Icoana Maicii Domnului „Întru naștere fecioria ai păzit”
Icoana Maicii Domnului „Întru naștere fecioria ai păzit” a fost adusă
la Mănăstirea Nikolaev-Peskovsk din Moscova de negustorul moscovit
Alexie Grigorievici Mokeev. În jurul anului 1780, Alexie s-a alăturat
monahilor din mănăstire. Atunci, el a donat toată averea sa mănăstirii,
păstrând în chilie doar Icoana Maicii Domnului.
Icoana Maicii Domnului „Întru naștere fecioria ai păzit” este prăznuită pe 17 octombrie.
Icoana Maicii Domnului „Întru naștere fecioria ai păzit” a fost
adusă la Mănăstirea Nikolaev-Peskovsk din Moscova de negustorul
moscovit Alexie Grigorievici Mokeev. În jurul anului 1780,
Alexie s-a alăturat monahilor din mănăstire. Atunci, el a donat toată
averea sa mănăstirii, păstrând în chilie doar Icoana Maicii Domnului.
După moartea monahului Alexie, icoana a fost dusă la egumenul Macarie,
care observând că icoana nu are o valoare prea mare (fiind pictată în
ulei pe pânză, prinsă pe o bucată de lemn) a așezat-o pe ușa de ieșire
din Paraclisul Sfântului Metodie, care se afla nu departe de mănăstire.
Preamărirea icoanei a început în 1827, când căpitanul Platon
Osipovici Șabașev trecea pe lângă paraclis într-o noapte, a văzut că din
Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu radia o lumină
extradordinară. Altădată, când avea o ispită, icoana i-a apărut
în vis. În acest vis, Platon a văzut Icoana Maicii Domnului strălucind
printre nori deasupra paraclisului Sfântului Metodie și a auzit o voce
spunându-i: „Dacă vrei să scapi de ispită, roagă-te înaintea acestei icoane.” Ascultând îndrumarea din vis, ispita a trecut.
Paton a mers și i-a mărturisit egumenului minunile săvârșite, care a mutat icoana în biserica mănăstirii. Monahii
dorind să îmbrace icoana într-un veșmânt de argint împodobit cu pietre
scumpe au scos-o de pe lemn, descoperind că sub chipul Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu pictat pe pânză era ascunsă o icoană a Maicii
Domnului de o frumusețe nemaiîntâlnită, zugrăvită pe scândura de lemn.
Sunt consemnate numeroase minuni săvârșite înaintea acestei sfinte icoane.
Cea mai cunoscută este cea din anul 1848, în timpul epidemiei de
holeră, când cei mulți care s-au rugat înaintea icoanei au fost
vindecați.
Această icoană a Maicii Domnului este de tip „Hodighitria”, și se aseamănă cu Icoana Maicii Domnului „Arapet” sau „din Arabia” (6 septembrie); Icoana Maicii Domnului „Cea de toți fericită” (6 octombrie) și Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” - icoana de pe iconostasul catedralei Schimbării la Faţă din Solovki (24 martie).
Icoana Maicii Domnului „Izbăvitoarea” („Eliberatoarea”)
Dorind să fugă de lume, bătrânul Martinian a luat icoana și s-a retras
într-o sihăstrie athonită. Acolo, Maica Domnului i s-a arătat,
poruncindu-i să se întoarcă la mănăstire și să nu ascundă icoana de cei
aflați în nevoi. Întorcându-se, mulți demonizați și bolnavi au primit
vindecare prin rugăciunile rostite înaintea Sfintei Icoane.
Icoana Maicii Domnului „Izbăvitoarea”, numită și „Eliberatoarea” este prăznuită pe 17 octombrie.
Icoana Maicii Domnului „Izbăvitoarea” a fost adusă la Muntele Athos de
schimonahul Martinian († 1884), care o primise cu mare evlavie de la
pustnicul Teodul.
În anul 1841, locuitorii din Sparta (Grecia) s-au rugat înaintea acestei icoane și au fost izbăviți de invazia lăcustelor. De atunci, icoana a fost numită „Izbăvitoarea” sau „Eliberatoarea” și a început să fie căutată de mulți pelerini.
Dorind să fugă de lume, bătrânul Martinian a luat icoana și s-a retras într-o sihăstrie athonită. Acolo,
Maica Domnului i s-a arătat, poruncindu-i să se întoarcă la mănăstire
și să nu ascundă icoana de cei aflați în nevoi. Întorcându-se, mulți
demonizați și bolnavi au primit vindecare prin rugăciunile rostite
înaintea Sfintei Icoane.
După ce schimonahul Martinian a murit († 1884), Icoana Maicii Domnului
„Izbăvitoarea” a rămas în Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele
Athos. Egumenul Macarie, a lăsat cu limbă de moarte ca icoana să
fie dăruită Mănăstirii Simono-Kananitsk (Noul Athos) din Kaucaz, fapt
ce s-a petrecut pe 20 iulie 1889.
În ziua primei prăznuiri a Icoanei Maicii Domnului „Izbăvitoarea”, o
furtună a aruncat la țărmul de lângă mănăstire peste o tonă de pește.
Icoana este de tip „Hodighitria”. Fecioara Maria ține Pruncul pe brațul
stâng și arată spre El cu mâna dreaptă, iar Pruncul Hristos
binecuvântează cu mâna dreaptă.
Sinaxar 17 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Osie (Osea).
Acesta se tâlcuieste mântuit, pazitor sau umbritor. Era fecior al
lui Beyri din Balemot, din tribul lui Isahar. Si proorocind multe
asupra lui Israel, a raposat, si a fost îngropat în pamântul lui cu
pace. El a dat semn ca va veni Domnul pe pamânt si va locui cu oamenii,
când va apune soarele spre Silom si se va împarti în doua parti si se
vor face doisprezece copaci, urmând si ascultând lui Dumnezeu, Celui ce
se va ivi pe pamânt; si printr-însul se va mântui tot pamântul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Preacuviosului Mucenic Andrei cel din Crit (Creta).
Acest fericit Parinte al nostru Andrei, s-a nascut si a crescut
în cetatea Critului cea aleasa, din parinti binecredinciosi si iubitori
de fapte bune si fusese crescut cu bune învataturi, si era cu mare
caldura lucrator al poruncilor lui Dumnezeu. Deci când a fost pe vremea
împaratiei lui Constantin Copronim, vazând turma lui Dumnezeu ca este
smintita de eresul luptatorilor împotriva icoanelor a venit la
Constantinopol si a marturisit cu îndrazneala adevarul înaintea
împaratului, mustrând fara nici o frica pagânatatea lui. Iar acesta
nesuferind îndrazneala lui, l-a oprit numaidecât asupra vorbei si a
poruncit celor ce stau înaintea lui sa-l prinda; si acestia l-au doborât
jos la pamânt pe cel înalt cu gândul si nu l-au lasat pâna nu l-au
târât, cât însusi împaratul dupa ce s-a razbunat de ajuns pentru
îndrazneala sfântului, a poruncit sa-l lase. Vorbind atunci si alte
multe sfântul catre împaratul pentru sfintele icoane, între altele i-a
zis: "De vreme ce pe cei ce ocarasc chipurile împaratesti, îi certati de
moarte, la câta urgie si pedeapsa dumnezeiasca va veti osândi voi cei
ce ocarâti icoana lui Dumnezeu?" Atunci tiranul aprinzându-se de mânie, a
poruncit de l-au dezbracat si l-au întins cu legaturi de streanguri si
atâta l-au batut de rau, încât se rosise locul sub el cu curgerea
sângelui. Deci daca l-au sculat, vazând ca nici cu daruri nici cu
înfricosari nu-l pot înfrânge, iarasi l-au pus la chinuri cumplite si
fara de omenie; si i-au patruns coastele si i-au zdrobit gura cu pietre;
apoi l-au bagat în temnita. Si a doua zi, iarasi aducând pe sfântul
înaintea lui si vazându-l mai îndraznet de cum era, a poruncit de l-au
batut iarasi si i-au strujit carnea si i-au sfârtecat ranile, de se
rupeau si cadeau bucati de pe trupul lui. Iar în cele din urma,
legându-i picioarele cu streanguri, l-au tras pe pamânt târându-l prin
tot târgul. Deci târât fiind mucenicul asa, un pescar cum iesise din
mare cu peste, pornindu-se din îndemnarea demonica, a luat satârul cel
de macelarie si taind un picior de la trupul sfântului, a contenit
alergatura nevointei mucenicului si l-a trimis la cerestile locasuri.
Iar cinstitele sale moaste au fost aruncate la locul facatorilor de rele
si fiind aflate dupa multa vreme amestecate cu trupurile care erau
acolo, 12 oameni demonizati din multe parti ale cetatii s-au dus acolo,
ca si cum ar fi fost sfatuiti si au gasit cinstitul trup zacând negrijit
si fara de cinste; dar atingându-se de trup, întru acel ceas se
tamaduira; si luându-l l-au dus de l-au îngropat la un loc sfintit ce se
numea Crisis, întru marirea Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
Tot în aceasta zi, aducerea Cinstitelor moaste ale Sfântului Dreptului Lazar.
Fericitul între împarati, prea înteleptul Leon, pornindu-se din
dumnezeiasca râvna, ca din dumnezeiasca insuflare, întâi a zidit o
biserica frumoasa Dreptului Lazar; dupa aceea trimitând la Insula Cipru,
a aflat sfintele sale moaste zacând în pamânt în cetatea chitieilor,
fiind trecuti ca la o mie de ani, în o racla de marmura, în care erau
sapate litere într-alta limba: "Lazar cel de patru zile mort, prietenul
lui Hristos". Deci îndata ridicând odorul cel scump si punându-l într-un
sicriu de argint, l-au dus la Constantinopol.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici si buni frati, fara de arginti, Cosma si Damian, Leontie, Antim si Evprepie (Euprepie).
Trei
sunt perechile sfintilor fara de arginti Cosma si Damian ce se numesc
tot cu acest nume si lucreaza mestesugul doctoricesc, având numele fara
de arginti. Unii au fost fiii Teodotei, o femeie buna si credincioasa,
care a raposat cu pace si a fost îngropata în locul ce se cheama
Fereman. Altii se aflau în Roma, având dascal viclean. Acesta suindu-i
cu înselaciune într-un munte, ca sa culeaga ierburi, i-a ucis cu pietre.
Iar
altii sunt acestia, a caror pomenire o facem, care au fost din Arabia,
foarte învatati la mestesugul doctoricesc si umblau prin toate cetatile
si orasele, tamaduind bolnavii, neluând plata; si cu prilejul
mestesugului propovaduiau pe Hristos. Iar în zilele lui Diocletian si
Maximian, au mers la Eghea cetatea Lisiei si stând înaintea
guvernatorului Lisiei si batându-i fara de mila i-au aruncat în adâncul
marii; si cu vrerea lui Dumnezeu aflându-se pe uscat, si prinzându-i
iarasi, i-au aruncat într-un cuptor ars; si paziti fiind nevatamati,
i-au rastignit pe cruce. Dupa aceasta li s-au taiat capetele acestor
fericiti cinci frati.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfantul Prooroc Osea a trait cu opt veacuri inainte de Mantuitorul Hristos, pe vremea cand evreii din tinutul Samariei au fost luat in robia asirienilor (721 i.d.H.). A fost un barbat de mare credinta in religia stramosilor sai si curat la inima sa, prooroc insuflet de Duhul Sfant. Drept aceea, a fost trimis de Dumnezeu sa intoarca de la ratacire pe poporul Sau, care ajunsese a se inchina idolilor, si a intors pe multi la adevarata credinta.
Ne-a ramas de la el o carte in 14 capitole, cuprinzand o parte din cuvantarile lui catre conducatori si catre popor, carte care astazi se afla in Biblie. Este cel dintai prooroc din Scriptura care infatiseaza legamantul dintre Dumnezeu si poporul Sau, ca pe legatura dintre barbat si femeia sa, ca o legatura de dragoste. Prin idolatria sa, poporul a nesocotit pe Dumnezeu, iubirea Lui a fost batjocorita. "Ceea ce vrea Dumnezeu - spune Proorocul - este mila, iubirea, nu jertfele. Dumnezeu nu pedepseste decat pentru a mantui. El osandeste sila si nedreptatea, dar dupa ispasire si cainta, El va primi iarasi pe poporul Sau si-i va face parte de fericire si pace."
Osea a proorocit sub patru regi, aproape treizeci de ani, si murind, la adanci batraneti, a fost ingropat cu cinste in tara sa.
Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului, Preacuviosului Mucenic Andrei cel din Crit (+767).
Acest fericit parintele nostru Andrei, s-a nascut si a crescut in Gorgotina, cetatea cea aleasa a Critului, din parinti dreptcredinciosi si iubitori de fapte bune. Si crestea cu bune invataturi si era, cu mare caldura, lucrator al poruncilor lui Dumnezeu. Deci, pe vremea imparatiei lui Constantin Copronim (741-775), vazand turma lui Dumnezeu ca se strica de eresul luptatorilor impotriva icoanelor, adica de acest imparat si de partasii lui, a venit la Constantinopol si a marturisit cu indrazneala adevarul inaintea imparatului, mustrand fara de frica paganatatea lui. Iar imparatul, nesuferind indrazneala lui, nelasandu-l sa vorbeasca mai mult, a poruncit celor de fata sa-l prinda; si s-au pornit, cu ucigase maini, a-l apoca de cap, altii de maini, altii de umeri, altii de haine, in ce chip se putea mai mult si mai de ocara, ca sa faca voia celui ce poruncea, si l-au doborat la pamant pe cel inalt cu gandul. Si nu s-au oprit, pana ce nu l-au tarat, incat insusi imparatul, dupa ce l-a pedepsit destul pentru indrazneala a poruncit de l-au lasat. Deci, Sfantul spunand si multe altele catre imparat despre Sfintele icoane, pe urma a zis: "De vreme ce pe cei ce ocarasc chipurile imparatilor, o, imparate, ii pedepsesti cu grele certari de moarte, ca si cum v-ar ocara pe voi, la cata urgie si pedeapsa dumnezeiasca, va veti osandi pe voi, cei ce ocarati icoana lui Dumnezeu?"
Atunci tiranul, aprinzandu-se foarte de manie, a poruncit de l-au dezbracat si l-au intins si atat l-au batut de rau cu legaturi de streanguri, cat se rosise locul sub el, de curgerea sangelui. Deci, vazand ca nici cu daruri, nici cu infricosari nu-l pot invinge pe acest viteaz, iarasi l-au pus la cumplite chinuri, fara de omenie. Si i-au patruns coastele si i-au zdrobit gura cu pietre, si l-au aruncat in temnita. Iar a doua zi, aducand din nou pe Sfantul inaintea sa si vazandu-l si mai indraznet, imparatul a poruncit de l-au batut si-i strujeau carnea si l-au patruns cu ranile, cat se rupeau si cadeau bucati din trupul lui. Iar in cele din urma, legandu-i fericitele picioare cu streanguri, l-au tras pe pamant, tarandu-l prin tot targul, silindu-se cei ce-l tarau ca sa-l arunce la locul talharilor si al facatorilor de rele. Deci, asa fiind tarat Mucenicul, a iesit inaintea lui un pescar, venind de pe mare cu peste, si-l intinse in targ ca sa-l vanda si, pornindu-se din indemnare draceasca, lua satirul lui cel de macalarie si, taind un picior din trupul Sfantului, puse capat alergarii si nevointii fericitului, care trecu astfel la cerestile lacasuri. Iar cinstitele sale moaste, le aruncara la locul facatorilor de rele, aflandu-se multa vreme amestecate cu trupurile ingropate acolo. Deci, doisprezece oameni indraciti, adunati din multe parti ale catatii, s-au dus acolo, ca si cand ar fi fost sfatuiti si gasira cinstitul trup, zacand fara de cinste, si atingandu-se acestia de dansul, intru acel ceas se tamaduira, luand tamaduirea ca plata a aflarii. Si, luandu-l, l-au dus si l-au ingropat la un loc sfintit, ce se cheama Crisis, intru slava Domnului nostru. Si ne-a ramas de la el vestitul Canon de pocainta, ce se citeste in Postul mare.
Întru aceeasi zi, cuvânt despre tâlharul ce s-a mântuit prin putine lacrimi.
Si asa, multe ceasuri marturisindu-se talharul si cu mahrama stergandu-si lacrimile sale, si-a dat duhul, precum ne-au spus cei de aproape ai sai. Iar carmuitorul cel mai mare al casei de oaspet a vazut, in somn, in ceasul in care a murit talharul, niste demoni multi, care, venind la patul talharului, cu multe zapise, aveau scrise multime de pacate talharesti. Si, iata, doi tineri frumosi au adus o balanta si purtand demonii toate zapisurile talharului, au si tras in jos un taler al balantei, iar celalalt taler sta sus. Deci, au zis ingerii cei luminosi: "Oare nu avem de pus aici nimic?" Si au zis unul catre altul: "Ce putem sa avem. Ca nu-i mai mult decat zece zile de cand s-a intors de la ucidere". Si, cand a grait acestea, a adaugat: "Sa cautam vreun lucru bun". Si a aflat unul dintre ei mahrama, intru care erau lacrimile lui, si a zis: "Cu adevarat, aceasta este mahrama cu lacrimile lui; sa o punem, deci, de cealalta parte a cumpenei si iubirea de oameni a lui Dumnezeu impreuna cu ea, si vom vedea ce va fi". Si numai cat au pus-o pe ea de cealalta parte, si a si tras indata si a risipit zapisele ce erau de partea dracilor. Si au strigat cu un glas, zicand: "Cu adevarat a biruit iubirea de oameni a lui Dumnezeu". Si, luand sufletul talharului, l-au dus pe el cu ei. Iar demonii, tanguindu-se, au fugit rusinati.
Aceasta vazand-o, carmuitorul casei s-a sculat si, alergand, a intrat in camera si, venind la patul talharului, a aflat trupul cald inca, de vreme ce sufletul sau se dusese la Dumnezeu, iar mahrama pe ochii lui fiind, plina de lacrimi. Si, luand mahrama, a intrebat pe imparat si a zis: "Sa laudam pe Dumnezeu stapane, ca am auzit ca in zilele stapanitoarei tale imparatii s-a mantuit un talhar". Iata, cu adevarat, acum am vazut, numai de vom si crede ca sunt adevarate, ca bine este sa ne pregatim pe noi insine si sa intampinam cu pocainta ceasul cel ingricosator al mantuirii.
Întru aceeasi zi, cuvântul Sfântului Antioh, despre îndraznealã si despre aprinderea mâniei.
Sa ne nevoim, iubitilor, cu tot sufletul, ca sa nu dam loc sa ne stapaneasca pe noi indrazneala cea rea, care prapadeste toate roadele cele de fapta buna ale omului. Ca a se inalta cu indrazneala, neplacut este lui Dumnezeu si la oameni. Si aceasta stiind-o, David zicea: "Bine este mie ca m-ai smerit, ca sa ma invat indreptarile Tale" (Ps. 118, 71). Iar Pavel a zis: "Datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc" (IICor.12,7). Si iarasi: "Cine se va lauda ca are inima curata inaintea Domnului? Sau cine va indrazni inaintea Lui sa zica: Sunt drept?" De asemenea, si Domnul, cand a indraznit Petru de a zis: " Milostive Doamne, nu va fi tie una, ca aceasta," l-a certat pe el, zicandu-i: "Mergi inapoia Mea, satano!" Iar, fiind intrebat, dupa invierea Domnului: "Petre, oare Ma iubesti tu pe Mine?". Cu toata daruirea, Petru a raspuns: "Adevarat este, Doamne, Tu stii ca Te iubesc!" Lui se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.
• Pomenirea Sfântului Proroc Osea
Osea a fost fiul lui Beeri, din tribul
lui Isahar. El a trăit şi a prorocit cu mai mult de opt sute de ani
înainte de naşterea lui Hristos. Cuvintele lui de Dumnezeu insuflate se
află scrise în cartea prorociilor lui, care cuprinde paisprezece
capitole. El a certat cu asprime pe Israel
şi pe Iuda pentru idolatria lor, el a vestit că se va abate crunt asupra
lor mînia lui Dumnezeu pentru păcatele lor, a vestit pieirea Samariei
şi a lui Israil pentru lepădarea lor de Domnul, şi a vestit milostivirea
lui Dumnezeu asupra tribului lui Iuda. El a vestit sfârşitul şi
desfiinţarea jertfelor Vechiului Testament. El a vestit venirea
Domnului, şi bogăţia darurilor pe care El le va aduce cu El pe pămînt. Sfîntul Proroc Osea a trăit pînă la adînci bătrîneţe şi s-a săvîrşit cu pace.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Cosma şi Damian, Doctorii Fără de Arginţi
Există trei sfinte perechi de sfinţi
doctori, toate trei alcătuite din sfinţi cu numele Cosma şi Damian.
Primii Cosma şi Damian s-au săvîrşit cu pace la întîi noiembrie, cei din
al doilea rînd au fost omorîţi cu pietre la Roma la întîi iulie, iar
cei din al treilea au fost din Arabia. Despre aceştia din urmă ne este
nouă acuma vorbirea. Ei erau de profesie
medici, iar cînd au primit Sfintul Botez întru ortodoxa credinţă
creştină ei nu au mai vindecat bolnavi decît în Numele lui Hristos lisus.
Ei s-au făcut vestiţi pentru vindecările lor preaminunate şi dincolo de
orice nădejde. Pentru aceasta îndrăciţii păgîni i-au prins şi i-au
tîrît înaintea Guvernatorului Lysias din cetatea Aegea. Cum niciunul
dintre aceşti sfinţi fraţi [şi după trup] nu au voit să se lepede de
Hristos, ei au fost aruncaţi cu pietre de gît în mare, apoi aruncaţi în
foc, dar Domnul Cel Atotputernic i-a mîntuit din amîndouă primejdiile.
Îngerul Domnului a venit la ei şi i-a mîntuit. Guvernatorul păgîn a
atribuit minunea aceasta aşa-zisei lor puteri vrăjitoreşti, însă ei i-au
zis: „Noi vrăjitoria nu o cunoaştem, nici
avem nevoie de ea. Noi puterea lui Hristos o avem, carea ne mîntuieşte
pre noi şi pre toţi cei care cheamă Preasfint Numele Lui”.
Păgînii i-au lovit cu pietre, însă pietrele fugeau de la ei; ei au tras
în mucenici cu săgeţi, dar săgeţile se îndoiau, neputîndu-le face nici
un rău; la urmă lor li s-au tăiat capetele cu sabia. Împreună cu dînşii au mai luat mucenicia şi sfinţii Leontie, Anthim şi Eutropie,
încununîndu-se şi ei cu cununile negrăitei slave. Ei cu toţii au luat
mucenicia în vremea lui Diocleţian şi Maximian. La sfintele lor moaşte
s-au lucrat multe minuni, aşa precum şi în timpul vieţii lor ei înşişi
au făcut.
• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Andrei [cel din Creta]
Sfîntul Andrei a fost preot ortodox, de neam cretan. În vremea prigoanelor împotriva sfintelor icoane [iconoclasmul], el s-a arătat mare apărător al cinstirii lor.
Sfîntul Andrei a mers la Constantinopol spre a vădi înaintea tuturor pe
răul împărat Copronim. Pe cînd împăratul stătea în biserica Sfîntului
Mucenic Mamant, Andrei a intrat în biserică, s-a dus înaintea lui, şi în
auzul tuturor celor dinăuntru 1-a certat pe împărat pe faţă: „Ţi-ar
fi mai bine ţie, împărate, să îţi vezi de treburile tale civice şi
ostăşeşti, decît să prigoneşti Sfîntă Biserica lui Dumnezeu şi pe robii
Lui”. Pentru aceasta Sfîntul Andrei a fost bătut cu sălbăticie,
torturat bestial şi tîrît pe străzile cetăţii, pînă cînd la un moment
dat un eretic 1-a lovit cu o secure şi 1-a omorît. Astfel şi-a dat
Sfîntul Andrei sufletul în mîinile lui Dumnezeu, la anul 767. La sfintele lui moaşte s-au lucrat multe minuni către neputincioşi şi bolnavi.
• Pomenirea Sfântului Lazăr, cel mort de patru zile
Prăznuirile cele mai mari ale lui Lazăr,
prietenul Domnului şi fratele Martei şi al Mariei, sunt cele de la
șaptesprezece martie şi din Sfînta şi Marea Sîmbătă [din Postul Mare],
cea numită cu numele lui [Sîmbăta lui Lazăr]. Astăzi însă noi prăznuim mutarea cinstitelor lui moaşte din Insula Cipru la Cetatea Constantinopolului.
Aceasta s-a întîmplat în timpul domniei împăratului Leon cel înţelept,
la anul 890, căci Leon zidise o biserică la Constantinopol închinată
Sfîntului Lazăr şi a voit ca să aibă şi moaştele sfîntului în ea.
Dezgropîndu-se trupul lui Lazăr în cetatea Kition din Insula Cipru, după
aproape o mie de ani de la moartea lui, s-a aflat şi tabla de marmură
pe care scria: „Lazăr cel mort de patru zile, prietenul lui Hristos”.
Cântare de laudă la Sfântul Proroc Osea
Strigat-a Prorocul Osea cel văzător cu duhul
Şi prorocit-a căderea neamului păcătos:
„Gura Domnului grăieşte:
«Iubită îmi este Mie milostivirea,
Ci urîte îmi sînt idoleştile jertfe!
O, voi călcătorilor de lege, o, voi, spiţă a lui Adam!
Voi vă-nchinaţi minciunii, si tatăl minicunii
Este al vostru domn!
Dar sfârşitu-s-au ale voastre necurate jertfe,
Pe ele Eu nu voi să le mai-ngădui.
Ci iată Eu acum gătesc jertfa cea mare pentru Sine-Mi.
Voi sădit-aţi fărădelegea!
Iată acum nelegiuire seceraţi!
Voi sădit-aţi vîntul, iar acum culegeţi furtuna.
Dar de sădi-veţi dreptatea, mila bogat o veţi culege,
Iar Mie popor sfânt îmi veţi fi iar.
Dar iată voi vă ruşinaţi de a Mea faţă,
Şi pe idoli îi iubiţi.
Voi iubiţi desfrîul, şi de păcat vă bucuraţi.
De aceea rătăci-veţi în întreaga lume,
Şi neamurile toate mai tari decît voi vor fi!
Iar eu mie popor nou îmi voi alege, pre Noul Israil.
Împărăţie nouă fi-vor ei mie, al Sfinţilor tărâm.
Ca rouă pe floare de crin fi-vor ei mie, rouă din Cer.
Parfumul acestui crin va sfinţi lumea,
Şi-ntreaga zidire o va-nmiresma.
Eu sînt Dumnezeul şi Domnul!
Cele de Mine gîndite întocmai se vor plini!
Fericiţi sînt cei care se-nchină Mie,
Domnului şi Dumnezeului Celui Viu!»”.
Cugetare
Iată şi a doua arătare a Sfîntului Mucenic Longhin Sutaşul:
Cînd Sfîntul Longhin s-a arătat văduvei celei care îşi pierduse şi vederea şi fiul, el i-a făgăduit că şi vederea i-o va reda, şi pe fiul ei i-1 va arăta, strălucind în lumina cereştii şi negrăitei slave. Aflînd moaştele sfîntului mucenic şi atingîndu-le cu mîinile, văduva şi-a recăpătat pe dată vederea, şi astfel prima făgăduinţă s-a împlinit. În următoarea noapte, Sfîntul Longhin s-a arătat din nou văduvei, îmbrăcat într-un strai magnific, şi ţinîndu-1 de mînă pe fiul ei, îmbrăcat şi el la fel de strălucitor. Mîngîindu-1 pe tînăr ca şi un tată, Sfîntul Longhin i-a grăit femeii şi i-a zis: „Femeie, iată fiul tău pe care atît de mult 1-ai plîns! Priveşte la slava şi la cinstea hărăzite lui, priveşte şi mîngîie sufletul tău! Iată Domnul 1-a numărat cu sfinţii din ceruri, locuitorii Sfintei împărăţiei Lui! Eu de la Mîntuitorul 1-am adus ca ochii tăi să-1 vadă, şi el de mine nicicînd nu se va mai despărţi. Ia capul meu şi trupul fiului tău, şi pe amîndouă îngroapă-le într-o singură raclă. Pe fiul tău tu să nu îl mai plîngi, nici să-ţi mai tulburi inima, ci cunoaşte că el de la Domnul a primit bucurie negrăită, slavă, şi fericire fără de sfîrşit”. Văzînd şi auzind acestea toate, duhul femeii a săltat cu bucurie mare. Ea s-a întors la casa ei şi şi-a zis întru sine: „Eu vederea ochilor mei trupeşti am cerut-o şi şi pre cei duhovniceşti mi i-am aflat. Eu mă sfîrşeam de moartea fiului meu, şi iată eu pe el acum l-am văzut veselindu-se în cer, unde cu prorocii şi cu sfinţii fără de sfîrşit se veseleşte!”.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata vedenie a Sfîntului Arhidiacon Ştefan, întîiul Mucenic:
- La cum plin fiind de Duhul Sfînt, el a văzut deschizîndu-se cerurile;
- La cum a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd dea dreapta lui Dumnezeul (Fapte 7: 55);
- La cum iudeii 1-au ucis cu pietre pentru mărturisirea aceasta.
Predică
Despre împuţiciunea rănilor păcatelor – „Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele, din pricina nebuniei mele” (Psalmul 37: 5).
Prorocul grăieşte aici despre rănile păcatelor comise de el însuşi, de a căror grea duhoare simţea cum i se umple şi sufletul şi trupul.
Aşa cum această recunoaştere dă mărturie
de împuţiciunea păcatelor trecute, tot aşa se arată mai apoi şi curăţia
care urmează după pocăinţă.
Căci cîtă vreme omul urmează căilor stricăcioase ale păcatului, el nu simte duhoarea lor sufocantă; însă atunci cînd se abate de la ele şi nu mai voieşte să le urmeze, ci voieşte să urmeze binele, el vede hăul ce desparte curăţia de necurăţie, şi direcţiile diametral opuse în care merg calea viciului şi calea virtuţii.
Să ne închipuim un om care a petrecut
toată noaptea într-o bodegă rău-mirositoare, iar dimineaţa se trezeşte
într-o grădină pătrunsă de parfumul de trandafiri. Locul cel de noapte
fusese plin de duhoare, de otravă, de abjecţia trupului şi sufletului,
de mînie, de ură, de războiul cel dintru sine şi dintre toţi. Pe cînd
locul din zori este luminat de lumina soarelui lui Dumnezeu, de lumina
florilor, de aerul pur, de buna-mireasmă negrăită, de pace şi de
seninătate. Închipuindu-ne acest tablou, să cunoaştem că şi mai
neasemenea sînt căile păcatului şi căile Domnului. „Împuţitu-s-au şi au
putrezit rănile mele”. Aşa descrie marele rege şi proroc roadele
păcatelor lui trecute.
Nimic nu este mai împuţit decît păcatul, nimic nu putrezeşte mai repede şi nu-şi împrăştie mai repede şi mai departe duhoarea decît păcatul.
Duhoarea
grea a rănilor trupeşti sugerează doar vag şi doar în prea mică măsură
insuportabila duhoare pe care o emană sufletul păcătos.
De aceea orice lucru sfânt se depărtează de la un astfel de suflet. Duhurile cereşti şi preacurate se ascund de la un asemenea suflet, pe cînd cele necurate se înghesuie în jurul lui şi-1 însoţesc pretutindeni.
Fiecare nou
păcat care se adaugă face o rană nouă, şi mai adîncă, în sufletul
păcătos; fiecare păcat aduce o nouă împuţiciune şi o şi mai grea duhoare
în el.
Dar din ce pricină se face păcatul?El se face din pricina „nebuniei mele”, zice prorocul.
Mintea ieşită afară din calea dreptăţii
şi sfinţeniei trasate de Dumnezeu îl va duce pe om numai pe căile
păcatului. Pînă ce nu se curăţeşte şi nu se îndreptează mintea omului,
omul nu se va putea mîntui. „Noi însă avem gîndul lui Hristos” (I
Corinteni 2: 16), zice Apostolul. Cu alte cuvinte, gîndul nostru, mintea
noastră, merge iar pe calea cea sfîntă şi bună pe care a mers şi mintea
lui Adam înainte de a cădea în împuţiciunea păcatului.
De aceea, fraţilor, toată învăţătura Sfintei Biserici despre nevoinţă
[asceză] se concentrează asupra unui singur punct: asupra minţii omului,
asupra curăţirii şi îndreptării ei.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Curăţia Cea veşnică şi Izvorul curăţiei, ajută-ne nouă să
ne lepădăm desăvîrşit de nebunia noastră, şi să gîndim pururea cu gîndul
Tău. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
