✝) Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi
22 septembrie
Sfântul Mucenic Teodosie s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea în aproprierea Mănăstirii Brazi din părinți răzeși urmași de la Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Părinții săi l-au dus la slujbele care se oficiau aici. La vârsta de 18 ani el a intrat ca frate la această mănăstire, iar metania de călugăr a primit-o la Mănăstirea Bogdana (azi în județul Bacău).
Fiind un monah evlavios și având și o inteligență deosebită, cunoscând Sfânta Scriptura și o parte din Scrierile Sfinților Părinți, a fost ales Episcop în anul 1669 la Rădăuți, unde mergea deseori la mormântul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, unde ardea permanent o candelă.
În anul 1671 a fost trimis să păstorească Episcopia Romanului, unde a activat până în anul 1674, când pentru activitatea sa pastorală și pentru înalta sa spiritualitate, a fost ales Mitropolitul Moldovei, unde scaunul era vacant prin plecarea lui Dosoftei în Polonia.
Cronicarul Ion Neculce scrie în Cronica Moldovei că domnul Moldovei era Dumitrașcu Cantacuzino, una dintre cele mai decăzute figuri din istoria noastră. El a adus pe tătari în Moldova pentru a sta cât mai mult pe tron, plătind un bir mare provenit nu numai din impozitele mari asupra moldovenilor, dar și din banii mănăstirilor (de la Mănăstirea Rascău luând toți galbenii).
„Mitropolitul Teodosie s-a dus la Domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino zicând: „Ce sunt acestea Măria Ta, au semeni lui Antihrist?”. Și domnul s-a mâniat și l-a scos din scaun cu necinste”, scrie cronicarul Ion Neculce și l-a închis la Mănăstirea Sfântul Sava din Iași.
Când s-a întors din Polonia Mitropolitul Dosoftei l-a scos din închisoare și Mitropolitul Teodosie s-a retras la Mănăstirea Brazi, de care era legat sufletește de când a intrat ca frate la această mănăstire.
Cum a ajuns aici a ridicat o biserică frumoasă cu hramul Sfântului Gheorghe, introducând reguli cu slujbe monahale de zi și de noapte. A avut grijă și de Mănăstirea Bogdana, determinând pe logofătul Solomon Bârlădeanu de a ridica din temelie o nouă mănăstire.
A înzestrat aceste mănăstiri cu terenuri arabile, vii, pomi fructiferi, păduri și mori de apă. În vremea aceea era vornic de Vrancea Cronicarul Miron Costin și împreună au semnat multe documente ale vrâncenilor, urmași ai celor 7 feciori ai „babei Vrâncioaia”, cărora Sfântul Voievod Ștefan cel Mare le-a dat „ocine”, fiindcă „l-au slujit cu credință”.
În anul 1691 Mitropolitul Teodosie face o Diată în care scrie că a ridicat mai multe locașuri pe care le știe Dumnezeu și lasă toate donațiile pe care le-a primit de la credincioși pentru mănăstiri, ucenicului său, Diaconul Laurențiu, ca să mai facă două mănăstiri.
Cronicarul Ion Neculce scrie că în vremea aceea veneau tătarii ca lăcustele și jefuiau pe moldoveni de tot avutul lor. Astfel, în anul 1694 o hoardă de tătari răzleți au pătruns în Mănăstirea Brazi și l-au chinuit cumplit pe Mitropolitul Teodosie ca să le dea odoarele și banii și pentru că el nu a voit să le dea, l-au ucis tăindu-i cinstitul său cap. Era după „Ziua Crucii”.
Monahii împreună cu credincioșii de prin satele vecine l-au înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe, care era ridicată de Mitropolitul Teodosie.
Din cauza cutremurelor din regiunea Vrancei, biserica ridicată de Mitropolitul Teodosie s-a ruinat.
Atunci Ieroschimonahul Dimitrie, starețul Mănăstirii Brazi, a dezgropat, în anul 1842, osemintele Mitropolitului Teodosie și le-au dus să fie reînhumate în Peștera de jos, ridicata de primii pustnici ai Mănăstirii Brazi, Teofilact și Sava, unde era și Paraclisul „Învierea lui Lazăr”, în care se oficia și Sfânta Liturghie.
În timpul în care soborul de preoți slujeau osemintele Sfântului Ierarh Teodosie, era acolo și Cuviosul Antipa (de la Calapodești), pe care noi îl sărbătorim la 10 ianuarie și el mărturisește: „M-am învrednicit a vedea aceste moaște, eu le-am atins și erau binemirositoare”.
Un egumen al Mănăstirii Brazi, Anton Dumbravă, care a fost și ajutor de stareț la Mănăstirea Neamț, scria că în anul 1857 se găsea tivda (capul) Sfântului Mucenic Teodosie la mare cinste, scoasă din mormânt la Mănăstirea Brazi.
Starețul de la Mănăstirea Brazi - Teodosie Filimon, care după anul 1959, când Mănăstirea Brazi a fost demolata de comuniști, a dat o declarație la Mănăstirea Cernica semnată de Preacuviosul stareț și cu ștampila Mănăstirii Cernica, în care scrie că „atât în timpul meu, cât și înainte de mine, monahii și credincioșii veneau de aprindeau lumânări și se rugau pentru împlinirea cererii lor la mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi”.
Viața Sfințitului Mucenic Teodosie, râvna lui pentru ridicarea de sfinte lăcașuri, smerenia sa, dragostea pentru buna rânduială a obștilor monahale, grija părintească față de păstoriții săi, răbdarea tuturor suferințelor și prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum și lucrarea lui încununată de jertfă martirică, au făcut ca să fie întotdeauna cinstit cu evlavie de dreptmăritorii creștini.
Sfântul Teodosie de la Brazi a fost în mod solemn proclamat sfânt la data de 5 octombrie 2003.
• Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Foca, Episcopul Sinopei
Sfîntul Foca, încă din tinereţile lui s-a deprins cu toată creştineasca virtute.
Ca episcop al cetăţii lui de baştină, adică al Sinopei cea de lîngă
Marea Neagră, el a întărit credinţa adevăraţilor credincioşi cu pilda
vieţii şi cu dumnezeieştile cuvinte ale gurii lui, scoţînd pe mulţi
închinători la idoli din întunericul barbariei şi aducîndu-i la
adevărata Credinţă, a lui Hristos. Pentru aceasta păgînii cei cu inimi
învîrtoşate 1-au urît de moarte pe Sfîntul Foca. Acesta
a văzut printr-o vedenie dăruită lui de la Domnul că va lua moarte
mucenicească: o turturea albă a venit şi s-a aşezat pe capul lui, purînd
în cioc o cunună de flori minunate, pe care apoi a aşezat-o pe capul
lui. Sfîntul Foca a auzit şi un glas, care a zis: „Iată paharul plin şi
băutura amestecată, iar tu ai să-1 bei pe acesta!”. De la această
vedenie Plăcutul lui Dumnezeu a înţeles că în curînd moarte
mucenicească pentru mărturisirea lui Hristos Domnul va lua. El nu s-a
temut, ci cu mulţumită şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu s-a încins
pentru calea muceniciei gătită lui. La scurtă vreme, un anume principe,
Africanus, 1-a chemat pe Sfîntul Foca la anchetă, supunîndu-1 după aceea
unor torturi bestiale. Torţionarii 1-au bătut cu sălbăticie şi i-au
umplut tot trupul de răni. Apoi, ţinîndu-l o vreme în temniţă, 1-au
aruncat în apă clocotită, unde viteazul oştean al lui Hristos şi-a dat
sfîntul lui suflet, şi s-a sălăşluit astfel întru bucuria Domnului său.
Sfîntul Sfinţit Mucenic Foca a luat cununa veşnicei slave în timpul
domniei împăratului Traian.
• Pomenirea Sfântului Proroc Iona
Acest sfînt proroc a trăit cu mai bine de opt sute de ani înainte de Hristos. Sfînta Tradiţie zice că el a fost fiul văduvei din Sarepta Sidonului, pe care Prorocul Ilie 1-a înviat din morţi.
Prin aceea că a fost înghiţit de o balenă uriaşă [un chit] în al cărei
pîntece a stat trei zile şi trei nopţi, el a închipuit cele trei zile pe
care le-a stat Mîntuitorul Hristos în mormînt; şi, prin ieşirea lui din
pîntecele chitului, el a închipuit Învierea Domnului nostru Hristos din
morţi. Toate cele privitoare la acest minunat proroc al lui Dumnezeu se
află scrise în Cartea prorocului lonâ din Sfînta Scriptură a Vechiului
Testament.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Foca Grădinarul
Acest Sfînt Foca a fost compatriotul Sfîntului Sfinţit Foca pomenit tot întru această zi [vezi mai sus]. El
a avut o grădină în cetatea Sinope de la Marea Neagră, pe care o
cultiva cu mîinile lui. El miluia pe toţi trecătorii cu roade din
grădina lui, iar sufletele aceloraşi le miluia cu cuvîntul lui Dumnezeu. Dar un anume dregător prigonitor al creştinilor, auzind de el şi de faptele lui, a trimis acolo soldaţi care să îl ucidă. Sfîntul
Foca i-a primit pe soldaţi cu atîta ospitalitate neprefăcută, încît
aceştia nu au mai avut curajul să împlinească crima poruncită.
Dar Sfîntul Foca nu i-a lăsat, ci i-a convins să-şi ducă misiunea pînă
la capăt. La locul uciderii lui, deasupra sfintelor lui moaşte făcătoare
de minuni, s-a ridicat o sfîntă biserică purtînd hramul numelui lui. Sfîntul Foca este cu deosebire cinstit de marinari, iar ajutorul lui îl cheamă toţi cei care călătoresc pe mare. Sfîntul Mucenic Foca Grădinarul a luat mucenicia la anul 320.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Cosma de la Mănăstirea Zografu
Sfîntul Cosma se trăgea dintr-o familie
nobilă din Bulgaria. Cînd părinţii lui au voit să-1 însoare, Sfîntul
Cosma s-a refugiat la Muntele Athos. El a fost sihastru şi mare făcător de minuni. El s-a nevoit cu toate nevoinţele pustniceşti într-o peşteră de lîngă Mînăstirea Zografu. Preasfînta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat lui, nu numai o dată. El este cunoscut ca cel mai mare ascet şi făcător de minuni dintre Părinţii zografiţi.
Vestita chilie în care s-a nevoit în tăcere Sfîntul Cosma, biruind
acolo toate căpeteniile diavoleşti există şi astăzi, în partea de
nord-vest a Sfintei Mînăstiri Zografu. Fiind plin de harul Duhului Sfînt
al străvederii, el a arătat evenimente de la mari depărtări de timp şi
spaţiu. El a adormit întru bătrîneți adînci, în douăzeci şi două de zile
ale lunii septembrie din anul 1323, strămutîndu-se, după o viaţă plină
de lupte duhovniceşti încununate de biruinţă, la cereştile locaşuri ale
bucuriei Domnului Hristos.
• Pomenirea Sfântului Petru cel Milostiv
Acesta a fost un Plăcut al lui Dumnezeu care s-a nevoit şi s-a săvîrşit în veacul al şaselea (vezi cugetarea dintru această zi).
• Pomenirea Sfântului Iona Presbiterul
Acest Sfînt lona a fost tatăl Sfîntului Theofan, Scriitorul de Canoane şi al Sfîntului Theodor Scrisul. El a fost făcător de minuni, şi s-a săvîrşit către Domnul la Mănăstirea Sfîntului Sava cel Sfinţit, în veacul al nouălea.
Cântare de laudă la Sfântul Proroc lona
O, cetate a Ninivei! Tu colcăi de păcat,
Iar Domnul pre lonă trimite să te vindece pe tine!
Dar lona nu vrea, fuge, de Domnul se ascunde.
Ci unde vrei tu, Ionă, de la Domnul să fugi?
Iona adoarme, şi-n timpul somnului lui
Furtună mare Domnul ridică.
Domnul nu se grăbeşte, ci la timp potrivit,
El pe tine te află, proroace lona!
Izbit fiind de valuri, de chit înghiţit,
Tu strigi:
„O, de Cine am fugit?
Îndrăznit-am eu, vierme iar nu om, ca să fug de Cel
De Care nimeni nu se poate ascunde!”
Domnul pre lona, bate dar îl şi miluieşte,
Şi prin a Lui Providenţă îl proslăveşte în veci.
Tu ninivitenilor, Proroace, să le proroceşti n-ai voit,
Dar printr-a chitului pedapsă silit eşti acum
Lor să li-L vesteşti pre Hristos Cel Veşnic!
Nu voieşti cu cuvinte?
Vesti-L-vei deci prin fapte,
Vesti-vei aşadar a omului moarte şi înviere!
Ale tale fapte, lona Proroace, nu vor pieri nicicînd,
Şi prin a ta pildă Domnul pururea oamenilor va grăi.
El prin tine pururea arăta-va a Domnului mare milă
Care te-a mîntuitpe tine, şi cetatea Ninive.
Prin tine arăta-se-va puterea pocăinţei
Şi a lui Dumnezeu iertare.
Ţie ţi-a părut rău de un vrej ce s-a uscat,
Iar Domnul ţi-a arătat cu cît mai mult
Îi este Lui milă de oameni.
Pentru rugăciunile Sfîntului Proroc lona,
Multîndurate Doamne,
Izbăveşte-ne pre noi de iadul cel de veci!
Cugetare
Cînd omul
simte fără putinţă de tăgadă mila lui Dumnezeu asupra lui, el este
uimit, ca trezit dintr-un somn urît, şi îi este ruşine de orbirea lui în
faţa marii milostiviri a lui Dumnezeu.
În vremea împăratului Iustinian era mai mare peste strîngătorii de impozite din Africa un anume Petru, bărbat foarte bogat, dar foarte rău şi nemilostiv. Cerşetorii se plîngeau mereu că nu au văzut niciodată măcar un bănuţ de la acest Petru. Odată unul dintre ei a pus rămăşag că îl va face pe Petru să-1 miluiască, şi fără să vrea. El atît de mult s-a ţinut de el cerşind în urma lui, încît de mînie, Petru 1-a lovit cu ce a avut la îndemînă, iar la îndemînă atunci a avut o pîine. Bucuros, cerşetorul a luat pîinea şi a fugit, îndată după aceea Petru a căzut greu bolnav şi a avut o vedenie: se făcea că îl interoghează sălbatic diavolii din iad. Se afla acolo şi o balanţă. Pe unul din talerii acelei balanţe diavolii îngrămădeau păcatele lui Petru, iar celălalt taler stătea gol, ridicat în sus. În jurul talerului gol plîngeau îngerii, căci nu puteau afla nici măcar o singură faptă bună care să echilibreze măcar un pic balanţa vieţii lui Petru. Unul dintre îngeri a zis: „Nu avem decît pîinea cu care 1-a lovit mînios, alaltăieri, pe acel cerşetor”. îngerii au pus acea pîine pe cîntar, şi pîinea a biruit greutatea păcatelor lui Petru. Terminîndu-se vedenia, Petru şi-a zis: „Cu adevărat, nu vedenie, ci adevăr aievea văzut-am eu acum, căci toate păcatele din copilăria mea şi pînă acum s-au perindat sub ochii mei. Iar dacă acea pîine pe care am aruncat-o cu mînie în cerşetor a avut atîta putere, oare cîtă putere nu vor avea milosteniile pe care le voi face de bună voie, cu dragă inimă, şi din toate puterile mele?”. De atunci înainte Petru s-a făcut cel mai milostiv bărbat din cetate. El şi-a împărţit toate averile săracilor, şi s-a vîndut pe sine rob pentru treizeci de glabeni de aur. Dar şi pe aceştia i-a împărţit ca milostenie la săraci, întru Numele lui Hristos. De atunci el s-a numit Petru cel Milostiv.
Luare aminte
Să luăm aminte la mînia lui Dumnezeu împotriva Regelui losafat (II Paralipomena 18-20):
- La cum losafat s-a aliat cu idolatrul Regele Ahab şi aproape că a pierit;
- La cum el s-a aliat şi cu Regele Ohozia, şi iarăşi a suferit pierderi mari;
- La cum Domnul nu voieşte ca cei credincioşi să se unească cu necredincioşii.
Biserica praznuieste astazi doi Sfinti Mucenici, care poarta acelasi nume. Unul este Sfantul Foca "facatorul de minuni", iar celalalt este Foca "gradinarul". Si unul si altul au trait in acelasi loc, in orasul Sinope din Pont, dar cel dintai a patimit mucenicia in vremea imparatului Traian (98-117), iar cel de al doilea, cu doua veacuri mai tarziu, pe vremea lui Diocletian imparatul (284-305).
Foca cel dintai a fost facator de minuni, cu darul Sfantului Duh, inca din tinerete, si a petrecut, facand minuni, pana la sfarsitul vietii sale. Pentru viata lui fara prihana a fost ales episcop al cetatii Sinope si pastorea bine turma sa, cu fapta si cuvantul, intorcand pe multi de la inchinarea idolilor si aducandu-i la cunostinta lui Hristos. Iar, cand a voit Dumnezeu sa-l invredniceasca de cununa mucenicilor, i s-a vestit aceasta printr-o vedenie. Ca a venit un porumbel de i-a sezut pe cap si i-a pus cununa, graindu-i omeneste si zicand: "Pahar tie s-a gatit si trebuie sa-l bei." Si s-a implinit aceasta in zilele imparatului Traian, taiat fiind cu sabia, iar trupul lui fiind ars in foc.
Celalalt Sfant, Foca "gradinarul", avea gradina lui langa mare si, vazand verdeturile, isi scotea hrana din munca sa si ajuta pe saraci. Dar fapta buna, ca si lumanarea aprinsa, nu poate a se tainui. Si s-a dus vestea despre el, despre milosteniile ce facea si despre lumina dreptei credinte la care povatuia, casa lui fiind pururea deschisa, ca o gradina plina de roada a Duhului Sfant, pe multi intorcand de la idoli. Deci era pe vremea cand Diocletian imparatul prigonea pe crestini, cu o urgie mai sangeroasa ca oricand. Cineva a soptit catre conducatorul locului: "Foca crede in Cel rastignit si pe multi ii desparte de zeii nostri". Iar dregatorul, auzind, indata a trimis slujitori ca sa ucida pe robul lui Hristos si, mergand, cautau pe Foca sa-l omoare.
Deci, i-a intalnit pe ei Foca si i-a intrebat: "Pe cine cautati?" Si ei i-au zis: "Cautam pe Foca". Si el le-a zis: "Veniti la mine si eu va voi spune voua de dansul". Si i-a primit in casa sa si i-a ospatat din destul. Si dupa ce s-au veselit bine de vin, Foca i-a intrebat: "Si pentru ce pricina cautati pe omul acela?" Iar ei i-au spus lui taina, zicand: "Ne-a trimis mai-marele sa-l ucidem, ca nu cinsteste pe zei si Celui rastignit se inchina". Iar Foca a zis: "Rogu-ma voua stapanii mei, ramaneti pana maine in casa mea, mancand si band, iar dimineata eu il voi da voua, ca nimeni nu-l stie ca mine, nu locuieste departe de aici si eu singur il voi aduce si-l voi da in manile voastre". Iar ei, ascultand, dantuiau in casa lui Foca, pe care-l cautau.
Intr-acea noapte, Foca si-a gatit mormantul, randuind toate cele de ingropare, a impartit pe toate saracilor si a petrecut noaptea in rugaciune. Iar a doua zi, cand l-au intrebat unde este Foca, el le-a zis: "Eu sunt Foca, pe care voi cautati sa-l ucideti. Eu sunt robul lui Hristos, care de idolii voi cei spurcati ma lepad; deci, omorati-ma". Iar ostasii se sfiau sa ucida un om atat de bun si hotarara sa plece, spunand ca nu l-au gasit. Iar Foca ii ruga sa-si faca datoria, zicand: "Asa imi veti face cel mai mare bine". Dupa multa sovaire, ostasii implinira porunca imparateasca.
Si, asa, milostivul gradinar Foca, din dragoste pentru Hristos, a primit cununa muceniciei.
Întru aceastã zi, viata Sfântului Petru care a fost vames (sec. VI).
In partile Africii era un vames, anume Petru, foarte nemilostiv, care niciodata nu miluia pe saraci, nici cugeta la moarte, nici la bisericile lui Dumnezeu nu mergea, nici isi pleca urechile sale catre cei ce cereau milostenie. Iar bunul iubitor de oameni Dumnezeu, Cel ce nu voieste moartea pacatosului, ci se ingrijeste de mantuirea tuturor si, cu judecatile pe care le stie, pe fiecare il mantuieste, Acela si cu Petru a facut aceasta, dupa bunatatea Sa, si l-a mantuit pe el, intr-un chip ca acesta: Intr-o vreme, sezand saracii si scapatatii in ulita, au inceput a lauda casele celor milostivi si a ruga pe Dumnezeu pentru dansii, iar pe cei nemilostivi ii ocarau. Deci a ajuns cuvantul si despre acest Petru, ca este cu totul nemilostiv. Si se intrebau unul pe altul: "Oare, luat-a cineva, candva, vreo milostenie din casa lui Petru?" Si toti zicand ca nimeni n-a luat de la dansul ceva, s-a ridicat un sarac si a zis: "Ce-mi veti da mie si eu voi merge acum si voi scoate de la dansul milostenie?" Si au facut intre dansii ramasag. Deci, mergand saracul, a stat la poarta casei lui Petru. Iar, iesind Petru din casa si ducand la masa dregatorului un catar incarcat cu paine, i s-a inchinat lui saracul, cel ce facuse ramasag cu tovarasii sai, si a inceput a cere milostenie, intr-adins plangandu-se. Iar el, neafland piatra, a apucat o paine si a aruncat-o in cel sarac si l-a lovit pe el in obraz si s-a dus. Iar saracul, apucand painea, a mers la tovarasii sai, zicand ca din insesi mainile lui a luat painea aceasta. Si a laudat pe Dumnezeu ca Petru este milostiv.
Iar, dupa doua zile, s-a imbolnavit vamesul, pana s-a apropiat de moarte, si s-a vazut intr-un vis, pe sine fiind cercetat la o oarecare judecata si faptele lui, punandu-se in cumpana: de o parte a cumpenelor stateau niste arapi intunecati si rai, iar de cealalta parte stateau niste barbati luminosi foarte si frumosi la chip. Deci, arapii, apucand toate faptele cele rele pe care Petru vamesul le facuse din tinerete si in toata viata sa, le puneau in cumpana, iar barbatii cei din lumina purtatori nimic bun nu aflau din faptele lui Petru, ca sa puna de cealalta parte a cumpenii si stau infricosati si, nedumirindu-se, ziceau unul catre altul: "Asadar, noi n-avem nimic aici?" Atunci a raspuns unul dintre dansii: "Cu adevarat nu avem nimic, fara numai o paine pe care a dat-o lui Hristos, mai inainte cu doua zile, dar si aceea fara de voie". Deci, pusera painea aceea de cea parte a cumpenei si indata a tras cumpana mai mult decat cealalta. Atunci zisera catre vames barbatii cei frumosi la chip: "Mergi, sarace Petre, si mai adauga la painea aceasta, ca sa nu te ia pe tine arapii cei rai si sa te duca la munca cea vesnica".
Deci, venindu-si in sine, Petru cugeta la cele ce vazuse si a cunoscut ca, nu nalucire, ci adevar era visul, ca a vazut toate pacatele ce facuse din tinerete, pe care acum le si uitase, si pe care arapii, adunandu-le, le puneau in cumpana. Si zicea in sine Petru minunandu-se: "Daca o paine, pe care am aruncat-o in fata saracului, atat de mult m-a ajutat pe mine, ca nu m-au luat pe mine diavolii, cu cat mai mult milostenia cea multa, cu blandete si cu osardie facuta, va ajuta acelora care, fara de crutare, isi impart bogatia lor la saraci." Si de atunci s-a facut mult preamilostiv, cat nici pe sine n-a voit sa se crute.
Deci, oarecand, mergand el la a sa vama, ca vames ce era, l-a intampinat un corabier gol, care saracise la picioarele lui, cerea sa-i dea lui o haina, ca sa-si acopere goliciunea trupului sau, iar Petru, dezbracand de pe sine haina cea de deasupra, buna si de mult pret, i-a dat-o lui. Iar corabierul, rusinandu-se sa umble intr-o haina ca aceea, a dat-o pe ea la un negustor sa o vanda. Deci, s-a intamplat ca Petru, intorcandu-se de la vama sa, a vazut haina aceea spanzurata in targ la vanzare, drept care s-a mahnit foarte. Si, mergand in casa sa, n-a gustat hrana, de mahnire, ci a incuiat usa camarii sale si sedea suspinand si tanguindu-se; si gandind intru sine, zicea: "N-a primit Dumnezeu milostenia mea, n-am fost vrednic sa aiba saracul pomenirea mea". Si asa, mahnindu-se si suspinand, a adormit putin. Si iata a vazut pe un oarecare frumos la chip si stralucitor mai mult decat soarele, avand o cruce in jurul capului Sau, imbracat in acea haina, pe care el o daduse corabierului celui sarac. Si L-a auzit pe El, zicand catre dansul: "Ce plangi, intristandu-te, frate Petre?" Iar el a raspuns: "Cum sa nu plang, Stapanul meu, ca pe cele ce dau saracilor, din acelea ce mi-ai dat mie, pe acelea ei iarasi le vand in targ". Atunci i-a zis lui Cel ce i Se aratase: "Oare cunosti haina aceasta pe care Eu o port?" Iar vamesul i-a raspuns: "Asa, Stapane, o cunosc, ca este a mea, cu care am imbracat pe cel gol". Zis-a lui Cel ce Se aratase: "Nu te mahni, dar. Iata, de cand ai dat-o saracului, Eu am luat-o si o port, precum ma vezi, si-ti laud buna ta schimbare, ca M-ai imbracat pe Mine, cel ce pier de frig". Si, desteptandu-se din somn, vamesul a inteles si a inceput a ferici pe cei saraci si a zis intru sine: "Daca saracii sunt Hristos, viu este Domnul, nu voi muri pana ce voi fi si eu ca unul dintr-insii". Deci, indata si-a impartit toate averile sale la saraci si pe robi i-a slobozit si numai un rob lasandu-si, i-a zis lui: "Vreau sa-ti spun tie o taina, pe care sa o pazesti si sa ma asculti. Ca de nu ma vei asculta pe mine si de nu vei pazi asezamantul meu, sa stii ca la straini te voi vinde pe tine". Iar robul i-a zis lui: "Pe toate cele ce-mi vei porunci stapane, dator sunt sa le fac". Si Petru i-a zis lui: "Sa mergem in sfanta cetate, sa ne inchinam mormantului celui facator de viata, al lui Hristos si acolo sa ma vinzi pe mine la cineva din crestini si pretul meu sa-l dai saracilor si tu singur slobod vei fi". Iar sluga aceea, mirandu-se de straina socoteala a stapanului sau, n-a primit sa-l asculte pe el si i-a zis: "A merge cu tine in sfanta cetate, dator sunt, ca o sluga a ta, dar a te vinde pe tine, stapanul meu, asta sa nu fie si nu voi face aceasta nicidecum". Si i-a zis lui Petru lui, iarasi: "De nu ma vei vinde pe mine, apoi eu te voi vinde pe tine la straini, precum mai inainte ti-am zis tie". Si au mers la Ierusalim. Si, inchinandu-se la Sfintele Locuri, a zis iarasi catre sluga: "Vinde-ma pe mine, iar de nu ma vei vinde tu, apoi eu te voi vinde la barbari, in robie grea". Deci sluga, vazand gandul cel neschimbat al stapanului sau, l-a ascultat pe el, macar ca nu voia. Si, zfland pe un cunoscut al sau, om de Dumnezeu temator, faur de argint cu mestesugul, anume Zoli, i-a zis lui: "Asculta-ma, frate Zoil, cumpara de la mine un rob bun". Iar argintarul i-a zis lui: "Frate, sa ma crezi ca am saracit si nu am ce sa dau pentru dansul". Zis-a lui, iarasi, sluga vamesului: "Sa iei imprumut de la cineva, bani si sa-l cumperi pe el, ca este foarte bun si te va blagoslovi Dumnezeu pentru dansul". Deci, crezand cuvintele lui, Zoli a luat de la un prieten treizeci de galbeni si a cumparat cu ei pe Petru de la sluga lui, nestiind taina aceasta, ca Petru este stapanul slugii sale. Deci, sluga aceea, luand pretul pentru stapanul sau, s-a dus la Constantinopol, nespunand nimanui ceea ce facuse, si pretul acela l-a impartit la saraci. Iar Petru slujea lui Zoil lucrand ceea ce mai inainte nu se obisnuise, facand uneori slujba bucatariei, alteori curatind gunoiul din casa lui Zoil, ori sapand pamantul in gradina sau cu alte slujbe si patimiri muncindu-si trupul sau, smerindu-se fara de masura.
Deci, vazand Zoil ca s-a blagoslovit casa lui din pricina lui Petru, precum oarecand casa lui Putifar din pricina lui Iosif, si ca bogatia i se inmultise, l-a iubit pe Petru si se rusina vazandu-i nemasurata lui smerenie. Iar odata i-a zis lui: "Frate Petre, vreau sa te slobozesc pe tine si, apoi, aici, ca pe un frate sa te am". Iar el n-a voit sa fie slobod, ci ca un rob voia sa-i slujeasca lui.Si puteai sa-l vezi, de multe ori, batjocorit de celelalte slugi, iar uneori si batut, si in multe feluri ocarat, iar el pe toate acestea, le rabda, tacand. Iar intr-o noapte, Petru a vazut, in vis, pe Cel in chip de soare, Care i Se aratase lui in Africa, purtand haina lui. Acela tinea treizeci de galbeni in mainile Sale, si a zis catre dansul: "Sa nu fii mahnit, frate Petre, ca Eu ti-am primit pretul tau, dar sa rabzi pana la vremea, cand vei fi cunoscut".
Iar dupa cativa ani, au mers oarecare vanzatori de argint, din partile Africii, la Sfintele Locuri, ca sa inchine. Si i-a chemat pe dansii Zoil, stapanul lui Petru, in casa lui, la ospat. Si, cand ospatau ei, au inceput a cunoaste pe Petru si unul altuia ziceau: "Cat mai seamana omul acesta cu Petru vamesul". Iar Petru, intelegand aceasta, isi ascundea fata sa, ca nu cu totul sa fie cunoscut. Insa ei l-au cunoscut bine si au inceput a zice catre cel ce-i chemase pe ei: "Kir Zoil, avem sa-ti spunem tie un lucru. Sa stii ca mare om ai in casa ta, slujindu-ti tie, caci, intr-adevar, acesta este Petru, care avea mare putere in Africa si pe multi robi ai sai i-a slobozit. Ci, sculandu-ne, sa-l luam pe el, ca mult s-a intristat dregatorul pentru dansul, inca si acum se mahneste din pricina lui". Iar Petru, stand afara, a auzit aceste cuvinte ale lor si, punand in pamant blidul pe care il aducea, a alergat la poarta cetatii, vrand sa fuga, iar portarul curtii aceleia era mut si surd din nastere si numai prin semne inchidea si deschidea poarta. Deci, grabindu-se sa iasa robul lui Dumnezeu, a zis mutului: "Tie iti graiesc, in numele Domnului nostru Iisus Hristos, deschide poarta degraba". Iar mutul a grait: "Asa, stapane, degraba voi deschide". Si indata i-a deschis lui si a iesit. Deci, venind mutul la stapanul sau, a grait inaintea tuturor si toti cei ai casei s-au mirat, auzindu-l pe el graind. Si sculandu-se, cautara pe Petru si nu l-au aflat. Si le zicea mutul: "Vedeti ca poate a fugit, ca mare rob al lui Dumnezeu este. Ca atunci, cand a venit la poarta, mi-a zis mie asa: In numele Domnului Iisus Hristos iti zic tie: deschide-mi. Si indata am vazut iesind din gura lui ca o vapaie care s-a atins de gura mea si am grait".
Deci, sculandu-se, toti alergau in urma lui, dar nu l-au ajuns si, cautandu-l pretutindeni cu deamanuntul, nu l-au aflat. Atunci s-a facut jale mare pentru dansul, ca n-au stiut ca este un atat de mare rob al lui Dumnezeu si au proslavit pe Dumnezeu ca are multi asemenea robi si Sai ascunsi in lume. Iar Petru, fugind de omeneasca slava, se ascundea prin nestiutele locuri, pana la mutarea sa cea catre Domnul, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.
Predică
Despre Duhul Sfânt Domnul, Mângâietorul – „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mîngîietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac” (Ioan 14: 16).
Fraţilor, acolo unde este iubire, poruncă nu mai există. Rugămintea ia locul poruncii.
Între cei care au dragoste unul faţă de celălalt, rugămintea are o putere mai mare decît o are porunca între cei care nu se iubesc.
Sfîntul Proroc Isaia numeşte Sfânta
Treime „Mare Sfat” (Isaia 9: 5), iar pe Fiul întrupat al lui Dumnezeu
„Înger de Mare Sfat” – adică, Vestitor. Dar ce legătură are acest Sfat
cu unitatea din sînul Treimii?
Dar omul însuşi unul singur este, şi totuşi zicem că el se sfătuieşte cu sine însuşi. Căci mintea omului o întreabă pe voinţa lui: „Poţi tu aceasta?”. Apoi o întreabă pe inima omului: „Voieşti tu aceasta?”. Apoi voinţa şi inima omului împreună o întreabă pe mintea lui: „Ştii tu cum să facem noi ca să dobîndim aceasta?”. Şi cu toate acestea omul care se sfătuieşte astfel cu sine este unul singur, o singură persoană.
Desigur, nu
am adus aici decît o comparaţie palidă şi plină de eroare a modului în
care are loc Sfatul din sînul Sfintei Treimi, căci între Persoanele
Sfintei Treimi nu există ignorare a voii Uneia din partea celorlalte
Două, nici subordonare a Vreuneia faţă de cealalte Două, ci deplina
armonie şi egalitate domneşte între Persoanele Sfintei Treimi.
Ceea ce voieşte Tatăl, imediat voiesc şi Fiul şi Duhul Sfînt. „Şi alt
Mîngîietor vă va da [Tatăl] vouă”. Să observăm cu cîtă siguranţă ne
grăieşte nouă Fiul lui Dumnezeu! Este siguranţa Aceluia Care ştie că
orice va cere sau va sfătui să se facă se va şi împlini grabnic, şi va
fi şi binecuvîntat de Marele Sfat al Sfintei Treimi! Tatăl va voi să
trimită, iar Duhul va primi cu bucurie să fie trimis! Fiul lui Dumnezeu
nu zice: „Mă voi ruga Tatălui Meu ca să vă trimită, şi cred că vă va
trimite”. Ci El zice: „Mă voi ruga Tatălui Meu ca să vă trimită, şi El
vă va trimite”: Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mîngîietor vă va da vouă, ca
să fie cu voi în veac. Prin aceste cuvinte se descoperă deplina
egalitate a Fiului cu Duhul Sfînt. Cu alte cuvinte Domnul zice: Tatăl vă
va trimite vouă alt Mîngîietor, egal în putere cu Mine, Deofiinţă cu
Mine, şi de aceeaşi cinste cu Mine. El puternic este ca să lucreze
pentru Mine în modul Lui propriu, potrivit însuşirilor Lui de Persoană
Dumnezeiască, care sînt doar ale Lui, diferite de însuşirile Persoanei
Mele, Care sînt Fiu. O, fraţilor, oare vedem noi cum lucrează tainic mîntuirea noastră Persoanele Cele Nedespărţite ale Sfintei Treimi?
Oare vedem noi ai Cui sîntem? Oare vedem noi care este cinstea noastră,
de cîtă onoare sîntem noi învredniciţi, noi cei muritori şi plini de
păcate?
O, Preacinstită şi Preaslăvită Treime
Sfîntă Doamne, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi păcătoşii. Căci
noi numai Ţie Unuia ne închinăm, şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!
Acest
Prooroc a fost fecior al lui Amati din Get, din Cariatmaus, aproape de
Azot cetatea elinilor de lânga mare. Si fiind aruncat de chit, a mers la
Ninive de a propovaduit; si întorcându-se n-a ramas în pamântul sau, ci
luând pe mama-sa a locuit în Asur, cetatea celor de alt neam. Pentru ca
zicea: "Asa îmi voi ridica rusinea mea, de vreme ce am mintit,
proorocind asupra Ninivei cetatii celei mari". Acesta este feciorul
vaduvei, pe care l-a înviat proorocul Ilie; caci mustra atunci Ilie pe
Ahav, si chemând foamete pe pamânt a fugit si mergând la Sarepta
Sidonului, a aflat pe acea vaduva cu fiul ei. Si a locuit la dânsa, caci
nu putea sa locuiasca cu cei netaiati împrejur; si a binecuvântat-o pe
dânsa pentru primirea ei de oaspeti. Acesteia i-a înviat feciorul care-i
murise. Si sculându-se Iona dupa foamete a mers la pamântul lui Iuda,
si a îngropat pe mama-sa care murise, aproape de Balanul Deborei, si a
locuit în pamântul Senaar, si a murit acolo si a fost îngropat în
pestera lui Cenezeu, care fusese judecator unui trib, pe când nu era
împaratie. Si a dat semn în Ierusalim si în tot pamântul, când vor vedea
piatra urlând cu jale cu viers subtire, si gândac din lemn graind catre
Dumnezeu, atunci se va apropia mântuirea. Atunci vor vedea Ierusalimul
stricat pâna în temelie, si vor veni catre dânsul toate limbile ca sa se
închine Domnului. Si vor cladi pietrele lui spre apusul soarelui. Si
acolo va fi închinaciunea Unsului, caci Ierusalimul s-a dat spre
pustiirea fiarelor salbatice. Si atunci va veni sfârsitul a toata
suflarea.
Acest
sfânt mare Mucenic Eustatie, pe când se numea încă Placid, iar femeia
lui, Tatiana, a fost general peste oşti la Roma, pe vremea împăratului
Traian (către anul 100). Şi deşi era un păgân bogat, el strălucea cu
virtuţile, şi mai ales era foarte milostiv faţă de săraci. Văzând deci
Dumnezeu bună înclinare a sufletului lui, i s-a descoperit într-un chip
asemănător celui în care s-a arătat Sfântului Apostol Pavel. Căci
fiind într-o zi la vânat, i s-a arătat un cerb şi a început a-l goni;
şi apropiindu-se a văzut între coarnele lui cinstita Cruce a lui
Hristos, strălucind mai mult decât soarele, şi pe dânsa chipul lui
Hristos, şi a auzit glas de la Cruce, zicând: "O, Placide ! pentru ce
mă prigoneşti ? Eu sunt Hristos, pe Care tu Îl cinsteşti fără să ştii
prin lucrările tale cele bune." Uimit şi speriat, Placid a căzut de pe
cal şi a rămas fără cunoştinţă mai multe ceasuri. Mântuitorul i-a
apărut şi a doua oară, ca să fie încredinţat de adevărul din prima
vedenie şi ca să-i spună ca El este Dumnezeu, Creatorul cerului şi al
pământului, şi că din iubire pentru om a luat firea omenească şi s-a
întrupat pentru noi. Atunci Placide a crezut cu toata inima sa şi s-a
botezat, el şi toată casa lui. Iar din botez el s-a numit Eustatie,
soţia lui, Teopista, iar cei doi copii ai lor : Agapie şi Teopist.
Văzând credinţa şi virtuţile sale, Domnul i-a apărut din nou şi i-a
spus că o sa ajungă, ca Iov, să îndure mari încercări din partea
diavolului, dar că Harul va fi cu el. 
Dar
s-a întâmplat ca în vremea aceea barbarii să invadeze pământurile
romanilor, fără ca ei să poată găsi un căpitan de oşti destul de
încercat ca să le poată face faţă. Atunci împăratul şi-a adus aminte de
Eustatie, de curajul lui şi de multele lui isprăvi de arme, şi l-a
chemat la curte şi i-a redat averea şi bunurile şi titlurile
aristocratice romane. Iar Eustatie, în fruntea oştilor romane, a învins
şi respins pe barbari, şi întorcându-se la Roma, a aflat pe soţia şi
copiii săi, păstraţi nevătămaţi de Harul lui Dumnezeu, pentru credinţa
sfântului. 
Aceşti
sfinţi au trăit pe vremea împărăţiei lui Prob (anul 277). Dintre ei,
Savatie, stând înaintea guvernatorului la Antiohia, şi fiind bătut
foarte rău, a fost băgat în temniţă, şi astfel şi-a dat sufletul în
chinuri. Iar pe Trofim încălţându-l cu încălţăminte de fier, şi
urgisindu-l l-au dus la Synad, şi suferind multe chinuri împreună cu
Dorimedont, li s-au tăiat capetele.