marți, 15 octombrie 2024

19 octombrie – Sf. Pr. Ioil; Sf. Mc. Varus [Uar]; Sf. Cuv. Prohor din Pciniia

 






 

 

Pomenirea Sfantului Prooroc Ioil (850. i.d.H.)


    Proorocul Ioil a trait cu opt sute de ani inainte de Intruparea lui Hristos. Ca nume, Ioil insemneaza "dragostea lui Dumnezeu" si el a proorocit dupa intoarcerea evreilor din Babilon.
    Tot ce avem de la Proorocul Ioil este o carte de patru capitole, care se afla in Biblie. Doua proorociri arata noutatea, intre profeti, a Proorocului Ioil. Intai, proorocia despre Ziua Domnului, adica despre ziua judecatii din urma a tuturor popoarelor. Dumnezeu este drept si fara pocainta nu se poate mantui nimeni. Poporul lui Dumnezeu se va mantui prin post si rugaciune, caci ele fac milostiv pe Dumnezeu. Ca simbol al judecatii din urma, Ioil descrie urgia unei navaliri de lacuste si cheama poporul sa se intoarca la Dumnezeu. Cat despre judecata, ea va avea loc la Ierusalim, in Valea lui Iosafat sau Valea Judecatii.
    A doua noutatea proorociei sale este fagaduinta mantuirii, prin revarsarea Duhului Sfant peste lume, inainte de ziua judecatii. Ca zice Proorocul: "Iata vin zilele, zice Domnul, cand voi turna din Duhul meu peste tot trupul si fiii si fiicele voastre vor prooroci si cei mai tineri ai vostri vedenii vor vedea si batranii vostri vise vor visa. Inca si peste slugile mele si peste slujnicele mele voi turna, in acele zile, din Duhul si vor prooroci. Si tot cel ce va chema numele Domnului, se va mantui." In Cuvantul sau la Pogorarea Duhului Sfant, Apostolul Petru arata ca, o data cu nasterea Bisericii, Dumnezeu pune inceput revarsarii Duhului Sfant peste toata lumea. Si asa, proorocind pana la adanci batraneti, Ioil Proorocul s-a mutat la Domnul, cu pace, si a fost ingropat in pamantul sau.
 

Mutarea Moaştelor Sfântului Ioan de la Rila


Sfântul Ioan de Rila a fost primul eremit bulgar. El este cinstit ca sfânt încă din viaţă şi istoria vieţii sale vorbeşte despre puterea pe care o avea asupra naturii, animalele sălbatice veneau la el şi păsările îi mâncau din palmă.

 


Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Uar si a celor dimpreuna cu el,
si pomenirea Fericitei Cleopatra si a fiului ei Ioan (+304).


    Acest Sfant Uar a trait in zilele imparatului Maximian Galeriu (293-311), nascandu-se in Egipt, din neam mare, luminat si drept credincios. Deci, fiind la inchisoare oarecare sapte sfinti, multa vreme Uar le purta lor de grija in toate zilele. Si, murind unul din acesti sapte, s-a pus Uar le purta lor de grija in toate zilele. Si, murind unul din acesti sapte, s-a dus Uar singur in locul aceluia. Deci, mergand la stapanitor cu ceilalti impreuna, a fost mai intai batut cu toiege si multa vreme, i-au strujit coastele. Si intr-aceste chinuri aflandu-se vreme de cinci ceasuri si pe lemn fiind pironit, Uar si-a dat cinstitul si sfantul sau suflet in mainile Domnului. Iar slujitorii, socotind ca este inca viu, bateau si chinuiau trupul cel mort. Vazand apoi ca murise, l-au pogorat de pe lemn, si, dupa porunca dregatorului, scotandu-l afara din cetate, l-au aruncat pe el spre mancare cainilor, unde se arunca starvurile celor necuvantatoare.
    Si era acolo o vaduva, anume Cleopatra, de neam din Palestina, al carei barbat murise, fiind capitan de oaste in Egipt. Si mai avea ea un fiu, anume Ioan, prunc mic fiind. Aceasta, pe cand Sfantul Uar era in chinuri, privea de departe la patimirea lui, si crestina fiind, suspina si isi batea pieptul sau. Iar dupa ce au aruncat trupul lui afara din cetate, ea, sculandu-se noaptea, a luat pe niste slugi ale sale si, ducandu-se a aflat mult patimitul trup al Sfantului Uar si, ducandu-l in casa ei, a sapat mormant in camera ei, langa pat si acolo l-a pus pe el.
    Iar a doua zi, stapanitorul a scos din temnita pe ceilalti Mucenici si, mult chinuindu-i pe ei, i-a taiat cu sabia si i-a aruncat afara din cetate. Iar trupurile lor, tot noaptea, alti tainuitori crestini le-au dat ingroparii. Si Cleopatra in toate zilele aprindea lumanari si dadea cu miresme la mormantul Sfantului Uar, avandu-l pe el mare folositor pentru sine, si catre Dumnezeu mijlocitor. Si, trecand cativa ani si alinandu-se prigoana, a voit Cleopatra sa se intoarca in patria sa si se gandea cum ar putea sa ia cu sine moastele Sfantului Uar. Deci, a pregatit un dar si a rugat pe stapanitorul, printr-un oarecare mijlocitor, zicand: "Barbatul meu a fost dregator in oaste si a murit aici in slujba imparateasca. Iar eu, vaduva si straina fiind, voiesc ca sa ma intorc in patria mea intre rudeniile mele. Deci, sa-mi poruncesti mie, stapanul meu, sa iau cu mine moastele iubitului meu barbat si, inmormantandu-l la mosia mea, intre stramosii mei, sa-l pun pe el, cu cinstita ingropare, ca voiesc ca, si dupa moarte, sa nu ma despart de el. Si aceasta a facut-o femeia ca nu cumva crestinii instiintandu-se ca ea duce din cetate moastele Sfantului Mucenic, sa o opreasca pe ea sa ia de la dansa acea comoara de mult pret. Deci, stapanitorul, luand darul ei, a poruncit ca sa fie dupa cererea ei. Iar ea, in locul barbatului sau, a luat moastele Sfantului Uar si le-a mutat pe ele, ca pe o vie din Egipt, in Palestina, in satul sau ce se numea Edra, care este aproape de Tabor si le-a pus cu parintii sai. Si apoi, in toate zilele, iesea la mormant si tamaia, aprinzand lumanari. Acest lucru vazandu-l, ceilalti crestini ce vietuiau acolo au inceput a merge cu dansa la Sfantul si a-si aduce pe bolnavii lor, care, cu rugaciunile Sfantului Uar, castigau tamaduiri la mormantul lui. Si s-a facut tuturor crestinilor stire de Sfantul Uar si toti alergau cu credinta la mormantul lui.
    Iar Cleopatra, vazand ca se aduna crestinii spre rugaciune la mormantul Sfantului, s-a gandit sa zideasca o biserica in numele lui si ceea ce ea a gandit, aceea a si facut. Iar fiul ei Ioan, crescand in varsta, Cleopatra se sarguia ca sa-l trimita in oastea imparatului si a cerut, prin oarecare mijlocitori, de la imparatul, si a castigat o dregatorie pentru fiul ei. Ca, pe cand se zidea biserica, s-a trimis de la imparatul fiului ei scrisoare pentru oase si brau, spre cinstita dregatorie ostaseasca. Iar ea a zis: "Sa nu se imbrace acum fiul meu in cele ostasesti, nici sa mearga la slujba imparateasca, pana ce se va sfarsi Casa lui Dumnezeu. Ca voiesc ca, impreuna cu mine, fiul meu sa duca patul Sfantului Mucenic, iar, dupa aceea, va implini porunca imparateasca. Deci, sfarsindu-se biserica, a chemat  episcopii si preotii si calugarii si, luand din mormant cinstitele moaste ale Sfantului Mucenic, le-au pus pe un pat de mult pret. Iar deasupra moastelor au pus braul, si haina cea ostaseasca, cu care avea sa se imbrace fiul ei, ca sa se sfinteasca de moastele Sfantului. Si l-a rugat ea cu deadinsul pe Sfantul ca sa fie in ajutor fiului ei, pe care toti arhiereii si preotii cei adunati l-au binecuvantat. Si s-a adunat si multime de popor crestinesc fara de numar si asa, impreuna cu Cleopatra si fiul ei, luand patul cu moastele, le-au dus la biserica. Si sfintita fiind biserica, au pus moastele Sfantului in jertfelnic si se savarsi dumnezeiasca Liturghie. Iar Cleopatra, cazand inaintea moastelor Sfantului Uar, se ruga zicand: "Rogu-ma tie, purtatorule de chinuri al lui Hristos, sa ceri pentru mine de la Dumnezeu ceea ce-I va fi Lui placut si mie de folos, asemenea si pentru fiul meu. Ca nu indraznesc sa cer mai mult decat ceea ce singur El voieste. El stie ce este noua de trebuinta. Voia Lui cea buna, desavarsit sa se savarseasca intru noi."
    Iar, dupa sfarsitul sfintei slujbe, s-a facut ospat mare celor adunati si ea insasi cu fiul ei slujea celor ce sedeau, si a poruncit fiului ei sa nu guste nimic pana seara, pana ce se va termina masa si osapatul, si sa manance dupa aceea din ceea ce va ramane. Deci, slujind, fiul ei s-a imbolnavit napraznic si s-a dus la patul sau. Iar dupa ce s-au ridicat toti de la pranz, a venit Cleopatra, chemand pe fiul ei, ca sa manance cu dansa din ramasitele de la pat. Iar Ioan nu putea nici un cuvant sa graiasca, avand trupul cuprins de caldura. Si, vazand pe fiul ei bolnav, a zis: "Viu este Domnul, nici eu nu voi pune bucate in gura mea, pana ce voi vedea ce se va face cu fiul meu." Si sedea langa el, racorindu-i, pe cat ii era cu putinta vapaia cea din boala, cu durere in inima pentru unul nascut fiul ei. Iar la miezul noptii, a murit tanarul, lasand nemangaiata plangere mamei sale, care, cu amar plangand, a alergat la biserica Sfantului Uar si, cazand la mormantul lui striga: "Oare aceasta mi-ai rasplatit mie, care atata m-am ostenit pentru tine, o placutule al lui Dumnezeu? Oare acest fel de ajutor mi-ai fost mie, care am defaimat pe barbatul meu pentru tine? Si la acest ajutor m-am asteptat eu de la tine? Ai omorat pe unul nascut fiul meu, ai pierdut nadejdea mea, ai luat lumina ochilor mei. Ca, cine ma va hrani la batranete? Cine ma va ingriji la moartea mea? Sau cine va da mormantului trupul meu? Mai bine imi era, eu insami sa fi murit decat sa-l vad mort pe prea iubitul meu fiu, tanar fiind, ca o floare vestejita inainte de vreme. Deci, sau pe fiul meu da-mi-l, precum oarecand Elisei pe fiul samaritencei, ori si pe mine indata sa ma iei. Ca nu pot sa vietuiesc in necazul meu cel amar." Asa strigand ea, cu plangere la mormant, a adormit putin, de multa ei osteneala si de necazul ei cel mare.
    Si i s-a aratat ei in vis Sfantul Uar, tinand pe tanar in bratele sale. Si erau amandoi luminati ca soarele, iar hainele lor albe ca zapada, incinsi cu braie de aur si cununi avand pe capetele lor, cu negraita podoaba. Iar fericita Cleopatra, vazandu-i pe ei, s-a pornit a se inchina lor, dar Sfantul Uar a ridicat-o pe ea, zicandu-i: "O, femeie, pentru ce strigi impotriva mea? Au, doara, am uitat eu facerile tale de bine pe care mi le-ai lucrat mie in Egipt si pe cale? Sau, socotesti ca n-am simtit cand ai luat trupul meu dintre starvurile cele dobitocesti si le-ai pus in camara ta? Au, nu ascult eu totdeauna rugaciunile tale? Au, nu ma rog eu pentru tine lui Dumnezeu? Mai intai m-am rugat lui Dumnezeu, este adevarat, pentru neamul tau, cu care impreuna m-ai pus in mormant, ca sa li se ierte lor pacatele. Apoi, pe fiul tau l-am luat in oastea imparatului ceresc. Au, nu tu singura m-ai rugat aici, ca sa-ti cer tie, de la Dumnezeu ceea ce Ii este Lui placut, iar tie si fiului tau de folos? Deci, am rugat pe bunul Dumnezeu si a binevoit, dupa a Sa negraita bunatate, ca sa faca pe fiul tau, ostas al Sau, in ostile cele ceresti; si iata, fiul tau, precum vezi, este unul din cei ce stau inaintea inaltului Sau scaun, iar, de voiesti, ia-ti-l pe el si-l trimite la slujba imparatului celui pamantesc si vremelnic, de vreme ce nu voiesti sa slujeasca fiul tau Imparatului celui ceresc si vesnic."
    Iar tanarul, in bratele lui Uar sezand, a cuprins pe Uar, zicand: "Nu stapanul meu, nu asculta pe maica mea, nu ma da in lumea cea plina de nedreptate si de toata faradelegea, dintru care, prin venirea ta, m-am izbavit. Nu ma izgoni pe mine, parinte, de la impartasirea si din petrecerea cea cu sfintii." Iar, catre maica sa, a zis: "De ce strigi asa, o, maica? Eu la imparatul Hristos in oaste sunt randuit si mi s-a dat mie sa stau inaintea Lui, dimpreuna cu ingerii din cer, iar tu, acum, ceri sa ma iei pe mine de la imparatie la saracie?" Si fericita Cleopatra, vazand pe fiul ei imbracat in randuiala ingereasca, a zis: "Luati-ma, dar, si pe mine cu voi, ca si eu sa fiu cu voi." Iar Sfantul Uar i-a zis: "Si aici fiind, esti cu noi, deci mergi acum cu pace, iar dupa o vreme, cand Domnul va porunci, vom veni si te vom lua pe tine." Si, acestea zicand, nevatamati s-au facut de la ochii ei. Iar ea, venindu-si intru sine, si-a aflat plina inima ei de negraita bucurie. Si a spus acel vis preotilor, cu care impreuna au ingropat cu cinste pe fiul ei, langa mormantul Sfantului Uar, acum neplangand, ci veselindu-se in Domnul. Dupa aceasta, si-a impartit averile sale celor ce le trebuiau, iar ea, lepadandu-se de lume, vietuia langa biserica Sfantului Uar, slujind lui Dumnezeu, in post si in rugaciune, ziua si noaptea. Si in toate Duminicile, cand se ruga, i se arata ei Sfantul Uar si cu fiul ei, intru mare slava.
    Iar dupa sapte ani ai vietii sale, in acest fel, fericita Cleopatra a adormit cu pace in Domnul si s-a pus trupul ei in biserica Sfantului Uar, langa fiul ei Ioan. Iar sfantul ei suflet, impreuna cu Sfantul Uar si cu Ioan sta in ceruri intru veselie, inaintea lui Dumnezeu, Caruia se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.

 
Sinaxar 19 Octombrie

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Ioil.
Acesta se tâlcuieşte dragostea Domnului, sau începătura, sau pârga lui Dumnezeu. El era din seminţia lui Ruvim, din satul Metomoran; şi proorocind despre foametea şi încetarea jertfelor legii şi despre patima dreptului prooroc, prin care s-a înnoit spre mântuire tot pământul, a murit şi s-a îngropat în pământul lui.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Uar (Var) şi a celor ce erau împreună cu dânsul, şapte dascăli, precum şi a fericitei Cleopatra şi a fiului ei Ioan.
Uar - VarAcesta a fost în zilele împăratului Maximian (către 304), în Egipt, de neam mare şi luminat şi drept măritor. Deci fiind la închisoare oarecare şapte sfinţi, multă vreme le-a purtat de grijă Sfântul Uar, în toate zilele. Şi săvârşindu-se unul dintre acei şapte, a trecut sfântul în locul aceluia; şi mergând la guvernator cu ceilalţi dimpreună, a fost bătut cu toiege, şi i-au strujit coastele mult şi într-aceste chinuri cinci ceasuri aflându-se cu răbdare, pe lemn fiind pironit, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Tot în această zi, şase Cuvioşi Mucenici din pustie, care dimpreună cu Sfântul Uar s-au nevoit şi care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, Sfântul sfinţitul Mucenic Sadot şi cei dimpreună cu dânsul, o sută şi douăzeci de mucenici, care s-au săvârşit în Persida.
Împărăţind Savorie în ţara perşilor, sfântul părintele nostru acesta, fiind acolo episcop, la o eparhie a împărăţiei lui, şi învăţând pe poporul lui Dumnezeu câte trebuie spre folosinţa sufletească, botezând şi pe unii din perşi fără de sfială, a fost pârât la împăratul; şi fiind adus înaintea lui, şi nesupunându-se a se închina soarelui şi lunii, apei şi focului, întâi l-au bătut cu toiege. Apoi i-au scos o fâşie din frunte până la unghiile picioarelor, de un deget de lată; şi iarăşi l-au bătut cu vine de bou şi l-au tăvălit peste spini şi peste scai de cei ghimpoşi, şi l-au strâns într-un teasc cu vârtej. Deci, răbdând acestea toate vitejeşte, spre mai multă mânie a aţâţat pe împăratul, şi băgându-l în temniţă, iarăşi l-a scos la întrebare. Şi aflându-se sănătos peste tot trupul, l-a spânzurat cu capul în jos, şi l-a pătruns peste tot trupul cu ţepi de fier arse. Şi sfântul socotind acestea întru nimica, a auzit pe împăratul înfricoşându-l mai vârtos, şi zicându-i că-i va risipi membrele trupului. Iar sfântul i-a răspuns, zicând: "Eu cred lui Dumnezeu, că creştinii vor împărţi moaştele mele şi cine va chema pe Dumnezeu prin numele meu va afla mântuire". Şi îndată i-au tăiat limba. Iar sfântul întinzându-şi mâinile şi ochii la cer, şi rugându-se întru sine a auzit glas din cer, zicându-i: "Plinitu-ţi-s-a cererea, şi iată vei grăi". Şi crescându-i altă limbă, mărea pe Dumnezeu. Aceasta văzând popoarele s-au spăimântat şi au crezut în Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, o mie şi şaptezeci de bărbaţi, şi alte două sute. Deci văzând împăratul, că vin mulţi prin mijlocirea lui către Hristos Dumnezeul nostru, a poruncit să-i taie capul; de vreme ce şi alţii mulţi au strigat zicând: "Împărate, şi noi suntem creştini"; şi a dat şi asupra lor judecata cea mai de pe urmă, şi luându-i slujitorii i-au adus la locul junghierii. Deci, făcând sfântul rugăciune şi însemnându-i cu semnul cinstitei şi de viata făcătoarei Cruci, fiind o sută douăzeci, întâi a fost tăiat capul Sfântului Mucenic Sadot, apoi ale celorlalţi, şi toţi şi-au luat cununile muceniciei.
Tot în această zi, Sf. Leontie filozoful care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, Sfinţii Felix preotul şi Eusebie diaconul care de sabie s-au săvârşit.
Cuviosul Ioan de RilaTot în această zi, Cuviosul părintele nostru Ioan, făcătorul de minuni, care la muntele Rila (Bulgaria) s-a nevoit şi a zidit mănăstirea de acolo, şi care în pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
 
 
Intru aceasta zi, Cuvand din Limonar,
despre demonul care a jucat inaintea unui calugar si a pierit din pricina Psalmului 67.
    Cuviosul Pavel, egumen la o viata de obste din Teogni, spunea fratilor: Am auzit pe un oarecare batran zicand: Sezand eu odinioara in chilia mea si lucrand lucrul mainilor mele, cantam Psaltirea pe de rost si am vazut un copil de turc, intrand pe usile mele, imbracat in haine lautaresti si cu ciucuri. Si, stand inaintea mea, a inceput a juca in vreme ce eu cantam Psaltirea si dormitam. Si, mi-a zis mie: "Mosule, oare iti joc bine?" Si iarasi imi zicea: "Oare iti plac eu tie si-ti place si cum joc?" Si, neraspunzand cu nimic catre dansul, mi-a zis mie: "Socotesti, calugare, ca faci mare lucru in viata ta? Dar, de vreme ce faci aceasta cu lenevire, ca citesti si gresesti in Psalmul 67, pentru aceea am indraznit de am intrat la tine." Iar eu, sculandu-ma, zicea batranul, m-am inchinat lui Dumnezeu si am inceput a zice: "Sa se scoale Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui!" (Ps. 67, 1) Si atunci indata s-a stins.
    Deci, aceasta stiind-o, fratilor, cu luare aminte sa cititi Psaltirea, ca sa nu fie de bucurie vrajmasului, Dumnezeului nostru, slava!

 


• Pomenirea Sfântului Proroc loilsf_prooroc_ioil
loil este al doilea dintre prorocii cei mici. El a fost fiul lui Fanuil, din tribul lui Ruben. El a trăit cu opt sute de ani mai înainte de Hristos. Sfîntul loil a prorocit nenorocirile care se vor abate asupra lui Israil, inclusiv robia babiloniană, din pricina păcatelor pe care poporul le comisese înaintea feţei lui Dumnezeu. El a chemat poporul la post iar pe preoţi la rugăciune cu lacrimi, aşa încît Dumnezeu să Se milostivească către ei: „Postiţi post sfînt…şi strigaţi către Domnul” (loil 1: 14); „Între tindă şi altar să plîngă preoţii, slujitorii Domnului” (loil 2: 17). loil a mai prorocit şi Pogorîrea Duhului Sfînt asupra Sfinţilor Apostoli şi revărsarea harului Duhului lui Dumnezeu asupra tuturor creştinilor: „Dar după aceea vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul” (loil 3: 1). Sfîntul Proroc loil a prorocit şi a descris Ziua Înfricoşatei Judecăţi a Domnului, precum şi slava Sfintei Bisericii Lui.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Varus [Uar]sf_mc_varus_uar
Acesta a fost ofiţer roman în Egipt, iar în taină, creştin. Fiind atunci aruncaţi în temniţă şapte învăţători ai credinţei creştine, Sfîntul Var i-a cercetat în legăturile lor, le-a adus cele de trebuinţă şi le-a slujit lor cu rîvnă. El se minuna de chinul şi de răbdarea lor şi suferea că este prea laş ca să-şi dea pe faţă credinţa creştină faţă de autorităţi şi să se facă şi el mucenic pentru Hristos. Bărbaţii lui Dumnezeu însă 1-au întărit, şi Varus atunci a hotărît să lepede de la el laşitatea. El s-a înfăţişat înaintea torţionarilor şi s-a dat pe sine de bunăvoie la chinuri. Unul dintre aceşti şapte bărbaţi ai lui Dumnezeu a murit în închisoare, astfel încît, scoţînd răul eparh pe bărbaţi la întrebare, a văzut că nu mai sînt şapte, ci şase. El a cerut să afle ce este cu al şaptelea, şi atunci Varus a zis: „Eu sînt al şaptelea”. Eparhul înnebunit de mînie 1-a torturat pe Varus mai întîi. El a poruncit biciuirea lui cu toiege uscate peste trupul complet gol, apoi să fie legat de un copac şi să i se taie trupul încet, bucăţică cu bucăţică. Aşa a fost omorît Sfîntul Mucenic Varus, aşa şi-a dat el sfîntul lui suflet în mîinile lui Dumnezeu. Trupul lui a fost după aceea aruncat pe o grămadă de gunoi. O femeie palestiniană pe nume Cleopatra, văduva unui ofiţer imperial, s-a aflat de faţă la mucenicia lui Varus, împreună cu fiul ei, loan. Ea a luat în taină moaştele mucenicului de pe grămada cu gunoi şi le-a îngropat în casa ei. Apoi ea a cerut învoirea eparhului ca să ia trupul bărbatului ei mort şi să îl ducă din Egipt în Palestina. Fiind văduvă de ofiţer, eparhul i-a dat fără zăbavă această învoire. Cu toate acestea, cinstita văduvă nu oasele bărbatului ei [care murise de ceva vreme] le-a luat ca să le ducă în Palestina, ci moaştele Sfîntului Mucenic Varus. Astfel, ea le-a aşezat în satul naşterii ei, Edras, care se afla lîngă Muntele Tabor, îngropîndu-le acolo cu cinste. Ea după aceea a ctitorit pe acel loc o slăvită biserică cu hramul numelui sfîntului; acesta i se arăta adesea în vedenie, din cealaltă lume, ca un înger luminos al lui Dumnezeu.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Prohor din Pciniiasf_cuv_prohor_pcinja
Sfîntul Prohor a fost contemporanul şi prietenul Sfîntului loan de la Rila şi al Sfîntului Gavriil de la Lesnov. La dorirea rugăciunilor lui, Dumnezeu i-a arătat locul unde avea să petreacă întru viaţă de aspre nevoinţe. Acest loc a fost o zonă împădurită de lîngă Rîul Pciniia. Aici Prohor s-a nevoit aspru toată viaţa lui, pînă la fericita lui adormire. Doar Unul Dumnezeu din Cer cunoaşte adîncimea nevoinţelor lui şi cumplitele ispite ce a avut de îndurat întru a sa viaţă. Creştinul obişnuit însă poate cunoaşte şi el aceasta astăzi, cînd vede sfintele lui moaşte izvorîtoare de mir la care se lucrează mulţime de minuni şi vindecări minunate, pînă în ziua de azi. Creştinul obişnuit cunoaşte astfel culmile nevoinţei la care a ajuns acest sfînt şi măreţul har de care s-a învrednicit el de la Dumnezeu pentru aceasta. Sfîntul Prohor s-a săvîrşit către Domnul şi s-a sălăşluit întru cereasca Împărăţie în veacul al unsprezecelea.
Cântare de laudă la Sfântul Preacuvios Prohor de la Pciniia
Sfîntul Părintele nostru Prohor încă din tinereţe
De deşertăciunea lumii desăvîrşit s-a ascuns.
El cu rîvnă nevoitu-s-a în sudori de post şi rugăciune,
Pînă cînd sufletul la Domnul şi-a înălţat
Şi l-a legat de El.
Tovarăşi i-au fost fiarele pădurii,
Iar acoperitori i-au fost lui Sfinţii Îngeri;
Sfinţii lui Dumnezeu s-au minunat de el,
Căci Sfîntul Prohor la toate înălţimile lor a ajuns.
Sfîntului Prohor Domnul har i-a dat din belşug,
Stăpînire mare peste demoni,
Putere mare asupra neputinţelor omeneşti
Şi multelor omeneşti boli,
Ajutor de rugăciune necăjiţilor.
Cu nevoinţele Sfîntul Prohor răpit-a Raiul,
Şi învrednicitu-s-a cu-adevărat de bunătăţile cereşti.
El pe sine s-a învrednicit şi pre alţii mîntuit-a,
Ce împărăţia Domnului cu sete o au dorit.
Pe cele omeneşti el desăvîrşit lepădatu-le-a,
Iar pe cele cereşti le-a îmbrăţişat.
El cu puţin preţ bogăţie mare cumpărat-a,
Căci acum Prohor minunatul odihneşte în Rai.
El acolo strălucit petrece, în luminosul Rai.
El din Rai îi ajută pe cei care îl cheamă,
Îl cheamă cu credinţă şi cu dragoste
De Hristos Dumnezeu.
Cugetare
Iată una dintre arătările Sfîntului Mucenic Varus către binecredincioasa văduvă Cleopatra:
Zidindu-i aceasta lui o biserică slăvită, ea a chemat preoţii şi pe episcopul locului ca să o sfinţească. S-au strîns la această mare sărbătoare şi un număr mare de creştini, căci întregul ţinut îl cinstea pe Sfîntul Mucenic Varus ca pe un mare vindecător şi făcător de minuni. După săvîrşirea sfintei slujbe, această evlavioasă femeie s-a dus la moaştele sfîntului şi s-a rugat aşa: „Rogu-mă ţie, Sfinte Mucenice al lui Dumnezeu, carele pentru Domnul viaţa în chinuri ţi-ai dat, dăruieşte-mi mie cele de folos, şi fă asemenea şi fiului meu, loan”. Fiul Cleopatrei, loan, era deja un tînăr ajuns la vîrsta majoratului, pe care mama lui voia să îl dea în slujba militară. Dar de îndată ce Cleopatra a ieşit din biserică, în urma acestei rugăciuni, fiul ei loan s-a îmbolnăvit de moarte. El s-a îmbolnăvit de o febră cumplită care s-a agravat galopant pînă cînd, chiar la miezul nopţii zilei aceleia, tînărul a murit. Maica lovită de nedumerire, durere şi revoltă, a alergat la mormîntul sfîntului şi i-a strigat: „Sfinte al lui Dumnezeu acesta ţi-a fost ţie ajutorul?”. Ea încă mai multe cuvinte aspre a grăit către Sfîntul, pornite din cumplita durere a inimii de mamă. După ce mult a plîns astfel, femeia a căzut într-un somn uşor. Atunci Sfîntul Varus s-a arătat ei, ţinîndu-1 de mînă pe fiul ei, loan: „Au nu te-ai rugat astăzi mie ca să-ţi dăruiesc cele de folos pentru tine şi fiul tău, după voia Stăpînului Hristos? Eu am dus rugăciunea ta la El, iar El, ca un înţelept şi iubitor de oameni, 1-a luat pe fiul tău loan în slujba armatelor celor cereşti. Dar dacă tu doreşti, iată, ia-1 înapoi şi nu ai decît să îl dai în slujba împăratului celui stricăcios”. Auzind aceasta, tînărul loan s-a ţinut strîns de Sfîntul Mucenic Varus şi a zis: „O, nu, Domnul meu, nu asculta pe maica mea şi nu mă trimite înapoi în trupul cel din lume, cela ce este plin de toată răutatea şi nelegiuirea, dintru care tocmai am scăpat”. Trezindu-se din această vedenie, Cleopatra a săltat cu duhul, plină de bucurie, şi mulţumind lui Dumnezeu şi Sfîntului Lui Mucenic Varus, a ieşit plină de pace din biserică. Ea mai trăit lîngă biserica ei timp de patru ani, vreme în care adesea Sfîntul Mucenic Varus şi fiul ei veneau în vedenie să o cerceteze.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata convertire a lui Saul la Dumnezeu, după care s-a numit Marele Pavel (Fapte 9):
  • La cum Saul pornise să îi prigonească şi să îi ucidă pe creştini, pe drumul Damascului;
  • La cum o lumină mare a strălucit din cer iar Saul a auzit glasul lui Hristos.
Predică
Despre însetarea sufletului după Dumnezeu – „Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul Cel viu; cînd voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?” (Psalmul 41:2).
Atunci cînd în inima omului nu arde decît o scînteie mică de iubire către Dumnezeu, omul trebuie să aibă grjă să nu o stingă, ci dimpotrivă, să aibă grijă de ea şi să o facă să ardă cît mai tare, şi atunci va vedea în viaţa lui minuni. Atunci acea mică scînteie se aprinde ca o torţă ce arde strălucit cu o lumină nevăzută, dar a cărei căldură şi lumină sînt mari, şi ajung pînă departe. În lumina acestei iubiri către Dumnezeu, omul îşi simte viaţa lui în lume ca pe o vieţuire întru întuneric; iar de la căldura iubirii lui către Dumnezeu, el simte pentru Dumnezeu o nepotolită sete, setea de a fi mai aproape de El, şi de a îl vedea pe El. David, iubitorul de Dumnezeu, compară această sete cu setea cerbului care aleargă la izvoarele apelor, „însetat-a sufletul meu de Dumnezeul Cel viu”.
Oare nu vedem cît de infirme sînt toate cele din jurul nostru? Oare nu vedem cît de repede se veştejesc şi pier ele? Iată noi vrem să prindem umbre, şi iată, îmbrăţişăm cadavre. Noi plătim astăzi scump împuţiciunea de mîine, noi cumpărăm cu aur şi cu argint, adesea chiar cu preţul cinstei şi conştiinţei noastre, şi adesea chiar cu preţul vieţii – greaua duhoare a împuţiciunii de mîine. Aceasta nu este iubire, ci animalică poftă.
Sufletul mare va căuta totdeauna ceva cu adevărat demn de iubire, ceva şi pe cineva care stricăciunii să nu poată fi supus, nici putreziciunii, nici împuţiciunii, nici grelei duhori a trupurilor trecătoare. De aceea a apăsat Prorocul David, iubitorul de Dumnezeu, pe cuvîntul Dumnezeu, zicînd: „Dumnezeul Cel viu”. Căci cine, cu adevărat, are puterea şi abundenţa veşnică a vieţii, afară de Dumnezeu? Dumnezeu a dăruit îngerilor şi sfinţilor Lui putere şi viaţă, dar a Lui este puterea şi viaţa lor, şi de la El. „Cînd voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?”. Vedem aici dorul nestins al omului după dragostea adevărată a lui Dumnezeu. Ruşinaţi trebuie să fie toţi aceia care spun că cred în Dumnezeu şi Îl iubesc pe Dumnezeu, dar simplul gînd al morţii lor trupeşti şi al părăsirii acestei lumi îi umple de groază şi de spaimă!
O, Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti Puterea şi Viaţa, Izvorul sfinţeniei, tăriei şi vieţii, luminează-ne pre noi şi ne încălzeşte cu dragostea cea către Tine. Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!