Acatist - Orice
astfel de rugăciune specială, poartă numele de
Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege
"Rugăciune citită în picioare", deci este o
rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau
stând în genunchi, dar numai după rostirea
rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele
Sfinţilor cărora se adresează!)
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc,
Mângâietorule, Duhul adevărului, Care
pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul
bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te
sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată
întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime,
miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele
nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre;
Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre,
pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru,
Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău,
vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer
aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă
dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile
noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu
ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel
viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava,
acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru
rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale
Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor,
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-ne pe noi. Amin.
Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Sofia şi către fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapis
Troparul Sfintei Muceniţe Sofia şi al fiicelor sale Pistis, Elpis şi Agapis, glasul al 4-lea:
Mieluşele cuvântătoare, prin mucenicie, v-aţi adus Mielului şi
Păstorului, săvârşind călătoria cea către Hristos şi credinţa păzind-o.
Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârşind pomenirea voastră cea
sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.
Condacul Sfintei Muceniţe Sofia şi al fiicelor sale: Pistis, Elpis şi Agapis
Ceata îngerească...
Sfinţitele ramuri ale Cinstitei Sofia: Sfintele Pistis, Elpis şi
Agapis, cu darul au arătat că înţelepciunea elinilor este nebunie. Şi
prin nevoinţe arătându-se biruitoare, s-au încununat cu cunună
nepieritoare, de la Stăpânul tuturor, Hristos.
Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare...
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dăruieşte-mi, Stăpâne Hristoase, strălucirea înţelepciunii Tale celei
mai presus de lume şi negrăită, ca să laud pe bine cuvioasele şi
prealăudatele Tale muceniţe, pe odraslele Sfintei Sofia.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Numirea ta de Dumnezeu cugetătoare Sfântă Sofia, arătat s-a împodobit
cu vieţuirea. Căci toată viaţa ta ai săvârşit-o în dorirea
înţelepciunii; şi ai strălucit cu darurile înţelepciunii.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Rodul tău cel preafericit, fiind împodobit cu numărul înţelepciunii
celei mai presus de Dumnezeire prin chinuri, pentru aceea ai strălucit
Preaînţeleaptă Sofia, ceea ce eşti numită cu numele Dumnezeieştii
înţelepciuni.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Trei fecioare tinere curate şi la suflet şi la trup, prin fapte bune Ţi
s-au adus Ţie, Hristoase, Mirelui Celui Înţelegător, mirese prin
mucenicie: Sfintele Pistis împreună cu Elpis şi cu Mărita Agapis.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sălăşluindu-Se în pântecele tău Cuvântul lui Dumnezeu, întreg chipul
meu cel omenesc l-a primit şi cu totul l-a înnoit. Pentru aceea, toţi
credincioşii te slăvim pe tine, de Dumnezeu Născătoare.
Cântarea a 3-a. Irmos: Însuţi Cel Ce...
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ascultând glasul Tău, Hristoase, care cheamă către nemurire şi către
viaţă nepătimitoare, au venit după tine fecioarele, purtând cununa
muceniciei şi grăind: Sfânt este Locaşul Cel Însufleţit al Preacuratei
Măririi Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Putere v-a dăruit vouă Hristos, când aţi stat înaintea divanului precum
s-a făgăduit; şi v-a umplut de înţelepciune însuflată de Dumnezeu,
arătându-vă, preamărite muceniţe, purtătoare de biruinţă, strălucind cu
darul fecioriei.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Aţi înfrânt pe vrăjmaşul cel falnic, fecioarelor şi aţi smerit
sprânceana lui, nevoindu-vă cu vitejie; iar pe cel ce mai înainte se
lăuda că va pierde marea l-aţi înecat în curgerile sângiurilor voastre.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
De înţelepciunea cea de sus a lui Hristos umplându-se cele trei fiice
ale alesei Sfinte Sofia, au ruşinat trufia tiranilor şi nebunia cea
înverşunată, glăsuind Dumnezeieştile învăţături.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu sfinţenie ai născut pe Sfântul sfinţilor, Hristos, Ceea ce eşti
Sălăşluire Sfântă a Sfinţeniei Ce Se odihneşte pe sfinţi. Aceluia grăim:
Sfânt este Locaşul Cel Însufleţit al Slavei Tale celei negrăite,
Iubitorule de oameni.
Irmosul:
Însuţi Cel Ce ştii neputinţa fiinţei omeneşti şi după milostivire,
Te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să grăiesc
Ţie: Sfântă este Biserica Cea Însufleţită, a Slavei Tale celei negrăite,
Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a. Irmos: Munte Umbrit cu Darul...
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Întărindu-vă cu Dumnezeiescul dar, bunelor biruitoare: Sfintelor
Pistis, Agapis şi Elpis, cu vitejie aţi ruşinat îngrozirile tiranilor şi
în foc fiind arse, preaînţeleptelor v-aţi adus prinoase Mirelui
Hristos.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind într-armate cu puterea Crucii Sfintele surori, Pistis, Agapis şi
Elpis, cu bărbăţie au suferit rănile chinurilor şi până la sânge s-au
împotrivit păcatului.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu puterea şi cu dragostea Treimii s-au întărit Sfintele Pistis, Agapis
şi Elpis, fecioarele cele întocmai la număr cu Cinstita Treime şi au
suferit iuţimea durerilor, preacinstitele.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Şi fecioare tinere prin Cruce au putut surpa sprânceana cea mândră a
vrăjmaşului şi au aruncat la pământ pe cel ce mai înainte se lăuda fără
măsură că va birui toată lumea.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Făcliile Sfintei Sofia cele trei la număr strălucitoarele şi Sfintele
Pistis, Agapis şi Elpis, de Lumina Preasfintei Treimi fiind aprinse, au
strălucit Bisericilor lumina mântuirii, spre ajutorul nostru.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sfânta Sfintelor, Născătoare de Dumnezeu Prealăudată, Ceea ce eşti
Aşteptarea neamurilor şi mântuirea credincioşilor, din tine a răsărit
Mântuitorul şi Dătătorul de viaţă şi Domnul, spre mântuirea noastră a
celor ce te lăudăm pe tine.
Cântarea a 5-a. Irmos: Cel Ce ai luminat...
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu tăria cugetului au răbdat chinurile şi grăind Tainele Dumnezeieştii
înţelepciuni, au ruşinat pe biruitorul cele trei fecioare de Dumnezeu
purtătoare, fiind legate cu credinţa şi cu firea.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Se bucură strămoaşa văzând pe vicleanul cel ce a izgonit-o din Eden
biruit de femei cugetătoare de Dumnezeu: de Sfânta Elpis, de Sfânta
Pistis şi de Sfânta Agapis, cele născute din Sfânta Sofia.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
De amăgirile tiranului cele otrăvitoare nu s-au lăsat înşelate şi
rănile chinurilor de bunăvoie le-au răbdat cinstitele fecioare, fiind
rănite de dragostea Ta, cea Dumnezeiască, Hristoase.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Se bucură de tine, Fecioară, Puterile Cerurilor şi adunările oamenilor,
căci prin tine s-au unit cu Cel din tine Născut. Pentru aceea după
vrednicie te slăvim, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 6-a. Irmos: Înconjuratu-ne-a pe noi...
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Bucurându-se, întru preacuratele Tale mâini, Stăpâne, au pus nădejdile
lor cele trei tinere; cele ce se cinstesc şi se laudă cu numărul
Treimii.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-se cu frumuseţile fecioriei, s-au împodobit cu cununile
muceniciei şi după vrednicie au primit cununi îndoite, de la Hristos,
Dătătorul de viaţă şi Preaîndurătorul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Au fost aduse în Biserica Ta, Împărate al tuturor, Stăpâne, ca nişte
cinstite odoare cele trei fecioare, ca să se împărtăşească de Împărăţia
Ta; căci Tu le eşti lor şi Lumină şi Veselie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Întru tine, Fecioară Preacurată, se veselesc strămoşii neamului, căci
prin mijlocirea ta au dobândit Edenul, pe care pentru călcarea poruncii
îl pierduseră. Că tu eşti Curată înainte de naştere şi după naştere.
Irmosul:
Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesupt şi nu este izbăvitor;
socotitu-ne-am ca oile de junghiere; mântuieşte pe poporul Tău,
Dumnezeul nostru; că Tu eşti celor neputincioşi Tărie şi Îndreptare.
CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...
Sfinţitele ramuri ale Cinstitei Sofia: Sfintele Pistis, Elpis şi
Agapis, cu darul au arătat că înţelepciunea elinilor este nebunie. Şi
prin nevoinţe arătându-se biruitoare, s-au încununat cu cunună
nepieritoare, de la Stăpânul tuturor, Hristos.
Condac 1
Roabelor
celor alese ale Domnului Celui Atotţiitor, Pistis, Elpis şi Agapis şi
maicii voastre celei înţelepte, Sofia, cântare de laudă cu înduioşare vă
aducem. Iar voi, îndrăzneală către Hristos Dumnezeu având, rugaţi-vă
pentru noi de păcate şi necazuri să ne izbăvim şi cu mulţumire vouă să
vă cântăm: Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia,
maica voastră cea preaînţeleaptă.
Icos 1
Îngerii
în Ceruri se bucură vieţuirea voastră cea plină de virtuţi văzând, căci
în citirea Dumnezeieştilor Scripturi, în osteneli, post, rugăciune şi
milostenie o aţi petrecut, de mama voastră fără încetare învăţate fiind,
modele vii ale celor trei virtuţi teologice arătându-vă, căci cu numele
lor numite aţi fost. Iar noi, de această înţelepciune a mamei voastre
şi de cuminţenia voastră desăvârşită mişcaţi fiind, cu evlavie vă grăim:
Bucuraţi-vă, surori cu acelaşi duh, după cele trei virtuţi numite;
Bucuraţi-vă, căci în ascultare de mama voastră cea de Dumnezeu înţelepţită pe treptele desăvârşirii aţi urcat;
Bucuraţi-vă, căci precum trei mlădiţe ale raiului, în Roma cea rău-credincioasă aţi crescut;
Bucură-te, Sofia, ceea ce fiicelor tale numele virtuţilor le-ai dat şi în veşnicie a le împlini le-ai învăţat;
Bucură-te, Pistis, ceea ce prin credinţă pe cele nevăzute, ca pe unele văzute, a le vedea ne ajuţi;
Bucură-te, ceea ce în nestricăciune te-ai îmbrăcat;
Bucură-te,
Elpis, ceea ce cu credinţa suferinţele noastre în vâltoarea necazurilor
le micşorezi şi pe cele de sus cu dreapta ta ni le arăţi;
Bucură-te, ceea ce Împărăţia Cerurilor ai moştenit;
Bucură-te, Agapis, ceea ce cu dragostea dumnezeiască fericirea vieţii veşnice ne-o descoperi;
Bucură-te, ceea ce cu harul Duhului Sfânt te-ai umbrit;
Bucură-te, Sofia, căci numele tău înseamnă înţelepciune şi cu înţelepciune pe fiicele tale le-ai crescut;
Bucură-te, ceea ce în virtuţile credinţei, nădejdii şi dragostei pe noi ne întăreşti;
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.
Condac 2
Văzând
înţeleapta Sofia slugile, care a o chema împreună cu fiicele ei la
împăratul Adrian au venit, şi pricina chemării lor cunoscând, cu
copilele ei la rugăciune s-a aşezat, ajutorul lui Dumnezeu cerând: iar
după rugăciune, de mână luându-se, ca o cunună împletită, împreună au
mers, lui Hristos Dumnezeu cântând: Aliluia.
Icos 2
Cuget
neîndoielnic aţi avut, sfintelor, căci, atunci când în palatul
împărătesc aţi fost duse, înaintea împăratului Adrian cu faţa luminoasă,
cu ochii veseli şi cu inima plină de bărbăţie aţi stat. Iar împăratul,
cinstitele şi neînfricatele voastre feţe privind şi înţelepciunea Sofiei
văzând, judecata sa pentru altă vreme a amânat-o şi la o femeie nobilă
v-a trimis, iar la ea trei zile aţi stat şi maica voastră preaînţeleaptă
cuvintele cele de Dumnezeu insuflate zi şi noapte v-a învăţat. Pentru
aceasta, fericindu-vă, unele ca acestea vă cântăm:
Bucuraţi-vă, cele trei mieluşele neîntinate ale lui Hristos, ce cununile virtuţilor le-aţi dobândit;
Bucuraţi-vă,
cele trei surori pline de virtuţi,ce credinţă tare,nădejde
neîndoielnică şi dragoste nefăţarnică către Domnul Dumnezeu aţi arătat;
Bucuraţi-vă,
cele ce frumuseţea şi tinereţea voastră nu le-aţi cruţat, de dragul
Celui ce cu bunătatea este mai frumos decât fiii oamenilor;
Bucură-te, Sofia, ceea ce pe copilele tale cele iubite la nevoinţa mucenicească pentru Hristos le-ai îndemnat,
Bucură-te, Pistis, ceea ce prin chinul pentru Hristos credinţa ta o ai mărturisit;
Bucură-te, ceea ce pe surorile tale prin credinţă puternică le-ai ridicat;
Bucură-te, Elpis, ceea ce nădejde tare în Hristos ţi-ai pus;
Bucură-te, ceea ce pe surorile tale cu nădejde neslăbită le-ai întărit;
Bucură-te, Agapis, ceea ce prin chinurile pentru Hristos dragostea ta lucrătoare o ai arătat;
Bucură-te, ceea ce pe surorile tale cu focul dragostei le-ai îngrădit;
Bucură-te,
Sofia, ceea ce pe dulcile tale copile slava şi bogăţia şi toată
dulceaţa acestei lumi stricăcioase a le dispreţui le-ai îndemnat;
Bucură-te, ceea ce pe bunele tale fiice până la sânge pentru Domnul a sta şi pentru El a muri cu sârguinţă le-ai învăţat;
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.
Condac 3
Cu
puterea dumnezeiască adumbrite aţi fost, muceniţelor, căci virtuţile
numelor voastre cu fapta în nevoinţele cele muceniceşti le-aţi arătat,
lui Dumnezeu cântând: Aliluia.
Icos 3
Având
în ele sfintele muceniţe stâlpul credinţei, aripile nădejdii şi focul
Agapisi şi cu plăcere cuvintele maicii lor ascultând, una pe alta în
îndelungă-răbdare se întăreau şi cu bucurie mergeau, cinstita mucenicie
pentru Hristos dorind. Lui, ca Dumnezeului nostru, închinându-ne, cu
aceste laude pe voi vă cinstim:
Bucuraţi-vă, cele ce pentru viaţa veşnică de pierderea acestei vieţi vremelnice nici un pic nu v-aţi întristat;
Bucuraţi-vă, cele ce pentru cinstirea lui Hristos trupurile la chinuri le-aţi dat;
Bucuraţi-vă, căci cele trei vase mult-preţioase ale credinţei, nădejdii şi dragostei în dar lui Dumnezeu I le-aţi adus;
Bucură-te, Sofia, căci din dragoste pentru fiicele tale cu toată inima Împărăţia lui Dumnezeu ele să o moştenească ţi-ai dorit;
Bucură-te, Pistis, ceea ce sufletele noastre cu credinţa le luminezi;
Bucură-te, ceea ce la adăpostul cel liniştit ne ridici;
Bucură-te, Elpis, ceea ce inimile noastre cu dulceaţa nădejdii le viezi;
Bucură-te, ceea ce din vâltoarea deznădejdii ne scoţi;
Bucură-te, Agapis, ceea ce suferinţele şi necazurile noastre în bucurie le prefaci;
Bucură-te, ceea ce inimile noastre împietrite la înduioşare le duci;
Bucură-te, Sofia, ceea ce cu înţelepciune spre cele bune ne povăţuieşti;
Bucură-te, ceea ce ochiul cel întunecat al sufletelor noastre îl luminezi;
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.
Condac 4
Furtuna
mâniei tiranilor asupra ta, sfântă Pistis, s-a năpustit, însă nu te-a
clătinat: căci cine poate urni din loc credinţa ta nebiruită, ca un
diamant puternic ce îţi este, căci pe cei credincioşi împreună cu tine
i-ai învăţat a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia.
Icos 4
Auzindu-le
înţeleapta maică pe fiicele sale înaintea împăratului pe Hristos fără
frică mărturisind şi spunând că numai pe El Îl doresc, pentru dulcele
Iisus Hristos chinuri amare gata fiind a suferi şi a răbda, foarte s-a
bucurat şi pe Dumnezeu L-a rugat în apropiatele chinuri să le
întărească. Iar noi, această dorinţă lăudând, primei fiice a înţeleptei
maici unele ca acestea îi cântăm:
Bucură-te, Pistis, ceea ce cumplitele bătăi pentru dulcele Iisus cu bucurie le-ai primit;
Bucură-te, ceea ce sânii tăi cei tăiaţi, ca pe doi crini curaţi, jertfă înaintea Domnului i-ai adus;
Bucură-te, căci din rănile tale în loc de sânge lapte a curs;
Bucură-te, căci pe fier încins pusă ai fost;
Bucură-te, căci în apă clocotită aruncată fiind, nici un pic nu te-ai fript, nici nu te-ai vătămat;
Bucură-te, ceea ce patimile noastre cu răcoare cerească le potoleşti;
Bucură-te, ceea ce focul chinurilor noastre în timpul bolilor îl stingi;
Bucură-te, ceea ce cu semnul credinţei în mijlocul năpastelor ne însemni;
Bucură-te, ceea ce cu scutul credinţei în lupta cu vrăjmaşul ne ocroteşti;
Bucură-te, căci cinstitul tău cap pentru Capul Bisericii, Hristos Dumnezeu, sub sabie cu bucurie l-ai plecat;
Bucură-te, căci prin vărsarea sângelui tău vrednică de Mirele Cel Nemuritor te-ai arătat;
Bucură-te, ceea ce pe tărâmul dorit ai ajuns şi pe Domnul Mântuitorul Cel iubit L-ai văzut;
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.
Condac 5
Cu
stelele cele dumnezeieşti v-aţi asemănat, Pistis, Elpis şi Agapis, căci
cu toată inima numai de viaţa cea veşnică v-aţi alipit şi la frumuseţea
cea nespusă, Iisus Hristos, degrabă aţi alergat, pentru El să muriţi şi
cu dumnezeiasca Lui vedere să vă desfătaţi, cântându-I: Aliluia.
Icos 5
Văzând-o
surorile cele biruitoare pe sfânta Pistis cu bucurie pentru Hristos
suferind, şi ele sufletele lor pentru El a le pune au voit: iar
împăratul, pe sfânta Elpis a o ispiti a început şi, în acelaşi gând cu
sora ei văzând-o fiind, la chinuri a trimis-o, nimic neizbutind. Iar
noi, pe sfânta Elpis pentru această înţelepciune a ei fericind-o, o
slăvim şi îi cântăm:
Bucură-te, Elpis, ceea ce crunt bătută fiind, nădejdea cea prealuminoasă în Domnul nu ţi-ai pierdut;
Bucură-te, ceea ce chinurile tale fără cârtire în tăcere le-ai răbdat;
Bucură-te, ceea ce şi nouă răbdare puternică ne dăruieşti;
Bucură-te, căci în cuptorul cel încins nearsă fiind, laudă lui Dumnezeu ai înălţat;
Bucură-te, căci şi pe noi în suferinţe a-L lăuda pe Dumnezeu ne înveţi;
Bucură-te, căci cu gheare de fier străpunsă ai fost,
Bucură-te, căci pe noi, cei ce în necazuri ne aflăm, cu razele nădejdii ne luminezi;
Bucură-te, căci minunată şi bună mireasmă din rănile tale a ieşit;
Bucură-te, ceea ce nădejdea neclintită în Domnul Iisus neschimbată o ai păzit;
Bucură-te, ceea ce deznădejdea şi neputinţa din inimile noastre le nimiceşti;
Bucură-te, ceea ce tăierea sabiei pentru Hristos cu bucurie o ai primit;
Bucură-te, căci nouă, celor copleşiţi de necazurile pământeşti, pacea veşnică ne-o descoperi;
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.
Condac 6
Propovăduitorilor
şi purtătorilor de Dumnezeu apostoli asemenea aţi fost, de Dumnezeu
înţelepţitelor surori: căci prin virtuţile voastre tuturor
credincioşilor le-aţi propovăduit credinţa, nădejdea şi dragostea către
Domnul, Stăpânul tuturor, cântându-I: Aliluia.
Icos 6
Ca
soarele ai strălucit, sfântă Agapis, căci cine poate sta aşa pentru
iubitul său Domn decât dragostea, precum este scris: că dragostea este
mai tare ca moartea şi apa cea multă nu o poate stinge şi râurile nu o
pot îneca. Te rugăm acum, Agapis sfântă, pe tine ceea ce cu flacără
serafimică de iubire pentru Domnul arzi, înnoieşte inimile noastre cele
împietrite şi uscate, aprinde în noi, cei ce în dragoste am sărăcit,
lumina iubirii, ca pe Domnul şi pe tot aproapele nostru să începem a-i
iubi, căci ţie, rugătoarei noastre, aceste cântări de laudă îţi aducem:
Bucură-te, Agapis, căci apele cele multe ale farmecelor lumeşti dragostea ta pentru Hristos nu au stins-o;
Bucură-te, căci toate dezmierdările şi darurile împăratului lepădând, sufletul tău pentru Domnul l-ai pus;
Bucură-te, căci râurile necazurilor şi ale suferinţelor dragostea ta nu au înecat-o;
Bucură-te,
ceea ce pentru Domnul Iisus pe roată ai fost trasă, cu parul ai fost
bătută, cu căngile ai fost străpunsă şi în cuptor încins ai fost
aruncată;
Bucură-te, căci în cumplitele tale chinuri de puterea lui Dumnezeu întărită a fost;
Bucură-te,
ceea ce prin sângele tău, pe care din dragoste pentru Nemuritorul tău
Mire Hristos l-ai vărsat, în inimile noastre cele reci dragostea o
aprinzi;
Bucură-te, ceea ce limpede ne-ai arătat că pentru dragoste toate chinurile cu bucurie sunt îndurate;
Bucură-te, ceea ce ne-ai arătat că dragostea dumnezeiască la viaţa veşnică ne duce;
Bucură-te, ceea ce însăţi te-ai încredinţat că dragostea dumnezeiască descoperirea nemuririi este;
Bucură-te, că nici o tortură de dragostea lui Hristos nu te-a putut despărţi;
Bucură-te,
ceea ce în chinuri ca apostolii ai binevestit, căci de dragostea lui
Dumnezeu nu te desparte nici necazul, nici strâmtorarea, nici prigoana,
nici foamea, nici goliciunea, nici nenorocirea, nici sabia;
Bucură-te, căci pentru dragostea lui Hristos cu sabia capul ţi-a fost tăiat;
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.
Condac 7
Voind
sfintele fecioare mai repede de trup a se despărţi şi cu Hristos a se
uni, când la tăierea sabiei au mers, una pe alta şi toate trei pe mama
lor, Sofia, îmbrăţişând-o, s-au sărutat, iubirea frăţească pe noi
învăţându-ne ca toţi împreună lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia.
Icos 7
Minune
nouă Domnul a arătat când fecioarelor celor atât de tinere, ce pentru
mărturisirea numelui Lui sufereau, ajutorul Său l-a trimis: căci cu
credinţa,nădejdea şi dragostea întărite şi înălţate fiind, cu bucurie
nevoinţele şi-au săvârşit. Iar noi, în acelaşi gând şi acelaşi duh până
la sfârşitul vieţii petrecând, pe voi vă rugăm buna înţelegere în
săvârşirea faptelor bune să ne-o trimiteţi şi nouă, celor ce cu glas de
înduioşare vă mărim:
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, cele ce numai pe calea chinurilor până la porţile cereşti aţi mers;
Bucuraţi-vă, cele ce în cămara prealuminoasă a preaiubitului vostru Mire în glas de bucurie aţi intrat;
Bucuraţi-vă, căci Iisus Hristos rănile pe trupurile voastre ca stelele pe cer le-a luminat;
Bucură-te, Sofia, ceea ce cu bucurie în chinuri pe copilele tale le-ai privit;
Bucuraţi-vă,
căci cu frumuseţea cerească, pe care ochiul nu a văzut-o, Domnul
frumuseţea voastră, cea umbrită de chinuri, a împodobit-o;
Bucuraţi-vă, cele ce cununile răsplăţii le-aţi primit;
Bucuraţi-vă, cele trei stele, de Soarele dreptăţii luminate;
Bucură-te,
Sofia, ceea ce în mărturisirea plină de bărbăţie a numelui lui Hristos
de către fiicele tale mângâiere mare ai dobândit;
Bucuraţi-vă, căci negura îndoielilor noastre o aţi împrăştiat;
Bucuraţi-vă, căci pe noi, cei descurajaţi de suferinţele sufleteşti şi trupeşti, ne întăriţi;
Bucuraţi-vă, căci cu frumuseţea iubirii inimile noastre le împodobiţi;
Bucură-te, Sofia, tăria şi mângâierea celor istoviţi în necazuri şi nevoi;
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.
Condac 8
Străin
lucru şi neînţeles de noi, cei ce în plăcerile lumeşti ne afundăm,
vedem, căci sfânta Sofia, cumplitele şi amarele chinuri şi moartea
copilelor sale iubite văzând, nici un pic nu s-a întristat, ci foarte cu
duhul s-a bucurat, cântând lui Dumnezeu: Aliluia.
Icos 8
Toată
întru cele de sus sfânta Sofia era când fiicele ei cu vorbe dulci şi cu
îndemnuri înţelepte în chinuri se nevoiau. Căci, dacă din fire a fi
înclinată spre lacrimi se cuvenea, din iubire pentru Hristos spre
bucurie s-a plecat, căci tristeţea inimii şi durerea de maică pentru
copile de iubirea lui Dumnezeu în ea au fost biruite. Cu mare dragoste
pe fiicele ei iubind, mai mult decât orice Împărăţia Cerurilor a dorit.
Pentru aceasta, de înţelepciunea şi de marea ta iubire pentru fiice
minunându-ne, te slăvim şi îţi cântăm:
Bucură-te,
Sofia, căci s-a veselit sufletul tău de fericitul sfârşit al fiicelor
tale, ce cu îndrăzneală numele sfânt al Domnului l-au mărturisit;
Bucură-te, căci prin încununarea mucenicească a copilelor tale cinste şi slavă ai primit;
Bucură-te,
căci de partea mucenicilor şi de împreună-şederea cu fiicele tale în
slava cerească a lui Hristos Dumnezeu te-ai învrednicit;
Bucură-te, căci cinstitele trupuri ale fiicelor tale cu lacrimi de bucurie le-ai îngropat;
Bucură-te, căci trei zile la mormântul lor ai stat şi în somnul morţii în Domnul ai adormit;
Bucură-te, căci, chiar de nu cu trupul, totuşi cu inima pentru Hristos ai suferit;
Bucură-te,
căci pe cele trei fiice pline de virtuţi, prin care credinţă,nădejde şi
dragoste către Domnul ai arătat, în dar Preasfintei Treimi le-ai adus;
Bucură-te, căci prin naştere de prunci te-ai mântuit;
Bucură-te, maică minunată, vrednică de cinstită pomenire;
Bucură-te, ceea ce, ca fiicele ale sângele lor pentru Hristos să-l verse, te-ai rugat;
Bucură-te, ceea ce pe noi ne înţelepţeşti ca virtuţile credinţei, a nădejdii şi a dragostei neschimbate să le păzim;
Bucură-te, ceea ce Treimii Celei Făcătoare de Viaţă pentru noi te rogi;
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.
Condac 9
Toţi
Îngerii de suferinţele voastre, sfintelor muceniţe, minunându-se şi
biruinţa voastră asupra diavolului prăznuind, iar sufletele voastre la
Ceruri însoţind, lui Hristos Dumnezeu cântare de laudă Îi cântă:
Aliluia.
Icos 9
Ritorii
cei mult-grăitori toate suferinţele voastre pentru Hristos a le grăi nu
pot, căci minunându-se de asemenea nevoinţe, la vârstă fragedă
săvârşite, rămân muţi. Iar noi, pentru cinstitul vostru sfârşit pe
Dumnezeu proslăvind, astfel vă mărim:
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, cele ce cântaţi laudă lui Dumnezeu, Celui ce la Cer în chip ceresc v-a ridicat;
Bucuraţi-vă, scut al credinţei, armură a nădejdii şi sfeşnic al dragostei;
Bucuraţi-vă, cele ce cu vederea prealuminoasei feţe a lui Dumnezeu vă desfătaţi;
Bucură-te, Sofia, ceea ce pe mamele binecredincioase la educarea înţeleaptă a copiilor lor le povăţuieşti;
Bucuraţi-vă, cele ce pe noi ne învăţaţi pe Domnul să-L căutăm şi vii vor fi sufletele noastre;
Bucuraţi-vă, rugătoare fierbinţi ale celor ce cu credinţă, nădejde şi dragoste aleargă la voi;
Bucuraţi-vă,
cele ce ne învăţaţi că toată dulceaţa şi farmecul lumii acesteia ca
fumul pier, ca praful de vânt sunt risipite şi în cenuşă se prefac;
Bucură-te, Sofia, ceea ce cu toată inima pe Domnul Dumnezeu L-ai iubit;
Bucuraţi-vă, căci precum trei izvoare luminoase spre unicul Izvor al vieţii vă revărsaţi;
Bucuraţi-vă, căci precum trei flori înmiresmate pe unica ramură bine-roditoare înfloriţi;
Bucuraţi-vă, căci precum trei oglinzi frumuseţea cea nemărginită a lui Dumnezeu în voi o oglindiţi;
Bucură-te,
Sofia, căci precum un măslin, cele trei ramuri îngreuiate de roadele
îmbelşugate ale darurilor lui Dumnezeu le-ai crescut;
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.
Condac 10
Voind
sfintele muceniţe sufletele lor a şi le mântui, din dragoste pentru
Hristos dezmierdările împăratului şi bogăţiile acestei lumi pieritoare
le-au dispreţuit şi cu bucurie sfârşit mucenicesc pentru Hristos au
primit, cântându-I: Aliluia.
Icos 10
Ziduri
ale credinţei, nădejdii şidragostei ne sunt sfintele muceniţe tuturor
celor ce cu rugăciune fierbinte şi sârguincioasă la ele alergăm şi în
dureri şi necazuri unele ca acestea le cântăm:
Bucuraţi-vă, bune tămăduitoare ale rănilor păcatelor;
Bucuraţi-vă, cele ce în întunericul tristeţii noastre cu lumina nădejdii ne luminaţi;
Bucuraţi-vă, cele ce în mijlocul necazurilor şi al năpastelor pace minunată ne trimiteţi;
Bucură-te, Sofia, căci nouă, celor ce în grele suferinţe suntem afundaţi, înţeleaptă purtare de grijă ne arăţi;
Bucură-te, Pistis, ceea ce crucea mântuirii înaintea noastră o înalţi;
Bucură-te, ceea ce neputinţele noastre pentru rugăciunile către tine le tămăduieşti;
Bucură-te, Elpis, ceea ce ancora izbăvirii ne-o dăruieşti;
Bucură-te, ceea ce întristarea inimilor noastre cu bunătate o alungi;
Bucură-te, Agapis, ceea ce prin mijlocirea ta către Domnul în relele năpaste de moartea cea năprasnică ne aperi;
Bucură-te, ceea ce puterilor noastre istovite vioiciunea le-o redai;
Bucură-te, Sofia, rugătoare sârguincioasă către Dumnezeu pentru noi;
Bucură-te, povăţuitoare înţeleaptă în faptele noastre bune;
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.
Condac 11
Această
cântare de laudă, chiar şi de mii de ori de v-am aduce-o, sfintelor
muceniţe, tot nu ar ajunge pentru proslăvirea virtuţilor şi nevoinţelor
voastre: de aceea laudă lui Dumnezeu aducând pentru toate cele ce prin
sfinţii Săi ni le arată, Lui Îi cântăm: Aliluia.
Icos 11
Ca
nişte lumânări ce ard cu lumină cerească înaintea Domnului sunt
Pistis,Elpis şi Agapis, împreună cu maica lor, Sofia şi la ele cădem,
rugându-ne să ne lumineze pe noi, cei ce suntem întunecaţi de necazuri
şi din adâncul inimilor strigăm:
Bucuraţi-vă, cele ce veşmintele voastre în sânge de mieluşele pe pământ le-aţi albit;
Bucuraţi-vă, mijlocitoarele noastre pentru viaţa cea veşnică;
Bucuraţi-vă, întărire şi păzire a sufletelor ce în milosârdia lui Dumnezeu linişte caută;
Bucură-te, Sofia, ceea ce înaintea deşertăciunilor lumeşti ne îngrădeşti;
Bucură-te, Pistis, cădelniţă mult-preţioasă, ce prin tămâie laude lui Dumnezeu Îi înalţi;
Bucură-te, ceea ce pe noi, păcătoşii, cu credinţa ne luminezi;
Bucură-te, Elpis, mângâierea şi scăparea noastră în necazuri;
Bucură-te, în durerile noastre vestitoare luminoasă a izbăvirii;
Bucură-te, Agapis, ceea ce nerăutatea şi blândeţea în inimile noastre le reverşi;
Bucură-te, tainică stea, ce din strâmtorile pământeşti spre cele de sus ne ridici;
Bucură-te, Sofia, înţeleaptă şi preacinstită călăuzitoare a copiilor;
Bucură-te, orânduitoare a vieţuirii celei de Dumnezeu înţelepţite pentru cei ce se roagă ţie;
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.
Condac 12
Cele
ce harul lui Dumnezeu a-l primi v-aţi învrednicit, sfintelor muceniţe,
rugaţi-L pentru noi pe Preacuratul Stăpân Hristos milostiv să fie către
noi, păcătoşii, cei ce cu credinţă,nădejde şi dragoste , Domnului şi
Mântuitorului nostru cu smerenie Îi cântăm: Aliluia.
Icos 12
Puternicele
voastre nevoinţe, de credinţă, nădejde şi dragoste pătrunse, le cântăm,
preamarile voastre suferinţe le cinstim, minunata voastră răbdare o
lăudăm, sfârşitul, ce pentru Hristos cu bucurie l-aţi îmbrăţişat, îl
fericim, bărbăţia voastră cea nebiruită o mărim, sfintelor muceniţe
Pistis, Elpis şi Agapis şi înţeleaptă maică, Sofia şi, proslăvindu-vă,
unele ca acestea vă cântăm:
Bucuraţi-vă, cele ce precum trei fulgere de la răsărit şi până la apus prin virtuţile voastre aţi strălucit;
Bucuraţi-vă, sevele credinţei, nădejdii şi dragostei, cele ce cu băutură dătătoare de viaţă sufletele noastre le adăpaţi;
Bucuraţi-vă, cele trei căi luminoase, ce la tronul slavei Domnului ne duceţi;
Bucură-te, Sofia, ceea ce pentru copilele tale de ceata sfinţilor eşti lăudată;
Bucură-te, Pistis, floarea credinţei, ceea ce eşti mai albă decât zăpada;
Bucură-te, desfătarea celor suferinzi;
Bucură-te, Elpis, ridicarea inimilor celor asuprite;
Bucură-te, ceea ce ca un izvor de vindecări purtător setea sufletelor celor întristate o potoleşti;
Bucură-te, Agapis, cunună din pace, bucurie şi bunătate împletită;
Bucură-te, fulgerare în minte a veşniciei;
Bucură-te, Sofia, sceptru al tăriei, ce cu blândeţe şi cu înţelepciune pe copii îi pedepseşti;
Bucură-te, rază prealuminoasă a vederii lui Dumnezeu, ceea ce sufletele noastre le luminezi;
Bucuraţi-vă, Pistis, Elpis şi Agapis, împreună cu Sofia, maica voastră cea preaînţeleaptă.
Condac 13
O,
sfintelor şi vrednicelor de laudă muceniţe, Pistis, Elpis şi Agapis şi
înţeleaptă maică, Sofia, primiţi acum această puţină rugăciune a noastră
şi de toate nenorocirile, bolile şi necazurile cu rugăciunile voastre
ne izbăviţi ca pe nemuritorul Domn Iisus în Împărăţia Cerurilor să ne
învrednicim a-L vedea şi împreună cu voi a-I cânta: Aliluia.
Acest condac se citeşte de 3 ori
Apoi icosul 1 „Îngerii în Ceruri..."
şi condacul 1 „Roabelor celor alese...".
Rugăciune
O,
sfintelor şi vrednicelor de laudă muceniţe, Pistis, Elpis şi Agapis şi
înţeleaptă maică a curajoaselor fiice, Sofia, la voi cu rugăciune
sârguincioasă acum venim; căci ce poate mijloci mai mult înaintea
Domnului pentru noi dacă nu credinţa, nădejdea şi dragostea, aceste trei
virtuţi de temelie, cu ale căror nume fiind numite, prin voi înşivă
le-aţi arătat! Rugaţi-L pe Domnul în necazuri şi în năpaste cu harul Lui
cel nespus să ne acopere, să ne izbăvească şi să ne păzească, căci Bun
şi Iubitor de oameni este. Slava Lui, ca un soare neapus, acum în lumină
dumnezeiască văzând-o, în ajutorul smeritelor noastre rugăciuni degrab
veniţi ca Domnul Dumnezeu păcatele şi fărădelegile noastre să le ierte
şi pe noi, păcătoşii şi nevrednicii de darurile Lui, să ne miluiască.
Rugaţi-vă, dar, pentru noi, sfintelor muceniţe, Domnului nostru Iisus
Hristos, Căruia slavă Îi aducem împreună şi Tatălui Său Celui fără de
început şi Preasfântului şi Bunului şi de Viaţă Făcătorului Său Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cântarea a 7-a. Irmos: Pe tine, Născătoare...
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Darul Cel în Trei Lumini luminându-se fecioarele, au risipit
întunericul cel demonic, binecuvântând Lumina Cea în Trei Ipostasuri şi
cântând: Dumnezeul părinţilor Cel Lăudat şi Preaslăvit.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Având suflete purtătoare de lumină, v-aţi sălăşluit în Cămările Cereşti
şi acum dănţuiţi cu bucurie împreună cu îngerii, văzând Slava cea
veşnică şi zicând: Dumnezeul părinţilor Cel Lăudat şi Preaslăvit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătând bărbătească împotrivire cu tinerii cei din Babilon, vitejeşte
au călcat focul. Căci, fiind întocmai ca aceia la număr, au avut şi
cugetul asemenea cu aceia, de Dumnezeu purtătoarele fecioare, mărind
pururea pe Dumnezeu Cel Prealăudat şi Preaslăvit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dă-ne, Preacurată, iertare de greşeli, nouă celor ce te lăudăm pe tine
cu credinţă, izbăvindu-ne de supărări şi de toată nevoia. Căci pe tine
te avem Scăpare, a lui Dumnezeu Mireasă, ca pe Singura ce ai purtat în
mâini pe Dumnezeul părinţilor Cel Prealăudat.
Cântarea a 8-a. Irmos: În cuptor tinerii lui Israel...
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fecioarele cele de Dumnezeu luminate, Sfintele Pistis, Elpis şi Agapis,
cu frumuseţea dreptei credinţe străluceau mai curat decât aurul,
zicând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L
şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pe fecioarele cele ce strălucesc cu razele fecioriei şi ale muceniciei,
credincioşii să le lăudăm, zicând: Binecuvântaţi, toate lucrurile
Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Sicriele muceniţelor pururea izvorăsc pâraie de tămăduiri
credincioşilor, care cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului pe
Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pământ Sfânt eşti, Preacurată, căci ai născut Spicul Cel de viaţă
purtător, pe Pricinuitorul vieţii celei veşnice, pe Hristos, Căruia toţi
cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L
şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
În cuptor, tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei
credinţe, mai curat decât aurul au strălucit grăind: Binecuvântaţi,
toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru
toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Chipul naşterii tale...
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cele ce sunteţi pline de lumina cea cu Trei Lumini şi îndestulate acum
de Dumnezeiasca strălucire; cele ce sunteţi de un nume cu virtuţile şi
purtătoare ale numelor dragostei, nădejdii şi credinţei, întăriţi-ne pe
noi cu nădejdea, cu dragostea şi cu credinţa.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
O, purtătoarelor de chinuri nebiruite, rugămu-vă pe voi, prealăudatelor
fecioare, să cereţi neîncetat ca Puterea Cea din înălţime să
liniştească acum viforul răutăţilor care ne-au cuprins şi să dea
credincioşilor unire de cuget.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Trecând noaptea vieţii înţeleptelor, aţi ajuns la Ziua Cea Neînserată,
veselindu-vă muceniceşte; şi în ceata fecioarelor numărându-vă, v-aţi
învrednicit de Dumnezeiasca Împărăţie cea nepieritoare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
O, în ce chip a născut Fecioara pe Cuvântul Cel Ce este pururea şi
Ipostatic, pe Strălucirea Ipostasului Celui Părintesc, pe Făcătorul
nostru de bine şi Domnul, Care S-a Întrupat dintr-însa. Pe Aceea după
vrednicie o mărim.
Irmosul:
Chipul naşterii tale celei Curate, l-a arătat rugul cel ce ardea
necontenit. Şi acum te rugăm, ca să stingi cuptorul ispitelor cel
sălbăticit asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare
de Dumnezeu.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi...
Fiindu-vă sufletele legate de dragostea lui Hristos, cu cuviinţă aţi
trecut frumuseţea celor pieritoare şi vremelnice; şi prin osteneli
sihăstreşti aţi omorât patimile, iar prin chinuri şi dureri primind
mucenicia, v-aţi arătat adevărate ucenice ale Cuvântului. Pentru aceasta
Stăpânul, pentru îndoita mucenicie, v-a dăruit vouă cununi şi v-a
învrednicit de Cămara cea de mire, preafericitelor muceniţe. Iar acum,
rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce
cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.
SEDELNA Praznicului Înălţării Sfintei Cruci, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...
Prin lemn a despuiat odinioară în Rai pe oameni de nemurire vrăjmaşul,
aducând moarte prin gustarea din el. Iar Lemnul Crucii, cel pricinuitor
oamenilor de haina vieţii, s-a înfipt pe pământ şi toată lumea s-a
umplut de bucurie. Pe aceasta văzând-o acum Înălţată, ca dintr-un glas
să strigăm, popoare, lui Dumnezeu cu credinţă: plină este de Slavă casa
Ta.