Deci, ei hotarandu-se sa-si pazeasca fecioria, si-au impartit saracilor averea lor si s-au facut amandoi monahi, el intr-o manastire de calugari, ea intr-o manastire de fecioare, in slujba lui Hristos, nevoindu-se in rugaciune si ascultare, arzand ca doua faclii in dragoste de frati si in aspra petrecere.
Si, fiind prinsi de stapanitorul Ursus si adusi la intrebare, au fost batuti rau si, aducand niste trestii ascutite, dregatorul a poruncit slujitorilor sa-i intepe pe sub unghiile mainilor si picioarelor. Iar Sfintii rabdau, strigand: "Noi slujim lui Hristos. Dumnezeul cel adevarat, iar de zeii cei deserti ne lepadam". Si li se taiara mainile si picioarele, iar la urma si capetele. Si era Sfantul Galaction de trezeci de ani, iar Sfanta Epistimi de sasesprezece ani. Dumnezeului nostru, slava!
Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Ioan Gurã de Aur.
Deci, l-au si dat pe el la invatatura cartii si au pus pe langa dansul invatatori si slujitori, ca sa umble cu dansul, iar el sa umble calare. Dar Ioan nu avea trebuinta de nimic, nici de sjujitori, nici de cai, ci cu smerenie se nevoia la invatatura. Si, asa, s-a salasuit intru dansul intelepciunea lui Dumnezeu. Si ii erau lui invatatori Libanius filosoful si Andragat.
Iar, murind tatal sau, el a ramas orfan, iar maica sa, vaduva tanara, ca de curand iesise din casa ei parinteasca. Deci, Ioan, ducandu-se la Atena, a deprins acolo toata invatatura si a biruit in cuvant si pe Antimie filosoful si a adus pe multi la botez. S-a intors, dupa aceasta, la Antiohia si poftea sa primeasca viata calugareasca. Iar maica sa, luandu-l de mana dreapta, l-a dus pe el in camara sa si, sezand pe marginea patului unde il nascuse pe el, varsa paraie de lacrimi. Si, la acele lacrimi, prea putine cuvinte adaugand, zicea catre dansul: "Eu, fiule, nu m-am veselit cu tatal tau, pentru scurtimea vietii lui, Dumnezeu asa voindu-ne sa fim, tu orfan, iar eu vaduva si moartea tatalui tau asa facandu-se. Si nici un rau, din cele ce mi s-au intamplat, n-a putut sa ma sileasca si sa ma duca la a doua nunta, ca sa aduc si alt barbat in casa tatalui tau. Ci, am petrecut ca intr-o furtuna sau ca intr-un cuptor de foc, in vaduvie rabdand, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, toate ispitele ce mi s-au intamplat si, vazandu-ti fata ta, avand asemenea inchipuire cu a tatalui tau, adeseori mi se face si se pazeste in sufletul meu mare adeverire si mangaiere. Afara de aceasta, nici averile tatalui tau nu le-am pierdut cu nevoia vaduvei si cu cheltuielile cele multe, ci si pe acelea le-am pazit intregi, fiindu-ti de trebuinta spre ajutorul tau. Iar dupa ce ma vei da pamantului, atunci iti vei indeplini gandul tau, precum vei voi."
Deci, Ioan ascultand rugaciunile maicii sale, a asteptat moartea ei si a ingropat-o pe ea. Apoi, si-a impartit bogatia sa si pe robii sai i-a slobozit si, ducandu-se in manastire, s-a calugarit si minuni multe a inceput a face. Iar noi cu adevarat sa-i zicem maicii lui: "Fericita esti tu intre femei, ca un fiu ca acesta ai nascut, fericim vaduvia ta, fericita este si rabdarea ta. Pentru aceea, cu adevarat, nu te vom numi pe tine femeie, ci barbat desavarsit, ca barbateste, pana la sfarsit, ai rabdat." Drept aceea si voi, bune femei, parasiti-va de rautatile voastre, ca femeia cea buna si dupa moarte il mantuieste pe barbat.
Sinaxar 5 Noiembrie
În fruntea oraşului se afla atunci guvernatorul sirian Secund, numit de romani, care era un aspru prigonitor al creştinilor. Pentru a-i intimida, acesta obişnuia să prezinte pe străzi uneltele de tortură folosite de el. Simpla suspiciune de a face parte din "secta galileiană" (aşa erau numiţi creştinii de către păgâni), era de ajuns ca să fii arestat şi torturat. În ciuda acestor practici, mulţi dintre creştini au preferat să se dea pe mâna lor ca să sufere pentru Hristos.
Un bătrîn pe nume Onufrie, care îşi ascundea meseria de preot şi monah sub haine de cerşetor, mergea din casă în casă pentru a cerşi, propovăduind religia lui Hristos oriunde simţea că putea întoarce pe păgâni la calea cea dreaptă.
Într-o zi acesta a ajuns la poarta casei lui Leuchipe. Dîndu-i pomană, bătrânul a văzut-o pe femeie foarte tristă şi a întrebat-o care este cauza. Spunîndu-i despre necazul ei din familie, Onufrie a început să o consoleze, vorbindu-i de singurul Dumnezeu adevărat, cel atoateştiutor şi atotputernic, care miluieşte şi ascultă rugăciunea celor care se întorc la El cu credinţă. Sufletul lui Leuchipe s-a umplut de speranţă şi a acceptat să fie botezată la creştini. Curând după aceasta, i s-a arătat în vis că va naşte un fiu care va fi un adevărat discipol al lui Hristos. La început, Leuchipe nu i-a împărtăşit vestea cea minunată soţului ei şi, abia după ce s-a născut copilul, i-a mărturisit secretul şi l-a convins şi pe el să se boteze.
Ei l-au numit pe copil Galaction şi l-au crescut în evlavia creştină, asigurîndu-i o bună educaţie. Băiatul şi-ar fi putut foarte bine construi o carieră strălucită dar a ales viaţa monahală curată şi singuratică, trăită în rugăciune.
Când Galaction a împlinit 24 de ani tatăl său i-a găsit o mireasă frumoasă şi dreaptă, numită Epistimi. Fiul nu a ieşit din cuvântul tatălui său, dar prin lucrare dumnezeiască, nunta a fost amânată. Vizitînd-o pe cea care urma să-i fie încredinţată, Galaction i-a dezvăluit treptat credinţa sa. În cele din urmă, a reuşit să o convingă să se boteze în credinţa lui Hristos, botez făcut în secret chiar de el.
Pe lîngă Epistimi, s-a mai botezat şi un servitor de-al casei, numit Evtolmie. Noii iluminaţi, sub îndrumarea lui Galaction, au hotărât să-şi dedice viaţa monahismului. Astfel, ei au părăsit oraşul, îndreptîndu-se spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici şi alta pentru călugări. Toţi vieţuitorii mănăstirilor era bolnavi şi bătrâni, astfel încât cei trei au fost nevoiţi să ducă cu ei toate cele trebuincioase lucrărilor fizice.
Timp de mai mulţi ani, călugării s-au nevoit în muncă, rugăciune şi post. Odată, Epistimi a avut un vis în care ea împreună cu Galaction erau într-un palat minunat, în faţa unui rege strălucitor care le punea nişte coroane de aur pe cap. Aceea avea să fie o premoniţie pentru mucenicia pe care urmau să o sufere.
Păgânii aflară de existenţă mănăstirilor şi au trimis armate să-i prindă pe monahi, însă aceştia au reuşit să se ascundă în munţi. Galaction nu a vrut să fugă ci rămânînd în chilia lui, citea Sfânta Scriptură. Când Epistimi a văzut cum păgânii îl duceau pe Galaction în lanţuri, a rugat-o pe stareţă să o lase şi pe ea să plece, vrând să îndure mucenicie pentru Hristos împreună cu logodnicul şi învăţătorul ei. Stareţa a binecuvântat-o şi plângînd i-a dat drumul.
Sfinţii au fost puşi la munci groaznice, în timp ce se rugau şi slăveau pe Dumnezeu. Li s-au tăiat mâinile şi picioarele, apoi limba şi, în cele din urmă, capul.
Evtolmie, fostul servitor al lui Epistimi, devenit şi el creştin în secret, a luat pe asuns trupurile şi le-a îngropat cu cinste. Mai târziu tot el a lăsat mărturie scrisă despre viaţa curată şi moartea glorioasă a celor doi mucenici, atât pentru cei de atunci cât şi pentru posteritate.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli din cei saptezeci, Ermeu, Lin, Gaie, Filolog si Patrova.
Acestia toti erau din cei saptezeci de ucenici ai lui Hristos.
Si Patrova, de care aminteste si dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola
sa catre Romani, a fost facut episcop la Potiola, pe multi a botezat si
i-a adus la Hristos. Iar Ermeu, de care aminteste, de asemenea, Sfântul
Pavel în Epistola catre Romani, a fost facut episcop filipenilor. Iar
Lin, dupa cum spune Apostolul Petru, a ajuns episcop al Romei celei
mari. Iar Gaie, de care iarasi aminteste Apostolul, a fost episcop
Efesului, dupa Preasfântul Timotei. Iar Filolog (si de acesta aminteste
Apostolul) a fost asezat episcop la Sinopi de Andrei cel întâi chemat.
Acestia fiind episcopi în cetatile aratate si multe încercari si
necazuri suferind pentru cuvântul dreptei credinte si pe multi învatând
si lui Hristos aducându-i, s-au savârsit în Domnul.
Tot în aceasta zi, pomenirea
Sfintilor: Domnin, care în foc s-a savârsit; Timotei, Teofil si Teotim,
care s-au savârsit fiind batuti cu pumnii; Doroteu prezbiterul, care s-a
savârsit fiind dat fiarelor; Eupsihie si Carterie, care s-au savârsit
taindu-li-se partile cele ascunse; Silvan, care s-a savârsit fiind batut
în temnita cu pumnii; si Pamfil, care s-a savârsit în temnita strujit.
Acestia erau pe vremea lui Maximian tiranul si a lui Urban
guvernatorul Palestinei. Deci mult nevoindu-se Fericitul Domnin, si mai
înainte de savârsirea muceniciei, a fost osândit înca la multe chinuri
si aproape de sfârsitul sau a fost osândit si la tortura prin foc. Iar
pe Timotei si pe Teotim si pe Teofil, cei ce erau în floarea
tineretilor, frumosi si placuti la fete, i-a osândit tiranul la bataia
cu pumnii. Iar pe Doroteu, cucernicul si sfântul batrân, l-au dat spre
mâncare fiarelor. Iar pe Carterie si Eupsihie, care aveau vârsta
barbatiei depline, i-au prefacut în ceata scopitilor, taindu-li-se
partile cele ascunse. Iar pe Silvan, l-a osândit la baie în locul ce se
zice Fanon. Iar pe trei fecioare le-au dat la desfrânare, si pe altele
le-au pus la închisoare. Si toate acestea într-un singur ceas le-a
lucrat tiranul. Iar Pamfil cel împodobit cu toata întelepciunea si
virtutea, cumplit fiind batut o data si de doua ori si împreuna cu alti
marturisitori fiind aruncat în temnita, sfârsitul muceniciei a luat,
savârsindu-se în Hristos.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Grigorie Arhiepiscopul si marturisitorul Alexandriei.
Acest între sfinti Parintele nostru Grigorie din tânara vârsta a
iubit pe Hristos si s-a împodobit pe sine cu toate virtutile cele dupa
Dumnezeu. Drept aceea, dupa savârsirea preasfântului papa al
Alexandriei, din dumnezeiasca pronie a fost hirotonit arhiepiscop
Alexandriei, de catre episcopii ce se adunasera împreuna si de catre
poporul iubitor de Hristos. Si s-a facut prea ales dascal Ortodoxiei,
fiind blând, smerit, milostiv, parinte sarmanilor, sprijinitor
vaduvelor, povatuitor ratacitilor, doctor bolnavilor, mângâiere celor
scârbiti. Si se putea vedea ca toti se bucurau si se veseleau pentru
dânsul. Dar lucratorul de sminteala diavolul, intrând în împaratul
acelei vremi Leon luptatorul împotriva icoanelor si insuflându-i
socotinte prea întinate, l-a facut sa trimita sa aduca pe sfântul legat
de la Alexandria la Constantinopol. Si aceasta facându-se si
înfatisându-se sfântul înaintea lui, l-a mustrat pe împarat înaintea a
tot senatul, numindu-l eretic si fara de Dumnezeu si necredincios. Iar
tiranul, nesuferind ocarile acestea, i-a sfâsiat trupul cu ranile,
batându-l cu vine de bou. Iar sfântul cu multumita suferind bataia,
zicea catre cei de fata: "Pentru sfânta icoana a Hristosului meu, gata
sunt a suferi taiere peste toate partile trupului meu". Acestea auzind,
spurcatul împarat, a poruncit ca sfântul sa fie surghiunit. Si mergând
fericitul în surghiun, si ani câtiva acolo petrecând, si-a dat sufletul
în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Castor si Agatanghel, care prin sabie s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Întru aceastã zi, cuvânt al Precuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre rugãciune.
Rugaciunea este pazitoare a intregii intelepciuni, a maniei pedepsire, a ingamfarii umilire, a pomenirii de rau curatire, a invidiei surpare, a paganatatii indreptare. Rugaciunea este putere a trupurilor, ocarmuire a casei, buna asezare a cetatii, tarie a imparatiei, biruinta in razboaie, intemeierea pacii. Rugaciunea este pecete a fecioriei, credinta a nuntii, arma a calatorilor, a celor ce dorm pazitoare, a celor ce privegheaza indrazneala, a plugarilor buna aducere de roade, a corabierilor mantuire.
Rugaciunea este ajutatoarea celor ce se judeca, slabire a celor legati, inima buna a celor intristati, dulceata a celor ce se bucura, mangaiere a celor ce plang, praznic al celor ce nasc, cununa a celor casatoriti, ingropare a celor ce mor. Rugaciunea este vorbirea cu Dumnezeu, intocmai cinstire cu ingerii, a bunatatilor sporire, abatere de la rautati, indreptare pacatelor. Rugaciunea lui Iona i-a facut casa in pantecele chitului, iar pe Ezechia din portile mortii la viata l-a intors. Tinerilor din Babilon, vapaia cuptorului in stropi de roua a prefacut-o, iar Ilie, prin rugaciune, a legat cerul sa nu ploua trei ani si sase luni.
Vedeti, fratilor, cate poate rugaciunea. In toata viata oamenilor nu este alta avere mai cinstita decat rugaciunea. De aceasta niciodata sa nu va departati. Ci, sa nu rugam, ca nu desarta sa se faca osteneala noastra, precum a zis Domnul: "Cand stati, rugati-va, lasati orice aveti asupra cuiva, ca si Tatal vostru cel ceresc sa va lase greselile voastre." Vedeti, fratilor, ca in zadar ne ostenim, rugandu-ne, daca avem vrajba cu cineva. Si iarasi Domnul zice: "Daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti aduci aminte ca are cineva ceva asupra ta, lasa-ti darul tau inaintea altarului si, ducandu-te, impaca-te intai cu fratele tau si atunci, venind, adu-ti darul tau." Asadar, aratat este ca, daca nu vei face aceasta mai intai, toate cate aduci sunt neprimite. Iar daca vei face porunca Stapanului, atunci cu indrazneala roaga-te Domnului zicand: "Lasa-mi, stapane, datoriile mele, precum si eu am lasat fratelui meu, implinind porunca Ta". Si-ti va raspunde Iubitorul de oameni: "Daca ai lasat, iti las si eu. Daca ai iertat, iti iert si eu ale tale, ca stapanire am pe pamant sa iert pacatele. Lasati, si vi se va lasa voua".
Vedeti iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea neasemanata, vedeti bunatatea lui Dumnezeu cea nemasurata. Ati auzit, in scurt, mantuirea sufletelor voastre. Dumnezeului nostru, slava!
• Pomenirea Sfinţilor Preacuvioşi Mucenici Galaction şi Epistimia
Amîndoi s-au născut în cetatea feniciană a
Edessei. Mai înainte de a îl naşte pe Galaction, maica lui, Leucippa
[Leuchipa], fusese stearpă. Ea nu a rămas însărcinată decît după ce a primit Sfîntul Botez.
După botezul ei şi după ce i s-a născut fiul, Leucippa 1-a adus şi pe
soţul ei [Cleitophon] la Sfînta Credinţă şi 1-a botezat şi pe fiu.
Ajungînd Galaction la vîrsta căsătoriei, buna lui maică s-a săvîrşit
către Domnul. Atunci tatăl lui 1-a logodit cu fecioara Epistimi, care
era păgînă. Galaction însă nu a dorit căsătoria. Cu
credinţa şi cu harul de la Dumnezeu el a obţinut nu doar ca Epistimi să
primească Sfîntul Botez, ci chiar să îi urmeze lui în viaţa monahală.
Astfel ei amîndoi s-au retras la Muntele Publion, unde Galaction a
intrat într-o mănăstire de bărbaţi, iar Epistimi, în una de fecioare. Ei
s-au arătat, fiecare în mănăstirea lui, ca nişte luminători de vieţuire
călugărească fraţilor. Ei au fost primii la ascultare, primii la
nevoinţă, primii la rugăciune, primii în smerita cugetare şi în
dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Ei nu au mai ieşit din
mînăstirile lor şi nu s-au mai văzut unul cu celălalt decît înaintea
morţii lor celei muceniceşti. Aceasta s-a întîmplat în timpul
sălbaticelor persecuţii din vremea împărăţiei lui Deciu. Ei au fost
aduşi înaintea necuratului tribunal, şi mai întîi Galaction a fost
biciuit sălbatic. Privind la el, Epistimi pîngea cu amar. Din această
pricină, a fost şi ea biciuită, bestial. La urmă lor li s-au tăiat
mîinile, picioarele şi capetele. Prietenul lor, Eutolius, a luat
trupurile lor şi le-a îngropat cu cinste. Eutolie fusese sclav în casa
părinţilor Epistimiei, iar mai apoi împreună-nevoitor întru călugărie cu
Sfîntul Galaction. El a scris viaţa acestor minunaţi sfinţi mucenici ai
Domnului, care s-au încununat cu cununa nepieritoarei slave la anul
253.
• Pomenirea Sfinţilor Apostoli Patrova, Hermes, Linos, Gaius şi Philologus
Aceştia cu toţii au fost din numărul
celor șaptezeci de Apostoli mai mici. Patrova a fost episcop al cetăţii
Neapolis, Hermes al Filipoposului (Romani 16: 15), Linos al Romei (II
Timotei 4: 21), Gaius al Efesului (Romani 16: 23), iar Philologus al
Synopei (Romani 16: 15). Ei cu toţii au împlinit cu dragoste Legea lui Hristos şi s-au strămutat la urmă întru cereasca Lui Împărăţie.
• Pomenirea Sfântului Iona, Episcopul Novgorodului
El s-a născut chiar în cetatea Novgorodului şi a
rămas orfan de mic. O anume văduvă temătoare de Dumnezeu 1-a luat pe
copil şi 1-a crescut cu îngrijire în casa ei, ca pe un fiu. Privind la
copil, Mihail cel Nebun pentru Hristos din Klops a grăit către el,
prorocindu-i: „Ivanuşka, să te sîrguieşti la carte, căci ai să fii
Vlădică al Marelui Novgorod!”. Cu adevărat, după moartea Arhiepiscopului
Eftimie, lona a fost ridicat şi sfinţit în locul lui. El a fost evlavios şi milostiv mai mult decît toţi oamenii.
El a zidit mulţime de biserici şi mînăstiri şi şi-a păstorit turma ca
un păstor bun, punîndu-şi sufletul pentru oile lui. Lui i s-a oferit
scaunul patriarhal al Moscovei, pe care însă 1-a refuzat cu
înţelepciune, arătînd către vîrsta lui înaintată. El s-a săvîrşit către
Domnul cu pace în cinci zile ale lunii noiembrie, din anul 1570, şi s-a
strămutat cu veselie la locaşurile cele cereşti gătite lui de Domnul. La
o sută de ani după cinstită adormirea lui Novgorodul a fost cuprins de
un incendiu cumplit. Prin intermediul lui s-a aflat că moaştele acestui
sfînt nu au putut fi mistuite de limbile focului, ci dimpotrivă,
începînd de atunci ele au arătat putere făcătoare de minuni şi au
început să reverse miros de bunămireasmă.
Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimi
Galaction şi Epistimia
Fumul deşart al lumii îl au lepădat.
Ei răstignitu-şi-au ale trupului patimi,
Şi cu duhul s-au înălţat la cer.
În inima lor la fiece bătaie
Numele Domnului ei îl rosteau,
Şi-n inimă pentru dragostea Lui primit-au răstignire.
Sosesc torţionarii.
Giaction, viteaz, merge la chinuri,
Pe-ale lui urme, aproape, merge Epistimi:
„Iubitul meu frate, nu grăbi aşa!
Eu din mîna ta primit-am Botezul cel Sfînt!
Cuvine-se şi-acum să mă iei cu tine,
Chinurile tale cu mine să-mparţi!
Deşi nevrednică sînt, iubitul meu frate,
Eu voiesc cu tine pentru Hristos să mor ! ”.
Sfinţii Galaction şi Epistimia
Pre Hristos proclamă către cei păgîni.
Ei sufletele-şi dau în amare chinuri,
Pe ele le primeşte dreapta lui Hristos.
Ei acum în ceruri locuiesc cu îngeri,
Sfintul Galaction şi Epsitimi Sfânta.
Cugetare
Iubirea trupească este faţă de iubirea duhovnicească mai palidă decît este umbra faţă de substanţa solidă. Frăţia de sînge este ca un nimic pe lîngă frăţia de duh.
Tatăl lui Galaction 1-a logodit pe fiul
lui cu fecioara păgînă Epistimi. Dar Galaction a botezat-o pe Epistimi,
iar apoi au ales amîndoi calea călugăriei.
Dragostea lor trupească s-a preschimbat în dragoste duhovnicească, care a fost mai tare ca moartea.
Atît de mult a iubit-o duhovniceşte
Galaction pe logodnica lui Epistimi, încît el nu a mai dorit să o vadă
cu ochii cei trupeşti.
Nici legătura fizică şi nici prezenţa fizică nu sînt necesare adevăratei iubiri, duhovniceşti.
Atît de mult 1-a iubit duhovniceşte
Episitmi pe logodnicul ei, Galaction, încît, aflînd că este dus la
chinuri, a alergat după el, implorîndu-1 să nu o respingă, ci să o
primească şi pe ea să îi împărtăşească chinurile pentru Hristos, aşa cum
şi el împărtăşise cu ea Adevărul credinţei, pe Hristos Domnul. Cînd
torţinarii au biciuit trupul gol al lui Galaction, sfînta Epistimia a
plîns. Dar cînd amîndurora li s-au tăiat mîinile şi picioarele, ei
amîndoi s-au bucurat şi L-au preaslăvit pe Hristos. Iată
cît de mare a fost iubirea lor pentru Mîntuitorul lisus Hristos şi iată
cît de mare a fost iubirea duhovnicească a unuia faţă de celălalt!
Cu adevărat, iubirea trupească este ca un fluture multicolor care trăieşte o zi şi moare, pe cînd iubirea duhovnicească veşnică este, mai tare ca moartea.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata lucrare a Duhului Sfînt Dumnezeu asupra celor botezaţi (Fapte 16):
- La cum Sfîntul Pavel, sosind la Efes, a văzut botezîndu-se oameni cu botezul pocăinţei, al lui loan Botezătorul;
- La cum el şi-a pus mîinile peste ei iar asupra lor S-a pogorît Duhul Sfînt;
- La cum ei s-au umplut cu putere de sus, şi au grăit în limbi şi au prorocit.
Predică
Despre ridicarea omului prin Învierea şi Înălţarea lui Hristos
– „Mai presus decît toată începătoria şi stăpînia şi puterea şi domnia
şi decît tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în
cel viitor. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui” (Efeseni 1: 21 -22).
Iată înălţimile la care îl ridică
Dumnezeu pe om! Căci nu despre firea dumnezeiască a Domnului se grăieşte
mai sus, ci despre firea lui omenească.
Cuvintele citate ale Apostolului nu se referă la Cuvîntul coetern al Tatălui, ci ele grăiesc despre omul lisus, pe Care Dumnezeu L-a ridicat din morţi şi L-a înălţat – nu doar mai presus decît lumea vizibilă şi pieritoare, ci chiar mai presus şi decît lumea invizibilă şi veşnică a puterilor cereşti; mai presus decît toate ierarhiile celor nouă cete îngereşti; mai presus decît orice fiinţă creată, cunoscută sau necunoscută; şi mai presus decît orice nume din lumea materială sau cea spirituală.
Fraţilor,
vedem noi oare cum Atotslăvitul nostru Făcător a împlinit făgăduinţa pe
care a dat-o strămoşului Adam atunci cînd 1-a izgonit din Paradis, şi
făgăduinţa pe care a formulat-o în cuvinte şi mai limpezi faţă de
Avraam, şi pe care a repetat-o din ce în ce mai clar faţă de proroci şi
de împăratul David? Vedem noi oare cum Domnul Savaot a pus
început preaslăvirii rasei umane prin aceea că L-a preaslăvit pe Omul
lisus, pe Fiul lui Dumnezeu, în Care S-a întrupat Dumnezeu? Fiind Cel
Dintîi în slavă, Dumnezeu pe El L-a preaslăvit mai întîi, iar apoi, în
minunată şi ierarhică rînduială, pe toţi cei care se numără cu El, şi
care prin harul Duhului Sfînt sînt numiţi şi scrişi în Cartea Vieţii
spre slava cea veşnică. Pe bună dreptate o cîntă Biserica pe
Maica Domnului astfel: „Ceea ce eşti mai cinstită decît Heruvimii si mai
slăvită, fără de asemănare, decît Serafimii”. Căci
atunci cînd Fiul lui Dumnezeu este preaslăvit, atunci se preaslăveşte
şi Preasfîntă Maica Lui, precum şi Sfinţii Apostoli, după cuvîntul Lui
cel rostit către Tatăl: „Părinte, voiesc ca, unde sînt Eu, să fie
împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat” (loan 17:24). Iată colosalele urmări ale pogorîrii lui Dumnezeu pe pămînt! Iată roadele negrăite ale Patimii Lui!
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase
Mîntuitorul nostru, Cela Ce eşti întocmai în dumnezeire cu Tatăl şi cu
Duhul Sfînt, ajută-ne nouă să ne desprindem din bezna duhorii păcatului
şi nebuniei trupeşti a lumii acesteia pieritoare, mai înainte de al
nostru sfîrşit! Căci numai Ţie se cuvine toată închinarea şi slava în
veci, Amin!