luni, 22 septembrie 2014

24 septembrie – Sf. Mc. Tecla, cea întocmai cu Apostolii; Sf. Ștefan, întâiul rege încoronat al Serbiei



Icoana Maicii Domnului „din pomul de mirt” (Myrtidiotissa)


Icoana Maicii Domnului „din pomul de mirt” se află în biserica Mănăstirii Myrtides, de pe insula greacă Kythera. Această icoană își are numele de la faptul că a fost găsită într-un pom de mirt în secolul al XIV-lea.
Icoana Maicii Domnului „din pomul de mirt” (Myrtidiotissa) este prăznuită pe 24 septembrie.
Icoana Maicii Domnului „din pomul de mirt” se află în biserica Mănăstirii Myrtides, de pe insula greacă Kythera. Această icoană își are numele de la faptul că a fost găsită într-un pom de mirt în secolul al XIV-lea.
În vremea aceea, un păstor se afla cu turma într-o vale pustie, care era plină cu tufe de mirt. Pe 24 septembrie, la patruzeci de zile după Adormirea Maicii Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat și i-a spus să caute icoana Ei, care a fost adusă în acel loc cu mulți ani înainte.
Păstorul a căzut la pământ, rugându-se Maicii Domnului. Când s-a ridicat și s-a întors, el a văzut icoana Maicii Domnului printre ramurile unui pom de mirt. Plângând de bucurie, a dus icoana acasa și a povestit familiei și prietenilor cum a descoperit-o.
A doua zi de dimineață, când s-a trezit, păstorul a constatat că icoana lipsește și s-a gândit că probabil cineva a furat-o în timpul nopții. Cu inima grea, el a plecat din nou cu oile pe valea unde a găsit icoana. Spre uimirea lui, a văzut icoana din nou în ramurile pomului de mirt. Slăvind pe Dumnezeu, omul a luat încă odată icoana cu el. În dimineața următoare icoana dispăruse la fel ca mai înainte. A treia oară când s-a întâmplat acest lucru, păstorul și-a dat seama că Maica Domnului vrea ca icoana Ei să rămână în locul în care a apărut pentru prima dată.
Păstorul a construit o mică biserică din lemn pe locul mirtului, pentru a găzdui icoana, care a fost numită „din pomul de mirt”, după locul în care a fost descoperită. Ulterior, s-a zidit o biserică mai mare pe locul primei biserici. Icoana Maicii Domnului „din pomul de mirt” a devenit ocrotitoarea insulei, și înaintea ei au avut loc multe minuni.
La sfârșitul secolului al XVI-lea, Teodor Koumprianos, descendent al păstorului care a găsit icoana, trăia în satul Kousoumari. El era paralizat și avea credința nezdruncinată că Maica Domnului o să-l vindece. În fiecare an, pe 24 septembrie el ruga un membru al familiei să meargă la biserica Mănăstirii Myrtides pentru a se ruga și aprinde lumânări pentru el. Într-un an, el i-a rugat pe cei din familie să-l ducă pe 24 septembrie pentru a se putea închina personal înaintea icoanei Maicii Domnului „din pomul de mirt”. În timpul privegherii, s-a auzit un zgomot puternic venind dispre mare. Crezând că vin pirații, toți credincioșii au fugit, uitând să-l ia și pe Teodor. Neputându-se deplasa, el a rămas singur înaintea icoanei, rugându-se. Dintr-o dată, el a auzit o voce din icoană care i-a zis să se ridice și să fugă.
Teodor s-a ridicat și a ieșit din biserică, reușind să alerge după rudele sale, care s-au bucurat văzând această minune. Mai apoi și-au dat seama că nu a existat nici un atac al piraților, iar zgomotul a fost privit ca un semn al providenței lui Dumnezeu, astfel încât paraliticul să poată rămâne înaintea icoanei singur.
Din acel moment, familia Koumprianos a sărbătorit ziua de prăznuire a Icoanei Maicii Domnului „din pomul de mirt” aducându-i cinstea cuvenită, deoarece Teodor a fost vindecat în acea zi.
Printre multele minuni atribuite Icoanei Maicii Domnului se numără și stoparea unei epidemii de ciumă, vindecarea unei femei din Alexandria, salvarea unor oameni de la moarte, și alte minuni mai mari.
Pelerinii vin și cinstesc Icoana Maicii Domnului „din pomul de mirt” (Myrtidiotissa) de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), și de asemenea în ziua descoperirii sale (24 septembrie).

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Mirozh

24 septembrie
• Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe şi întocmai cu Apostolii, Teclasf_mc_tecla
Ea s-a născut la Iconium din părinţi foarte slăviţi, dar păgîni. Ajungînd la vîrsta de optsprezece ani, ea a fost logodită cu un tînăr, tocmai la vremea în care la Iconium a sosit Sfîntul Apostol Pavel împreună cu Varnava, ca să predice Sfinta Evanghelie. Ascultînd cuvîntările Sfîntului Pavel timp de trei zile şi trei nopţi, Tecla s-a convertit la creştinism şi s-a făgăduit pe sine unei vieţi de feciorie. Auzind că nu mai voieşte să se mărite cu bărbatul logodit ei, mama ei a încercat să o facă să se răzgîndească, şi nereuşind, a trecut la ameninţări şi la chinuri: a bătut-o, a torturat-o şi a înfometat-o. La urmă, maica cea plină de răutate a dat-o pe mînă judecătorului căruia i-a cerut să o ardă pe Tecla de vie. Judecătorul a aruncat-o pe Tecla în foc, dar Dumnezeu a păzit viaţa ei neatinsă. După aceea, Sfânta muceniţă Tecla a urmat Sfîntului Apostol Pavel la Antiohia. Atras de marea ei frumuseţe trupească, un anume bătrîn al acelei cetăţi şi-a dorit-o lui de soţie, şi a voit să o ia cu sila, dar Tecla a scăpat de apucarea lui. Păgînul şi înrăutăţitul bătrîn a acuzat-o în faţa eparhului că este creştină şi de aceea dispreţuieşte căsătoria. Eparhul a osîndit-o la moarte şi a aruncat-o la fiare, dar fiarele nu sau atins de trupul sfintei fecioare. Uimit peste măsură de aceasta, eparhul a întrebat-o pe Tecla: „Cine eşti tu şi ce putere ai că nimic nu poate să-ţi facă ţie rău?”. Tecla i-a zis: „Eu sînt roaba Dumnezeului Celui Viu”. Eparhul atunci a slobozit-o, iar Tecla a mers şi a propovăduit Evanghelia la popor. Ea a adus pre mulţi la credinţa sfîntă în Hristos, între aceştia şi pe Trifena, o preacinstită văduvă, foarte slăvită şi bogată. Apoi, luînd binecuvîntarea Sfintului Apostol Pavel, ea s-a retras într-un loc pustiu de lîngă Seleucia. Acolo s-a nevoit întru pustnicie vreme îndelungată, vindecînd bolnavi, lucrînd minuni puternice şi aducînd pre mulţi la Hristos. Vracii şi vrăjitorii din Seleucia o urau de moarte, şi au trimis la ea nişte tineri necuraţi care să o necinstească, căci credeau că fecioria ei este cea de la care îi vine puterea minunilor. Tecla a fugit de acei desfrînaţi, însă, în pericol fiind să cadă în mîinile lor, ea s-a rugat lui Dumnezeu pentru ajutor. Atunci o stîncă mare s-a deschis şi sfîntă fecioară şi mireasă a lui Hristos a intrat în piatră. Stîncă i-a fost scăpare şi mormînt. Despre această mare sfîntă Sfîntul loan Gură de Aur zice: „Îmi pare că o văd pe această fericită fecioară, cum oferă Domnului Hristos cu o mână fecioria, iar cu cealaltă, mucenicia”.
• Pomenirea Sfântului Ştefan, întîiul Rege încoronat al Serbieisf_stefan
El a fost uns rege al Serbiei la ctitoria lui voievodală de la Jicea de către Sfîntul Sava, fratele lui trupesc şi părinte duhovnicesc. El a fost creştin adevărat, rîvnitor şi plin de cucernicie, domnitor înţelept şi iubitor de pace. Împreună cu fratele lui, Sfîntul Sava, el a ridicat ortodoxia sîrbă pe culmi mari de slavă şi strălucire. La dorinţa lui, Sfîntul Sava, fratele lui, 1-a tuns monah mai înainte de moarte, dîndu-i numele de Simon. El s-a săvîrşit către Domnul în douăzeci şi patru de zile ale lunii septembrie, la anul 1224. Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni odihnesc la Mînăstirea Studeniţa. Sfîntul David (mai înainte, Cneazul Dimitrie), fiul lui Vukan, fratele acestui Sfînt Rege Ştefan, a zidit Mînăstirea de la Lim unde însuşi a fost tuns monah. Sfîntul Rege Vladislav, fiul Regelui Sfînt Ştefan, a zidit Mînăstirea Mileşeva, în care a adus sfintele moaşte ale Sfîntului Sava de la Tîrnovo. Acesta a fost părintele săracilor. Monedele bătute în vremea lui purtau inscripţia „Vladislav, robul lui Hristos”.
Cântare de laudă la Sfânta Mare Muceniţă Tecla, întocmai cu Apostolii
Cea cu Sfinţii Apostoli întocmai Tecla,
Între fecioare întîia muceniţă,
Trupul duhului ei şi l-a supus
Apoi cu trup şi suflet s-a supus lui Hristos.
De aceea i s-au supus ei toate.
Ei toate i s-au supus:
Focul cumplit şi sălbaticele fiare.
Diavolii cumpliţi şi slăbiciunile omeneşti,
Toate s-au supus credinţei ei
Şi curăţiei,
Toate ascultătoare s-au făcut
Sfintei fără de vină, miresei lui Hristos.
Oare nu e o mamă comoară fără preţ?
Şi totuşi nici o mamă nu se compară cu Domnul.
Iar logodnicul cel trupesc
Doar lut este ‘naintea slavei lui Hristos.
Bogăţiile toate şi frumuseţea trupească
Sînt doar vis deşart şi vânt ce nu rămîne.
Doar Piatra Hristos rămîne veşnic,
Neclintită nici de val, nici de veac,
El este Logodnicul Teclei, Muceniţa,
El este Hristos. al regilor Rege.
O, Sfântă Mare Muceniţa Tecla
Ce întocmai cu Apostolii eşti,
Roagă-te lui Hristos Mîntuitorul
Ca să ne mîntuie pre noi de păcatele noastre. 


Luna septembrie în 24 de zile: Sfanta Mare Mucenita Tecla, cea intocmai cu Apostolii.
        Sfanta Tecla este cea dintai mucenita care a patimit pentru credinta in Hristos si a trait pe vremea Sfantului Apostol Pavel, fiind ucenica marelui Apostol. S-a nascut in Iconia si, la varsta de 18 ani, a fost logodita cu un tanar de bun neam, anume Tamir. Intre alte daruri, Sfanta era de o frumusete trupeasca si adunase multa invatatura, pentru o tanara de varsta ei. Pe la anul 45 dupa Hristos, cand Apostolul Pavel a venit in Iconia, insotit de Varnava, Tecla, ascultandu-l vorbind in casa lui Onisifor a imbratisat noua credinta; si, intelegand, tot de la Pavel, pretul fecioriei, s-a hotarat a-si trai viata ca fecioara, in slujba Evangheliei Domnului, ca una ce avea de la Dumnezeu si darul cuvantului, cu o mare adancime si putere de convingere.
        Afland parintii de hotararea fiicei lor de a-si trai viata in feciorie si de a urma lui Pavel, au inceput sa o certe, sa o chinuiasca, iar, in cele din urma, sa o bata si sa o calce in picioare. Logodnicul ei, de alta parte, neizbutind sa schimbe credinta Sfintei Tecla a mers la dregatorul cetatii si i-a cerut sa prinda pe Pavel si sa-l tina in temnita, ca unul ce este crestin si crestinase pe Tecla. Fiind in primejdie sa fie ea insasi intemnitata, Tecla si-a parasit familia si parintii si a plecat in cautarea Apostolului, indrumatorul sau, care, intre timp, fusese izgonit din cetate si se afla acum in Antiohia (Pisidiei). Aici, un tanar desfranat, Alexandru cu numele, vazand frumusetea Teclei, s-a aprins de pofta trupeasca pentru dansa si, cu daruri si ademeniri, a incercat sa o traga la pacat. Neizbutind in planul sau, innebunit de patima si de ura, ticalosul desfranat a parat la mai marele cetatii pe Tecla, ca este crestina, si a cerut osandirea ei. Frumoasa fecioara crestina a fost prinsa si osandita sa fie data la fiare. Si puteai sa o vezi fecioara crestina goala, in privelistea a mii de ochi, iar fiarele zacand pe jos si lingand picioarele Sfintei, marturisind, oarecum, ca pe feciorescul ei trup nu pot sa-l vatame. Deci, vazand poporul ca fiarele cu nimic nu vatama pe Sfanta, a strigat cu mare glas: "Mare este Dumnezeul pe Care-L cinsteste Tecla". Si au slobozit pe Sfanta.
        Deci, propovaduind prin multe locuri pe Domnul Iisus Hristos si tragand pe multi la credinta, s-a dus in patria sa. Iar acolo, petrecand intr-un loc pustiu, din vechea Seleucie, si facand multe minuni, si-a incheiat viata aceasta, traind in pace, in rugaciune si in pustnicie. Iar toata vremea vietii sale a fost de nouazeci de ani. Dumnezeului nostru, slava!

 
 
 
Întru aceastã zi, Preacuviosul Pãrintele nostru Coprie.



        Aceasta s-a nascut pe gunoaie, langa manastirea Sfantului si Marelui Teodosie, incepatorul vietii de obste, dintr-o femeie pe care o goneau agarenii, si fugea catre Sfantul, dimpreuna cu multi alti vecini, ca sa scape. Deci, dupa ce se dusera paganii, potoliti de dumnezeiescul dar ce locuia in Sfantul, calugarii manastirii aflara copilul ce se nascuse in gunoi si, din porunca marelui Teodosie, l-au luat si l-au numit Coprie (adica gunoi). Si se hranea copilul cu lapte de capra, iar capra care era oranduita sa suga copilul de la dansa pastea la camp impreuna cu celelalte, dar cand sosea vremea ca sa suga copilul, se pogora singura din munte de-l alapta si, iar, se intorcea din turma. Aceasta a fost pana ce a inceput copilul a manca bucatele. Deci, daca s-a facut mare, il iubea Teodosie si copilul se invrednici de Duhul Sfant. Si, pazind curatia sufletului, a facut de i se supuneau fiarele salbatice. Ca, intr-una din zile, afland in gradina un urs mancand laptucile, l-a luat de urechi si l-a scos afara si, poruncindu-i in numele marelui Teodosie, ursul n-a cutezat sa mai intre alta data in gradina. Inca si in munte, suindu-se la lemne cu un magar si ducand lemnele, iarasi a venit un urs si, apuncand magarul, l-a vatamat la un picior. Iar Sfantul prinse pe urs si puse lemnele pe dansul, zicandu-i: "Nu te voi lasa, ca vreau sa faci tu slujba magarului, pana ce se va tamadui". Si, cu rugaciunile marelui Teodosie, i se supuse ursul si cara lemne. Alta data, acest Sfant, slujind la bucatarie cand cladarea dadea in unde, de se varsau bucatele, negasind lingura cea mare, si-a bagat mana goala in caldare, de a potolit undele, si nu s-a vatamat.
        Deci, ajungand el la nouazeci de ani, stralucea intre parintii aceia ca soarele, impodobit fiind cu preotia si cu tot felul de bunatati, si stand intr-un loc ascuns, isi indrepta rugaciunile catre Dumnezeu, incat si marele Teodosie, dupa mutarea sa catre Domnul, i se arata, ca venea si impreuna cu dansul canta. Iar, mai pe urma, a zis catre dansul: :Iata, frate Coprie, ti-a venit vremea petrecerii tale, ci vino la noi, la locul care-ti este gatit". Deci, daca a auzit aceasta, minunatul parinte, peste putine zile, s-a imbolnavit si, sarutand pe sfintii parinti, s-a dus cu pace catre Domnul.
 
 
Sinaxar 24 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Marii Mucenite si întocmai cu Apostolii Tecla.
TeclaAceasta sfânta a fost din cetatea Iconiei, nascuta fiind de Teoclia, de bun neam si slavita. A învatat cuvântul credintei de la marele Pavel Apostolul, când acesta învata în casa lui Onisifor. Iar sfânta când a venit la credinta era de optsprezece ani, logodita fiind cu Tamir. Si nebagând seama focul în care s-a aruncat, nici de logodnic, a urmat lui Pavel. Iar dupa aceea mergând la Antiohia, a fost data la fiare salbatice de Alexandru, si la tauri ca sa o împunga si sa o sfarâme; si izbavindu-se de toate cu darul lui Dumnezeu, si propovaduind prin multe locuri pe Domnul Iisus Hristos si tragând pe multi catre credinta în Hristos, s-a dus la patria sa, unde petrecând cu singuratate într-un munte, ce se zice vechea Selevchie si facând multe puteri de minuni, a parasit viata, despicându-se o piatra si primind-o. Iar toata vremea vietii sale a fost nouazeci de ani.


Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Coprie.
Acest sfânt parinte s-a nascut în gunoi lânga Mânastirea Sfântului Marelui Teodosie Chinoviarhul, dintr-o femeie urmarita de agareni, cu alti multi crestini care fugeau catre Sfântul Teodosie ca sa scape. Dupa ce s-au dus pagâni, potoliti de dumnezeiescul dar ce locuia în Sfântul Teodosie, au aflat calugarii pe copilul ce se nascuse în gunoi. Din porunca marelui Teodosie l-au luat si l-au numit Coprie (adica gunoi) si a fost hranit cu laptele unei capre, care pastea în câmp împreuna cu celelalte. Iar când stia vremea ca trebuie sa suga copilul, se pogora singura din munte de-l alapta si iar se întorcea la turma. Daca s-a facut mare, copilul era foarte drag marelui Teodosie, si s-a învrednicit de Duhul Sfânt. Caci pazind curatia sufletului a ajuns de i se supuneau fiarele salbatice. Asa, într-una din zile, aflând un urs în gradina mâncând laptucile, l-a luat de urechi si l-a scos afara. Si poruncindu-i, cu ruga marelui (Teodosie), n-a mai cutezat ursul altadata sa mai intre în gradina. Si în munte suindu-se cu un magar la lemne, si aducând lemnele iarasi a venit un urs, si a apucat magarul sa-l vatame.
Dar sfântul a prins pe urs, si a pus lemnele pe el zicându-i: "Nu te voi lasa, ca acum trebuie sa faci tu slujba magarului pâna se va tamadui". Si prin ruga marelui Teodosie i se supunea ursul si cara lemne. Acest sfânt servind la bucatarie, când undea caldarea de se varsau bucatele, negasind la îndemâna lingura cea obisnuita, îsi baga mâna goala în caldare de potolea undele si nu se vatama.
Ajungând el la nouazeci de ani, stralucea între parintii aceia ca soarele, împodobit fiind cu preotia si cu tot felul de virtuti. Si stând într-un loc ascuns îsi tindea rugaciunile catre Dumnezeu atâta, încât marele Teodosie, dupa mutarea sa catre Domnul, i se arata, si venea împreuna cu dânsul si cânta. Si mai pe urma zise catre dânsul: "Iata, frate Coprie, ti-a venit vremea petrecerii tale; vino catre noi la locul care-ti este gatit". Si daca auzi aceasta minunatul, peste putine zile se îmbolnavi si sarutând pe sfintii parinti, se duse cu pace catre Domnul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Siluan Athonitul.
SiluanAcest Siluan, cetatean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din parinti cucernici de pe pamântul Rusiei în satul numit Sovsk, tinând de Mitropolia Tambovului. S-a nascut în anul al 1866-lea de la nasterea dupre trup a Cuvântului lui Dumnezeu, si din tinerete a fost chemat la pocainta de Însasi prealaudata Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria.
Ajungând cu vârsta la al 27-lea an, a parasit grijile lumii si întarindu-se la drum cu rugaciunile celui între sfinti Parintele Ioan din Kronstadt, a ajuns în Grecia, la vestitul Munte Athos, luând asupra-si jugul cel monahicesc în Mânastirea Sfântului Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon.
Daruindu-se din tot sufletul lui Dumnezeu, în putina vreme nu numai a primit rugaciunea cea neîncetata în dar de la Preasfânta de Dumnezeu Nascatoare, dar si negraitei dumnezeiesti aratari în slava a Domnului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit, în cinstita biserica a Sfântului Prooroc Ilie care se afla în moara zisei mânastiri.
Stingându-se însa primul har si cuprins fiind cel preacuvios de plâns mare, si de multe ori fiind parasit de Dumnezeu si dat ispitirilor vrajmasilor celor întelegatori, vreme de 15 ani urmând pasilor lui Hristos, "cereri si rugaciuni catre Cela ce putea sa-l mântuiasca pre dânsul din moarte, cu strigare tare si cu lacrami aducând" (Evr 5,7), învatat de Dumnezeu fiind (vezi In 6,45), de Sus a auzit glasul Datatorului de Lege: "Tine-ti mintea în iad si nu deznadajdui", pre carele pazind ca pre un nemincinos îndreptar, alergat-a în calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen si a celorlalti preaslaviti dascali ai pustiei, a caror masura si ale caror daruiri a atins, aratându-se un învatator apostolicesc si proorocesc, viu fiind si dupre moarte.
Lasat-a si scrieri pline de har si de Duhul Sfânt, pre care le-a facut aratate ucenicul si învatacelul lui, Staretul Sofronie, întemeietorul si arhimandritul celei din insula Britaniei mânastiri a binecredinciosilor ortodocsi. Si ce nevoie este aici de a înmulti cuvinte despre atotcuviosul Siluan? Caci mai înainte venind acel Avva Sofronie, însemnat-a si a scris viata si învatatura aceluia pre larg si cu de-amanuntul la începutul cartilor dumnezeiestilor si preadulcilor lui scrieri. Carea carte învata, precum este cu putinta celor ce citesc sa cunoasca si sa vaza, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, si cum, pazind Poruncile cu scumpete, murind vietii întru totul, dobândit-a pre Hristos, precum zice Sfântul Pavel, viind într-însul (Ga 2, 20); carte, altfel de Dumnezeu insuflata, fiind scrisa cu con-deiul Duhului. Adeveresc cuvântul acesta cei multi cari printr-însul "dintru tot neamul ce este sub cer" (FA 2, 5) "la cunostinta adevarului" (1 Tim 2, 4) au venit, si înca si acuma vin. Caci a fost acest minunat barbat "blând si smerit cu inima" (Mt 11, 29), înflacarat rugator catre Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor, si un propovaduitor neasemuit al dragostei pentru vrajmasi, carea este întarirea cea mai neîndoielnica cu putinta a venirii Duhului, cu adevarat Cel dumnezeiesc.
Mutatu-s-a de la moarte la viata acest fericit Cuvios Siluan, împlinit în zile dupre Duhul, în luna lui septembrie, ziua a 24-a, în anul 1938, împaratind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia slava si stapânirea în vecii vecilor. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric, despre rugãciune si faptã.



        A fost intrebat un batran: "Se folosesc, oare, cei ce cer rugaciunile parintilor, iar ei se lenevesc?" Si a raspuns: "Multe poate rugaciunea dreptului, precum este scris, insa, cu deosebire, rugaciunea care se face, care, adica, se ajutoreaza de cel ce cere rugaciunea, pazindu-se el, cu toata osardia si cu durere de inima, de ganduri si de fapte rele. Ca de va petrece cu nebagare de seama, nici un folos nu va avea, macar si Sfintii de s-ar ruga pentru el. Ca unul zidind, iar altul spurpand, ce folos va fi, fara numai osteneala". A mai spus inca si acest fel de povestire, zicand:  Era un sfant parinte al unei chinovii, impodobit cu toata fapta buna, iar, mai vartos, cu smerita cugetare, cu blandete, cu milostivirea catre saraci si cu dragoste. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, ma stiu pe mine ca sunt pacatos, dar nadajduiesc la indurarile Tale, Stapane, sa nu ma desparti de sinodia (soborul) mea, ci, impreuna cu mine, si pe acestia ii invredniceste Imparatiei Tale, pentru nespusa Ta bunatate". Deci, aceasta rugaciune facand-o neincetat, iubitorul de oameni Dumnezeu i-a dat incredintare. Avea sa se faca pomenire de sfinti la o alta manastire, care nu era departe de dansii, si il chemau parintii manastirii aceleia pe el, impreuna cu ucenicii lui, iar el se lepada. Dar a auzit in vis, zicandu-i lui: "Mergi, insa trimite inainte pe ucenicii tai si, dupa dansii sa mergi si tu". Deci, ducandu-se ucenicii lui, au intalnit un inger in chip de sarac bolnav, care zacea in mijlocul drumului, si, venind ucenicii la locul acela si vazandu-l pe el vaitandu-se, l-au intrebat pricina. Iar el a zis: "Sunt bolnav si eram calare pe un dobitoc care, tarandu-ma, a fugit si, iata, nu am pe nimeni care sa-mi ajute". Iar ei au zis lui: "Ce putem sa-ti facem, ava? Noi suntem pe jos". Si, lasandu-l, s-au dus. A venit, apoi, dupa putin timp parintele lor si il afla pe el zacand pe jos si suspinand. Si, afland pricina, i-a zis lui: "N-au venit, oare, pe aici, ceva mai inainte de mine niste calugari? Nu te-au vazut ei aicea?" Iar el a zis: "Da, au venit, si instiintandu-se de boala mea, au trecut, zicand: Noi pe jos mergem, ce putem sa-ti facem tie?" Grait-a lui egumenul: "Vino, dar, sa te iau eu in spate si Dumnezeu va ajuta si vom merge". Iar el zise: "Cum poti atata departare sa ma duci pe spate? Ci mergi si te roaga pentru mine". Si egumenul a zis: "Nu te voi lasa, ci, iata, piatra aceea si te voi aseza pe ea si ma voi pleca si te voi lua pe spate". Si au facut asa. Si intai il simtea pe el, ca este greu cat un om, apoi se facu mai usor si din ce in ce mai usor, incat se mira cel ce il purta pe spate. Si deodata s-a facut nevazut.
        Si a venit glas catre el: "Fiindca pururea te rogi pentru ucenicii tai, sa se invredniceasca impreuna cu tine de Imparatia Cerului, iata, vezi, altele sunt masurile tale si altele ale lor. Deci, indupleca-i pe ei sa vie intru lucrarea ta si vei dobandi cererea, ca Eu sunt drept judecator, rasplatind fiecaruia dupa faptele lui.

Cugetare
Orice sfînt aproape stă de locul în care este chemat numele lui întru ajutor, sau în locul anume afierosit lui, întru care se pomeneşte viaţa şi sfinţenia lui.
Cei văzători cu duhul îi văd aievea pe sfinţi. Chiar şi cei care nu sînt văzători cu duhul, dar cred totuşi tare şi cu adevărat, vor trăi la timpul cuvenit ceasul în care îi vor vedea.
Sfîntul Cosma de la Zografu a fost văzător cu duhul, încă de tînăr. Odată, la Praznicul Buneivestiri, el a mers cu alţi Părinţi la Mînăstirea Vatopedi pentru Sărbătoare, iar în timpul mesei de la trapeză el a văzut o doamnă de o frumuseţe împărătească şi plină de maiestate, care rînduîa cu autoritate şi poruncea toate cele de trebuinţă, şi chiar slujea la masă. Aceasta nu a fost doar o vedenie de o clipă, ci ea a durat mult timp, şi în biserică şi la trapeza monahilor. Sfîntul Cosma a rămas uimit cu duhul şi cu totul în nedumerire. Nicicum nu se cuvenea să se vadă femeie în Sfîntul Munte, şi încă în Mînăstire. Cînd a povestit acestea fraţilor lui de la Zografu, zicînd că totuşi nu se cuvine cu nici un chip ca să se vadă femei în mînăstirile din Sfîntul Munte Athos, fraţii lui, uimiţi şi ei, i-au zis că aceea a fost numai şi numai Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, care este Împărăteasa Sfântului Munte Athos. Inima uimită a Sfîntului Cosma s-a umplut atunci de bucurie. El a fost văzător cu duhul pînă la adîncile lui bătrîneţi. Atunci, stînd la rugăciune în peştera lui, a văzut sufletului Părintelui Egumen al Hilandarului înălţîndu-se la ceruri, şi luptînd să treacă prin vămile văzduhului, unde luptau să îl împiedice mulţi draci. Sfintul Cosma a trimis grabnic cuvînt la monahii din Hilandar ca să se roage pentru egumenul lor cel adormit. Dar monahii au rîs cînd au primit cuvîntul Sfîntului Cosma, zicînd că egumenul lor tocmai s-a dus la chilie ca să se pregătească de slujirea Sfintei Liturghii. Dar cînd au intrat în chilia Egumenului ei au văzut că el zace mort.
Luare aminte
Să luăm aminte la păcatul Regelui Ohozia şi la pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui (II Paralipomena 22):
  • La cum Ohozia a făcut ceea ce este rău înaintea lui Dumnezeu, căci s-a făcut părtaş casei nelegiuite a lui Ahab;
  • La cum Ohozia a fost ucis, împreună cu mulţi dintre rudeniile lui.
Predică
Despre Duhul Sfînt, Slăvitorul – „Acela [Duhul Sfînt] Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti” (Ioan 16: 14).
Duhul Sfînt întocmai este în putere cu Tatăl şi cu Fiul. Tot ceea ce face Tatăl, poate face şi Fiul, poate face şi Duhul Sfînt. Tot ceea ce cunoaşte Tatăl, cunoaşte şi Fiul, cunoaşte şi Duhul Sfînt. Dar, potrivit iubirii fără de sfîrşit a Fiecăruia faţă de Ceilalţi, şi după nesfîrşita Lor înţelepciune cu privire la planul de mîntuire al lumii, Ei Se arată oamenilor pe rînd, din punctul de vedere al temporalităţii omului. Aşa cum Tatăl îl slăveşte pe Fiul, aşa şi Fiul îl slăveşte pe Tatăl, aşa şi Duhul Sfînt îl slăveşte pe Fiul. „Acela Mă va slăvi”. Dar oare nu S-a slăvit Fiul pe Sine însuşi?
Cu adevărat, S-a slăvit, dar nu la măsura la care ar fi putut merge slava Lui; ci numai la măsura pe care au putut-o primi sau suporta oamenii acelui timp.
În timp, Duhul Sfînt va descoperi din ce în ce mai mult slava Fiului lui Dumnezeu, cînd El, Mîngîietorul, va umple credincioşii cu darurile harului Său. „Acela Mă va slăvi”.
Fraţilor, Domnul grăieşte aceste cuvinte şi ca o lecţie pentru noi, ca să înţelegem că de vom lucra faptele cele bune, noi vom lăsa altora sarcina de a ne slăvi pe noi, şi vom urma pilda Domnului, necăutînd anume să ne slăvim noi pe noi înşine.
„Pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti”. Prin aceste cuvinte Domnul a descoperit unimea dintre Duhul Sfînt şi Sine, iar nu vreo subordonare faţă de Sine a Duhului Sfînt. Mai înainte de aceasta, El a zis: „Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul” (loan 16: 13). Aşa încît ucenicii nu cumva să se înşele şi să creadă că Duhul cunoaşte mai mult adevăr decît Fiul, sau că Duhul este mai mare decît Fiul, El a descoperit că Duhul din al Meu va lua şi vă va vesti.
Hristos puternic a fost să îi călăuzească pe ucenici la tot adevărul, numai că ucenicii la acel ceas nu erau pregătiţi ca să primească tot adevărul. De aceea va călăuzi Duhul Sfînt oamenii la tot adevărul, la timpul cuvenit.
Dar, călăuzind Duhul oamenii la tot adevărul, El nu le va descoperi nimic pe care să nu îl ştie şi Fiul, necum unele care să fie contrare învăţăturii şi voii Fiului. De aceea a zis Domnul: „Pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti”. O, minunea unimii Sfintei Treimi, O, puterea Focului Treimic, lumina şi iubirea uneia şi aceleiaşi flăcări!
O, Sfîntă şi Preasfîntă Treime, aprinde şi întru inimile noastre focul cel dumnezeiesc! Căci noi Ţie ne închinăm, întru Tine credem, şi pre Tine Te mărturisim în veci și pre Tine Te mărim, Ţie îţi mulţumim, pre Tine Te cinstim şi Te preaînălțăm în veci. Amin!