Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Bucuriei”
7 Noiembrie
In temnita din Melitina se aflau inchisi, insa, si alti crestini care, marturisind credinta lor in Hristos, impreuna cu Ieron, au fost osanditi la cazne grele, intinsi pe pamant si batuti cu vine de bou. Deci, dimineata, dupa ce au fost batuti din nou cateva ceasuri, au fost scosi afara din cetatea Melitinei si tuturor li s-au taiat capetele, luand cununa Mucenicilor.
Întru aceastã zi, Preacuviosul Pãrintele nostru Lazãr, fãcatorul de minuni, cel ce s-a nevoit în muntele Galisiului (+1053).
Ajungand la Sfintele locuri, inconjurandu-le pe toate si inchinandu-se, s-a intors la biserica Sfintei Invieri din Ierusalim si a fost gazduit de arhidiaconul ei, prin el, a fost asezat in manastirea Sfantului Sava. Deci, dupa oarecare vreme egumenul, vazand ca tanarul este impodobit cu toata intelepciunea si fapta buna, l-a trimis pe el la patriarhul Ierusalimului si acesta l-a sfintit preot. Si, dupa aceea a zabovit la manastire mai multi ani, pana la ridicarea agarenilor (turcilor) care au pustiit toata Palestina si manastirea Sfantului Sava cea de acolo, avand povatuitor pe spurcatul Aziz, care a pangarit infrumusetata biserica a Sfintei Invieri si a sfaramat crucea cea din turla, aruncand-o pe pamant si, cu multe hule, a defaimat pe Dumnezeu. Deci, Cuviosul acesta toate vazandu-le cu ochii sai, impreuna cu ceilalti parinti, au hotarat sa mearga la Roma. Si, ajungand la Efes, s-a inchinat la locul iubitului de Dumnezeu Cuvantator si Evanghelist Ioan si a auzit Sfantul glas de sus, care ii arata lui limpede sa se suie pe muntele cel din preajma Efesului, ce se cheama Galisiul, nefiind umblat de multi, pentru asprimea lui, dar potrivit pentru mult dorita lui linsite.
Deci, suindu-se pe munte si mai presus de oameni nevoindu-se, si isipite nenumarate suferind de la dracii, care navaleau la el ziua si noaptea, prin simturi si prin ganduri, pe acestia, cu puterea lui Dumnezeu pe toti i-a surpat. Iar oarecand, savarsindu-si el rugaciunea cea de miezul noptii, i s-a aratat lui un stalp de foc, intins de la pamant pana la cer si a vazut multime de ingeri care cantau lin: "Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui". Drept aceea, a zidit biserica Invierii, acolo unde a vazut temelia stalpului celui de foc si de aceea biserica se cheama Sfanta Inviere. Si a fost ridicata de imparatul Constantin Monomahul (1042-1055), care, de la sine, i-a trimis pe atunci multi bani, impreuna cu doua scrisori ale sale, precum si sfinte odoare, cinstitul Lemn, Sfanta Evanghelie impodobita cu aur si dumnezeiesti icoane; i-a daruit apoi, cu scrisori imparatesti, destule mosii si sate manastirii acesteia. Ca multa credinta si evlavie avea imparatul catre parintele Lazar. Ca, fiind surghiunit imparatul in Ostrovul Lisveei, Cuviosul a vestit, prin cativa din ucenicii lui, cu trei ani mai inainte de infaptuire, ca imparatul va scapa din surghiun si ca el va fi chemat a doua oara la imparatie.
Deci, Sfantul, facandu-si la dreapta bisericii un stalp descoperit, s-a suit deasupra lui, hranindu-se cu buruieni crude si cu apa, si aceasta o data sau de doua ori pe saptamana, purtand fiare si vrednic de mila facandu-se, stand in gerul iernii si in arsita zilei. Insa avea acoperamant de sus pe Preacurata Nascatoarea de Dumnezeu, care sta deasupra capului sau. Pentru aceasta, nici zapada, nici arsura nu se atingeau de crestetul sau. Deci, a savarsit si minuni mari, si invrednicindu-se de darul proorociei, si-a cunoscut mai dinainte sfarsitul sau. Iar fiii sai duhovnicesti cu lacrimi il rugau pe el si cereau ca sa mai ramana inca in viata, spre mai mare folos si spre sporirea lor. Si, a cerut Cuviosul de la Nascatoarea de Dumnezeu, cincisprezece ani adaogire vietii sale si si-a castigat cererea. Si ucenicii erau cu numarul peste noua sute si fiind plin de zile, a vietuit saptezeci si doi de ani. Deci, savarsindu-se si anul al cincisprezecelea, ce i-a fost dat lui de Nascatoarea de Dumnezeu, s-a mutat catre Domnul. Iar Dumnezeu, precum nasterea lui, asemenea si adormirea lui a slavit-o cu izbitoare minune, stralucind adica stalpul cu dumnezeiasca lumina si pe dinlauntru si pe dinafara, incat si ucenicii care petreceau prin pesteri si prin munti, precum si alti pustnici , sa afle de sfarsitul Cuviosului si sa-l jeleasca.
Deci, dupa ce au aflat ca a murit parintele lor, fara sa lase asezamant inscris si mai mult se tanguiau si plangeau cu lacrimi si cu suspine, acestea zicand catre Sfantul: "Cu adevarat, nu se va pogora trupul tau de pe stalp, nici nu se va da ingroparii, daca nu vei lasa noua, fiilor tai, vreo mangaiere". Iar mai vartos decat toti era intristat ucenicul care-l slujea, Grigore cu numele. Si atunci a aratat Sfantul o prea mare minune. Ca, in vremea cand se tanguiau fiii sai, precum s-a zis, mortul cel fara suflare s-a aratat viu si cu suflare si bagand mana in san si scotand o hartie, a dat-o ucenicilor sai si dupa aceasta s-a facut iarasi fara suflare, ca si mai inainte. Deci, citind ucenicii cele scrise, cu inspaimantare, dar si cu bucurie, n-au aflat obisnuita iscalitura de mana Cuviosului la sfarsitul asezamantului. Drept aceea, iarasi tanguindu-se catre parintele lor ziceau: "De nu vei adeveri hartia cu iscalitura sfintei tale maini, noi aici vom muri". Iar Sfantul, ridicandu-se iarasi si sezand, a savarsit iscalitura, tinand cu mana sa condeiul; si asa a dat asezamantul fiilor sai, apoi iarasi a adormit, umpland sufletele tuturor de mare mirare.
Iar sfintele lui moaste cele vrednice de lumina, cinstindu-le dupa vrednicie, ucenicii lui cu slavoslovii, cu miruri si cu faclii le-au asezat in sicriul cel de mult pret, aproape de stalp, lucrand si dupa moarte tot felul de minuni, intru slava adevaratului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine cinstea si slava in vecii vecilor! Amin.
Sinaxar 7 Noiembrie
În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea celor treizeci si trei de Mucenici din Melitina, Ieron si cu ceilalti.
Acesti sfinti s-au nevoit pe vremea împaratilor Diocletian si
Maximian. Si era acest Ieron viteaz si puternic la trup si blând la
suflet. Si fiind el plugar, l-au gasit într-un loc slujitorii idolilor
si, vrând sa-l ucida ca niste tâlhari, nu au putut. Ca scotând sfântul
fierul plugului, a luat grindeiul în loc de arma si s-a pornit asupra
lor de i-a gonit pe toti, scapând ei cu sudori si cu sânge. Deci s-a dus
sfântul de bunavoia sa la domn si stând la cercetare, i s-a taiat mâna
dreapta din cot. Iar pe ceilalti sfinti punându-i pe jos, i-au batut cu
vine de bou. Si dimineata iarasi batându-le trupurile câteva ceasuri,
le-au taiat capetele afara din cetatea Melitinei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Lazar, facatorul de minuni, cel ce a postit în muntele Galisiului.
Acest de trei ori fericit parinte al nostru Lazar era din
pamântul Asiei, dintr-un sat ce era aproape de Magnesia, în anul 1030,
numit cu imnele Nascatoarei de Dumnezeu si avea parinti prea evlaviosi:
Nichita si Irina cu numele. Iar când era sa se nasca el, a facut
Dum-nezeu sa se arate din cer o dumnezeiasca lumina, care a umplut toata
casa sa cea parinteasca. Din a carei stralucire de lumina
spaimântându-se femeile cele adunate, au iesit afara si a ramas singura
maica-sa. Iar dupa ce s-a nascut pruncul, o, minune, a stat îndata drept
si s-a închinat spre rasarit, avându-si mâinile cu buna rânduiala
strânse la piept, mai înainte aratând Dumnezeu prin aceasta curatenia
cuviosului si sârguinta prin care sufletul lui avea sa primeasca
dumnezeiasca stralucire. Si când s-a facut de cinci ani, l-au dat la un
dascal ca sa învete Sfintele Scripturi. Si în putina vreme a covârsit pe
toti copiii. Drept aceea si de toti era laudata ascutimea mintii sale,
si când a ajuns în vârsta a luat dumnezeiesc dor în sufletul sau ca sa
mearga la Ierusalim si sa vada Sfintele Locuri unde a patimit Hristos;
dar mergea pe ascuns de toti în dorita lui calatorie si calatorea cu
oarecare monahi amestecându-se. Iar când a ajuns la sate, s-a unit cu
alt monah si se ducea la Ierusalim. Si ajungând la Atalia, pomenitul
monah a pus viclesug în mintea sa împotriva-i, ca sa-l vânda pe el. Iar
cu pronia lui Dumnezeu, unul din calatori a facut cunoscut tânarului si
acesta aflând a fugit calatorind pe calea sa ca mai înainte. Si ajungând
la Sfintele locasuri si înconjurându-le pe toate si închinându-se, s-a
întors la biserica Sfintei Învieri, si a fost gazduit de arhidiaconul
ei, prin care a fost asezat în Mânastirea Sfântului Sava. Deci vazându-l
pe acesta, proiestosul, ca este împodobit cu toata întelepciunea si
fapta buna (caci mai pe toti cei de acolo îi întrecuse slujind bine si
purtând jugul ascultarii), l-a trimis la patriarhul Ierusalimului care
l-a hirotonit preot. Si dupa aceea a zabovit în mânastire mai multi ani,
pâna la ridicarea agarenilor, care au stricat toata Palestina si sfânta
mânastire de acolo, având ei povatuitor pe spurcatul Aziz care a surpat
înfrumusetata biserica a Sfintei Învieri si crucea cea din turla a
sfarâmat-o si a aruncat-o la pamânt si multe a hulit împotriva lui
Dumnezeu. Acestea vazându-le cuviosul cu ochii sai împreuna si cu
ceilalti parinti, au hotarât sa mearga la Roma; dar ajungând la Efes si
închinându-se iubitului de Dumnezeu cuvântator si evanghelist, a auzit
sfântul glas de sus, care îi arata lui învederat sa se suie la muntele
cel din preajma Efesului care se chema Galisiul, fiind neumblat de multi
pentru asprime si îndemânatic pentru linistea dorita de cuvios.
Deci suindu-se într-însul si mai presus de puterile omenesti nevoindu-se, suferind ispite nenumarate de la demonii care navaleau asupra simturilor si gândurilor lui ziua si noaptea, cu puterea lui Dumnezeu i-a surpat. Iar oarecând, savârsindu-si el rugaciunea pe la miezul noptii, i s-a aratat stâlp de foc întins de la pamânt la cer, si a vazut multime de îngeri, care cu dulceata cântau: "Sa învieze Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui". Drept aceea acolo a zidit biserica învierii, unde a vazut temelia stâlpului celui de foc, pentru care si biserica se cheama Sfânta înviere, ridicata fiind de împaratul Constantin Monomahul, care a trimis de la sine atunci multi bani, împreuna cu doua scrisori ale sale si sfinte odoare si cinstitul lemn si Sfânta Evanghelie împodobita cu aur si dumnezeiesti icoane si a afierosit destule metocuri si sate la mânastirea aceasta, cu scrisori împaratesti; caci multa credinta si evlavie avea împaratul catre Parintele Lazar. Pentru ca în vremea când împaratul era surghiunit la ostrovul Lisveei, mai înainte cu trei ani, prin oarecare ucenici ai sai cuviosul i-a vestit si scaparea din surghiun si chemarea a doua oara la împaratie.
Deci era savârsind fericitul si minuni prea mari. Si ajungând la culmea virtutii si învrednicindu-se darului proorociei si-a cunoscut mai înainte sfârsitul sau; dar fiii sai cei duhovnicesti cu lacrimi îl rugau si cereau ca sa mai ramâna înca în viata pentru mai marele folos si sporire a lor. Atunci el a cerut de la Nascatoarea de Dumnezeu adaugire vietii sale cincisprezece ani si câstigând cererea a vietuit pâna la saptezeci si doi de ani; a ajuns numarul ucenicilor sai peste noua sute. Si de vreme ce se savârsise si anul al cincisprezecelea ce i s-a dat lui de Nascatoarea de Dumnezeu, s-a mutat catre Domnul. Iar sfintele lui moaste cele vrednice cinstindu-le ucenicii lui cu cântari de laude si cu miruri si cu faclii, le-au asezat în sicriul de mult pret aproape de stâlpul pe care sedea fericitul în dreapta bisericii Sfânta înviere. Si a lucrat sfântul si dupa moarte tot felul de minuni, întru slava adevaratului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine cinstea si lauda în vecii vecilor. Amin.
Acesti sfinti au marturisit pe vremea lui Iulian Paravatul (Apostatul), în anii 361, în cetatea Ancira, crestini fiind ei din stramosii lor. Sfântul Antonie a fost pus în închisoare. Iar Melasipp si Casina, spânzurati fiind, au fost strujiti si cu foc pârjoliti, iar dupa aceea Sfântului Melasipp i-au taiat picioarele din genunchi; iar Sfintei Casina i-au taiat sânii. Iar pe Sfântul Antonie spânzurându-l, l-au sfâsiat, pentru ca el a scuipat în fata lui Iulian si îsi fericea parintii sai. Sfântul Melasipp si Sfânta Casina, spânzurati fiind de lemnul cel de chin, si-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. Dupa aceasta au chinuit pe Sfântul Antonie în neînchipuite feluri, din care nevatamat fiind pazit, pe multi i-a tras la credinta lui Hristos. Si în sfârsit i s-a taiat capul, si a luat pururea pomenitul cununa muceniciei.
Acestia s-au nevoit în Amfipoll a Macedoniei. Si Tesalonica era fiica a unui popa idolesc, ce se numea Cleon, barbat vestit pentru bogatia lui; dar bogatiile acestea pe tânara nu au împutinat-o, nici n-au despartit-o de credinta crestineasca. Caci mult rugând-o pe ea tatal sau, nimic n-a reusit. Pentru aceasta dezbracând-o, au batut-o patru oameni cu vine de bou crude si i-au zdrobit coastele si lipsita fiind de toate ale ei a fost surghiunita departe, de catre însusi tatal sau. Dar si asa, necontenind a marturisi pe Hristos în acel surghiun si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Iar Auct si Tavrion multe vorbind împotriva barbarului si crudului aceluia, au fost pârâti de el catre Torivie Ipatul ca sunt crestini; si îndata au fost dezbracati si batuti cu toiege si în multe feluri au fost chinuiti. Si iesind nevatamati, au fost sagetati cu mai multe sageti. Dar cu vointa lui Dumnezeu au scapat nevatamati. Drept aceea umplându-se tiranul de nedumerire, a poruncit sa li se taie capetele cu sabia, ceea ce facându-se au aflat sfârsitul nevointei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Tesalonic, care de sabie s-a savârsit.
Acesta a fost în zilele împaratului Maximian, tragându-se
din cetatea Tesalonicului. Deci stând înaintea lui în divan si lovind
jertfelnicul cu piciorul si rasturnând jertfele ce erau deasupra lui,
si-a luat sfârsitul prin sabie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Întru aceastã zi, cuvânt despre un om vindecat de Sfântul Ioan Gurã de Aur.
Întru aceastã zi, cuvânt de învãtãturã pentru tot omul ce voieste sã se mântuiascã.
Deci, daca, pentru un episcop, astfel de porunci sunt zise, cu cat mai vartos pentru tine? Ca daca tu, in zilele tale, muncesti la cele ce cresc din pamant, precum zici tu, si munca ta aceasta sau saracia sau oricare alta slujba omeneasca te impiedica de la rugaciunile tale catre Dumnezeu, sa nu te mahnesti de aceasta, ci, mai vartos, fa bine lucrul cel incredintat tie, asteptand de la Dumnezeu plata dupa osteneala ta, pentru lucrul cel incredintat tie, precum si mai sus am aratat tie din Sfintele Scripturi. Inca ai si in noapte ceasuri, cate ai si in zi. Imparte-le si pe ele dupa putere: pe unele, adica, spre odihna trupului, iar pe altele spre slujba lui Dumnezeu. Ca pe Dumnezeu nu-L cuprinde nici un loc, ci precum zice dumnezeiescul David: "In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul". (Ps.102,22). Si chiar de te-ar ura cineva pe tine pentru aceasta, sa nu te mahnesti, ci fa bine lucrul cel incredintat tie. Dumnezeiescului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Hieron [Ieron] şi a celor împreună cu dânsul [cei treizeci şi trei din Melitina]
Sfîntul Ieron s-a născut în Tyana Capadociei dintr-o mamă foarte îmbunătăţită, pe nume Stratonika, care a fost oarbă. Fiul Ieron la rîndul lui a fost plin de rîvna Sfintei Credinţe creştine,
slujindu-şi mama cea oarbă cu desăvîrşită dragoste de fiu. El din două
motive nu a voit să intre în serviciul militar, ţinînd piept şi
alungîndu-i pe cei trimişi să îl recruteze: în primul rind cu nici un
chip nu voia să-şi abandoneze mama, cea lipsită de lumina ochilor, iar
în al doilea rînd pentru el era inacceptabilă condiţia pusă soldaţilor
imperiali, aceea de a aduce necurate jertfe idolilor. În cele din urmă
însă Ieron a fost arestat, împreună cu alţi creştini. Ei cu toţii au
fost duşi înaintea eparhului cetăţii Melitene. Pe cînd încă se aflau pe
drum, un bărbat în veşmînt strălucitor s-a arătat înaintea lui Ieron
într-o noapte şi i-a zis: „Iată, Ierone,
îţi vestesc ţie mîntuire: tu în armata stricăciosului împărat nicicum
vei lupta, ci vei alerga în lupta Împăratului Celui fără de moarte, pe
care bine săvîrşindu-o, vei fi încununat de Acela cu cununile
nepieritoarei slave”. La vederea şi auzul acestei tainice vedenii
şi auziri, inima lui Ieron s-a umplut de bucurie negrăită. La Melitene
ei au fost aruncaţi în temniţă. Acolo
Ieron, ca un zilot, i-a întărit cu duhul şi cu credinţa pe toţi închişii
creştini, înflăcărîndu-le sufletele, astfel încît nici unul să nu
cedeze, ci să reziste cu toţii spre slava lui Dumnezeu şi neîndoielnica
dobîndire a Împărăţiei. Cu toţii au mărturisit pînă la sînge
credinţa lor în Hristos, afară de unul. Acest unul a fost chiar rudenia
lui Ieron, Victor, care a căzut de la Hristos. Torţionarii i-au tăiat
mîna lui Ieron, apoi 1-au biciuit şi 1-au torturat bestial, tăindu-i la
sfîrşit capul. Mergînd la locul de ucidere, cei treizeci şi trei de
mucenici au cîntat Psalmul: „Fericiţi cei fără prihană în cale, care
umblă în Legea Domnului” (Psalmul 118 :1). Iată numele celor care
împreună cu Ieron s-au scris în Cartea Vieţii: Isihie, Nicandru,
Athanasie, Mamas, Varahia, Callinic, Theoghen, Nikon, Longhin, Theodor,
Valerius, Xanthius, Theodul, Callimah, Eugen, Theodoh, Ostrichius,
Epifanie, Maximian, Duchitius, Claudian, Theofil, Gigantius, Dorotei,
Theodot, Castrichius, Anicletus, Themilius, Eutihie, Ilarion, Diodotus
şi Amonitus. Un bărbat pe nume Hrisant a cumpărat cu aur capul Sffntului
Mucenic Ieron şi 1-a îngropat cu cinste, înălţînd mai după aceea şi o
sfîntă biserică purtînd sfînt hramul lui. Mîna tăiată a mucenicului a
fost dusă maicii lui celei oarbe, Stratonika. Sfîntul Ieron şi cei
împreună cu dînsul s-au încununat cu cununa veşnicei slave a lui Hristos
la anul 298.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Thessalonika, Auct şi Tavrion
Fecioara Thessalonika a fost fiica unui preot păgîn, pe nume Cleon, care era foarte bogat. Din pricina neclintitei ei credinţe în Hristos, tatăl ei a izgonit-o din casă şi din cetate.
Doi cetăţeni de frunte ai oraşului, pe nume Auct şi Tavrion, 1-au
înfierat pe Cleon pentru fapta lui mîrşavă, pentru a-şi fi dat astfel la
chin greu propria fiică. Atunci idolescul popă i-a denunţat pe cei doi
cetăţeni, sub acuza că sînt creştini. Ei au fost torturaţi bestial şi
decapitaţi pentru credinţa lor în Hristos. Thessalonika a fost prinsă,
torturată şi ucisă şi ea. Cei trei au luat mucenicia în oraşul
macedonean Amfipoli, care se afla în apropiere de Kavala de astăzi.
Astfel, prin mucenicia lor, aceşti trei sfinţi s-au învrednicit
Împărţiei celei nepieritoare a lui Hristos Domnul.
• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Lazăr, cel din Muntele Galisiului
La ceasul naşterii lui, casa în care s-a
născut s-a umplut de lumină cerească. Mai apoi Lazăr şi-a părăsit satul
lui din Magnesia şi a mers la Ierusalim, să cerceteze Locurile Sfinte,
spre mîntuirea sufletului lui. Acolo el a fost tuns monah în Mînăstirea
Sfîntului Sava cel Sfinţit. După zece ani de nevoinţe în acea sfîntă
mînăstire, Preacuviosul Lazăr a mers şi s-a
sălăşluit, în urma unei vedenii dumnezeieşti, la Muntele Galisiului [în
apropiere de Efes], unde s-a nevoit pînă la moarte întru aspre nevoinţe
călugăreşi, ca stîlpnic. Sfîntul Preacuvios Lazăr a fost mare
făcător de minuni, şi în timpul vieţii, şi după fericita lui adormire.
Împăratul Constantin Monomahul avea o adîncă evlavie faţă de acest mare
nevoitor. Ajungînd la vîrsta bătrîneţilor, Sfîntul Precuvios Lazăr s-a
săvîrşit către Domnul, la finele veacului al unsprezecelea.
Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Ieron şi cei împreună cu dânsul
Palate ciudate închisorile sînt!
În închisoare aflîndu-se, Sfîntul Ieron grăit-a:
„Fraţilor mei, la număr de treizeci,
De Cuvîntul Domnului noi să ne ţinem tari!
Noi de a Lui Lege să ne ţinem tari,
De a Lui Lege şi al Lui Cuvînt.
Iată balaurul morţii dintru început ne vînează,
El capul şi-a scos faţă de noi acum.
El cu ochii otrăviţi acum ne vînează,
Astfel încît, pe rînd, noi să cădem în iad.
Să un cădem, fraţilor mei, noi, credincioşii!
O, nu lepădaţi cuvîntul meu smerit!
Ţineţi minte: minciună şuieră ăst şarpe,
Mai repede spulberată decît praful din drum.
Ci noi cu vitejie să îndurăm toate:
Să nu ne vindem duhul pe putredul trup:
Căci astăzi sau mîine oricum vom pieri,
Şi toate au a merge la Înfricoşatul Judeţ.
Fericiţi vom fi noi cînd cu veselie, fără de ruşine,
Către faţa Domnului nostru vom putea privi!
Cu atît mai mare fi-va a noastră bucurie
Cînd şi mucenicesc sînge putea-vom arăta!
Scump va fi Domnului al nostru mucenicesc sînge,
Lui, Care pe al Său pentru noi L-a dat!
Scumpe îi vor fi Lui rănirile noastre,
Ce pentru-al Lui Nume noi le-am îndurat!
Fraţii mei iubiţi, de tari ne vom ţine,
Noi cu Domnul Slavei vii vom fi în veci!”.
Cugetare
Există în viaţa omului momente decisive, de care atîrnă fie viaţa, fie moartea lui.
Noi nu ştim cînd ne va suna şi nouă în viaţă un atare ceas, el poate
suna chiar şi astăzi, de aceea noi trebuie să fim pururi treji.
Sfîntul Mucenic Ieron a fost arestat împreună cu Victor, rudenia lui de sînge. În ajunul zilei cînd urma să fie scos la bestialele torturi, Victor, înficoşat, a mers la temnicer şi i-a cerut să îl şteargă de pe lista celor condamnaţi, dăruindu-i în schimb toate proprietăţile lui. Temnicerul a făcut aşa. Dar ajungînd la casa lui Victor a murit, în împrejurări naturale, chiar la ceasul în care Sfîntul Mucenic Ieron era ucis în chinuri, pentru Hristos, împreună cu ceilalţi. Astfel a pierdut Victor zadarnic, la ceasul cel de cumpănă, totul: căci el viaţa tot şi-a pierdut-o, şi cu ea şi trupeştile averi împreună cu prietenii toţi; dar mai ales el a pierdut veşnicia. El a ratat adică şi cerul şi pămîntul. În acelaşi ceas decisiv, însă, Sfîntul Ieron a cîştigat totul. Căci nimeni nu s-a luptat să obţină trupul lui Victor, pe cînd mulţi ar fi vrut şi au luptat ca să obţină trupul lui Ieron. Mergînd creştinii la eparh ca să ceară sfîntul cap al lui Ieron, eparhul a cerut creştinilor pe el greutatea lui în aur. Un bărbat creştin foarte cucernic şi bogat, Hristant pe nume, a putut plăti aceast scump preţ pentru sfîntul şi cinstitul cap al Mucenicului. Antonie şi Matronian au ascuns mîna cea tăiată a mucenicului, au luat-o apoi cu cinste şi au dus-o Stratonikăi, mamei celei oarbe a celui ce murise pentru Hristos. Stratonika a luat mina fiului ei şi a plîns: “Fiul meu preaiubit, eu întreg te-am născut pe tine, şi acum doar o părticică din tine mi-a mai rămas!” .
Luare aminte
Să luăm aminte la drăceasca putere a duhului celui necurat asupra omului pe care îl stăpîneşte (Fapte 19):
- La cum şapte iudei au încercat să îl imite pe Sfîntul Apostol Pavel, şi să scoată şi ei duhurile rele afară din oameni, vrînd să facă aceasta pentru cîştig bănesc;
- La cum necuratul duh a strigat către ei, zicîndu-le: „Pe lisus II cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine sînteţi?” (Fapte 19: 15);
- La cum, sărind asupra lor omul în care era duhul cel rău şi biruindu-i, s-a întărâtat asupra lor, încît ei au fugit goi şi răniţi din casa aceea (Fapte 19: 16).
Predică
Despre căile întunecate ale omenirii înainte de venirea lui Hristos, şi ale celor care trăiesc departe de El
– „Iar[...] voi[...] eraţi morţi, prin greşealele şi prin păcatele
voastre, în care aţi umblat mai înainte, potrivit veacului lumii
acesteia, potrivit stăpînitorului puterii văzduhului, a duhului care
lucrează acum în fiii neascultării, între care şi noi toţi am petrecut
odinioară (Efeseni 2: 2-3).
Iată o cale care este una şi aceeaşi: calea pierzaniei desăvîrşite, al cărei capăt este fără de întoarcere.
Potrivit veacului lumii acesteia înseamnă potrivit voii căpeteniilor diavoleşti care locuiesc în văzduh; potrivit duhului care lucrează acum în fiii neascultării înseamnă că în felul în care trăiesc acum cei care pururea se luptă cu Dumnezeu şi hulesc Legea Lui, aşa au trăit odinioară şi cei de dinaintea venirii lui Hristos pe pămînt, inclusiv aceia cărora Sfîntul Apostol le adresează această epistolă.
Dar cine este, fraţilor, stăpînitorul puterii văzduhului?
El este o întreagă legiune de duhuri necurate care se mişcă neîncetat în văzduh. El face ca aerul pe care îl respirăm să fie adesea apăsător, greu şi chiar mortal, şi ei împiedică sufletele celor răposaţi în calea înălţării lor către cer, după ieşirea lor din trupuri. Ei înşeală duhul omului spre lucrarea tuturor felurilor de rău; ei ispitesc sufletul omului cu toată felurimea păcatelor. Cu toate acestea, ei nu au puterea de a porunci sufletului să păcătuiască; ei nu pot decît să se insinueze în gîndul omului, să-1 ispitească şi să îl murdărească.
Ei au avut însă înainte de venirea
Mîntuitorului puterea să lucreze mult mai poruncitor şi mai direct
asupra neamurilor decît asupra poporului lui Israel. Asupra neamurilor
păgîne ei căzuseră ca şi o plagă de muşte ce se abate asupra stîrvurilor
moarte. Asupra israelitilor, însă, ei acţionau mai de departe, cu
ispite mai perverse şi mai viclene. Ei s-au ţinut mai departe de poporul
lui Israel din pricina Numelui Domnului, care era între israeliţi
cunoscut şi vestit de-a lungul generaţiilor. Domnul lisus Hristos a
împrăştiat însă puterile diavoleşti şi le-a smuls boldul otrăvit al
morţii, astfel încît din ei nu au mai rămas decît fantome goale, umbre
neputincioase şi tremurătoare care se risipesc în secunda în care se rosteşte Numele lui Hristos sau se însemnează omul cu Semnul Sfintei Cruci.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti împăratul şi Mîntuitorul nostru, ajută-ne nouă întru
libertatea cîştigată de Tine pururea să vieţuim! Căci Ţie se cuvine
toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
