii omului nesatiosi sunt." Iar Apostolul, vrand sa tamaduiasca o boala ca aceasta a lacomiei, ii cheama pe bogati, zicandu-le: "Veniti acum, voi, bogatilor, plangeti si va tanguiti de necazurile care vor sa vina asupra voastra. Bogatia voastra a putrezit si hainele voastre le-au mancat moliile" (Iacob 5, 1-2). Iar David, pentru unii ca acestia, zice: "Ca un chip trece omul, dar in zadar se tulbura. Strange comori si nu stie cui le aduna pe ele (Ps. 38, 9-10). Ca de-a pururea aduna, si dupa aceea, altii le afla si aceia toti ucenici ai diavolului se fac, ca in stricaciune si in pierzare au cazut. Si Apostolul, iar ii invata, zicand: "Fugiti de lacomie, care este a doua slujire la idoli, pentru care vine mania peste fiii neascultatori."
Deci, bine este a nu se griji de nebuna lauda ce vine din bogatie, ci a dori slava cea din Evanghelia lui Dumnezeu Ca cel ce-si elibereaza gandul de lacomie poate sa vada mestesugirile vrajmasului. Ca s-a zis si in Proverbe: "Nu ajuta celor fara de minte bogatia, iar dreptatea izbaveste de la moarte. Ca mai bun este lor numele cel bun, decat bogatia cea multa. Si pe cel ce vinde graul scump il blesteama poporul, iar peste capul celui ce daruieste sta binecuvantarea. Ca, cel ce nadajduieste in bogatie, degraba va cadea, iar cel ce sprijineste pe cei nevoiasi, acela va inflori." Iar Domnul a zis despre cel ce voia sa-si strice jitnitele sale si mai mari sa le zideasca: "Nebunule, intru aceasta noapte ingerii vor sa-ti ceara sufletul de la tine, deci cele ce ai gatit ale cui vor fi?"
Asa este cu tot omul cel ce aduna mult, iar in Dumnezeu nu se imbogateste, va pieri. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
• Pomenirea Sfintei Preacuvioasei nostre maici Parascheva [Petka]
Această slăvită sfîntă a fost de neam
sîrb, şi s-a născut în Epivata, care se află între Selymbria şi
Constantinopol. Părinţii Sfintei au fost oameni foarte bogaţi şi
creştini evlavioşi. Ei au avut şi un fiu, Eftimie, care s-a tuns monah
încă pe cînd trăiau părinţii lui, iar mai după aceea s-a făcut vestitul
Episcop al cetăţii Madytos. Fecioara Parascheva, sora lui, totdeauna a tînjit şi ea după viaţa ascetică întru numele lui Hristos.
După moartea părinţilor ei ea a părăsit casa părintească şi a mers mai
întîi la Constantinopol, iar apoi la pustia Iordanului, unde s-a nevoit
întru aspre petreceri călugăreşti pînă la vîrstă adîncă. Cine
va putea descrie toate nevoinţele ei cu de-amănuntul, toate ispitirile
din partea trupului, a lumii, şi mai cu seamă a diavolilor? În
vîrstă adîncă fiind, un înger al Domnului a venit la ea şi i-a zis:
„Părăseşte pustia aceasta şi mergi înapoi în patria ta, căci acolo va
trebui să lepezi trupul acesta trecător, iar cu sufletul să te
înfăţişezi înaintea Domnului!”. Sfîntă Parascheva s-a supus, şi s-a
întors în patria ei, Epivata. Acolo ea a mai trăit timp de doi ani în
post şi rugăciune neîncetată, iar apoi şi-a dat fericitul ei suflet,
strămutîndu-se la locaşurile lui Dumnezeu. Sfînta Preacuvioasă
Parascheva s-a săvîrşit în veacul al unsprezecelea. De-a lungul
vremurilor, sfintele ei moaşte s-au mutat mai întîi la Constantinopol,
apoi la Tîrnovo, apoi iar la Constantinopol, apoi la Belgrad. Ele acum
odihnesc în România, în oraşul Iaşi. Fîntîna
Preacuvioasei maicei noastre Parascheva de la Belgrad vindecă şi astăzi
pe cei care se apropie cu credinţă în Dumnezeu şi cu dragoste faţă de
plăcuta Lui, Sfînta Parascheva.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Nazarie, Ghervasie şi Protasie [şi Chelsie]
Sfîntul Nazarie s-a născut la Roma cea
veche dintr-un tată iudeu şi o mamă creştină. Mama lui, Perpetua, a
primit Sfîntul Botez chiar din mîinile Sfîntului Apostol Petru.
Mărturisind credinţa mamei lui, Sfîntul Nazarie a împlinit cu credincioşie deplină toate poruncile Sfintei Biserici.
Predicînd neînfricat Evanghelia, el a mers la Milano. Acolo el i-a
aflat în temniţă pe creştinii Ghervasie şi Protasie, şi le-a slujit lor
cu multă dragoste. Aflînd aceasta, eparhul locului a poruncit biciuirea
lui Nazarie şi izgonirea lui din cetatea Milano. Dar maica lui a venit
la el în vedenie şi i-a zis să meargă în Galia, şi acolo să predice mai
departe Evanghelia, ceea ce Sfîntul Nazarie a şi făcut. După un număr de
ani, Sfîntul Nazarie a revenit la Milano, de această dată însoţit şi de
un ucenic, tînărul Chelsie, pe care îl botezase în Galia. El i-a aflat
pe fraţii Ghervasie şi Protasie în continuare zăcînd în temniţă, în care
a fost aruncat şi el, de către guvernatorul Anulinus. Mucenicii lui
Hristos s-au bucurat aflîndu-se din nou împreună, prin purtarea de grijă
a lui Hristos. Împăratul Nero a poruncit asasinarea lui Nazarie, iar
guvernatorul, scoţîndu-i pe Nazarie şi pe Chelsie afară din temniţă, i-a
decapitat. Curînd după aceea, Generalul Astazius, pornind într-o
campanie împotriva moravilor şi trecînd prin Milano, i-a decapitat pe
Sfinţii Ghervasie şi Protasie. El auzise că aceşti doi fraţi nu voiau cu
nici un chip să aducă jertfe idolilor şi, temîndu-se ca nu cumva din
această pricină să nu aibă noroc în campania militară, a poruncit
uciderea grabnică a celor doi creştini. Sfinţii Ghervasie şi Protasie
erau gemeni, născuţi din fericiţii părinţi Vitalie şi Valeria, care de
asemenea muriseră ca mucenici ai credinţei în Hristos. Sfintele moaşte
ale Sfântului Nazarie au fost mutate de către Sfântul Ambrozie al
Mediolanului [Milanului], dintr-o grădină din afara cetăţii, în Biserica
Sfinţilor Apostoli. Sfintele moaşte ale Sfinţilor gemeni Ghervasie şi
Protasie au fost descoperite tot de Sfântul Ambrozie, printr-o vedenie
minunată.
Cântare de laudă la Sfânta Preacuvioasă Parascheva [Sfânta Petka]
Inimă curată voieşte Domnul, zice cuvîntul Sfintei Scripturi.
Iar tu, Fericită Parascheva, fecioară curată ai rămas,
Și inimă curată lui Dumnezeu ai adus,
O, Sfântă minunată,
Icoană vie vieţii noastre de urmat!
Domnul caută minte fără de pată,
Fără închipuire şi fără vicleşug,
Iar tu întocmai mintea-ţi curată lui Dumnezeu ai adus,
Minte fără pată, cu a îngerilor întocmai,
O, Sfântă minunată Parascheva,
Rugile noastre nu le lepăda!
Domnul suflet neîntinat iubeşte,
Neîntinat ca un altar ceresc; întocmai aşa fost-a si al tău suflet,
Ce acum luminează în ceruri.
O, Sfântă preaminunată, Preacuvioasă Parascheva, ajută-ne nouă!
Cu ale tale rugăciuni sfinte ajută-ne nouă,
Întru ale vieţii noastre nenorociri.
Printre norii pămînteştilor primejdii, luminează-ne nouă, ca şi un curcubeu,
O, feciorelnică sfântă preaminunată,
Preacuvioasă maică Parascheva!
Cugetare
Nenumăratele cazuri în care înşişi
sfinţii cei adormiţi au descoperit oamenilor locurile unde se află
ascunse sfintele lor moaşte justifică din belşug cinstirea acestora din
urmă, fără a mai pune la socoteală nenumăratele minuni care se lucrează
prin ele, ceea ce face să fie şi mai îndreptăţită cinstirea lor.
Vreme de foarte multe zeci de ani nu s-a cunoscut care este mormîntul Sfintei Preacuvioase Parascheva. S-a întîmplat însă moartea unui marinar, al cărui trup s-a întîmplat să zacă neîngropat în apropiere de mormîntul Sfintei Preacuvioase Parascheva. Trupul mortului a început să se descompună şi să scoată miros greu, insuportabil. De aceea un monah care locuia şi el aproape de acel loc a chemat în ajutor nişte ţărani ca să poată îngropa leşul. S-a întîmplat însă că 1-au îngropat chiar în mormîntul Preacuvioasei Sfinte. În acea noapte, Sfînta s-a arătat lui Gheorghe, unul din ţăranii care ajutaseră la îngropare. Ea arăta ca o regină nespus de frumoasă, splendid împodobită, înconjurată de o gardă numeroasă în mare ţinută. Ea a zis: „Gheorghie, vei dezgropa de îndată moaştele mele şi le vei aşeza în alt loc, căci nu mai pot îndura reaua duhoare a acelui cadavru”. Apoi ea i-a zis cine şi de unde este. În aceeaşi noapte, o ţărancă din acelaşi sat, pe nume Eufimia, a avut acelaşi vis cu al lui Gheorghie. În următoarea zi, ţăranii au început să sape şi au aflat întocmai sfintele moaşte ale Preacuvioasei Maice Parascheva. Ele erau minunat de înmiresmate, şi s-au arătat îndată făcătoare de minuni.
Despre moaştele Sfinţilor Ghervasie şi
Protasie, Sfîntul Ambrozie al Mediolanului povesteşte că s-au aflat
într-un chip minunat, care este asemănător cu aflarea celor ale
Preacuvioasei Parascheva.
Într-o noapte Sfîntul Ambrozie a avut o vedenie minunată în stare de veghe aflîndu-se el. Au intrat la el doi tineri extraordinar de frumoşi, însoţiţi de un bătrîn. Lui i se părea că bătrînul este Sfîntul Apostol Pavel. Tinerii au rămas tăcuţi, iar bătrînul i-a grăit lui Ambrozie, arătînd spre tineri şi zicîndu-i că ei sînt mucenicii lui Hristos, şi că moaştele lor zac ascunse chiar în locul în care chiar atunci Sfîntul Amrozie se ruga lui Dumnezeu. Bătrînul a mai zis că toată viaţa acestor tineri mucenici se află scrisă într-o carte pe care o va găsi în mormîntul lor, atunci cînd va săpa. În ziua următoare Sfîntul Ambrozie şi-a descoperit vedenia şi a început să sape în locul arătat, cu adevărat descoperind sfintele moaşte ale ambelor tineri. El a aflat şi cartea, în care a citit că sfintele lor nume sînt Ghervasie şi Protasie.
Fiind Sfîntul Ambrozie de faţă, un anume
om orb pe nume Severus s-a atins de sfintele lor moaşte şi şi-a
recăpătat pe loc vederea.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunatele vindecări lucrate de sfinţii apostoli (Fapte 5):
- La cum se lucrau multe semne şi minuni prin mîinile Sfinţilor Apostoli;
- La cum mulţi se vindecau şi numai stînd în umbra Sfîntului Apostol Petru.
Predică
Despre îngerii care străjuiesc şi izbăvesc pe cei drepţi – „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, şi-i va izbăvi pe ei” (Psalmul 33: 7).
Îngerul Domnului se luptă pentru cei care se tem de El.
Acest adevăr s-a arătat limpede de multe
ori de-a lungul vremurilor, prin fapte care s-au însemnat în istorii şi
cronici. Dar de şi mai mai multe sute şi mii de ori s-au arătat faptele
acestea, care nu sînt înregistrate de cronici. Sfîntul Arhanghel Mihail a
bătut război în apărarea lui losua, Fiul lui Nun. Un sfînt înger a
bătut război puternic întru apărarea Regelui lezechia, nimicind într-o
singură noapte uriaşa armată a caldeilor. De cîte ori nu au venit sfinţi
îngeri la mucenicii creştinii legaţi şi torturaţi prin beciurile
temniţelor, mîngîindu-i, întărindu-i, şi umplîndu-le sufletele de
bucurie? Căci mîngîierea dreptului vine de acolo că el ştie că Domnul
este Atotvăzător şi că îi vede nenorocirea şi mizeria; că Dumnezeu este
Atotputernic, şi putere are să-1 scoată din nenorocire şi din neputinţă;
că Dumnezeu este Atotmilostiv, şi îl va scăpa din mizeria şi
nefericirea vieţii lui. Dumnezeu trimite înger luminos în ajutorul celui
drept.
Dreptul nu are nevoie să se revolte contra tiraniei cu arme de lut, căci însuşi îngerul Domnului îi face lui dreptate, cu arme dumnezeieşti.
Şi cînd însuşi îngerul Domnului pune mîna pe armă, cine va cuteza să-i stea împotrivă?
Ce imperiu va putea bate război împotriva lui? Să auzim ce zice
Prorocul David în psalmul de mai înaintea acestuia: „Nu se mîntuieşte
împăratul cu oştire multă, şi uriaşul nu se va izbăvi cu mulţimea tăriei
lui. Mincinos este calul spre scăpare, şi cu mulţimea puterii lui nu te
va izbăvi” (Psalmul 32, 16-17).
Prin urmare, nimic nu le foloseşte celor samavolnici şi lumeşti cînd se unesc ei împreună. Toată alianţa şi tot sfatul lor se sparge ca un balon de spumă cînd se înarmează împotriva unora ca aceştia îngerul Domnului.
David îşi aminteşte cum el, tînăr cioban
neînvăţat fiind, 1-a ucis pe uriaşul Goliath, cel înarmat pînă în dinţi,
numai cu o lovitură de praştie. De multe ori a simţit Regele David
ajutorul îngerului lui Dumnezeu. De aceea a şi putut şi poate el să îi
mîngîie pe cei necăjiţi şi asupriţi cu cuvintele mîngîierii şi puterii,
cele izvorîte din adevărul vieţii. Regele David ştie din adevărul vieţii
lui că îngerul Domnului străjuieşte împrejurul celor ce se tem de El şi
îi izbăveşte pe cei care slujesc Lui. O,
fraţilor, să nu ne îndoim nici o clipă de aceste cuvinte, ci să cugetăm
în fiecare zi la ele, la aceea că îngerul Domnului ne lasă pradă
tristeţii noastre atunci cînd şi noi ne scufundăm în păcat, şi aleargă
în ajutorul nostru cu bucurie şi putere mare atunci cînd ne pocăim şi
cerem cu lacrimi mila şi ajutorul lui Dumnezeu.
O, Stăpîne Doamne Făcătorul nostru,
Cela Ce eşti Stăpînul a miriade de îngeri: iartă-ne, miluieşte-ne şi ne
mîntuieşte pre noi cu ajutorul sfinţilor Tăi îngeri! Căci Ţie se cuvinte
toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
