Pomenirea Sfintilor Mucenici Marcian si Martirie, notarii (+355).
Acesti doi Mucenici au trait pe vremea imparatiei lui Constantiu (337-361), pe cand acest imparat cazuse in ratacirea lui Arie, macar ca Arie fusese osandit la cel dintai sinod a toata lumea, de la Niceea (325). Si se inmultise, astfel, indrazneala si puterea arienilor in imparatie, incat se pornise o adevarata goana a dreptcredinciosilor din partea arienilor, intocmai cum, nu de mult crestinii fusesera prigoniti de catre inchinatorii de idoli. Ca erau urati, chinuiti si ucisi toti crestinii care marturiseau ca Hristos este Dumnezeu, Facatorul lumii si nu o faptura, Dumnezeu intrupat, iar nu un om simplu.
Si erau la curtea imparatului arian, Constantiu, doi dregatori arieni, Eusebie si Filip, care aveau ochii atintiti asupra drepcredinciosilor si supravegheau Biserica lui Hristos. Acestia au fost pricinuitorii izgonirii si mortii parintelui nostru Pavel Marturisitorul, patriarhul de atunci al Constantinopolului, pe care trimitandu-l in Armenia, au indemnat pe arieni sa-l sugrume, ceea ce au si facut si au pus patriarh, in locul lui, pe arianul Macedonie. Asemenea si pe multi altii, dascali si marturisitori ai dreptei credinte, i-a pierdut in multe feluri, intre care si pe acesti Mucenici: Marcian si Martirie.
Amandoi acestia erau ucenici ai patriarhului Pavel, cel ucis de arieni. Cel dintai fusese citet, iar cel de al doilea, ipodiacon, in biserica cea mare din Bizant. Amandoi erau notari, care scriau, adica, toate invataturile si faptele patriarhului lor, prin care se intarea sfanta credinta. Amandoi erau oameni invatati, adanc cunoscatori ai Sfintei Evanghelii si aveau multa indemanare in mantuirea condeiului si a cuvantului, iar prin scrierile si cuvintele lor erau mari propovaduitori ai cuvantului lui Dumnezeu si ajutatori ai Bisericii, pe care o aparau de sagetile ereticilor. Ca Domnul le-a dat lor, precum si ucenicilor lor, gura si intelepciune, incat prigonitorii arieni nu puteau sa le stea impotriva, si se bucurau de mare cinste din partea credinciosilor.
Deci, dupa moartea patriarhului Pavel, ereticii si-au indreptat otrava asupra ucenicilor lui, Marcian si Martirie, ca sa-i intoarca de la dreapta credinta la eresul lor, cu tot felul de fagaduieli. Dar ei au ales sa rabde mai bine ocara, necinstea si moartea pentru dreapta credinta, decat vietuind in ratacire, sa aiba bogatie, slava si cinste. Si, neputand arienii sa-i induplece, Sfintii marturisitori au fost osanditi la moarte.
Deci, cerand putina vreme pentru rugaciune, li s-au taiat capetele cu sabia, pentru marturisirea dumnezeirii lui Hristos.
Si au fost trupurile lor ingropate la una din portile Constantinopolului, iar Sfantul Ioan Gura de Aur a inaltat o biserica in cinstea lor.
Intru aceasta zi, cuvant despre ascultare
Dar indata s-a facut o furtuna foarte mare, cu ploaie si tunete. Si era aproape si un parau, care curgea prin toata tara aceea. Iar, mai pe urma, vrand el sa se duca inapoi, dupa cuvantul staretului sau, noi il rugam sa mai astepte, zicandu-i lui ca nu este cu putinta sa treaca acel rau. Iar daca n-a voit el sa mai astepte la noi, am zis: "Sa mergem cu dansul pana la rau, ca, vazandu-i repejunile sa se intoarca". Si dupa ce am ajuns la rau, dezbracandu-se el de hainele sale si legandu-le pe ele pe capul sau si incingandu-se cu braul, a sarit in raul acela mare si in strasnica repejune. Iar noi, ne minunam si tremuram, temandu-ne, ca nu cumva sa moara. Iar el, mergea innotand, si a sosit la celalalt mal, pe o piatra, si s-a imbracat in hainele sale si a facut de acolo spre noi semn de inchinaciune. Si, luand blagoslovenie, s-a dus alergand. Iar noi am ramas, mirandu-ne si inspaimanatandu-ne, de puterea faptei cele bune, ca, fara de primejdie, a trecut raul pentru ascultarea sa.
Intru aceasta zi, Cuvantul Sfantului Andrei cel "nebun", despre moartea unui desfranat.
Iar acela, auzind acestea, si-a lovit calul sau si s-a dus, ca sa nu se rusineze mai mult. Iar dupa cateva zile, s-a imbolnavit dregatorul de o boala grea si a inceput cu incetul, a se usca de pe el carnea lui, iar cei din casa lui il purtau de la biserica la biserica si de la doctor la doctor si el nu avea nici un folos. Iar dupa putin timp, nenorocitul acela s-a dus la munca cea vesnica. Pentru ca, intr-o noapte Sfantul Andrei a vazut, aproape de curtea lui, pe ingerul Domnului care era ca o vapaie de foc si tinea un toiag mare de vapaie, venind dinspre apus. Iar daca a mers la acel bolnav, a auzit un glas de sus, zicand: "Bate-l pe acest batjocoritor si urat sodomit si, batandu-l, sa-i zici asa: Mai vrei oare sa faci pacate si sa spurci felurime de oameni? Sau, prefacandu-te a merge la Utrenie, vei mai merge oare la diavoleasca faradelege?" Si a inceput ingerul a-l bate pe el si a-i spune lui cele poruncite. Si se auzea glasul celui ce graia si bataia toiagului, iar cel ce batea era nevazut. Si asa, fiind batut, omul acela, a inceput a spune, vrand si nevrand, fara rusine: "De acum nu voi mai pacatui niciodata, miluieste-ma!" Si asa, pedepsit fiind trei zile si trei nopti zicea: "Nu voi mai pacatui!" (fiindca nu-si daduse inca sufletul).
Si am scris aceasta, prietenii mei, auzind-o de la fericitul Andrei, spre folosul si ingrozirea sufletelor noastre, ca, vietuind in lumea aceasta, sa ne pazim de viclesugurile vrajmasului. Ca nu se poate ascunde nimic de Dumnezeu, nici de Sfintii Lui.
Intru aceasta zi, Cuvant al Sfantului Antioh, despre manie.
Omul manios este vier salbatic. Vazandu-se un manios cu altul, incep a scrasni din dinti. Iar Iacov ne invata pe noi, zicand: "Sa fie tot omul grabnic a auzi si zabavnic a grai. Ca mania omului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu". Iar Pavel zice: "Nu va razbunati singuri, iubitilor, ci sa lasati loc maniei lui Dumnezeu." Si iarasi: "Toata amaraciunea, mania si hula sa se lepede de la voi, impreuna cu toata rautatea". Asemenea, si David: "Paraseste mania si lasa iutimea". Iar indreptatorul sufletelor noastre, Domnul, ne invata pe noi, zicand: "Tot cel ce se manie asupra fratelui sau in zadar, vinovat este judecatii, iar cel ce va zice fratelui sau nebune, vinovat este de focul gheenei". De care sa ne rugam ca sa ne izbaveasca milostivul stapan, Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Sinaxar 25 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Sfinti Mucenici Marchian (Marcian) si Martirie (Martiriu), notarii.
Pavel
Marturisitorul, fiind patriarh în Constantinopol dupa adormirea lui
Alexandru, pe vremea împaratiei lui Constantie arianul (337-361),
fiindca n-a primit arieneasca împartasire, ci mai vârtos a înfruntat-o, a
fost izgonit de catre acelasi împarat în Armenia, unde a primit
fericitul sfârsit, fiind sugrumat de catre arieni. Atunci si sfintii
acestia, ca unii ce au fost notari sau scriitori ai lui, care citeau
sfintele carti poporului, luminând cu ortodoxia, au fost taiati cu sabia
si îngropati la poarta Constantinopolului, ce se numea Milandisia, la
locul Devterului; a carora biserica dupa acestea a ridicat-o din temelie
cel între sfinti Parintele nostru Ioan Gura de Aur.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Anastasie.
Acesta mergând singur de sinesi chemat la tirani si propovaduind
cu îndraznire pe Hristos Dumnezeu adevarat si facator al tuturor, s-au
minunat toti si vazând neînduplecarea gândului lui, i-au taiat capul cu
sabia si l-au aruncat în mare, iar o oarecare femeie având frica lui
Dumnezeu, scotând din mare sfintitele sale moaste si înfasurându-le cu
mirezme si cu pânza curata, le-a pus într-o casa de rugaciune ce-si
facuse. Iar cu asezarea lor s-au facut multe tamaduiri si se fac pâna
astazi întru marirea iubitorului de oameni Dumnezeului nostru, Amin.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Valerian.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Savin (Sabin).
Tot în aceasta zi, sfintii mucenici Valerie (Valeriu) si Hrisaf.
Tot în aceasta zi, Sfânta Tavita.
Pe aceasta a înviat-o Sfântul Apostol Petru la Iope (Faptele Apostolilor 9, 39-40), si mai apoi cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Gheorghe episcopul Amastridei, facatorul de canoane, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii Papie, Diodor si Claudian, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii Faust, Vasilie si Lucian, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii Nichifor si Stefan, care s-au savârsit fiind strujiti.
Tot în aceasta zi, Sfintii Filadelf si Policarp, care în pace s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Macarie, episcopul din Cipru, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici cei din Tracia, care prin mijlocul a doua pietre s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Marcian şl Martirie [notarii]
Aceşti sfinţi ai lui Dumnezeu au fost
clerici ai Arhiereului Pavel, Patriarhul Constantinopolului, în timpul
domniei împăratului Constanţiu. La moartea Marelui Constantin a început
să se manifeste din nou, mai pe faţă şi mai sălbatic, erezia ariană,
care în timpul marelui împărat Constantin fusese încătuşată. Însuşi
împăratul Constanţiu, fiul Marelui Constantin, era aplecat către erezia
aceasta. La curtea imperială se aflau doi demnitari foarte influenţi,
Eusebius şi Filip, ambii înfocaţi arieni. La intrigile lor, Patriarhul
Pavel a fost depus din scaunul patriarhal şi surghiunit în Armenia, unde
a murit la scurt timp, sugrumat de arieni. După uciderea Patriarhului
Pavel, Macedonie, bărbat lipsit de orice onoare, a luat cu samavolnicie
tronul patriarhal. Două cumplite războaie a avut de bătut atunci
ortodoxia: unul împotriva păgânilor, celălalt împotriva ereticilor.
Sfinţii Marcian şi Martirie au mijlocit din toate puterile lor şi au luptat pînă la moarte mucenicească pentru ortodoxie.
Marcian a fost citeţ, iar Martirie a fost ipodiacon în marea Aghia
Sofia din Constantinopol. Ei au fost notarii [secretarii] Patriarhului
Pavel, cel ce luase moarte mucenicească în Armenia. La început arienii au încercat să îi cumpere, dar fiind întîmpinaţi cu dispreţ şi scîrbă, ereticii au obţinut uciderea lor.
Fiind duşi la locul execuţiei, ei şi-au ridicat mîinile la cer şi s-au
rugat lui Dumnezeu, mulţumindu-I Lui pentru sfîrşitul mucenicesc al
vieţii lor: „Doamne, ne bucurăm şi îţi
mulţumim Ţie pentru moartea prin care ne chemi din această viaţă
pămîntească. învredniceşte-ne pre noi de veşnica Ta împărăţie, căci Tu
eşti mîntuirea noastră şi viaţa, Amin!”. Ei au fost decapitaţi la
anul 355. După o oarecare vreme, Sfîntul loan Gură de Aur a înălţat o
sfîntă biserică purtînd hramul lor deasupra sfintelor lor moaşte
făcătoare de minuni.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Anastasie
Acesta a fost un mare rîvnitor al ortodoxiei, iar de meserie a fost postăvar. În timpul
prigoanelor împotriva creştinilor declanşate de Diocleţian, acest
dumnezeiesc bărbat a venit înaintea judecătorului ce se afla în cetatea
Solin din Dalmaţia, şi a mărturisit tare înaintea tuturor credinţa lui
în Hristos. El a fost pentru aceasta torturat bestial şi ucis,
iar trupul lui aruncat în mare. Dar o femeie evlavioasă a aflat sfinte
moaştele lui şi le-a îngropat cu cinste.
• Pomenirea Sfintei Thavita, cea înviată de Sfântul Apostol Petru
Sfînta Thavita (al cărei nume în
tălmăcire însemnează „gazelă”, „căprioară”) a fost uceniţa Sfinţilor
Apostoli şi a locuit în cetatea Iope. „Ea era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea”
(Fapte 9: 36). Pe neaşteptate însă, ea s-a îmbolnăvit şi a murit.
Sfîntul Apostol Petru se afla atunci în cetatea Lydda şi acolo au trimis
după el ucenicii lui îndureraţi, rugîndu-1 cu lacrimi să vină la lope
şi să îi mîngîie pe părinţii şi rudeniile Thavitei, care erau zdrobite
de durere. Sosind la lope, marele Apostol al lui Hristos a cerut tuturor
să iasă din încăperea în care se afla trupul neînsufleţit al Thavitei,
şi a îngenuncheat la rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Apoi,
întorcîndu-se care trup, a zis: „Tavita, scoală-te!” (Fapte 9: 40), „iar
ea şi-a deschis ochii şi, văzînd pe Petru, a şezut” (Fapte 9: 40). Făcîndu-se cunoscută fapta aceasta în întreaga cetate a lopei, mulţi au crezut în Domnul şi Mîntuitorul lisus Hristos.
Cântare de laudă la Sfânta Thavita
Thavita a murit nu pentru c-ar fi trebuit să moară,
Ci pentru ca lumea să vadă învierea ei.
Lîngă al ei pat Apostolul Petru cu umilinţă
Genunchii şi-a plecat,
Rugîndu-s e fierbinte înaintea lui Dumnezeu.
El apoi sufletul copilei în trupul ei l-a întors,
Şi astfel făcînd, a convertit pe mulţi.
O minunată minune, lumii străină!
În Numele lui Hristos moartea s-a călcat!
Moartea s-a călcat, iar viaţa biruieşte,
Tînăra Thavita se bucură de ea.
Dar decît a ei viaţă ea mai mult preţuieşte
Că învierea ei popor mult din necredinţă a scos.
Ea înviat-a cu trupul în ochii tuturor!
Văzînd aceasta păgânii,
Cu sufletul au înviat şi ei!
O, Sfinte Slăvite Petre, Apostole al lui Hristos,
Roagă-te Lui pentru noi!
Învie şi-ale noastre suflete de noroi înecate,
Tu, carele pre Thavita ai înviat din morţii.
Cugetare
Printre
multele tainice vestiri ce le vin din lumea de dincolo, sfinţii simt şi
cu trupul uneori tainica bunămireasmă ce vine de la îngerii lui
Dumnezeu, dar şi insuportabila duhoare, cea emanată de diavoli.
Atunci cînd oamenilor sfinţi li se înfăţişează în vedenie sau aievea
îngeri sau sfinţi, locul se pătrunde de o bunămireasmă dulce şi de
viaţă-făcătoare; pe cînd atunci cînd ei sînt asaltaţi de războiul cel
drăcesc, duhoare grea şi insuportabiă invadează locul. Sfinţii puteau să distingă care patimă îl stăpîneşte pe om, după felul mirosului pe care îl răspîndea acesta.
Astfel, Sfîntul Eftimie cel Mare a recunoscut duhoarea patimii desfrînării pe care o împrăştia monahul Emilian de la Lavra Sfîntului Theoctist. Mergînd într-o dimineaţă la slujba utreniei şi trecînd pe lîngă chilia monahului Emilian, Sfmtul Eftimie a fost izbit de reaua duhoare a dracului curviei ce ieşea din acea chilie. Monahul Emilian, deşi nu comisese [încă] păcatul desfrîului şi cu trupul, era cu totul robul gîndurilor celor de desfrînare aduse de diavolul, gînduri a căror duhoare grea Sfîntul Eftimie o simţea de departe.
Puterea acestei percepţii s-a manifestat încă şi mai minunat la Sfîntul Ilarion cel Mare.
Un anume om bolind de respingătoarea patimă a zgîrceniei a trimis la Marele Ilarion un coşuleţ cu legume din grădina lui. Punîndu-i-se în faţă legumele, Sfîntul Ilarion cel Mare a exclamat: „O, luaţi acestea de aici! Nesuferit îmi este mie mirosul lor! Au nu simţiţi ieşind din ele urîta putoare a patimii zgîrceniei?!”. La auzul acestor cuvinte fraţii au rămas uimiţi. Spre a le arăta adevărul, Sfîntul Ilarion le-a cerut atunci să ducă legumele acelea la ieslea boilor şi să vadă dacă boii le vor mînca. Cu adevărat, animalele le-au adulmecat uşor, apoi şi-au întors capetele cu dezgust.
Luare aminte
Să luăm aminte la tainica descoperire a lui Dumnezeu către Sfîntul Apostol Petru (Fapte 11):
- La cum Sfîntul Petru a văzut cerurile deschizîndu-se şi ceva ca o faţă mare de pînză, legată în patru colţuri, lâsîndu-se în jos din cer, pe care se aflau felurime de dobitoace, din cele cu patru picioare, fiare, tîrîtoare şi păsări;
- La cum el a auzit şi un glas Care i-a zis: „Sculîndu-te, Petre, junghie şi mănîncă”,
- La cum Sfîntului Petru vedenia aceasta i-a fost de învăţătură, anume că el trebuie să predice Evanghelia şi la păgîni.
Predică
Despre fugirea din lume şi sălăşluirea în pustie – „Iată, m-aş îndepărta fugind şi m-aş sălăşlui în pustie” (Psalmul 54: 7).
Fraţilor, de cine vrea să fugă prorocul în pustie? El vrea să fugă dinaintea duşmanilor celor văzuţi, dinaintea patimilor, şi dinaintea slavei deşarte. Dar de ce voieşte el să fugă şi să se sălăşluiască tocmai în pustie? El doreşte aceasta pentru că ştie că aceasta este calea biruinţei asupra răilor duşmani, asupra patimilor, şi asupra slavei deşarte a lumii acesteia.
Puţini dintre oameni doresc pustia: tocmai de aceea a dorit prorocul să se sălăşluiască acolo.
Oamenii în general se luptă să locuiască în marile oraşe, ei se luptă pentru proprietăţi bogate şi pămînturi mănoase, pentru putere şi pentru bani, nicidecum pentru arida pustie. În marile metropole duşmanii cei lăuntrici ai omului, adică patimile şi variile vanităţi, devin mereu mai agresivi, căci au la tot pasul ocazie şi stimul pentru aceasta. Pe cînd în pustie aceşti duşmani flămînzesc şi pier.
Mai înainte de a grăi de fuga şi
sălăşluirea în pustie, Prorocul a zis: „Inima mea s-a tulburat întru
mine şi frica morţii a căzut peste mine” (Psalmul 54: 4).
Iată motivul pentru care a voit el să fugă la pustie. Omul trebuie să-şi pregătească din timp sufletul pentru despărţirea de trupul acesta, pentru întîlnirea cu Dumnezeu.
Cei mai mari potentaţi ai acestei lumi nu vor scăpa de moarte, nici de înfăţişarea înaintea Înfricoşatei Judecăţi. Traiul
în lux, bogăţie şi permanentă distracţie face omul somnolent,
somnolenţă indusă de beţia perpetuă a bunului trai dus lumea aceasta,
însă în chiar mijlocul acestui trai deşănţat pe om se întîmplă ca să îl
adie gîndul morţii, care îl trezeşte brusc.
Vai, trebuie să mor! Să părăsesc lumea aceasta! Va trebui să stau înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui îngeri. Unde este sufletul meu? Unde faptele mele? Cu ce părăsesc eu lumea aceasta, şi cu ce voi intra în cealaltă?
Mii şi mii
de oameni care au fost treziţi la realitate de gîndul acesta au lepădat
tot şi au fugit la pustie, unde zi şi noapte au plîns pentru nebunia şi
păcatele lor, curăţindu-şi sufletele şi inima cu rugăciunea, postul şi
privegherea, cu nevoinţele şi cu toate mijloacele prin care omul omoară
frica morţii, făcîndu-se apropiat şi fiu al lui Dumnezeu după har.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Învăţătorul sufletelor noastre, Înţelepciunea şi Blîndeţea,
şi Carele însuţi pe pămînt din vreme în vreme, întru pustie, de lume
Te-ai ascuns! Ajută-ne nouă să ne adunăm puterile sufletului şi să ne
pregătim a intra cu vrednicie şi cu sfinţenie întru Atotslăvita Ta
împărăţie! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
