Sinaxar 3 Octombrie
În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului sfintiţului Mucenic Dionisie Areopagitul.
Acesta,
întrecând pe toţi cu bogăţia, cu slava, cu mintea şi cu înţelepciunea,
era unul din sfetnicii Areopagului, dar fiind convins de marele Pavel,
s-a botezat şi a fost hirotonit episcop. Fiind învăţat tainele cele de
negrăit şi dumnezeieşti de înţeleptul Ierotei, a lăsat şi cărţi minunate
şi foarte înalte. Însă acest sfânt Dionisie tâlcuind şi Tipicul
bisericeştii orânduieli, după aceea s-a dus spre părţile Apusului, pe
vremea împărăţiei lui Domiţian şi arătând multe minuni, i s-a tăiat
capul în cetatea Parisului. Şi primindu-şi capul în mâinile sale, a
umblat două mile de loc pe picioarele sale, făcând ca sa se minuneze cei
ce îl vedeau, şi nu l-au lăsat până nu s-a întâlnit cu o femeie anume
Catula. Şi oprindu-se din dumnezeiască pronie, l-a pus în palmele ei ca
pe un odor. Aşijderea şi ucenicii săi, Rustic şi Elefterie, tăindu-li-se
capetele şi aruncându-li-se trupurile împreună cu mucenicescul trup al
sfântului propovăduitor ca să-l mănânce fiarele cele sălbatice şi
păsările. Oarecare credincioşi le-au luat şi le-au ascuns pentru frica
ce era atunci de ucigători; şi după ce s-au dus aceia, le-a aşezat
Fericita Catula într-o casă, la trei ale lunii octombrie. Era la statul
trupului om de mijloc, uscăţiv, albenet, cam galben, puţinel cam scobit
la nări, cu sprâncenele dese, cu ochii adânciţi şi cu urechile mari,
cărunt păros, cu barba cam lungă şi rară puţinel, cam pântecos, degetele
mâinilor lungi. Şi se săvârşeşte soborul lui în preasfânta marea
Biserică.
Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Rustic şi Elefterie, ucenicii sfântului Dionisie Areopagitul.
Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teoctist.
Tot în această zi Sfântul Mucenic Dionisie şi cei cu dânsul 8 mucenici.
Acesta a fost pe vremea împăraţilor Valerian şi Galien; şi
fiind adus către guvernatorul Emilian şi nesupunându-se legii lor, l-au
trimis undeva la urgie. După aceea l-au tras la popor şi l-au împroşcat
cu pietre, pătimind mai mult decât cele ce pătimise mai înainte din
partea lui Deciu în Libia. Deci închizându-l într-un loc sec, cu Faust
şi cu Gaius şi cu Petru şi cu Pavel, şi cu ceilalţi patru care, suferind
cu el doisprezece ani, s-au săvârşit în bună mărturisire.
Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teaghen.
Tot în această zi, Sfântul Mucenic Teotechi.
Tot în această zi, Preacuviosul Ioan Hozevitul, episcopul Cezareii.
Acest sfânt părinte al nostru Ioan a fost tebeu din ţara
Egiptului. Deci primind de la moşul său îngerescul chip al monahilor şi
luând iertare de la bătrânul, s-a dus la sfintele locuri, la Ierusalim. A
lepădat Soborul din Calcedon şi de Biserica sobornicească se depărtă pe
sineşi; dar voind a se închina cinstitei Cruci, şi oprit fiind a se
apropia, i s-a părut ca aude glas, că cei ce nu fac parte din Biserica
sobornicească, sunt nevrednici de închinarea Crucii. Trezindu-se dar,
s-a apropiat de Biserică, apoi iarăşi s-a întors la moşul său, şi fiind
iertat iarăşi de către bătrânul a ieşit din mânăstire. Şi aflând într-un
loc râpos şi cu anevoie o mică peşteră, a locuit în ea, hrănindu-se cu
mugurul copacilor de acolo. Pe acesta vrând Dumnezeu să-l slăvească l-a
vădit aşa: Oarecare Ananie, sihastru mare şi vestit, locuia în acele
locuri; deci a fost adus un copil îndrăcit al unui om bogat la acest om
mare. Copilul era bântuit de duh necurat şi acela nu l-a primit, ci de
smerenie mare sfântul acesta îi înşela ca să meargă mai înăuntru pustiei
să caute pe Ioan egipteanul.Deci aici fiind trimişi aflară pe cel ce căutau şi spunându-i cu ce treaba au mers, întâi s-a aparat că face rugăciune, apoi supărându-l, a făcut şi a zis către demon: "În numele lui Iisus Hristos, duh necurat, nu eu, ci Anania robul lui Dumnezeu, îţi porunceşte să ieşi din copil". Acestea auzind duhul cel necurat de la sfântul, îndată a ieşit şi copilul s-a făcut sănătos.
Şi făcându-se prin minunea aceasta vestit, se supuse şi fără de voie a primit hirotonia ca episcop al Cezareii. Şi neputând a petrece acolo viaţa cea pustnică şi fără gâlceavă, a lăsat Cezareea şi iarăşi s-a dus în pustie, dar nu s-a putut ascunde de un plugar, care având şi el un copil ce era bântuit de duhul necurat, l-a pus într-o coşniţă şi acoperindu-l cu buruieni l-a pus lângă uşa sfântului şi s-a dus în lături; deci, plângând copilul şi sculându-se sfântul şi văzându-l, a cunoscut pe duhul cel necurat ce locuia într-însul şi gonindu-l, a tămăduit pe copil. Acest fericit Ioan auzind de un oarecare sihastru vestit anume Marcian, dorea să-l vadă, dar de vreme ce el făcuse jurământ ca să nu mai iasă din peşteră, măcar de vrea a-i urma nevoie mare şi neapărat, ca să nu se poată mântui, legându-se el însuşi cu cuvântul, nu putea să dezlege acea legătură, deci socotiţi ce lucru minunat a făcut şi aici pronia lui Dumnezeu, care toate le vede. Înger luând pe sus pe Marcian din chilia lui, fără clinteală l-a pus în peştera fericitului Ioan; deci împreună fiind amândoi, şi sărutându-se unul cu altul, şi săturându-se unul de altul de duhovnicească vorbire şi alcătuind fericitul Ioan cuvântul cel de apoi de mulţumire zicea aşa: "Slavă Sfântului Dumnezeu, Care m-a învrednicit a vedea pe doritul meu Marcian". Fără veste răpit fiind Marcian de înger, s-a făcut nevăzut dinaintea ochilor fericitului Ioan. Însă aceasta a băgat pe sfântul la multe gânduri şi se îndoia luptându-se cu gândurile şi, calcându-şi legătura, a ieşit din peşteră şi purcese pe cărarea care mergea la chilia lui Marcian pentru că se spăimântase de mărimea minunii, socotind să nu fi fost vreo nălucire ceea ce se făcuse. Deci dacă se duse şi auzi pe Cuviosul Marcian chemându-l pe nume şi înţelegând fericitul Ioan cum a fost pricina venirii sale, se bucura cu inima şi se veselea. Drept aceea iarăşi sărutându-se unul cu altul, şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors la locaşul său. Acesta a gonit mulţi demoni din oameni şi a tămăduit şi boli fără de leac, şi a făcut de a izvorât şi ape prin multe locuri şi de multe ori ploi din cer a coborât prin rugăciunea sa şi alte multe semne printr-însul a făcut Dumnezeu. Şi după acestea cinstitul său suflet întru bătrâneţe bune cu pace lui Dumnezeu l-a dat.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfantul Dionisie s-a nascut in Atena si facea parte dintre barbatii de frunte ai Areopagului, adica din sfatul inteleptilor cetatii. Din copilarie, Dionisie deprinsese invatatura intelepciunii grecesti si, dorind sa o stie mai desavarsit, s-a dus si in partile Egiptului. Intorcandu-se la Atena, Sfantul s-a casatorit si, fiind de bun neam, la 25 de ani ocarmuia cetatea si poporul, cu pricepere si cu cinste. Caci, cu toate ca era cucerita de romani, Atena era socotita inca Tronul filosofiei, al vorbirii si al artelor frumoase.
Cand Sfantul Apostol Pavel a mers la Atena, pe la anul 51 de la Nasterea Domnului, propovaduind pe Hristos ce rastignit si inviat, inaintea celor mai mari, in mujlocul Areopagului, pe vremea imparatiei lui Claudiu Cezarul (41-54), atunci Dionisie, ascultand cu luare aminte cuvintele lui Pavel le-a pus pe ele la inima sa. Si, fiindca Pavel spunea ca vazuse la Atena un altar inchinat unui Dumnezeu necunoscut pe care el, Pavel il vesteste, Dionisie a inceput a-l intreba pe Apostol: "Cine este acest necunoscut Dumnezeu?" (Fapte, 17, 23)
Si a inceput Pavel a-i spune, zicand: "Acum Dumnezeul Acela a venit si S-a nascut din Preacurata pururea Fecioara Maria si a rabdat, pentru mantuirea noastra, pironirea pe cruce. Acest Dumnezeu a inviat din morti si S-a suit la ceruri. In aceasta sa crezi, frate Dionisie, pe Acesta sa-L cunosti si Lui sa-i slujesti: adevaratului Dumnezeu Iisus Hristos".
Si si-a lasat Dionisie femeia si copiii sai si toata casa lui si s-a botezat de mana Apostolului si s-a lipit de Pavel si i-a urmat lui, timp de trei ani, invatand de la el tainele lui Dumnezeu, dupa care a fost asezat de Pavel episcop in Atena. Traditia sfanta stie insa ca Dionisie a cunoscut intelepciunea cea descoperita de Dumnezeu oamenilor si de la alti Apostoli si Invatatori, precum Apostolul Iacov, ruda Domnului, Petru Verhovnicul si Ioan Teologul precum si de la preainteleptii Ierotei si Timotei, ucenicii Apostolilor. Pastorind deci biserica lui Dumnezeu din Atena, nu putina vreme si nu fara roada, Sfantul Dionisie a dorit sa propovaduiasca Evanghelia si in alte tari, patimind pana la sange pentru numele Domnului. Drept aceea, asezand un alt episcop in locul sau, s-a dus la Roma, iar Sfantul Clement, episcopul Romei, l-a trimis in Galia, ca sa propovaduiasca acolo, la necredinciosi, cuvantul lui Dumnezeu. Mergand deci in Galia, Dionisie, s-a facut apostolul acelui tinut si a intors mult popor de la idoli la Dumnezeu, in cetatea Parisului, zidind acolo si o biserica, din milostenia credinciosilor, si savarsind acolo Jertfa cea fara de sange.
Deci, s-a pornit atunci a doua prigoana impotriva crestinilor, pe vremea lui Domnitian Cezarul (81-96). Si, din porunca dregatorului a fost prins Dionisie, impreuna cu prietenii lui de lucru: Luchian episcopul, Rustic preotul si Elefterie diaconul. Si au marturisit credinta lor, zicand: "Crestini suntem si un Dumnezeu avem, Care este in ceruri, pe Acela Il cinstim, iar idolilor nu jertfim". Si, fiind pusi la chinuri si ramanand nestramutati in credinta, li s-au taiat capetele. Si spune traditia ca, la taierea capului sau, in cetatea Parisului, Sfantul Dionisie a mers cativa pasi, tinandu-si in maini capul sau taiat si l-a incredintat ca pe un odor, in mainile unei femei credincioase, Catula cu numele, spre uimirea ucigasilor sai. Si asa a patimit Sfantul Dionisie, la al nouazecilea an al vietii sale, iar de la nasterea Domnului, la anul al nouazeci si saselea.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Scãrarul, despre fericitul Isihie Horevitul, sihastrul.
Nu voi tacea a-ti spune tie si povestirea cea despre Isihie Hosevitul. Acesta, totdeauna, intru lenevire petrecea, neavand nici o purtare de grija de sufletul sau. Bolnavindu-se, deci, de boala cea mai de pe urma a trupului, s-a dus, adica a murit vreme ca de un ceas. Si, iarasi, intorcandu-se in sine, ne-a rugat, adica, pe noi toti, ca indata sa iesim. Iar el, zidind usa chiliei a petrecut inlauntrul chiliei doisprezece ani, nevorbind cu nimeni nicidecum, nici vreun cuvant mic, nici unul mare, nici altceva fara numai paine si apa gustand, si sta, amintindu-si cu spaima, treaz fiind numai de cele ce vazuse; si cu atata gija era, incat niciodata obiceiul lui fata de Domnul nu si l-a schimbat, ci era uimit de-a pururea si lacrimi fierbinti in liniste cu totul, varsa.
Iar cand a fost sa se savarseasca, noi, deschizand usa, am intrat si, mult rugandu-l, numai aceasta am auzit de la dansul: "Iertati-ma, nimeni cunoscand moartea, nu va putea vreodata sa pacatuiasca". Iar noi, ne-am inspaimantat, vazand atat de repede schimbat, cu fericita prefacere, pe cel care, altadata, era atat de lenes. Si, ingropandu-l pe el cu evlavie, in cimitirul cel aproape de cetate, dupa cateva zile, cautand sfintele lui moaste, nu le-am aflat. Prin aceasta pocainte, cu dinadinsul si vrednica de lauda, Domnul a adeverit ca, si dupa multa lenevire, El poate indrepta pe toti cei ce voiesc.
Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos.
Intr-o noapte, fericitul Andrei, sculandu-se la rugaciune, dupa ce a sfarsit-o, luandu-si cutitul, a mers la put si, dezbracandu-se pe sine de haina a taiat-o pe ea in bucati, ca un nebun facandu-se. Iar a doua zi dimineata, bucatarul a mers sa scoata apa. Si, vazand pe Andrei nebunindu-se, s-a dus de a spus stapanului sau. Si s-a mahnit stapanul lor pentru Andrei si, mergand la dansul, l-a vazut pe el ca pe un nepriceput si negraind bine. Si, socotind ca este indracit, l-a legat pe el cu lanturi de fier si a poruncit ca sa-l duca la biserica Sfintei Anastasia. Iar el toata ziua se facea ca un nebun, iar noaptea se ruga neincetat lui Dumnezeu si Sfintei Anastasia. Gandea insa in inima sa, oare primit este lui Dumnezeu lucrul acela pe care l-a inceput, sau nu? Si voia sa se incredinteze de aceasta. Si, gandind el asa, iata cinci femei venira acolo si un batran luminos cu dansele si umblau cercetand pe cei neputinciosi. Si au mers si la Andrei si a zis batranul acela catre cea mai batrana: "Stapana Anastasie, dar aici nu tamaduiesti nimic?" Si i-a zis Lui aceea: "Doamne, Invatatorule, pe el l-a tamaduit Acela Care i-a zis lui: Sa fii nebun pentru Mine si partas vei fi a multe bunatati in ziua imparatiei Mele. Si nu are trebuinta el de tamaduire". Si aceasta graind au mers in biserica, de unde nu i-a mai vazut pe ei iesind, pana ce au inceput a toca de Urenie. Si, cunoscand fericitul Andrei ca primit este lui Dumnezeu lucrul lui, se bucura cu duhul si mai mult se nevoia la rugaciune noaptea, iar ziua se facea nebun.
Deci, trecand ziua si iarasi sosind noaptea, fericitul aducea dupa obicei rugaciuni si cereri in biserica cea ascunsa a inimii sale, lui Dumnezeu si Sfintei Mucenite Anastasia. Si au venit la dansul, in vederea ochilor, diavolul, tinand o secure si multi draci, unii avand cutite, altii lemne si pari si sulite, ca sa ucida pe fericitul. Si a inceput a racni de departe diavolul, ca in acelasi chip i s-a aratat, precum atunci cand s-a luptat cu dansul. Si s-a repezit asupra Sfantului, vrand sa-l taie cu securea pe care o avea in mana, si toti demonii care erau cu el au navalit si ei. Iar el cu lacrimi ridicandu-si mainile, a strigat catre Domnul, zicand: "Sa nu dai fiarelor sufletul cel ce se marturiseste Tie". Si inca a mai strigat: "Sfinte Ioane Teologule, ajuta-mi mie!" Si indata s-a facut tunet si un mare sobor de oameni s-a aratat si, iata, un batran, frumos la chip, a venit, avand fata mai luminoasa decat soarele si o multime de slujitori avand cu dansul, si a zis cu manie catre cei ce erau cu sine: "Incuiati usile, ca sa nu scape nici unul din acestia". Si degraba au inchis usile si pe toti diavolii i-au prins.
Iar Andrei a auzit pe un drac zicand in taina catre altul: "Vai de ceasul acesta in care noi ne-am inselat, ca Ioan este cumplit si rau ne va munci pe noi." Deci, a poruncit Sfantul Ioan celor cu haine albe, ce venisera cu dansul, si scoasera lantul cel de fier de la grumazii lui Andrei si a stat in afara usii si a zis: "Aduceti-mi pe cate unul". Si adusera pe cel dintai drac si-l intinsera la pamant si Apostolul, luand lantul, l-a indoit pe el in trei si i-a dat lui o suta de lovituri. Si striga dracul ca omul: "Mantuieste-ma"! Dupa aceasta, trasera pe alt demon si l-a batut si pe acela asemenea. Trasera apoi si pe al treilea si acela iarasi aratate rani a primit. Ca Dumnezeu ii batea pe ei cu nemincinoase batai, pe care dracescul neam nu le sufera. Si pe rand batandu-i pe toti, le-a zis lor: "Mergand, aratati-va tatalui vostru, satana, ii va placea lui oare"?
Iar, dupa ce s-au dus cei cu haine albe si demonii s-au stins, cinstitul acela batran, a venit la robul lui Dumnezeu Andrei si punandu-i lantul pe grumajii lui, a zis catre dansul: "Vezi ca am grabit spre ajutorul tau, ca foarte ma ingrijesc de tine, fiindca Dumnezeu mi-a poruncit mie sa port grija de tine. Deci, rabda, si degraba vei fi slobod si vei incepe a umbla in voia ta, unde va fi placut ochilor tai. "Si a zis Andrei: "Domnul meu, tu cine esti?" Iar el a zis: "Eu sunt cel ce m-am rezemat pe pieptul Domnului". Si acestea zicand, s-a facut ca un fulger si s-a dus de la ochii lui. Iar fericitul Andrei foarte slavea mila lui Dumnezeu, ca intru toate i s-a facut lui ajutor.
Caruia I se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul
Sfîntul Dionisie se numără cu cei
șaptezeci de Sfinţi Apostoli mai mici. Acest fericit bărbat a fost
mlădiţa unei străvechi familii aristocrate ateniene. După ce şi-a
desăvîrşit studiile de filosofie elină la Atena, el mers mai departe în
Egipt, spre a continua acolo învăţătură şi mai înaltă. Pe
cînd elinul Dionisie se afla în Egipt Domnul şi Mîntuitorul lumii se
răstignea pe Cruce la Ierusalim, întunericul care s-a pogorît în miezul
zilei la Ierusalim şi a ţinut vreme de trei ceasuri, s-a pogorît şi
peste Egipt timp de tot atîtea ceasuri. Atunci tînărul Dionisie a
strigat: „Ori Dumnezeu Făcătorul Lumii suferă de moarte, ori acum lumea
aceasta a ajuns la sfîrşit!”. Întorcîndu-se la Atena, Dionisie s-a căsătorit cu tînăra Damaris şi a avut de la ea fii. El
s-a ridicat atunci şi la demnitatea de membru al celei mai înalte curţi
ateniene, Areopagul. De aceea s-a şi numit „Areopagitul”. Cînd
Sfîntul Apostol Pavel a predicat Evanghelia la Atena, Dionisie a
ascultat cu atenţie şi a primit Sfîntul Botez împreună cu toată casa
lui. Sfîntul Pavel 1-a sfinţit pe Dionisie Episcop al Atenei. Astfel, Sfîntul Dionisie şi-a lăsat soţie, fii, rangul cel mai înalt şi casa şi a urmat lui Hristos.
El a călătorit multă vreme împreună cu Sfîntul Apostol Pavel, şi i-a
cunoscut pe toţi Apostolii lui Hristos. El a călătorit în mod special la
Ierusalim ca să o vadă şi să o cunoască pe Preasfînta Născătoare de
Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria. El a descris această dumnezeiască
întîlnire în una din cărţile lui. El a fost de faţă la înmormîntarea
Sfintei şi Preacuratei Fecioare Maici. Fiind de faţă la mucenicia
învăţătorului lui, Sfântul Apostol Pavel, la Roma, Sfîntul Dionisie şi-a
dorit pentru sine acelaşi fel de moarte. De aceea a mers în Galia
împreună cu presbiterul său Rusticus şi cu diaconul lui Elefterie, spre a
predica Evanghelia la barbari. El acolo a chinuit mult, dar a şi
săvîrşit mult. Prin nevoinţele lui mulţi păgîni au ieşit din întunericul sălbăticiei şi au iubit lumina lui Hristos.
Sfîntul Dionisie a înălţat o mică biserică lîngă Paris, unde a slujit
Sfintele Slujbe. La vîrsta de nouăzeci de ani ajungînd, Sfîntul
Dionisie, împreună cu preotul lui Rusticus şi cu diaconul lui,
Elefterie, au fost prinşi de păgîni şi torturaţi bestial pentru
credinţa lor şi predicarea lui Hristos; apoi toţi trei au fost
decapitaţi. Capul tăiat al Sfîntului Dionisie s-a rostogolit departe de
trupul lui, pînă la picioarele lui Catula, un creştin, care 1-a luat şi
1-a îngropat cu cinste, împreună cu trupul. Sfîntul Dionisie a luat
mucenicia pe timpul lui Dometian, la anul 96 după Hristos. El a scris mai multe cărţi vestite pentru toată creştinătatea, şi întemeietoare de credinţă ortodoxă:
despre Numele Dumnezeieşti [Divine], despre Ierarhia Cerească şi
Ierarhia Bisericească, despre Teologia Mistică şi despre Preasfînta
Născătoare de Dumnezeu.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Ioan Hozevitul
Ioan a fost de neam egiptean, şi s-a
nevoit întru aspra petrecere călugărească în obştea monahală de lîngă
Hozeva, pe vremea împăratului lustinian. La fiecare Sfîntă Liturghie pe care o slujea el vedea o lumină cerească în Sfîntul Altar.
Avva Anania se nevoia nu departe de chilia lui. Mari şi minunate au
fost nevoinţele acestor doi bărbaţi, şi mai mare smerenia lor. Un om 1-a
adus pe fiul lui nebun la Avva Anania ca să i-1 vindece cu rugăciunea.
Dar Avva Anania 1-a trimis pe om la Sfîntul loan, zicînd că acela mai
mare decît el este. Sfîntul loan s-a supus sfântului avvă, dar a
strigat: „Întru Numele Domnului lisus Hristos, Avva Anania, iar nu eu, îţi porunceşte să ieşi afară din acest copil, duh necurat!”. Tînărul s-a vindecat pe loc.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Dionisie de la Mînăstirea Pecerska din Kiev
Sfîntul Dionisie a fost ieromonah şi
zăvorât. La Slăvitul Praznic al Învierii din anul 1463, i s-a întîmplat
Sfîntului Dionisie să meargă la peşteri cu cruce şi cu cădelniţă spre a
cădi sfintele moaşte şi morminte ale sfinţilor care odihneau acolo. Plin
de bucuria învierii Domnului şi apropiindu-se de peşteri, el a strigat:
„Sfinţiţi părinţi şi fraţi, Hristos a înviat!”. Din peşteri s-a auzit
glas minunat ca de tunet care a răspuns: „Adevărat a înviat!”.
• Pomenirea Sfântului Isihie Horebitul
La început
Isihie s-a lenevit de mîntuirea sufletului lui, şi după aceea s-a
îmbolnăvit şi a murit. Dar a înviat din morţi şi şi-a redobîndit
sănătatea. Faptul acesta 1-a transformat total. El s-a zăvorit într-o chilie de la Sfîntul Munte Athos, şi nu a mai vorbit cu nimeni timp de doisprezece ani. Mai înaintea morţii lui, monahii au deschis chilia şi 1-au rugat să le dea cuvînt de povăţuire. El doar a zis: „Cel care are pururea moartea înaintea ochilor nu poate păcătui”. De
la acest Sfînt Isihie s-a întemeiat numita trăire isihastă, care pune
mare accent pe linişte, pe tăcerea buzelor şi gîndurilor, pe multă
rugăciune interioară [a minţii, sau inimii] şi pe cugetări dumnezeieşti,
toate acestea fiind socotite [pe drept cuvînt] lucrarea de căpetenie a
monahului. A existat chiar un schit isihast la Sfîntul Munte
Athos. Se spune că Sfîntul Grigorie Theologul a practicat isihasmul în
timpul Sfintelor şi Marilor Posturi. Sfîntul Isihie s-a nevoit şi s-a
săvîrşit în veacul al şaselea.
Cântare de laudă la Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul
Slăvit fu Dionisie Sfîntul
Teolog a fost şi scriitor strălucit.
A lui minte în inimă strînsă la Dumnezeu o a suit.
El martor a fost al cereştilor taine
Pe care apoi credincioşilor le-a descoperit.
El slava cereştii ierarhii o a văzut,
Și numele ei sfinte nouă ni le-a arătat:
Începătoriile, Domniile, Stăpîniile,
Puterile Şi Scaunele minunat rînduite;
Serafimii, Heruvimii,
Arhanghelii şi Îngerii
Ce cu plecăciune conjoară pre Maica lui Dumnezeu.
Dionisie Sfîntul aste taine le-a văzut în uimire,
Şi cu cutremur şi mai înalte adîncuri a văzut
Care la inima omului nu s-au suit nicicînd.
Puterile cereşti sînt de înfricoşată vârtute,
Sorii cei veşnici, mari şi mici, minunaţi!
Toate aceste taine descoperitu-s-au Sfântului Dionisie,
El limpede le-a văzut, şi Bisericii le-a arătat.
Astfel împodobit-a el pre a Domnului Mireasă,
Astfel o a îmbogăţit, cu ştiinţă de taină.
El întăritu-şi-a dumnezeiasca, de aur, învăţătură
Cu muceniceasca moarte pentru Hristos.
Acum el străluce în ceruri,
Iar ale cerului Netrupeşti Puteri,
Cele ce strălucesc de lumina dumnezeieştii slave,
Îl numesc pre Slăvitul Dionisie
„Frate”.
Cugetare
Iată o altă vedenie a Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos:
Mergînd pe străzile Constantinopolului, el a ajuns din urmă un slăvit convoi funerar. Tocmai murise un om foarte bogat, iar procesiunea de înmormîntare era nemaipomenit de fastuoasă. Cu toate acestea, privind mai de aproape, el a văzut în jurul sicriului celui defunct mulţime puturoasă de diavoli negri care săreau şi se scălămbăiau cu bucurie necurată, rînjid de satisfacţie deasupra celui mort: unii rîdeau precum femeile desfrînate, alţii lătrau precum cîinii, alţii grohăiau ca porcii, iar alţii turnau necurăţii peste trupul mortului. Ei toţi îşi băteau joc de cei care mergeau în jurul carului funerar, precum şi de cîntările de înmormîntare, zicînd: “Auziţi cu ce cuvinte cîntă aceştia unui cîine!”. Uimit, Sfîntul Andrei s-a întrebat ce fel de viaţă va fi dus cel mort de îşi bat astfel joc diavolii de înmormîntarea lui. Ridicîndu-şi ochii în jur, el a văzut lîngă un zid un tînăr preafrumos care plîngea cu amar. „Pentru Numele Domnului Dumnezeu Care a făcut cerul şi pămîntul, spune-mi mie, pentru ce plîngi atît de amarnic?”. Atunci tînărul i-a zis lui Andrei că el este Îngerul Păzitor al acelui nenorocit care murise. Acela în toată viaţa lui nu făcuse decît să hulească pre Domnul cu faptele lui spurcate, şi întotdeauna a dispreţuit sfatul de gînd pe care îl primea de la el, Îngerul lui Păzitor. El se dăduse încă din timpul vieţii diavolilor. Îngerul a mai zis că omul acela fusese un păcătos înfricoşat şi nepocăit: mincinos, dispreţuitor al mai slabilor şi mai săracilor, zgîrcit, făcător de jurăminte mincinoase, desfrînat şi sodomit, care stricase mai mult de trei sute de suflete cu desfrînările lui. El fusese un apropiat al împăratului şi foarte slăvit de oameni, dar acum, slava vieţii lui pămînteşti nu mai era de nici un folos pentru el. Tot acest convoi somptuos era la fel de zadarnic. Moartea îl apucase nepocăit, iar secera ei 1-a tăiat pe neaşteptate.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata izbăvire a Ierusalimului de asirieni (II Paralipomena 32):
- La cum Sennaherib şi formidabila lui armată asiriană au înconjurat zidurile Ierusalimului şi au început să-şi bată joc de Domnul Dumnezeu al lui Israil;
- La cum lezechia şi Prorocul Isaia s-au rugat cu căldură înaintea lui Dumnezeu pentru izbăvirea cetăţii şi oamenilor din ea;
- La cum îngerul Domnului a ucis una sută şi optzeci şi cinci de mii de asirieni într-o singură noapte; şi cum Sennaherib a fost omorît de fiii lui, şi cum s-a mîntuit prin Mîna lui Dumnezeu Ierusalimul.
Predică
Despre frica şi cutremurul bucuriei de Domnul - „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur” (Psalmul 2: 11).
Prorocul lui Dumnezeu grăieşte aceste cuvinte către regii şi judecătorii pămîntului, ca unora ce sînt mai cu seamă înclinaţi către mîndria şi lascivitatea ce le vin din puterea şi bogăţiile date lor în stăpînire.
O, voi,
regilor şi judecătorilor ai pămîntului, făpturi de lut sub picioarele
Domnului, nu uitaţi că şi voi sînteţi robi ai Lui, salahori plătiţi de
azi şi pînă mîine! Oare la ce gîndeşte salahorul, care sapă toată
ziua o groapă? Doar la plata ce o va lua pentru munca lui seara. Şi cu
ce se mîndreşte salahorul? Nicicum cu munca la care trudeşte, ci numai
cu plata pe care o va lua. Şi de ce se bucură salahorul? Oare de truda
şi sudoarea lui, sau de plată? Desigur, de plată. O, voi regilor şi
judecătorilor ai pămîntului, slujba voastră în ogorul acestei vieţi nu e
mai sus decît truda salahorului!
De aceea, slujiţi Domnului vostru cu frică, Celui Care v-a dat vouă slujirea aceasta: căci nu ştiţi dacă munca voastră Ii va plăcea Lui la sfîrşit sau nu, nici ce plată veţi lua pentru ea!
Slujiţi cu smerenie, şi ziceţi: „Slugi netrebnice sîntem”
(Luca 17: 10). Căci nu se ştie dacă veţi fi răsplătiţi sau osîndiţi
atunci cînd vă veţi pogorî în groapă şi vă veţi înfăţişa înaintea
împăratului şi Judecătorului!
Prin urmare, cu frică să trăiţi în toate zilele slujirii voastre. Şi vă bucuraţi de El cu cutremur.
Bucuraţi-vă cu bucurie curată şi sfîntă, aşa cum se bucură îngerii de Dumnezeul Cel neapropiat şi necuprins. Bucuria Raiului înmiresmată este de curăţie şi de sfinţenie; iar bucuria răutăcioasă a Iadului hohoteşte de rîsete de răzvrătire.
Prin urmare, bucuria Raiului veşnică este, pe cînd hohotele iadului se
prefac în gemete şi urlete de durere. Slujiți-I Lui cu frică, căci drept
este Domnul; bucuraţi-vă de El cu cutremur, căci înălţat şi sfînt este
El.
O, Stăpîne Doamne, Înălţate şi
Drepte, Înfricoşate şi Sfinte, toată viaţa noastră pe acest pămînt nu
este decît slujire Ţie şi bucurie întru Tine. Căci de nu-Ți vom sluji
Ţie, morţii noastre vom sluji; iar de nu ne vom bucura de Tine, de
necuratele noastre fapte ne vom bucura. Noi Ţie ne închinăm şi Ţie ne
rugăm: ajută-ne! Ca numai frica sfîntă de Tine să insufle şi să
sfinţească toată lucrarea noastră pe acest pămînt, şi ca bucuria noastră
de aici pururea să se curăţească în focul cutremurului cu care stăm
înaintea Feţei Tale. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în
veci, Amin!
