• Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Hariton Mărturisitorul
Sfîntul Hariton a fost un cetăţean de frunte al cetăţii Iconium şi binecredincios creştin.
Plin de duhul compatrioatei lui, Sfinta Tecla, Sfîntul Hariton a
mărturisit pe faţă Numele lui Hristos. Dezlănţuindu-se cumplitele
prigoane împotriva creştinilor de sub domnia lui Aurelian, Sfîntul
Hariton îndată a fost adus la judecată înaintea eparhului. Judecătorul
i-a poruncit să se închine la idoli, dar Sfîntul Hariton a zis: „Toţi dumnezeii voştri sînt diavoli, care din ceruri au fost izoniţi, în iadul cel mai de desubt”.
Hariton şi-a propovăduit cu putere credinţa întru Unul Dumnezeu Cel
Viu, Făcătorul a toate, şi întru Unul Domn lisus Hristos, Mîntuitorul
omenirii. Eparhul a pus să fie torturat şi bătut, pînă cînd trupul
mucenicului s-a făcut tot numai o rană. Dar pe Aurelian 1-a ajuns urgia
păcatelor lui, din pricina cărora rău a pierit. Atunci Sfîntul Hariton a
fost şi el scos din temniţă şi lăsat liber. El atunci a pornit către
Ierusalim. Pe cale a fost însă prins de nişte tîlhari, dar a scăpat din
mîinile lor prin mila lui Dumnezeu.50 Nemaivoind să se întoarcă la
Iconium, Sfîntul s-a retras în pustiul
Faran, unde a întemeiat o mînăstire în care s-au adunat mulţi monahi. El
a alcătuit şi o pravilă pentru fraţi, dar nevoind să fie lăudat de
oameni s-a retras şi de acolo, şi s-a sălăşluit în pustia de lîngă
Ierihon. Acolo el a mai întemeiat o mînăstire, care după el s-a
numit Mînăstirea lui Hariton. La urmă el a mai întemeiat şi o a treia,
Souka, pe care grecii au numit-o Lavra Veche. Sfîntul Hariton s-a
săvîrşit la bătrîneţi adînci şi încuviinţate, sălăşluinduse la
locaşurile cereşti în douăzeci şi opt de zile ale lunii septembrie, din
anul 350. Sfintele lui moaşte odihnesc în întîia mînăstire întemeiată de
dînsul. Lui i se atribuie alcătuirea rînduielii de tundere în monahism.
• Pomenirea Sfântului Proroc Baruh
El a fost ucenicul şi prietenul credincios al marelui Proroc Ieremia. El a prorocit întoarcerea evreilor din robia babiloniană, şi sosirea pe pămînt a Fiului lui Dumnezeu.
Se spune că el a fost ucis de evreii din Egipt, aşa cum a fost şi
Prorocul Ieremia, în veacul al şaptelea mai înainte de Hristos.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Marcu Păstorul
Pe vremea lui Diocleţian, Magnus,
magistratul Antiohiei, a ieşit odată la vînătoare înconjurat de ostaşii
săi. Gonind o sălbăticiune, soldaţii au văzut că fiara sălatică se
îndrepta către păstorul Marcu, care îşi păştea turmele acolo. Fiara
sălbatică, ajungînd la păstor, s-a comportat ca un mieluşel, pentru că
Marcu era omul lui Dumnezeu. Văzînd minunea, treizeci dintre soldaţi au ascultat cuvintele lui Marcu, şi au crezut cu toţii în Hristos.
Ei au fost decapitaţi pentru aceasta, la scurt timp după aceea.
Magistratul atunci 1-a legat pe Marcu, 1-a adus în cetate şi a chemat de
faţă trei fraţi, Alexandru, Alfeu şi Zosima, care erau fierari. El le-a
poruncit să facă instrumente de tortură cu care să fie chinuit Marcu.
Cei trei fraţi însă, după ce au stat de vorbă cu Sfîntul Marcu
Păstorul, s-au convertit la creştinism, şi nu au mai ascultat de porunca
magistratului. Acesta atunci i-a condamnat pe fierarii fraţi la
moarte, poruncit să li se toarne pe gît fier topit. După aceste bestiale
crime el a poruncit şi decapitarea lui Marcu. Spre
batjocură, a ordonat să se pună capul sfânului în templul Artemidei.
Din această pricină capiştea s-a prăbuşit tot atunci la pămînt, prin
puterea lui Dumnezeu.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Vatslav [Wenceslaus], Regele Cehilor
El a fost nepotul de fiu al Sfintei Ludmila. Ca rege, el s-a nevoit întru credinţa creştină ca marii nevoitori cei de demult, întărind ortodoxia în poporul lui. El păzea cu străşnicie ca nu cumva vreun nevinovat să fie asuprit de tribunale. Mare
rîvnitor al credinţei fiind şi iubitor de aproapele, Sfîntul Vatslav
cumpăra copii de păgîni care erau vînduţi ca sclavi, îi boteza îndată şi
îi creştea în credinţa creştină. El a tradus Evanghelia de la
loan în limba cehă şi a mutat sfintele moaşte ale Sfîntului Vitus şi ale
Sfintei Ludmila, bunica lui, la Praga. Fratele lui, Boleslav, 1-a
invitat la curtea lui în ospeţie, şi aşa 1-a ucis. Imediat după aceasta
Boleslav a adus preoţi din Germania, poruncind ca slujbele să se ţină în
latină. Sfîntul Vatslav a fost omorît pentru Hristos la anul 935, iar
sfintele lui moaşte odihnesc la Praga.
Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Vatslav, regele cehilor
Dintr-o rea mamă rod bun a răsărit,
Acela a fost Vatslav, lui Dumnezeu plăcut.
Din reaua lui mamă doar trupul a luat,
Dar din bunică, lumină, credinţă şi nădejde.
Căci Ludmila, slăvită şi cucernica bunică,
Grijit-a de creşterea lui Vatslav, nepotul ei.
El a crescut ca un crin înmiresmat,
Împodobindu-se pe sine cu nevionvăţia.
El rege peste poporul lui a fost,
Şi poporul s-a bucurat întru dînsul:
Cinstindu-l pe rege, ei au cinstit pre Hristos.
Dar drăcescul duşman niciodată nu doarme.
El curse ţese, neîncetat.
Aşa sfatuit-a pe-al lui Vatslav bun frate,
Pe Boleslav, contra fratelui său.
„Al meu cap pentru ce-l voieşti, frate?”
A întrebat Vatslav murind, fără să primească răspuns.
Dar criminalul nu a scăpat de a Domnului pedeapsă.
Sufletul lui Vatslav la Domnul Cel Preaînalt
A suit, la Domnul Cel cinstit şi iubit
În viaţă de dînsul.
El cu Sfînta Ludmilla pentru poporul lui se roagă,
Ca întru credinţă să se întărească şi el.
Sfîntul Vatslav acum în ceruri
Cu îngerii se veseleşte,
Şi de îngerească frumuseţe străluceşte.
Sinaxar 28 Septembrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Hariton marturisitorul.
Acest
sfânt a trait pe vremea împaratului Aurelian în cetatea Iconiei, din
Eparhia Licaoniei. Fiind adus înaintea judecatii si marturisind cu
îndrazneala ca Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori si
cu foc ars. Dar dupa sfârsitul împaratuluilui Aurelian (270-276),
scapând sfântul, s-a dus în pustiu, unde a cazut între tâlhari, care
prinzându-l si legându-l, a scapat de dânsii într-acest chip: venind un
sarpe si intrând în vasul în care tineau tâlharii vin, si-a varsat
otrava în vin, din care bând ei, toti au murit. Iar sfântul, facând
pestera biserica si adunând multime de calugari, a facut mânastire,
scotând dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratându-se lecuitor de
orice boala; iar la adânci batrâneti a adormit întru Domnul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Baruh.
Adevarata oglinda a proorocilor, a fost urmator dascalului sau
Ieremia, când acesta plângea pradarea si pustiirea Ierusalimului. Si în
timpul cât a durat pustiirea Ierusalimului, Baruh se închisese într-o
pestera si plângea înstrainarea lui Ieremia; si n-a iesit de acolo pâna
la întoarcerea poporului. Iar când s-a întors poporul, Baruh, iesind din
pestera, auzit-a iarasi cu Abimeleh cele ce vazusera Ieremia în uimire
când era lovit cu pietre. Si se aratau a fi ca un suflet în doua trupuri
acesti doi prooroci, deoarece dumnezeiescul Duh însemna si îi adeverea
pe amândoi. Baruh a propovaduit mai limpede despre orânduiala întruparii
lui Hristos, zicând: "Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti
altul lânga Dânsul" si celelalte. Si ar putea cineva din cei ce cu
dragoste ostenesc a lua seama la cartile proorocesti, sa afle pe
proorocul Baruh ca prooroceste mai mult despre Hristos si despre
Ierusalim. Dupa ce a îngropat pe Ieremia cu sârguinta, curând dupa
petrecerea aceluia, catre Domnul s-a petrecut si acesta.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului
Sfintitului Mucenic Marcu pastorul; a Sfintilor Mucenici si buni frati
Alexandru, Alfiu (Alfeu) si Zosima; a Sfântului Mucenic Pimen, a
Sfintilor Mucenici Nicon, Neon, Eliodor (Heliodor) si celelalte fecioare
si fii.
Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Diocletian
(284-305), în cetatea Pisidiei, în Asia Mica, când acolo era domnitor
Magnus.
Iar Fericitul Marcu, un păstor, pastea oile, având parul capului alb si lung pâna la calcâie. Sf. Marcu a fost arestat pentru mărturisirea deschisă a credinţei creştine în Antiohia Pisidiei. Cei treizeci de soldaţi care-l păzeau au fost convertiţi la creştinism de Sf. Marcu fiind martirizaţi la Niceea prin tăierea capului. Iar pe sfântul l-au trimis la Claudiupoli, unde au chemat fauri ca sa faca legaturile sfântului.
Si au venit trei frati, anume Alfie, Alexandru si Zosima, care locuiau în satul Cataliton, mesteri deprinsi la lucrul fierului. Începând a bate fierul, curgea apa pe ei si li se muiau mâinile, dar fierul nu se lasa batut; iar ei mirându-se de ceea ce li se întâmpla, si auzind dumnezeiesc glas care-i îndemna sa se nevoiasca împreuna cu Marcu, au marturisit ca sunt crestini. Atunci îndata au fost supusi la chinuri felurite, în timpul carora si-au dat duhul.
Iar Marcu a fost încaltat cu încaltaminte de chinuire, batut, împuns cu frigari si, dupa ce i s-a taiat limba, i s-a taiat si capul la Claudiopolis. Când au luat capul sfântului mucenic să-l ducă în templul păgân al lui Artemis, toţi idolii s-au prăbuşit la pământ şi au fost distruşi. Martorii acestei minuni, Nicon, Neon, Heliodor împreună cu alţi tineri bărbaţi şi femei au crezut în Hristos, şi-au mărturisit credinţa crestina, au fost chinuiti impreuna cu multi tineri si fecioare şi le-au taiat capetele la locul ce se cheama Maromilium (Moromilio).
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Calinic si Eustatie Romeul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru, si a celor împreuna cu dânsul treizeci de mucenici.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Eustatie de la Lavra Pesterilor din Kiev.
Mucenicul Eustaţie din Peşteră s-a născut în sec. al XI-lea la Kiev,
într-o familie bogată. Devenind adult, a primit tunderea în monahism
la Mănăstirea Peşterile Kievului, după ce a dat toate proprietăţile
sale săracilor. Sfântul a dat dovadă de smerenie în îndeplinirea
ascultărilor sale de la mănăstire, făcându-şi pravila cu stricteţe şi
petrecînd în post şi priveghere.În 1096 poloveţii au cotropit Kievul, prădînd mănăstirea Peşterilor şi omorînd mulţi călugări. Sf. Eustaţie a fost făcut prizonier şi vândut ca sclav unui evreu din Korsun împreună cu alţi treizeci de vieţuitori ai mănăstirii şi douăzeci de locuitori ai oraşului.
Evreul păgân a încercat să-i facă pe captivi să renunţe la Hristos, ameninţîndu-i cu moartea prin înfometare pe cei care refuzau. Sf. Eustaţiu îi încuraja pe fraţii săi creştini, spunîndu-le "Fraţilor, nici unul din noi cei botezaţi întru Hristos să nu ne lepădăm jurăminţile făcute la botez. Hristos ne-a purificat prin apă şi prin Duh, scoţîndu-ne de sub blestemul Legii prin Sângele Său şi făcîndu-ne moştenitori ai Împărăţiei sale. Dacă vom trăi, vom trăi pentru Domnul iar de vom muri, vom muri întru Domnul, primind viaţă veşnică."
Încurajaţi de cuvintele sfântului, prizonierii au ales să suporte înfometarea decât să renunţe la Hristos, Cel ce este Apa şi Hrana în Viaţa de Veci. Epuizaţi de foame şi sete, unii dintre ei au murit în trei zile, alţii după patru şi şapte zile. Sf. Eustaţiu a rămas în viaţă paisprezece zile, fiind obişnuit cu postul încă de mic copil. Suferind de foame nu s-a atins de hrană sau apă. Necredinciosul evreu, văzînd că a pierdut banii pe care i-a dat pe sclavi, s-a răzbunat pe sfântul călugăr.
Apropiindu-se Sfânta Înviere a lui Hristos, evreul avea şi el sărbătoarea lui pascală. Acesta s-a gândit împreună cu prietenii săi să-l crucifice pe sfânt. Păgânii şi-au bătut joc de el spunîndu-i că este invitat la masa lor pascală. Dar sfântul le-a răspuns, "Domnul mi-a arătat mare milostivire lăsîndu-mă să îndur moarte pe cruce în numele Său aşa cum a suferit El". Sfântul a mai prezis o moarte groaznică pentru evreu.
Auzind acestea, evreul a apucat o suliţă şi l-a înjunghiat pe Sf. Eustaţie pe cruce. Corpul mucenicului a fost luat de pe cruce şi aruncat în mare. Creştinii au căutat multă vreme sfintele moaşte dar nu le-au putut găsi. Dar, prin mila dumnezeiască moaştele întregi ale sfântului au fost găsite într-o peşteră, unde se săvârşeau multe minuni. Mai târziu, acestea au fost mutate la Mănăstirea Peşterile Kievului.
Proorocia sfântului despre răzbunarea sângelui său vărsat s-a adeverit la scurt timp după moartea sa. Împăratul bizantin a dat un decret prin care se expulzau toţi evreii din Korsun, luîndu-li-se proprietăţile şi ucigîndu-i pe bătrânii lor pentru persecuţia creştinilor. Evreul care l-a crucificat pe Sf. Eustaţie a fost spânzurat de un copac, primindu-şi răsplata pentru răutatea sa.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Soborul Sfinților Cuvioși din Lavra Pecerska cu moaște în "peșterile de aproape"
28 septembrie
Un oarecare om de bun neam a sadit vie si a ingradit-o pe ea cu gard. Si, ducandu-se la casa tatalui sau, a zis: "Pe cine voi face strajer la mostenirea mea? Ca, de voi lasa inaintestatatori dintre ai mei, apoi, imi vor pierde osteneala. Insa asa voi face: voi pune langa poarta un orb si un olog si, de va voi cineva din vrajmasii mei sa-mi fure via mea, orbul va auzi, iar ologul va vedea. Sau daca dintre acestia doi, ar voi vreunul sa o fure, ologul, adica, nu are picioare ca sa mearga acolo, iar orbul, de va si merge, apoi in prapastie va cadea". Si i-a pus pe ei langa poarta si s-a dus.
Iar dupa ce au stat ei multa vreme, a zis orbul ologului: "Oare ce este aceasta buna mirosire, ce se invaluieste pe dinafara de poarte?" A raspuns ologul: "Multe bunatati ale stapanului nostru sunt inlauntru, al caror gust este negrait. Ci, de vreme ce stapanul este mai intelept decat noi, pentru aceea te-a pus pe tine orb, iar pe mine olog si nu putem nicidecum sa mergem la acele bunatati si sa ne saturam". A raspuns orbul ologului, zicand: "Pentru ce nu mi-ai spus mie de aceasta mai inainte, ca n-am fi ramas numai cu dorinta si cu lipsa? Ca macar ca eu sunt orb, insa picioare am si puternic sunt ca sa te port pe tine; ia cosnita si te aseaza in spatele meu si eu te voi duce pe tine, iar tu sa-mi spui mie calea si toate bunatatile stapanului nostru le vom culege. Iar cand va veni stapanul nostru, vom ascunde de dansul lucrul nostru. Ca de ma va intreba pe mine, eu voi zice: Tu stii ca eu sunt orb. Sau de te va intreba pe tine si tu sa zici: Eu sunt olog. Si asa, mult mai intelepti vom fi decat stapanul nostru".
Deci, sezand ologul deasupra orbului si mergand, au furat poamele domnului lor. Iar, dupa o vreme, a venit stapanul viei aceleia si, vazand-o pe ea furata, a poruncit sa aduca pe orb si i-a zis: "Au nu te-am facut pe tine bun strajer la via mea, apoi, pentru ce ai furat-o pe ea?" A raspuns orbul: "Stapane, tu stii ca eu sunt orb, ca chiar de as fi voit, insa nu vad pe unde sa merg, ci a furat-o ologul, nu eu". Atunci a poruncit domnul sa pazeasca pe orb, pana ce va veni ologul si, venind, au si inceput singuri a se sfadi ei. Ologul, adica, zicea orbului: "De nu m-ai fi purtat tu pe mine, n-as fi putut merge nicidecum, de vreme ce eu sunt olog". Iar orbul zicea: "De nu mi-ai fi aratat tu calea, cum as fi mers eu acolo?" Atunci domnul, sezand la judecata, a inceput a-i judeca pe ei. Si le-a zis lor: "Precum ati furat, asa sa stea ologul pe orb". Deci, sezand ologul pe orb, a poruncit sa-i bata pe ei fara de nici o mila. Sa intelegeti puterea pildei acesteia: Omul cel de bun neam este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Iar via este pamantul si lumea aceasta. Iar gardul, Legea si poruncile. Slugile, care sunt cu dansul, sunt Ingerii. Ologul este trupul omenesc, iar orbul este sufletul. Ca au fost pusi langa poarte, arata ca adica i-a dat omului in stapanire toate cele pamantesti. Iar, calcand ei poruncile lui Dumnezeu, pentru aceea cu moarte s-au osandit. Iar cand va veni sa innoiasca pamantul si sa invieze mortii, precum graieste Pavel, atunci toti cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si vor invia, si vor iesi cei ce au facut bine, intru invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, intru invierea osandirii. Ca atunci sufletele, iarasi, vor intra in trupuri si vor lua rasplatire dupa fapte. Si se vor trimite pacatosii intru intunericul cel mai dinafara, unde va fi plans si scrasnirea dintilor, iar dreptii intru viata vesnica. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cugetare
Cîrmuind
providenţial viaţa lumii şi mai cu seamă a Sfintei Bisericii Lui,
Dumnezeu lucrează adesea neaşteptat, schimbînd nenorocirile care se abat
asupra drepţilor Lui, în bine. Aceste providenţiale schimbări spre bine s-au întîmplat de multe ori în viaţa Sfântului Hariton.
După ce a fost torturat bestial, Sfîntul Hariton a fost aruncat în temniţă, de unde urma să fie scos în curînd spre a fi executat. Dar torţionarul lui, împăratul Aurelian, a murit pe neaşteptate, şi succesorul lui i-a eliberat pe creştini. Aşa a scăpat atunci Sfîntul Hariton de la moarte. Apoi, călătorind spre Ierusalim, Sfîntul Hariton a căzut între tîlhari, care 1-au dus la peştera lor. Ei 1-au lăsat acolo, şi s-au dus să fure şi să jefuiască într-o altă parte, pînă ce aveau să se întoarcă şi să-1 ucidă atunci. Dar în acea peşteră se afla un vas mare cu vin în care a intrat un şarpe, a băut din vin, şi şi-a vărsat otrava înăuntru. Cînd s-au întors tîlharii, osteniţi şi însetaţi de arşiţa de afară, au băut din vinul amestecat cu otravă şi au murit, unul cîte unul. Aşa a scăpat Sfântul Hariton iar cu viaţă, pe neaşteptate, de la moarte sigură.
Aşa a adunat
Domnul, ca un înţelept, nenorociri grele pe capul plăcutului lui,
Hariton, ca astfel să îl lămurească precum aurul în topitoare, şi să îl
lege şi mai strîns de Sine. Dar totdeauna a păzit Domnul viaţa Sfântului
Hariton, căci el avea să întemeieze mai multe mînăstiri în care,
cu exemplul vieţii lui ascetice, avea să călăuzească la calea mîntuirii
mulţime de suflete omeneşti.
Luare aminte
Să luăm aminte la prefacerea în rău a vieţii Regelui Ozia (II Cronici 26):
- La cum Ozia s-a mîndrit şi s-a stricat cu sufletul după ce Dumnezeu i-a dăruit lui putere;
- La cum a nesocotit el Legea luînd cădelniţa şi îndrăznind a voi să tămîieze, în pofida sfatului preoţilor.
Predică
Despre ultima rugăciune a lui Hristos pentru credincioşi – „Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat” (Ioan 17: 24).
Iată răsplata celor care se nevoiesc pentru Domnul! Iată slăvită răsplată a următorilor lui Hristos!
Căci ceea ce voieşte Fiul, acelea le
voieşte şi Tatăl, acelea le voieşte şi Duhul Sfînt! Iar cele ce
le voieşte Sfînta Treime, acelea se şi întîmplă! Dar ce voieşte Domnul,
Fiul lui Dumnezeu? El voieşte ca ucenicii Lui să fie cu El întru
Împărăţia Cerească, şi nu doar cei doisprezece ucenici aleşi de El, ci
şi „toţi aceia ce vor crede în Mine prin cuvîntul lor” (loan 17: 20).
Fraţilor, noi cei care sîntem botezaţi şi care am primit credinţa Apostolilor şi am păzit-o cu străşnicie, ne numărăm şi noi cu aceştia, dar numai dacă nu ne lepădăm singuri de marea comoară aceasta prin fapte rele, prin lepădare de credinţă, prin necurăţia păcatelor, sau prin cuvinte sau gînduri hulitoare.
Domnul zice mai departe:„ Părinte, voiesc ca… aceia pe care Mi-ai dat să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o” (loan 17: 24). Nimeni să nu concluzioneze, din aceste cuvinte, cum că Fiul ar fi mai mic decît Tatăl.
Căci însuşi Domnul a zis către Tatăl Lui: „Eu Te- am preaslăvit pe
Tine” (loan 17:4). Vezi egalitatea dintre Tată şi Fiu, şi nemărginita
Lor întreolaltă iubire? „Eu Te-am preaslăvit pe Tine…Şi acum,
preaslăveşte-Mă Tu, Părinte” (loan 17: 4-5). Iar faptul că slava Fiului
nu a început pe pămînt, nici a fost doar în timp, sub vremi, se vede din
cuvintele pe care Domnul Hristos le rosteşte în continuare:
„…preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am
avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea” (loan 17: 5). Prin urmare,
iată, aceasta nu este o slavă pămîntească sau supusă trecerii timpului:
ea nu este lumească, nici omenească, ci cerească, veşnică, durabilă şi
de necuprins. Dar cum voieşte Fiul lui Dumnezeu ca să îl preaslăvească
pre El Tatăl? El voieşte ca Tatăl să îl
preaslăvească astfel încît slava Lui cea cerească şi veşnică să o vadă
toţi cei Care s-au supus Fiului Lui, toţi cei care I-au urmat Lui, şi
care au împlinit cu osîrdie şi întocmai Sfintele Lui Porunci!
Domnul Cel iubitor de oameni voieşte ca nu doar Apostolii, ci noi toţi
cei care purtăm Numele Lui creştinesc, să ne împărtăşim de această
slavă! O, bogăţia marii milostivirii Lui! O, preamulta Lui iubire de
oameni! Fraţilor, dogma nemuririi noastre, a
vieţii veşnice şi a veşnicei slave nu este de la oameni, ci de la
însuşi Mîntuitorul şi Domnul. Fie ca grijile cele lumeşti, trîndăvia la
rugăciune şi luptele dintre noi să nu ne înstrăineze pre noi de slava
lui Hristos, de viaţa cea veşnică!
O, Atotbogate şi Multmilostive
Stăpîne, iartă-ne nouă păcatele noastre şi ne învredniceşte pre noi
împărăţiei Tale celei veşnice! Căci noi numai Ţie ne închinăm şi numai
pre Tine Te slăvim în veci, Amin!
Luna septembrie în 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Hariton Mãrturisitorul.
Acesta a trait pe vremea imparatului Aurelian (270-275), fiind din cetatea Iconiei si din tara Licaoniei, unde Sfantul stralucea in dreapta credinta, ca cel mai bun intre crestini.
Deci, fiind adus inaintea judecatorului si marturisind cu indrazneala ca zeii paganilor sunt diavoli, iar Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori, fara crutare; si atat l-au batut, incat carnea cade de pe oase, iar sangele se varsa ca un rau. Si, vazand ca era de-abia viu, incetara de a-l mai bate si, temandu-se ca degraba va muri, l-au dus la temnita, ca abia sufla. Si l-a intarit Dumnezeu si l-a facut sanatos. Deci, a doua oara l-au scos la judecata. Iar el, aceleasi marturisind, cu si mai mare manie s-a pornit judecatorul, poruncind sa-i arda trupul cu faclii si l-au fript ca pe niste carne de mancare. Si, iarasi, in temnita il aruncara.
Deci, murind Aurelian imparatul si prigonirile incetand, se vesti porunca pretutindeni, ca toti crestinii sa fie slobozi. Si era mare bucurie intre crestini. Atunci, a fost slobozit sanatos si Sfantul Hariton. Insa ostasul lui Hristos cel insemnat cu rani, s-a lepadat de lume si, alegand calea cea aspra, s-a facut pustnic. Si, mergand odata pe cale, fiind aproape de Ierusalim, a cazut in mainile talharilor, care, neavand ce sa ia de la dansul, l-au luat pe el, cu gandul sa ia un pret bun, vanzandu-l ca rob, si l-au dus la pestera lor. Dar el s-a izbavit de ei, intr-un chip ca acesta: un sarpe veninos, venind si intrand in vasul in care aveau talharii vin, si-a varsat otrava in vin, din care, band talharii, toti au murit. Iar Sfantul, facand pestera biserica, a strans acolo multime de calugari si cu aurul gasit la talhari a facut o manastire si ii invata pe frati calea cea mantuitoare a muncii si a rugaciunii. Si asa a intemeiat el trei manastiri, pasind din pustie, in mai mare pustie.
Si multi credinciosi veneau la dansul sa-i povatuiasca sa sa ia binecuvantare, deprinzand de la el curata vietuire crestineasca si necurmata slujire a lui Hristos. Deci, scotand dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratandu-se tamaduitor a tot felul de boli, la adanci batraneti a adormit in Domnul. Dumnezeului nostru, slava!
Întru aceastã zi, cuvânt despre pilda cea numita a trupului omenesc si a sufletului si despre Învierea mortilor.
Un oarecare om de bun neam a sadit vie si a ingradit-o pe ea cu gard. Si, ducandu-se la casa tatalui sau, a zis: "Pe cine voi face strajer la mostenirea mea? Ca, de voi lasa inaintestatatori dintre ai mei, apoi, imi vor pierde osteneala. Insa asa voi face: voi pune langa poarta un orb si un olog si, de va voi cineva din vrajmasii mei sa-mi fure via mea, orbul va auzi, iar ologul va vedea. Sau daca dintre acestia doi, ar voi vreunul sa o fure, ologul, adica, nu are picioare ca sa mearga acolo, iar orbul, de va si merge, apoi in prapastie va cadea". Si i-a pus pe ei langa poarta si s-a dus.
Iar dupa ce au stat ei multa vreme, a zis orbul ologului: "Oare ce este aceasta buna mirosire, ce se invaluieste pe dinafara de poarte?" A raspuns ologul: "Multe bunatati ale stapanului nostru sunt inlauntru, al caror gust este negrait. Ci, de vreme ce stapanul este mai intelept decat noi, pentru aceea te-a pus pe tine orb, iar pe mine olog si nu putem nicidecum sa mergem la acele bunatati si sa ne saturam". A raspuns orbul ologului, zicand: "Pentru ce nu mi-ai spus mie de aceasta mai inainte, ca n-am fi ramas numai cu dorinta si cu lipsa? Ca macar ca eu sunt orb, insa picioare am si puternic sunt ca sa te port pe tine; ia cosnita si te aseaza in spatele meu si eu te voi duce pe tine, iar tu sa-mi spui mie calea si toate bunatatile stapanului nostru le vom culege. Iar cand va veni stapanul nostru, vom ascunde de dansul lucrul nostru. Ca de ma va intreba pe mine, eu voi zice: Tu stii ca eu sunt orb. Sau de te va intreba pe tine si tu sa zici: Eu sunt olog. Si asa, mult mai intelepti vom fi decat stapanul nostru".
Deci, sezand ologul deasupra orbului si mergand, au furat poamele domnului lor. Iar, dupa o vreme, a venit stapanul viei aceleia si, vazand-o pe ea furata, a poruncit sa aduca pe orb si i-a zis: "Au nu te-am facut pe tine bun strajer la via mea, apoi, pentru ce ai furat-o pe ea?" A raspuns orbul: "Stapane, tu stii ca eu sunt orb, ca chiar de as fi voit, insa nu vad pe unde sa merg, ci a furat-o ologul, nu eu". Atunci a poruncit domnul sa pazeasca pe orb, pana ce va veni ologul si, venind, au si inceput singuri a se sfadi ei. Ologul, adica, zicea orbului: "De nu m-ai fi purtat tu pe mine, n-as fi putut merge nicidecum, de vreme ce eu sunt olog". Iar orbul zicea: "De nu mi-ai fi aratat tu calea, cum as fi mers eu acolo?" Atunci domnul, sezand la judecata, a inceput a-i judeca pe ei. Si le-a zis lor: "Precum ati furat, asa sa stea ologul pe orb". Deci, sezand ologul pe orb, a poruncit sa-i bata pe ei fara de nici o mila. Sa intelegeti puterea pildei acesteia: Omul cel de bun neam este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Iar via este pamantul si lumea aceasta. Iar gardul, Legea si poruncile. Slugile, care sunt cu dansul, sunt Ingerii. Ologul este trupul omenesc, iar orbul este sufletul. Ca au fost pusi langa poarte, arata ca adica i-a dat omului in stapanire toate cele pamantesti. Iar, calcand ei poruncile lui Dumnezeu, pentru aceea cu moarte s-au osandit. Iar cand va veni sa innoiasca pamantul si sa invieze mortii, precum graieste Pavel, atunci toti cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si vor invia, si vor iesi cei ce au facut bine, intru invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, intru invierea osandirii. Ca atunci sufletele, iarasi, vor intra in trupuri si vor lua rasplatire dupa fapte. Si se vor trimite pacatosii intru intunericul cel mai dinafara, unde va fi plans si scrasnirea dintilor, iar dreptii intru viata vesnica. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
