22 octombrie – Sf. Averchie, episcopul Ierapolei; Sf. Cuv. Lot; pomenirea minunatei apărări a Moscovei de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Icoana Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaia)

 

Sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului din Kazan de pe 22 octombrie a fost stabilită în semn de recunoștință pentru salvarea Moscovei și a Întregii Rusii de invazia poloneză din 1612, prin mijlocirea Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului din Kazan este prăznuită pe 8 iulie și 22 octombrie.Sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului din Kazan de pe 22 octombrie a fost stabilită în semn de recunoștință pentru salvarea Moscovei și a Întregii Rusii de invazia poloneză din 1612, prin mijlocirea Maicii Domnului.

Perioada de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea este cunoscută în istoria Rusiei ca „epoca necazurilor”. Țara suferea de pe urma atacurilor armatei poloneze care batjocorea credința ortodoxă, jefuind și arzând biserici, orașe și sate. Prin înșelăciune au reușit să cucerească până și Moscova. Ca răspuns la apelul Preafericitului Patriarh Ermoghen (12 mai), poporul rus s-a ridicat în apărarea pământului său natal. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan a fost trimisă armatei condusă de Cneazul Dimitrie Pojarski.

Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului (28 octombrie), în predica sa din ziua prăznuirii arătării Icoanei Maicii Domnului din Kazan (8 iulie) a zis:

„Maica Domnului a eliberat de la nenorocire și durere nu doar pe cei drepți, ci și pe cei păcătoși de asemenea. Dar care păcătoși? Cei care se întorc la Tatăl Ceresc precum fiul risipitor, bătându-și pieptul lor precum vameșul și plâng la picioarele lui Hristos precum femeia cea păcătoasă care a spălat picioarele Lui cu lacrimile ei, și le-a sters cu părul capului; și se mărturisesc Lui precum tâlharul pe cruce. Sunt astfel de păcătoși cărora Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le acordă atenție și se grăbește pentru ai ajuta, izbăvindu-i de la nenorociri mari și dureri.”

Știind că au suferit astfel de nenorociri pentru păcatele lor, întreaga națiune și oastea au ținut post trei zile. Cu rugăciune ei s-au întors la Domnul și la Pururea Fecioara pentru ajutor. Rugăciunea le-a fost ascultată. Sfântul Serghie de Radonej s-a arătat Sfântului Arsenie (care a devenit ulterior episcop de Suzdal), spunându-i că Moscova va fi eliberată, dacă oamenii se vor ruga în continuare Maicii Domnului.

Pe 22 octombrie 1612, armata rusă a eliberat Moscova de polonezi. Cneazul Dimitrie Pojarski a construit o catedrală în cinstea Icoanei Maicii Domnului din Kazan în Piața Roșie din Moscova, unde a așezat icoana. Imediat au început să circule copii ale icoanei, iar în 1811 a fost sfințită catedrala din Sankt Petersburg cu hramul Icoana Maicii Domnului din Kazan.

În 1649, a fost instituită o sărbătoare în cinstea Icoanei Maicii Domnului din Kazan. Până în zilele noastre, această icoană este cinstită de către poporul rus.

O copie a renumitei icoane a Maicii Domnului din Kazan a ajuns în Portugalia și apoi în proprietatea papei Ioan Paul al II-lea, care a returnat-o Rusiei în 2004, după ce ani de-a rândul s-a rugat înaintea ei, în propria reședință. Această icoană a fost așezată în Catedrala Icoanei – Kremlin. În urma expertizelor ea este datată din 1730.

Icoana Maicii Domnului „Andronic” (Monemvasia)

Icoana Maicii Domnului „Andronic” este o icoană făcătoare de minuni ce a aparținut împăratului bizantin Andronic al III-lea Paleologul. Aceasta icoană era păstrată ca o comoară sfântă în familia împăratului. Conform tradiției, această sfântă icoană este pictată de Sfântul Evanghelist Luca.

Icoana Maicii Domnului „Andronic” este prăznuită pe 1 mai și 22 octombrie.

Icoana Maicii Domnului „Andronic” este o icoană făcătoare de minuni ce a aparținut împăratului bizantin Andronic al III-lea Paleologul. Aceasta icoană era păstrată ca o comoară sfântă în familia împăratului.

Conform tradiției, această sfântă icoană este pictată de Sfântul Evanghelist Luca.

Potrivit documentelor păstrate, în anul 1347, Andronic a donat icoana Mănăstirii Monemvasia (lângă Morea) din Peloponez, unde a rămas până în secolul al XIX-lea. Datorită asocierii icoanei cu mănăstirea, mai este cunoscută și sub numele de Icoana Maicii Domnului „Monemvasia”.

Atunci când mai multe orașe din Grecia, printre care și Monemvasia, au fost devastate de turci în 1821, Episcopul Agapie, starețul mănăstirii, a reușit ca dintre toate odoarele mănăstirii să salveze icoana făcătoare de minuni a lui Andronic. Până înainte de moartea sa, episcopul a ținut icoana ascunsă în Patras, dar, văzând că i se apropie sfârșitul, Agapie a încredințat icoana unei rude, consulul general rus NI Vlassopoulos.

În 1839, fiul și moștenitorul consulului general AN Vlassopoulos a trimis icoana de la Atena la Odessa pentru Împărat, prin Nikolai Pavlovici.

Din 1839 până pe 12 mai 1868, Icoana Maicii Domnului „Andronic” a fost găzduită în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, iar de pe 12 mai 1868 până pe 16 aprilie 1877 a fost așezată în Catedrala Sfânta Treime din Sankt Petersburg.

În anul 1877, icoana a fost mutată la Mănăstirea „Icoana Maicii Domnului din Kazan”, în apropierea orașului Vyshiy Volotchok, din districtul administrativ Tver.

Icoana a fost furată în 1984, iar locul în care se află este până astăzi necunoscut.

Icoana o înfățișează pe Maica Domnului fără Pruncul Iisus. Pe partea dreaptă a gâtului Maicii Domnului se află o rană sângerândă ce a apărut atunci când a fost lovită cu un cuțit de către un turc. Icoana are aplicat blazonul bizantin (vulturul bicefal), care atestă că face parte din patrimoniul imperial. Dimensiunile icoanei sunt de aproximativ 25 x 35cm.

Sinaxar 22 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celui întru sfinti parintelui nostru si întocmai cu apostolii Averchie, episcopul Ierapolei, facatorul de minuni.

Sfântul Averchie, Episcop şi Făcător de Minuni din Hieropolis, a trăit în secolul al II-lea în Frigia, mai exact Ierapolea (Hieropolis) Frigiei Salutare, pe vremea împaratiei lui Marcu Antonin (161-180).
Oraşul Hieropolis era plin de păgâni şi foarte puţini creştini. Sfântul se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor lor şi pentru a se număra printre cei aleşi. Odată un înger i s-a înfăţişat şi i-a poruncit Sf. Averchie să distrugă idolii din templul păgân, ceea ce a şi făcut cu multă râvnă. Apoi, auzind că închinătorii la idoli îl căutau ca să-l omoare, sfântul a mers în locul unde s-au adunat oamenii şi cu voce tare a vorbit despre rătăcirile păgânilor. Aceştia au încercat să-l prindă pe sfânt dar în momentul acela, trei tineri posedaţi au început să strige din mulţime. Oamenii au rămas înmărmuriţi când au văzut cum sfântul a izgonit duhurile necurate din acei tineri numai cu puterea rugăciunii. Văzându-i pe îndrăciţi reveniţi la normal, locuitorii din Hieropolis i-au cerut Sfântului Averchie să-i înveţe despre credinţa creştină şi au acceptat sfântul botez.
Sfântul Averchie a umblat prin oraşele şi satele vecine vindecînd bolnavii şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. El a predicat în Siria, Cilicia, Mesopotamia, vizitînd Roma şi convertind peste tot mulţimi de oameni la creştinism. Mulţi ani sfântul a apărat biserica de eretici, a întărit creştinii în credinţă, a revărsat din abundenţă sfaturile sale despre cărarea cea dreaptă, a vindecat bolnavii şi a propovăduit slava lui Dumnezeu. Pentru faptele sale minunate Sf. Averchie a fost socotit "întocmai cu Apostolii".
Sf. Averchie s-a întors să moară acasă la Hieropolis. După moartea sa multe minuni s-au înfăptuit la mormântul său. El şi-a scris propriul epitaf care a fost gravat în piatra de mormânt. Piatra este păstrată şi azi în Muzeul Lateran.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie, Antonin, Exacustodian si Constantin.

Acesti sfinti au fost în zilele împaratului Deciu; si s-au sfatuit si si-au împartit averea la saraci si au intrat într-o pestera; si rugându-se lui Dumnezeu, sa le ia sufletele, ca sa nu cada în mâna împaratului si-au dat sufletele. Iar daca s-a întors Deciu la Efes, a întrebat de ei, ca sa-i faca sa aduca Jertfa la idoli, si aflând ca au murit în pestera a poruncit ca sa astupe gura pesterii. Deci, dupa trei sute saptezeci si doi de ani, când a fost în vremea împaratiei lui Teodosie cel mic, scornindu-se un eres cum ca nu exista înviere, la treizeci si opt de ani ai împaratiei lui, vazând împaratul ca se tulbura Biserica lui Dumnezeu, pentru ca se aflau si unii din episcopi cuprinsi de acel eres, sta îndoit ce va face. Dezbracându-se de haine, si culcându-se jos la pamânt, împaratul se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi ca sa-i arate ceea ce dorea sa stie. Domnul nu i-a trecut lacrimile cu vederea, ci i-a aratat cu chip aceasta. Stapânul muntelui în care era pestera aceea, a vrut sa faca în aceeasi vreme staul pentru turma sa; si rasturnând pietrele de la pestera, spre zidirea staulului, s-a deschis usa pesterii; si din porunca lui Dumnezeu s-au desteptat acei sapte sfinti tineri ce fusesera savârsiti acolo si vorbeau între dânsii ca si cum ar fi fost adormiti de ieri neschimbându-se nicidecum; atât cât nici hainele lor ce purtau, nu se stricasera cu nimic de pamânt; si mai vârtos aceasta aducându-si aminte, ca si Deciu îi cerca ca sa-i chinuiasca vorbeau între dânsii, zicând Maximilian catre ceilalti: "De cumva ne vor si prinde, fratilor, sa stam barbateste si sa nu vindem bunul neam al credintei noastre; iar tu, frate Iamvlihe, du-te si cumpara pâine si ia mai multa, ca aseara ai adus putina si ne-am culcat flamânzi; si afla si de Deciu, ce gând are pentru noi?" Deci, mergând Iamvlih la cetate, si vazând semnul Crucii la poarta, se mira; acelasi semn vazând si prin alte parti, si zidirile schimbate, si altfel de oameni, i se parea ca viseaza, sau ca nu-si este în fire. Însa mergând catre cei ce vindeau pâine, a luat si dându-le argintul, se grabea sa se întoarca.
Vazând însa ca vânzatorii aratau între dânsii si pe la altii argintul, si cautând la dânsul si zicând ca a gasit o comoara, precum argintul arata lucru de fata, având chipul celui ce a împaratit mai înainte cu multi ani, îl cuprinsese frica si grija si nu putea sa graiasca cugetând ca l-au cunoscut si-l vor prinde, si-l vor duce la împaratul Deciu. Drept aceea cazând la dânsii cu rugaminte zicea: "Rogu-ma voua, daca ati luat argintul, luati si pâinea, numai pe mine ma lasati sa-mi caut de cale". Iar aceia îi ziceau:
"Arata-ne comoara si ne fa si pe noi partasi; sau de nu, te vom da spre moarte". Acestea zicându-i si vazându-l ca este pe gânduri, îl legara de grumaji, si-l purtau prin târg, aducându-l la proconsulul cetatii ca sa-si dea seama. Iar vazându-l dregatorul îi zise: "Spune-ne tinere, cum ai aflat comoara, câta este si unde?" Iar el a raspuns: "Niciodata n-am aflat comoara, si banii îmi sunt de la parinti si ce întâmplare este aceasta nu stiu". Iar proconsulul zise: "Dar din care cetate esti?" El zise: "Din aceasta sunt, de este acesta Efesul". Iar guvernatorul zise: "Dar care îti sunt parintii? Sa vina aici si daca se va cunoaste adevarul te vom crede". Iar el zise: "Cutare este tatal meu si cutare este mama mea si cutare îmi sunt rudele si cutare este mosul meu". Iar dregatorul zise: "Nu vei putea tu sa ne faci sa credem spunându-ne nume straine, care nu sunt acum, ci sunt afara din cele obisnuite". Iar Iamvlih zise: "De nu ma crezi ca spun adevarul, nu stiu ce sa zic alta". Atunci dregatorul zise: "Pagâne, banul tau marturiseste dupa scrisoare ca este tiparit mai înainte cu trei sute de ani si mai bine, din zilele împaratului Deciu; si tu fiind tânar, nici treizeci de ani având, te silesti sa ne amagesti". Atunci Iamvlih cazând la picioarele lor se ruga zicând: "Ma rog, domnilor mei, spuneti-mi unde se afla împaratul Deciu, care era întru aceasta cetate?" apoi ei zisera: "În vremile acestea nu se afla Deciu ci a fost mai înainte cu multi ani". Si Iamvlih zise: "Si pentru aceasta v-ati mirat, domnii mei? Veniti dar dupa mine si va voi duce la sotii mei care sunt în pestera si de la dânsii doara se vor crede cuvintele mele; ca eu stiu ca am fugit de fata împaratului Deciu. Si ieri venind ca sa cumpar pâine, am vazut pe Deciu intrând în cetatea aceasta". Acestea zise, si auzind episcopul Marin, zise catre proconsulul: "Pare-mi-se sa se fi întâmplat vreo minune la aceasta povestire. Ci, sa mergem cu dânsul împreuna sa vedem".
Si mergând dupa cuvintele acestea intra înainte Iamvlih în pestera; dupa aceea episcopul. Si întorcându-se spre partea dreapta a usii, vazu un sicrias pecetluit, cu doua peceti de argint, pe care îl pusese Rufin si Teodor crestini fiind, ce fusesera trimisi împreuna si cu altii de Deciu, ca sa astupe pestera, scriind întru aceasta spre pomenirea sfintilor, însemnându-le numele lor în table de plumb. Si strângându-se toti cei alesi cu proconsulul le-au aratat lor. Si deschizând gasira tablele cele de plumb. Si citind se minunara si intrând înauntru în pestera, aflara pe sfinti si au cazut la picioarele lor si sezând îi întrebau. Iar ei povesteau mai întâi despre ale lor; dupa aceea de ispravile împaratului Deciu; si se mirau toti si slaveau pe Dumnezeul minunilor. Atunci proconsulul împreuna ca episcopul au scris împaratului Teodosie, si i-au vestit despre toate cele mai sus-zise. Deci împaratul luând scrisoarea, s-a umplut de bucurie pentru o înstiintare ca aceasta si a mers foarte degrab acolo la acel loc; si cum a intrat în pestera, a cazut la pamânt si a udat picioarele sfintilor cu lacrimile lui si i se bucura sufletul, caci i-a ascultat Domnul rugaciunea, aratându-i de fata învierea mortilor. Deci, facând împaratul nu putina vorba cu sfintii împreuna cu episcopii si cu mai-marii cetatii, sfintii au fost cuprinsi ca de un somn; si privind toti cum dormitau, iarasi au raposat catre Domnul. Atunci împaratul dând haine scumpe si aur si argint, se facu sapte sicrie întru cinstea sfintilor. Iar peste noapte s-au aratat împaratului si-i zisera: "Lasa-ne împarate pe pamânt, unde o data am înviat". Si facându-se adunare mare de episcopi, împaratul puse pe pamânt, precum ei poruncise prin vedenie si facând praznic cu bucurie, au dat multa milostenie la saracii cetatii Efesului si se bucura cinstind pe tot poporul sau cu daruri. Si a slobozit pe episcopii care erau închisi prin temnita, pentru propovaduirea învierii; si s-a facut de toti praznic obstesc, multumind si slavind pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Alexandru episcopul si Iraclie Mucenicul, Anna si Elisaveta, Teodota si Glicheria.

Sfântul mucenic Alexandru, episcop fiind si învatând si întorcând si botezând pe multi a fost prins de guvernator si fiind chinuit mult si silit ca sa jertfeasca la idoli, n-a vrut sa se supuna. Deci, vazând Iraclie ostasul rabdarea lui a crezut în Hristos si chinuindu-l si pe acesta mai întâi mult, i-au taiat capul. Si facând Sfântul Alexandru minuni si tamaduindu-se de rani, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu a tras spre credinta lui Hristos si pe patru femei: Teodota, Glicheria, Anna si Elisaveta care înaintea guvernatorului stând si mustrând înselaciunea idolilor, li s-au taiat capetele. Apoi si Sfântul Alexandru s-a savârsit lovit de sabie.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Zaharia, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Ruf, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi Cuviosul Lot cel ce în pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

• Pomenirea Sfântului şi întocmai cu Apostolii Averchie [Episcopul Ierapolei, făcătorul de minuni]

În timpul domniei împăratului Antonin şi a fiului lui, Marc Aureliu, Sfântul Averchie a fost episcopul cetăţii Hierapolis din Frigia. Marea majoritate a populaţiei oraşului era păgînă. Sfîntul Averchie îşi păstorea cu rîvnă mica lui turmă cea risipită printre păgîni, suferea cu duhul văzînd mulţimea păgînilor şi idolatrilor din cetate, şi se ruga cu rîvnă lui Dumnezeu ca să îi aducă pe toţi la lumina cunoştinţei. În timpul unei serbări păgîneşti plină de strigăte şi de gălăgie, după obiceiul păgînilor, Sfîntul Averchie s-a aprins cu duhul de dumnezeiască rîvnă, a intrat în templul păgînesc şi a dărîmat la pămînt idolii din el, sfărîmîndu-i. Pe cînd păgîni i voiau să se repeadă ca să îl omoare, trei dintre ei, demonizaţi, urlînd demonic şi fâcînd spume la gură, au căzut la pămînt înaintea omului lui Dumnezeu, iar el i-a scos afară pe demoni din dînşii. Tinerii ca prin farmec s-au făcut liniştiţi şi sănătoşi. Aceasta a prefăcut ura păgînilor întru uimire înaintea Făcătorului de minuni Hristos, şi cinci sute dintre ei au crezut şi au dorit să primească Sfîntul Botez. Încetul cu încetul toată cetatea Ierapole a crezut în Domnul Hristos şi s-a botezat. Proconsulul provinciei, Publius, o avea pe mama lui oarbă. Averchie i-a redat femeii vederea cu rugăciunea, iar mama guvernatorului împreună cu mulţi alţii au crezut în Hristos. La vîrstă adîncă ajungînd, Sfîntul Averchie a fost chemat la Roma, unde a vindecat-o de nebunie pe fiica împăratului. Domnul lisus Hristos S-a arătat de mai multe ori robului Lui celui credincios. Veneau la el oameni de aproape şi de departe ca să ia tămăduiri şi vindecări din bolile lor grele şi incurabile. Nu numai că diavolii se temeau de el, dar ei încă îl şi mai ajutau pe Sfîntul lui Dumnezeu, la a lui poruncă. Călăuzit fiind de Domnul Hristos, Sfîntul Averchie a propovăduit Evanghelia în Siria şi în Mesopotamia. La vîrstă celor mai adînci bătrîneţi ajungînd, Sfîntul Averchie s-a înfăţişat înaintea Domnului pe Care mult L-a iubit în cetatea lui, Hierapolis, la sfîrşitul veacului al doilea.

• Pomenirea Sfântului Preacuviosului nostru Părinte Lot

El a fost un mare nevoitor egiptean şi contemporan al Sfinţilor Arsenic cel Mare şi Agathon. El a dus viaţa tuturor nevoinţelor în mănăstirea lui, ce se afla lîngă un lac, la cetatea Arsinoe. Acolo el a îndrumat pe mulţi dintre duhovniceştii lui fraţi la calea mîntuirii. Avva losif i-a fost lui sfătuitor şi prieten apropiat. A zis odată Avva Lot către Avva losif:

„Avva, eu postesc cît de mult pot, mă ţin strîns de rugăciune, mă nevoiesc întru tăcere şi cugetări dumnezeieşti, iar cu înfrînarea mă păzesc de gîndurile necurate. Ce altceva aş mai putea să fac?”.

Atunci Avva losif s-a ridicat în picioare, şi-a înălţat mîinile la rugăciune iar degetele lui au luminat ca nişte lumînări aprinse. După ce s-a rugat astfel, Avva losif a zis:

„De voieşti, te poţi face cu totul lumină!”.

Plăcîndu-I lui Dumnezeu şi aşezînd pre mulţi pe calea mîntuirii, Sfîntul Preacuviosul Părintele nostru Lot s-a odihnit cu pace, în veacul al cincilea.

• Pomenirea minunatei apărări a cetăţii Moscovei de lituanieni, cu ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

În timpul domniei Cneazului Vasile Ivanovici, lituanienii au ocupat Moscova, ceea ce afăcut ca moscoviţii să cadă pradă deznădejdii. Atunci s-a arătat Sfîntul Serghei de Radonej Episcopului Arsenie care fusese aruncat în închisoare, şi i-a descoperit că Moscova se va elibera de lituanieni chiar a doua zi, prin intervenţia Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu. Cu adevărat, lituanienii au părăsit de-a valma Moscova chiar a doua zi, iar trupele ruseşti au reintrat în cetate. Tot poporul cetăţii a căzut înaintea icoanei Preacuratei şi de Dumnezeu Născătoarei şi i-au mulţumit cu lacrimi de bucurie.

Cântare de laudă la Sfântul Averchie, cel întocmai cu apostolii

Sfîntul Averchie pildă de smerenie este,

El este pilda frumoasă a rîvnei dumnezeieşti.

El arzînd cu duhul pe muţii idoli la pămînt i-a zdrobit,

Mergînd cu bucurie chiar pînă la moarte.

Dar Domnul îl apără pe cel ce luptă pentru El,

Şi îl acoperă de rău cu Mâna Lui cea Dreaptă.

Împotriva Sfîntului şi oameni şi diavoli s-au pornit,

Dar au tăcut de ruşine înaintea puterii Sfintei Cruci.

Ceea ce sfântul dorea, Domnul împlinea,

El suferea cu duhul, dar bucura pre mulţi.

Sfîntul Averchie stîlp de foc a fost,

Lumină şi luminător al vieţii oamenilor.

El pre Hristos a propovăduit la multe popoare,

L-a propovăduit împăraţilor, ca şi celor umili.

El pre Hristos L-a mărturisit înainte lumii

Prin darul facerii de minuni.

El izvorît-a minuni precum o apă vie,

El potolit-a multora setea cu Cuvîntul de Viaţă Făcător.

Cu învăţătura lui Hristos el a hrănit flămînzii,

Sfîntul Averchie, omul milelor.

Icoană de smerenie, Sfîntul Averchie

Odihnitu-s-a în Domnul la adinei bătrîneţi.

El s-a încununat cu tinereţe eternă-n ceruri,

Strălucind de lumină în al Raiului plai.

O, Sfinte Minunate Părinte, rămîi şi cu noi!

Apără din cer turma cea de pe pămînt.

Roagă pre Hristos Domnul să ne-nconjure cu milostivire,

Ca Biserica sfântă întru tine să se laude

Pînă la sfîrşit.

Cugetare

Pe cît de uimitoare este asprimea oamenilor sfinţi faţă de ei înşişi, pe atât de uimitoare este blîndeţea şi bunătatea lor faţă de ceilalţi.

Sfîntul Ilarion cel Mare, neputîndu-şi plăti cu bani călătoria pînă în Sicilia, i-a oferit corăbierului drept plată exemplarul lui din Sfînta Scriptura, pe care îl copiase în tinereţe cu mîna lui.

Vindecîndu-1 pe un anume principe de un duh necurat, acesta a voit să îi plătească pentru vindecare zece litre de aur. Dar sfîntul nu a primit aurul, ci arătînd către pîinea lui de orz a zis: „Cine se hrăneşte cu astfel de pîine dispreţuieşte aurul”.

Nişte oameni 1-au rugat să se roage lui Dumnezeu pentru ploaie, iar alţii să-i mîntuiască de ploaia prea multă şi de şerpi. Sfîntul llarion a împlinit amîndouă cererile cu rugăciunea.

Sfîntul Averchie a lucrat odată astfel: văzînd într-un loc oameni necăjiţi, plini de boli grele şi de lipsuri, el a înghenuncheat acolo şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să le izvorască un izvor de apă caldă şi vindecătoare, lucru care s-a şi întîmplat în acel loc.

Vindecînd-o de nebunie pe fiica împăratului, acesta i-a oferit aur, argint şi alte feluri multe de daruri, dar Sfîntul Averchie a zis: „Cel ce socoteşte pîinea şi apa hrană împărătească nu are lipsă de bogăţii”. Necăutînd şi nevoind nimic pentru sine, Sfîntul Averchie a cerut totuşi două lucruri împăratului, două binefaceri pentru turma lui din Ierapolis: să zidească nişte băi bune peste izvoarele vindecătoare de apă caldă pe care le scosese cu rugăciunea, şi să trimită în fiecare an grîu îndestulător pentru toţi locuitorii cetăţii Ierapole. Împăratul a primit cererea Sfîntului şi a împlinit-o apoi întocmai.

Luna octombrie în 22 zile: pomenirea celui dintre Sfinti Pãrintelui nostru si întocmai cu Apostoli, Averchie, episcopul Ierapolei, fãcatorul de minuni.         Acesta a fost episcop in Ieraplole din Frigia si a trait pe vremea imparatului Marcu Aureliu (161-180), cand crestinii erau putini la numar, iar inchinatorii de idoli erau puzderie. Deci, s-a facut odata in cetate, un praznic mare paganesc si si-au strans necredinciosii, dantuind imprejurul idolilor. Iar Sfantul Averchie, rugandu-se, s-a aprins de ravna si a sfaramat in tandari chipurile idolilor. Si au facut preotii pagani legamant ca sa-l omoare. Si Sfantul, afland de hotararea lor, a iesit in mijlocul cetatii, invatand poporul Evanghelia lui Hristos, nevrand sa se ascunda. Si i-au adus trei munciti de multe duhuri necurate, spumegand si scrasnind din dinti, si Sfantul i-a vindecat si, aducandu-i la Hristos, ii indemna sa traiasca in pace cu oamenii, iar ei, cazand inaintea Sfantului, ii sarutau picioarele. Iar poporul toate acestea vazandu-le si lasand mania, striga: "Unul este Dumnezeul cel adevarat. Acela propovaduit de Averchie." Si asa pastorea Sfantul, mangaind pe cei ce sufereau, ajutand pe sarmani si vindecand pe cei bolnavi.
        A vindecat si pe o fiica a imparatului, Lucilia, pentru care a calatorit cu mare cinste si la Roma. Si, voind imparatul sa-l rasplateasca, Sfantul Averchie a raspuns: "Nu are nevoie de bogatie acela pentru care painea si apa sunt ospat imbelsugat si ca o masa imparateasca le socoteste." Si a cerut imparatul sa dea saracilor din Ierapole cate trei mii de masuri de grau pe an, pe cheltuiala imparatiei, asemenea sa zideasca, bai calde, pe care singur le aflase in Ierapole, pentru folosul bolnavilor. Si se zice ca asezamantul acesta a tinut pana la Iulian Apostolul (361-363). A tamaduit si pe orbi, invatandu-i sa creada in Hristos, rugandu-se pentru dansii si zicand: "Doamne Iisuse, lumina cea adevarata, vino si deschide ochii robilor tai." Si, facandu-i sa vada, ii boteza.
        A calatorit, apoi, si in Siria si Mesapotomia, aducand impacare intre bisericile invrajbite din pricina ereziilor de acolo, pentru care a fost numit "cel intocmai cu Apostolii." Deci, asa vietuind, fericitul, in evlavie si in dreptate, stralucind pretutindeni cu cuvintele, cu faptele, si cu minunile, la saptezeci si doi de ani ajungand, s-a mutat catre Domnul si ne-a lasat piatra sa de mormant scrisa de el insusi, care si astazi se pastreaza.
 



 
 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Sfintilor sapte tineri din Efes.         Acesti Sfinti au trait in zilele imparatului Deciu (250-253) si gandindu-se, s-au sfatuit de si-au impartit averea la saraci si au intrat intr-o pestera. Si s-au rugat lui Dumnezeu sa le ia sufletele, ca sa nu cada in mana imparatului; si asa s-au savarsit. Iar cand s-a intors Deciu la Efes, a intrebat despre dansii, ca sa aduca jertfa idolilor, si, afland ca au murit in pestera, a poruncit sa se astupe gura pesterii.
        Deci, trecand de atunci doua sute de ani, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mic (408-450) s-a nascut o ratacire, precum ca nu este Inviere. Si imparatul, vazand ca se tulbura Biserica lui Dumnezeu (ca se aflau si unii dintre episcopi prinsi de acel eres), sta la indoiala, nestiind ce sa faca. Deci, se ruga lui Dumnezeu, cu lacrimi, ca sa-i arate un semn. Si pentru aceea, Domnul nu i-a trecut lacrimile lui cu vederea, ci i-a aratat semn.
        Stapanul muntelui in care era pestera, unde raposasera cei sapte tineri, a vrut in acea vreme sa faca din pestera staul pentru turma sa. Si, rasturnand pietrele de la pestera, pentru zidirea staulului, s-a deschis gura pesterii si, din porunca lui Dumnezeu, s-au desteptat acei sapte feciori ce savarsisera acolo. Si vorbeau intre dansii ca si cand ar fi adormit ieri, fara nici o schimbare, cat nici hainele ce purtau nu se stricasera si, mai vartos, isi aduceau aminte ca si Deciu imparatul il cauta, ca sa-i chinuiasca. Si, vorbind intre dansii, unul dintre ei, Maximilian, zicea catre ceilalti: "De cumva ne vom prinde, fratilor, sa stam barbateste si sa nu vindem bunul neam al credintei noastre. Iar tu, frate Iamblic, du-te de cumpara paine si ia mai multa, ca aseara ai adus putina si ne-am culcat flamanzi. Si afla si despre Deciu ce gand are cu noi." Mergand Iamblic in cetate si vazand la poarta semnul crucii, s-a mirat. Si, vazand acelasi semn si in alte parti si cladirile schimbate si altfel de oameni, i se parea ca viseaza, sau ca nu-si este in fire. Iar, mergand catre cei ce vindeau paine, a luat paine si, dandu-le argintul, se grabea ca sa se intoarca. Deci, vazand ca vanzatorii aratau argintul intre ei si pe la altii si cautand la dansul, il invinuiau ca a aflat o comoara, precum arata argintul care avea chipul celui ce a impartit cu multi ani mai inainte, pe Iamblic il cuprinse frica si grija si nu stia ce sa graiasca.
        Cugetand ca l-au cunoscut si-l vor duce la imparatul Deciu, cazu la dansii cu rugaminte, zicand: "Rogu-ma voua, domnii mei, daca ati luat argintul, luati si painea, numai pe mine sa ma lasati, sa-mi caut calea." Iar aceia ii ziceau: "Arata-ne comoara si ne fa si pe noi partasi, sau de nu, te vom da spre moarte."
        Acestea, zicandu-i si vazandu-l ca sta la ganduri, l-au legat de grumaji si, purtandu-l prin targ, l-au adus la stapanul cetatii, ca sa dea seama. Si acesta, vazandu-l, i-a zis: "Spune-ne tinere, cum ai aflat comoara, cat de mare este si unde se afla?" Iar el a rapuns: "N-am aflat nici o comoara, ci banii sunt de la parinti si ce se intampla acum nu-mi dau seama." Iar stapanitorul a zis: "Dar din care cetate esti?" El a zis: "Din aceasta sunt, de este acesta Efesul." Iar stapanitorul a zis: "Dar care sunt parintii tai? Sa vie la noi si, daca se va cunoaste adevarul, te vom crede." Iar el a zis: "Cutare este tatal meu si cutare este mama mea si cutare imi sunt rudele si cutare imi este mosul meu." Iar dregatorul a zis: "Nu vei putea tu sa ne faci sa te credem, spunandu-ne nume straine, care nu mai sunt acum, ca sunt afara de cele obisnuite." Iar Iamblic a zis: "De nu ma crezi ca-ti spun adevarul, nu stiu sa-ti spun altceva." Atunci dregatorul a zis: "Pagane, banul tau marturiseste, dupa inscrisul de pe el, ca este din zilele imparatului Deciu. Iar tu, fiind tanar, nici treizeci de ani avand, te silesti sa ne amagesti. Atunci Iamblic, cazand la picioarele lor se ruga zicand: "Ma rog voua, domnii mei, spuneti-mi unde se afla imparatul Deciu, care era in aceasta cetate?" Iar ei au zis: "In vremile acestea nu se afla imparatul Deciu, ci a fost mai inainte cu multi ani." Si Iamblic a zis "Deci, pentru aceasta, v-ati mirat voi, domnii mei. Veniti, dar, dupa mine si va voi duce pe voi la fratii mei, care sunt in pestera si, printr-insii, se vor crede cuvintele mele. Ca eu stiu cum am fugit de catre fata imparatului Deciu. Si ieri, venind ca sa cumpar paine, am vazut pe Deciu intrand aici in cetate." Si, auzind aceastea, episcopul Marin a zis catre dregator: "Mi se pare ca s-ar putea sa se fi intamplat vreo minune in aceasta povestire. Deci, ia sa mergem cu dansul impreuna, sa vedem."
        Si, mergand dupa cuvintele acestea, a intrat mai intai Iamblic in pestera, dupa aceea episcopul. Si intorcandu-se spre partea dreapta a usii, au vazut un sicrias pecetluit cu doua peceti de argint (Era sicriasul pe care il pusesera Rufin si Teodor, crestini fiind, care au fost trimisi impreuna si cu altii de Deciu, ca sa astupe pestera, afland de moartea celor ascunsi acolo, scriind in el spre pomenirea Sfintilor si insemnandu-le numele pe table de plumb). Deci, citind s-au minunat. Si, intrand, inlauntru, in pestera, au aflat pe Sfinti. Si au cazut la picioarele lor si, sezand, ii intrebau. Iar ei povesteau mai intai despre ale lor. Dupa aceea, de ispravile imparatului Deciu. Si se mirau toti si slaveau pe Dumnezeul minunilor.
        Atunci, dregatorul, impreuna cu episcopul au scris instiintare la imparatul Teodosie si i-au vestit despre toate cele mai sus zise. Deci, imparatul, luand scrisoarea, s-a umplut de bucurie pentru o instiintare ca aceasta si, a mers foarte degraba acolo, la acel loc, si cum a intrat in pestera a cazut la pamant si i se bucura sufletul ca i-a ascultat Domnul rugaciunea lui, aratandu-i pe fata invierea mortilor. Deci, facand imparatul nu putina vorbire impreuna cu Sfintii, cu episcopii si cu dregatorii, Sfintii s-au cuprins ca de un somn si, privind toti cum dormeau, au raposat iarasi in Domnul. Atunci, imparatul, dand haine scumpe si aur si argint, ca sa faca sapte scrie, intru cinstea Sfintilor, a poruncit de i-au pus intr-insele. Iar peste noapte, Sfintii s-au aratat imparatului si i-au zis: "Lasa-ne imparate pe pamant, unde odata am inviat." Si, facandu-se adunare mare de episcopi, imparatul a pus pe Sfinti pe pamant, precum ei poruncisera prin vis, si, facand praznic de bucurie, a dat multa milostenie la saracii cetatii Efesului si s-a bucurat tot poporul sau, cinstindu-l cu daruri. Deci, a slobozit si pe episcopii care erau inchisi, incredintandu-se toti de invierea mortilor si s-a facut praznic obstesc, multumind si slavind pe Dumnezeu.
 



 
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric despre osândirea fratelui.

        Minunatul Ioan Savaitul ne spunea, zicand: "Sezand eu la o margine de pustie, a venit la mine un oarecare frate, de la o manastire, pentru cercetare. Si l-am intrebat pe el: Ce mai fac parintii? Si mi-a zis mie: Bine, cu rugaciunile voastre. Deci, l-am mai intrebat pe el despre un frate, care avea un nume rau. Mi-a zis mie acela: Crede-ma pe mine, parinte, ca nu s-a schimbat din numele acela. Aceasta auzind, am zis: Oh! Si zicand eu, oh, am fost rapit ca intr-o uimire de somn si m-am vazut pe mine stand inaintea sfantului loc al Capatanii si pe Domnul nostru Iisus Hristos stand in mijlocul a doi talhari. Si am inceput sa ma inchin. Iar, daca m-am apropiat, indata ce m-a vazut, Domnul s-a intors spre ingerii care-I stateau inainte si le-a zis lor: Scoateti-l pe el afara, ca Imi este Mie ca un anticrist, inainte de judecata Mea, el a judecat pe fratele sau.
        Deci, dupa ce m-a izgonit pe mine, daca am voit sa ies prin usi mi s-a prins mantia mea si s-a intarit si am lasat-o pe ea acolo. Apoi, indata desteptandu-ma, am zis catre fratele cel ce venise: Rea imi este mie ziua aceasta. Si mi-a zis mie: Pentru ce, parinte? Atunci i-am spus lui ceea ce mi se aratase mie si am zis: Mantia, adica acoperamantul lui Dumnezeu mi-a ramas si sunt lipsit de ajutorul lui Dumnezeu.
        Si din ziua aceea, dupa certarea Domnului, am ratacit sapte ani prin pustietati, nici paine gustand, nici sub acoperamant intrand, nici cu om vorbind, pana ce am vazut pe Domnul meu intorcandu-se sa-mi dea mantia mea."
        Iar noi, aceste cuvinte ale minunatului Ioan auzindu-le, am zis: "Daca cel drept abia se mantuieste, apoi cel necurat si pacatosul cum se vor indrepta." Drept aceea, se cuvine noua a ne ingriji de ale noastre pacate si a nu judeca pe nimeni din cei ce gresesc. Pentru ca scris este: "De vom acoperi greselile fratelui, apoi si Dumnezeu ne va acoperi pe noi."



 
 
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Antioh, despre clevetire.

        Cumplita este vatamarea clevetitorului si asemenea diavolului este precum s-a zis despre el in Psalm: "Va smeri pe cel clevetitor." Ca vrajmasi sunt clevetitorii si de Dumnezeu urati si partasi cu cei ce au vandut adevarul si au rastignit pe Domnul nostru Iisus Hristos, care zicea: "Eu sunt calea, adevarul si viata." Porunceste inca si Legea, zicand: "La toata nedreptatea si gresala sa nu fii martor." Ca zice: "Prin gura a doua sau a trei marturii, este vrednic de crezut orice cuvant." Iar Saul, calcand porunca aceasta, a ucis trei sute de preoti ai Domnului, pe marturia unui clevetitor, Doicul Sirianul. Iar la Proverbe zice: "Cel ce defaima pe cel sarac, supara pe Facatorul lui." Si iarasi: "Slava omului este a se intoarce de la clevetiri, iar cel fara de minte se leaga cu ele." Iar David se roaga sa scape de clevetiri, zicand: "Izbaveste-ma de clevetirea oamenilor si ma acopera de adunarea celor ce viclenesc, care si-au ascutit limbile ca o sabie." Iar altul zice: "Cel ce cleveteste pe sarac, multe rautati aduna." Si iarasi: "Omul necurat se lauda, defaimand pe altul." Si iarasi: "Decat leul flamand si decat lupul insetat, mai amarnic decat amandoi este clevetitorul, ca varsa sange cu limba." Si a mai zis: "Celvetitorul se mareste, sapand cu limba groapa aproapelui, iar mai pe urma singur cade intransa." Iar Ecleziastul zice: "M-am intors si am vazut toate clevetirile ce se fac sub soare. Si, iata, lacrimile celor clevetiti, si nu este cine sa-i mangaie pe dansii." Si iarasi: "Clevetirea il tulbura pe cel intelept, iar pe cel fara de minte il pierde." Iar David zice: "El va mistui pe fiii celor saraci si va smeri pe cel clevetitor."
        Deci, sa ne departam pe noi, fratilor, de la toate clevetirile, temandu-ne de pedepsele cele amare ale celor ce fac unele ca acestea. Si, impreuna cu Pavel, sa zicem: "Clevetiti fiind, binecuvantam, goniti, rabdam, huliti, mangaiem. Ca niste gunoi ne-am facut, tuturor de dispretuire." Sa nu fim osanditi impreuna cu vrajmasii lui Hristos, care, venind la Pilat, L-au defaimat pe Domnul, zicand: "Pe Acesta L-am aflat razvratind neamul nostru si oprindu-ne a da dajdie Cezarului, zicand ca este El insusi imparat." Iar El, ca un mielusel fara de rautate, rabda. Dumnezeului nostru, slava!

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata vindecare a lui Eneas [Enea] din Lydda [Lida] (Fapte 9):

• La cum Enea zăcea paralizat de opt ani;
• La cum Sfîntul Apostol Petru 1-a vindecat pe el întru Numele Domnului lisus Hristos;
• La cum Enea s-a sculat cu desăvîrşire sănătos din patul bolii lui.

Predică

Despre frumuseţea lui Hristos, mai presus de orice frumuseţe – „Împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor” (Psalmul 44: 3).

Sfînta Scriptură nu atribuie nici o valoare deosebită frumuseţii fizice, şi în general nici unui lucru din cele trecătoare. De aceea oricine citeşte Sfintele Scripturi trebuie să se înarmeze cu multă atenţie şi înţelepciune, spre a şti să vadă că aparenta laudă a frumuseţii fizice are în vedere de fapt frumuseţea sufletului şi a valorilor spirituale.

Fără îndoială, frumuseţea spirituală face ca să fie minunat de atrăgător şi cel mai puţin frumos chip, tot aşa cum urîţenia sufletească urîţeşte şi cel mai frumos chip. Prorocul David, cel care revarsă cuvînt bun din inima lui (Psalmul 44: 1), spune Împăratului lui, Domnul lisus Hristos: „Împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor”.

Domnul Şi-a făurit Lui-Şi trupul Său omenesc aşa cum a dorit. Dacă ar fi dorit să Se întrupeze pe pămînt ca cel mai frumos dintre oameni, aşa ar fi şi făcut. Dar nimic din Sfintele Scripturi nu ne arată că El ar fi atras la El mulţimile prin frumuseţea Lui fizică izbitoare sau prin felul înfăţişării Lui. El însuşi a zis: „trupul nu foloseşte la nimic” (loan 6: 66). Prin urmare, limpede este că Prorocul David nu grăieşte aici de frumuseţea trupească a Mîntuitorului, ci de dumnezeiasca Lui frumuseţe duhovnicească.

Aceasta se vede din următoarele cuvinte ale Psalmistului: „revărsatu-s-a har de pe buzele Tale” (Psalmul 44: 3). Aşadar, frumuseţea Fiului lui Dumnezeu nu stă în forma buzelor gurii Lui, ci în bogăţia harului care se revarsă de pe ele. Despre Hristos grăieşte şi Prorocul Isaia: „Nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă” (Isaia 53: 23). Putem vedea oare un acord între David şi Isaia? Cu adevărat, putem, cuvintele lor stau într-un acord desăvîrşit. David grăieşte de frumuseţea interioară a lui Hristos, pe cînd Isaia grăieşte de umilirea şi batjocorirea Lui ca fiinţă umană exterioară. Isaia a zis că în El oamenii nu vor vedea nici chip de rege, nici de om bogat, ci vor vedea în El pe rob şi pe omul care este cunoscător al suferinţei. O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Tu eşti mai frumos decît toţi oamenii pămînteşti şi îngerii cereşti! Slava Ta este nepieritoare iar frumuseţea Ta, fără de sfîrşit!

O, Stăpîne Preablînde, îndepărtează urîţenia sufletelor noastre celor desfigurate de păcat, rugămu-ne şi ne cucerim Ţie! Căci a Ta este toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!