Sfîntul Apostol Codrat a fost din numărul
celor șaptezeci de Apostoli mai mici. El a predicat Sfînta Evanghelie
la Atena, fiind mai întîi Episcopul cetăţii, după Sfîntul Public, iar
mai apoi a fost Episcop al Magnesiei. Sfîntul
Codrat a fost un bărbat foarte învăţat, stăpînind toată ştiinţa
filosofică a vremii. Mai mult şi în afară de aceasta, el a fost bogat în
ştiinţa cea dinlăuntru, dăruită din belşug de harul Duhului Sfînt.
Biograful său zice despre el, cu cuvîntul Scripturii: „El a fost ca
luceafărul de dimineaţă în mijlocul norului, ca luna plină în zilele ei”
(Înţelepciunea lui Isus Sirah 50: 6). Norul atunci a fost întunericul
păgînismului elin, lipsit de lumina evlaviei. Sfîntul
Apostol Codrat, prin cuvîntul lui Dumnezeu, a strălucit asupra elinilor
ca o lumină mare ce a străpuns întunericul lor, stingînd focul
necuratelor jertfe, zdrobind idolii la pămînt, şi dărîmînd capiştile cu
rugăciunea. Dar întunericul întotdeauna va urî lumina, de aceea
păgînii 1-au urît pe Sfîntul Codrat. Mai întîi 1-au bătut cu pietre,
precum odinioară iudeii mîrşavi pe Sfîntul Arhidiacon Ştefan. Apoi 1-au
aruncat în temniţă şi 1-au înfometat, pînă ce sfîntul sfinţit bătrîn
şi-a dat sfîntul lui suflet. El s-a strămutat la locaşurile cereşti ale
lui Dumnezeu, în Împărăţia Fiului. Sfintul
Codrat a scris o apologie a creştinismului şi i-a dat-o împăratului
Hadrian. Această carte 1-a atins atît de mult pe Hadrian, încît el a dat
ordinul încetării oricăror persecuţii împotriva creştinilor, afară de
faptul dacă se fac vinovaţi de vreo crimă civilă. Sfântul Codrat a luat mucenicia cam pe la anul 190. El a fost îngropat în cetatea Magnesiei. unde s-a şi încununat.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ipatie, Episcopul Efesului, şi a Sfântului Mucenic Andrei Presbiterul [Preotul]
Ambii s-au născut la Lychia, şi au fost prieteni buni din copilărie. Crescînd
cu vîrsta, amîndoi au iubit învăţătura sfîntă şi sfinta vieţuire, şi
s-au închinat din toată inima lor slujirii lui Dumnezeu: Ipatie s-a
făcut monah şi a îmbrăţişat asprele nevoinţe, iar Andrei s-a făcut
slujitor al Cuvîntului la turma cea cuvîntătoare a lui Hristos.
Din pricina marii lui virtuţi, Sfintul Ipatie a fost ridicat în scaunul
episcopal al cetăţii Efes. Andrei, la rîndul lui, din diacon a fost
sfinţit preot. Amîndoi au luat mucenicesca moarte sub domnia împăratului
iconoclast [luptător împotriva sfintelor icoane] Leon Isaurul. După ce
au fost torturaţi bestial, ei au fost decapitaţi la anul 730,
strămutîndu-se de la această viaţă deşartă la cereasca împărăţie.
• Pomenirea Sfântului Episcop Dimitrie, Episcopul Rostovului
Viaţa Sfîntului Dimitrie al Rostovului se
comemorează în douăzeci şi opt de zile ale lunii octombrie, dar astăzi
se face pomenire de aflarea sfintelor lui moaşte făcătoare de minuni, ce
a avut loc la anul 1752.
• Pomenirea Sfintei Sinaxe a Sfinţilor de la Mănăstirea Peşterilor din Kiev
Binecuvîntata lucrare de nevoinţe
pustniceşti, întemeiată de marele nevoitor şi Plăcut al lui Dumnezeu
Antonie, a crescut de-a lungul veacurilor ca un măslin roditor. Mulţii
sfinţi care au strălucit ca nişte stele la Peşterile lui Antonie sînt
cinstiţi fiecare cu zi aparte de pomenire în calendar.
Astăzi însă toată sfîntă lor adunare este prăznuită de către Sfîntă
Biserică, spre ajutorul credincioşilor care aleargă cu credinţă la
ajutorul lor, al tuturor.
Sinaxar 21 Septembrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Sfântului Apostol Codrat.
Acesta fiind om vechi si mult stiutor a predicat cuvântul
Domnului în Atena si în Magnesia; si luminând pe multi cu învatatura
dogmelor i-a adus la lumina cunostintei lui Dumnezeu. Pentru aceea l-au
alungat persecutorii de la turma sa din Atena; întâi a fost împroscat cu
pietre si în foc ispitit, si apoi cu alte chinuri. Iar mai la urma a
primit cununa muceniciei pe vremea împaratiei lui Eliu Adrian.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Iona.
Acest
Prooroc a fost fecior al lui Amati din Get, din Cariatmaus, aproape de
Azot cetatea elinilor de lânga mare. Si fiind aruncat de chit, a mers la
Ninive de a propovaduit; si întorcându-se n-a ramas în pamântul sau, ci
luând pe mama-sa a locuit în Asur, cetatea celor de alt neam. Pentru ca
zicea: "Asa îmi voi ridica rusinea mea, de vreme ce am mintit,
proorocind asupra Ninivei cetatii celei mari". Acesta este feciorul
vaduvei, pe care l-a înviat proorocul Ilie; caci mustra atunci Ilie pe
Ahav, si chemând foamete pe pamânt a fugit si mergând la Sarepta
Sidonului, a aflat pe acea vaduva cu fiul ei. Si a locuit la dânsa, caci
nu putea sa locuiasca cu cei netaiati împrejur; si a binecuvântat-o pe
dânsa pentru primirea ei de oaspeti. Acesteia i-a înviat feciorul care-i
murise. Si sculându-se Iona dupa foamete a mers la pamântul lui Iuda,
si a îngropat pe mama-sa care murise, aproape de Balanul Deborei, si a
locuit în pamântul Senaar, si a murit acolo si a fost îngropat în
pestera lui Cenezeu, care fusese judecator unui trib, pe când nu era
împaratie. Si a dat semn în Ierusalim si în tot pamântul, când vor vedea
piatra urlând cu jale cu viers subtire, si gândac din lemn graind catre
Dumnezeu, atunci se va apropia mântuirea. Atunci vor vedea Ierusalimul
stricat pâna în temelie, si vor veni catre dânsul toate limbile ca sa se
închine Domnului. Si vor cladi pietrele lui spre apusul soarelui. Si
acolo va fi închinaciunea Unsului, caci Ierusalimul s-a dat spre
pustiirea fiarelor salbatice. Si atunci va veni sfârsitul a toata
suflarea.
Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosului Parintele nostru Iona Savaitul.
Acest preacuvios preot a fost tata al Preacuviosului si
Preafericitului Teodor, si al lui Teofan facatorul de canoane. Chipurile
lor le-a scris Teofil luptatorul de icoane. Acest parinte Iona mergând
la Lavra Sfântului Sava, si calugarindu-se, a dobândit smerenia
desavârsita. Si facând multe bunatati, întru batrânete bune s-a dus
catre Domnul
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eusebie.
Acest sfânt a mers singur catre ighemonul Feniciei si i-a zis:
"Pentru ce esti fara de minte, luptatorule cu Dumnezeu, de gonesti turma
lui Hristos?" Si acela mâniindu-se a poruncit sa spânzure pe sfântul si
sa-l sfâsie, bagând sare în traiste de par si legându-le, strujea
carnea sfântului foarte rau. Dar sfântul se bucura ca si cum ar fi
patimit în trup strain. Atunci dregatorul aflându-se în uimire, a dat
porunca sa-i taie capul; si s-a suit la ceruri, slavind si binecuvântând
pe Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici si frati buni, Eusebie, Nestavu si Zinon.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor nostri: Meletie si Isachie, episcopii Ciprului.
Acesti sfinti si fericiti parinti ai nostri au fost episcopi ai
Bisericii lui Hristos, din Cipru. Erau cucernici si cu frica lui
Dumnezeu. Lucru neîncetat avea a învata pe popor dumnezeiestile cuvinte
ale lui Hristos, si a-si împarti averea la cei ce aveau nevoie. Si asa
facând în toata viata lor, prin felurite locuri, s-au mutat catre
Domnul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Prisc.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici, care erau pazitorii împaratului Maximian.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Acesta, fiind om in varsta si invatat, a trait pe vremea imparatilor Traian (98-117) si Adrian (117-138) si fusese ucenic al Apostolilor Domnului. Dupa traditia Bisericii, el a propovaduit Evanghelia in multe locuri, dar, cu deosebire, in Magnezia si la Atena, unde a fost si episcop. Ca, precum steaua magilor de la rasarit, asa si el a aratat popoarelor calea cea dreapta a credintei, surpand jertfele paganesti si inchinarea la idoli si aducand pe multi din intunericul paganatatii la lumina cunostintei lui Dumnezeu si la credinta lui Hristos.
Dar, intunericul uraste totdeauna lumina. Drept aceea, si inchinatorii idolilor gonira pe Sfantul Apostol Codrat de la turma sa din Atena, improscandu-l mai intai cu pietre, ca pe un alt Stefan, dar Sfantul a fost pazit viu, cu darul lui Hristos. Fiind prins, apoi, de slujitorii imparatului Adrian, a fost supus la felurite alte chinuri, pana ce, sfarsit de puteri, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, primind de la Hristos cununa mucenicilor.
Întru aceastã zi, cuvânt, cum se cade a vietui crestinul.
Tot crestinul care este deosebit de necredinciosi sa petreaca fara a face pacate, ca un prieten al lui Dumnezeu, ca un vrajmas al diavolului si ca un partas al Tainelor lui Hristos. Ci, lepadandu-se de satanicestele fapte si de inselaciunile dracesti, curat fiind si cuvios, de Dumnezeu iubitor si adeseori rugandu-se lui Dumnezeu, sa zica: "Tatal nostru, Carele esti in ceruri." Ca nu, in chip nevrednic, pe Dumnezeu numindu-l Tatal, sa-L ocareasca pe El. Ci, ca un fiu, sa slaveasca pe Tatal si, ca un slujitor, sa se teama de Domnul sau. Ca graieste Domnul: "Daca Tata va sunt voua, apoi unde Imi este Mie slava si cinstea de la voi? Iar daca va sunt Domn, apoi, unde-Mi este frica voastra de Mine?" Drept aceea, fratilor, sa petrecem in porunca lui Dumnezeu. Sa-L cinstim pe El ca pe un Tata si sa ne temem ca de un Domn. Sa ne aducem aminte de pacatele noastre si de ele sa suspinam neincetat. Si asa, curatindu-ne sufletele noastre, la Hristos sa venim.
Cuvânt din Everghitinos, al Sfântului Grigorie Dialogul, cãtre diaconul Petru, despre vedenii de chinuri de la duhurile rãutatii, spre zidire.
Teodor era un copil foarte neasezat, care mai mult de nevoie decat de voie, l-a urmat pe fratele sau in manastire, acesta fiind calugar. Si, fiind el si foarte nesupus, ca, daca cineva i-ar fi spus ceva bun pentru mantuirea lui, nu numai ca nu facea, dar nici sa auda nu voia, nici nu suferea vreodata sa umble in haina sfintei petreceri. Dar, fiind el lovit de boala ciumei in coapsa si venind in ceasul cel de pe urma, s-au adunat toti fratii. Si daca l-au vazut pe dansul stingandu-se, ca trupul lui murise, racindu-se din toate partile, si ca putina caldura de viata mai ramasese numai in pieptul lui, faceau rugaciuni deosebite pentru dansul, rugandu-se iubitorului de oameni. Dumnezeu, sa fie lui milostiv, la iesirea lui din aceasta lume. Si, rugandu-se fratii, deodata acela a inceput a striga cu mare glas si a taia rugaciunile fratilor zicand: "Departati-va de la mine, departati-va, ca iata balaurului m-am dat spre mancare si pentru a voastra stare de fata nu poate sa ma manance. Ca, iata, capul meu l-a imbucat in gura lui. Deci, dati-i loc ca sa nu ma chinuiasca mai mult si ce are a face, sa faca mai repede, de vreme ce lui am fost dat spre mancare. Pentru ce sa mai rabd intarziere?" Iar fratii i-au zis lui: "Fa, frate, semnul cinstitei si de viata facatoarei cruci peste tine". Iar acela, cu preatare strigare, a raspuns zicand: "Eu vreau pe mine a ma insemna, dar nu pot, ca de balelel balaurului sunt ingreuiat". Iar fratii auzind, cazand la pamant cu lacrimi si mai cu osardie se rugau pentru izbavirea lui. Deci, petrecand ei in rugaciune, bolnavul cu mare glas striga: "Multumire lui Dumnezeu! Ca iata balaurul, cel ce ma luare spre mancare, a fugit si a sta nici n-a rabdat rugaciunilor voastre. Deci, acum, pentru pacatele mele rugati-va, ca gata sunt a ma intoarce si a parasi viata cea mireneasca cu desavarsire".
Deci, indata dupa aceasta, dobandind putere de viata, cu toata inima, s-a intors catre Dumnezeu, schimbandu-si socotinta ca unul care a fost pedepsit, din destul, cu bataia.Si asa a iesit din trup. Ca acesta a vazut muncirea cea de dupa moarte, pentru al sau folos; iar altii, pentru a noastra zidire, spun, chinurile cele de la duhurile cele rele, pe care le-au vazut, inca sufland si apoi, indata, isi dau duhul.
Tot asa era un barbat cu numele Hrisaorie. Dupa ale lumii acesteia, era foarte vestit, dar cu cat prisosea in bogatii, pe atat si in patimi era bogat, intru mandrie ingamfandu-se, voilor trupesti supunandu-se, spre gramadirea de bogatii cu sarguinta nevoindu-se, cu zgarcenia, peste masura, aprinzandu-se. Deci, binevoind Domnul a pune sfarsit atator patimi, l-a lasat sa cada in boala purtatoare de moarte. Si ajungand la ceasul mortii, avand ochii deschisi, a vazut infricosatoare si intunecate duhuri, stand inaintea lui si tragandu-l pe el cu sila, ca sa-l duca spre incuietorile iadului. Deci a inceput a tremura si a se ingalbeni, sudorile peste tot curgandu-i, cerand cu glas mare hotararea asteptata si strigand si pe fiul sau, Maxim cu numele, (pe care si eu, mai pe urma, fiind calugar, l-am cunoscut) pe acesta cu preaiute si amestecata strigare chemandu-l, zicea: "Maxime, alearga, ca niciodata rau tie nu ti-am facut intru credinta ta primeste-ma". Deci, Maxim, tulburat si plangand, a venit indata si, impreuna cu dansul toti ai casei. Dar acestia nu vedeau duhurile cele viclene, care il trageau cu sila pe dansul. Iar venirea lor o pricepeau din marturisirea bolnavului prin galbenirea si prin chipul celui ce patimea. Ca, de frica si de vederea lor cea intunecata, incoace si incolo in pat se intorcea. Iar, uneori pe partea stand zacand le vedea pe ele stand inaintea lui. Si vederea lor n-o putea suferi. Iar alteori, spre perete intorcandu-se si acolo de fata le vedea. Si, deznadajduindu-se a se izbavi de dansele, in mare stramtoare fiind, cu mare glas a inceput a striga: "Izbaveste-ma macar pana dimineata". Si intru aceste strigate, a iesit din trup.
Deci, luminat se arata ca, nu pentru sine, ci pentru noi a vazut acestea, ca noi, acestea invatandu-ne, sa ne temem si sa ne intreptam, caci, ce i-a folosit aceluia vederea duhurilor rele, mai inainte de moarte, si cererea de izbavire? Pe care, chiar cerand-o, nu a dobandit-o.
Cântare de laudă la Sfântul Apostol Codrat
Sfântul Codrat, ca steaua dimineţii
Strălucit-a lumina Evangheliei Sfinte,
Ale ei raze risipit-au întunericul
Şi umplut-au ale uzitărilor inimi pustii.
Codrat risipit-a încîlcirea gîndului
Inimii omeneşti.
El limpezit-a spaima inimii lor,
Luminîndu-i cu lumina lui Hristos,
Luminînd lumea cu-a lui Hristos înţelepciune.
Necredincioşii au crezut şi la Hristos au venit,
Ei primit-au cumplitele Lui rane.
Acelui prigonitor al Crucii, Hadrian,
Sfîntul Codrat i-a trimis o apărare.
În ea cu elocinţa toată a celor mai mari greci,
Sfântul Codrat apăra adevărul creştinilor,
Adevărul lor simplu şi viu, Hristos.
Codrat izbîndit-a cu a lui apărare:
Împăratul văzu nedreptatea lui,
El hotărî Biserica să n-o mai prigonească.
O, Sfinte Părinte Codrate,
Tu în cuvînt şi faptă ai fost următor lui Hristos!
Tu cu nepieritoare slavă te ai încununat!
La tine noi creştinii alergăm cu credinţă,
Şi cu credinţă te rugăm:
Ajută-ne nouă, Sfinte Părinte Codrate!
Ajută-ne nouă pe necazuri să călcăm,
Şi toate să le îndurăm
Pentru Hristos Domnul nostru!
Cugetare
Dacă am
pune noi cu hotărîre început neclintit vieţuirii după Legea lui
Dumnezeu, atunci nu ne-ar mai fi teamă de nici un război al celor
lipsiţi de raţiune.
Căci cel care cu adevărat începe să trăiască după legea lui Dumnezeu descoperă că toate cele pe care i le fac lui oamenii vin spre avantajul lui, şi spre Slava lui Dumnezeu.
Mai cu seamă unui asemenea om nu trebuie
să se teamă că va trebui să plece dintr-un loc frumos, pe care îl
iubeşte, în unul urît, care nu poate să îi placă nimănui. Mai curînd
decît să se teamă zadarnic şi să plîngă fără rod, este mai bine să se
străduiască să vadă în acest surghiun care este voia lui Dumnezeu. Căci
ce rău i-au făcut lui losif intenţiile şi faptele criminale ale fraţilor
lui? Oare nu a fost acel surghiun fără voie în Egipt spre slava lui
losif, spre mîntuirea chiar a fraţilor lui de foamete, şi spre crearea
condiţiilor propice pentru desfăşurarea tuturor evenimentelor minunate
şi tainice pe care le-a lucrat Dumnezeu prin Moise, în Egipt şi în
pustie? Păgînii şi ereticii întotdeauna i-au surghiunit pe rîvnitorii
credinţei şi ai ortodoxiei în regiunile cele mai sălbatice şi mai
nepotrivite vieţii, desigur, cu intenţie de a îi ucide acolo, departe de
văzul lumii, însă, ce au dobîndit acei barbari şi acei eretici cu
aceasta? Oare reuşit-au ei să ucidă ortodoxia? Nu, nicidecum.
Dimpotrivă, prin faptele lor criminale ei chiar mai mult au întărit sufletele prigoniţilor, şi au dus flacăra lor şi la oamenii trăitori prin acele teritorii barbare şi sălbatice.
Răul eretic Lucius 1-a surghiunit pe
slăvitul Macarie, împerună cu mai mulţi asceţi tabenisioţi, din Egiptul
de baştină într-o insulă barbară, unde toată populaţia se închina la
idoli. Dar prin exemplul şi învăţătura
acestor sfinţi, toţi locuitorii acelei insule s-au lepădat de barbaria
lor şi s-au făcut creştini. Acea insulă s-a numit mai apoi „Insula
Pocăinţei”.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunea lui Dumnezeu Care a mîntuit Ierusalimul, datorită dreptăţii Regelui losafat (II Paralipomena 20):
- La cum mulţime de moabiteni şi de amoniţi s-au pornit cu război asupra Ierusalimului;
- La cum Regele losafat s-a rugat lui Dumnezeu, şi i s-a descoperit prin prorocul că războiul nu este al vostru, ci al lui Dumnezeu (II Paralipomena 20: 15);
- La cum moabiţii şi amoniţii s-au luptat între ei, şi au pierit pînă la ultimul om.
Predică
Despre Dumnezeirea Fiului şi Deofiinţimea Lui cu Tatăl – „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (loan 14:9).
Filip i-a zis: „Doamne, arată-ne nouă pe
Tatăl şi este de ajuns” (loan 14: 8). La aceste cuvinte Domnul a
răspuns: „De atîta vreme sînt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce
M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (loan 14: 9). Aşa a răpuns Domnul
ucenicului Lui. Filip voia să vadă pre Tatăl cu ochii lui cei trupeşti.
Şi iată, de trei ani privea cu ochii lui cei trupeşti la Hristos, şi nu
L-a recunoscut în El pe Dumnezeu. De ce? Deoarece, cîtă vreme Duhul
Sfînt încă nu Se pogorîse [Cincizecimea încă nu fusese], Filip privea
doar cu trupul, şi nu vedea decît trup. Cu alte cuvinte, el privea doar
cu ochi trupeşti, şi îl vedea pe Domnul Hristos, dar nu vedea în El
decît un om. El nici măcar nu putea recunoaşte Dumnezeirea Celui pe Care
îl vedea, a Fiului lui Dumnezeu întrupat, şi aspira să vadă pre
Dumnezeu Tatăl! „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl”.
Prin aceasta Domnul nu a voit să spună că Fiul este Dumnezeu Tatăl, ci că El şi Tatăl una sînt, că Ei sînt Deofiinţă. În măsura în care Dumnezeu a putut să Se descopere pe Sine oamenilor [măsura fiind a putinţei de cuprindere a oamenilor] El S-a descoperit lor prin Fiul, Care a venit între oameni ca om.
Dumnezeu Tatăl nu S-a întrupat. Dumnezeu
Duhul Sfînt nu S-a întrupat. Dar Dumnezeu Fiul S-a întrupat şi a venit
cu trup omenesc între oameni. Atunci, cum a
putut El să îl arate pre Tatăl Său ochilor trupeşti ai oamenilor?
Tocmai aşa a putut: întrupîndu-Se şi venind între oameni,
descoperindu-Se oamenilor: descoperindu-Se lor pe Sine, pe Tatăl, şi pe
Duhul Sfînt, adică Treimea Cea Sfîntă, Deofiinţă, în Trei Ipostasuri
[Persoane]: „Cel care M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl”. Despre
natura Lui dumnezeiască grăieşte Domnul aici. în aceasta, El este cu
totul deopotrivă cu Tatăl, Deofiinţă cu El. De aceea, dacă Filip ar fi
„văzut” dumnezeirea lui Hristos, el nu I-ar mai fi cerut: „Arată-ne nouă
pe Tatăl”. Desigur, Filip nu ar fi putut să vadă dumnezeirea lui
Hristos, Cea duhovnicească, de nevăzut cu ochii cei trupeşti. Dar el a
putut vedea şi a văzut limpede minunile Domnului, care arătau puternic
dumnezeirea Lui.
Fraţilor, chiar şi astăzi sînt unii care zic: „Arată-ne nouă pe Dumnezeu şi vom crede!”Unora ca aceştia trebuie să le răspundem: „Iată, îţi arătăm ţie pe Domnul Hristos – crede în El!”. Iar Domnul Hristos unora ca aceştia le zice: „De douăzeci de veacuri sînt cu voi, oamenilor, şi încă nu M-aţi cunoscut?”.
De douăzeci de veacuri viaţa oamenilor
s-a umplut de slava Lui, de minunile, puterea, harul, milostivirea,
sfinţii şi mucenicii Lui! Şi încă se mai află şi azi minţi slabe care
întreabă: „Unde este Dumnezeu?”.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase
Dumnezeul nostru, deschide ochii sufletului celor care încă nu văd, ca
să poată şi ei vedea măreţia Ta şi slava. Căci Ţie se cuvine toată
mărirea şi mulţumirea în veci, Amin!
