12 septembrie – Sf. Mc. Autonom; Sf. Mc. Coronatus, episcopul cetății Iconium; Sf. Mc. Iulian și cei 40 dimpreună cu dânsul; Sf. Cuv. Daniel din Thassos; Sf. Mc. Machedonie, Tatian și Theodul

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Autonom

În timpul prigoanelor lui Diocleţian, Sfîntul Autonom a părăsit Italia şi a venit în partea asiatică a Bitiniei, la un loc care se numea Soreoi. Aici, el a adus pe mulţi la Hristos, şi le-a zidit lor o biserică închinată Sfîntului Arhanghel Mihail. La Soreoi Sfîntul Autonom s-a sălăşluit în casa unui creştin evlavios, pe nume Cornelius, pe care mai întîi 1-a sfinţit presbiter, iar mai apoi, episcop. Nu departe de Soreoi se afla cetatea Limnae, locuită în întregime de păgîni. Sfîntul Autonom a mers în această cetate şi îndată a luminat pre mulţi cu Lumina Sfintei Evanghelii. Faptul acesta i-a umplut de ură pe acei idolatri, care au venit la Soreoi, au năvălit în Bierica Sfîntului Arhanghel Mihail în timpul slujirii Sfintei Liturghii şi 1-au ucis pe Sfîntul Autonom în altar, şi pe lîngă el mulţime de creştini care se aflau în biserică. În timpul domniei Marelui Constantin, Severian, un înalt aristocrat de la curtea imperială, a înălţat o sfîntă biserică deasupra moaştelor Sfîntului Sfinţit Mucenic Autonom. La două sute de ani după mucenicia lui, Sfîntul Autonom s-a arătat unui anume soldat pe nume loan. Acest loan a săpat şi a aflat moaştele Sfîntului Sfinţit Autonom cu totul întregi şi neputrezite, şi mulţi care erau bolnavi şi-au aflat vindecarea prin atingerea lor. Aşa proslăveşte Domnul pe aceia care L-au proslăvit în timpul vieţii lor.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Coronatus, Episcopul cetăţii Iconium

El s-a născut în satul Salate din Nicomidia. El era deja vîrstnic cînd au izbucnit persecuţiile lui Decius şi Valerian. Un torţionar sinistru al creştinilor, pe nume Perinius, a venit la Nicomidia pentru a săvîrşi ucideri noi de creştini. Mulţi dintre ei de aceea au părăsit cetatea şi s-au ascuns, dar episcopul lor cel vîrstnic nu a voit să facă aceasta. Ci el a mers înaintea lui Perinius şi i-a strigat tare că este creştin. Torţionarul 1-a legat în lanţuri şi a poruncit să fie tîrît prin cetate, pînă cînd trupul lui s-a făcut o masă sîngerîndă. Atunci, tăiat de sabie fiind, Coronatus şi-a dat sfîntul lui suflet în mîna lui Dumnezeu.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Iulian şi a celor patruzeci împreună cu dânsul

Aceştia cu toţii au luat mucenicia cam pe la anul 300. Ei mai întîi au fost torturaţi, iar după aceea decapitaţi. Înaintea uciderii lui, Sfîntul Iulian s-a rugat lui Dumnezeu aşa: „Celor care iau ţărînă din trupul meu, dăruieşte-le, Doamne, iertarea păcatelor şi omorîrea patimilor de care sînt legaţi; dăruieşte-le lor ca nici o gînganie stricătoare, nici o pasăre de pradă şi nici o buruiană să nu le strice roadă ogorului lor; şi odihneşte sufletul meu cu pace”.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Daniel din Thassos

Acest Daniel a fost un mare nevoitor, întemeietorul unei vestite mînăstiri şi contemporanul Sfîntului loanichie cel Mare. El a fost de faţă cînd Sfîntul loanichie a cercetat Insula Thasos. Poporul 1-a rugat atunci cu lacrimi pe Sfîntul loanichie ca să le izbăvească insula de şerpi. Sfîntul s-a rugat lui Dumnezeu şi atunci din insulă au ieşit mulţime nenumărată de şerpi care s-au aruncat şi s-au înecat în mare.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Machedonie, Tatian şi Theodul

Ei au luat mucenicia pentru Hristos Domnul la Myropolis în Frigia, în timpul domniei Apostatului Iulian. Ei au fost torturaţi bestial pentru aceea că au distrus statuia unui idol, şi au fost arşi pe un grătar de fier pînă cînd şi-au dat sufletele în mîna lui Dumnezeu. Pe cînd erau arşi astfel, aceşi viteji 1-au batjocorit cu glas mare pe torţionar, zicîndu-i: „Oare nu vrei să guşti din carnea noastră, să vezi dacă sîntem bine fripţi?”. Apoi, întocmai ca şi slăvitul Arhidiacon Lavrentie altă dată, ei au strigat: „Întoarce-ne acum şi pe partea cealaltă, ca să ne rumenim mai bine!”. Între mucenicii care au fost astfel torturaţi şi torţionar, cel plin de groază a fost torţionarul.

Cântare de laudă la Sfântul Sfinţit Mucenic Autonom

Slăvitul Autonom de torturi nu se teme,

Dar misionar fiind, silit a fost din calea lor să plece.

Din Italia, pe torţionari ocolind,

El în Bitinia a sădit sămînţa Evangheliei.

El pre mulţi în Hristos a botezat,

Şi minuni mari în numele Lui făcut-a.

Lucrarea săvîrşindu-şi, lui Dumnezeu plăcînd,

Ceasul lui a sunat să intre-n veşnicie.

Astfel păgâni sălbatici au năvălit în altar

Şi pe sfint l-au ucis cu lemne şi cu pietre.

Sfîntul atunci Sfînta Jertfa aducea,

Iar Jertfa fără de Sînge S-a amestecat cu sînge.

O, Sfinte Părinte Autonome, Robule al lui Hristos,

Cela ce cu cinste mucenicie pentru El ai purtat!

Izbăveşte-ne pre noi de a chinuitorilor teamă,

Și mîntuirea noastră mijloceşte!

Ajută-ne nouă pentru Cruce toate să îndurăm,

Și bucuroşi să murim pentru Domnul.

O, minunate tămăduitor al bolilor noastre,

Sfinte Sfinţite Mucenice Autonome,

De diavoleştile ispitiri pre noi ne păzeşte!

Ca şi noi să putem mintea la Dumnezeu s-aţintim,

Veşnicei împărăţii învrednicindu-ne!

Întru care tu acum ca un împărat împărăteşti,

Și te bucuri împreună cu îngerii.

Cugetare

Oare ce fel de legătură ar trebui să existe între om şi Dumnezeu? Între om şi Dumnezeu ar trebui să fi o legătură de nezdruncinat şi neîntreruptă.

«Să vă lipiţi de Dumnezeu aşa cum fiul se lipeşte de tatăl lui», a zis Sfîntul Antonie cel Mare.

Iar Sfîntul Alonius a zis:

«Dacă omul nu şi-a întemeiat în inima lui gîndul că pe pămînt nu există decît el şi Dumnezeu, nu va putea afla pace în suflet».

Căci Dumnezeu este destul şi preadestul pentru tot ceea ce poate pofti inima omenească. Fără nici un murmur de împotrivire, Fericita Theodora a primit să crească rodul unei desfrînate, aruncat asupra ei de urîtorii vieţii ei, ca şi cînd ar fi fost al ei. Theodora a crescut acest sărman copil cu dragoste, şi 1-a educat în toată frica de Dumnezeu. Mai înainte de a muri, ea 1-a sfătuit pe copil aşa:

„Nimic nu e mai scump omului decît Dumnezeu şi iubirea Lui. El este limanul nostru, El comoara noastră, El hrana şi băutura noastră. El haina şi acoperişul nostru, El sănătatea şi puterea noastră, El fericirea şi bucuria noastră, El nădejdea noastră şi tăria. Aşadar, luptă-te, fiul meu, să dobîndeşti pre Domnul. Reuşind aceasta, îţi va fi ţie de ajuns. Căci întru El te vei bucura mai mult decît dacă ai cîştiga lumea întreagă”.

Zicînd acestea, Sfinta Theodora nu grăia din vreo carte sau cu cuvintele altcuiva, ci din propria ei cercare şi trăire. Ea timp de şapte ani trăise alungată şi dispreţuită de toţi, şi în tot acest timp învăţase prin cercare că Dumnezeu îi este ei toate şi că Unul Dumnezeu ajunge pentru toate cele cîte le poate dori o inimă de om.

Luare aminte

Să luăm aminte la împărţirea regatului lui Solomon (III Regi 11):

• La cum, din pricina păcatelor lui Solomon, regatul lui Israel s-a scindat;
• La cum Ieroboam, o slugă a regelui, s-a făcut rege peste zece triburi; şi la cum Roboam, fiul regelui, a rămas rege doar peste două;
• La cum chiar şi astăzi, se întîmplă ca păcatele tatălui să aducă nenorocire asupra capului fiului lui; iar păcatele mai marilor poporului, să aducă urgie asupra oamenilor din popor.

Luna septembrie in 12 zile: Sfantul Mucenic Autonom (+298).     Sfantul Mucenic al lui Hristos, Autonom a trait pe vremea imparatiei lui Diocletian (284-305) si era episcop in Italia, dar, din pricina prigoanei impotriva crestinilor, a parasit Italia si s-a dus la Bitinia si a fost primit acolo de un oarecare crestin, anume Corneliu. Si era Autonom episcopul un om plin de ravna pentru credinta in Hristos si avea osebit dar al cuvantului si curaj in lupta pe care o ducea impotriva idolilor, dar in Bitinia ogorul era destul de intins, paganii fiind mai numerosi decat crestinii. Si, incepand lucrarea de trezire a sufletelor, multa roada a adus Bisericii lui Hristos. Deci, a zidit o biserica Sfantului Arhanghel Mihail si a pus intransa episcop pe Corneliu, iar el s-a dus de acolo in cetatea Claudia, invatand pe toti cuvantul lui Dumnezeu si de acolo, iarasi cerceta pe Corneliu, slujind impreuna la biserica Sfantului Mihail.
    Ostenelile lui Autonom si raspandirea credintei in Hristos au umplut insa de manie pe pagani, care hotarasera sa puna capat izbanzilor lui. Deci, pandind vremea cand slujeau, au navalit in biserica si pe cei ce erau acolo i-au izgonit, iar pe Sfantul Autonom, prinzandu-l, cu cruzime si neomenie l-au ucis, scotandu-l afara din cetate si omorandu-l cu pietre. Si asa, pentru credinta in Hristos, s-a savarsit Sfantul Autonom. Dumnezeului nostru slava!
 



 
 
Intru aceasta zi, cuvant despre Evloghie monahul si despre saracul cel slabanog.     Un carturar oarecare, anume Evloghie, pornit fiind din dumnezeiasca dragoste, s-a lepadat de lume si, impartindu-si la saraci averea sa, si-a lasat pentru sine putina avutie si ceva aur. Deci, neputand el sa mai lucreze, s-a facut pustnic. Si fiind ispitit de lenevire si neputand nici singur a sedea, a aflat, lepadat in ulita, pe un oarecare olog, care nu avea nici maini, nici picioare, fara numai limba. Iar Evloghie s-a fagaduit lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, pentru numele Tau, voi lua pe acest slabanog si-l voi odihni pe el pana in ziua mortii lui, ca si eu, pentru aceasta, sa ma mantuiesc. Si-mi da mie, Doamne, rabdare, ca sa-i slujesc lui". Deci, apropiindu-se de slabanog, i-a zis lui: "Voiesti ca sa te iau si sa te odihnesc pe tine?" Si i-a zis lui slabanogul: "Adevarat, stapane, voiesc." Si a zis Evloghie: "Ma voi duce sa aduc un catar si te voi lua de aici". Si cu multa bucurie slabanogul a primit. Apoi, aducand catarul, l-a luat pe el si l-a dus in casa sa si-l ingrijea pe el in toate trebuintele lui. Si a petrecut slabanogul in casa lui Evloghie cincisprezece ani. Iar Evloghie ii slujea ca unui parinte si-l iubea pe el cu totul: il spala, il hranea si-l purta cu mainile sale.
    Insa, dupa acei cincisprezece ani, i-a invrajbit pe ei diavolul, vrand sa lipseasca pe Evloghie de plata, iar pe slabanog de odihna, si a inceput a razvrati pe slabanog. Deci, a inceput slabanogul a se mania si a grai cuvinte de defaimare: "O, schiopule, o, schiopule, tu esti rob si de la stapanul tau ai fugit, ca avutia lui i-ai furat si acum, aratand ca esti milostiv, luandu-ma pe mine in casa ta si ca, prin mine, voiesti a te mantui". Iar Evloghie se ruga si-i mangaia lui inima, zicandu-i: "Nu, stapane, nu grai asa, ci spune-mi mie ce rau ti-am facut si ma voi pocai". Iar slabanogul ii zicea asa: "Nu-mi trebuie imbunarile tale, arunca-ma pe mine, ducandu-ma pe ulite, ca nu-ti poftesc odihna ta". Iar Evloghie ii zicea: "Rogu-ma tie sa te mangai de aceasta mahnire". Iar slabanogul mai vartos se atata cu mania asupra lui, strigand: 'De acum nu voi mai rabda viclesugul tau, nu-mi este placuta mie viata aceasta, eu carne vreau sa mananc". Iar rabdatorul Evloghie i-a adus lui carne, insa, vazand-o, el a racnit iarasi: "Nu mai pot sa mai fiu numai cu tine singur, ci popor vreau sa privesc". Si i-a zis Evloghie lui: "Eu iti voi aduce multime de frati". Iar el iarasi cu manie a grait: "Vai de mine ticalosul, fata ta de acum nu vreau sa o mai vad, iarasi, imi vei aduce mie de acei care, asemenea tie, mananca painea in zadar". Si s-a tulburat si, cu necuvios glas, a tipat graind: "Nu vreau, nu vreau, ci la raspantii voiesc, leapada-ma pe mine, acolo unde m-ai aflat, ca de-as fi avut maini, m-as fi spanzurat, sau m-as fi junghiat". Caci asa il prinsese pe el dracul.
    Atunci Evloghie, plecand, s-a dus la niste calugari si le-a zis lor: "Ce voi face, ca in deznadajduire m-a adus pe mine slabanogul acesta?" Si i-au grait lui: Pentru ce?" Si a raspuns: "Amar imi face mie si nu pricep ce voi face. Sa-l lepad pe el? Dar m-am fagaduit lui Dumnezeu si ma tem. Iar de nu-l voi lepada, rele zile si nopti imi da mie si nu stiu ce voi face cu el". Si i-au zis lui aceia: "Sa mergi cu noi la marele Antonie si sa-i vestesti lui si ceea ce-ti va zice tie, aceea sa faci. Dumnezeu iti va grai tie prin Antonie si-ti va vesti tie". Iar Evloghie, inchinandu-se, i-a ascultat pe dansii. Deci, amenintand pe ologul, l-a pus intr-o corabie si a iesit noaptea si l-a dus pe el in manastire, la marele Antonie, si i-a vestit lui pentru ce a venit. Iar el i-a poruncit sa spuna inaintea tuturor fratilor. Deci, dupa porunca marelui Antonie, robul lui Hristos, Evloghie a zis inaintea tuturor: "Pe acest slabanog l-am aflat lepadat pe ulita, negrijindu-se nimeni de el, si l-am miluit pe el si m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea mie darul rabdarii ca sa-l odihnesc, ca si eu sa ma mantuiesc prin el si el sa fie odihnit de mine. Si, iata, sunt cincisprezece ani de cand suntem impreuna, precum si s-a descoperit sfintiei tale, Parinte, si nu stiu de va fi primit la Dumnezeu ceva din cele facute de mine in atatia ani, ca osteneala multa imi face acum mie. Si am socotit sa-l lepad pe el, dar ma zbat numai eu singur. Pentru aceasta am venit la Sfintia ta, ca sa ma inveti ce sa fac eu si sa te rogi pentru mine, ca acum cumplit ma osteneste". Iar marele Antonie i-a grait lui, cu glas greu si manios: "Oare il vei lepada, Evloghie? Dar Hristos nu se va lepada de el. Tu il vei lepada pe el, dar Domnul il va socoti pe el, mai bun decat pe tine". Si, aceasta auzind, Evloghie s-a inspaimantat. Iar, lasand pe Evloghie s-a inspaimantat. Iar, lasand pe Evloghie, marele Antonie a inceput a bate prin cuvant pe slabanog si i-a grait lui: "Schiopule si slabanogule, nevrednic cerului si pamantului, nu mai incetezi a mania pe Dumnezeu si pe fratele tau? Au nu stii ca Hristos este cel ce-ti slujeste tie? Cum indraznesti a te impotrivi lui Hristos? Au doara nu pentru Hristos s-a robit acesta pe sine, a-ti sluji tie?" Iar, dupa ce l-a mustrat si pe acesta prin cuvinte, a mai tacut putin. Si, dupa aceasta i-a invatat pe amandoi si le-a zis lor: "Sa nu va abateti de la calea voastra, fiilor, nicidecum, ci sa mergeti cu pace si sa nu va departati unul de altul. Sa lepadati toata intristarea pe care diavolul a aruncat-o intre voi si cu cinste si cu dragoste sa va intoarceti la chilia intru care ati vietuit. Ca ispita v-a venit voua de la satana, de vreme ce stiu ca amandoi sunteti aproape de sfarsit si vrednici de cununi veti fi de la Hristos, acela prin tine, iar tu prin el. Deci, de acum nimic rau sa nu mai ganditi, ca atunci cand va veni ingerul si nu va va afla pe voi impreuna la acelasi loc, lipsiti de cununi veti fi..."
    Si ei, grabindu-se, indata au venit la chilia lor si, petrecand ei cu desavarsita dragoste, patruzeci de zile, a murit fericitul Evloghie si s-a dus la Dumnezeu, iar, dupa acesta, a treia zi, a murit si slabanogul si s-a dus la Dumnezeu, intru vesnica odihna.

Sinaxar 12 Septembrie

În această lună, în ziua a douăsprezecea pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Autonom.

Sfântul ierarh mucenic Autonom a fost episcop în Italia. În vremea persecuţiilor asupra creştinilor ale împăratului Diocleţian (284-305), Sfântul Autonom şi-a părăsit ţara şi s-a statornicit în Bitinia (Asia Mică), în aşezarea de la Soreus, dimpreună cu un alt bărbat numit Cornelius.

Sfântul Autonom şi-a îndeplinit îndatoririle apostoleşti cu râvnă, drept care mulţi păgâni au fost botezaţi în Hristos şi o mare comunitate a fost formată, comunitate a cărei biserică a primit hramul Sfântului Arhanghel Mihail. Pe seama acestei biserici sfântul hirotoneşte pe Cornelius, mai întâi diacon, iar mai apoi îl ridică la cinstita treaptă a preoţiei. În peregrinările sale apostoleşti, predicând învăţătura mântuitoare despre Hristos, Sfântul Autonom a ajuns şi în ţinuturile Lykaonia şi Isauria.

Împăratul Diocleţian a ordonat arestarea sfântului, drept pentru care sfântul se retrage la Claudiopolis, la Marea Neagră. Întorcându-se mai apoi la Soreus l-a înălţat pe Cornelius la treapta de episcop. A plecat după acestea să predice în Asia, iar la întoarcerea din Asia a predicat în împrejurimile Soreusului, la Limna.

Odată, unii dintre noii convertiţi au distrus unul dintre templele păgâne, pentru care păgânii s-au decis să se răzbune împotriva creştinilor. Văzînd aceştia ceasul potrivit, au năvălit asupra bisericii Sfântului Arhanghel Mihail, chiar pe când Sfântul Autonom slujea dumnezeiască Liturghie acolo. şi după ce l-au căznit, omorât-au pe dânsul, înroşind cu sângele lui mucenicesc sfântul altar. Diaconiţa Maria a scos mai apoi trupul sfântului de sub o gramadă de dărâmături şi i-a dat îngropăciunea cuvenită .

În vremea sfântului împărat Constantin, s-a construit o biserică deasupra mormântului. În 430 un anume preot a dărâmat biserica, făra să cunoască că aceasta fusese construită deasupra mormântului, şi a reconstruit-o într-un alt loc. După alţi 60 de ani, moaştele sfântului au fost găsite nestricăcioase, şi s-a construit acolo o sfânta biserică închinată sfântului ierarh martir Autonom.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Sfintitului Mucenic Curnut, episcopul Iconiei.

Acest sfânt, aflîndu-se în satul Sursalul, a fost prins de prigonitori şi dus înaintea lui Perinie domnitorul, pe care mustrîndu-l pentru nebunia lui, acela a poruncit de i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, cel din Alexandria.

Acesta nu este sfântul mucenic Teodor, arhiepiscop de Alexandria, care este prăznuit în ziua de 3 decembrie.

Ci pe sfântul acesta prinzîndu-l alexandrinii că propovăduia cu îndrăzneală pe Hristos, şi aprinzîndu-se ei de mânie, îl încununară cu spini, îl bătură peste obraz, îl purtară legat prin oras şi îl aruncară în mare. Dar din toate acestea rămânînd nevatamat cu dumnezeiescul ajutor, la sfârşit din porunca domnitorului i s-a tăiat capul şi s-a suit la ceruri purtător de biruintă.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Machedonie, Tatian şi Teodul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ochian, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian cel din Galatia, şi cei 40 de împreună-pătimitori cu el.

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocletian, şi era în cetatea Galatia. Domnitor al cetătii aceleia fiind Antonie, căruia făcându-i-se ştire că sfântul este crestin şi stă cu alti patruzeci într-o peşteră, a poruncit să fie prins şi silit să spună şi pe ceilalţi. Văzând însă că avea a sta înaintea domnitorului, a strigat sfântul cu glas mare către cei împreună pustnici cu dânsul, zicând: "Iată m-au prins şi merg să mărturisesc şi nu vă vând; iar voi sârguiţi de veniţi să mă aflaţi". Iar Antonie i-a zis: "Apropie-te către zeu şi adu jertfă". Iar fericitul i-a zis: "Tu te făcuşi nouă bun sfetnic, de vreme ce alt lucru mai bun şi mai de folos la noi nu este decât a muri pentru credinţa cu care ne-am crescut". Sfârşind iarăşi judecătorul întrebările, a poruncit să fie ars cu foc un pat de fier, şi să fie pus sfântul deasupra patului cu faţa în sus. Iar sfântul, însemnîndu-se peste tot trupul cu semnul cinstitei Cruci, s-a suit pe acel pat încins, dar îngerul Domnului rourînd văpaia, a păzit nevătămat pe mucenic. Antonie s-a îngrozit foarte şi a început a întreba pe sfântul:

"Cine eşti tu, de biruieşti şi focul aşa lesne?" Zise mucenicul: "Slujitor al lui Dumnezeu sunt, şi Iulian mă cheamă"; iar Antonie zise: "Dar care îti sunt părintii?" şi sfântul zise: "O bătrână este maica mea iar tatăl meu s-a mutat către Domnul". Atunci a poruncit ca degrab' să vina maica-sa înaintea lui; şi venind ea de faţă, căutând asupra ei cu sălbăticiune, răstit îi zise: "Pleacă-ţi, femeie, pe cel născut al tău să tămâieze la zei, că de nu, te vor apuca oamenii şi-ţi vor ruşina trupul tău, cu necinste". Dar viteaza mamă zise: "Dar ce osândă voi avea dacă în silă mi se va ruşina trupul? Ci mai vârtos aceasta îmi va fi mie răsplătire şi cunună".

De acestea mirându-se tiranul, a poruncit să se dea drumul mamei sfântului, iar Fericitului Iulian să-i taie capul. Mergând în munte, la locul de execuţie, sfântul, rugîndu-se să-l lase puţin ca să-şi facă rugăciunea, zise: "Multumescu-ţi, Doamne, că m-ai păzit neruşinat până la vărsarea sângelui meu; şi dă celor ce vor lua din ţărână mormântului meu, iertare de păcate şi ferire de patimi. şi să nu vina asupra ţarinilor lor păsări stricătoare sau lăcuste sau alte vietăţi pricinuitoare de stricăciune; şi-mi primeşte duhul cu pace". Atunci s-a auzit glas din cer, zicând: "Puitorul de nevoinţe a deschis porţile, şi tu intră ca cel ce te-ai nevoit după lege". Acest glas auzindu-l şi ceilalţi patruzeci de creştini ce erau ascunşi la poalele muntelui, au aflat săvârşit pe mucenicul lui Hristos.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Daniil cel din Tasios, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Andronic cel de la Atroa, în Muntele Olimp al Bitiniei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Predică

Despre aceea că sufletul trebuie să se hrănească cu Hristos dacă vrea să trăiască – „Şi cel ce Mă mănîncă pe Mine, va trăi prin Mine” (Ioan 6: 57).

Aşa grăieşte Hristos, Care este Viaţa şi Izvorul vieţii. Copacul se hrăneşte din pămînt, din aer şi din lumină. Dacă nu se va hrăni din pâmînt, aer şi lumină, oare va putea vreun copac să trăiască? Căci cu ce se hrăneşte pruncul la sânul mamei lui, dacă nu chiar cu trupul mamei? Iar dacă nu se va hrăni cu trupul mamei lui, pruncul nici nu va creşte, nici va trăi. Aşa nici sufletul nostru nu va creşte, nici va trăi, dacă nu se va hrăni cu Hristos, care este Cel Viu şi Cel Veşnic.

Cuvintele noastre aici nu sînt despre viaţă în general, care se vede în natură, şi nici despre viaţa ciuntită pe care o duc păgânii, ci ele sînt despre adevărata viaţă, cea dumnezeiască şi veşnică, despre o viaţă plină de fericire adevărată. Numai Hristos poate dărui acest fel de viaţă oamenilor, şi ea este doar a acelora care se hrănesc cu Hristos.

Măreţia fiecărui om este în funcţie de măreţia a ceea ce mănîncă, şi orice om este tot atît de viu ca şi hrana cu care se hrăneşte. Noi aici desigur nu grăim de hrana cea trupească, căci cu hrană trupească se hrăneşte doar trupul omului, nu şi sufletul. Felul de creştere trupească şi viaţa trupurilor oamenilor diferă în funcţie de oameni, dar lucrul acesta nu este semnificativ. Cu toate acestea, creşterea duhovnicească şi viaţa sufletească diferă extraordinar de la om la om.

Pe cînd viaţa duhovnicească a unora de abia dacă îi diferenţiază pe aceştia de nivelul scoarţei pămînteşti, neridicîndu-i semnificativ de la sol, viaţa duhovnicească a altora îi înalţă pe cei care o au pînă la ceruri.

Diferenţa dintre Irod şi Sfîntul loan Botezătorul este nici mai mult nici mai puţin decît diferenţa dintre un rege pămîntesc şi un înger. Cîtă vreme primul îşi tîrîie şi trupul şi sufletul pe suprafaţa pămîntului şi îşi apără cu disperare tronul pămîntesc, cel de al doilea îşi înalţă trupul pe o stîncă în pustie, şi îşi înalţă sufletul printre îngerii din ceruri. O, Fraţilor, să ne ridicăm şi noi sufletele noastre la cer, acolo unde Hristos Domnul nostru sade pe tronul veşnicei slave, şi să ne hrănim şi noi sufletele şi inimile noastre cu El, Care este Viaţa cea curată şi adevărată. Doar atunci ne vom învrednici şi noi de partea moştenitorilor lui la bogăţiile împărăţiei celei Cereşti.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Adevăratul Dumnezeul nostru, Hrana noastră şi Hrănitorul nostru Cel de oameni iubitor, un ne scoate pe noi nevrednicii de la sînul bunătăţii Tale, căci prea slabi şi neajutoraţi sîntem noi! Ci ne hrăneşte pre noi cu al Tău Trup şi Sînge, Stăpîne Doamne Multmilostive, Căci noi numai Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!