Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Bogolubskaia”
23 Octombrie
pomenirea Sfantului Apostol Iacov, fratele Domnului dupa trup.
Acest Sfant Iacov numit "fratele Domnului" (Gal. 1, 19), a fost cel dintai episcop al Ierusalimului, randuit a pastori pe credinciosii Cetatii Sfinte chiar de Sfintii Apostoli. El nu face parte din cei doisprezece Apostoli ai Domnului si era frate bun cu celalalt frate al Domnului, cu Sfantul Iuda, scriitorul epostolei din Noul Testament. Din cercetarea Sfintei Scripturi se arata ca acesti frati ai Domnului au o alta mama decat pe Maica Domnului, ca mama lor traia pe vremea parintilor patimilor Domnului si ca era sora Maicii Domnului si deci ca fiii ei erau nu frati de aceeasi mama cu Mantuitorul, ci veri si rude cu Dansul. Ramane hotarat de asemenea, ca Iacov, fratele Domnului, este altcineva decat Iacov al lui Alfeu si decat Iacov, fiul lui Zevedei.
Ca pastor al crestinilor din Ierusalim si ruda a Domnului, Sfantul Iacov era mult iubit de popor si slavit, pentru evlavia si viata lui aspra. Si de mult ce se ruga in genunchi si cu mainile ridicate in sus, i se ingrosase pielea genunchilor lui, ca la genunchii de camila. Si isi castigase atat de mare vaza intre crestini, incat Iacov, impreuna cu Apostolii Petru si Ioan, era socotit unul din stalpii Bisericii lui Hristos. Poporul insusi il numea "cel drept", pentru viata lui curata si pentru judecata lui Apostolilor din Ierusalim, tinut la anul 51. nepartinitoare si sanatoasa de la Soborul Multumita intelepciunii lui, paganii care aveau sa se intoarca la Dumnezeu si sa creada in Hristos, nu mai erau tinuti sa pazeasca legea lui Moise. Astfel, incepea lupta mantuirii, prin credinta in Hristos si prin fapte bune.
De la Sfantul Iacov ne-a ramas o Epistola, care se afla in Noul Testament, plina de porunci intelepte, cum sa ducem o viata sfanta. Ne-a mai ramas de la el si o Sfanta Liturghie, numita a Sfantului Iacov, pe care a facut-o mai pe scurt, mai intai, Sfantul Vasilie, iar dupa dansul, si mai pe scurt, a facut-o Sfantul Ioan Gura de Aur. Liturghia Sfantului Iacov se savarseste si azi in Biserica ortodoxa greaca, o data pe an, de ziua Sfantului Iacov, la 23 octombrie.
Traditia Bisericii ne spune ca Sfantul Apostol Iacov a patimit moarte de mucenic, fiind aruncat de pe aripa templului din Ierusalim si ucis cu pietre, pentru credinta lui in Hristos, la anul 62, rugandu-se ca si Domnul, pentru ucigasii sai, ca nu stiu ce fac.
Intru aceasta zi, cuvantul Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul,
despre Judecata si despre Inviere.
Ca, in adevar, infricosatoare va fi venirea lui Hristos intru slava. Ca minune va fi, o, iubitorilor de Hristos, sa vada cineva dintr-o data cerul desfacandu-se si pamantul schimbandu-se si mortii sculandu-se. Ca va pune pamantul de fata trupul omului, asa cum l-a luat, chiar daca fiare l-au rupt sau pasari l-au mancat sau pesti l-au mistuit, nu va lipsi nici un fir de par din capul omului inaintea Judecatorului. Ca fiecare se va preface la porunca lui Dumnezeu, intru nestricaciune. Ca vor lua semne pe trup toti, dupa cum sunt si faptele lor: trupurile dreptilor vor straluci de sapte ori mai mult decat lumina soarelui, iar ale pacatosilor intunecate se vor afla si de rau miros vor fi pline. Ca trupul omului va arata faptele lui. Pentru fiecare din noi, faptele noastre sunt scrise in trupul nostru. Ca grea cercetare a faptelor noastre se va face atunci. Ca de a gresit cineva din noi si prin grai si prin ganduri, toate vor sta inaintea lui atunci, si de a lucrat bine, asemenea si de a lucrat rau oriunde va cauta, luminat va vedea, toate faptele sale.
Deci, sa ne nevoim, fratilor iubiti, ca sa scapam de ocara si de infricosatoarea rusine, care va intampina atunci pe toti pacatosii, si sa ne facem partasi ai bunatatilor acelora pe care le-a gatit Dumnezeu tuturor dreptilor, acelea pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, nici la inima de om nu s-au suit, la care doresc ingerii sa priveasca. Ca, atunci cand Se va pogora Hristos din cer, indata focul cel nestins va alerga pretutindenea inaintea fetii Lui si va acoperi toate. Ca si potopul, cel ce s-a facut pe vremea lui Noe, era o inchipuire a focului acestuia nestins. Ca, precum a acoperit potopul acela toate varfurile muntilor, asa si focul acesta va acoperi toate. Atunci, vor alerga ingerii pretutindeni si vor rapi pe toti sfintii si credinciosii, spre intampinarea lui Hristos intru slava, pe nori. Deci, sa ne sarguim, iubitilor, a ne afla vrednici de rapirea aceea si a sta neprihaniti si nevinovati inaintea infricosatorului si groaznicului judet. Ca fericit va fi cel ce va intampina pe nori pe Imparatul slavei. Precum, cu adevarat, de trei ori ticalos va fi cel ce se va lipsi de rapirea aceea. Ca cei ce nu vor fi rapiti intru slava, pe nori, aceia sunt pacatosi.
Deci, sa nu ne lenevim, o, fratilor iubitori de Hristos. Ca, iata, locul cel de nevointa este deschis tuturor. Pana avem vreme, sa ne sarguim, dar, a ne pocai. Sa biruim patimile cele pierzatoare ale trupului si dezmierdarea sufletului, facandu-ne intelepti precum Iosif nu numai cu trupul, ci si cu gandul. Ca barbatul cel desavarsit asa se sarguieste a fi, cu totul intelept. Ca cel ce cauta la femeie, spre a o pofti, iata, s-a si defaimat cu ea intru inima lui. Ca pe faptele trupului, de multe ori, multe pricini le taie si frica omeneasca le opreste. Iar faptele mintii fara de frica se lucreaza si fara de osteneala se savarsesc. Adica ce zic, iubitilor? Iata, de multe ori, cineva se gandeste la pacat, cu inversunare, si se invoieste cu gandul acesta, dar ispita trece totusi de la el. Unul ca acesta se aseamana cu caprioara sagetata, care, de multe ori, scapa din mainile vanatorilor, dar se duce, luand cu sine sageata. Ca daca pe cineva din noi l-ai birui gandul, unul ca acesta nu mai este cu totul intelept fata de Dumnezeu. Ca, desi de multe ori cineva pentru frica de oameni sau pentru rusine nu si-a spurcat trupul impreuna cu sufletul, unul ca acela nu se incununeaza ca un preaintelept, ci, desi placut oamenilor, se osandeste neincetat, de nu se va pocai.
Deci, sa fugim fratilor, de pofta cea rea, ca aceasta a dezgolit de slava pe Eva, ca a poftit gustarea unei mancari. Aceasta a adus si potopul asupra lumii, ca au vazut fiii lui Dumnezeu (fiii lui Set) pe fetele oamenilor si s-au apropiat de ele si s-au pangarit. Aceasta si pe egipteanca a facut-o sa se indraceasca asupra lui Iosif, celui preaintelept. Insa, tanarul acela, temandu-se de Dumnezeu, a biruit ispita. Aceasta, si pe viteazul si nebiruitul nazireu Samson, l-a facut sa cada in robie. Ca, cel ce, mai inainte, despicase pe un leu mancator de sange si a ucis o mie din cei de alta semintie, numai cu o falca de asin, acelasi, cand a poftit sa locuiasca cu vipera (Dalila) indata a pierdut si parul nazireului si lumina ochilor, orbandu-se cu jale, si a ajuns indata batjocura tuturor. Asemenea inca si David pe Urie l-a junghiat. Pentru pofta a murit si Habot. Aceasta si pe ticalosul Iuda l-a facut a vinde pe Hristos, stapanul meu. Deci, fericit este acela ce s-a facut biruitor a toata pofta, a auzului, a vederii, a pipairii si a mirosirii, ca, de va castiga cununa intregii intelepciuni, va purta aceasta cununa si inaintea Divanului celui groaznic si infricosator. Veniti deci, toti impreuna, sa ne inchinam Lui, zicand cu un glas: Aliluia! Veniti toti sa slavim pe Hristos! Amin.
Intru aceasta zi,istorisire despre aflarea
Preacuviosului Parintelui nostru Macarie Romanul.
Si, pornind mai departe, au mers douazeci si patreu de zile pana in partile Indiei, si acolo nu au avut pace, ca au venit multimi de indieni cu prajini si, izgonindu-i, i-au petrecut pana ce i-au scos afara din tara lor.
Si, de acolo, calatoreau flamanzi - numai unul Dumnezeu stie necazul lor - si asa au mers patruzeci de zile spre rasarit si au gasit un loc cu tot feului de pomet si erau copacii incarcati si roadele erau foarte dulci la gust si, mancand, au dat mare multumire Mantuitorului Iisus Hristos.
Apoi, mergand multa cale si strabatand tinuturi neprielnice, dar paziti de Dumnezeu, au ajuns la o rapa mare, ce era ca o prapastie adanca si au stat acolo sapte zile, nepricepandu-se incotro vor merge, fara numai ca se rugau lui Dumnezeu, ca sa-i scoata de la acel loc rau. Si, iata, ca s-a aratat inaintea lor o ciuta mugind si, luandu-se ei dupa ea, au sosit la o alta rapa si cu multa nevoie s-au putut cobora pana intr-un ses, unde se aflau cirezi de elefanti, de cerbi si de ciute. Si au trecut pe acolo, nepatimind nici un rau. Si nu mai aflau, de acum, nici un drum. Insa, rugandu-se lui Dumnezeu, au mers de-a dreptul, fara drum, ca la saptezeci de zile si a dat Dumnezeu de au sosit la un loc ses, plin de pomet cu roade si, mancand, au multumit Domnului Iisus. Si mai mergand putin de la acel loc cu pomet au inceput a se arata neguri intunecoase si li s-a inchis si calea. Si, iata, pe neasteptate, a sosit o porumbita si s-a asezat la un loc inalt. Si, mergand spre dansa, ea a zburat si ei se tineau dupa ea. Si au sosit la un loc unde era un stalp de piatra ce avea slove elinesti scrise pe el: "Acest stalp l-a ridicat imparatul Alexandru al Macedonilor. Iar, cine va voi a se indrepta, sa mearga, de aici spre partea stanga, de unde curg apele, si asa va iesi la loc mai bun". Si, apucand ei in partea stanga, au mers patruzeci de zile si au inceput a simti un miros greu si iute. Si, ajutand Domnul, au scapat de acel loc. Si, mai mergand cateva zile, au ajuns la doi munti foarte inalti si plini de fiare si au trecut pe acolo cu mare frica. Si, stand la rugaciune, au auzit un glas ce le arata lor cale. Si au mers ca la patruzeci de zile, avand mare lipsa de mancare, ca numai cu apa isi mangaiau foamea. Si au ajuns la un rau mare si, band apa cu multa dulceata, au dat multumire lui Dumnezeu. Si, stand ei langa acel parau, ca la o suta de zile, au pornit de acolo si au ajuns intr-un loc unde au aflat un fel de buruiana, ca de un cot deasupra pamantului, ce avea intr-insa roade mai dulci decat laptele si stridiile si, mancand, s-au saturat si au preaslavit pe Dumnezeu, Cel ce hraneste pe toti cei ce nadajduiesc spre Dansul.
Apoi, mergand de acolo inainte, au calatorit multe zile pe cai neumblate si au dat de o cararuie si, tinandu-se de ea, au ajuns pana la pestera Cuviosului Macarie. Si, ajungand ei acolo, si-au facut sfanta cruce, bucurandu-se. Si, intrand inlauntru, n-au aflat pe nimeni. Si graiau intre dansii, zicand: "In pestera aceasta se vede ca locuieste om. Sa asteptam, deci, pana seara, ca sa vedem, nu va veni cineva?" Asa stand, au simtit un miros placut, ca de un mir foarte minunat. Si, luand aminte spre rasarit, au vazut un barbat, care era fericitul Macarie. Si, apropiindu-se acesta de pestera, a simtit ca sunt calugari acolo si, stand, nu departe de pestera, a ingenunchiat la rugaciune si, sculandu-se, a inceput a-i jura, zicand: "De sunteti de la Dumnezeu, spuneti-mi mie. Iar de sunteti de la satana, fugiti de la mine, smeritul si pacatosul." Iar ei, au strigat zicand: "Blagosloveste, sfinte al lui Dumnezeu, ca suntem oameni, iar nu draci." Atunci, apropiindu-se de dansii, fericitul si-a intins mainile spre Cer si s-a rugat lui Dumnezeu. Si, desfacandu-si parul de pe obraz, i-a blagoslovit si a inceput a vorbi cu dansii. Si ei se minunau de dansul, vazandu-l cu asa par alb ca zapada, si, de multa batranete, nu i se vedeau ochii, ca erau slobozite sprancenele peste ochi. Iar mustatile, acoperindu-i gura, se amestecau cu barba, care ajungea pana la pamant. Si i-a intrebat fericitul de unde sunt si pentru ce au venit la dansul. Iar ei i-au spus toate intamplarile lor si ca au gandul sa mearga pana la marginile pamantului. Si le-a raspuns, zicand: "Fiii mei, nu este cu putinta a afla aceasta. Ca si eu pacatosul, dupa ce m-am asezat in pestera aceasta, mi-am pus in gand sa fac aceasta, mergand in multe locuri si multe vazand. Intr-o noapte, mi s-a aratat mie Domnul in vis, zicandu-mi: Nu te apuca a ispiti aceasta, ca nu vei putea trece mai departe de acest loc, ci te intoarce la pestera ta. Si daca am auzit aceasta de la Domnul, n-am cutezat a merge mai departe." Iar monahii, daca au auzit aceasta de la Sfantul Macarie, s-au infricosat si au slavit pe Dumnezeu.
Deci, fiind seara, le-a zis batranul: "Fiii mei, dati-va in laturi putin, ca eu am doi copii care vin in fiecare seara la mine si ma tem ca, nu cumva vazandu-va straini, sa va vateme." Si, dandu-se ei in laturi, au vazut doi lei fiorosi, care, venind repede din pustie, indata s-au inchinat la picioarele Sfantului, racnind. Iar monahii s-au infricosat foarte, dar fericitul Macarie, punandu-si mainile peste lei, le-a zis: "Fiii mei cei buni, au venit acesti parinti la noi, din lumea oamenilor, deci voi sa nu le faceti nici un rau, ca sunt robi ai lui Dumnezeu." Si a zis Sfantul Macarie catre parinti: "Veniti, fratilor, sa citim Vecernia si nu va temeti." Si, mergand ei, au sarit leii spre intampinarea lor. Si, ca niste oameni priceputi, li s-au inchinat lor, iar ei au proslavit pe Dumnezeu pentru toate acestea. Si, facand Vecernie, au inceput calugarii a intreba pe fericitul Macarie, zicand: "Spune-ne noua, cinstite parinte, cum ai venit aici?" Iar el, raspunzand, le-a zis: "Plecati auzul vostru, fratilor, si ascultati cuvintele mele si veti intelege cum am venit eu aici.
Eu, smeritul, sunt fiu al lui Ioan dregatorul din Roma, care voia a ma insura fara voia mea. Si, facandu-se nunta, seara m-au inchis cu mireasa in camera, iar eu, gasind un loc tainic, am iesit afara si, fugind, m-am ascuns la o femeie saraca - Dumnezeu sa o pomeneasca! Si acea femeie mergea si la casa parintilor mei, de imi aducea veste, cum se tanguiesc, cautandu-ma si nu ma aflau. Iar eu, dupa sapte zile, sculandu-ma intr-o noapte, am slavit pe Dumnezeu si, multumind acelei femei sarace, am iesit la drumul cel mare. Iar iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca, prin milostivirea Sa, a trimis pe Arhanghelul Rafail, in chip de batran. Si, aflandu-l sezand langa cale, l-am intrebat: Unde mergi, parinte? Iar el a zis: Unde gandesti tu, acolo merg si eu. Iar eu am zis: Parinte, indrepteaza-ma la calea pe care sa pot dobandi mantuirea. Si el mi-a poruncit sa merg dupa dansul, si, mergand, am avut toata indestularea despre cele de nevoie. Si, in scurt, in trei ani am ajuns aproape de locul acesta si, stand acolo putin, am adormit. Iar cand m-am desteptat, nu am mai vazut pe acel batran. Si am inceput a plange si a ma vaita. Si indata mi s-a arata el si mi-a zis: Eu sunt Rafail Arhanghelul, cel ce, aratandu-ma tie in chip de calugar batran, te-am adus pana aici. Deci, nu te teme, ci da slava lui Dumnezeu. Si acestea zicand, Arhanghelul s-a facut nevazut. Iar eu am plecat, iarasi, si, asa mergand, am intalnit un asin salbatic si am zis catre asin: Te jur cu numele Domnului ca, mergand, sa-mi arati calea. Si a mers cu mine asinul doua zile. Si dupa doua zile, am intalnit un cerb. Si, ramanand asinul, m-a povatuit, trei zile, cerbul. Si, dupa trei zile, am intalnit un balaur. Si am mers dupa balaur, pana ce am venit la pestera aceasta, si s-a dus balaurul. Si eu, intrand inlauntrul pesterii, am aflat o leoaica moarta si puii ei amandoi, scancind de foame, ca nu aveau ce suge, si am luat de i-am hranit cu cele ce se afla in pustiul acesta si i-am crescut ca pe niste fii ai mei. Iar pe mana lor am ingropat-o, afara din pestera, in pamant." Si, auzind aceasta parintii, au proslavit pe Dumnezeu.
Si, inca vorbind ei, a venit un corb mare, aducand o paine si jumatate si, punand paine intre dansii, s-a dus. Si le-a zis fericitul: "Sa cunoastem ca nu ne paraseste Dumnezeu, ci ne-a trimis hrana. Ca, iata, sunt multi ani de cand mi se trimite hrana prin pasarea aceasta, in fiecare zi, cate o jumatate de paine, iar astazi ne-a trimis pentru noi toti. Deci, acum sa mancam si apoi voi mai povesti si alte intamplari de ale mele." Si, mancand ei si dand multumire lui Dumnezeu, a inceput fericitul a le spune lor, zicand: "Dupa ce s-au implinit doi ani de petrecere a mea aici, iesind intr-o zi afara, ca pe la al saptelea ceas, sedeam cu acesti leisori. Iar satana a inceput a ma ispiti. Ca indata am vazut inaintea mea o basma femeiasca zacand jos, foarte subtire si frumoasa, iar eu, ticalosul, n-am cunoscut cursa vrajmasului, caci n-am mai fost ispitit vreodata. Si, nefacandu-mi Sfanta Cruce, am luat-o si am bagat-o in pestera si cugetam ce poate fi, si de unde sa fi ramas acel lucru pe aceste locuri. Si, iesind iarasi a doua zi, dupa obicei, am aflat niste papuci frumosi femeiesti si iarasi nu mi-am facut Sfanta Cruce, ca tot crestinul dator este a o face, de orice lucru s-ar apuca (precum scrie fericitul Chiril al Ierusalimului in Catehezele sale: Tot crestinul in viata sa sa-si faca Sfanta Cruce, ca dracii de semnul cinstitei Cruci se tem si fug si se cutremura. Pentru aceasta si suntem datori a tine predania Sfintilor Apostoli si a ne apara cu Crucea si a o avea pe dansa in casa si spre infrumusetarea bisericii ei cu dansa a goni toate vrajile, cu dansa sa ne sfintim). Si, luand papucii i-am dus si pe ei in pestera. Si, iesind a treia zi de dimineata, ca sa ma inchin lui Dumnezeu, si inca neputand a-mi face Sfanta Cruce, iarasi mi-a intins vrajmasul mreaja sa: ca am vazut o femeie tanara, stand deasupra unei pietre, imbracata cu haine de aur foarte scumpe si de frumusetea ei nu ma puteam satura. Si am zis catre dansa: De unde ai iesit si cum ai nimerit aici? Iar ea se arata ca plangea nemangaiata, incat m-a facut de am plans si eu de jalea ei. Si mi-a raspuns cu foarte umilit glas, zicand: Eu, ticaloasa de mine, am fost oarecand mireasa lui Macarie si sunt fiica a unui dregator roman. Deci, m-au logodit parintii mei fara a voi, nevrand eu a ma marita. Si, dupa facerea nuntii si inchiderea in camera cu dansul, nu stiu ce i s-a intamplat lui, ca am ramas singura. Si eu, vazand acest bun prilej, m-am tainuit si am iesit de acolo, ascunzandu-ma pe unde puteam si, dupa aceea, am iesit noaptea la drumul cel mare. Apoi am ratacit si, nemaicunoscand drumul, am luat muntii si pustiile, nestiind unde sa merg; si, asa, cale lunga am facut, pana am nimerit aici.
Acestea zicand ea, eu ticalosul, fiind uimit de dragostea ei, o credeam in toate cele graite de dansa, iar ea, cu mare mestesug satanicesc, imi mangaia sufletul meu. Si eu, ingreuiat de pacatele mele, nicidecum nu am putut pricepe, si, luand indrazneala, am luat-o de mana si am adus-o intru aceasta pestera. Si satana, ca mai bine sa ma incredintez ca-i fiinta omeneasca, a zis ca-i este foame, si eu i-am dat sa manance din mugurii acestei pustii, ca sa-si astampere foamea, si ea a mancat. Iar lacrimile ei nu se mai opreau si eu cautam cu suflet umilit la dansa si am uitat cu totul a-mi face Sfanta Cruce. Iar dupe ce s-a inserat, mi-a venit o ingreuiere si o uraciune de a-mi mai face rugaciunea si slujba Vecerniei catre Hristos Dumnezeu. Dar, cu mare osteneala, deabia am facut-o si, culcandu-ma ca sa ma odihnesc, eu, ticalosul, am adormit. Si ea indata s-a aflat langa mine si a inceput a ma ispiti, dar eu, ticalosul, eram ingreuiat ca de un somn greu, fiindca eram uimit cu gandul. Si eu, cel ce niciodata n-am poftit macar urma de pacat trupesc, biruit fiind de pofta femeii, m-am plecat a ma culca cu dansa. Si, cand mi se parea ca savarsesc pacatul, atunci ea indata s-a facut nevazuta de la mine si eu, ticalosul, m-am pomenit zacand cu fata in jos. Si, daca m-am trezit din inselaciunea satanei, atunci am venit in simtire. Si, vazandu-mi greseala, ca este foarte mare, am iesit afara din chilie si am plans cu amar.
Iar acei doi lei n-au venit la mine opt zile, iar dupa opt zile, venind, stateau departe, privind la mine ca la un pacatos si nu voiau a ma asculta ca mai inainte. Si, vazand eu aceasta, ma rugam lui Dumnezeu ca sa-mi ierte mie aceasta greseala. Si, iubitorul de oameni Dumnezeu nu a trecut cu vederea rugaciunea mea, ci mi-a trimis iarasi leii. Deci, dupa aceasta, am socotit sa ma mut aiurea, intr-alta parte, ca nu candva, iarasi, sa ma insel si sa fiu lepadat de la fata lui Dumnezeu. Si, sculandu-ma, am iesit din pestera aceasta si, mergand cale ca de doua zile, mi-a stat inainte ingerul Domnului, zicandu-mi: Unde te duci, Macarie? Iar eu am zis: Fug de pacatele mele. Iar ingerul mi-a zis: O ispita nu ai putut rabda. Intoarce-te la chila ta. Si eu l-am intrebat: Cine esti tu, Doamne? Iar el a zis: Eu sunt Rafail Arhanghelul, care te-am ajuns la calea aceasta. Si, aceasta zicand, s-a facut nevazut de mine.
Deci intorcandu-ma la chilie, am ingenunchiat inaintea Domnului si m-am rugat patruzeci de zile si patruzeci de nopti, nemancand nimic. Iar dupa ce m-am sculat de la rugaciune, am vazut pestera aceasta toata plina de lumina si pe un barbat imbracat cu porfira, avand pe cap o cununa impodobita cu pietre scumpe, care canta cantari ceresti si preaslavite. Si, glasul lui era ca de norod mult, parandu-mi-se ca multi viersuiau impreuna cu el. Si, dupa savarsirea cantarii, s-a facut un miros preaplacut si indata barbatul acela s-a facut nevazut. Dupa aceea, a intrat in pestera un nor ca de foc, care a cules toata acea nepovestita lumina din pestera. Si, suindu-se norul, s-au facut tunete, fulgere si cutremur si se parea ca muntii si dealurile si pietrele rasunau cu glasurile lor, zicand: Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne. Si atat m-am inspaimantat, cat am fost ca un mut saptezeci de zile si cei doi lei erau ca niste morti, zacand la pamant, din care am cunoscut ca aici a fost Insusi Domnul Iisus Hristos, de a sfintit aceasta pestera cu nor si cu foc. Si m-am infricosat, mirandu-ma si nepricepandu-ma cum m-am invrednicit a vedea niste minuni ca acestea, om fiind eu si ca un nimic inaintea lui Dumnezeu. Si, de atunci, sunt saptezeci de ani si mai bine. Iata acestea, cate ati auzit de la mine, pe toate le-am patimit eu; iertati-ma pentru Domnul, fratilor." Iar parintii, daca au auzit unele ca acestea, au proslavit pe Dumnezeu.
Dupa aceea, venind cei doi lei din pustie, au cazut si s-au inchinat Sfantului Macarie, iar el si-a pus mainile peste dansii si i-a blagoslovit. Apoi a zis si catre acei calugari: "Puneti si voi mainile pe capetele lor." Iar ei, cu mare frica, au facut ascultare. Dupa aceea au zis catre Sfantul: "Da-ne blagoslovenie, cinstite parinte, ca sa ne ducem inapoi in lume, ca sa povestim cele despre tine si despre sfanta ta petrecere. Si sa vestim in toate bisericile si manastirile si in Ierusalim la preacuviosul episcop, iar sfintia ta fa rugaciune mare la Dumnezeu pentru noi." Iar Sfantul le-a zis: "Mantuiti-va cu pace, sufletestii mei fii, si va rugati pentru mine." Si asa au pornit batranii, fiind trei zile petrecuti de lei, care, apoi, le-au sarutat urmele picioarelor si s-au intors catre Sfantul Macarie. Si parintii, calatorind catre lume vreo cateva zile si, sosind la un rau, au adormit putin si indata au fost luati de dumnezeiesti ingeri si dusi in Ierusalim. Iar ei, desteptandu-se si vazand, au cugetat, mirandu-se, cata cale si cate grozavii au strabatut ca prin vis, si au proslavit pe milostivul Dumnezeu. Si, facand rugaciune pe la toate sfintele locuri, s-au intors la manastirea de unde erau ei si au povestit calugarilor de acolo toate cate au vazut si au patimit pe drum si cele despre Sfantul Macarie, toate le-au spus, ca, auzind de sfintenia lui, sa proslaveasca pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Caruia este slava si pururea in vecii vecilor! Amin.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Maxim, despre dragoste.
.Pomenirea Sfântului Apostol lacob, ruda Domnului
lacov s-a numit „ruda Domnului” [fratele
Domnului] deoarece a fost fiul Dreptului losif, logodnicul Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu. Cînd dreptul losif
s-a apropiat de moarte, el şi-a împărţit averea între fiii lui şi a voit
să lase o parte şi Stăpînului Hristos, fiul Preasfintei Fecioare, dar
toţi fiii lui s-au opus, nesocotindu-L pe Hristos fratele lor. Dar acest
lacov L-a iubit atît de mult pe Domnul, încît a împărţit cu El partea
lui. De aceea se numeşte el „fratele Domnului”.
Încă de la început lacov I-a fost credincios Domnului Hristos. Potrivit
tradiţiei, el a călătorit în Egipt cu tatăl lui, losif, şi cu Fecioara
Maria cu Pruncul, pe cînd Irod voia să omoare Pruncul, pe Regele
nou-născut. Mai tîrziu, de îndată ce a auzit de predicarea lui Hristos,
lacov şi-a făcut-o pe ea dreptar vieţii lui. Sfînta
Tradiţie spune despre el că nu a mîncat niciodată grăsime sau
untdelemn, că a trăit toată viaţa lui doar cu pîine şi cu apă, şi că a
fost feciorelnic pînă la moarte. El adesea priveghea nopţile şi se ruga
mult lui Dumnezeu. Domnul 1-a numărat pe lacob, ruda Lui, printre
cei șaptezeci de Apostoli. După Slăvita Înviere, Domnul i S-a arătat
lui în chip deosebit, aşa cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel (I
Corinteni 15:7). El a fost episcopul Ierusalimului timp de treizeci de
ani şi a păstorit cu rîvnă Biserica lui Dumnezeu. Călăuzit
fiind de Domnul, lacob a alcătuit prima slujbă a Sfintei Liturghii
care, părîndu-li-se prea lungă creştinilor, a fost oarecum scurtată de
către Sfinţii Vasile cel Mare şi loan Gură de Aur. Sfîntul
Apostol lacob a convertit mulţi iudei şi elini la credinţa creştină, şi
chiar necredincioşii iudeau rămîneau uimiţi de sfinţenia şi dreptatea
vieţii lui, numindu-l „lacob cel Drept”. Cînd Mare Arhiereu între iudei
s-a făcut Anania, el împreună cu alţi iudei au hotărît să îl ucidă pe
lacob, din pricină că el îl propovăduia pe Hristos. Odată,
în timpul praznicului paştelui evreiesc, cînd mulţime de oameni se
adunaseră la Ierusalim, bătrînii iudeilor 1-au silit pe lacov să urce pe
aripa Templului, de unde să grăiască împotriva lui Hristos. Sfîntul
lacob Ruda Domnului a urcat pe tîmpla Templului, şi de acolo a grăit
tare înaintea tuturor mulţimilor adunate că Hristos este adevăratul
Mesia, Fiul lui Dumnezeu, că El cu adevărat a înviat şi S-a înălţat la
Tatăl, în ceruri. Preoţii iudeilor, plini de ură, 1-au împins pe
lacov, aruncîndu-1 de pe tîmpla Templului. El a căzut şi s-a rănit
cumplit, dar a rămas viu. Atunci cineva a alergat şi 1-a lovit cu
sălbăticie în cap cu un ciocan de fierar, omorîndu-1. Astfel a murit
muceniceşte acest mare şi slăvit apostol al lui Hristos, mergînd să se
sălăşluiască veşnic întru cereasca Împărăţie. Sfîntul lacob a fost în
vîrstă de şaizeci şi şase de ani la ceasul muceniciei lui.
• Pomenirea Sfântului Ignatie, Patriarhul Constantinopolului
Acest Sfânt Ignatie a fost fiul
împăratului bizantin Mihail Rangabe. El a urcat pe scaunul patriarhal în
anul 846, în urma Sfîntului Metodic. Apoi, în anul 858, Sfîntul Ignatie
a fost depus din scaun şi trimis în surghiun. În locul său a fost
sfinţit patriarh vestitul Fotie [cinstit de Biserică ca Sfînt, v. 6
februarie], secretarul particular al împăratului. Dar cînd la tronul
imperial a venit împăratul Vasile Macedoneanul, el 1-a reinstalat pe
Sfîntul Ignatie în scaunul patriarhal. Sfîntul Ignatie a păstorit Biserica lui Dumnezeu cu multă rîvnă şi înţelepciune. El a ctitorit Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli în care s-a şi odihnit în Domnul, în vîrstă fiind de optzeci şi nouă de ani.
• Pomenirea Sfântului Iacov din Borovichi
Nu se cunoaşte despre acest sfînt decît
ceea ce însuşi a descoperit prin vedenie poporului din Borovichi, oraşul
lui, după sfînta lui adormire. Într-o zi din anul 1540, trupul lui a
fost aflat plutind pe apele rîului Meta şi adus la ţărm în apropiere de
oraşul Borovichi. La sfintele acelea moaşte s-au lucrat mulţime de minuni.
Sinaxar 23 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic si Apostol Iacov, fratele Domnului.
Acest
sfânt Iacov, fratele Domnului, a fost cel întâi episcop la Ierusalim,
hirotonit de însusi Domnul si întâi el a izvodit si a scris dumnezeiasca
Liturghie, învatata de la însusi Hristos. Pe care Liturghie în urma o a
facut mai pe scurt marele Vasile si dupa dânsul dumnezeiescul Ioan Gura
de Aur pentru neputinta omeneasca. Pastorind sfânta Biserica din
Ierusalim si învatând pe multi din iudei si din elini si întorcându-i
spre Domnul, a pornit pe iudei asupra-si cu urgie, care, prinzându-l,
l-au aruncat jos de pe aripa templului si fiind înca viu l-au omorât cu
un lemn. Iar cuvântul, fratele Domnului se trage din predanie. Ca Iosif
logodnicul împartindu-si pamântul fiilor ce-i avea cu femeia sa cea
dintâi si vrând sa faca parte si celui din sfânta Fecioara, Fiu si
Dumnezeu, ceilalti nu-l primira; iar Iacov luându-l partas de mostenire
pe partea sa, s-a chemat nu numai frate al Domnului, ci si drept.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ignatie, Patriarhul Constantinopolului.
Acest între sfinti Parintele nostru Ignatie a fost fecior al
împaratului Mihail Rangave si al împaratesei Procopia, frate lui Teofil
si nepot împaratului Nichifor. Si fiind eunuc, s-a facut calugar si a
ajuns egumen la Mânastirea Arhanghelului, care atunci se numea Anatelon;
iar acum îi zic a lui Satir. Dupa aceea a fost patriarh al
Constantinopolului si a îndreptat Biserica unsprezece ani si cinci luni.
Apoi a fost scos de împaratul Mihail, fiul lui Teofil, care a pus
patriarh în locul lui pe Fotie protospatarul si protasicritul, dupa ce
fusese facut mai întâi monah. Dupa aceea si pe el l-a scos împaratul
Vasilie Machedon si a pus iarasi pe Ignatie si l-a tinut zece ani, si
iarasi a fost scos; si în locul lui a facut patriarh pe cel între sfinti
Stefan, fiul împaratului Vasilie; iar Sfântul Ignatie, mergând la
Mânastirea Satirului, cu pace s-a savârsit; vietuind de toti anii vietii
sale saptezeci si noua.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Macarie Romanul.
Trei oarecare sfinti batrâni: Serghie, Ighin si Teofil, din
Mânastirea Sfântului Asclipie cea din Mesopotamia Siriei, fiind la un
gând, cu buna socoteala, se vorbira într-una din zile, si pusera gând
pâna în sfârsit sa umble, sa înconjure pamântul; si plecând întru acea
cale, aveau adesea groaza si din pricina oamenilor si din pricina
fiarelor cu scârba si cu patima rea; câte odata lipsiti chiar si de
hrana buruienilor salbatice. Deci calatorind multe zile, au ajuns la un
loc, unde se vedeau urme de om; dupa care s-au si îndreptat de au mers
la o pestera, în care se vedea ca locuieste om, ca era îngrijita
binisor. Si intrând într-însa au asteptat ca sa vada pe cel ce locuia
acolo. Si peste putin simtind un miros frumos, au vazut o asemanare de
om împodobit cu parul sau. Si acesta era Preacuviosul lui Dumnezeu
Macarie Romanul. Venind acesta spre pestera, l-a simtit de departe, si
aruncându-se batrânul jos la pamânt, a facut rugaciune, si strigând cu
glas mare, a zis: "De sunteti de la Dumnezeu, iviti-va la mine, iar de
sunteti de la diavolul, va departati de la mine smeritul si pacatosul".
Iar ei raspunsera, zicând: "Binecuvânteaza-ne robul lui Dumnezeu, ca
suntem crestini si ne-am lepadat de diavolul". Atunci sculându-se
staretul, a venit catre dânsii si desfacându-si parul de pe obraz, i-a
binecuvântat; parul îi era alb ca zapada, iar pielea trupului sau era ca
tesut de broasca, si de multa batrânete îi erau lasate sprâncenele pe
ochi si unghiile mâinilor si ale picioarelor sale mai lungi decât o
palma erau, iar barba ajungea pâna la picioare. Si a început a-i
întreba: "De unde sunteti, fiii mei, si pentru ce ati venit aici?" Iar
ei îi spusera toata întâmplarea si gândul lor. Si el zise: "Fiii mei, nu
se va afla om ca sa poata pricepe puterea lui Dumnezeu; ca eu
nevrednicul m-am nevoit sa fac aceasta, si mi s-a aratat unul noaptea si
mi-a zis: "Nu te pune a ispiti pe Cel ce te-a zidit, ca nu vei putea
trece mai departe din locul acesta". Deci auzind ei acestea foarte se
înfricosara. Si fiind îndeseara, le zise: "Fiii mei, stati putintel
înlaturi, caci am doi copii aicea, care vin în toata seara la mine, ca
nu cumva vazându-va straini sa va vatame". Si iata doi lei veneau din
pustie repede si cazura la picioarele lui racnind; iar aceia de frica
cazura cu fata la pamânt. Punând batrânul mâinile peste fiare, le zise:
"Fiii mei, din pamântul omenesc au venit oarecare la mine, dar sa nu le
faceti vreun rau". Si îndata batrânul întorcându-se catre monahi, le
zise: "Veniti, fratilor, sa facem Vecernia; si daca se sculara aceia
înfricosati, se repezira leii la dânsii si le lingeau picioarele. Iar
când fu a doua zi, zisera sfântului: "Spune-ne cinstite parinte, cum ai
venit aici"; si el raspunzând, zise: "Eu am fost fiul unui oarecare
boier Ioan Romanul, singliticul si m-au logodit parintii mei ca sa ma
însoare fara voia mea, si s-a facut nunta, si când au vrut sa ma închida
la asternut, jucând oamenii si umblând ei încoace si încolo eu am iesit
singur afara si m-am ascuns într-o casa a unei femei vaduve, sapte
zile.
Iar parintii mei plângând si cautându-ma, eu la miezul noptii am iesit la drum si am aflat un batrân si l-am întrebat: "Unde mergi, parinte?" Iar el îmi raspunse: "Unde gândesti tu, acolo merg si eu"; si ma luai dupa dânsul, si peste trei ani am ajuns aici împreuna cu dânsuL Iar mai înainte cu putine zile pâna a nu veni aici, dormind noi, cum ma desteptai, n-am mai vazut pe împreuna-calatorul meu si am început a plânge si a ma întrista si numaidecât mi se arata, zicând: "Eu sunt Rafail Arhanghelul; nu te speria, ci da slava lui Dumnezeu, de vreme ce ai trecut întunericul si ai venit la lumina". Zicându-mi acestea, iarasi s-a facut nevazut de la ochii mei. Iar eu am plecat si dupa cinci zile am ajuns aici si am aflat în aceasta pestera o leoaica moarta si puii amândoi tipau neavând ce suge si luându-i i-am hranit cu mugur de prin copaci, ca pe niste fii ai mei; iar pe leoaica am îngropat-o în pamânt. Si daca s-au împlinit doi ani am iesit în al saptelea ceas si am sezut cu acesti leisori, si iata vazui o basma jos, foarte subtire si frumoasa si eu ma miram în cugetul meu si ziceam: de unde sa fie aceasta; iar a doua zi am gasit niste papuci de matase si m-am mirat si de acelea. Si cautând împrejur am vazut o femeie sezând deasupra unei pietre, si era împodobita cu haine de aur de mult pret si frumoasa. Si i-am zis: "De unde ai venit si ce este acest chip diavolesc?" Iar ea plângea cu amar zicând: "Eu, ticaloasa, sunt fiica unui oarecare boier roman, si m-au silit parintii de m-au maritat fara voia mea. Si fugind eu de la împreunare nestiind nimeni dintr-însii fuga mea, ma ratacesc prin munti, prin pesteri si pustietati; si am nimerit aici nestiind unde merg; dar nu te scârbi de mine roaba ta, de vreme ce si eu sunt zidirea lui Dumnezeu". Si ea era ispita diavoleasca, si-mi graia cu mestesug, si eu nu stiam. Deci zisei catre dânsa: "Unde vrei sa mergi, de vreme ce nici eu nu te voi lasa sa te afli aici cu mine?" Iar ea zise: "Venit-am sa locuiesc aici în pustiul acesta". Si luând-o de mâna am dus-a în pestera si i-am dat sa manânce mugur, de care mâncam si eu.
Si lacrimile îi curgeau ca un izvor, încât îmi tremura si mie sufletul; si daca s-a înserat si-mi facui ruga Vecerniei, m-am culcat pe pamânt sa ma odihnesc putin, si a început a ma tulbura satana. Si eu cel ce niciodata n-am poftit vreun pacat trupesc, am îndragit femeia; si când am vrut sa ma împreun cu dânsa, îndata a pierit dinainea mea. Si cunoscând ca am gresit înaintea lui Dumnezeu, am zis: "Gresit-am înaintea Ta, Doamne, miluieste-ma!" Si în sfârsit venindu-mi în sine mi-am cunoscut pacatul, ca nici leii acestia nu mai veneau la mine de zece zile, cum faceau mai înainte. Si am pus gând sa ma mut de aici, ca nu cândva sa ma amageasca iarasi si sa fiu lepadat de la fata Domnului. Si sculându-ma am iesit din aceasta pestera si umblând cale de doua zile mi s-a aratat îngerul Domnului, si-mi zise: "Unde mergi, Macarie?" Iar eu i-am zis: "Fug de fata pacatelor mele!" Si-mi zise îngerul: "O ispita nu ai putut rabda? întoarce-te la chilie-ti"; si eu i-am zis: "Dar cine esti tu, Doamne?" Si zise: "Eu sunt Rafail, care te-am povatuit la calea aceasta". Si acestea zicând s-a facut nevazut de la mine, si întorcându-ma la chilia aceasta am îngenunchiat catre Domnul, petrecând patruzeci de zile si patruzeci de nopti nemâncat.
Si sculându-ma am vazut ca erau lumini în pestera la câte patru unghiuri, si un om îmbracat în porfira, si cu cununa de aur în cap de pietre scumpe, si cânta o cântare minunata si glasul lui era ca de popor mult cântând. Si daca a sfârsit cântarea s-a facut miros prea minunat si îndata s-a facut nevazut dinaintea mea cel ce se aratase. Eram atunci de 48 de ani. Iata acestea le-ati auzit, fratilor; de veti putea sa suferiti, ramâneti cu noi; iar de nu, Domnul sa va îndrepteze. Si slobozindu-i, le zise: "Mântuiti-va cu pace, duhovnicestii mei fii, si rugati-va si pentru mine". Si i-au petrecut leii trei zile; care sarutând urmele picioarelor lor, se întoarsera catre staretul; iar monahii calatorind câteva zile au sosit la un râu si culcându-se sa doarma putintel au fost rapiti de dumnezeiestii îngeri si au fost dusi în Ierusalim.
Deci desteptându-se si cugetând câta cale ca prin vis trecusera, au slavit pe Dumnezeu, si facând ruga si închinându-se la sfintele locuri, s-au întors la mânastirea lor, povestind afara din celelalte ce vazusera si patimisera ei si cele ale Sfântului Macarie.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Parintele nostru Nichifor, cel ce a asezat Manastirea cea din Harsian, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Petronie (Petroniu) cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii doi tineri, fiind siliti a alerga peste foc asternut pe pamânt, s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Apostol lacob, ruda Domnului
Sfîntul lacob, a Domnului rudă,
Cu frumuseţe şi dreptate împodobit,
Prin pilda vieţii lui învăţătura lui Hristos vesteşte,
Iar torturat fiind, el îngenunche blînd
Şi Domnului pentru ai lui duşmani se roagă.
În locul cel mai greu, la vremea cea mai cruntă,
El cu răbdare-a dus episcopalul jug.
El bine-a păstorit a Domnului turmă, ca un păstor bun.
El pre Domnul slăvit-a cu fapta şi cuvîntul;
El învăţat-a oamenii iubirea de Hristos.
El arătat-a credincioşilor calea rugăciunii:
,,Omule trufaş, credinţa nu este de ajuns.
Credinţa fără fapte înseamnă paie goale.
Audă cine are urechi de auzit:
Credinţa fără fapte trup este, fără suflet.
Din una ca aceasta războaie ies, fără sfîrşit,
Din patimile necurate ale trupului, adică.
Oamenii se răboiesc pururi, linişte neavînd,
Căci ale lor inimi rele sînt, vărsătoare de sînge.
Oricine întoarce un om de la păcat
Primeşte dar de la Domnul, veşnica viaţă”.
Iudeii l-au ucis pe Sfîntul lacob cel Drept,
Dar mai curînd s-au omorît pe ei înşişi, sărmanii,
Iară pe sfînt l-au preaslăvit.
O, Sfinte Apostole lacob, preaminunate,
Ajută-ne nouă celor ce pre tine te cinstim!
Cugetare
De la Domnul vine harul, de la noi însă trebuie să vină nevoinţa.
Prin urmare,
nimeni să nu îndrăznească a cugeta că sfinţii apostoli s-au bizuit
exclusiv pe harul de Dumnezeu dăruit, sau că din pricina acestui har
viaţa lor a fost uşoară sau că marile lor lucrări misionare sau minuni
le-au lucrat fără efort, doar în baza harului. Oare nu zice
Sfîntul Apostol Pavel: „O, îmi chinuiesc trupul şi îl supun robiei; ca
nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic” (I
Corinteni 9: 27)? Iar în alt loc, nu zice el că şi-a petrecut viaţa „În
călătorii adeseori, în primejdii de muri, în primejdii de la tîlhari, în
primejdii de la neamul meu, în primejdii de la neamuri, în primejdii în
cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii
între fraţii cei mincinoşi; În osteneală şi în trudă, în privegheri
adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în
lipsă de haine” (II Corinteni 11: 26-27) ?
Sfîntul lacob s-a hrănit doar cu pîine şi cu apă şi nici cu acestea pe săturate. El dormea foarte puţin, petrecîndu-şi nopţile la rugăciune. El îngenunchea atît de mult la rugăciune, încît pielea genunchilor lui se îngroşase ca pielea unei cămile. Acest frate al Domnului se ruga cu lacrimi şi cu suspinele inimii nu doar pentru Biserica pe care bine o păstorea, ci şi pentru lumea întreagă. Chiar atunci cînd iudeii i-au dat brînci de pe tîmpla Templului, iar el a căzut şi s-a zdrobit, acest sfînt apostol nu şi-a uitat niciodată datoria lui faţă de Dumnezeu şi de neamul omenesc. Adunîndu-şi ultimile puteri, el s-a ridicat în genunchi şi, înălţîndu-şi mîinile la cer, a rostit această rugăciune fierbinte către Dumnezeu, zicînd: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, căci nu ştiu ce fac”. Rugîndu-se astfel, un om ca o fiară a venit şi 1-a lovit în cap, iar alţi oameni ca nişte fiare 1-au omorît cu pietre, din toate părţile. Vîzînd aceasta, unul din fiii lui Rechab a strigat: „Opriţi-vă! Nu ştiţi ce faceţi! Nu vedeţi că acest drept se roagă lui Dumnezeu pentru voi, iar voi îl ucideţi!?”. Dar strigătul acesta nu i-a oprit pe asasinii cei învechiţi în omoruri de la uciderea omului lui Dumnezeu.
Astfel vedem că sfinţii apostoli nu se
bazau nicidecum doar pe harul Duhului Sfînt, ci ei făceau mai întîi şi
tot timpul eforturi maxime pentru a se învrednici de el, a îl atrage
asupra lor şi a îl păstra la ei mereu.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata înviere a Tabithei (Fapte 9):
- La cum Tabitha zăcea pe pat, moartă;
- La cum Sfîntul Apostol Petru s-a rugat lui Dumnezeu pentru ea şi a zis: „Thavita, scoală-te!” (Fapte 9: 40).
- La cum Thavita şi-a deschis ochii şi, văzînd pe Petru, a şezut.
Predică
Despre frumuseţea fiicei împăratului – „Toată slava fiicei împăratului este înăuntru” (Psalmul 44: 15).
Biserica lui Dumnezeu este fiica împăratului. Oricît de săracă şi de lipsită de farmec ar putea ea părea celor care o privesc cu ochiul trupesc, din afară, oricît de prigonită sau de umilită, ea este plină de strălucire regală şi de frumuseţea dinlăuntru.
Regele, Cel Care „este împodobit cu
frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor” (Psalmul 44: 1), dăruieşte din
frumuseţea Lui şi fiicei Lui regale.
Biserica lui Dumnezeu este ca un strai al lui Hristos; Hristos sălăşluieşte întru dînsa. Nici o frumuseţe exterioară nu se poate compara cu frumuseţea cea dinăuntru, adică, cu frumuseţea lui Hristos.
Preasfînta Născătoare de Dumnezeu este fiica împăratului.
Ea este „îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată” (Psalmul 44:
11). Această haină este virtutea sufletului ei. Că trebuie să înţelegem
cuvîntul „haină” ca „suflet” se vede din parabola nunţii fiului de
împărat. Omul care nu este îmbrăcat în haină de nuntă este izgonit de la
masa împăratului şi pedepsit cu moarte (cf. Matei 22: 11-13).
Adevărata credinţă în Dumnezeu a fost haina aurită şi prea înfrumuseţată a Preasfintei Fecioare. Fecioria, blîndeţea, milostivirea, sfinţenia, evlavia, supunerea desăvîrşită faţă de voia lui Dumnezeu şi toate celelalte virtuţi, au fost ca nişte alesături cusute cu fir scump pe această haină aurită.
Cu toate acestea, frumuseţea ei adevărată a fost dinăuntru, de la Domnul Hristos Care S-a ascuns în ea şi S-a născut din ea.
Sufletul fiecărui creştin credincios este ca o fiică a împăratului.
Toată frumuseţea sufletului este în Hristos şi vine de la Hristos, Care este în suflet.
Sufletul lipsit de Hristos Soarele Dreptăţii este întunecat şi trist,
fără chip şi fără frumuseţe, precum şi lumea din care soarele trupesc ar
dispărea desăvîrşit.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela ce eşti Izvorul milostivirilor şi Chivernisitorul cel iubitor de
oameni al vieţilor noastre, îmbracă-ne pre noi cu straiul virtuţii, ca
să nu ne aflăm goi şi acoperiţi de ruşine în Ziua Înfricoşată a
Judecăţii. Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!
