• Pomenirea Sfântului Apostol Filip
Sfîntul Apostol Filip s-a născut la Bethsaida, lîngă Marea Galileii, asemenea Sfinţilor Apostoli Petru şi Andrei. Cunoscînd bine Sfintele Scripturi, Filip a răspuns imediat chemării Domnului Hristos şi I-a urmat Lui
(loan 1: 43). După Pogorîrea Sfîntului Duh, Filip a propovăduit
Evanghelia cu rîvnă prin toate ţinuturile Asiei şi Greciei, în Grecia
iudeii au vrut să-1 omoare, dar Domnul 1-a păzit cu puterea Lui
minunată. Astfel, un arhiereu al iudeilor care s-a repezit cu pumnii la
Sfîntul Filip a orbit pe dată, iar pielea i s-a înnegrit cu totul. Apoi
s-a făcut cutremur mare, pămîntul s-a deschis şi 1-a înghiţit pe
necuratul prigonitor al lui Filip. Prin
Sfîntul Apostol Filip s-au arătat multe minuni mari, mai ales întru
vindecarea bolilor cumplite şi incurabile, pentru care mulţi păgîni au
crezut în Hristos. În cetatea frigiană Hierapolis Sfîntul Filip a
propovăduit Cuvîntul lui Dumnezeu împreună cu sora lui după trup,
Mariamna, cu Sfîntul loan Teologul şi cu Sfîntul Apostol Vartolomeu. În
cetatea aceasta se afla un balaur înfricoşat la care păgînii se închinau
ca la un dumnezeu. Dar Apostolul lui Hristos Filip a omorît acel balaur
cu rugăciunea, ca şi cu o lance. De aceea însă a şi fost urît de moarte
de acei păgîni cu minţi şi inimi întunecate. Aceştia 1-au apucat pe
Sfîntul Filip şi 1-au răstignit de un copac cu capul în jos, făcîndu-i
asemenea şi Sfîntului Vartolomeu. Atunci s-a deschis pămîntul şi 1-a
înghiţit pe necuratul lor jude, şi mulţi dintre păgînii împreună cu el.
De spaimă poporul a alergat să-i dezlege de pe cruci pe cei răstigniţi,
însă viu nu 1-au mai găsit decît pe Sfîntul Vartolomeu. Sfîntul Apostol
Filip deja murise. Atunci, Sfîntul Apostol Vartolomeu 1-a sfinţit pe
Stachys arhiereu acelei cetăţi, pentru creştinii pe care îi cîştigase şi
botezase acolo, împreună cu Sfîntul Apostol Filip. Stachys fusese unul
dintre păgîni, orb de patruzeci de ani. Sfinţii Filip şi Vartolomeu îl
vindecaseră cu rugăciunea, dăruindu-i apoi Sfîntul Botez. Sfintele moaşte ale Sfîntului Apostol Filip au fost mutate după vreme la Roma. Acest minunat Apostol al lui Hristos a luat mucenicia la anul 86 de la întrupare, sub domnia împăratului Dometian.
• Pomenirea Sfântului Grigorie Palamas, Arhiepiscopul Tesalonicului
Tatăl Sfîntului Grigorie Palamas a fost un demnitar de frunte la curtea împăratului Andronic al II-lea Paleolog. Odată
studiile seculare încheiate strălucit, excepţional de înzestratul
Grigorie nu a voit să intre în diplomaţia imperială, la care îl
îndrituiau naşterea, educaţia şi geniul, ci a voit mai degrabă să se
retragă la Sfîntul Munte Athos şi să se îmbrace întru îngerescul chip.
El s-a nevoit întru cele mai aspre nevoinţe călugăreşti la Mănăsitrea
Vatopedi şi la Marea Lavră. El a dat timp de douăzeci de ani lupte cu
ereticul Barlaam [„fiara calabreză”, după cum îl numeşte Sinaxarul
Duminicii a doua din Sfîntul şi Marele Post], învingîndu-l la urmă
desăvîrşit. El a fost sfinţit Mitropolit al Tesalonicului la anul 1347. Biserica
lui Hristos îl proslăveşte pe el ca mare nevoitor, mare teolog, mare
ierarh şi mare făcător de minuni. Lui i s-au arătat la timpuri diferite
Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, Sfîntul loan Teologul, Sfîntul
Dimitrie, Sfîntul Antonie cel Mare, Sfîntul loan Gură de Aur şi îngerii
lui Dumnezeu. El a păstorit Biserica lui Dumnezeu de la Tesalonic
timp de treisprezece ani, dintre care unul 1-a petrecut în Asia, ca
prizonier al turcilor sarazini. El s-a săvîrşit cu pace către Domnul la
anul 1360, şi s-a strămutat la locaşurile neîmbătrînitoare ale
Împărăţiei Cereşti. Sfintele lui moaşte odihnesc la Tesalonic, într-o slăvită biserică închinată lui.
• Pomenirea Sfântului Iustinian, împăratul Bizanţului
El a fost de neam slav, probabil sîrb din ţinutul Skopiie. Numele lui slavon a fost Upravda, care însemnează „dreptate, adevăr”. El i-a urmat la tron unchiului lui, Iustin, la anul 527. Măreţia
acestui împărat constă din legătura lui inseparabilă cu evlavia
ortodoxă. El a fost un bărbat adînc credincios, şi toată viaţa lui şi-a
trăit-o în conformitate cu credinţa. În timpul Sfîntului şi Marelui
Post, el nu gusta nici pîine, nici vin, ci se mulţumea doar cu legume şi
cu apă, o dată la două zile. El a dat război nemilos barbarilor
de la Dunăre, care aveau drăcescul obicei de a castra pe cei care le
cădeau prizonieri. Acest singur detaliu este de natură să arate nobleţea
umană a acestui împărat. Domnia împăratului lustinian a fost
binecuvîntată de Dumnezeu, care 1-a încununat cu biruinţă în războaie şi
cu slavă în toate lucrările pe care le-a întreprins. El a zidit nenumărate biserici slăvite, între care ca un diamant de mult preţ străluceşte Aghia Sofia de la Constantinopol
[Biserică închinată lui Hristos, dumnezeiasca Înţelepciune a lui
Dumnezeu]. El a dispus compilarea şi îndreptarea Legilor Romane
[faimosul Cod al lui lustinian], adăugînd acestui corpus legi stricte
împotriva imoralităţii şi desfrîului, alcătuite de el însuşi. El a
urmărit şi a verificat personal acest Cod. El a alcătuit cîntarea liturgică „Unule Născut, Fiule şi Cuvinte al lui Dumnezeu”,
care se cîntă în Biserică la Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie fără
întrerupere din vremea lui, de la anul 536. El a convocat Sinodul al
Cincilea a Toată Lumea de la Constantinopol, la anul 553. El a adormit
cu pace la vîrsta de optzeci de ani, strămutîndu-se la locaşurile
Împărăţiei Cereşti a lui Hristos Domnul nostru.
Sinaxar 14 Noiembrie
În această lună, în ziua a
paisprezecea, pomenirea Sfântului slăvitului şi întru tot lăudatului
Apostol Filip, unul din ceata dintâi, a celor doisprezece.
Acest
apostol era din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean cu Andrei şi cu
Petru apostolii, şi multă înţelepciune avea acest dumnezeiesc apostol,
îndeletnicindu-se cu cărţile proorocilor şi feciorelnic în toată viaţa
sa cunoscându-se; pe acesta aflându-l Domnul după botezul său în
Galileea, l-a chemat ca să-i urmeze Lui. Iar el, întâlnind pe Natanael,
i-a zis: "Am aflat pe Cel despre Care a scris Moise în Lege şi
prooroci, pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret". Şi alte încă multe
ziceri se afla în sfânta Evanghelie arătătoare pentru acest apostol.
Deci acesta, luând după sorţi pământul Asiei, avea pe Apostolul
Vartolomeu următor lui şi ajutător la propovăduirea Evangheliei. Mai
avea încă şi pe sora sa cea după trup, Mariamni, care urma şi le slujea
lor. Deci trecând apostolii aceştia prin cetăţile Lidiei şi Misiei şi
propovăduind în ele Evanghelia lui Hristos, multe încercări şi necazuri
au suferit de la cei necredincioşi, fiind bătuţi, zdrobiţi cu toiegele,
prin închisori închişi şi cu pietre împroşcaţi.După aceea a aflat pe iubitul ucenic şi de Dumnezeu cuvântătorul Ioan, care propovăduia pe Hristos în Asia. În aceeaşi vreme şi femeia lui Nicanor proconsulul a crezut în Hristos. Deci mergând dumnezeiescul Filip la Ierapoli, acolo a fost târât pe pământ de elini, prin mijlocul uliţelor cetăţii; după aceasta sfredelindu-i-se gleznele picioarelor, a fost pironit pe nu lemn cu capul în jos, şi aşa făcând rugăciune, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Îndată ce şi-a dat duhul sfântul apostol, pământul s-a înfricoşat ca şi când ar fi fost însufleţit, şi a scos înfricoşător glas şi geamăt, şi s-a despicat şi a înghiţit pe mulţi din cei necredincioşi. Iar ceilalţi temându-se au îngenunchiat la dumnezeiescul Vartolomeu şi la Sfânta Mariamni, care erau spânzuraţi. Şi dezlegându-i pe ei de pe lemn, au venit la adevărata credinţă a lui Hristos; iar moaştele apostolului le-au îngropat. Sfântul Vartolomeu aşezând pe Stahie episcop în Bizanţ, a ieşit şi s-a dus împreună cu Mariamni în Licaonia.
Tot în această zi, pomenirea
celui dintre sfinţi Părintelui nostru Grigorie Palama, arhiepiscopul
Tesalonicului, făcătorul de minuni, care a strălucit la anii 1340.
Sf. Grigore Palama,
Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în
Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigore a devenit un important demnitar
la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit
la scurt timp, Andronicus devenind turorele copilului Grigore rămas
orfan. Înzestrat cu abilităţi intelectuale şi ambiţie, Grigore a
stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea
din cursul complet de educaţie superioară medievală. Împăratul spera ca
tânărul să se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigore,
abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316
(după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub
îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în
11 iulie).
Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfinţeniei. Un an mai târziu,
Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis şi i-a promis că-l
va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama şi surorile lui Grigore au
devenit şi ele călugăriţe.După săvârşirea Părintelui Nicodim, Sf. Grigore a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigore s-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie Athanitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză şi apoi a devenit cântăreţ în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a atinge perfecţiunea spirituală. De la stareţul mănăstirii a învăţat meşteşugul rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii, începînd cu marii pustnici ai deşertului din sec. al IV-lea, Evagrie Ponticul şi Sf. Macarie al Egiptului (prăznuit în 19 ianuarie).
Mai târziu, în sec. al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit în 12 martie) a dat indicaţii amănunţite despre activitatea mentală pentru cei care practicau rugăciunea exterioară, iar sfinţii din Athos au pus-o în aplicare. Practicarea rugăciunii minţii sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine şi linişte se numeşte "isihasm" (de la grecescul "hesychia" care înseamnă calm şi linişte), iar practicanţii se numesc isihaşti.
În timpul şederii sale în Glossia viitorul ierarh Gregore a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul său mod de viaţă. În anul 1326, datorită ameninţării invaziei turce, el împreună cu ceilalţi fraţi ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot.
Sf. Grigore a combinat îndatoririle sale preoţeşti cu viaţa de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în linişte şi rugăciune iar sâmbăta şi duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe şi predicînd, smulgînd oamenilor sentimente de iubire dar şi multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovniceşti ale tinerilor educaţi conduse de viitorul patriarh Isidor. După reîntoarcerea din Constantinopol, Sf. Grigore a găsit un loc potrivit în care să vieţuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulţi călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani.
În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viaţa Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanţi apologeţi universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.
Prin 1330 învăţatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică şi astronomie, fiind renumit pentru calităţile sale oratorice ieşite din comun. Varlaam a primit o catedră la universitatea din capitală şi a început să adâncească studiul scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul (prăznuit în 3 octombrie), a cărui teologie "apofatică" ("negativă", în contrast cu "katafatică" sau "pozitivă") era în mod egal apreciată atât în Bisericile de Răsărit cât şi în cele de Apus.
La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viaţa spirituală a isihaştilor. Susţinînd imposibilitatea cunoaşterii esenţei lui Dumnezeu, el a declarat că rugăciunea minţii era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol şi Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercînd să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la faţă a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Acesta ridiculiza învăţăturile călugărilor despre metodele rugăciunii şi despre lumina necreată văzută de isihaşti.
Sf. Grigore, la rugămintea călugărilor athoniţi, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzînd că nu au nici un rezultat, a început să aştearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a apărut "Triade în apărarea sfinţilor isihaşti" (1338). Prin 1340 sfinţii din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un răspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam , grupat sub titlul "Tomul Aghiorit". La Sinodul din Constantinopol din 1341 ţinut la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigore a polemizat cu Varlaam, axîndu-se pe ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, şi anume că, Dumnezeu, de neatins prin esenţa Sa, ni se descoperă prin energiile Sale direcţionate spre lume şi percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale şi nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat şi izgonit în Calabria.
Dar disputele dintre Palamiţi şi Varlaamiţi erau departe de a se fi încheiat. Acestora din urmă li s-au alăturat discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum şi Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347); împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341) înclina şi el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cărui nume însemna "cel care nu face rău," de fapt a cauzat un mare rău prin învăţăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în care îi denunţa Sf. Grigore şi pe călugării athoniţi drept provocatori de tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un răspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul îl susţinea pe Akyndinos şi l-a numit pe Sf. Grigore vinovat de toate tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniţă timp de patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigore a fost eliberat şi numit Arhiepiscop al Tesalonicului.
În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al învăţăturilor sale, însă poporul nu l-a acceptat uşor pe Sf. Grigore, astfel încât el a trebuit să se mute dintr-un loc în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe un vapor bizantin, a căzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sf. Grigore a predicat atât prizonierilor creştini cât şi răpitorilor săi musulmani. Hagarenii au fost uimiţi de înţelepciunea cuvântului său, dar musulmanii nu au putut suporta acestea şi l-au bătut, ba chiar l-ar fi omorât cu plăcere dacă n-ar fi nădăjduit într-o răscumpărare mare. La un an, Sf. Grigore a fost răscumpărat şi s-a întors la Tesalonic.
Sf. Grigore a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morţii sale, vindecînd mulţi bolnavi. În ajunul morţii sale, Sf. Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresîndu-i cuvintele: "Spre înălţimi! Spre înălţimi!" Sf. Grigore Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. În 1368 a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viaţa sfântului şi slujbele adresate acestuia.
Sfântul şi drept-credinciosul Împărat Iustinian I (11 mai, 483 – 14 noiembrie, 565) a condus Imperiul Roman de Răsărit de la 1 august 527, până la moartea sa, în noiembrie 565. Soţia sa a fost Împărăteasa Teodora. În afara faptului că a fost unul din cei mai importanţi conducători ai antichităţii târzii şi o figură majoră în istoria imperiului bizantin, Iustinian a fost de asemenea şi un apărător al Ortodoxiei şi un ctitor de biserici. În timpul domniei sale Bizanţul a câştigat glorie prin victorii militare în Persia, Africa şi Italia, care au avut ca rezultat dezrădăcinarea păgânismului printre germanii vandali şi triburile vizigote. Iustinian este cunoscut şi sub numele de "ultimul împărat roman", fiind împăratul care a recucerit Roma din mâinile ostrogoţilor. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Iustinian pe data de 14 noiembrie (în unele sinaxare, pe 15 noiembrie).
Tot în această zi, Sfântul
noul Mucenic Constantin cel ce din Idra a odrăslit, iar în Rodos a
mărturisit, la anii 1800 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cu drept cuvant, afland pe prietenul sau Natanail, caruia Scriptura ii mai spune si Vartolomeu, Filip i-a spus cu bucurie: "Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise in Lege si Proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret", (Ioan,1,45). Si asa l-a dus la Iisus, si inca multe locuri se afla in Evanghelie despre acest Apostol, care impartasea credinta lui Hristos si altora.
Apostolii, fiind sortiti sa porpovaduiasca in lume, dupa pogorarea Duhului Sfant, s-au raspandit, fiecare in partile unde era chemat, pentru vestirea Evangheliei. Apostolul Filip, precum ne spun istoricii Teodoret si Eusebiu, a predicat Evanghelia iu cele doua Frigii din Asia Mica si in Ierapole.
A strabatut, deci, mai intai, toata Siria si toata Asia Mica si, intalnindu-se cu Sfantul Apostol Vartolomeu, au pornit a lucra impreuna la slujba Cuvantului. Mai aceau cu ei inca si pe fericita fecioara Mariam, sora dupa trup a Sfantului Filip, care ii urma si le slujea lor. Si daca au ajuns in Lidia, Apostolii au fost primiti cu dusmanie de pagani, au fost inchisi in temnita, batuti cu toiege, improscati cu pietre, incercand sa-i ucida. Si n-au scapat cu viata, decat prin mijlocirea binecredinciosului Ir, care, botezandu-se si Hristos facand minuni cu el, Apostolii au putut pleca nu numai nevatamati, dar botezand pe toti paganii din cetate si lasand pe Ir episcop in urma lor. In calea lor prin Asia, cei doi Apostoli s-au intalnit si cu Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, propovaduind si el Evanghelia tot prin Asia; si unii de la altii luand puteri, cu si mai multa ravna raspandeau samanta lui Hristos.
Deci, au mers dumnezeiestii Apostoli in Ierapole, cetate plina de idoli. Si se osteneau Sfintii, ziua si noaptea, povatuind, invatand si vindecand, dupa cuvantul Domnului. Si era in cetate un oarecare Stahie, care, de 40 de ani era orb; pe acela Apostolii, vindecandu-l, a crezut in Domnul si s-a botezat si el si toata casa lui. Si s-a raspandit vestea in toata cetatea. Si s-a botezat mult popor, crezand in Hristos. Iar dregatorul cetatii, auzind de aceasta, a dat porunca si, prinzand in lanturi pe Sfinti, au legat de picioare pe Sfantul Filip si l-au rastignit cu capul in jos si, pe cand ii gaureau cu sfredelul gleznele picioarelor, Sfantul facand rugaciune, si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu. Si indata s-a cutremurat pamantul si, despicandu-se, a inghitit mult popor si pe dregator, cei ramasi cazand ingroziti la picioarele Sfintilor si eliberandu-i.
Deci, asezand pe Stahie episcop al noii Biserici si ingropand moastele Sfantului Filip, Apostolul Vartolomeu s-a dus in Armenia, unde a fost rastignit pentru Hristos, iar Sfanta Mariam s-a dus in Licaonia, unde s-a savarsit in pace.
Întru aceastã zi, cuvânt despre hirotonia, ca preot, a Sfântului Ioan Gurã de Aur.
Si era Ioan in ceasul acela in osebita lui chilie, facandu-si obisnuitele rugaciuni si cereri catre Dumnezeu. Deci, a venit la dansul, fara de veste, ingerul Domnului, in haina luminoasa. Si, Ioan temandu-se foarte, dupa ce l-a vazut, a cazut cu fata la pamant, tremurand cu totul. Si, atingandu-l pe el ingerul, l-a sculat, zicandu-i: "Scoala, nu te teme". Si i s-a aratat lui ingerul ca un om. Iar Ioan, adunandu-si mintea, a zis catre dansul: "Cine esti tu, stapane, ca chipul tau m-a tulburat si spaima a cazut asupra mea?" Iar acela, raspunzand, i-a zis lui: "Eu sunt ingerul Domnului si sunt trimis la tine ca sa-ti spun Darul lui Dumnezeu, pe care il vei primi acum". Iar Ioan a zis: "Rogu-ma tie, stapane, nu ma pune pe mine sa ma fac de rusine, nici din viata aceasta linistita nu ma lipsi pe mine, nu ma desparti nici de adunarea aceasta preadulce a fratilor mei". Raspunzand insa, iarasi, ingerul i-a zis: "Cel ce a grait lui Moise, zicandu-i: Iata, te-am facut pe tine Dumnezeul lui Faraon, Acela puternic este sa te faca si pe tine la fel". Si acesta zicandu-i, ingerul s-a dus de la dansul.
Iar a doua zi, cand vorbea el cu fratii, iata au venit la dansul doi din clericii lui Flavian, vestind venirea lui. Iar marele Ioan si toti fratii, iesind afara din manastire, l-au intampinat pe el si i s-au inchinat lui si au intrat cu dansul in manastire. Si, patriarhul, cautand la fericitul Ioan, i-a zis: "Pace tie, tamaduitorule al celor bolnavi cu sufletul si cu trupul si urmatorule al Sfintilor Apostoli! Sculandu-te, sa mergi cu noi, ca sa facem voia Domnului pentru tine". Si l-au dus pe cuviosul Ioan spre hirotonia randuielii preotesti. Si s-a facut o minune in ceasul acela. Ca dupa ce acesta si-a plecat capul, cand episcopul si-a pus mana pe dansul, incepand rugaciunea hirotoniei, fara de veste, s-a aratat un porumbel alb asupra capului fericitului Ioan. Iar episcopul, vazand aceasta, si toti cei ce erau cu dansul s-au inspaimantat, mult minunandu-se. Si s-a propovaduit aceasta in toata cetatea. Si a petrecut fericitul in Biserica Antiohiei doi ani. Apoi a fost instiintat despre dansul Arcadie imparatul (395-408) si, trimitand, l-au adus pe el cu cinste la patriarhie in Constantinopol. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Iustinian, împăratul Bizanţului
Marele lustinian, slăvitul,
Cavaler al Crucii este şi ortodox împărat.
El ctitorul Sfintei Sofia este,
Înţelepciunea lui Dumnezeu,
Giuvaer sfînt la temelia eternităţii.
Aghia Sofia un alt soare este
Spre luminare neamurilor de oameni ce vor urma pe pămînt;
Ea biserică spre slăvirea lui Dumnezeu Cuvîntul este,
Şi a frumuseţii înţelepciunii lui Dumnezeu,
Ce în El s-a-ntrupat.
Ea loc al cunoaşterii Împărăţiei Domnului este,
A înălţimii ei negîndite şi adîncimii,
A necuprinsei adîncimi şi a lărgimii,
A lăţimii şi lungimii ei, fără de sfîrşit.
A împăratului lustinian imperială coroană
Stălucea ca soarele în miezul zilei, pe cer.
Astfel strălucea a Robului lui Dumnezeu coroană,
El sub soare fost-a cel mai înţelept.
El cu puterea covîrşitu-i-a pe cei mai puternici,
Iar cu credinţa, pe cei mai credincioşi.
O, Sfinte împărate lustiniane,
Ale tale biserici nu-mbătrînesc nicicînd!
A ta ortodoxă credinţă străluceşte şi azi lumii,
Cu stălucirea ortodoxiei Celui Unul Hristos!
O, Sfinte împărate lustiniane,
Roagă-te lui Dumnezeu ca ortodoxia
Să biruiască în veci!
Cugetare
Sfîntul Grigorie Palamas şi-a edificat mare parte a învăţăturilor lui de credinţă prin descoperire dumnezeiască.
După ce a petrecut trei ani ca zăvorît într-o chilie de la Marea Lavră,
lui i s-a arătat că trebuie să iasă printre oameni şi să le
împărtăşească şi lor din cunoaşterea şi trăirea lui astfel dobîndite,
spre mîntuire. Dumnezeu i-a descoperit lui aceasta printr-o vedenie
minunată:
Într-o zi, ca şi cînd ar fi fost printr-un somn uşor, Sfîntul Grigorie sa văzut pe sine ţinînd în mîini un vas plin cu lapte, pînă la revărsare. Încet, acest lapte s-a prefăcut în vin, care s-a revărsat peste marginea vasului, udînd mîinile şi veşmintele Sfîntului. Apoi un tînăr luminos i s-a arătat lui şi i-a zis: „De ce nu mergi să dai şi altora din această băutură minunată pe care iată, o risipeşti în zadar, cu atîta nebăgare de seamă? Au nu vezi că acesta darul harului lui Dumnezeu este?”. Atunci Sfîntul Grigorie a zis: „Dar dacă nimeni în zilele acestea nu mai doreşte această băutură, cui i-o voi duce atunci?”. Tînărul a răspuns şi i-a zis: „Fie dacă şi puţini sînt aceia, fie şi dacă nu sînt deloc, tu ţinut eşti să-ţi împlineşti datoria şi să nu te porţi cu nebăgare de seamă cu darul lui Dumnezeu”. Sfîntul Grigorie a tîlcuit că laptele este cunoştinţa vieţuirii drepte şi cu frică de Dumnezeu a poporului, iar vinul, învăţăturile cele dogmatice.
Cînd Sfîntul Grigorie Palamas s-a retras
într-un al doilea rînd în tăcerea mînăstirii, aceea a fost vremea în
care a redactat principiile ortodoxiei. În ajunul praznicului Sfîntului
Antonie cel Mare, monahii i-au vestit începerea slujbei privegherii de
totă noaptea, dar Sfîntul a rămas scriind la chilie pînă cînd toţi
fraţii au plecat la biserică. Sfîntul Antonie cel Mare atunci i s-a
arătat lui şi i-a zis:
„Bună este desăvîrşita linişte, dar uneori de trebuinţă este să fii şi cu fraţii”.
Bine înţelegînd vedenia dăruită lui de
Domnul, Sfîntul Grigorie a intrat grabnic în sfînta biserică, spre
bucuria cea mare a obştii fraţilor.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata zidire a luminii (Facerea I):
- La cum deasupra pămîntului netocmit şi gol domnea întunericul;
- La cum Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”. Și a fost lumină. (Facerea 1: 3).
- La cum a despărţit Dumnezeu întunericul de lumină, iar lumina a numit-o zi, iar întunericul, noapte.
Predică
Despre Pavel, întemniţatul – „.. eu, Pavel, întemniţatul lui Iisus Hristos pentru voi, neamurile” (Efeseni 3:1).
Fraţilor, Apostolul lui Hristos se
numeşte pe sine întemniţatul lui Hristos. Dar cum să fie un apostol
întemniţat? Oare întemniţatul nu este un om care zace legat în lanţuri?
Da, cu adevărat.
Legat este şi Apostolul, legat atît de strîns cu lanţul iubirii Domnului Hristos încît el afirmă că nici o altă înlănţuire de pe pămînt nu se poate compara cu ea. Apostolul are mintea legată atît de tare de Hristos încît el nu mai poate gîndi la nimic altceva decît la Hristos Domnul. Apostolul are voinţa atît de strîns legată de Domnul Hristos, încît, în esenţă, el nici nu mai are o voie a lui proprie, ci toată voia lui o a supus-o cu desăvîrşire Domnului. Astfel, el iubeşte ceea ce iubeşte Hristos, gîndeşte ceea ce gîndeşte Hristos şi lucrează ceea ce voieşte Hristos.
Oare nu întemniţare se cheamă aceasta? O,
fericită întemniţare, care spre negrăită slavă este, nicicum spre
ruşine, şi spre mîntuirea sufletului şi trupului este, nicicum spre
pieire! Astfel, Hristos este Domn cu desăvîrşire al vieţii
Apostolului, atît înlăuntru, cît şi în afară. Căci şi în afară şi
înlăuntru Hristos îi îngăduie ispita; şi în afară şi înlăuntru, El îi
descoperă minunile Purtării Lui de Grijă; şi în afară şi înlăuntru, El
îl conduce spre binele cel mai desăvîrşit şi mai mare spre a lui
mîntuire, şi spre mîntuirea multora. Fraţilor,
să ne încredinţăm şi noi pe noi înşine Domnului lisus Hristos şi
Sfîntului Apostolului Lui, şi atunci vieţile noastre se vor afla în cele
mai bune mîini şi pe cea mai bună cale.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Dumnezeul nostru minunat şi slăvit, leagă de Tine vieţile noastre şi ne
întemniţează pre noi întru Tine întru vecii vecilor ambelor lumi. Căci
numai Ţie se cuvine pururi toată mulţumirea şi slava, Amin!
