Încă
din cele mai vechi timpuri și până în prezent, cei ce suferă de orice
fel de neputințe și vin de se roagă cu credință înaintea icoanei Maicii
Domnului „Milostiva”, primesc vindecare pe măsura credinței lor.
Viața Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni
Acest sfânt martir al neamului nostru, Atanasie Todoran, s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc. Există destul de puţine informaţii despre viaţa lui. Fruntaş în comună, cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Se pare că încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânâdu-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungaţi, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie, în vârstă de 74 de ani, după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.
Pentru vechea dezertare, a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu. Neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu înverşunare împărtăşirii fiului său cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Bătrânul şi-a îngropat băiatul în ritul credinţei strămoşeşti; fata îi murise şi ea cu ani în urmă, când era fugar prin munţi.
În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A fost el însuşi la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa, căci de decenii ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei unite. Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolocism şi, apoi, că nu li se aplica promisiunea ridicării iobăgiei.
La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, „moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele, le spunea: „De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! - şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”. Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest şi nesupunere.
La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi.
La 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou de la Slava a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…” – după cum se arată în sentinţa de condamnare. Împreună cu Atanasie au fost martirizaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri. Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri. Primid moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni, iar mărturiile vremii îi aşază alături pe cei trei care au pătimit împreună cu el.
• Pomenirea Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei
Sfîntul loan cel Milostiv s-a născut în
Insula Cipru. Tatăl lui a fost Principele Epifanie. Ioan a fost crescut
întru toată rînduiala şi evlavia credinţei creştine din cea mai fragedă
pruncie. Voind părinţii lui, el s-a căsătorit şi a avut copii. Dar prin
voia mai mare şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, şi soţia şi copiii
lui toţi s-au săvîrşit după o vreme către Domnul. Sfîntul
loan a fost vestit pentru blîndeţea şi milostivirea lui, de aceea a şi
fost ridicat de popor, cu o inimă şi cu o gură, ca să fie Patriarh al
Alexandriei sub domnia împăratului Heraclius. El a păstorit
Biserica din Alexandria timp de zece ani ca păstorul cel bun care îşi
pune sufletul pentru oile sale, păzindu-le de păgîni şi de eretici. El a fost tuturor pildă de blîndeţe, milostenie, şi dragoste de oameni. El a zis:
„De voiţi să fiţi de neam nobil, nu căutaţi aceasta în nobleţea sîngelui sau a averii, ci în nobleţea virtuţii, căci numai aceea este adevărată”.
Deşi toţi
sfinţii lui Dumnezeu au fost bogaţi în virtutea milostivirii, Sfîntul
loan cel Milostiv a strălucit covîrşitor prin ea, dedicîndu-şi cu totul
viaţa acestei dumnezeieşti virtuţi.
Săvîrşind odată Sfînta Liturghie, şi purtînd în minte cuvîntul lui Hristos: Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, „Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, si mergi întîi şi împacă-te cu fratele tău si apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5: 2334), Sfîntul Patriarh şi-a amintit că unul dintre clericii lui avea o supărare împotriva lui. De aceea el îndată a aşezat pe Masă Sfintele Daruri, s-a apropiat de acel preot, şi punîndu-i metanie, i-a cerut cu lacrimi să îl ierte. Numai după ce preotul acela 1-a iertat s-a întors Sfîntul la Masa Sfintei Jertfe.Altă dată, pe cînd se îndrepta către Biserica Sfinţilor Chir şi loan, i-a ieşit în cale o văduvă săracă care l-a ţinut mult, povestindu-i în amănunt necazurile ei. Însoţitorii patriarhului deja se plictisiseră de plîngerea femeii, şi 1-au îndemnat pe Patriarh să grăbească la biserică spre începerea sfintei slujbe, arătîndu-i că o poate asculta pe văduvă şi după aceea. Dar Sfîntul loan cel Milostiv le-a zis: „Şi cum credeţi voi că mă va asculta Dumnezeu pe mine de nu o voi asculta eu mai întîi pe femeia aceasta?”. Sfîntul nu a plecat pînă cînd nu a ascultat durerea femeii pînă la capăt.
Atacînd persanii Egiptul, Sfîntul loan a
urcat într-o corabie spre a se refugia înapoi spre patria lui. Dar în
timpul călătoriei el s-a îmbolnăvit, şi ajungînd în Cipru, locul
naşterii lui, s-a săvîrşit către Domnul, anul fiind 620. Sfintele lui
moaşte făcătoare de minuni au fost mai apoi mutate la Constantinopol,
apoi la Budapesta, iar la urmă la Presburg.
• Pomenirea Sfântului Proroc Ahia din Silo
Ahia a prorocit cu o mie de ani mai
înainte de întruparea Mîntuitorului Hristos. El i-a prorocit lui
Ieroboam, sluga lui Solomon, că lui îi va da Dumnezeu să domnească peste
zece dintre triburile lui Israel.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Nil Sinaitul [Pustnicul]
El mai întîi a fost prefectul slăvitei
cetăţi a Constantinopolului. El a fost bărbat căsătorit şi a avut copii,
un fiu şi o fiică. Dar scîrbindu-se cu
totul de ticăloşia şi deşertăciunea capitalei şi sfătuindu-se cu soţia
lui, ei au hotărît amîndoi să se lepede cu desăvîrşire de lume şi să
meargă la pustie, ceea ce au şi făcut. Astfel, soţia şi fiica au
mers la o mînăstire din Egipt, iar Nil şi fiul lui, Theodul, s-au retras
la Muntele Sinai. Sfîntul Preacuvios Nil s-a nevoit întru toate
călugăreştile nevoinţe timp de şaizeci de ani încheiaţi. El a scris minunate cărţi despre viaţa de isihie.
El s-a săvîrşit cu pace către Domnul cam pe la anul 450, în anul al
optzecilea al vieţii lui pe pămînt, strămutîndu-se la viaţa fericită a
Împărăţiei Cereşti. Iată unul dintre cuvintele lui:
„Patimile trupeşti pornesc din poftele cele trupeşti, iar contra acestora se luptă cu înfrînarea; iar patimile sufleteşti pornesc din poftele cele sufleteşti, iar contra lor se luptă cu rugăciunea”.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Nil, Izvorâtorul de Mir
Acest Sfînt Nil s-a născut la Morea.
Fiind ieromonah, el a mers împreună cu unchiul lui la Sfîntul Munte
Athos şi acolo s-a nevoit pînă la capătul zilelor lui ca zăvorit la un
loc muntos şi pustiu ce se numea „Pietrele Sfinte”. Săvîrşindu-se
el către Domnul, din sfintele lui moaşte a izvorît şuvoi de mir, care
curgea din vîrful acelui munte şi se vărsa în mare. Acesta minune
nemaivăzută a adus la acel loc oameni greu bolnavi de pretutindeni.
Mulţimea lor atît de mult a tulburat liniştea unuia dintre ucenicii
Sfîntului Nil, încît, rugîndu-se acesta Sfîntului, mirul a încetat pe
dată să mai curgă. Sfîntul Nil Izvorîtorul
de Mir a fost unul dintre marii asceţi ai lumii, asemenea marilor sfinţi
pustnici şi făcători de minuni din primele veacuri creştine. El s-a săvîrşit către Domnul în veacul al şaptesprezecelea.
Sinaxar 12 Noiembrie
În această lună, în ziua a
douăsprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi Părintele nostru Ioan
Milostivul, arhiepiscopul Alexandriei.
Acesta a fost cipriot de neam, fiu al lui Epifanie, domnul
ţării, şi s-a însurat cu voia tatălui său şi s-a făcut tată de copii.
Apoi murindu-i şi femeia şi copiii, s-a întors cu toată dorirea spre
adaosul virtuţii şi spre buna plăcere a lui Dumnezeu. Şi pentru
strălucirea vieţii sale, a fost făcut arhiepiscop al Alexandriei, fiind
cerut de poporul alexandrinilor de la împăratul Iraclie. Şi, după
cuvântul Evangheliei fiind pus ca o făclie în sfeşnic, a strălucit ca o
lumină de foc în lume. Şi a petrecut mulţi ani în scaunul arhieriei
sale. Şi multe minuni a făcut şi a miluit pe săraci cu cele ce le
trebuiau. Drept aceea, şi dintru această faptă luând numele
milostivului, şi având toţi spre dânsul evlavie, nu numai credincioşii,
ci şi necredincioşii, precum arată istoria ce scrie de dânsul, către
Domnul s-a mutat.Acesta avea multă putere în cuvinte, fiind eparh al Constantinopolului, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie, şi s-a căsătorit cu o femeie cinstită, care i-a născut doi copii, unul parte bărbătească şi altul parte femeiască; după aceea şi-a înduplecat femeia cu cuvintele şi a făcut-o ca să lase Constantinopolul, şi să meargă să locuiască la mănăstirile Egiptului, împărţind copiii: să ia el pe fiul său Teodul, şi ea pe fiică-sa. Şi făcând aşa, s-au despărţit unii de alţii.
Deci aflându-se Sfântul Nil cu părinţii şi cu fiul său la Muntele Sinai, nişte barbari i-au lovit fără de veste ca nişte fiare, şi au luat rob, împreună şi cu alţi mulţi, pe fiul său Teodul, pe care îl plângeau fără de seamă ca pe un rob, precum se vede în cartea ce este făcută de dânsul. Deci, învrednicindu-se după aceasta de dumnezeiasca preoţie, a alcătuit cuvinte pustniceşti pline de toată înţelepciunea şi înţelegerea şi folosul, care cu puterea cuvântului şi cu harul Sfântului Duh îndeamnă spre nevoinţă. Şi tocmind multe cărţi prin care aducea pe mulţi către Hristos cu dragoste dumnezeiască, cu pace s-a săvârşit. Şi zace cu fiul său Teodul împreună şi cu alţi pustnici, precum zic unii în sfânta biserică a Sfinţilor Apostoli, la Orfanotrofion dedesubtul jertfelnicului, puşi acolo de Iustin împăratul.
Tot în această zi, pomenirea
Preacuviosului Părintelui nostru Martin de Tours, făcătorul de minuni,
episcopul Franciei (Franţa).
Acest Martin era pe vremea împăratului Traian în Roma, comis
cu rangul; şi aşezându-se voievod de împăratul, a fost trimis la război
împotriva barbarilor, unde văzând mulţimea vrăjmaşilor s-a temut,
precum se cădea a se teme. Însă luând îndrăzneală dintr-o dumnezeiască
vedenie, ce i s-a arătat lui în vis, i-a făgăduit că va birui pe
vrăjmaşi. Pentru aceasta, dând război, i-a biruit pe ei; pentru care
biruinţă, a luat de la împăratul mare mulţumită şi cinste. Însă sfântul
mulţumea mai mult împăratului cerului, Domnului, fiindcă-i dăruise lui
biruinţă peste toată nădejdea, pentru o mică facere de bine ce făcuse.
Căci mai înainte de începerea războiului, veni la el un sărac
tânguindu-şi nevoia şi cerând milostenie; iar sfântul, milostivindu-se
asupra întâmplării lui, a rupt o bucată din hlamida sa şi l-a îmbrăcat
pe el, asemenea l-a şi hrănit pe el, căci era flămând, şi l-a adăpat
fiind însetat. Drept aceea i s-a arătat că a văzut pe Domnul în visul
său, în faţă stând şi zicându-i: "Fiindcă M-ai hrănit găsindu-Mă
flămând, şi M-ai adăpat, însetat fiind, şi, gol fiind, M-ai îmbrăcat,
pentru aceasta voi fi cu tine şi te voi întări şi-ţi voi dărui biruinţa
asupra vrăjmaşilor". Atunci sfântul, mulţumind lui Dumnezeu, s-a
lepădat de lume şi de ale lumii, şi a ales mai mult petrecerea
monahicească. Şi după ce s-a îndeletnicit în sihăstrie şapte ani şi s-a
deprins în dumnezeieştile Scripturi, atunci a fost hirotonit episcop
al cetăţii Constantinei, care se afla în Galia, şi care acum se numeşte
Francia. Acesta cu harul lui Hristos a înviat morţi, a omorât balauri,
şi alte încă multe minuni făcând, în pace s-a mutat către Domnul.Acesta era din Silom, din cetatea lui Eli, preotul, unde a fost mai înainte cortul lui Moise. Acesta a proorocit despre Solomon că va greşi Domnului, şi că femeile îl vor depărta de Dumnezeu. Şi a mustrat pe Ieroboam, pentru că se purta cu vicleşug cu Domnul. A văzut şi o pereche de boi călcând în templu şi alergând asupra preoţilor, care templu a fost dărâmat, când au năvălit babilonienii, iar sfântul, răposând cu pace, a fost îngropat aproape de copacul Silomului.
Acesta era din Saboria Tafoniei, strălucit cu neamul şi mare fiind socotit de către iliri. Şi fiind împodobit cu vrednicii apostoleşti, a fost vrăjmăşit de arieni. Şi în multe rânduri fiind bătut de ei, înaintea poporului, a fost izgonit. După care, mergând la Mediolan, a pătimit asemenea de la episcopul de acolo Auxentie, arian şi el fiind. Deci fiind silit fericitul, a fugit şi s-a dus la ostrovul (insula) Talarie cel pustiu şi nelocuit, care este aproape de marea Tirinichiei, şi acolo liniştindu-se, se hrănea numai cu rădăcini de verdeţuri, iar mai pe urmă a fost făcut episcop al bisericii din Tarachin. Şi atâta a strălucit şi a sporit fericitul în iubirea de săraci, încât mai întâi a împărţit toată averea sa săracilor, apoi, dacă se întâmpla să poarte numai o singură haină şi vedea vreun sărac că tremura de frig, tăia haina aceea de la genunchi şi o da săracului. Acest sfânt, văzând odată un mort pe care-l ducea la îngropare, şi pe un năpăstuitor că nu îngăduia să fie îngropat, spunând că este dator cu atâţia bani, a înviat pe mortul acela, iar pe năpăstuitor dovedindu-l mincinos a poruncit să moară în locul celui mort. Deci în acest chip vieţuind, a adormit în pace.
Tot în această zi, pomenirea
Sfinţilor Mucenici Antonie şi cei împreună cu dânsul Zevina, Ghermanos,
Nichifor şi Marato fecioara.
Aceştia erau pe vremea lui Maximian, dintre care Antonie era
bătrân cu vârsta; iar Nichifor şi Zevina şi Ghermanos, tineri încă şi
în floare. Fiind prinşi în Cezareea, şi mărturisind pe Hristos în
privelişte, li s-au tăiat capetele de sabie. Iar Marato fecioara, din
Schitopoli fiind, şi prin toată cetatea fiind purtată goală, a fost
aruncată în foc şi s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea
Cuviosului Nil izvorâtorul de mir, care s-a nevoit în munţii de pe
lângă Marea Lavra din Muntele Athos, şi s-a săvârşit în pace.
Sfântul Nil, Izvorâtorul de Mir,
din Muntele Athos s-a născut în Grecia, într-un sat numit Sf. Petru,
dioceza Zakoneia. El a fost crescut de unchiul său, ieromonahul
Macarie. La vârsta potrivită a fost tuns călugăr, apoi hirotonit
ierodiacon şi mai târziu ieromonah.Râvna pentru mai aspre nevoinţe monastice i-a călăuzit pe unchi şi nepot spre Muntele Athos, unde Macarie şi Nil au trăit în ascetism într-un loc numit Sfintele Stânci. După moartea Sf. Macarie, părintele Nil arzînd de zel pentru nevoinţele duhovniceşti mult mai aspre s-a retras într-un loc aproape inacesibil pentru orice fiinţă vie. La plecarea sa la Domnul în 1651, Sf. Nil a fost învrednicit de curgere bogată de mir vindecător, pentru care creştinii veneau să-l ia din cele mai îndepărtate ţinuturi estice.
Sfântul Nil lăsat în urmă o profeţie uimitor de corectă referitoare la care va fi starea Bisericii în mijlocul sec. al XX-lea şi la felul cum vor fi oamenii atunci. Printre invenţiile pe care le-a profeţit sunt telefonul, avionul şi submarinul. El a mai atras atenţia şi asupra faptului că mintea omului va fi întunecată de patimile trupului iar "necinstea şi fărădelegea vor prinde putere". Bărbaţii nu se vor mai distinge de femei din cauza "lipsei smereniei în îmbrăcăminte şi purtarea părului". Sfântul Nil a plâns pentru păstorii creştini care vor deveni oameni vanitoşi iar tradiţia şi morala bisericii se vor schimba. Vor rămâne puţini oameni evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu şi cei mai mulţi se vor abate de la calea cea dreaptă neavînd povăţuitori.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Leon, patriarhul Constantinopolei, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea
Sfântului noului Mucenic Sava Nigdeli care în Constantinopol a
mărturisit, iar în Cuciuc-Caraman a fost îngropat, la anul 1732, şi
care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea
Sfântului noului Mucenic Nicolae Constantinopolitul, care în
Constantinopol a mărturisit, la anul 1732.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Singur la parinti si mostenind o mare avere, la varsta cuvenita el s-a casatorit si a avut doi copii; dar murindu-i si sotia si copiii, Ioan si-a impartit averea la saraci si a hotarat sa traiasca, de aici inainte, in slujba lui Dumnezeu si a celor lipsiti si in suferinta, de unde si numele de Milostiv, cum i se zicea, pentru multele fapte bune si milostenii ce a facut in viata sa, incat vestea despre dansul ajunsese in toata partea de rasarit a crestinatatii.
Deci, cand scaunul patriarhiei de Alexandria era fara pastor, imparatul Eraclie, la cererea poporului, a inaltat la aceasta treapta pe Ioan, care, desi nu voia, mai apoi a primit hirotonia si a fost facut pastor al Bisericii din Alexandria, punand astfel lumina in sfesnic, cum zice Evanghelia. Aici, grija lui cea dintai a fost cunoasterea saracilor, pe care ii numea "stapanii si domnii mei", ca unii carora Hristos le-a dat puterea sa deschida poarta cerului celor ce fac milostenie cu dansii. Incepand a paste oile cele cuvantatoare, s-a sarguit, mai intai, a-si curati poporul de eresurile vremii. Tot in timpul pastoriei sale, a avut loc si navalirea persilor in Ierusalim si in alte parti ale imparatiei, ducand cu ei, o data cu cinstitul lemn al Crucii, multimi de prinsi, pe care i-au luat pentru a-i vinde ca robi.
Cu acest prilej, fericitul Ioan a trimis in ajutor corabii cu grau si aur mult pentru rascumpararea celor cazuti in robie. A trimis, de asemenea, mesteri si lucratori egipteni pentru refacerea caselor si bisericilor stricate si pangarite de navalitori, precum si oriunde era nevoie, care pline de hrana celor infometati, saraci si in suferinta. Si asa, plin de ravna pentru pastrarea dreptei credinte si pentru rugaciune, gata de orice fapta buna, in slujba saracilor, fericitul Ioan a petrecut multi ani pe scaunul arhieriei sale, multe minuni facand, precum istoria lui ne arata.
In anul 619, voind Sfantul sa mearga la Constantinopol, pe drum l-au parasit puterile si, abatandu-se pe la Cipru, a murit in Alexandria, locul nasterii sale, cinstit nu numai de crestini, ci si de necredinciosi.
Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Nil Pustnicul (+450).
De numele lui Nil, traditia a legat o multime de scrieri, care de buna seama, sunt de la mai multi scriitori. Dintre acestea, Sfantul Nil Sinaitul ar fi alcatuit numai cartea ce se cheama "Povestiri", celelalte ar fi ale altora ca: Evagrie sau Nil din Ancira, adica Nil ascetul din Filocalie, care n-a trait niciodata in Sinai, dar care era unul din marii indrumatori duhovnicesti ai timpului sau, precum scrierile lui ne arata.
Deci, alcatuind el cuvinte pustnicesti pline de toata intelepciunea, intelegerea si folosul, carti care indeamna spre nevointa, cu puterea cuvantului si cu darul Sfantului Duh, si asa, aducand cu dumnezeiasca dragoste pe multi, la Hristos, cu pace s-a savarsit.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre milostenie.
Ca, spune-mi mie, daca ai fi adus la altar un cal mort, tragandu-l din raspantiile drumului, oare nu toti te-ar fi gonit pe tine, ca pe un spurcat si un iesit din minte? Deci, de ce nu te-as mustra? Ca, daca este adunatura din jafuri, nu este numai precum calul cel mort, ci cu mult mai rau. Si tu acelasi lucru faci, cand, prin cuvintele tale, fagaduiesti lui Dumnezeu ca te vei departa de rele, iar, prin obiceiurile cele rele, ajutorezi din jafuri pe cei ce n-au si, asa, iti aduci jertfa ta la altar. Dar acum, nu este numai aceasta singura greseala, ci si una mai cumplita decat aceea, ca necinstesti, adica, sufletele sfintilor. Ca altarul, masa aceasta, este de piatra sau de lemn, si se sfinteste si se curateste, iar acele suflete pe Insusi Hristos il poarta si tu indraznesti a trimitea acolo, in ele, o necuratie ca aceasta. Dar el zice, ca nu da ajutor din avutia aceea, ci din alta avere curata. De ras sunt aceste cuvinte si glume. Oare nu stii ca daca intru averea ta cea multa vei cadea si averea nedreapta, aceasta pe toata o necinsteste. Precum si intr-un izvor curat cineva aruncand gunoaie, tot izvorul il face necurat, asa si lacomia, intrand in bogatie o strica pe ea. Pentru ca, iata, s-a zis: "Din aceasta pricina mai bine este a nu milui". De vreme ce si Cain mai bine era sa nu fi adus jertfa nicidecum, decat aducand jertfa proasta, sa manie pe Dumnezeu.
Iar cel ce ajuta, din cele straine, cum nu-l va mania pe Domnul? Ca zice Dumnezeu: "Jefuirea altuia este jefuirea Mea, iar nu din averea ta. Acela este stapanul averii aceleia, chiar daca de mii de ori o vei tine tu pe ea. Eu ti-am poruncit, zice Domnul, sa nu jefuiesti, iar tu cu jafuri Ma cinstesti". Si oare nu-ti va zice tie: "Tu gandesti faradelegea, ca Eu sunt asemenea tie. Mustra-te-voi si-ti voi pune inaintea fetii tale pacatele tale". Sa ne departam deci, de cele nedrepte si cele drepte sa le facem, pentru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Preacuvios Nil Sinaitul
Sfîntul Nil Sinaitul monahilor a grăit:
„Pururea în inimă Numele lui Iisus să aveţi!
Învăţaţi-vă inima cu curăţia,
Iar trupul vi-l stăpîniţi cu înfrînarea.
Pe nedrept clevetiţi, înduraţi clevetirea,
Şi-aşa clevetitorul va fi cel rănit.
Văzînd păcătosul cum vine să vă facă rău,
Să plîngeţi pentru el, căci calea lui
Spre Judecata veşnică se-ndreaptă.
Dacă rele veţi răbda, de folos vă vor fi ele vouă,
Căci ele sînt spinii din care cresc trandafiri.
Rugîndu-vă lui Dumnezeu, nu cereţi lucruri plăcute,
Ci cele de folos pentru al vostru suflet nemuritor!
Nu vă temeţi de moarte, de ea fiţi gata pururi,
De îngeri mai întîi vă ruşinaţi, şi apoi de oameni.
Nu căutaţi ispita, ci vă feriţi de ea.
Dar de vă urmăreşte, luptaţi cu ea viteaz.
Cel care-ades cu Trupul Domnului se-mpărtăşeşte,
Îl are pre Hristos Locuitor în el.
Cu oamenii arar grăiţi, nu multe,
Iară cu Domnul grăiţi ades, şi mult”.
Astfel povăţuit-a Nil Sfîntul pre monahi,
Cu cuvîntul şi cu pilda vieţii lui.
Cugetare
Multor bărbaţi şi femei sfinte li s-a
descoperit mai dinainte ceasul ieşirii sufletului lor din trup, pentru
care ei mulţumeau lui Dumnezeu, putîndu-se pregăti mai bine. Acesta
este un dar minunat al cerului, dar cum noi nu putem avea îndrăzneala
să credem că negreşit îl vom primi, noi avem nevoie ca zilnic să ne
pocăim adînc de păcatele noastre şi să ne rugăm pentru sfîrşit bun
vieţii noastre. Căci poate de la faţa oamenilor ne mai putem ascunde, însă de la faţa lui Dumnezeu, nu.
Cînd Sfîntul loan cel Milostiv a părăsit Egiptul înaintea persanilor, lui i s-a arătat în corabie un bărbat strălucitor purtînd sceptru de aur, care i-a zis: „Împăratul împăraţilor te cheamă la Sine!”. Sfîntul loan cel Milostiv a înţeles ce înseamnă aceste cuvinte şi a început să se pregătească pentru ieşirea lui, care s-a întîmplat la scurt timp după aceea.Sfîntul Ştefan de la Deceani avea mare evlavie la Sfîntul Nicolae al Mirelor Lichiei, Făcătorul de Minuni, care adesea i se arăta lui. El i s-a arătat şi mai înainte de sfîrşitul lui, şi i-a zis: „Ştefane, pregăteşte-te de ieşire, căci curînd ai a sta înaintea feţei Domnului Dumnezeu!”.
Amîndoi
aceşti sfinţi, loan cel Milostiv şi Ştefan de la Deceani, au avut în
comun marea lor blîndeţe şi milostivire, în pofida imenselor averi pe
care Sfîntul loan cel Milostiv le avea la dispoziţia lui ca Patriarh al
Alexandriei.
Ca avere personală, la moartea lui, el nu a avut în posesie decît o treime de dinar, pe care şi pe aceea a lăsat-o prin testament săracilor.
Pe cînd se afla consemnat în recluziune
aspră la Mînăstirea Pantocrator din Constantinopol, un nobil sîrb i-a
trimis în taină Sfîntului Ştefan de la Deceani o foarte importantă
cantitate de aur. Emisarului, Sfîntul Ştefan i-a zis:
„Îi mulţumesc mult acestui nobil domn pentru dragostea lui, dar mi-ar face bucurie mai mare dacă ar împărţi aceşti bani destinaţi mie, săracilor”.
Luare aminte
Să luăm aminte la vitejia Sfîntului Apostol Pavel (Fapte 28):
- La cum el a stat timp de doi ani în lanţuri, la Roma;
- La cum el a propovăduit fără frică Evanghelia păgînilor şi iudeilor, netemîndu-se de nimeni;
- La cum nici lanţurile în care a fost tot timpul legat, nici temniţa şi nici moartea nu 1-au întors de la propovăduirea Sfintei Evanghelii.
Predică
Despre cum străinii se fac casnici ai lui Dumnezeu
– „Deci, dar, nu mai sînteţi străini şi locuitori vremelnici, ci
sînteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu”
(Efeseni 2: 19).
Mai înainte de întruparea Domnului lisus Hristos, se părea că doar iudeii sînt aproape de Dumnezeu şi că păgînii sînt pentru totdeauna departe de El. În realitate însă şi iudeii şi păgînii erau deopotrivă străini de Dumnezeu şi de adevărata închinare faţă de El.
Astfel, venind [Domnul Hristos pe
pămînt], a binevestit „pace, vouă celor de departe, şi pace celor de
aproape” (Efeseni 2:17) iar prin aceasta, i-a adus şi pe iudei şi pe
păgîni la apropierea către Tatăl, într-un Duh (Efeseni 2: 18). În
cadrul noii zidiri a omului celui nou, adică a Bisericii lui Dumnezeu
pe pămînt, Duhul este unul; şi oricine intră în Biserica lui Dumnezeu
primeşte pe Duhul, astfel încît oricît de mulţi noi membri s-ar adăuga
la Sfînta Biserică, ei cu toţii se împărtăşesc de Acelaşi şi Unul Duh
Sfînt al lui Dumnezeu; şi indiferent cît de multe naţiuni, popoare sau
rase se adaugă Bisericii lui Dumnezeu, Duhul de ele astfel primit nu Se
schimbă, ci rămîne de-a pururi Acelaşi, Unul, Sfînt şi Neschimbat.
De aceea nu sînt cei dintre neamuri străini şi locuitori vremelnici în
Biserică, ci sînt împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui
Dumnezeu, ca şi toţi ceilalţi membri ai Sfintei Biserici. Căci Biserica
se întemeiază pe sfinţenie, iar piatra ei unghiulară este Sfântul
sfinţilor şi Cel mai presus de toţi sfinţii, şi prin urmare potrivit
dumnezeiescului plan, toţi membrii s-ar cuveni să fie sfinţi.
Sfinţi se şi numesc toţi cei care, mai înainte de întruparea lui Hristos, L-au aşteptat pe El şi au nădăjduit în El, şi toţi cei care, după sfîntă Întruparea Lui, L-au recunoscut pe El ca Dumnezeu, Fiu al lui Dumnezeu, Mîntuitor, Răscumpărător, Învietor din morţi şi Judecător.
Păcatul alienează şi înstrăinează pe om
de Dumnezeu, dar prin Domnul Hristos lisus alienarea şi despărţirea de
Dumnezeu se desfiinţează, şi toţi credincioşii, fie ei iudei sau păgîni,
se fac casnici ai casei lui Dumnezeu, de către Domnul lisus Hristos şi
prin El. O, fraţilor, Domnul lisus Hristos
ne-a dăruit nouă ceva mai scump şi mai măreţ decît însăşi viaţa: El ne-a
dăruit pacea şi prietenia cu Dumnezeu, iar această pace sfîntă este mai
mare şi mai nepreţuită decît orice viaţă, oricît de bogată, dar
petrecută în înstrăinare faţă de Dumnezeu.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Făcătorul Păcii şi Dătătorul de Pace, ţine-ne pre noi pînă
la sfîrşit întru pacea cu Domnul. Căci Ţie se cuvine toată slava şi
mulţumirea în veci, Amin!
