Canon de rugăciune către Sfânta Întâia Mare Muceniţă şi întocmai cu Apostolii Tecla
Troparul Sfintei Întâi Mari Muceniţe şi întocmai cu Apostolii Tecla, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Tecla, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele
meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă
răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru
Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru
Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu
dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv,
mântuiește sufletele noastre.
Condacul Sfintei Întâi Mari Muceniţe şi întocmai cu Apostolii Tecla
Cu frumuseţea fecioriei ai strălucit, cu cununa muceniciei te-ai
împodobit şi apostolie ţi s-a încredinţat, fecioară, ca unei mărite; şi
văpaia focului ai prefăcut-o în rouă, iar prin rugăciunea ta furia
taurului ai înfrânt-o, ca una care eşti întâia nevoitoare.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Limba nu poate povesti nevoinţele cele prealăudate ale celei dintâi muceniţe; că nu putem a o lăuda după cuviinţă.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mândria cea îngâmfată a tiranului a încetat, căci cu dreapta credinţă în Hristos s-au îmbărbătat femei împotriva lui.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sfânta Fecioara Tecla, învăţându-se prin cuvintele tale cele evangheliceşti, Preafericite Pavel, s-a logodit cu Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce mai presus de fire, Întrupat
ai născut pe Cuvântul Cel Veşnic şi mai presus de Dumnezeire, pe tine
te lăudăm, Fecioară.
Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O, cât este de minunată dragostea cea mai presus de cuget, cu care
întru Hristos te-ai legat cu Sfântul Pavel, unindu-te Lui cu Duhul,
preacinstită.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dezmierdarea dulceţilor celor pământeşti n-a putut să rănească cugetul tău cel alcătuit cu dragostea cea duhovnicească.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu totul mântuindu-te de patimile trupului, nu te-ai înmuiat de cuvintele maicii tale, purtătoare de chinuri prealăudată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dă-ne nouă ajutor, prin rugăciunile tale, Preacurată, depărtând de la noi năpădirile nevoilor celor cumplite.
Irmosul:
Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor întunecaţi; şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale; înţeles-am lucrurile Tale şi am preamărit Dumnezeirea Ta.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine ceea ce erai logodită cu Tamir, logodnicul Bisericii, Sfântul
Pavel, te-a logodit cu Mirele Cel Ceresc, ca pe ceea ce ai fost fără
prihană, Sfântă Tecla Preaînţeleaptă.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pătrunsu-te-ai de dragostea credinţei de Dumnezeu, prin cuvintele
Sfântului Pavel şi cuvintele lui Tamir le-ai defăimat ca pe o bârfeală,
muceniţă.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu stropirea Dumnezeiescului sânge s-a binecuvântat neamul cel din Adam; şi Eva se bucură, văzând pe şarpele călcat de femeie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Poftind curăţia, de toate cele veselitoare ale vieţii s-a lepădat, de
avere, de neam, de frumuseţe şi de logodnicul cel dulce, curata
muceniţă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dăruieşte-ne nouă iertare de greşeli, ca Unul Ce eşti fără de păcat şi
împacă lumea Ta Dumnezeule, pentru rugăciunile Celeia ce Te-a născut pe
Tine.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Mânecând strigăm Ţie, Doamne, mântuieşte-ne pe noi; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În prea mare faptă de nevoinţe te-ai nevoit, Preafericită Tecla şi te-ai învrednicit de dar.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Amăgitu-s-a balaurul cel viclean, căci fecioara cu Dumnezeieştile patimi se învăţa a fi ascultătoare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Îndrăzneala cea Dumnezeiască biruia sfiala ta, că Focul Treimii cel din inima ta te-a aprins pe tine spre mucenicie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fecioară după naştere te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu; că tu pe Dumnezeu Cuvântul cu Trup L-ai născut lumii.
Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Slăbiciunea firii fecioreşti s-a întărit cu puterea Crucii. Că din
Dumnezeiască râvnă lepădându-şi noaptea podoaba tinereţilor, a îndrăznit
şi a alergat, căutând învăţăturile cele cu bun miros ale Celui Dorit al
ei.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorinţa Ziditorului biruind dragostele zidirilor, întâia Muceniţă Tecla
a părăsit cămările cele de mire şi de bunăvoie a primit a locui în
închisoare cu vinovaţii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu Duhul săruta muceniţa legăturile Dumnezeiescului învăţător. Fiind în
temniţă şi adăpându-se cu cuvintele lui, creştea ca într-o Dumnezeiască
grădină şi cu adevărat aducea Stăpânului roadă preafrumoasă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nu înceta rugându-te pentru noi, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare
Fecioară, că tu eşti Întărirea credincioşilor şi cu nădejdea ta ne
întărim şi cu dragoste te mărim pe tine şi pe Cel Ce în chip de negrăit
S-a Întrupat din tine, Preacurată.
Irmosul:
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele,
că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad
şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
CONDAC, glasul al 8-lea.
Cu frumuseţea fecioriei ai strălucit, cu cununa muceniciei te-ai
împodobit şi apostolie ţi s-a încredinţat, fecioară, ca unei mărite; şi
văpaia focului ai prefăcut-o în rouă, iar prin rugăciunea ta furia
taurului ai înfrânt-o, ca una care eşti întâia nevoitoare.
Condacul 1
Vrednicei de fericire, prealăudatei şi întocmai cu Apostolii,
întâi-pătimitoarei Marii Muceniţe Tecla, cântări veselitoare să-i
aducem, ca uneia ce a deschis calea Împărăţiei, arătând că Hristos,
iubitorul de oameni, pe toţi îi primeşte şi tuturor le dăruieşte
cereasca Sa cămară; toţi cu un glas să strigăm către dânsa: Bucură-te,
Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Icosul 1
Când slăviţii Apostoli, buna propovăduire a lui Hristos în lume
purtând, au mers în Iconia şi te-au aflat pe tine, frumoasă fecioară,
având optsprezece ani, fiind de neam mare şi slăvit, logodită fiind cu
un tânăr asemenea bogat, anume Famir, văzând tu minunile ce se făceau de
către Apostoli, şedeai ascultând cuvintele lor în casa lui Onisifor şi
luând aminte la cele ce grăiau dânşii. Pentru acestea te lăudăm zicând:Bucură-te, fecioară curată şi preaînţeleaptă;
Bucură-te, că lucrarea Sfântului Duh s-a înrădăcinat în inima ta;
Bucură-te, că lumina cea de sus inima ta o a luminat;
Bucură-te, că primind lumina, de înţelepciune te-ai umplut;
Bucură-te, că sămânţa cuvântului lui Dumnezeu a căzut pe pământ bun în sufletul tău;
Bucură-te, că ai crezut în Fiul lui Dumnezeu şi L-ai iubit pe El;
Bucură-te, că de Dumnezeu cu tot sufletul te-ai lipit;
Bucură-te, că a sluji lui Hristos cu dragoste te-ai făgăduit;
Bucură-te, că acum în ceruri împreună cu El te proslăveşti;
Bucură-te, ceea ce ai deschis calea tuturor muceniţelor;
Bucură-te, că eşti ca un sfeşnic luminos înaintea lor mergând;
Bucură-te, că înaintea lui Hristos acum stai;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 2-lea
Auzind pe dumnezeiescul Pavel spunând că fecioara ce-şi păzeşte curăţia
sa pentru dragostea lui Hristos are parte cu îngerii şi este a lui
Hristos mireasă, te-ai aprins înlăuntru cu focul serafimilor şi, întru
dorire mare fiind, ca ceara te topeai cântând: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Şezând şi ascultând cuvintele lui Pavel, trei zile şi trei nopţi, ai
uitat cu totul de tine, iar Teoclia, maica ta, înştiinţându-se cum că ai
crescut în Hristos, a alergat cu mânie la logodnicul tău strigând: „Au
tu nu te grijeşti de mireasa ta, că s-a sălbăticit?”, nepricepându-se ea
că tu întru Hristos petreci. Pentru aceasta, noi te lăudăm zicând către
tine:Bucură-te, că te-ai făcut mireasă curată Cerescului Mire;
Bucură-te, că nici o odihnă trupească nu ţi-a fost poticnire;
Bucură-te, că şezând la picioarele Domnului pe Maria, sora Martei, ai urmat;
Bucură-te, că la amăgirile logodnicului tău nu te-ai uitat;
Bucură-te, că în inima ta pe Mirele Hristos Îl purtai;
Bucură-te, că pe Acesta cu ochii sufletului curat Îl priveai;
Bucură-te, că pe mirele cel stricăcios l-ai urât;
Bucură-te, că lui Hristos mireasă curată te-ai logodit;
Bucură-te, porumbiţă cu aripi poleite preastrălucitor;
Bucură-te, privighetoarea pustiei, cu viers dulce răsunător;
Bucură-te, piatră neclintită a credinţei în Hristos;
Bucură-te, începătură a preastrălucitei cete a Muceniţelor;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 3-lea
Văzându-se pe sine mirele tău defăimat şi cu totul lepădat, plângea cu
amar, iar maica ta, mâniindu-se, te-a apucat de împletiturile părului şi
cu picioarele te-a călcat, apoi într-o cămară închizându-te, cu foamea
te-a chinuit. Iar tu pe toate cu dragoste le-ai suferit, cântând lui
Hristos: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Plecându-se spre dragoste, maica ta plângea şi cu lacrimi te ruga să te
întorci spre logodnicul tău cel bogat, de bun neam şi cinstit. Iar tu,
preaînţeleaptă fiind, faţa dinspre dânsul întorcându-ţi, în jos căutând
şi nimic grăind, ci numai spre Cerescul Mire adeseori suspinând, în
taină te rugai. Pentru aceasta te lăudăm zicând:Bucură-te, că ai fost luminată şi înţelepţită de Dumnezeu;
Bucură-te, că din mâinile lui Famir ca o pasăre din cursă te-ai slobozit;
Bucură-te, că şi mâinile maicii tale te-au chinuit;
Bucură-te, că în aceste necazuri lui Hristos ai mulţumit;
Bucură-te, că în Domnul ai iubit pe Apostolul lui Hristos, care te-a povăţuit pe calea mântuirii;
Bucură-te, că ai primit a umbla în urma lui Pavel, luminătorul tău;
Bucură-te, a apostoliei vrednică propovăduitoare;
Bucură-te, osârdnică slujitoare;
Bucură-te, că de darul lui Dumnezeu cu totul te-ai umplut;
Bucură-te, că a fi următoare Sfinţilor Apostoli te-ai învrednicit;
Bucură-te, că pecetea apostoliei de la vasul alegerii ai primit;
Bucură-te, că Apostolul Pavel ţi-a deschis calea mântuitoare;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 4-lea
Când ai auzit că au închis pe Pavel în temniţă, noaptea ai alergat şi,
dând temnicerului colierul şi podoabele de aur de pe tine, ai intrat şi
ai sărutat legăturile lui şi împreună cu dânsul cântai lui Dumnezeu:
Aliluia!
Icosul al 4-lea
Înştiinţându-se Apostolul despre cele pe care de la mama şi de la
logodnic le-ai pătimit pentru curăţie, s-a bucurat cu bucurie mare, şi
capul sărutându-ţi şi binecuvântându-te, te-a numit fiica sa,
lăudându-te şi zicând:Bucură-te, mireasă a lui Hristos;
Bucură-te, tânără fecioară;
Bucură-te, curată porumbiţă;
Bucură-te, crin alb al curăţiei;
Bucură-te, pământ bun pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, strigătoarea poftelor deşarte;
Bucură-te, fecioară blândă şi curată;
Bucură-te, surpătoarea începătorului răutăţii;
Bucură-te, stâlpul credinţei;
Bucură-te, diamantul credinţei cel nezdrobit;
Bucură-te, a mireselor lui Hristos înainte-mergătoare;
Bucură-te, că, dintre fecioare, cea întâi vrednică eşti de Împărăţia lui Dumnezeu;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 5-lea
Şezând tiranul la judecată, a fost acolo şi maica ta de faţă, care,
uitând dragostea cea firească, cu mânie a strigat către judecătorul: „Cu
foc să se ardă una ca aceasta, spre pilda altora”, iar tu, privind spre
Pavel, te întăreai cu duhul, cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea
După ce nimica nu a sporit judecătorul, a poruncit ca să te ardă cu foc
după dorinţa maicii tale, şi, adunând multe lemne şi aprinzându-le, de
bunăvoie, nesilindu-te nimeni, te-ai suit deasupra lor, dorind să arzi
ca un finic pentru dragostea Domnului tău; pentru aceasta şi noi cu
dragoste te lăudăm, zicând:Bucură-te, că însemnându-te cu semnul Sfintei Cruci, ai intrat în foc, bucurându-te;
Bucură-te, că ai stins focul cel materialnic cu focul dumnezeieştii iubiri;
Bucură-te, că Însuşi Domnul în faţa ta în chipul lui Pavel a stat;
Bucură-te, că Însuşi îndreptarul de nevoinţă te-a întărit cu venirea Sa de faţă;
Bucură-te, că văzând pe Domnul, tainic te-ai umplut de darul Sfântului Duh;
Bucură-te, căci cu rugăciunea ta ai stins focul;
Bucură-te, că nevătămată ai ieşit din foc;
Bucură-te, că degrabă în urma lui Pavel ai alergat;
Bucură-te, că de piatra ta cu totul te-ai înstrăinat;
Bucură-te, că la propovăduire cu Apostolii ai umblat;
Bucură-te, că acum în ceruri cu dânşii te proslăveşti;
Bucură-te, că întocmai cu Apostolii Biserica te numeşte;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 6-lea
Amar de la rudenii, durere de la neamuri, aşa a urmat viaţa ta cea
plină de chinuri: că lăsând piatra ta şi în altă cetate mergând, acolo
guvernatorul, aflând cele despre tine şi rănindu-şi inima de frumuseţea
ta, a vrut să strice podoaba ta cea sufletească, dar tu, curată
porumbiţă, scăpând din cursele lui, ai cântat cu bucurie lui Dumnezeu:
Aliluia!
Icosul al 6-lea
Râvnitoare fiind şi curată, nu te-ai plecat stăpânitorului, pentru care
lucru, mâniindu-se, te-a osândit spre mâncarea fiarelor. Deci
nevătămată rămânând, ai mers în casa Trifenei, care văzând că sănătoasă
de la privelişte te-ai întors, te-a primit cu bucurie, zicând:Bucură-te, priveliştea îngerilor;
Bucură-te, bucuria celor cereşti;
Bucură-te, groaza puterilor diavoleşti;
Bucură-te, veselia oamenilor pământeşti;
Bucură-te, că fiarele cunoscând puterea ce era întru tine, cinstindu-te, capetele lor şi-au plecat şi te-au cinstit;
Bucură-te, că oamenii cei cu cuvântare n-au cunoscut darul ce era vărsat întru tine;
Bucură-te, că fermecătoare pe tine te-au numit;
Bucură-te, că iarăşi, a doua oară la fiare spre mâncare te-au dat;
Bucură-te, că leii, văzând curăţia ta, s-au ruşinat;
Bucură-te, căci cu mare dar de la Dumnezeu ai fost dăruită;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 7-lea
Aşa cinstindu-te, Trifena te-a rugat să faci rugăciune pentru fiica ei
Falconila care murise, şi îndată după rugăciunea ta s-a slobozit din
legăturile iadului; iar maica ei, crezând în Domnul Hristos, s-a
botezat, lăudându-te pe tine, izbăvitoarea fiicei sale, zicând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Necunoscând chinuitorul puterea lui Dumnezeu, a gândit alt lucru spre a
ta pierzare: o groapă săpând şi cu feluri de jivine şi şerpi şi năpârci
umplând-o, te-a aruncat acolo, iar noi cu nişte laude ca acestea te
întâmpinăm, zicând:Bucură-te, că în groapă ai fost aruncată;
Bucură-te, că boldurile şerpilor le-ai tocit;
Bucură-te, că mânia lui Dumnezeu ai îmblânzit;
Bucură-te, că otrava lor o ai pierdut;
Bucură-te, că proorocului Daniel te-ai asemănat;
Bucură-te, că înţeleptului şi preafrumosului Iosif ai urmat;
Bucură-te, că de răbdarea ta îngerii s-au minunat şi oamenii s-au spăimântat;
Bucură-te, că din multe curse ai scăpat;
Bucură-te, ajutătoarea noastră în necazuri;
Bucură-te, rugătoarea cea preafierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, izbăvitoarea noastră din muncile iadului;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 8-lea
Ieşind nevătămată din groapa cea pierzătoare, s-au înspăimântat toţi de
această străină vedere, strigând: „Mare este Dumnezeul cel propovăduit
de Tecla”, şi mulţi, crezând în Domnul nostru Iisus Hristos, s-au
botezat, bucurându-se şi cântând: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Străină cu adevărat şi înfricoşată muncă ţi-a hotărât cumplitul păgân,
de doi juninci puternici să te lege a poruncit şi cu fiare înfocate a-i
îmboldi a început, de care pătimire numai auzind ne înfricoşăm şi
cântări de umilinţă îţi aducem:Bucură-te, răbdătoare de chinuri nebiruită;
Bucură-te, biruitoarea vrăjmaşilor celor nevăzuţi;
Bucură-te, stâlp pe piatra credinţei întemeiat;
Bucură-te, temelie nesurpată şi neclintită;
Bucură-te, zidul cel preaputernic al credincioşilor;
Bucură-te, că ai zdrobit capul balaurului celui rău;
Bucură-te, că pe păgâni spre minunare i-ai adus;
Bucură-te, că slobozindu-ne din munci, în post şi în rugăciune ai petrecut;
Bucură-te, grădina lui Hristos cea încuiată;
Bucură-te, floare din văile lumii aleasă;
Bucură-te, făclie pusă în sfeşnicul ceresc;
Bucură-te, smirna cea cu dulce miros a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 9-lea
Putere din înălţime primind asupra jertfitorului păgânesc din Seleucia,
l-ai aruncat la pământ, iară el, venindu-şi în sine, a poruncit să fie
zugrăvit chipul tău; după aceea şi în Hristos a crezut, botezându-se cu
toată casa lui, lăudându-te şi cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Înştiinţându-se noroadele că în pustiu petreci, au alergat toţi
bolnavii ca la un doctor iscusit şi, dobândindu-şi sănătatea, lăudau pe
Dumnezeu, Cel ce un dar ca acesta ţi-a dăruit. Pentru aceasta, te rugăm,
dă-ne şi nouă sănătate cu sfintele tale rugăciuni, ca să te lăudăm aşa:Bucură-te, tămăduirea tuturor durerilor trupeşti;
Bucură-te, vindecătoarea bolilor trupeşti;
Bucură-te, folositoarea grabnică a celor din necazuri şi din nevoi;
Bucură-te, apărătoarea de orice primejdii;
Bucură-te, rugătoare fierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, sprijinitoarea văduvelor şi ocrotirea orfanilor;
Bucură-te, mijlocitoarea păcătoşilor către Dumnezeu;
Bucură-te, a neamului creştinesc mare ajutătoare;
Bucură-te, a Bisericii podoabă prealuminoasă;
Bucură-te, a fecioarelor de curăţie îndemnătoare;
Bucură-te, albină a raiului de multă miere aducătoare;
Bucură-te, că eşti întâia muceniţă purtătoare de cunună;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 10-lea
„Cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos”, a strigat fecioara cea
preaînţeleaptă, „necazurile, primejdiile sau durerile? Ci acest pahar
dulce mi se face mie pentru dragostea Împăratului Ceresc, pe Care
avându-L, împreună cu El mă voi proslăvi şi voi dănţui împreună cu
îngerii”, cântând: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid mare te-a câştigat lumea şi în necazuri mare apărătoare; dă-ne şi
nouă cu sfintele tale rugăciuni a trece fără primejdie porţile morţii,
ca să te lăudăm zicând:Bucură-te, trâmbiţa adevărului;
Bucură-te, chitara cuvântării de Dumnezeu;
Bucură-te, alăută care ai cântat Evanghelia lui Hristos;
Bucură-te, organ insuflat de dumnezeiescul Pavel;
Bucură-te, limbă de foc care străluceşti mintea celor pecetluiţi cu darul Duhului;
Bucură-te, vioară şi muzică a darului celui duhovnicesc;
Bucură-te, rândunica lui Hristos cea dulce răsunătoare;
Bucură-te, ceea ce Evanghelia de la Pavel ai învăţat;
Bucură-te, că pe aceasta luminat la neamuri o ai predicat;
Bucură-te, că ai iubit împreună cu Pavel a muri şi cu Hristos a vieţui;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 11-lea
Văzând Stăpânul a toate căderea neamului omenesc prin călcarea poruncii
strămoşeşti, te-a dăruit pe tine lumii ca pe o făclie luminoasă, ca să
luminezi minţile cele întunecate şi să tragi la Hristos cete de
mucenici. Pentru aceasta şi noi, închinându-ne, mulţumim Făcătorului de
bine cântând: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Minune mare s-a făcut la sfârşitul vieţii tale, fericită muceniţă, că
muntele cel de piatra desfăcându-se cu porunca lui Dumnezeu, te-ai
ascuns de la ochii cei fără de ruşine, iar noi te întâmpinăm cu laude de
cântări aşa:Bucură-te, că tinereţile tale prin chinuri au înflorit;
Bucură-te, că după aceea viaţa ta în post şi în lacrimi ai petrecut;
Bucură-te, că în munţi ca o pasăre ai petrecut;
Bucură-te, că piatra s-a desfăcut la porunca lui Dumnezeu şi te-a primit şi de ochii celor fără de ruşine te-a acoperit;
Bucură-te, că la bătrâneţi cinstite ai ajuns;
Bucură-te, că muntele cel de piatră mormânt ţi s-a făcut;
Bucură-te, că de acolo ai fost chemată la odihna cerească;
Bucură-te, căci cu mare cinste ţi s-au deschis porţile raiului;
Bucură-te, că îngereşte acum te închini Făcătorului tău;
Bucură-te, că acum în grădina raiului te veseleşti;
Bucură-te, că neîncetat Îl slăveşti acum pe Domnul;
Bucură-te, că de frumuseţea Lui negrăit te îndulceşti;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 12-lea
Precum în viaţa aceasta toate neputinţele şi bolile tămăduiai, aşa şi
acum, petrecând în lumina Sfintei Treimi, nu ne uita pe noi, neamul tău
cel de jos, ci sănătoşi ne păzeşte cu rugăciunile tale şi ne
învredniceşte ca în pământul celor blânzi să cântăm lui Dumnezeu
împreună cu tine cântare: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Lăudăm, cinstim şi cântăm nevoinţele, luptele şi răbdarea ta până la
sfârşit, pentru care Hristos te-a proslăvit în cer şi pe pământ. Pentru
aceasta te rugăm: izbăveşte-ne de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, de
boli şi din toate relele întâmplări, pe noi, cei ce-ţi cântăm:Bucură-te, dulce privighetoare;
Bucură-te, porumbiţă încântătoare;
Bucură-te, trandafirul cel cu bună mirosire;
Bucură-te, strugure plin de darul Sfântului Duh;
Bucură-te, cu Pavel întocmai glăsuitoare;
Bucură-te, cu Petru împreună-luptătoare;
Bucură-te, că împreună cu ei te rogi pentru lume către Domnul;
Bucură-te, sprijinul celor nedreptăţiţi;
Bucură-te, maica celor lipsiţi;
Bucură-te, a bătrâneţilor cinstită împodobitoare;
Bucură-te, diamantul Bisericii cel preastrălucit;
Bucură-te, neadormită rugătoare către Dumnezeu pentru suferinţele noastre;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 13-lea
O, prealăudată Mare Muceniţă Tecla, primeşte această scumpă laudă din
dragoste alcătuită, precum Mântuitorul banii văduvei, şi în ziua
Înfricoşătoarei Judecăţi, cere de la Hristos iertare păcatelor noastre,
ca intrând în viaţa cea fără de sfârşit să cântăm împreună cu tine lui
Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Când slăviţii Apostoli.., Condacul 1: Vrednicei de fericire, prealăudatei…, şi se face otpustul.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa
Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor
noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Sfântul Pavel ca şi cu un legat te-ai legat prin dragoste cu
legături nedezlegate, preafericită, fiind unită întru credinţă şi
împreună cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stat-ai de faţă împreună cu Sfântul Pavel înaintea divanurilor celor
fără dreptate, o, fecioară frumoasă şi prin dragostea Stăpânului,
lepădând sfiala, întru uimire cântai: Dumnezeul părinţilor noştri, bine
eşti cuvântat.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru Dumnezeiasca dragoste muceniţă, ţi-ai dat trupul în cuptor şi cu
Puterea Celui Dorit ai rămas nearsă, cântând: Binecuvântat eşti,
Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Nor cu ploaie şi cu vifor stingând văpaia, cu dreptate a ars pe cei
fără de minte şi au ferit pe muceniţă, care cânta: Binecuvântat eşti,
Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din pântece Fecioresc întrupându-Te, Te-ai arătat Mântuire lumii. Drept
aceea ştiind noi pe Maica Ta, Născătoare de Dumnezeu, cu mulţumire
cântăm: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Împăratul Ceresc...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Socoteala ta s-a arătat minunată, că ai locuit în mormânt, ca în Eden, fecioară muceniţă, lăudând pe Hristos în veci.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nesuferind să ţi se spurce frumuseţea fecioriei cea cu bună cuviinţă,
vitează, ai voit mai bine a muri; pentru aceea trăieşti acum în veci.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu, întâia muceniţă, fiind împreunată în veci cu Mirele Hristos, Cel de
viaţă Făcător şi mai presus de fiinţă, ai ales a fi dată fiarelor,
decât celor ce te înconjurau pe tine.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Dezbrăcându-te de haina stricăciunii, cu cuviincioasă podoabă ai năzuit
la luptă pentru Hristos şi ai ajuns către Viaţa Cea Neîmbătrânitoare în
veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cel Ce s-a Pogorât din cer şi S-a Sălăşuit în pântecele cel Fecioresc, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Împăratul Ceresc, pe Care îl laudă Oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Pe tine Maica...
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cine nu se va mira de tine ceea ce eşti nebiruită, o, întâia muceniţă?
Că patimile sufletului ce sunt fiare înţelegătoare îmblânzidu-le, nu
te-ai îngrozit de pornirile cele neoprite ale fiarelor, ci ai petrecut
în mijlocul lor nevătămată.
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Tecla, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Piatra cea neumblată şi vârtoasă, din porunca lui Dumnezeu s-a despicat
pentru tine, muceniţă de Dumnezeu purtătoare, ceea ce ai fost mireasă
Dumnezeiască, pecetluită cu pecetea băii botezului şi ca o cămară ai
fost primită în braţele ei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Tu, întâia muceniţă, vindecă rănile sufletului meu; dăruieşte prin
rugăciunile tale pace lumii, binecredinciosului popor biruinţă împotriva
vrăjmaşilor şi pace Bisericii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Omoară-mi Stăpână păcatul care încă este viu. Înviază omorâciunea
sufletului prin lucrarea Vieţii Celei Adevărate, Care, pentru nespusa
milostivire, S-a Născut din pântecele tău celor ce cu credinţă te măresc
pe tine.
Irmosul:
Pe tine Maica lui Dumnezeu şi Fecioara cea Neispitită de nuntă, pe tine
Ceea ce ai născut mai presus de minte prin cuvânt pe Dumnezeu Cel
Adevărat; pe cea mai Înaltă decât Preacuratele Puteri, cu neîncetate
cântări te mărim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Cuvintele Înţeleptului Apostol Pavel ai ascultat şi ai părăsit cele
stricăcioase şi cu Hristos te-ai logodit; şi ţinând făclia credinţei, ai
călcat puterea focului şi sălbăticia fiarelor ai îmblânzit-o; iar din
cer ai primit cunună nestricăcioasă pe creştetul tău; şi acum roagă-te,
să se mântuiască cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...
Femeiasca slăbiciune prefăcând-o în bărbăţie cu virtuţile, prin
dragostea lui Hristos, te-ai făcut locaş lui Dumnezeu; şi prin pustnicie
ai risipit norul patimilor cu nevoinţa. Iar prin jertfire te-ai arătat
laudă muceniţelor. Pentru aceasta, îndoit strălucind cu Razele Duhului,
lumea ai luminat, întâia muceniţă prealăudată. Roagă-te lui Hristos
Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste
prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...
Pe tine ca pe o Fecioară şi Singura între femei care fără de sămânţă ai
născut pe Dumnezeu cu Trup, toate neamurile oamenilor te fericim; căci
în tine S-a sălăşluit Focul Dumnezeirii şi ca pe un Prunc ai aplecat pe
Ziditorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc, după
vrednicie, mărim preasfântă naşterea ta şi cu un glas grăim către tine:
roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor
ce cu vrednicie laudă mărirea ta.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...
Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L
Răstignit pe Cruce, se văita lăcrimând şi cu amar striga: lumea se
veseleşte primind mântuire, iar cele dinăuntrul meu se ard, văzându-Ţi
Răstignirea pe care o rabzi pentru milostivire, Îndelung Răbdătorule
Doamne, Adâncul milei şi Izvorul Cel Nedeşertat. Milostiveşte-Te şi
dăruieşte iertare de greşeli celor ce cu credinţă măresc Dumnezeieştile
Tale Patimi.