In cautarea sa, el s-a facut ucenicul Sfantului Apostol Pavel, care a fost astfel, "luminatorul" sau pe calea Domnului si invatatorului sau fara de asemanare. Intalnirea lui cu Pavel a avut loc, la Troas, catre anul 50. La randu sau, Sfantul Pavel ii alese sa-i fie insotitorul si tovarasul sau de lucru la raspandirea Evangheliei, asa cum facuse cu o ceata intreaga de alti ucenici Sfantul Luca deveni astfel "doctorul prea iubit" al Apostolului (Col. 4, 14), acela care-l insotea si lua insemnari din marele calatorii evanghelice ale dascalului sau, iar dupa arestarea Apostolului, tot el a fost acela care l-a insotit si in prima lui calatorie la Roma "la judecata Cezarului." Din insemnarile lui si din multe alte izvoare, Sfantul Luca ne-a lasat doua carti din Noul Testament, drept marturisire a credintei sale in Hristos: o Evanghelie si Cartea Faptele Apostolilor, amandoua inchinate "prea alesului Teofil", un inalt dregator al vremii sale, care crezuse in Hristos.
Dupa moartea Apostolului, intamplata dupa a doua arestare a lui Pavel la Roma, sub Nero (29 iunie 67), traditia spune ca Sfantul Luca a propovaduit Evanghelia, cu multa insufletire, in Macedonia si Dalmatia, dar mai ales in Grecia, si ca el a murit in cetatea Teba, din Beotia Greciei, la adanci batraneti, in varsta de peste 90 de ani, ca unul din acei curati cu inima, care vad pe Dumnezeu din lumea aceasta, binevestind pretutindeni bunatatea, mila si iertarea, in numele Domnului.
Se spune ca el, cel dintai, a zugravit icoana Sf. Nascatoare de Dumnezeu, tinand in brate pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu mestesugul zugravilor "in ceara" si ca, zugravind si alte doua icoane la fel, Evanghelistul le-a dus la Maica Domnului, sa vada daca Ii sunt placute, si Sfintia Sa a zis: "Darul Celui nascut de Mine sa fie cu ele!" Sfantul Luca a mai facut, de asemenea, si icoanele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.
Întru aceastã zi, cuvant despre o femeie, care a venit la Cuviosul Neofit sa se marturiseasca.
Cinstitul Neofit, imbunatatitul monah si preotul lui Dumnezeu, care viata pustniceasca petrecea, insusi ne-a spus oarecand: O femeie slavita, dupa moartea barbatului ei, adunandu-si in ganduri pacatele sale si aducandu-si aminte de ceasul mortii si luand aminte si la infricosata judecata, a mers la un calugar Neofit si, inchinandu-se lui, i-a zis: "Am venit la sfintia ta, cinstite parinte, ca sa-mi marturisesc pacatele mele". Iar el n-a voit si i-a zis: "Mie nu-mi este cu putinta, fiica, sa iau aminte la faptele femeiesti." Iar ea a zis: "Sfinte parinte, Domnul Iisus Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, imbracandu-Se in chipul nostru, n-a lepadat pe desfranata ce venise la Dansul, sarutandu-I cu lacrimi cinstitele Sale picioare si marturisindu-si Lui pacatele sale. Iar tu ma indepartezi pe mine, care voiesc a ma pocai si a ma mantui?" Deci, aceasta auzind, staretul i-a raspuns ei si i-a zis: "Daca asa imi graiesti mie, fiica, si cu credinta ai venit la nevrednicia mea, sa mergem in biserica si spune, cu inima infrantam, catre Iubitorul de oameni, milostivul Dumnezeu, faptele tale, auzindu-le si eu, prostul batran, unele ca acelea". Si ea, venind impreuna cu staretul in biserica si rugandu-se, s-a inchinat staretului si sta tacand. Iar staretul o indemna pe ea si zicea: "Ce este aceasta fiica, ca de dimineata mi-ai silit a mea smerenie, ca sa te primesc si acum nu-mi spui nimic?" Iar ea a raspuns: "Nu indraznesc a-ti spune, cinstite parinte, ca m-a cuprins in gand necunoscut. Iar staretul i-a zis: "Scrie-l pe el cu toata slobozenia si eu voi citi hartia aceea, inaintea Domnului Dumnezeu, Care iarta, dupa multa mila Lui, pacatele noastre". Si a zis femeia: "Nici aceasta nu o pot face, pentru multele mele fapte de rusine". Si i-a zis staretul: "Daca nici aceasta nu o poti face, apoi, eu, iti voi pomeni tie cate pacate se fac in viata omeneasca, zicand cate unul si intreband daca asa oare facut-ai sau altceva?" Iar ea i-a raspuns: "Cu darul lui Dumnezeu si cu sfintele tale rugaciuni, nimic din cele ce-mi graiesti n-am facut, ci altele sunt pacatele mele". Iar el a zis: "Daca sunt altele, apoi eu nu sunt stiutor de inimi, nici tainele omenesti nu le stiu". Si ea a zis: "Roaga-te pentru mine, ca sa faca Dumnezeu cum va voi El". Si, acesta zicand, s-a inchinat staretului. Iar ea mergand pe ultita, a vazut pe un calugar batran slabanog, zacand pe pamant si cu totul neingrijit, si i-a zis lui: "Oare voiesti sa te iau in casa mea, unde te voi odihni bine, ca sa te rogi lui Dumnezeu pentru a mea nevrednicie?" Iar el a zis: "Voiesc, stapana, sa faci mila cu mine, ticalosul". Deci, ea intrand, a gatit un pat si, trimitand, a cumparat haine calugaresti. Si a poruncit slugilor sa ia pe calugarul cel slabanog si, ducandu-l la spalator, sa-l spele pe el si sa-l imbrace in hainele cele noi, aducandu-l, sa-l puna in patul cel gatit pentru dansul. Si, aceasta facand-o, ii slujea lui acolo, ungandu-i ranile si tamaduindu-le.
Iar, dupa catava vreme, sosind Joia cea Mare mantuitoarelor Patimi, a zis femeia catre batranul acela: "Un lucru vreau sa fac parinte: sa-l suferi si sa nu zici nimic". Iar el a zis: "Cum vei porunci stapana mea, asa voi face". Si, sosind ceasul dumnezeiestii slujbe, iar in bisericuta casei ei facandu-se sfanta Liturghie, preotul indata a inceput a citi Evanghelia, zicand: "Venind Iisus in Vitania in casa lui Simon cel lepros, s-a apropiat de dansul o femeie desfranata, avand o sticla cu mir scump..." Iar cand zicea preotul acesta, stapana casei a luat un vas cu mir si, apropiindu-se de calugar, l-a turnat pe picioarele lui, si sarutandu-le, le-a udat cu lacrimi si cu parul capului ei le-a sters si si-a marturisit pacatele sale. Deci, aceasta asa facandu-se, a fost un cutremur infricosat, nu in toata cetatea, ci numai in casa ei, iar dupa cutremur un glas zicand: "Iarta-ti-se tie pacatele tale!" Iar dupa ce a venit acel dumnezeiesc glas, s-a sculat calugarul sanatos cu totul, neavand nici o buba, nici rana pe trupul sau, slavind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care face infricosatoare si mari minuni. Iar acea fericita femeie si-a luat iertare de pacatele sale, din mila lui Dumnezeu cea neasemuita. Si, petrecand ceilalti ani ai vietii sale in pocainta, s-a mutat la Dumnezeu, Cel ce voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, ca nu voieste moartea pacatosului, ci intoarcerea lui o asteapta.
Drept aceea si noi, fratilor, stiind mila Mantuitorului nostru, sa ne sarguim a avea pocainta, infranare si dragoste si sa nu ne deznadajduim de a noastra mantuire, macar ca si foarte pacatosi suntem. Sa ascultam pe Domnul, Cel ce a zis: "De saptezeci de ori cate sapte pe zi de ar gresi cineva, pocainta sa ceara!" Si in orice ceas gresiti, intru acelasi ceas sa va marturisiti, nu ca unul catre altul, ci ca Insusi lui Dumnezeu. Sa muiem tarinile inimilor noastre si sa semanam fapte bune si sa ne curatim cu lacrimile, ca sa nu fim rusinati, inaintea infricosatorului Judecator.
Întru aceasta zi, cuvant despre un egumen, pe care l-a certat Hristos in chip de sarac.
La o manastire cu viata de obste era mai mare un oarecare egumen, avand sub mana sa frati nu mai putin de doua sute; si acest egumen a fost la inceput iubitor de saraci, iar, mai pe urma, iubitor de slava s-a facut: ca avea mare dragoste spre bogati si spre dregatori si aceia il slaveau. La acesta a intrat in manastire Domnul, ca un batran sarac, si a zis portarului: "Mergi la egumen si-i spune: Un frate al tau a venit la tine, cu multa osteneala". Si mergand, portarul a aflat pe egumen vorbind cu un bogat si, stand putin, i-a vestit lui de acel sarac, nestiind el ca este Hristos. Iar egumenul se supara pe el zicandu-i: "Nu ma vezi pe mine vorbind cu oamenii? De ce i-ai dat drumul? Nu ma supara acum!" Si s-a dus portarul. Iar Domnul, Cel indelung rabdator, il astepta pe el pana ce avea sa iasa. Si, asteptand el ca la cinci ceasuri, a venit un oarecare bogat, pe care, indata, egumenul insusi l-a intampinat in poarta. Si acolo, vazand pe egumen cu bogatii, Hristos cel bogat intru mila si prietenul celor smeriti, l-a rugat pe egumen zicand: "Un cuvant am pentru tine, parinte". Iar el nici macar nu s-a uitat, ci a mers cu bogatii la pranz. Si iarasi, dupa masa, petrecand pana la poarta pe acel bogat, s-a intors si n-a luat in seama rugamintea batranului celui sarac si fara de rautate. Deci, facandu-se seara, nu s-a invrednicit a primi acel ceresc strain, Care S-a dus, zicand portarului: "Asa sa spui egumenului: De vreme ce slava omeneasca o poftesti, iata de acum din toata tara aceasta pe cei puternici voi trimite la tine, ca dregatorii poftesti, iar bunatatile imparatiei Mele nu-ti trebuiesc. Ca Eu venisem pentru ostenelile tale cele drepte si viata ta cea mai de demult, voind sa-ti dau tie binecuvantare si n-ai voit-o". Si asa s-a cunoscut ca Cel ce venise in chip de sarac a fost Atottiitorul Hristos.
Aceasta auzind-o noi, fratilor, sa nu ne intoarcem ochii de la cei saraci, ca Insusi Hristos Atottiitorul umbla in chip de sarac. Ca cel ce da saracului Ii da lui Hristos, in maini. Insa eu nu graiesc acestea defaimand bogatia, ci invat pe cei ce nu se pricep a petrece in bogatie, pe cei ce-si aduna comori si-si pierd imparatia, urand pe saraci si dandu-se in stapanire diavolului. Drept aceea, va rog pe voi fratii mei, auzind acestea, sa fim milostivi, primitori de straini si iubitori de saraci, ca sa ne invrednicim a primi bunatatile cele vesnice.
Sinaxar 18 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântul Apostol si Evanghelist Luca.
Luca
marele apostol si evanghelist, a fost din Antiohia Siriei celei mari,
doctor cu mestesugul, având si stiinta zugraviei desavârsit. Acesta
aflându-se în Teba Beotiei si doctorind pe vremea împaratului Tit
Claudie, a aflat pe Sfântul Apostol Pavel si crezând în Hristos, a
parasit ratacirea cea parinteasca, si lasându-se de tamaduirea cea
trupeasca, s-a apucat de cea sufleteasca. A scris si Evanghelia sa catre
oarecare dregator anume Teofil, care crezuse în Hristos, dupa cum o
stia de la Sfântul Apostol Pavel. Dupa aceea a scris si Faptele
Apostolilor catre acelasi Teofil.
Apoi dupa ce s-a dus de la Roma si a lasat pe fericitul Pavel, a umblat învatând toata Grecia si ajungând, precum se spune la optzeci de ani, a raposat cu pace; iar în locul în care a fost îngropat trupul lui, marind Dumnezeu pe apostolul lucratorul sau, a plouat colurie deasupra mormântului lui, spre semnul mestesugului lui cel doctoricesc. (Caci coluria este o doctorie alcatuita din picaturi de apa de trandafiri si din alte feluri, folositoare la boala ochilor). Pentru care a fost cunoscut si mai mult mormântul lui de toti. Iar Constantie feciorul marelui Constantin a adus de la Teba moastele lui prin mijlocirea lui Artemie marele duce al Egiptului, care si mucenic s-a facut, si le-a pus în biserica Sfintilor Apostoli, sub sfânta masa, împreuna cu ale lui Andrei si ale lui Timotei. Si se spune despre dânsul ca el a zugravit întâi icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tinând în brate pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu mestesugul zugravirii cu ceara si alte doua si cum ca le-a dus apostolul la Maica Domnului sa le vada, si aceasta ar fi zis: "Harul Celui nascut din mine, prin mine sa fie cu dânsele. Asemenea si icoanele sfintilor mai marilor apostoli". Si de atunci s-a împartit în toata lumea un lucru bun ca acesta, ortodox si întru totul cinstit.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Marin cel batrân.
Acesta a fost pe vremea lui Diocletian si a lui Aristobul. Deci,
stând înaintea guvernatorului Ciliciei, a fost batut cumplit cu toiege
si legându-i-se picioarele cu fiare, a fost bagat în temnita, si a doua
zi iarasi aducându-l înainte, l-au spânzurat pe lemn de picioare, si
l-au batut fara de mila; apoi pogorându-l de pe lemn, a suferit moarte
prin sabie, dându-si duhul lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Iulian, cel de lânga râul Eufratului.
Acest între sfinti parintele nostru Iulian, parasind lumea, s-a
dus la tarmurile apei Eufratului si gasind acolo o pestera, petrecea
viata monahiceasca, caruia râvnindu-i multi, au nazuit la acea pestera
mica si facându-si colibi împrejur, s-au strâns pâna la o suta, mâncând
si ei ce mânca învatatorul lor.
Minunatul acesta a omorât si un balaur si a facut de a izvorât fântâna cu apa în pamânt sec si fara de apa. Acesta mergând si la Muntele Sinai, a facut o biserica deasupra pietrei pe care a vazut Moise, primitorul de lege, pe Dumnezeu, pe cât i-a fost cu putinta a-L vedea, care se afla si pâna astazi. Însa multi si din cei ce se temeau de întoarcerea pagânului Iulian Paravatul de la persi, cunoscându-l ca este rob ales al lui Dumnezeu, îl rugau ca sa-i izbaveasca de el. Iar acesta facând îndelungata rugaciune catre Dumnezeu zece zile, a auzit glas de sus, zicând: "Nu numai pentru tine, ci si pentru altii multi, care stau toata noaptea la rugaciune, spurcatul si pagânul Iulian a fost junghiat". Apoi dupa câtiva ani fiind izgonit fericitul Meletie de la Antiohia, au chemat unii pe fericitul acesta, pentru ruga si mângâierea multora, si înduplecându-se si mergând a fost primit pe cale de o femeie iubitoare de Dumnezeu si sezând sfântul la cina, un copilas de sapte ani al acelei femei, singurul nascut, care se afla împrejurul mesei si departându-se putintel de la ochi în laturi, s-a întâmplat de a cazut într-un put. Iar acea cinstita femeie vazând aceasta, fara a se întrista cât de putin sau a se mâhni, nimic nu-si schimba firea, acoperind putul, sluji sfântului cu credinta si marime de suflet. Deci sfântul întrebând de copil, ea zise cum ca îi este rau, iar sfântul cerând cu dinadinsul ca sa vina copilul la masa sa-l binecuvinteze, a priceput lucrul si numai decât sculându-se sfântul de la masa si descoperind putul, vazu copilasul plutind deasupra apei sanatos, ca si cum s-ar fi jucat si a poruncit celor ce se aflau acolo de l-au scos; si fiind întrebat copilul, spunea ca nu i-a fost nici un rau, fiindca era ridicat deasupra de sfântul, care îi vorbea în apa si se juca cu dânsul.
Deci mergând Sfântul la Antiohia, s-a pogorât la pestera în care sfântul Meletie oarecând se ascundea si navalind multa multime la pes-tera, ca sa ia har si binecuvântare de la sfântul, iar el fiind aprins de niste friguri foarte grele, zacea fara de glas, de abia tragându-si sufletul. Deci suparându-l fratii cei ce erau împrejurul lui zicându-i ca stau multi afara care vor sa ia binecuvântarea sa, el a raspuns: "De este pentru folosul vostru sanatatea, sa le-o dea Domnul Atotputernicul". Si facând rugaciune, s-a sculat însusi dintru acea mare fierbinteala, pentru folosul multimii. Deci calatorind el oarecând pe cale de mergea la împaratia Constantinopolului, un bolnav care zacea de multa vreme, atingându-se de cojocul lui numai decât s-a sculat, urmându-l ca si oarecând ologul pe Petre si pe Ioan. Si nu numai aceasta, ci si întarindu-l în credinta ortodoxa s-a întors la sihastreasca sa nevointa, facându-si calea prin mijlocul cetatii Cirului; iar cei de loc de acolo din Cir oprind pe sfântul pentru mângâiere, i-au zis: "Robule al lui Dumnezeu, asteptam în locul episcopului nostru pe un oarecare Asterie rau credincios si adânc în rautate, ci fii cu noi de ne ajuta cât vei putea, ca nu cumva el cu bârfitoarea sa limba, sa ne întoarca cu oarecare cuvinte". Deci sfântul a ramas si a facut rugaciune toata noaptea cu cei putini ce se adunasera si a fost ucis acela prin urgie trimisa de la Dumnezeu, lasându-i viata chinuita numai de o zi. Apoi întorcându-se catre ucenicii sai si petrecând câtiva ani cu dânsii, catre Domnul a raposat.
Tot în aceasta zi, Sfintii patruzeci de tineri, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, sfântul Mnason episcopul Ciprului, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor din nou aratati Mucenici Gavriil si Chirmidol, care în Egipt s-au nevoit la anul 1522.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Întru aceasta zi, cuvânt al Sfantului Antioh despre clevetire.
Urati cu adevarati lui Dumnezeu si oamenilor sunt clevetitorul si soptitorul, ca una le este amandoura lucrarea, care duce la calea pierzarii, iar viata impreuna cu dansii otravita si spurcata se face. Deci, sa nu rabdam un narav ca acesta, ca sa nu cadem in robia vrajmasului. Ca porunceste Legea: "Sa nu primesti cuvant desert si sa nu sezi cu martori nedrepti, ca raugraitorul urat este." Iar inteleptul Solomon a zis: "Pe soptitor si pe cel cu doua vorbiri se cade a-i blestema, ca pe multi ce vietuira cu dansii i-au pierdut." Si iarasi: "Limba nebunatica pe multi i-a intaratat si cei ce o asculta pe ea, nu-si vor afla odihna." Si iarasi: "Rana de limba sfarama oasele, ca este cumplita moartea din ea." Iar Proorocul Avacum zice: "Oamenii cei de pace ai tai au pus cursa sub tine." Iar Ieremia a zis: "Sageata care raneste limba lor." Iar David, vrand sa ne indrepteze de la invrajbire, invatandu-ne zice: "Opreste-ti limba ta de la rau si buzele tale de la minciuna, ca sa nu graiasca viclesug." Stiind insa rautatea cea de voie, mai zice: "Groapa deschisa, grumazul lor; cu limbile lor vicleneau. Judeca-i pe ei, Dumnezeule, ca otrava de aspida este sub buzele lor, ca asupra mea sopteau toti vrajmasii mei si cugetau cele rele mie, cuvant calcator de lege au pus asupra mea. Dar sa se imbrace intru rusine cei ce ma clevetesc pe mine si ca si un vesmant sa se inveleasca cu rusinea lor." Si se roaga, zicand: "Doamne, izbaveste sufletul meu de buzele nedrepte si de limba vicleana si de cele ascunse ale mele curateste-ma si de cele straine iarta pe robul tau, ca fara de prihana sa fiu." Iar la Proverbe, sfatuind, zice: "Omul sprinten la vorba cade in rele." Si iarasi: "Moartea si viata stau in puterea limbii si cei ce o stapanesc pe ea ii vor manca rodurile ei. Si de se socoteste cineva intre voi ca este credincios si nu-si stapaneste limba sa, ci isi amageste inima sa, desarta este credinta acestuia." Si mai zice aceasta: "Iata un foc mic si cata materie arde!" Asa si limba, ea este salasuita intre madularele noastre, dar spurca tot trupul si arunca in foc tot drumul vietii, cand e aprinsa de flacarile gheenei.
Sa fugim dar, fratilor, de clevetire ca Domnul nostru, iubitorul de oameni sa nu ne lipseasca pe noi de mostenire, ci sa ne izbaveasca de gheena focului. Ca soptind sarpele, a izgonit pe Eva din mostenire. Tot despre clevetire un intelept a zis: "Fericit este cel ce nu aluneca cu limba." Si iarasi: "Fericit este cel ce se ascunde dinaintea limbii, ca alunecarea mai iertata este la trup, decat de la limba." Iar Pavel a zis: "Au, oare, sunt intre voi invidii, vrajba, manie, clevetire, soptiri, mandrie si celelalte?". Iar Domnul a zis: "Omul cel bun, din comoara cea buna a inimii sale, scoate cele bune, iar omul cel rau, din comoara cea rea a inimii sale, scoate cele rele". Ca din prisosinta inimii graieste gura. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
• Pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca
Sfîntul Apostol Luca s-a născut în
Antiohia Siriei. El din tinereţe s-a desăvîrşit în studiul filosofiei
eline, al medicinei şi al artei picturale. În timpul predicării
Mîntuitorului nostru lisus Hristos pe pămînt, Luca a venit la Ierusalim
unde L-a văzut pe Domnul faţă către faţă, a auzit mîntuitoarea
învăţătură a Lui şi a fost martor al minunilor Lui. Crezînd în El,
Sfîntul Luca s-a numărat între cei șaptezeci de Apostoli mai mici, care
au fost trimişi de Domnul la propovăduirea Împărăţiei. Împreună cu Sfîntul Apostol Cleopa, el L-a văzut pe Domnul înviat pe drumul către Emaus
(Luca 24). După Pogorîrea Sfîntului Duh, Luca s-a întors la Antiohia şi
s-a făcut acolo ajutorul Marelui Pavel şi împreună-lucrător cu el. El
1-a însoţit pe Marele Pavel la Roma, aducînd iudei şi păgîni la credinţa
creştină. „Vă îmbrăţişează Luca, doctorul cel iubit” (Coloseni 4: 14),
le scrie Sfîntul Apostol Pavel Colosenilor. La cererea creştinilor, Sfîntul Luca a scris Evanghelia sa cam pe la anul 60.
După martiriul Sfîntului şi Slăvitului Apostol Pavel, Sfîntul Luca a
predicat Evanghelia prin toată Italia, Dalmaţia, Macedonia, şi prin alte
ţinuturi. El a pictat icoane ale
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, nu doar una, ci trei, şi de asemenea
icoanele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. De aceea Sfîntul Apostol şi
Evanghelist Luca este socotit întemeietorul şi patronul artei
iconografice creştine. La bătrîneţile sale adînci, el a mers în
Libia şi în Egiptul de Sus. Din Egipt s-a întors în Grecia, unde şi-a
continuat predicarea, aducînd cu rîvnă arzătoare pre mulţi la Hristos. În
pofida vîrstei lui înaintate, în afară de Sfînta Evanghelie care poartă
numele lui, Sfîntul Apostol Luca a mai scris şi cartea Faptelor
Apostolilor, ambele cărţi, Evanghelia şi Faptele, fiind închinate şi
trimise lui Teofil, guvernatorul Ahaiei. Sfîntul Luca a avut
optzeci şi patru de ani cînd nişte păgîni plini de răutate 1-au torturat
pentru că îl mărturisea pe Hristos. Ei 1-au spînzurat pe Sfînt de un
măslin în cetatea Tebei din Boetia. Sfintele moaşte făcătoare de minuni
ale acestui mare Apostol şi Evanghelist au fost mutate la Constantinopol
în vremea împăratului Constaţiu, fiul Marelui Constantin.
• Pomenirea Sfântului Petru din Ţetiniie, Mitropolitul Muntenegrului
Acest sfînt Petru s-a născut în ziua de întîi aprilie a anului 1749, în satul Niegoş. El s-a îmbrăcat în sfîntul şi îngerescul chip la vîrsta de doisprezece ani. Urmînd morţii Mitropolitului Sava din 1782, Petru a fost ridicat Mitropolit şi diriguitor al Muntenegrului. Acest
slăvit bărbat şi-a închinat toată viaţa lui poporului în care s-a
născut. El a muncit din toată puterea lui ca să facă să înceteze luptele
fratricide din interiorul poporului muntenegrean, şi să reconcilieze
clanurile muntenegrene între ele. El luptat cu putere înzecită ca să
apere teritoriul Muntenegrului şi poporul de şi mai sălbaticii agresori
externi. El a izbîndit în amîndouă luptele sale. El este mai cu
seamă vestit pentru victoria lui răsunătoare împotriva trupelor lui
Napoleon, prin bătăliile de la Boka şi din Dalmaţia. El
a fost foarte aspru cu sine, pe cînd cu ceilalţi a fost drept şi
îngăduitor. Petru a trăit toată viaţa lui într-o chilie strimtă ca
simplu monah, deşi era principele poporului lui. El s-a săvîrşit
cître Domnul în ziua de optsprezece octombrie a anului 1830. Sfintele
lui moaşte, întregi şi nestricate, odihnesc la Mînăstirea din Ţetiniie.
Domnul 1-a preaslăvit pe acest mare sfînt în cer şi pe pămînt, ca pe
robul Lui credincios şi îndelung-pătimitor.
• Pomenirea Sfinţilor Iulian şi Didim cel Orb
Sfîntul Iulian, numit şi „Sihastrul”, a fost de neam persan, ţăran simplu şi neştiutor de carte. Dar din pricina marii lui curăţii el s-a făcut vas ales al Duhului Sfînt.
El a vieţuit întru mari nevoinţe lîngă râul Eufratului din Mesopotamia,
dăruit fiind cu harul străvederii. Sfîntul Iulian a văzut moartea
împăratului Apostat Iulian chiar atunci cînd aceasta se întîmpla şi a
vestit-o ucenicilor lui. Sfîntul Didim cel Orb a fost contemporanul
Sfîntului Iulian Sihastrul. El a trăit la Alexandria, cunoscînd şi el cu
duhul moartea lui Iulian Apostatul, chiar în ziua petrecerii ei.
Sfîntul Didim stătea la rugăciunea de noapte cînd a auzit un glas din
cer care a zis: „Astăzi împăratul Iulian nu mai este, mergi şi vesteşte aceasta Patriarhului Athanasie”. Sfîntul
Antonie cel Mare îl respecta cu evlavie pe acest mare sfînt orb,
hărăzit din belşug cu darul deosebirii duhurilor. Sfîntul Antonie cel
Mare stătea la rugăciune împreună cu Avva Didim, la chilia acestuia din
Alexandria, ori de cîte ori era nevoie ca Marele Antonie să iasă din
pustia lui şi să intre în marea cetate. Şi Sfîntul Iulian
Sihastrul, şi Sfîntul Didim cel Orb au fost mari şi minunaţi sfinţi,
slujitori credincioşi ai lui Dumnezeu. Ei s-au săvîrşit către Domnul la
ceva vreme după anul 362.
Cântare de laudă la Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca
Dumnezeiescul Luca, şi înţelept şi-nvăţat,
Chinuri de bunăvoie pentru Domnul a primit.
El de torturi şi batjocuri ar fi putut scăpa,
Dar fără ele lumea pe Marele Luca nu l-ar mai fi avut.
Luca cel tînăr adevărul lui Dumnezeu a văzut
Şi Domnului şi-a dăruit inima.
El la învăţătorul auzul şi inima şi-a aţintit,
El a văzut pre De Minuni Făcătorul,
Şi cu duhul recunoscut-a în El pre Veşnicul Creator.
El pre Cel înviat cu ai săi ochi a văzut,
Lui I-a grăit.
El întru numele Lui minuni mari a lucrat.
Hristos singura bucurie a inimii lui S-a făcut,
Lui, Luca i-a jertfit mintea, tinereţea şi bogăţia.
Luca cel bătrîn de zile tînăr a fost în Hristos,
El a dăruit lumii cele ce de la Domnul a primit.
Iar după ce-a dat lumii tot ce-a putut dărui,
Atunci lumea, după Scriptură, i-a răsplătit cu dispreţ.
Pe Luca pagini ticăloşi l-au spînzurat de-un măslin,
Chipul lui zîmbet purta, iar trupul braţele în cruce.
Dar braţul lui Hristos din cer s-a pogorît
Şi al Evanghelistului Luca suflet l-a primit.
Sflntul Luca acum se veseleşte în strălucitorul Rai,
Şi-mpreună cu ceilalţi slăviţi Apostoli
Rugi înalţă Domnului pentru Biserica Sfîntă
Care se nevoieşte jos pe pămînt.
Cugetare
Oare poate
păcătosul să se pocăiască de toate păcatele vieţii lui în doar zece
zile? După mare milostivirea şi îndurările lui Dumnezeu, poate.
În timpul domniei împăratului Mauriciu, hălăduia un tîlhar vestit în împrejurimile Constantinopolului. El era spaima tuturor celor ce locuiau şi în marea cetate, şi în împrejurimile ei. Într-o zi însuşi împăratul i-a trimis acestui vestit tîlhar o cruce preţioasă în dar, arătîndu-i prin aceasta că nimic rău nu i se va întîmpla dacă se va preda. Tîlharul a luat crucea şi s-a predat. Sosind la Constantinopol, el a căzut cu faţa la pămînt înaintea împăratului şi ia implorat iertarea. Împăratul şi-a ţinut cuvîntul şi 1-a iertat, dîndu-i drumul în pace. Îndată după aceasta tîlharul s-a îmbolnăvit greu, şi şi-a simţit sfîrşitul aproape. El s-a pocăit cu amar de toate păcatele lui şi s-a rugat cu lacrimi lui Hristos ca să îl ierte, aşa cum îl iertase şi împăratul. El a vărsat atît de multe lacrimi la rugăciunile lui, încît a udat cu totul un ştergar mare. După zece zile de plîns şi rugăciune, tîlharul cel pocăit s-a săvîrşit din viaţă, în noaptea în care a murit, doctorul lui a avut o vedenie minunată: pe cînd sufletul tîlharului tocmai ieşise din trup, el a văzut în jurul lui mulţime de diavoli ca nişte bărbaţi negri, care ţineau în mîini bucăţi de hîrtie pe care erau trecute păcatele lui. Dar au venit acolo şi doi îngeri luminoşi. Aceştia au adus o balanţă pe care au pus-o la mijloc, între ei şi demoni. Aceştia din urmă s-au aruncat bucuroşi şi au îngrămădit pe unul din talere toate grelele păcate ale tîlharului. Iar celălalt taler a rămas gol. Atunci îngerii s-au sfătuit între ei «Ce vom aşeza aici ? Să căutăm, poate vom găsi ceva bun». Atunci în mîinile unuia dintre îngeri s-a arătat ştergarul cu totul ud de lacrimile de pocăinţă ale tîlharului. Îngerul 1-a pus cu grăbire pe celălalt taler, şi aşa s-a văzut că ştergarul a fost mult mai greu decît hîrtiile dracilor. Atunci diavolii s-au risipit urlînd deznădăjduiţi, iar îngerii au luat sufletul tîlharului pocăit şi 1-au dus la Rai, slăvind pre Iubitorul de oameni Dumnezeu.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunea Sfîntului Apostol Filip cu famenul etiopian (Fapte 8):
- La cum îngerul Domnului 1-a dus pe Filip din Samaria pînă la drumul spre Gaza;
- La cum Filip 1-a văzut pe eunucul Candachiei, Regina Etiopiei, i-a tîlcuit prorocia lui Isaia, şi 1-a botezat în apele rîului din apropiere;
- La cum îngerul Domnului îndată 1-a ascuns pe Apostolul Filip de la faţa eunucului după aceea, ducîndu-1 pe Filip în clipeala ochiului la cetatea Azot.
Predică
Despre păcatele limbii – „Zis-am: Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea” (Psalmul 38: 1).
Păcatul limbii este cel mai obişnuit şi mai des întîlnit păcat.
„Căci dacă nu greşeşte cineva în cuvînt, acela este bărbat desăvîrşit”,
zice Sfîntul Apostol lacov (3: 2). Cînd omul care se pocăieşte păşeşte
cu nădejde pe calea lui Dumnezeu, adică începe să vieţuiască conform
poruncilor Lui, el mai întîi şi mai întîi trebuie să se păzească de
păcatele limbii. Aceasta a fost pravila de pocăinţă pe care Regele David
şi-a pus-o sieşi. El a făgăduit mai cu seamă să rămînă tăcut şi fără
grai înaintea duşmanilor lui: „Pus-am gurii mele pază, cînd a stat
păcătosul împotriva mea” (Psalmul 38: 2).
Iată ce pravilă minunată de urmat pentru omul care se pocăieşte! Căci fiind învinuit [pe nedrept], el nu răspunde împotrivă, şi fiind jignit şi batjocorit, tace.
Cu adevărat, la ce ar folosi să grăieşti
omului plin de ură şi nedrept, care pe Dumnezeu nu îl iubeşte mai mult
decît pe sine însuşi? De îi vei grăi de rău, el se va sălbătici încă şi
mai mult, iar de îi vei grăi de bine, el se va face batjocoritor al
lucrurilor sfinte. Să ne amintim că înaintea lui Pilat din Pont
Mîntuitorul a tăcut. Pilat a zis: „Nu răspunzi nimic?” (Marcu 15: 4).
Dar ce să-ţi răspundă El ţie, Pilate, cînd tu nu ai nici urechi de auzit
nici minte care să înţeleagă?
Iată, tăcerea dreptului înaintea celui nedrept încă poate să aibă cea mai bună influenţă asupra nedreptului. Căci lăsat să interpreteze singur tăcerea dreptului care tace înaintea lui, nedreptul încă poate interpreta astfel încît să se folosească sufletul lui; pe cînd orice alt răspuns al dreptului, bun sau rău, va fi rău interpretat de către cel nedrept, căci el o va face invariabil spre îndreptăţirea de sine şi spre învinuirea tuturor celorlalţi.
Fericit bărbatul care învaţă să îşi stăpînească limba.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase
Dumnezeul nostru, Cela Ce ne-ai arătat nouă cu pilda Ta cum şi cînd să
grăim, Tu asemenea ne-ai arătat nouă şi cum şi cînd să tăcem. Ci
ajută-ne nouă pururea să un păcătuim cu a noastră limbă! Căci Ţie se
cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
