pomenirea Sfantului Mare Mucenic Mina,
cel din Mitropolia Cotiani (+304)
Atunci, fericitul Mina, nesuferind sa vada cinstindu-se ratacirea idoleasca si inchinarea la idolii cei fara de suflet, si-a lepadat ostasia si s-a dus in munte, in pustie, voind mai bine a vietui cu fiarele, decat cu un popor care nu cunoaste pe Dumnezeu. Si, umbla din loc in loc, invatand legea lui Dumnezeu si curatindu-si sufletul cu postul si cu rugaciunea.
Si, trecand multa vreme, s-a facut in cetatea Cotiani un mare praznic idolesc, la care, adunandu-se mult popor paganesc, se faceau jocuri si intreceri, alergari si lupte in cinstea necuratilor zei. Deci, intarindu-se indeajuns si auzind de acest praznic, Sfantul Mina s-a aprins de ravna pentru Hristos si, lasand muntii si pustietatea, a venit in cetate. Si, stand in mijlocul oamenilor, la un loc inalt, a propovaduit cu indrazneala pe Hristos. Prins si adus inaintea dregatorului Arghirisc, acesta l-a osandit sa fie batut fara crutare cu vergi si tarat prin cioburi ascutite, de i-au sfartecat trupul. L-au frecat apoi cu gheme de par aspru, fara mila, l-au ars cu faclii si l-au tras pe o roata.
Dar Hristos isi intarea Mucenicul care, ramanand nestramutat in credinta, striga cu glas mare: "De Dumnezeul meu nu ma voi lepada. Al lui Hristos am fost, sunt si voi fi si idolilor vostri nu voi jertfi, nici le voi pleca genunchiul meu". Acestea auzindu-le dregatorul, a dat cea din urma hotarare, zicand: "Lui Mina ostasul poruncim sa i se taie capul cu sabia". Si asa, Sfantul Mina a luat de la Hristosw cununa Mucenicilor.
Din minunile Sfantului Mina, istorisite de Timotei, arhiepiscopul Alexandriei.
Era in Alexandria un om cu numele Eutropiu. Acesta a fagaduit sa dea la biserica Sfantului Mina un blid de argint si, chemand pe argintar, i-a poruncit sa-i faca lui doua blide de argint: un blid pe numele Sfantului si sa scrie pe el cuvintele acestea: "Blidul Sfantului Mare Mucenic Mina", iar celalalt a poruncit sa-l faca pe numele lui, si sa scrie pe el asa: "Blidul lui Eutropiu, cetatean al Alexandriei".
Si argintarul, dupa porunca, a inceput a lucra, iar cand a sfarsit amandoua blidele, blidul Sfantului Mina a iesit mai frumos si mai luminat, si, scriind numele fiecaruia pe blidul sau, le-a dat lui Eutropiu. Acesta, calatorind odata pe mare, a ospatat din amandoua blidele, nou facute, si, vazand blidul cel facut pe numele Sfantului Mina mai frumos decat blidul lui, nu vrea sa-l mai dea Sfantului, ci a poruncit slugii sale ca sa puna intr-insul bucate, iar blidul celalalt a gandit sa-l trimita la biserica Sfantului Mina. Deci, dupa ce s-a sfarsit masa, sluga a luat blidul Mucenicului si, mergand la marginea corabiei, a inceput a-l spala in mare. Si, spalandu-l, a cazut asupra lui o spaima, ca a vazut un om iesind din mare, care, rapind blidul din mana lui, s-a facut nevazut. Iar sluga, tremurand de frica, s-a aruncat in mare dupa blid. Aceasta vazand, stapanul lui s-a temut si, plangand zicea: "Vai mie, ticalosul, ca am ravnit blidul Sfantului si am pierdut si pe robul meu impreuna cu blidul. Iar Tu, Doamne Dumnezeul meu, nu te mania pana la sfarsit asupra mea si fa mila cu sluga mea. Ca iata, dau fagaduinta ca, daca voi afla macar trupul slugii mele, apoi voi face alt blid ca acela si-l voi da pe el placutului Tau, Sfantul Mina, sau pretul blidului celui pierdut il voi da la biserica Sfantului". Si, ajungand corabia la mal, a iesit Eutropiu la uscat. Si se uita pe tarmul marii, vrand sa vada trupul slugii aruncat in mare, ca sa-l ingroape pe el. Si, luand aminte cu sarguinta, a vazut pe sluga cu blidul iesind din mare si, inspaimantandu-se, a zis cu mare glas: "Slava lui Dumnezeu, cu adevarat mare este Sfantul Mucenic Mina". Si au iesit afara toti din corabie si, vazand pe sluga tinand blidul, s-au mirat si slaveau pe Dumnezeu. Si l-au intrebat pe el cum a ramas viu si cum a iesit sanatos. Iar el le-a spus zicand: "Cand m-am aruncat in mare, un barbat cu buna infatisare, impreuna cu alti doi m-au apucat si au calatorit impreuna cu mine ieri si astazi pana aici". Iar Eutropiu, luand pe sluga si blidul, s-a dus la biserica Sfantului Mina si, inchinandu-se, au lasat blidul cel fagaduit Sfantului si s-au dus, multumind lui Dumnezeu si proslavind pe placutul Sau, Sfantul Mina.
O femeie oarecare cu numele Sofia, din partile Fecozeliei, mergea la Sfantul Mina ca sa se inchine. Si a intampinat-o un ostas pe cand mergea pe cale si poftindu-o pe dansa, vrea sa o sileasca la desfranare, iar ea, impotrivindu-se, chema in ajutor pe Sfantul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci si pe siluitor l-a certat si pe femeie a pazit-o nevatamata. Ca ostasul acela, legand calul de piciorul sau cel drept, vrea sa o sileasca pe ea. Iar calul, salbaticindu-se, nu numai ca a aparat pe femeie, ci pe stapanul nelegiuit l-a tarat pana la biserica Sfantului Mina, nechezand si sforaind, incat a scos pe multi din biserica sa-l vada, ca era praznic si se adunase multime de popor la biserica. Deci, vazand ostasul adunare de barbati si calul tot salbaticindu-se, si ca nimeni nu putea sa-l ajute, si-a vadit fara rusine faradelegea sa, marturisind-o inaintea tuturor. Si indata a statut calul si s-a facut bland. Iar ostasul, intrand in biserica, a cazut in genunchi, rugandu-se si cerand iertare pentru pacatul sau.
Un schiop si o femeie muta sedeau langa biserica Sfantului, impreuna cu multi altii, pentru tamaduire. Iar la miezul noptii, cand dormeau toti, Sfantul s-a aratat schiopului si i-a zis: "Apropie-te incetisor de femeia cea muta si o atinge pe dansa la picior". Iar schiopul a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, au doara desfranat sunt eu de-mi poruncesti aceasta?" Iar Sfantul i-a zis a doua oara si a treia oara acelasi lucru: "Daca nu vei face aceasta, nu te vei tamadui". Deci, omul s-a tarat, dupa porunca Sfantului, si a atins-o pe cea muta la picior. Iar ea, desteptandu-se, a inceput a striga, suparandu-se asupra schiopului, care, temandu-se de ea, s-a sculat si, sarind, a fugit. Si asa au capatat amandoi vindecarea lor: ca femeia muta a grait limpede, iar omul cel schiop a sarit ca cerbul. Si amandoi, intelegand minunea, au dat multumire lui Dumnezeu si Sfantului Mucenic Mina.
Un oarecare pagan, avea ca prieten un crestin. Deci, ducandu-se paganul intr-un loc departe, a dat prietenului sau, spre pastrare, o ladita cu o mie de glabeni. Si paganul a zabovit catava vreme in acel loc, in care se dusese. Iar crestinul a gandit in inima sa sa nu mai dea inapoi galbenii paganului, cand se va intoarce, ci sa-i tainuiasca, ceea ce a si facut. Ca venind, paganul a cerut crestinului sa-i dea galbenii ce i-a incredintat spre pastrare, iar crestinul a tagaduit, zicand: "Nu stiu ce graiesti, ca nu mi-ai dat mie nimic". Paganul, auzind aceasta, s-a mahnit si s-a deznadajduit de aurul sau, dar a zis crestinului: "Frate, nimeni nu stie de aceasta, numai unul Dumnezeu si, daca tagaduiesti aurul, cel dat tie spre pastrare, zicand ca nu l-ai primit, apoi spune aceasta cu juramant. Deci, sa mergem la biserica Sfantului Mina si acolo jura-te ca n-ai luat de la mine ladita cu o mie de glabeni". Si au mers amandoi; si crestinul s-a jurat, inaintea lui Dumnezeu, ca n-a luat de la pagan aurul lui spre pastrare. Dupa sfarsitul juramantului, au iesit amandoi din biserica si, cand au incalecat pe caii lor, a inceput calul crestinului a se salbatici, incat nu mai era cu putinta a-l tine, ca, rupand fraul, a fugit si a aruncat la pamant pe stapanul sau. Si, cazand crestinul de pe cal, i-a iesit din deget inelul si o cheie din buzunarul sau. Apoi, sculandu-se, a prins calul si l-a imblanzit si, incalecand iarasi, mergea impreuna cu paganul. Ajungand la un loc, a zis crestinul catre pagan: "Prietene, iata, locul este frumos; sa descalecam de pe cai si sa mancam". Si, descalecand au slobozit caii sa pasca, iar ei au inceput a se ospata. Deci, dupa putin, crestinul a vazut pe sluga sa ca venise si sta inainte, tinand ladita paganului intr-o mana, iar in cealalta, inelul cel cazut din degetul lui si cheia. Si, vazandu-l, s-a inspaimantat. Si a zis catre sluga: "Ce este aceasta?" Sluga a zis: "Un ostas calare a venit la stapana mea si i-a dat cheia si cu inelul si a zis catre dansa: Trimite in graba ladita paganului, ca sa nu cada barbatul tau in primejdie. Deci, mi-a dat mie acestea, ca sa ti le aduc, precum ai porunci". Iar paganul, vazand aceasta, s-a mirat de minune si, bucurandu-se, s-a intors impreuna cu crestinul la Sfantul Mina. Si s-a inchinat pana la pamant si cerea cu staruinta Botezul, pentru o minune ca aceasta, la care el insusi a fost de fata. Iar crestinul ruga pe Sfantul sa-i dea lui iertare, ca unul ce a defaimat legea lui Dumnezeu. Si amandoi au primit precum au cerut: unul, adica, Sfantul Botez, iar celalalt, iertare; si a mers fiecare intru ale sale, bucurandu-se si slavind pe Dumnezeu si pe placutul Sau, Sfantul Mucenic Mina.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Victor (+160).
Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Stefanida.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Vichentie diaconul (+303).
Era pe vremea paganestii imparatii a lui Diocletian (286-305), iar imparatul trimisese, ca dregator al sau in Spania, pe tiranul Dacian, cu porunca sa omoare fara mila pe toti cei ce cheama numele lui Hristos. Deci, ajungand dregatorul in Valencia, daca a auzit de Valerie episcopul si de Vichentie diaconul sau si de lucrarea lor pentru Hristos, indata a trimis ostasi sa-i prinda si sa-i aduca in lanturi inaintea divanului sau de judecata. Si, mai intai, i-au bagat in temnita, punandu-le picioarele in butuci, fara mancare, fara bautura, timp de trei zile. Apoi, scotand pe Vichentie, a poruncit de l-au frecat cu tesale, care-i scrijeleau tot trupul si l-au rastignit pe o cruce, chinuindu-i toate madularele. Deci, pogorandu-l, iarasi l-au batut si l-au ars pe coaste cu faclii. Iar fericitul nu inceta marturisind pe Hristos. Si, ca si cand ar fi ramas nevatamat, zicea: "Nu cer, tiranule, sa incetezi a ma chinui, ci sa-mi dai si mai mari chinuri, ca mai tare este puterea lui Hristos, Care ma intareste, decat puterea ta care ma chinuieste. Si nu voi inceta a marturisit si a-L proslavi pe Hristos, Unul si Adevaratul Dumnezeu".
Deci, deznodandu-i toate incheiturile, l-au batut pe piept cu bete de fier aprinse si, ramanand nevatamat, l-au aruncat in temnita, unde fericitul s-a invrednicit de ajutorul ingerilor. Si indata dupa aceasta, si-a dat sufletul la Dumnezeu.
Sinaxar 11 Noiembrie
Din minunile Sfântului Mina
Mergând odată un creştin ca să se închine
în biserica acestui Sfânt Mina, a găzduit la o casă de străini; iar
stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul său,
s-a sculat în miezul nopţii şi l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăţi le-a
pus într-o coşniţă şi a ascuns-o în cămara sa cea mai dinăuntru,
aşteptând ca să se facă ziuă. În vreme ce ucigaşul se afla în nevoinţă
şi în îngrijorare, cum şi unde şi când să se ducă să ascundă părţile
celui ucis, ca să nu-l înţeleagă cineva, iată i s-a arătat lui Sfântul
Mina, călare în chip de ostaş şi cercetându-l ce s-a făcut cu străinul
care găzduise acolo; iar ucigaşul adeverea că nu ştie nimic. Atunci
sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înăuntrul casei celei mai
ascunse şi, aflând coşniţa şi scoţând-o, s-a uitat la ucigaş cu o
căutătură grozavă şi sălbatică şi i-a zis: "Cine este acesta?" Iar
ucigaşul de frică, fără de glas şi ca un uluit făcându-se, s-a aruncat
pe sineşi jalnică cădere la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând
la loc toate membrele ucisului şi făcând rugăciune, a înviat mortul şi
i-a zis lui: "Dă laudă lui Dumnezeu". Iar mortul, ridicându-se ca din
somn şi cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise şi cum a
câştigat viaţa a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulţimea se
închina ostaşului ce se arătase şi care-l înviase. Şi după ce s-a
ridicat de jos ucigaşul, a luat sfântul banii de la el şi i-a dat
omului pe care-l înviase, zicându-i: "Du-te frate în calea ta. Şi,
întorcându-se către ucigaş, l-a bătut precum i se cădea, apoi,
sfătuindu-l, şi pe lângă acestea iertând greşeala lui şi făcând
rugăciune pentru dânsul, a încălecat calul şi s-a făcut nevăzut. Alt creştin bogat s-a făgăduit să facă sfântului un disc de argint. Deci mergând la argintar, i-a zis să facă două discuri şi pe unul să scrie numele sfântului, iar pe celalalt numele său. Şi după ce le-a făcut pe amândouă, fiindcă discul sfântului se părea mai strălucitor şi mai plăcut, creştinul acela a oprit discul sfântului pentru sine, uitând de scrierea numelui sfântului. Şi s-a întâmplat să facă călătorie pe mare. Deci pe când cina, a adus sluga la masă discul sfântului plin de bucate, iar acel nesimţit şi neevlavios creştin mânca din bucatele cele din disc fără sfială şi fără cucernicie. Deci după ce s-a ridicat masă, a luat sluga discul ca să-l spele în mare, dar discul, alunecând din mâinile slugii, a căzut în adâncul marii. După aceea sluga înspăimântându-se şi mult temându-se, încă şi cu totul amorţind şi buimăcindu-se, a căzut şi el în mare. Stăpânul său văzând acestea, se tânguia, zicând: "Vai mie, ticălosul! căci dorind discul sfântului, pe lângă disc mi-am pierdut şi sluga. Ci Ţie, Doamne, dau făgăduinţa aceasta, că de voi afla numai trupul slugii mele, voi da mucenicului Tău, Sfântului Mina, împreună cu celalalt disc şi preţul discului sfântului, ce s-a cufundat în mare". Deci ieşind din caic, se uita pe ţărmurile mării, aşteptând şi nădăjduind să vadă mort trupul slugii ce-l căuta. Aşadar, acolo unde privea el cu sârguinţă, o, minune!, a văzut pe sluga sa vie ieşind din mare şi ţinând în mâinile sale discul sfântului. Deci văzându-l pe el s-a spăimântat stăpânul şi a strigat cu mare glas propovăduind minunea sfântului. Iar cei ce erau în caic au ieşit toţi afară şi, văzând pe slugă că ţinea în mâini discul, s-au minunat mult şi au slăvit pe Dumnezeu. Şi-l întrebau cum a scăpat din mare. Iar sluga le povestea, zicând: "Îndată ce am căzut în mare, a venit un om frumos şi alţi doi împreună şi m-au apucat şi, umblând împreună cu mine, ieri şi astăzi am venit până aicea.
Şi o femeie oarecare, silita fiind de către oarecine spre amestecare de ruşine, s-a dus la sfântul şi a cerut ajutorul sfântului, care nu a trecut-o cu vederea, căci, pilduind pe cel ce o silnicea, nevătămată a păzit femeia: acela, legându-şi calul de piciorul său, silea pe femeie. Iar calul, sălbăticindu-se împotriva stăpânului său, nu numai l-a împiedicat pe el de la nelegiuita faptă, ci şi l-a târât pe el pe pământ, neoprindu-se până ce nu a ajuns la biserica sfântului. Şi acolo cu mare glas necheza, încât pe mulţi oameni i-a făcut să iasă afară şi să vadă. Căci sărbătoare fiind atuncea, mulţime de oameni se adunase la biserică. Deci cel ce a pătimit aceasta, văzând adunarea poporului şi calul său care şi mai mult se sălbăticea, şi simţindu-se fără nici un ajutor de la nimeni, temându-se ca nu cumva să sufere ceva mai rău de la calul său, fără să se ruşineze şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi îndată calul s-a liniştit şi a stat îmblânzit. Iar călăreţul dezlegându-se a intrat în biserica sfântului şi căzând la pământ se ruga lui ca să nu fie încă mai mult pedepsit.
Un şchiop oarecând şi o femeie mută stăruind în biserica sfântului împreună cu alţii mulţi spre a se vindeca, la miezul nopţii toţi fiind cuprinşi de somn, s-a arătat sfântul şi a zis şchiopului: "Du-te acum când este linişte şi apucă-te de haina femeii mute şi te vei vindeca"; iar el ducându-se şi apucând-o de haină, aceea tulburându-se a strigat, bătându-şi joc oarecum de şchiop şi s-a vindecat dezlegându-i-se limba, iar şchiopul, ruşinându-se, îndată s-a sculat şi a început să fugă. Şi înţelegând amândoi minunea ce s-a făcut, au slăvit pe Dumnezeu.
Un evreu oarecare, având prieten pe un creştin, când pleca în călătorie undeva departe, de multe ori lăsa la creştin mulţi bani. Lăsând acestuia oarecând o pungă cu cinci sute de monede, cugeta creştinul în inima sa ca să tăgăduiască amanetul, ceea ce a şi făcut prin faptă. Căci venind evreul şi cerându-şi banii după obiceiul lor, creştinul n-a voit să-i dea, zicându-i: "Tu această dată n-ai lăsat nimic la mine; de ce ceri de la mine?" Iar evreul, auzind aceasta fără de nădejde, s-a tulburat cu totul; iar mai pe urmă, venindu-şi întru sine, a zis către creştin: "Fiindcă nimeni n-a văzut când ţi-am dat banii, jurământul să dezlege pricina noastră, şi cerea ca prin sfântul să se vădească care este mincinosul". Deci, cu învoire s-au dus amândoi la biserica Sfântului Mina, şi îndată creştinul a făcut jurământ şi susţinea tăgăduirea amanetului. Şi după jurământ, au ieşit amândoi din biserică şi şi-au încălecat caii. Iar calul creştinului mergea cu neorânduială şi se sălbăticea împotriva stăpânului său şi, muşcând zăbala, îngrozea că va pricinui amara moarte călăreţului; şi deodată l-a aruncat jos la pământ, însă nu i-a vătămat trupul, ci şi-a pierdut numai basmaua, împreună cu o cheie şi cu pecetea lui cea de aur. Apoi iarăşi încălecând, mergea împreună cu evreul, care nesuferind paguba se întristă foarte pe cale şi ofta din adâncul inimii. Atunci creştinul zice către evreu: "O prietene, fiindcă locul acesta este potrivit, să ne pogorâm de pe cai şi să mâncăm pâine". Iar după ce a început să mănânce, iată după puţin vede creştinul pe sluga sa venind şi ţinând cu o mână punga evreului şi cu cealaltă cheia împreună cu basmaua sa; pe care văzându-le s-a înspăimântat. Şi a zis către slugă: "Ce este aceasta?" Iar sluga a răspuns: "Un ins oarecare înfricoşător a venit la stăpâna mea şi, dându-i ei cheia împreună cu basmaua ta, a zis către dânsa: "Cu mare grăbire trimite punga evreului ca să nu se primejduiască bărbatul tău". Şi iată luând-o am venit către tine după poruncă". Atunci evreul s-a umplut de bucurie şi s-a întors împreună cu creştinul la sfântul. Şi evreul se ruga ca să fie botezat ca cel ce a fost însuşi văzător la acest fel de minune. Iar creştinul cerea să ia iertare pentru că a mâniat pe Dumnezeu prin jurământ mincinos. Deci amândoi primind precum au cerut, unul botezul şi celalalt iertare, s-au întors la ale lor bucurându-se.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Victor.
Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin împăratul romanilor şi a lui Sevastian guvernatorul Italiei. Că silindu-l ca să se lepede de Hristos şi nevrând ca să se supună, mai întâi i-au sfărâmat degetele, apoi l-au chinuit în multe şi neînchipuite feluri, dar rămânând nevătămat, prin puterea lui Dumnezeu, l-au despuiat de piele şi atunci şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vichentie diaconul.
Acest Sfânt Vichentie aflându-se în Augustopoli, cetate în Ispania, şi învăţând poporul împreună cu Valerie episcopul, diacon fiind Vichentie, au fost prinşi şi aduşi la divanul dregătorului Datiat; care, îndată băgându-i în obezi, a poruncit să fie duşi în oraşul ce se cheamă Valencia, unde au fost băgaţi într-o temniţă urât mirositoare şi întunecată; şi peste puţine zile scoţând pe Vichentie, a poruncit să fie frecat cu ţesala şi l-au răstignit pe o cruce şi l-au supus la nenumărate chinuri şi torturi. Dar rămânând nevătămat, l-au băgat în temniţă, unde aflându-se sfântul, s-a învrednicit de dumnezeiescul şi îngerescul ajutor şi îndată şi-a dat sufletul la Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Stefanida.
Aceasta era soţie a unui ostaş şi credea în Hristos din început de la strămoşii săi, însă, murindu-i bărbatul, a rămas văduvă. Văzând ea pe Sfântul Victor că pătimea mai presus de puterile omeneşti, îl fericea pe el şi pentru bărbăţia sa şi pentru cununile ce avea să ia de la Dumnezeu. Pentru aceasta a fost adusă şi ea la guvernator; şi fiindcă a mărturisit în privelişte pe Hristos Dumnezeu mai înainte de veci, i-au legat mâinile ei de doi copaci de finic care fuseseră îndoiţi. Iar în urma dându-le drumul şi întorcându-se cu repejune la starea lor cea dintâi, au spintecat pe sfânta în două bucăţi. Şi aşa fericita şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodor mărturisitorul, egumenul studiţilor (Mănăstirea Studion, la Constantinopol).
Acesta a trăit pe când împărăţea Constantin Copronim şi era din părinţi evlavioşi, anume Fotino şi Teoctista. Alegându-şi el de mic viaţa cea bună şi învăţând carte, a ajuns la înălţimea cunoştinţei. Deci călugărindu-se şi plinind tot felul de faptă bună, s-a învrednicit harului preoţesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Şi fiind atunci egumen la Mănăstirea Studitului Preacuviosul Platon şi lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povăţuit bine şi cu plăcere dumnezeiască turma cea încredinţată lui, păstorind-o la păşunea mântuirii. Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin, feciorul Irinei, că şi-a lepădat pe legiuita sa femeie şi a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-a izgonit la Tesalonic. Apoi Constantin fiind orbit a fost lipsit şi de împărăţie. Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.
Însă când s-a făcut împărat Nichifor Patrichie, care se numea şi Stavrachie, iarăşi a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împărăţit Leon Armeanul şi căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la ezerul Apoloniadei şi de acolo iarăşi a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Şi iarăşi a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătăi.
Şi de acolo a fost trimis la Smirna şi închis într-o temniţă, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail Gângavul împărăţia, a fost scos din legături marele Teodor şi chemat din surghiun. Şi având puţină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi şi cu bună nădejde a răposat întru Domnul. Era om uscăţiv, palid la faţă, cu par cărunt şi cam pleşuv la cap.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi,
pomenirea Preafericitului Parintelui nostru,
Teodor Marturisitorul, egumenul studitilor (+826).
Deci, fiindca Teodor staretul, impreuna cu Tarasie patriarhul, au mustrat cu indrazneala pe imparatul Constantin, feciorul imparatesei Irina, ca s-a despartit de legiuita lui sotie, imparateasa Maria, si a luat pe alta, Teodota cu numele, Sfantul Tarasie a fost scos din scaunul sau, iar pe marele Teodor, batandu-l, il surghiunira la Tesalonic.
Si n-a fosr chemat Cuviosul din surghiun decat dupa ce a fost orbit imparatul, fiul Irinei, lipsindu-se astfel si de vedere si de imparatie. A mai fost izgonit, iarasi, Cuviosul pe vremea imparatului Stavrachios (811), tot la Tesalonic. Iar la anul 813, luand Leon Armeanul imparatia, aceasta a inceput din nou a huli Sfintele icoane. Si Cuviosul Teodor, mustrand cu indrazneala pe imparatul pentru ratacirea lui, a fost izgonit de acesta in ostrovul Apoloniadei si de acolo a fost trimis in partile rasaritului, unde, batut fiind, a primit o suta de toiege pe spate, suferind cu vitejie. Tot atunci, a indurat batai grele si de la mai-marele ostirii. De acolo, l-au trimis la Smirna si aici l-au inchis in temnita, punandu-i picioarele in butuci.
Deci, luand Mihail Gangavul imparatia (820-829), a fost scos si Cuviosul Teodor din legaturi si chemat din surghiun. Si, avand cativa ani de odihna, ne-a lasat Cuvintele lui de Invatatura (catehezele), dupa care cu buna nadejde a raposat in Domnul, la 11 noiembrie 826, in varsta de 68 de ani. Dumnezeului nostru, slava!
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Teodor,
egumenul studitilor, despre cei ce se ostenesc pentru Dumnezeu.
Iata, dar, sunteti si voi buni negutatori, lasand toate si cumparand pe Hristos, bunul si cinstitul margaritar. Ca aceasta este a lua crucea Sa si a-I urma Lui cu cuviosie si cu dreptate. Deci, de vreme ce soborul sta de fata, apoi este vremea de desteptare, de priveghere si de nevointa mare. Drept aceea, fratilor, sa fim gata si mai buni, cumparandu-ne mantuirea noastra la acest "targ" dumnezeiesc. Bun negutator este acela ce toate vorbele le vinde pentru tacere, de nimic amarandu-se, nici vaitandu-se. Bun negutator este cel ce a schimbat si a cumparat cinste, prin nevointa sa. Bun negutator este cel ce a schimbat si a cumparat cinste, prin nevointa sa. Bun negutator este cel ce trupul si sangele sau isi vinde si primeste Duh prin rabdarea si prin ascultarea fratilor. Si de vreme ce, despre ascultare este cuvantul, sa vorbim deci despre aceia care in toate zilele fac bucate pentru frati si mult se ostenesc si asa implinesc legea dragostei. Sa luam aminte la cei ce se ostenesc spre trebuintele fratilor, ca niste buni si iscusiti lucratori intru Domnul. Si iarasi, sa luam aminte la cei ce canta cu intelegere si lauda pe Dumnezeu, cu nevointa mare, si care sunt vrednici de indoita plata. Sa intelegem dar, cum este viata noastra si cum au lucrat Sfintii Parinti acea fericita negutatorie, cu multa rabdare, ca si noi bine sa lucram negutatoria si desavarsiti facandu-ne, sa trecem de aici, dupa cuvantul Domnului cel zis de David: "Intoarce-te suflete al meu, la odihna ta, ca Domnul ti-a facut tie bine" (Ps, 114, 7). Deci, fie ca un glas ca acesta sa ne fie si noua grait, in vremea mortii, si sa castigam viata vesnica. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre milostenie.
Si este usoara, avand aripi de aur cu zbor care infrumuseteaza pe ingeri, precum zice Proorocul: "Aripile voastre argintate vor fi, ca ale porumbitei, si spatele vostru va straluci ca aurul" (Ps. 67,14). Ca mai bine decat un porumbel, porumbita priveste prin gene cu ochi blanzi si nimic nu-i mai frumos decat ochii acestia. Frumos este si paunul, dar pe langa porumbita este ca o nimica. Ea este pasare frumoasa si minunata avand aripi de aur, care vede mai inalt decat toate, fecioara este cu fata alba si blanda. Cu aripi este si usoara, stand inaintea scaunului Imparatesc. Si, cand vom fi judecati, va sta grabnic de fata si se va arata si ne va scoate pe noi de la osanda, imbracandu-ne cu aripile sale; ca jertfe ca acestea voieste Dumnezeu, de la noi, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
• Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mina
Sfîntul Mina a fost de neam egiptean, iar
cu îndeletnicirea, ofiţer imperial. Fiind creştin adevărat cu credinţa,
el nu a suferit necuratele jertfe idoleşti la care aveau obligaţia
membrii armatelor romane, şi de aceea a ieşit cu desăvîrşire din
rîndurile lor, părăsind nu doar armata, ci şi casa, cetatea, poporul şi
toate cele ale preadeşartei lumi; şi a mers
şi s-a sălăşluit în pustia unui munte, curăţindu-şi trupul şi sufletul
cu asprimea grelei vieţuiri şi a liniştii muntelui. Căci mai
vîrtos a voit să petreacă printre fiarele pustiei decît printre
necuraţii păgîni. Într-una din zile Sfîntul Mina a cunoscut cu duhul că
în cetatea Cotyaeus se petrece un necurată festival păgînesc, plin de
mugetele animalelor de sacrificiu. El atunci, îndîrjindu-se cu duhul ca
un zilot, a intrat în acea cetate şi a strigat tare înaintea tuturor
credinţa lui în Hristos, Unul şi Adevăratul Dumnezeu Cel Viu. El strigat
tare, dînd pe faţă minciuna idolatriei şi bezna tară de fund în care
zac păgînii. Pyrrhus, eparhul acelei cetăţi, 1-a întrebat pe Sfîntul
Mina cine este şi de unde vine. Sfîntul a zis: „Egiptul este patria mea,
şi Mina îmi este numele. Eu am fost ofiţer în armata romană, dar m-am
scîrbit de idolatria ei şi mi-am lepădat rangul cu silă. Iar acum stau
în faţa voastră, a tuturor, şi proclam în urechile voasre Numele Cel
Sfint al Domnului meu Hristos Cel Veşnic Viu! Şi mă rog Lui fierbinte să
mă pomenească şi pre mine, nevrednicul, cînd va veni întru Împărăţia
Sa!”. Văzînd şi auzind acestea, Pyrrhus 1-a supus pe Marele Mina la cele
mai bestiale torturi. El a fost biciuit cu scorpiane, sfişiat cu unghii
de fier, ars cu făclii şi schingiuit în multe alte feluri, iar la urmă a
fost decapitat cu sabia. Ei au aruncat rămăşiţele trupului lui în foc,
astfel încît creştinii să nu aibă mîngîierea sfintelor lui moaşte.
Creştinii însă tot au căutat şi au aflat în cenuşa focului, părticele
din trupul sfint al mucenicului, pe care le-au scos de acolo ca pe nişte
nestemate de mult preţ. Ei au îngropat cu evlavie şi cu cinste acele
rămăşiţe, care mai după aceea au fost mutate la Alexandria şi îngropate
acolo, deasupra lor ridicîndu-se şi o slăvită biserică în cinstea
Sfîntului Mare Mucenic Mina. Sfîntul Mina a fost martirziat cam pe la
anul 304. El acum petrece în ceruri, bucurîndu-se întru împărăţia
nepieritoare a Domnului Hristos. Oricine îl cinsteşte cu evlavie pe Marele Mucenic Mina şi cheamă cu credinţă sfânt numele lui primeşte grabnic ajutor.
Sfîntul adesea s-a arătat înaintea credincioşilor spre a îi ajuta
grabnic, sau a necredincioşilor spre a îi pedepsi exemplar, ca un
războinic slăvit, călare pe cal.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Ştefan de la Deceani, Regele Serbiei
El a fost fiul Regelui Milutin şi tatăl
Ţarului Duşan. La porunca tatălui lui înaintea căruia fusese clevetit pe
nedrept, el a fost orbit, iar la porunca nestatornicului său fiu,
Duşan, el a fost sugrumat, pe cînd era deja vîrstnic. Cînd 1-au orbit,
s-a arătat înaintea lui Sfîntul Nicolae, în biserica de la Ovce Pliie
(Cîmpul Oilor), şi arătînd către ochii lui, i-a zis: „Ştfane, nu te
teme, iată ochii tăi se află în palma mea. La vremea cuvenită, îi vei
căpăta înapoi”. Ştefan a petrecut timp de cinci ani ca prizonier la
Constantinopol, în Sfînta Mînăstire Pantocrator. Fiind
bărbat plin de înţelepciune, el s-a înarmat cu rugăciunea, cu răbdarea,
cu cele mai aspre nevoinţe călugăreşti, cu blîndeţea şi cu evlavia.
Astfel, el i-a întrecut în bunătăţi nu doar pe monahii de la
Pantocrator, ci şi pe toţi monahii constantinopolitani.
Încheindu-se cei cinci ani, Sfîntul Mare Ierarh Nicolae, făcătorul de
minuni, iar s-a arătat înaintea multpătimitorului Ştefan şi i-a zis: „Am venit să împlinesc făgăduinţa ce ţi-am făcut”. Sfîntul Nicolae a însemnat atunci cu semnul Sfintei Cruci faţa lui Ştefan, iar Ştefan şi-a recăpătat vederea desăvîrşit. Spre
mulţumită şi slavă lui Dumnezeu, el a ctitorit Biserica de la Deceani,
una dintre cele mai frumoase biserici ale creştinătăţii şi evlaviei sîrbe, zidite în vechiul şi somptuosul stil bizantin. Sfântul
Rege Ştefan, împreună cu Sfîntul Sava al Sîrbilor şi cu Sfîntul
Principe Lazăr, constituie cea mai slăvită treime a sfinţeniei, nobleţii
şi jertfei de sine, şi un dar nepreţuit adus de Dumnezeu poporului sîrb.
Sfîntul Ştefan a trăit ca un mucenic toată viaţa lui şi mucenic s-a
înălţat la ceruri la anul 1336, primind de Atotputernicul Dumnezeu, pe
Care cu credinţă L-a slujit, cununa nepieritoare a veşnicei slave.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Victor şi Ştefanida
Victor a fost soldat, născut roman. El a
fost troturat bestial pentru credinţa lui în Hristos sub domnia
împăratului Antonin. Văzînd tăria cu care suportă schingiuirile, o
femeie tînără, Ştefanida, a intrat înaintea judecătorului şi a strigat
că este creştină şi ea. Victor a fost decapitat, iar pe Ştefanida au
sfîşiat-o în două, legînd-o cu mîinile de vîrfurile a doi arbori de
smochin.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Vichentie Diaconul
El a fost din eparhia Saragossei, din
Spania. El a fost torturat bestial pentru credinţa lui în Hristos şi
mărturisirea ei cu tărie; apoi a fost ars pe un grătar de fier. El şi-a
dat sfîntul lui suflet în mîinile lui Dumnezeu la anul 304. Sfintele lui
moaşte odihnesc la Roma, în biserica ce poartă numele său.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Theodor Studitul
Acest sfânt este vestitul Egumen al
Mănăstirii Studion, din Constantinopol. El a luat mucenicie toată viaţa
lui pentru apărarea sfintelor icoane. El a
fost preaînţelept chivernisitor şi rînduitor al vieţii călugăreşti, mare
nevoitor şi dascăl al ortodoxiei, insuflat de Duhul. El şi-a săvîrşit alergarea în cetatea Constantinopolului la anul 804, în vîrstă fiind de şaizeci şi opt de ani.
• Pomenirea Sfântului Cneaz Uroşiţa
Acesta a fost fiul Regelui Dragutin. El şi-a păstrat curăţia vieţii şi castitatea, bărbat căsătorit fiind. De la mormîntul lui a izvorît mir binemiresmat.
Cântare de laudă la Sfântul Ştefan de la Deceani, Regele Serbiei
Torturat şi prigonit, Sfîntul Rege Ştefan de la Deceani
Torturi şi prigoană a îndurat fără ură, ca un creştin.
Pe când se părea că este călcat de toţi,
Atunci el a fost biruitor, puternic şi nerănit.
Răbdarea lui sfintă a tatălui greşeală o a vădit,
Şi-adînca-i înţelepciune pe Cantacuzen l-a biruit.
El cu tăcerea biruit-a pe reaua Simonida,
Şi cu credinţa în Domnul pe Regele Şişman.
El mult mai puternic a fost decît puternicul lui fiu,
Căci drepţii totdeauna mai tari sînt decît răii.
Puterea cea lumească sfirşeşte în noroi,
Pe cînd cereasca sfârşit nu cunoaşte nicicînd.
Regele de la Deceani, iubitul şi blîndul Ştefan,
Putere a primit de la a lui Dumnezeu putere:
Pe el însuşi Domnul Hristos l-a împuternicit,
Care i-a dat viaţa, tronul şi suverana domnie.
Ştefan cunoscut-a acest adevăr,
Pe care cu glas tare îl a mărturisit.
De aceea la urmă el pe toţi duşmanii i-a biruit,
Noi lui ne rugăm să mijlocească pentru noi!
O, Sfinte Părinte al Sîrbilor Ştefane, Rege preaminunat,
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu
Ca să miluiască şi să mîntuiască sufletele noastre!
Cugetare
Dacă au stat
vreodată regi sfinţi pe tronuri pămînteşti, atunci cu siguranţă la loc
de frunte între ei a fost Regele Ştefan de la Deceani. Grecii,
care de altfel îi socoteau pe slavi barbari, s-au minunat de frumuseţea
sufletească a Sfîntului Ştefan, ca de una din minunile lumii.
Trimiţîndu-1 împăratul Cantacuzen pe Egumenul Mînăstirii Pantocrator cu o
misiune la Regele Milutin, acesta din urmă a întrebat cu ardoare despre
fiul lui, Ştefan. Egumenul a răspuns: „O, Rege, tu voieşti să ştii cum
se află al doilea Iov! De un lucru te încredinţez: sărăcia lui mult mai
slăvită este decît măreţia ta regală!”.
Împăratul bizantin Cantacuzen s-a purtat foarte crud şi neomenos cu Regele Ştefan, cel lipsit de lumina ochilor; acesta era consemnat într-un spaţiu restrîns al curţii imperiale, şi nu avea voie să primească pe nimeni. Mai apoi el a fost închis la Mînăstirea Pantocrator, sperînd că monahii îl vor sili la un regim atît de strict, încît Regele Ştefan va slăbi şi va pieri curînd. Dar Dumnezeu 1-a ţinut în viaţă pe Fericitul Ştefan, care a luat asupra sa rînduiala de post şi rugăciune a asprei vieţuiri monahale cu aceeaşi rîvnă şi putere ca cei mai buni monahi. Aceştia au făcut cunoscută sfinţenia vieţuirii şi înţelepciunii lui în tot Constantinopolul, astfel încît şi Cantacuzen a început să îl respecte, şi chiar să meargă şi să se sfătuiască cu el.
Bunăoară, Sfîntul Ştefan a avut o mare
contribuţie la învingerea ereziei lui Barlaam, „fiara calabreză”, cu
care s-a războit neînduplecat toată viaţa lui Marele Sfânt Grigorie
Palama, repurtînd desăvîrşită biruinţă. Acest Barlaam pe atunci rezida
la Constantinopol şi prin intrigi josnice obţinuse ca mulţi clerici
înalţi şi demnitari de la curtea imperială să împărtăşească modul lui
eretic de gîndire. Aflîndu-se în multă nedumerire din această pricină,
împăratul Canacuzen 1-a chemat de faţă pe Regele Ştefan şi 1-a întrebat
ce să facă. înţeleptul Rege a răspuns cu cuvintele Psalmistului: „Oare,
mi pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urît?” (Psalmul 138: 21). Apoi
a zis: „Răii trebuie scoşi afară din societatea oamenilor”. Luînd
aminte la sfatul lui Ştefan, Cantacuzen 1-a izgonit cu necinste afară
din Constantinopol pe ereticul Barlaam.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunatul har vindecător al Sfântului Apostol Pavel (Fapte 28):
- La cum Sfintul Pavel s-a rugat şi şi-a pus mîinile peste tatăl guvernatorului Publius, şi 1-a vindecat de boala dizenteriei;
- La cum el a vindecat astfel şi pe mulţi alţi oameni din locul acela [Insula Malta].
Predică
Despre Făcătorul omului celui înnoit cu duhul – „…ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea” (Efeseni 2: 15).
Venind şi întrupîndu-Se pe pămînt, Domnul
Hristos, Iubitorul de Oameni, a venit şi S-a întrupat pentru toţi, nu
doar pentru unii. Iudeii aşteptau un mesia; şi a venit El, Adevăratul
Mesia. Păgînii aşteptau un mîntuitor; şi a venit El, Adevăratul
Mîntuitor. El a venit cu dragoste neîmpărţită şi pentru iudei, şi pentru păgîni.
Iudeii erau singurul popor de pe faţa pămîntului care credeau întru Un
Singur Dumnezeu Nevăzut şi Viu, pe cînd toate celelalte popoare ale
pămîntului erau închinătoare la idoli.
Iudeii însă, complăcîndu-se în păcatele lor, nu mai aveau clară vederea ochilor sufletului, şi de aceea nu au voit să îl recunoască pe Mesia atunci cînd L-au văzut.
Iată că astfel ei s-au asemănat
păgînilor, făcîndu-se asemenea lor în ignoranţă, şi asemenea lor în
blestemul păcatului vechiului Adam cu care Adam a îngreuiat şi a aruncat
în beznă tot pămîntul. Adamul cel vechi nu putea fi revendicat doar de
iudei, nici doar de păgîni, căci şi unii şi alţii, toţi din Adam
pogorau. Tot aşa Domnul Hristos lisus, Noul
Adam, nu putea să fie revendicat doar de unii sau doar de alţii, căci
El a venit să îi mîntuiască pe toţi. Domnul Hristos nu avea cum
să ţină partea oficialilor iudei cu legalismul lor găunos şi ipocrit, şi
cu atît mai puţin partea elenismului idolatru, axat pe desfrîu şi
vrăjitorie. Ci Domnul Hristos prin venirea Lui a voit şi a desăvîrşit
mîntuirea tuturor, desfiinţînd ambele rele. El a luat amîndouă aceste feluri de bolnavi şi a refăcut întru ei o singură nouă omenitate. Iar ea se numeşte Biserica Cea Vie a lui Dumnezeu. Astfel a desfiinţat Domnul odată pentru totdeauna şi iudaismul şi elenismul, creînd în locul lor Una Sfîntă Biserica Sa.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti însuţi Înţelepciunea şi Bunătatea, toate cîte ai făcut sînt
bune şi înţelepte toate, mai presus de minte şi de cuvînt! A Ta este
toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!