Troparul Sfântului Mucenic Avtonom, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare
ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte.
Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa
răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Avtonom, roagă-te lui Hristos
Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Mucenic Avtonom
Pe cea neadormită...
Trupul tău cu posturi topindu-ţi, cu neadormite rugăciuni pe Făcătorul
ai rugat pentru păcatul tău, ca să iei iertare desăvârşită; şi ai luat
iertare, calea pocăinţei arătând.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Carele lui Faraon...
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind luminat pururea cu Lumină Dumnezeiască, ierarhe, izbăveşte-mă de
întunericul păcatelor, ca să laud astăzi luminatul tău praznic.
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te arhiereu, ca un râvnitor al Apostolului Pavel, ai înconjurat
toată lumea, propovăduind mântuirea tuturor şi surpând capiştile
idolilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiindu-ţi întărit sufletul pe piatra credinţei, ai pătimit ucidere cu
pietre; şi cu bucurie către Viaţa Cea Neveştejită te-ai mutat, Sfinţite
Mucenice Avtonom.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai mai presus de Cuvânt pe Cel Născut mai înainte de veci din
Tatăl, Maică Neispitită de nuntă. Pe Acela roagă-L pentru noi, cei ce te
lăudăm pe tine cu dreaptă credinţă.
Cântarea a 3-a. Irmos: Întăritu-s-a inima mea...
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Gonirile tale şi împroşcările cu pietre şi îmboldirile şi vărsările
sângiurilor ca o gârlă, legăturile, închisorile şi moartea ta laud,
Mucenice Ierarhe Avtonom.
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Surpând nelegiuirea cu mergerea ta de bunăvoie spre patimă, ţi-ai
luminat podoaba arhieriei cu picăturile sângiurilor tale, mucenice; şi
împărăţeşti împreună cu Hristos, Împăratul veacurilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vitejiile tale cele care le-ai făcut asupra celor ce te prigoneau
nesuferindu-le protivnicul drepţilor, fericite, tot felul de supărări
ţi-a scornit ţie, iar tu cu arma Crucii l-ai omorât.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mai Sfântă decât îngerii şi mai Desfătată decât cerurile, Născătoare de
Dumnezeu, aflându-te pe tine Cel Ce pe sfinţi Se odihneşte, fiind
Neîncăput din fire, întru tine încape şi pe mine mă mântuieşte.
Irmosul:
Întăritu-s-a inima mea în Domnul, Cel Ce dă rugăciune celui ce se
roagă. Că arcul puternicilor a slăbit şi cei slabi s-au încins cu
putere.
Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne, glasul...
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind legat de dragostea lui Hristos, părinte, dezlegi pe cei legaţi de
înşelăciune, cu împletirile cuvintelor tale şi-i pironeşti de dragostea
Vieţii Celei Adevărate.
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind doctor priceput, fericite mucenice, pe cei otrăviţi cu otrava
deşertăciunii idolilor îi îndulceşti cu cuvintele credinţei,
preaînţelepte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Podoaba mucenicilor, frumuseţea arhiererilor, întărirea Bisericii şi
întrarmarea credincioşilor, să fie cinstit minunatul Mucenic Avtonom.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Către noianul îndurărilor tale, Ceea ce ai născut Viaţa lumii,
năzuiesc, Preacurată, eu, cel omorât de păcate; prin rugăciunile tale
miluieşte-mă, Stăpână.
Cântarea a 5-a. Irmos: Răsari mie, Doamne...
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca soarele ai răsărit în tăria Bisericii şi cu razele nevoinţelor şi cu
minunile tale, mucenice, luminezi pe credincioşi, risipind negura
demonilor, Sfinte Mucenice Avtonom.
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De Duhul cel Preasfânt fiind luminat, s-a arătat limba ta ca un condei
bine scriitor, însemnând Legea lui Hristos pe lespezile inimilor celor
binecredincioşi, Sfinte Avtonom.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Duhul cel Preasfânt aflându-te locaş curat şi sălăşluire a Sa, te-a
umplut de daruri Dumnezeieşti, sfinţite mucenice al lui Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Răsari mie, Stăpână, raza milei tale, mie celui ce sunt cuprins de-a
pururea întru întunericul greşelilor mele; şi mă îndreptează către
lumina pocăinţei, Preacurată, ca să te măresc pe tine cu credinţă.
Cântarea a 6-a. Irmos: Viforul gândurilor...
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ocârmuit fiind de Dumnezeiasca Mână, fără primejdie ai înotat în
noianul înşelăciunii şi ai ajuns la limanul cel lin al Împărăţiei celei
de sus, Sfinţite Mucenice Avtonom.
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împungându-ţi-se coasta cu suliţa, cugetătorule de Dumnezeu, ai
închipuit Patima lui Hristos şi cu mulţimea pietrelor fiind îngrămădit,
fericite, ai râvnit cu adevărat mucenicului celui dintâi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prăznuind cinstită ziua săvârşirii tale, cu credinţă ne rugăm ţie, ca
unuia ce ai îndrăznire către Dumnezeu; pe Acela neîncetat roagă-L pentru
noi, preafericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Lupta păcatelor mele celor multe mă trage la adâncimea deznădăjduirii,
Fecioară. Ci, cu mâna ta cea puternică, scoate-mă şi mă miluieşte, ca să
te laud pe tine, Prealăudată.
Irmosul:
Viforul gândurilor apucându-mă, întru adâncul greşelilor celor
nemăsurate mă trage; ci Tu, Ocârmuitorule Bune, mai înainte apucând,
îndreptează-mă ca pe proorocul şi mă mântuieşte.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea neadormită...
Trupul tău cu posturi topindu-ţi, cu neadormite rugăciuni pe Făcătorul
ai rugat pentru păcatul tău, ca să iei iertare desăvârşită; şi ai luat
iertare, calea pocăinţei arătând.
Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Ce a grăit în munte...
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind aruncat în topitoarea chinurilor, te-ai arătat mai curat decât
aurul, sfinte, luminându-ne pe noi cu luminile minunilor tale.
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cei ce se închinau pietrelor, cu pietre împroşcându-te, către Hristos, Piatra vieţii, după dorinţa ta te-au mutat, fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Gonirile tale s-au arătat izgoniri demonilor, cugetătorule de Dumnezeu
şi râurile sângiurilor tale au stins cuptorul necredinţei.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce Te-ai sălăşluit în pântecele Fecioarei şi ai arătat-o mai
Desfătată decât cerurile, bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor
noştri.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pământul şi toate cele ce sunt...
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cinstitul tău sânge, care s-a vărsat pentru Hristos, pământul l-a
primit. Iar cerurile au primit sufletul tău suindu-l la mărire; pe care
cetele îngerilor şi duhurile tuturor drepţilor cu bucurie l-au
întâmpinat, Sfinte Mucenice Avtonom.
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pâraiele sudorilor tale, mucenice, au stins focul celor necredincioşi;
iar râurile minunilor tale, Cuvioase Avtonom, au uscat marea patimilor
noastre, a celor ce cu credinţă te lăudăm, fericite, întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Mergând pretutindenea ai propovăduit numele lui Hristos; capiştile
înşelăciunii le-ai surpat, pe cei din întunericul necunoştinţei i-ai
luminat, părinte şi bisericii Ziditorului tău l-ai alcătuit. Pe Acela Îl
preaînălţăm întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pământ Sfânt, în care s-a Sălăşluit Hristos, Piatra vieţii, Uşă a
Luminii Celei Înţelegătoare, Munte cu adevărat Netăiat; Raiul Măririi şi
Sfeşnic de aur mai înainte ai fost numită, Preacurată Fecioară, pururea
Binecuvântată.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pământul şi toate cele ce sunt pe el, mările şi toate izvoarele,
cerurile cerurilor, lumina şi întunericul, gerul şi zăduful, fiii
oamenilor şi preoţi, binecuvântaţi pe Domnul şi-L preainălţaţi pe El
întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Făcut-a tărie cu braţul Său...
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De Cel după care dorea încă în trup fiind, Sfântul Avtonom,
apropiindu-te acum după moarte, aievea priveşti pe Hristos, Lumina Cea
Neînserată.
Stih: Sfinte Mucenice Avtonom, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Săvârşindu-ţi călătoria şi păzindu-ţi credinţa, ai primit cununa
ostenelilor; roagă-te dar neîncetat pentru noi Mântuitorului, sfinţite
mucenice al lui Hristos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Lumina Vieţii Celei Neînserate, ţi-a răsărit ţie, fericite, pentru că
ai săvârşit pe pământ fapte bune, vrednicule de lumină; şi acum te
veseleşti în ceruri cu Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind Nădejde şi Părtinitoare credincioşilor, te rugăm: miluieşte-ne de
patimi şi de tot felul de supărări, pe noi care pururea te mărturisim
pe tine, Preacurată, Născătoare de Dumnezeu.
Irmosul:
Făcut-a tărie cu braţul Său pentru că a surpat pe cei puternici de pe
scaune şi a înălţat pe cei smeriţi Dumnezeul lui Israel. Întru care ne-a
cercetat pe noi. Răsăritul cel din înălţime şi ne-a îndreptat pe calea
păcii.
SEDELNA, glasul al 4-lea Podobie: Degrab ne întâmpină...
Îndoită cunună a nestricăciunii ţi-a dăruit ţie, Hristos, preafericite,
ca unui nevoitor şi ca unui cinstit, Sfinte Ierarhe Avtonom; căci cu
aceasta ai adus jertfă fără de sânge; iar cu mucenicia, cu adevărat ai
râvnit Dumnezeieştii Lui Patimi. Pentru aceea, te-ai învrednicit de
fericirea Lui cea neveştejită.
SEDELNA la Praznicul Naşterii Maicii Domnului,glasul al 4-lea Podobie: Degrab ne întâmpină...
Iuda măreşte-te şi David întăreşte-te, Adame înnoieşte-te şi Levi
veseleşte-te, că din voi S-a născut mie Hristos, încordează-ţi canonul,
scriitorule de cântări şi spune: cine este Fecioara care s-a născut?
Este Maica lui Hristos Dumnezeu, Hrănitoarea Vieţii noastre.