Sinaxar 16 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfântul Mucenic Longhin sutasul.
Acesta
a fost pe vremea lui Tiberiu cezarul din Capadochia, sutas sub
ascultarea lui Pilat, guvernatorul Iudeii si a fost rânduit din porunca
aceluia sa slujeasca la cinstitele patimi ale lui Hristos, si la
rastignire si sa pazeasca mormântul cu straja, adica cu ceata sa de
ostasi ce avea sub ascultarea lui. Vazând el minunile ce se faceau,
cutremurul si întunecarea soarelui, mormintele ce se deschideau, mortii
care ieseau afara si pietrele care se despicau, a strigat tare, zicând:
"Cu adevarat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu". Acesta si cu alti doi
ostasi care mai pe urma împreuna cu el au marturisit, n-a primit
argintii care i s-au dat de catre iudei ca sa tagaduiasca învierea. Apoi
lasându-si slujba ce era pe seama lui si mergând în tara sa,
propovaduia apostoleste pe Hristos Dumnezeu. Deci plecându-se Pilat, mai
vârtos fiind stricat prin fagaduinta de bani de la iudei, a pârât pe
Longhin cu scrisori catre Tiberiu cum ca si-a lasat slujba si se afla în
patria lui propovaduind pe Hristos Dumnezeu. Si Tiberiu îndata a trimis
cu porunca lui de i-a taiat capul si lui si celor doi ostasi ce erau cu
el si i-au adus capul din Capadochia la Ierusalim ca sa se încredinteze
Pilat si iudeii de moartea lui si pentru ca sa ia Pilat cele ce i se
fagaduisera.
Deci i-au ascuns cinstitul cap afara din cetate în niste gunoi. Si peste multi ani, o femeie slavita din Capadochia, pierzându-si vederea ochilor, a mers la Ierusalim cu un fiu ce-l avea unic-nascut, ca sa poata sa-si gaseasca leacul orbirii la acele Sfinte Locuri; si ajungând-o si moartea fiului sau, îsi plângea îndoita jale. Deci aratându-se în vis fericitul Longhin, si spunându-i cine este si aratându-i unde era capul îngropat, a îndemnat-o sa sape, sa-l scoata de acolo, ca se va tamadui la ochi si îsi va vedea si pe fiul sau, ca se afla preamarit. Femeia aflând gunoiul, sapa cu mâinile si scoase capul sfântului si îndata i s-a tamaduit vederea ochilor si a vazut în vis pe fiul sau ca era împreuna cu sfântul si avea cinste acolo. Atunci a îngropat moastele fiului sau într-un loc cu capul sfântului; fiindca asa îi zisese sfântul prin vis; si s-a dus la Capadochia, ca si Saul, care cautând asinii tatalui sau, a dobândit împaratia.
Asa si ea cautându-si lecuirea ochilor, a dobândit aceasta si pe sfântul l-a aflat de atunci cald ajutator. Drept aceea zidind ea mucenicului o biserica foarte frumoasa si punând acolo mucenicestile moaste se îmbogati si ea si toti credinciosii de izvoare de tamaduiri, întru marirea Domnului nostru Iisus Hristos.
Tot în aceasta zi, Sfintii doi Mucenici cei taiati împreuna cu Sfântul Longhin.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Leontie, Dometie, Terentie si Domnin, care prin foc s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Mal.
Acest între sfinti Parintele nostru Mal, lasând averea si
rudeniile, petrecea în locuri pustii si nelocuite, bucurându-se în
postiri, în privegheri si în toata alta nevointa. Ba înca îi era fata
pururea vesela si facea mari minuni cu numele lui Hristos, curatind
leprosii, alungând demonii, daruind orbilor vedere; si acestea le facea
înca fiind viu; iar dupa ce s-a dus catre Domnul si lasându-si trupul pe
pamânt, a luat har de la Dumnezeu de curgea mir din el cu foarte
frumoasa mirosire, spre tamaduire si aparare de toate primejdiile si de
boli fara de leac: "Ca pe cei ce ma preamaresc, zice Domnul, îi voi
preamari. A Caruia este marirea si puterea, în vecii vecilor. Amin."
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfantul Longhin a trait pe vremea lui Tiberiu imparatul (14-37). Se tragea din partile Capadochiei si slujea in oaste ca sultas, pe cand in Palestina carmuia Pontiu Pilat. A fost oranduit, din porunca acestuia, sa slujeasca la Sfintele Patimi si la Rastignirea cea de buna voie a Domnului Hristos, pentru mantuirea lumii. El este acela carel L-a impuns pe Iisus cu sulita in coasta si tot el, cu ostasii lui, a facut de straja dupa ingropare, la mormantul Domnului, pana la Inviere. Deci, fiind el martor la semnele ce s-au facut la patima lui Hristos, precum cutremurul, schimbarea soarelui in intuneric, stralucirea ingerului Invierii, s-a luminat la inima sa si, crezand in Domnul, impreuna cu alti doi ostasi din ceata sa, a zis: "Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!" (Matei 27, 57). Drept aceea, n-a primit argintii care i se dadeau lui de catre iudei, ca sa tagaduiasca Invierea si sa marturiseasca mincinos ca trupul Domnului a fost furat de ucenicii Sai. Deci, lasandu-si slujba sa la oaste, s-a intors in tara sa, Capadochia si a propovaduit, ca un apostol, invierea lui Hristos si credinta cea noua.
O veche traditie spune ca Pilat a instiintat pe imparatul Tiberiu ca Longhin sultasul a parasit dregatoria ostaseasca si ca Pilat a primit de la Roma scrisoare cu porunca imparateasca pentru uciderea lui Longhin. Deci, Pilat a trimis ostasi de i-au taiat capul lui Longhin si celor doi ostasi care credeau ca si dansul. Si, ducand la Ierusalim capul lui Longhin, spre incredintarea lui Pilat, acesta a aruncat sfantul cap la gunoi, afara din cetate.
Iar dupa multi ani, o femeie de bun neam din Capadochia, pierzandu-si vederea a mers la Ierusalim cu fiul ei, singurul nascut, nadajduind sa-si gaseasca leac orbirii, la cele sfinte locuri; dar acolo a ajuns-o moartea fiului ei si plangea, acum, cu indoita jale. Dar i s-a aratat in vis Sfantul Longhin si, spunandu-i cine este, i-a aratat ei si locul unde este ingropat capul sau si o indemna sa-l scoata de acolo, ca se va tamadui de ochi. Femeia a lucrat cu multa credinta si osardie si, afland gunoiul, a sapat cu mainile ei si a scos capul Sfantului: si s-a tamaduit vederea ochilor, ba inca a vazut in vis si pe fiul ei, in cinste, la un loc cu Sfantul. Si asa, cautand ea lecuirea ochilor, nu numai aceasta a dobandit-o, ci si pe Sfantul l-a aflat de atunci cald ocrotitor. Si, zidind ea o preafrumoasa biserica in Capadochia, a asezat acolo mucenicestile moaste si au fost multa vreme izvoare de tamaduiri, pentru toti credinciosii, intru slava Domnului nostru Iisus Hristos.
Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Andrei, cã se ruga pentru cei ce-l necãjeau si cum a vãzut Raiul.
Iar dupa ce a auzit pe Sfantul graind catre vinetii aceia, femeia a cautat in sus si a vazut ca, iata, cerul era deschis, ca niste porti, si ieseau de acolo multime de randunele frumoase, iar in mijlocul lor, un porumbel mare, alb ca zapada, S-a pogorat si sta cu randunelele, deasupra Sfantului, purtand o frunza de aur, ca de maslin, in gura sa si graia catre dansul, ca omul, asa: "Primeste frunza aceasta, ca Tatal Atottiitorul si Domnul Savaot ti-a trimis-o tie, ca semn din Rai, ca esti milostiv si iubitor de oameni, precum este si El milostiv si te va proslavi pe tine si El insusi va inalta numele Sau prin tine, ca ai socotit a-i milui pe cei ce te bat pe tine si a nu avea ei din aceasta pacat." Si aceasta zicand, porumbelul a stat pe capul lui.
Deci, vazand aceasta minune, acea milostiva femeie a inceput a se mira. Apoi, venindu-si iar intru sine, dupa vedenia din vis, nu putea sa mai vada nimic si, minunandu-se, zicea: "O, cati luminosi are Dumnezeu pe pamant si nimeni nu stie de dansii." Si de multe ori a voit sa spuna cele ce vedea, dar Puterea lui Dumnezeu o oprea pe dansa, ca chiar de ar fi dorit, de frica, tainuia minunea aceea. Deci, odinioara, a intampinat Andrei pe femeia aceea si i-a zis: "Pazeste-mi taina mea, Varvara (ca asa era numele ei) si sa nu o spui la nimeni acum, pana ce voi trece la locul acoperamantului celui minunat al casei lui Dumnezeu!" Iar ea i-a zis lui: "Chiar de as voi sa spun cuiva, nu pot, cinstite parinte luminatorule si Sfinte al lui Dumnezeu, ca ma opreste pe mine o Putere nevazuta si intra cutremurand oasele mele si puterea mea intru mine se tulbura." Dumnezeului nostru, slava!
Întru aceeasi zi, cuvânt despre un cãlugar fãtarnic.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Longhin [Sutaşul, cel de lângă Crucea Domnului]
Dumnezeiescul Apostol şi Evanghelist
Matei, scriind în cuvinte Patima Domnului nostru lisus Hristos, zice:
„Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe lisus, văzînd cutremurul
şi cele întîmplate, s-au înfricoşat foarte, zicînd: Cu adevărat, Fiul
lui Dumnezeu era Acesta!” (Matei 27: 54). Sutaşul acesta este fericitul
Longhin, care împreună cu doi dintre soldaţii săi au venit la credinţa
în Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El a fost
centurionul care a avut în comandă şi paza Crucii la Răstignirea
Domnului de pe Muntele Golgota, şi pe aceea de la Sfântul Lui Mormînt.
Cînd bătrînii iudeilor au aflat de Învierea lui Hristos, ei i-au mituit
pe soldaţi ca să împrăştie zvonul mincinos cum că Hristos nu a înviat,
ci că trupul Lui mort a fost furat de ucenicii Săi. Ei au încercat să îl cumpere astfel şi pe Longhin, însă Longhin nu s-a lăsat cumpărat.
Văzînd aşa iudeii au recurs la strategia lor clasică: ei au hotărît să
îl lichideze fizic pe cel pe care nu 1-au putut cumpăra. Aflînd aceasta,
Longhin atunci s-a lepădat de centura lui militară, s-a botezat de
către un sfânt apostol împreună cu doi dintre soldaţii lui, şi împreună
cu ei a părăsit Ierusalimul în taină, străinutîndu-se cu toţii în
Capadocia. El acolo şi-a închinat viaţa creştineştii vieţuiri, întru post şi rugăciune.
Ca martor viu al Învierii lui Hristos, el a convertit pe mulţi dintre
păgîni la adevărata credinţă cu mărturisirea lui. El după aceea s-a
retras într-un sat de pe moşia tatălui lui. Dar răutatea iudeilor 1-a
ajuns pînă acolo. Ei 1-au calomniat pe Longhin atît de murdar şi de
persistent înaintea lui Pilat, încît acesta a trimis soldaţi care să îl
ucidă prin decapitare. Sfîntul Longhin a
cunoscut cu duhul apropiatul lui sfîrşit, şi a ieşit în întîmpinarea
celor trimişi să-1 ucidă. El i-a adus în casa lui, fără să le spună cine
este. El i-a primit pe soldaţi cu mare ospitalitate şi căldură,
odihnindu-i cu hrană şi cu somn. Pe cînd soldaţii dormeau,
Sfîntul Longhin a stat la rugăciune, şi a petrecut astfel întreaga
noapte, pregătindu-se pentru ieşirea sufletului lui. În zori el i-a
chemat pe cei doi însoţitori ai lui, foştii lui soldaţi, s-a îmbrăcat în
haine albe de îngropare, şi le-a poruncit casnicilor lui să îl îngroape
pe un anume deluşor, învăţîndu-i toate cele de trebuinţă. Apoi i-a
trezit pe soldaţi şi le-a zis că el este Longhin pe care ei trebuie să-1
ucidă. Soldaţii au rămas uimiţi şi lipsiţi de orice îndrăzneală, atît
de mult încît au ţinut sfat să nu ducă la îndeplinire uciderea, ci să
raporteze că Longhin nu a fost de găsit. Longhin însă le-a arătat
soldaţilor că trebuie să execute comanda primită. Soldaţii au predat
capul lui Longhin lui Pilat, care 1-a trimis mai departe iudeilor.
Aceştia au luat acel sfînt cap şi 1-au aruncat pe o grămadă de gunoi din
afara cetăţii.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Longhin, Iubitorul de Nevoinţe
Acesta a fost monah la Lavra Peşterilor din Kiev, şi a trăit în veacul al paisprezecelea. El a fost portarul mînăstirii. El
a fost atît de curat cu inima, şi atît de plin de dumnezeiescul har,
încît cunoştea gîndurile celor care intrau în mînăstire, şi pe ale
acelora care ieşeau din mînăstire. Sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfîntului Preacuvios Longhin odihnesc în Peştera Sfîntului Theodosie.
Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Longhin
Sutaşul Sfîntul Longhin a stat sub Cruce
Cînd pe Cruce Domnul sufletul Său Şi-a dat.
Longhin văzut-a năprasnica mînie a cerului
Ce din senin, la moartea Domnului, a izbucnit.
El a văzut al pămîntului cutremur,
Şi lumina soarelui cum întru întuneric s-a făcut.
Atunci mormintele s-au deschis,
Şi cei cunoscuţi ca morţi au intrat în Ierusalim.
Viteazul Longhin s-a cuprins de spaimă,
Şi a strigat cu suspin din rărunchi:
Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
Păcătoşii L-au răstignit pe Cel Nevinovat!
Lîngă el se aflau şi doi soldaţi ai lui,
Ei strigătul comandantului lor l-au confirmat în cor.
Longhin Sutaşul martorul ocular al Învierii a fost,
Încă şi pe ale Domnului cumplite batjocoriri
Sutaşul Longhin le-a mărturisit.
El martor ocular a fost, adevărat,
Şi adevărul văzut nu a voit să-l ascundă:
Ci el viteaz l-a propovăduit oriunde a mers,
Preaslăvindu-L cu rîvnă pre Domnul Hristos înviat.
El pînă la moarte al Domnului oştean a rămas,
El pentru Domnul, cu mucenicie, al său cap şi l-a dat.
Cugetare
Descoperirea moaştelor Sfîntului Mucenic Longhin Sutaşul a fost după cum urmează:
Curgînd foarte multă vreme de la uciderea lui, s-a întîmplat în Capadocia la un moment dat că o femeie a orbit. Doctorii nu au putut să o ajute cu nimic. Atunci femeii i-a venit gîndul stăruitor să meargă la Ierusalim şi să se închine la Sfintele Locuri, cu nădejdea că astfel îşi va recăpăta vederea. Ea îl avea cu dînsa doar pe fiul ei foarte tînăr, care îi slujea. Dar de îndată ce au ajuns la Ierusalim, fiul ei s-a îmbolnăvit şi a murit. Femeia a căzut pradă unei cumplite dureri şi deznădejdi. Ea îşi pierduse nu doar lumina ochilor celor trupeşti, ci îl pierduse şi pe unicul ei fiu, ochii sufletului ei, dar şi călăuza trupului şi vieţii ei. În această durere aflîndu-se sărmana văduvă, Sfântul Longhin i s-a arătat ei şi a mîngîiat-o cu făgăduinţa că îi va reda vederea şi îi va descoperi negrăita slavă cerească întru care petrece acum iubitul ei fiu. În această vedenie Sfîntul Longhin i-a descoperit toate cele despre dînsul, şi i-a cerut să iasă afară din cetate la un anumit loc plin de gunoaie şi să sape acolo adînc, pînă ce va afla capul lui. Apoi va vedea, i-a zis Sfîntul, cele ce vor urma. Femeia s-a ridicat şi s-a îndreptat cu înfrigurare şi pe bîjbîite spre ieşirea din cetate. Ajungînd acolo, ea a strigat după ajutor, cerînd vreunui om să o ducă la grămada cea mare de gunoi şi să o lase acolo, îndurîndu-se cineva de ea şi ducînd-o acolo, femeia, singură, s-a aplecat şi a început să sape cu mîinile, plină de nestrămutată credinţă că adevărată este făgăduinţa Sfîntului. Săpînd, mîinile ei s-au atins de capul sfîntului şi femeia şi-a recăpătat pe loc vederea. Plină de bucurie şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, femeia a luat sfîntul cap al Sfîntului Mucenic Longhin Sutaşul, 1-a spălat, 1-a uns cu aromate şi 1-a tămîiat, apoi 1-a pus în casa ei, ca pe cea mai scumpă comoară a pămîntului.
Luare aminte
Să luăm aminte la curajul Sfîntului Arhidiacon Ştefan întîiul Mucenic care fără frică L-a mărturisit pe Hristos:
- La cum Sfîntul Ştefan a arătat toate minunile şi milostivirile lui Dumnezeu faţă de poporul evreu încă de la început, de-a lungul veacurilor;
- La cum a dat pe faţă răutatea satanicească a iudeilor celor luptători împotriva lui Dumnezeu, şi celor plini de toate fărădelegile;
- La cum el i-a numit pe bătrînii iudeilor trădători şi asasini ai lui Hristos.
Predică
Despre munţii şi adâncurile lui Dumnezeu – „Dreptatea Ta ca munţii lui Dumnezeu, judecăţile Tale adînc mare” (Psalmul 35: 6).
Munţii dreptăţii lui Dumnezeu taie
distanţele timpului şi spaţiului, înălţîndu-se deasupra pămîntului, pînă
la cer; ei se înalţă pe deasupra norilor vremurilor, pînă la tăriile de
cleştar ale eternităţii. Oare nu sînt sfinţii lui Dumnezeu purtătorii
dreptăţii Lui? O, ei cu adevărat anulează spaţiul şi timpul! Căci deşi
născuţi în timp, ei acum se veselesc în veşnicie. Şi
vieţuind în veşnicie, ei totuşi se coboară în timpul nostru pînă la
noi, şi ne ajută pe noi ca nişte fraţi puternici pe fraţii lor mai slabi.
Ei pe pămînt au trăit, într-un loc şi un timp anume, dar acum pe ei îi
preaslăveşte toată zidirea. Pe toate cele cinci continente ale lumii se
înalţă sfinte biserici în cinstea sfinţilor apostoli, mucenici, şi
drepţi ai lui Dumnezeu.
A ceştia sînt munţii dreptăţii lui Dumnezeu pe care nimic nu-i umbreşte, nimic nu-i ţărmureşte, nimic nu-i cuprinde, munţi pe care nimeni nu îi poate măsura cu nici o măsură a lumii.
Care alţi munţi se pot măsura cu munţii lui Dumnezeu? Şi care oameni s-ar putea vreodată compara cu oamenii lui Dumnezeu?
Şi ce slavă mai este asemenea slavei celor pe care îi slăveşte
Dumnezeu? O, fraţilor, să ne bucurăm întru dreptatea lui Dumnezeu şi să
ne veselim de munţii cei înalţi ai dreptăţii lui Dumnezeu! Judecăţile
Tale adînc mare.
Adică, judecăţile Purtării Tale de Grijă sînt tot atît de necuprinse ca adîncurile mării.
Tu 1-ai
aruncat pe Iov pe grămada durerilor numai ca să îl preaslăveşti pre el
după aceea; Tu 1-ai înălţat pe Saul pe tron, pentru ca el să se arunce
în adîncul pierzaniei de acolo; Tu ai milă de cel păcătos, Tu îi dai lui
belşug şi sănătate, aşa ca el să se poată căi de păcatele lui cu amar;
Tu îi cerţi pe cei drepţi, pentru ca să îi întăreşti şi mai mult întru
credinţă şi nădejde! Sfîntă Biserica Ta este cel mai înalt pisc
al dreptăţii Tale, şi izvorul multor altor piscuri măreţe. Sfîntă
Biserica Ta, o, Doamne, cearcă judecăţile şi căile Tale, şi mare este
înţelepciunea ei şi dulce ca fagurele plin de miere.
O, Doamne, împrăştie norii răutăţii
din inimile noastre, ca să cunoaştem cu adevărat dreptăţile şi căile
Tale. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
