sâmbătă, 2 noiembrie 2024

13 noiembrie – Sf. Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Antonin, Nichifor, Gherman și Manetha; Sf. Cuv. Mc. Damaschin

 


 


 




• Pomenirea Sfântului Ioan Hrisostom [Gură de Aur], Patriarhul Constantinopoluluisf_ioan_gura_de_aur_hrisostom_patriarhul_constantinopolului
Sfîntul loan Gură de Aur s-a născut la Antiohia în anul 354. Tatăl lui, Secundus, a fost mare comandant de oşti în armata imperială [Stratilat], iar mama lui s-a numit Anthusa. Fiind dotat cu geniu intelectual şi studiind în profunzime filozofia greacă, tînărul loan a văzut la sursă cît de nesatisfăcător şi, în final, de dezgustător este păgînismul elenist. Prin studiu şi trăire el a văzut că numai credinţa creştină răspunde setei neostoite de adevăr a sufletului şi minţii omeneşti, şi a îmbrăţişat-o cu ardoare. Tînărul aristocrat loan a primit Sfîntul Botez din mîinile marelui Meletie, Patriarhul Antiohiei, precum mai tîrziu au primit şi părinţii lui loan Sfîntul Botez. După moartea părinţilor lui, loan s-a tuns monah şi s-a dăruit pe sine tuturor asprelor nevoinţe călugăreşti. El apoi a scris celebrul tratat „Despre Preoţie”, iar după ce 1-a încheiat, i s-au arătat lui în vedenie Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel care i-au prorocit o viaţă de mare misiune, de mare har şi de mare suferinţă. Cînd a fost să fie hirotonit întru preot, îngerul lui Dumnezeu s-a arătat simultan lui loan şi Patriarhului Flavian (succesorul Sfîntului Meletie la Scaunul Patriarhal al Antiohiei). Pe cînd Patriarhul oficia slujba hirotoniei, mulţimea a putut vedea un porumbel alb strălucitor zburînd deasupra capului celui care se hirotonea, loan. Covîrşitorul său har de înţelepciune, de viaţă ascetică, şi de putere în cuvînt, a făcut ca Sfîntul loan să fie chemat a fi Patriarh al Constantinopolului de către împăratul Arcadie. Ca Patriarh al marii cetăţi el a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de şase ani, cu o ardoare a sfinţeniei şi o înţelepciune poate fără egal în Istoria Bisericii. El a trimis misionari la celţii păgîni şi la sciţi şi a desfiinţat simonia [cumpararea preoţiei cu bani] în Biserică, scoţînd mulţi episcopi din scaune, care fuseseră hirotoniţi astfel. El a extins larg lucrările caritabile în Biserică şi a alcătuit rînduiala Dumnezeieştii Liturghii care îi poartă numele. El i-a ruşinat cu putere pe eretici, a dat pe faţă nelegiuirile împărătesei Eudoxia care otrăveau viaţa publică şi moralitatea poporului şi a dăruit Bisericii tezaur nepreţuit şi nesecat de scrieri, omilii, predici, şi tîlcuiri la Sfintele Scripturi, izvorîte din mintea şi gura lui de aur. Poporul creştinesc 1-a adorat, invidioşii 1-au urît de moarte, iar nelegiuita Eudoxia 1-a alungat de două ori în exil. Sfîntul loan Gură de Aur a petrecut în exil un total de trei ani, şi în exil a şi murit, în satul Comana din Georgia, în ziua Praznicului Înălţării Sfintei şi de Viaţă-Făcătoarei Cruci, la 14 septembrie, anul 407. Mai înainte de săvîrşirea lui, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel i s-au arătat iarăşi, precum i s-a arătat şi Sfîntul Sfinţit Mucenic Vasilisc (Episcopul Comanilor, pomenit în ziua de 22 mai), în a cărui biserică a şi primit pentru ultima oară Sfînta Împărtăşanie.
Ultimele lui cuvinte rostite pe pămînt au fost acestea: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.
Rostindu-le, sufletul sfînt al acestui Mare Sfînt al Bisericii a ieşit din trup şi s-a înălţat către Domnul. Capul Sfîntului loan Gură de Aur odihneşte în Biserica Adormirii Maicii Domnului de la Moscova, iar sfântul lui trup se află azi în Italia, la Vatican.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Antonin, Nichifor, Gherman şi Manethasf_nichifor_cezareea
Primii trei priveau la păgîni cum se închină la idoli cu urlete şi topăieli, cu ocazia unui necurat festival păgînesc al lor. Şi îndîrjindu-se atunci cu duhul, au păşit iară teamă înaintea acelei mulţimi şi L-au propovăduit pe Unul Dumnezeu Cel în Treime închinat şi Slăvit. Firmilian, eparhul Cezareei Palestinei unde s-au întîmplat acestea, s-a aprins de ură împotriva lor din pricina aceasta şi a poruncit ca cei trei creştini să fie decapitaţi pe loc. Manetha a fost o fecioară creştină care a mers pe urma celor trei, pe cînd erau duşi la locul de ucidere. Pentru aceasta a fost arestată şi ea, şi după torturi bestiale şi prelungite, a fost arsă de vie, dîndu-şi astfel şi ea în mîinile lui Dumnezeu sfîntul ei suflet. Aceştia patru au luat cu toţii mucenicia la anul 308, şi s-au sălăşluit întru bucuria cea iară de sfîrşit a Dumnezeului Celui Veşnic.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Mucenic Damaschin
El s-a născut la Galata, în Constantinopol, şi s-a numit la început Diamantis. În tinereţile lui el a dus o viaţă de desfrînări, făcîndu-se chiar şi musulman. Dar 1-a cuprins după aceea cumplita remuşcare a inimii şi, lepădînd toate, Diamantis a plecat la Sfîntul Munte Athos. El acolo s-a curăţit cu cele mai aspre nevoinţe călugăreşti timp de doisprezece ani încheiaţi, ca monah în Lavra Sfîntului Athanasie. El însă a dorit cu sete mucenicia, spre curăţirea păcatelor lui. De aceea monahul Damaschin a mers la Constantinopol şi, intrînd în moschei, îşi făcea mare Sfînta Cruce şi striga tuturor musulmanilor că mincinos este Mohamet al lor, şi că singurul Adevăratul Dumnezeu este Dumnezeul Treimic al creştinilor, iar Iisus Hristos este Mîntuitorul, Fiul Lui. El a fost decapitat înaintea porţii Fanarului , în a treisprezecea zi a lunii noiembrie, din anul 1681. Sfintele lui moaşte odihnesc la Halki, în Mănăstirea Sfintei Treimi.


Luna noiembrie în 13 zile: pomenirea celui între Sfinti Pãrintele nostru Ioan Gurã de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (+407). Sfantul Ioan Gura de Aur
        Acest mare dascal si luminator al lumii a fost din marea cetate Antiohia, nascut la anul 344, din parinti dreptcredinciosi: tatal lui se numea Secund si era capetenia Siriei, iar mama sa, Antuza.
        Din frageda varsta, a pierdut pe tatal sau, iar mama sa, nemaicasatorindu-se, desi era foarte tanara, isi inchina viata cresterii copilului ei. El a fost botezat la varsta de 20 de ani si a avut parte, prin grija mamei sale, de cei mai vestiti dascali din Antiohia: Libanius si Andragatie. Indata, inca de la inceput, Sfantul atata o mare dragoste catre stiinta vorbirii si, cu nevointa se puse la invatatura si, cu ascutimea mintii ce avea, a deprins toata stiinta elineasca. Tot asa a ajuns si la stapanirea crestinestilor Scripturi, avand doi indrumatori de seama: pe arhiepiscopul Antiohiei, Meletie, si pe Diodor, episcopul din Tars, capetenia scolii din Antiohia.
        Mai era in Antiohia si o casa crestineasca de asceti, pe care o conducea un nevoitor mai in varsta, Carterius cu numele, de unde Sfantul Ioan, si alti tineri ca el, dezgustati de o viata calduta, fara duh de jertfa, faceau legaminte ascetice, din dragoste pentru Hristos. Era ca o manastire in cetate. Este timpul cand Sfantul Ioan isi implini visul sau de taina, de a duce o vreme, o viata pustniceasca. In muntii din preajma Antiohiei, el a trait, asadar, patru ani de manastire cu viata de obste si doi ani de pustnicie, intr-o pestera. Deci, ajungand, astfel, la deprinderea vietii ascetice, Sfantul Ioan a fost ridicat la randuiala clericilor de Sfantul Meletie, arhiepiscopul, care-l si botezase si l-a sfintit diacon (381), iar Flavian, urmasul lui Meletie, l-a sfintit preot (386). In aceasta vreme, Sfantul Ioan a scris preafrumoasa lui carte Despre preotie, inchinata prietenului sau Vasilie, cautand sa-si indreptateasca fuga lui de preotie, socotindu-se nevrednic.
        Ca preot, timp de 12 ani, a fost slujitorul si predicatorul neintrecut al patriarhiei din Antiohia, alcatuind multe cuvinte de invatatura. Din acest timp ne-au ramas, de la el, Cuvantarile asupra Evangheliei de la Matei, Cuvantarile despre statui si Cuvantarile la cele 14 Epistole ale Sfantului Apostol Pavel, toate adevarate indreptare pentru o viata desavarsita.
        Intamplandu-se intre timp, ca Nectarie, patriarhul Constantinopolului, a parasit viata aceasta, Sfantui Ioan a fost chemat cu porunca imparatului Arcadie, ca sa fie sfintit patriarh al Constantinopolului, primind hirotonia canonica din mainile patriarhului Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398.
        Ca patriarh, Sfantul Ioan s-a ostenit mult cu raspandirea credintei si convertirea la Ortodoxie a gotilor arieni de la Dunare, cu evanghelizarea locuitorilor de la sate, cu intemeierea de asezaminte pentru bolnavi si saraci, pentru fecioare si vaduve. El nu a incetat nici a predica, pentru indreptarea naravurilor, impotriva luxului, a lacomiei si pentru Evanghelia iubirii de oameni.
        Dintr-o pricina ca aceasta, dupa caderea de la putere a lui Eutropie, primul dregator al imparatiei, Eudoxia imparateasa s-a facut vrajmasa Sfantului Ioan. Si anume, pentru ca, rapind ea, pe nedrept, via unei vaduve sarace, ce se numea Calitropia, Sfantul a sfatuit-o sa nu tina lucrul strain cu sila. Si, nevrand ea sa asculte de cuvintele lui, Sfantul o mustra si o asemana cu Izabela si Irodiada. Iar ea s-a facut cu totul fiara. Si a fost izgonit Sfantul din scaun, intai de dansa, dupa Sinodul tinut la Stejar si condus de patriarhul Teofil, care-l sfintise episcop. Deci, dupa un timp, s-a intors Sfantul, la scaunul sau. Iar, dupa doua luni, a fost izgonit a doua oara si surghiunit de imparatul, la Cucuz, in Armenia. Si, indurand Sfantul multe suferinte, si-a dat cinstitul sau suflet lui Dumnezeu, la Comane, in Armenia. Ultimele sale cuvinte au fost: "Slava lui Dumnezeu pentru toate"! (14sept.407).
        Dar lumea din Constantinopol nu s-a linistit decat la anul 438, cand patriarhul Procul, unul din urmasii Sfantului, a mutat, cu mare alai, moastele Sfantului Ioan, de la Comane, la Constantinopol. Imparatul Teodosie cel Tanar si sora sa Pulheria, au luat parte la serbare, cerand in genunchi iertare pentru parintii lor. De atunci, sfintele lui moaste odihnesc cu cinste in biserica "Sfintilor Apostoli", din Constantinopol.
        Celui mai mare predicator din vremea de aur a crestinatatii, Biserica ii serbeaza pomenirea de trei ori pe an: la 13 noiembrie si apoi la 27 si 30 ianuarie, precum si in fiecare zi, cand se savarseste Liturghia lui.
 


 
 
Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Ioan Gurã de Aur.
        Ne spunea noua parintele Tis de la Amasia ca auzise pe Adelfie, fratele sau, zicand: "Cand Sfantul Ioan Gura de Aur, patriarhul Constantinopolului,  a fost izgonit si surghiunit la Comane, petrecea in casa noastra si pentru acea multa indrazneala si dragoste aveam catre dansul". Si, zicea Adelfie, fratele meu si episcopul de la Cucuz: "Dupa ce fericitul Ioan s-a mutat la Domnul, fiind acolo in surghiun, mare mahnire am avut, ca un barbat ca acesta, invatator al lumii, care cu cuvantul sau veselea Biserica lui Hristos, unul ca acesta in surghiun a raposat.
        Insa, m-am rugat Domnului cu multe lacrimi, ca sa-mi arate mie in care randuiala este si de este numarat intre patriarhi. Si mult rugandu-ma eu, pentru aceasta, intr-o noapte, am vazut in vis pe un barbat foarte luminat la vedere. Si m-a luat pe mine de mana dreapta si m-a dus la un oarecare loc luminos si preaslavit si mi-a aratat mie pe toti invatatorii Bisericii. Iar eu nadajduiam sa vad acolo cu dansii si pe doritul meu Ioan Gura de Aur. Si, dupa ce mi-a aratat mie pe toti si mi-a spus si numele fiecaruia dintr-insii, iarasi luandu-ma de mana, m-a scos pe mine afara. Iar eu mergand dupa dansul mahnit ca nu vazusem, cu arhierei, pe fericitul Ioan.
        Deci, mi-a zis mie: "Ce-ti este? SI de ce esti mahnit? Ca nimeni intrand aici, nu iese de aici mahnit. Iar eu i-am raspuns: Aceasta imi este mie mahnirea, ca, pe iubitul meu Ioan Gura de Aur, nu l-am vazut cu ceilalti episcopi. Iar el mi-a zis mie: Zici de Ioan povatuitorul pocaintei? Si i-am zis: Asa. Deci, mi-a raspuns mie, zicand: "Tot omul, in trup fiind, nu-l poate vedea pe acela. Ca acela la Scaunul Stapanului sta, intre Serafimi si Heruvimi. SI m-am mangaiat de cuvintele lui".




 
 
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre osânda cea fãrã de sfârsit si despre Împãrãtia Cereascã si ca sã avem în minte totdeauna ziua iesirii sufletului nostru.
        Sa intram, iubitilor, fiecare intru a sa constiinta si sa ne gandim la pacate si sa facem judecata asupra noastra, ca nu cumva cu lumea sa fim instrainati, ca infricosatoare este Judecata, groaznic este locul si plin de intrebare si de frica, asemenea si raul cel de foc care va curge. Sa ne aducem aminte de ceea ce s-a zis in Evanghelie: "Ingerii alergand, camara inchizandu-se, facliile stingandu-se, puterile tragand in cuptorul cel de foc". Inca sa te gandesti si la aceasta: daca vreunuia dintre noi i s-ar scoate le iveala astazi, inaintea a tot poporul, un lucru ascuns, apoi, cat nu s-ar ruga ca sa piara mai bine, sa sa se desfaca pamanul cu dansul? Dar cand ar fi martori rai de fata la taina aceea? Apoi, ce defaimare nu vom primi atunci cand, inaintea a toata lumea, se vor aduce la iveala toate, intr-o priveliste ca aceea, inaintea celor stiuti si nestiuti de noi, toti luand aminte? Oh, vai mie, cum voi spune voua nevoia aceea?
        De omeneasca nedumerire surprinsi, sau, mai bine inca se cade a zice, de frica de Dumnezeu, in ce chip vom fi atunci, spune-mi mie, cand legati, cu dintii scrasnind, intru intunericul cel mai din afara vom fi goniti? Drept aceea, pe acestea ce vor sa fie, caderea din imparatie, adica, durerea, legaturile cele vestite din gheena, intunericul cel mai din afara, viermele cel otravit, scrasnirea dintilor, scarba, greutatea raului celui de foc, cuptorul cel nestins, pe toate adunandu-le si inainte punandu-le, averea aceasta adunata sa o dezradacinam, ca boala este aceasta. Iar pe adevarata bogatie luand-o, sa ne izbavesti, de aceasta cumplita saracie, vesnicei Judecati, si bunatatilor celor ce vor sa fie sa ne impartasesti. Ca, daca ne vom sargui si ne vom ruga la Dansul, apoi ne va ierta pe noi Dumnezeu. Iar de nu vom cere de la Dansul, nici nu vom face nimic de acest fel, apoi, cum vom fi noi iertati? Ca fapte bune nu vom indeplini, dormind.
        Ca nici lucrurile cele bune ale lumii acesteia nu este cu putinta a le afla niciodata cel ce doarme; cu cat mai vartos cele duhovnicesti. Ca si de la un prieten, nimic nu va lua cindva cel ce doarme; apoi, cum de la Dumnezeu? Nici parintii nu fac cinste fiilor celor somnorosi; cu mult mai mult Dumnezeu. Nici stapanii nu sufera pe slugile cele lenese; cum, iarasi Dumnezeu va suferi?
        Pentru aceea, sa ne stramtoram putin aici, acum, ca in veci sa ne veselim. Ca stramtorati se cade sa fim aici; de nu, apoi acolo ne asteapta pe noi suferinta. Pentru ce, dar, nu voim sa fim obiditi aici, ca acolo sa ne odihnim de-a pururea? Sa suspinam deci putin, rogu-va pe voi, si sa ne targuim aici, ca atunci sa nu plangem. Aici, acest plans este o fapta buna, iar acolo este fara de folos. Aici, putina vreme te vei veseli iar acolo fara de sfarsit te vei intrista. Sa ne intristam iubitilor, pana ce este vreme. Insa, foarte sa ne ingrijim, ca sa nu zicem, ca bogatul cel nebun (Luca,12,19,20). Daca a iertat acum, acela se ingrijeste de mantuirea sa. Deci, de ea sa ne ingrijim acum! Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.


Sinaxar 13 Noiembrie

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi, Părintele nostru Ioan Gură de Aur (Hrisostomul), arhiepiscopul Constantinopolului.
Sf. Ioan Gura de AurAcest mare şi vestit luminator dascăl al lumii a fost din marea cetate Antiohia, din părinţi credincioşi ortodocşi amândoi; tatăl lui era Secund Stratilatul şi maică-sa Antuza. Chiar de la începutul vieţii sale, a avut mare dragoste pentru ştiinţa cuvintelor şi cu nevoinţa ce pusese la învăţătură şi cu ascuţirea firii ce avea, a învăţat toată învăţătura elinească, făcându-se ucenic lui Libanie şi Andragatie, sofiştilor din Antiohia, iar după aceea al celor ce se aflau în Atena. Şi deprinzând toată înţelepciunea elinească şi creştineştile Scripturi, la a căror săvârşire a cunoştinţei ajungând şi împodobindu-şi viaţa cu curăţie a fost înălţat la rânduiala de cleric de Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, iar de Flavian a fost făcut diacon şi preot. A alcătuit foarte multe cuvinte de învăţătură sfătuitoare pentru pocăinţă şi pentru buna podoabă a obiceiurilor omeneşti, tâlcuind toată dumnezeiasca Scriptură. Deci întâmplându-se a părăsi viaţa aceasta Nectarie patriarhul Constantinopolului, a fost chemat Ioan de la Antiohia, cu votul episcopilor şi cu porunca împăratului Arcadie, şi a fost făcut patriarh al Constantinopolului, primind canoniceşte hirotonia. Deci mai mult a sporit întru nevoinţa tâlcuirii dumnezeieştilor Scripturi şi la dăscălia întrebărilor, prin care pe mulţi a atras la cunoştinţa dumnezeiască şi la pocăinţă. Şi atâta s-a dedat spre nevoinţă şi răbdare, încât mâncarea lui era numai puţină zeamă de orz; şi dormea puţin, însă nu pe pat, ci stând şi ţinându-se de nişte funii. Iar de se muia vreodată de somn, atunci şedea; aşa încât în prisosirea iubirii de oameni, a fost pildă şi altora mulţi. Pentru aceasta şi în cuvintele sale învăţa pe creştini ca să se dea cu totul spre această faptă bună şi să se lase de lăcomie. Pentru care s-a şi certat întâi cu Eudoxia împărăteasa, care s-a şi făcut vrăjmaşă, că aceea luase cu răpire o vie a unei văduve sărace ce se numea Calitropia, care striga cerând ce era al ei. Iar sfântul sfătuia pe împărăteasă să nu ţină lucrul străin în silă. Şi nevrând să-i asculte cuvintele, sfântul o mustra, şi cu pilda Izabelei o vădea.
Iar ea s-a făcut cu totul fiară ţinând cu tărie via. Şi a fost sfântul alungat din scaun întâi de dânsa şi în al doilea rând prin mijlocul episcopilor, care se purtau mai mult silniceşte decât creştineşte. După aceea s-a întors iarăşi la scaunul său. Şi în cele din urmă, sfântul a fost izgonit la Cucuzo al Armeniei şi, petrecând multe scârbe, şi-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu.
Precum se vede la istoria lui, după scoaterea lui din scaun şi după izgonire, cei ce fuseseră îndemnători spre aceasta, căzând în multe feluri de boli, rea moarte au luat. Pătimind aceasta întâi Eudoxia, căci a fost ea întâi întru fărădelege şi a fost pricina pierzării episcopilor. Şi zic că după moartea ei, spre semnul strâmbătăţii ce a făcut Hrisostomului, mormântul în care era îngropată a tremurat treizeci şi doi de ani. Iar dacă s-au adus sfintele moaşte ale Hrisostomului şi s-au pus acolo unde şi acum se află, a încetat acel cutremur.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi noului Mucenic Damaschin, cel din cetatea împărătească, care iarăşi acolo a mărturisit la anul 1681.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Cântare de laudă la Sfântul Ioan Gură de Aur
Sfânta Biserică pre Hrisostom slăveşte,
Pre Gură de Aur, de Domnul iubit,
Pre-Atletul lui Hristos, Neasemănatul,
Pre lauda Bisericii, şi frumuseţea Ei.
El minte adîncă avut-a, cu totul de aur,
De aur a fost şi-adîncă inima lui:
Din ea pe-a lui limbă de aur izvorît-au
Cuvintele vieţii, ca din trîmbiţă de cleştar.
El astfel descoperit-a credincioşilor
Ale tainelor adîncuri,
Scoţînd de-acolo nouă piatra de mult preţ.
A lui minte de înger pătruns-a pân’ la ceruri,
De-acolo aducînd credincioşilor adevărul vieţii, Dumnezeiesc.
Adevărate pururi sînt cele de el descoperite,
El pre toate dăruitu-le-a Domnului Hristos.
El dat-a pe faţă chipul hîd al păcatului,
Şi arătat-a îndată chipul virtuţii cel bun.
El descoperit-a nouă scumpe şi adinei taine,
Frumuseţea toată a Raiului, spre care să ţintim.
El fost-a Evanghelist, tîlcuitor al Scripturii,
Izvorîtor de duhovnicească bucurie,
Zilot apostolic al dreptăţii lui Hristos.
El schinguit a fost precum mucenicii,
Al lui chin el primit-a ca pe-a mîntuirii peceţi.
El pînă la sfîrşit alergat-a cu sfinţenie,
Şi pentru aceasta Biserica pururea-l slăveşte
Pre Sfîntul Hrisostom.
Cugetare
Răsplata şi pedeapsa! Acestea amîndouă sînt în mîinile lui Dumnezeu. Dar aşa cum viaţa aceasta pămîntească o umbră doar este a celei adevărate şi veşnice din Cer, tot astfel răsplata şi pedeapsa aici pe pămînt nişte umbre doar sînt ale răsplatei şi pedepsei care vor fi în ceruri.
Cei mai odioşi prigonitori ai Sfîntului loan Gură de Aur au fost patriarhul Theofil al Alexandriei şi împărăteasa Eudoxia. După moartea mucenicească a Sffntului loan, pedeapsa lui Dumnezeu s-a abătut, cumplită, asupra amîndurora: Patriarhul Theofil a înnebunit, pierzîndu-şi cu desăvîrşire minţile, iar Eudoxia a fost izgonită cu ruşine de la Curtea Imperială de către împăratul Arcadie, soţul ei. Eudoxia în curînd, s-a umplut de o boală hidoasă, căci trupul i s-a umplut de răni rău-mirositoare, care duhneau de departe, răni ce apoi au fost năpădite de viermi. De greaua duhoare ce emana din trupul Eudoxiei, oamenii trebuiau să se ţină de nas cînd treceau pe lîngă casa ei. Neputînd-o nicicum vindeca, medicii încercau cel puţin să inventeze miresme şi parfumuri care cel puţin să atenueze acea cumplită duhoare ce ieşea din ticăloasa fostă împărăteasă, dar în zadar. Aceasta a pierit lent şi în chinuri, putrezind mîncată de viermi. Chiar după moartea ei mînia lui Dumnezeu a urmărit-o, spre a le fi spre pildă tuturor, inclusiv generaţiilor următoare: sicriul cu necuratul ei trup s-a cutremurat, după înmormîntare, timp de treizeci şi patru de ani încheiaţi, zi şi noapte, pînă cînd împăratul Theodosie a adus Sfintele Moaşte ale lui loan Gură de Aur de la Comane la Constantinopol.
Pe cînd, partea Sfântului loan Gură de Aur după a lui sfîntă şi mucenicească săvîrşire care a fost? Ea a fost îmbelşugata răsplată a lui Dumnezeu! Această dumnezeiască răsplată i s-a adeverit prin vedenie înaltpreasfinţitului Adelfus, arhiereul arab care 1-a primt cu dragoste pe Sfîntul loan – a cărui venire i s-a descoperit tot prin vedenie dumnezeiască – la Cucusus, cînd Sfîntul loan a fost tîrît în surghiun acolo.
Aflînd de săvîrşirea din viaţă a dumnezeiescului loan, Adelfus s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi ca să îi descopere lui unde se află sufletul lui loan în ceruri. Stînd astfel la rugăciune, Dumnezeu i-a dăruit o vedenie, prin care i-a descoperit taina. Un înger de lumină 1-a luat de mînă şi a străbătut cu el cerurile, iar pe cale i-a arătat cetele ierarhilor, dascălilor şi învăţătorilor Bisericii, fiecare după treptele şi rînduielile lor, însă Adelfus nu 1-a văzut pe Marele loan în nici unele dintre ele. Atunci îngerul, după ce i-a arătat toate, s-a îndreptat cu el spre ieşirea din Rai şi, văzînd aceasta, sufletul lui Adelf s-a întristat cumplit. Întrebîndu-1 îngerul de ce este trist, Adelfus [Adeltius] i-a răspuns, cum să nu fie, dacă în nici una din cete nu 1-a văzut şi pe dascălul lui iubit, Sfîntul loan Gură de Aur? Dar îngerul atunci, cu faţă luminoasă i-a zis: „O, Părinte, nici un om nu poate vedea faţa Marelui loan în ceruri, cîtă vreme se află încă în trup! Căci el între cetele ce le-ai văzut nu s-a putut afla, de vreme ce pururea petrece înaintea Tronului Preasfintei Treimi, cu Heruvimii şi cu Serafimii!”.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata zidire a lumii (Facerea 1):
  • La cum la început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul;
  • La cum la început pămîntul era netocmit şi gol;
  • La cum Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
Predică
Despre temelie şi despre piatra din capul unghiului – „Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi lisus Hristos” (Efeseni 2: 20).
Fraţilor, temelia apostolilor şi prorocilor înseamnă chiar viaţa apostolilor şi prorocilor, împreună cu faptele cele sfinte pe care ei le-au lucrat în timpul vieţilor lor. Acestea sînt cuprinse în Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament. Cine face unirea şi legătura dintre prorocii Vechiului Testament şi apostolii Noului Testament? Domnul Dumnezeu lisus Hristos.
Fără El, prorocii nu i-ar putea înţelege pe apostoli, nici apostolii nu i-ar putea înţelege pe proroci. Prin urmare, Domnul Hristos este plinirea prorocilor şi adeveritorul apostolilor. Astfel, El este Piatra cea din capul unghiului care îi uneşte strîns laolaltă pe proroci şi pe apostoli, aşa cum piatra unghiulară a unei clădiri uneşte strîns laolaltă pereţii ei.
În Domnul Hristos se unesc strîns cele două Testamente; în El îşi descoperă ele tainicul lor înţeles; în jurul Lui gravitează ele; El este Insuflătorul lor şi El a lor Temelie, El, Domnul Dumnezeu lisus Hristos.
Oare unde în altă parte s-ar putea întîlni şi înţelege în armonie iudeii cu păgînii, dacă nu în Domnul lisus Hristos? Cu adevărat nicăieri, ci doar în El.
Doar în El şi prin El se pot ei uni într-un singur om, într-un singur trup nemuritor, întru Una, Sfîntă şi Sobornicească Biserică. Doar prin Domnul Hristos lisus se pot uni întreolaltă şi sufletul cu trupul omului, într-o prietenie mai înaltă şi mai sfîntă. Căci trupul omului a fost vrăjmaş sufletului lui în toate veacurile de pînă la întruparea Domnului Hristos, iar acea vrăjmăşie omora sufletul. El însă cu întruparea Lui le-a împăcat şi le-a sfinţit pe amîndouă. El S-a făcut Piatra Cea din Capul Unghiului a oricărie zidiri nemuritoare şi plăcute lui Dumnezeu, fie ea acea zidire persoana umană, sau familia, sau naţiunea, sau întreaga omenire, de acum, din trecut sau din viitor; El S-a făcut Piatra Unghiulară a Legămîntului Vechi şi a Celui Nou. El este Piatra Unghiulară de căpetenie a oricărei trainice zidiri, tot aşa precum El este Capul Trupului, Sfîntă lui Dumnezeu Biserică.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Piatra Unghiulară a mîntuirii noastre, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi! Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!