joi, 6 ianuarie 2022

Luna ianuarie în 7 zile: Soborul Sfântului Prooroc, Mergãtorului înainte si Botezãtorului Ioan.







        Ziua de astazi, a doua zi dupa Botezul Domnului, este inchinata preamaririi Sfantului Ioan Inaintemergatorul, ca unul care, botezand pe Mantuitorul in Iordan, a descoperit cel dintai lumii, dupa semnul ce i se dase de sus, ca Domnul Iisus este cu adevarat Mesia, Marele Trimis al lui Dumnezeu, Mesia cel asteptat de toata lumea si de noi, sa vina sa ne curete, sa ne sfinteasca, sa ne lumineze, sa ne primeasca viata si fiinta noastra de oameni, mereu si de-a pururea si sa ne mantuiasca.
        Dar Sfantui Ioan a fost Prooroc si un Inaintemergator fata de Mantuitorul Iisus, in toata viata si stradania lui. Mai intai, Sfantul Ioan este pecetluit cu aceasta chemare inca de la venirea lui pe lume, printr-o nastere minunata si vestit de inger (Luca1,17,76); apoi, inca de foarte tanar, el este un Prooroc al pocaintei. El iubeste infranarea si viata aspra din pustia Iordanului. Aici traieste el, predica, marturiseste si boteaza in Iordan, pe cei care cred in el (Luca 3,1-6; Matei 3, 2-6); predica lui era: schimbarea vietii; intoarcerea la Dumnezeu si impacarea cu El, pentru a primi viata noua pe care o aduce Imparatia lui Mesia: "Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 3,2). El este cel dintai care face ceea ce predica, prin infranarea si viata grea pe care o duce. Imbracat in haina aspra, de par de camila, nemancand paine, nici band vin (Matei 3,4; Luca 7,33), granindu-se doar cu lacuste si miere salbatica, ca un adevarat inger in trup, cum il arata unele icoane; Botezul lui Ioan nu era botezul nostru al crestinilor. El insusi facea deosebirea intre cele doua botezuri: "Eu va botez cu apa spre pocainta. Mesia va boteza cu Duh Sfant si cu foc, spre mantuire (Matei 3, 11). Dar Sfantul Ioan, si pentru botezul sau, cere "roada vrednica de pocainta" (Matei 3,8), dragoste de oameni, milostenie, dreptate, omenie, osandind pe fatarnicii care-l ispiteau, carora el le spunea "pui de vipera" (Matei 3,7); atat de mare faima de prooroc al Domnului isi atrasese Ioan, ca multi se intrebau: "Nu cumva Ioan este Hristos-Mesia?" Iar Ioan le raspundea: "Nu sunt eu Hristos. Eu sunt glasul celui ce striga in pustie: Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui. Sunt solul trimis sa gatesc calea inaintea Lui, Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru sta Unul, pe care voi nu-L stiti, Care este mai mare decat mine si eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor Lui. Si tocmai pentru aceasta am venit, botezand cu apa, ca El sa fie cunoscut in Israel (Ioan 1,31); Mantuitorului insusi cinsteste pe Sfantul Ioan, ca pe un adevarat Prooroc al Domnului. Vorbind despre Ioan, Mantuitorul spune: "Ce ati iesit sa vedeti in pustie? Un prooroc? Da, va spun, dar si mai mult decat un prooroc. Adevar va spun ca, intre cei nascuti din femeie, nu s-a sculat unul mai mare decat Ioan Botezatorul" (Matei 11,7-11). Iar dovada cu fapta este ca Iisus S-a lasat botezat de Ioan, in Iordan. In toata Evanghelia, dealtfel, Ioan este pentru Mantuitorul, un martor al lui Dumnezeu, de mare incredere; momentul de culme, din viata Sfantului Ioan a fost, insa, momentul cand, botezand, Ioan descopera, in sfarsit, printre oamenii din vremea lui, pe Hristos-Mesia, in persoana Domnului Iisus, dupa semnul ce i s-a incredintat: "Am vazut Duhul pogorandu-se, din cer, ca un porumbel si a ramas peste El. Si eu nu-L cunosteam pe El, marturiseste Ioan, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: "Peste Care vei vedea Duhul pogorandu-se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acela este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1,32-34). E ceasul din viata Sfantului pe care-l praznuim astazi, la 7 ianuarie. E ceasul cand Ioan intelege ca, la Botezul sau in Iordan, Domnul Hristos era, de fapt "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii" (Ioan, 1,29), Care S-a botezat, adica, pentru noi, El fiind fara de pacat; dar, insasi slujirea Sfantului Ioan fata de Mantuitorul, din clipa aceasta, se schimba si se face o fierbinte daruire pentru Domnul Iisus, pana la jertfa. Asa, pe doi din cei mai buni ucenici ai sai, Sfantul Ioan ii indeamna sa se duca si sa urmeze pe Domnul Iisus (Ioan,1,35-40). Iar, cand cativa din ucenicii sai incearca sa destepte o pornire de invidie in inima invatatorului lor, fata de Mantuitorul, Sfantul Ioan, printr-o zguduitoare inaltime de suflet, le raspunde: "Un om nu poate sa ia nimic, daca nu-i este dat de sus. Cel ce vine din cer este mai presus de toti. Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez". (Ioan,3,27-31); si, iata, acum, si sfarsitul. In lupta lui pentru trezirea sufletelor, Sfantul Botezator nu putea sa nu se intalneasca si cu pacatul cel mai scandalos din tara sa: regele Irod Antipa isi izgonise legiuita sotie si traia acum cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip. Ioan ii zicea: "Nu se cade, rege, sa ai femeia pe sotia fratelui tau" (Marcu 6,18). Dar mania Irodiadei nu dormea. Mai intai, ea a capatat de la Irod, arestarea lui Ioan si intemnitarea lui la Maherus, dincolo de Iordan. La ospatul din ziua nasterii lui Irod, fata Irodiadei, insa, a dansat atat de placut, ca regele i-a fagaduit orice-i va cere. Si, astfel, prin dansul fiicei sale, Irodiada a avut pe tipsie, de la rege, capul marelui Prooroc. Prietenul Mirelui s-a mutat la cer, ca Mucenic al Legii Domnului.

Sinaxar 7 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a saptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.
Sfantul Ioan BotezatoulDupă cum este obiceiul, Biserica dreptmăritoare a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului să fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători.
Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie "gătiţi calea Domnului", turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.
Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care găteşte calea ce duce la Hristos.
Mai multe despre viaţa sfântului Ioan Botezătorul ne povestesc sinaxarele celorlalte sărbătoriri pe care Biserica i le-a rânduit:
  • Zamislirea sfântului Ioan Botezatorul (23 septembrie)
  • Nasterea sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie)
  • Taierea capului Înaintemergatorului (29 august)
  • Aflarile capului (24 februarie si 25 mai)
Tot în această zi, s-a asezat si aducerea preacinstitei si sfintei sale mâini în cetatea împarateasca a Constantinopolului.
A doua zi după dumnezeiasca Arătare, am luat dintru început, de la Sfinţii Părinţi, să prăznuim Soborul sfinţitului Prooroc înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului Botez al Domnului. Şi s-a aşezat şi acest praznic pe lângă celelalte praznice ale sale, pentru a nu trece sub tăcere nici una din faptele lui minunate.
În această zi se mai prăznuieşte şi aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, care s-a întâmplat în următorul chip: Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei, unde se spune că a fost îngropat trupul înaintemergătorului, şi luând de acolo mâna dreaptă a proorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea s-au săvârşit multe minuni. Una dintre aceste minuni este şi aceasta: Un balaur îşi avea cuibul în preajma cetăţii Antiohiei. Pe acest balaur, locuitorii păgâni de acolo îl socoteau a fi dumnezeu şi-l cinsteau cu jertfe, în toţi anii; iar Jertfa adusă lui, era un om. Balaurul târându-se afară din cuibul său, şi arătându-se înspăimântător la vedere, căsca gura mare, lua jertfă şi o sfâşia cu dinţii.
Şi trecând timpul, a venit şi rândul unuia dintre creştini să dea pe fiica sa balaurului. De aceea tatăl fetei, alese ca jertfă, se ruga lui Dumnezeu şi sfântului Ioan Botezătorul, ca să i se izbăvească fiica de moartea cea amară. Şi i s-a luminat cugetul să facă următorul lucru: a cerut să se închine la sfânta mână a sfântului Ioan; şi în timp ce săruta mâna, el a rupt cu dinţii, în ascuns, degetul cel mare de la mâna sfântului; şi dobândind ceea ce dorea, a ieşit din biserică. Iar când a sosit ziua de jertfă şi era adunat tot poporul, a mers şi tatăl fetei ducând pe fiica sa. Şi apropiindu-se de balaur, care căsca gura şi aştepta jertfă, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergătorului. Iar odată cu aceasta, balaurul a murit. Şi tatăl s-a întors acasă, cu fiica să vie, povestind minunata ei izbăvire. Iar mulţimea poporului, minunându-se de aceasta mare minune, a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan, zidind o biserică mare închinata Sfântului.
Se mai spune iarăşi că la praznicul Înălţării cinstitei Cruci, era înălţată de arhiereu şi aceasta cinstită mână a Botezătorului. Şi când se înălța, uneori se desfăceau degetele, iar alteori se strângeau, şi desfacerea degetelor însemna belşug de roade, iar strângerea, lipsă şi nerodire. Pentru aceasta mulţi împăraţi, dar mai ales împăraţii Constantin şi Romano, Porfirogeneţii, care au împărăţit în anii 912-959, doreau să dobândească cinstită mână, pentru că nu cumva să ajungă acest odor în mâinile păgânilor.
Deci în vremea lor s-a făcut mutarea cinstitei mâini a Înaintemergătorului, prin diaconul Iov, de la biserica Antiohiei şi a fost adusă la Constantinopol, chiar în seara dumnezeieştii Arătări, la Vecernie, când este obiceiul să se săvârşească de către creştini Agheasma. Iar iubitorul de Hristos împărat, sărutând cu dor această sfântă mână, a aşezat-o în palatul împărătesc.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Atanasie cel din Atalia, care a marturisit în Smirna la anii 1700.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
 
 
Întru aceastã zi, istorisire a Sfântului Teodor, episcopul Edesei, despre un stâlpnic minunat din acea cetate.
        A fost in Edesa un oarecare stalpnic si acesta a venit la Sfantul Teodor, episcopul din aceeasi cetate, si l-a intrebat pe el, zicandu-i: "Duhovnicescule parinte, cati ani ai de cand vietuiesti pe acest stalp? Si, care este lucrul pustnicirii tale, sa nu ascunzi de mine, pentru Domnul?" Iar batranul, suspinand din adancul inimii si de lacrimi cuprinzandu-se, i-a rapsuns: "Pentru certarea Domnului, iti voi libera tie, insa tu sa nu spui nimanui, pana ce Domnul ma va slobozi pe mine din viata aceasta.
        Eu, in zilele tineretelor mele, lepadandu-ma de lume, impreuna cu fratele meu cel mai mare, slujind in manastire ca la trei ani, am dorit sa fim la liniste. Si, cu sfatul duhovnicescului nostru parinte, am iesit la pustietate si am aflat pesteri, nu departe unul de altul, si acolo pustniceam, numai cu verdeturi hranindu-ne, iar sambata si Duminica, impreuna ne rugam si din verdeturi, la un loc, gustam si iarasi ne desparteam. Insa, ingerii lui Dumnezeu, ne mangaiau pe noi. Iar intr-o zi, umbland prin pustie, osebiti unul de altul, si adunandu-ne verdeturi, am vazut pe fratele meu stand in uimire si cu semnul crucii insemnandu-se pe sine, apoi sarind locul acela, fugind si intrand in pestera sa. Iar eu, mirandu-ma de saritura si fuga lui cea iute, m-am dus la acel loc sa cunosc ce rau a vazut fratele meu, de a fugit. Si am vazut o gramada de aur varsata si, facand rugaciune si dezbracandu-mi mantia, am luat aurul si abia l-am dus pe el in pestera mea, dar fratelui meu nu i-am spus. Apoi, m-am dus in cetate si am cumparat o casa buna si am zidit biserica si am facut manastire si am adunat patruzeci de calugari si casa de ingrijire a bolnavilor am facut. Dupa aceea, afland un bun gospodar, l-am pus pe el egumen si am dat toate in mainile lui si ca la o mie de galbeni, iar o mie am impartit-o saracilor si nu mi-am lasat mie nici un galben. Deci, lasand pace egumenului si sarutand pe frati, m-am dus in pustie sa caut pe fratele meu.
        Dar mi-a venit mie un gand de mandrie ca, adica, fratele meu n-a putut sa gospodareasca bine bogatia ce o aflase, iar eu lucru bine primit la Dumnezeu am facut. Si vazand pestera fratelui meu, ma tulburam cu gandurile mandriei, socotindu-ma pe mine mai bun decat dansul. Si iata a venit la mine ingerul cel ce umbla impreuna cu mine de la inceput si, cautand la mine cu ochi manios, mi-a zis: "Pentru ce te mandresti? Iti spun tie, ca toata osteneala ta, de atata vreme, la zidirea bisericii si a manastirii si la toate cele cate le-ai facut, nu se aseamana cu saritura fratelui tau, cand a sarit pe deasupra gramezii celei de aur pe care o aflase. Ca nu peste aur a sarit, ci peste prapastia bogatului, din Evanghelie, a sarit (Luca 16,26), ca si Lazar cel sarac si a venit usor la locul unde sta Avraam. El s-a sarguit sa placa lui Dumnezeu, iar tu oamenilor. Drept aceea, fara de asemanare, mai inalt decat tine este, iar tu nicidecum nu vei ajunge la locul lui, macar ca te crezi adevarat pustnic. Ci, iata, nu vei vedea fata lui in toata viata ta, nici impreuna-petrecerea cu mine nu o vei dobandi, pana ce vei imblanzi pe Dumnezeu cu multe lacrimi si cu sfaramare de inima si atunci ma vei vedea pe mine si te vei mangaia." Acestea zicandu-mi, s-a facut nevazut de la ochii mei.
        Iar eu, sarguindu-ma, am ajuns la pestera fratelui meu, insa n-am putut sa-l vad pe el si am strigat, tanguindu-ma si smerindu-ma, pana ce n-am mai putut plange. Deci, sapte saptamani am plans in pustia aceea, rugand pe sfantul inger ca sa se milostiveasca spre suspinarea si plansul meu. Iar intru a saptea zi a saptamanii a saptea, mi-a venit un glas, zicandu-mi: "Se cade tie sa mergi in cetatea Edesei si sa te sui pe stalpul cel aproape de biserica Sfantului Gheorghe si acolo sa te pocaiesti, pana ce se va milostivi spre tine Domnul." Si plangand, am venit patruzeci de zile pana aici si pe acest stalp suindu-ma, m-am linistit. Si timp de patruzeci si noua de ani stand aici, cu multe ganduri m-am luptat, iar in anul al cincizecilea, spre seara tarziu, intr-o sambata, o lumina dulce mi-a stralucit in inima mea si mi-a stralucit in inima mea si mi-a gonit intunericul cel patimas, apoi toata noaptea cu lacrimi am privegheat. Iar in ceasul al treilea din zi, Duminica fiind, s-a facut glas catre mine de la inger: "Pace tie si mantuire!" Iar eu, mangaiat cu inima, am cazut cu lacrimi, zicand: "Pentru ce m-ai lepadat de la fata ta si de fratele meu m-ai despartit? Si iata zac, de multe ispite fiind cuprins." Iar ingerul, apucandu-ma de mana, m-a ridicat pe mine si mi-a zis: "Pentru gandul tau, m-am departat de la ochii tai, de vreme ce ai defaimat pe fratele tau, dar nu te-am parasit, pazindu-te pe tine, precum mi-a poruncit mie Dumnezeu. Iar, acum, ca te-ai smerit, Si-a adus aminte de tine Dumnezeu si mi-a poruncit mie ca sa fiu cu tine si in veacul acesta si in cel viitor. Inca, iata, ti-a daruit tie Dumnezeu un dar, ca sa vezi pe cei drepti si pe cei pacatosi. Viu este si fratele tau, dar numai in veacul cel de acolo te vei vedea cu dansul."
        Deci, din ziua aceea, parinte, vad ingerii si gonesc duhurile cele viclene. Iar, daca vad pe vreun om drept, apoi ingeri luminati sunt de amandoua partile lui, iar dracii stau departe, neindraznind sa se apropie de el. De este sarac, apoi mare este darul lui Dumnezeu spre dansul. Iar daca vreun bogat si pacatos trece pe langa mine, vad cate o turma de draci pe langa ei, iar sfantul lui inger, stand departe, se mahneste de pierzarea lui; dar cand voiesc dracii sa piarda sufletul omului aceluia, nu-i lasa pe ei ingerul, ci sabie goala avand, ii goneste pe ei. Deci, vazandu-le eu, de cei drepti ma bucur, iar de cei pacatosi ma mahnesc si rog pe Dumnezeu ca sa se intoarca ei de la pacate si sa se faca mai buni prin pocainta. Pentru ca asteapta Bunul Dumnezeu intoarcerea si pocainta pacatosului si-i daruieste lui adaugire de viata, pana ce fiecaruia i se sfarseste vremea hotarata a vietii lui."
        Deci, aceste cuvinte de suflet folositoare au vorbit toata noaptea sfantul episcop, impreuna cu cuviosul stalpnic si s-a dus episcopul de la batran, bucurandu-se ca s-a invrednicit a afla pe un barbat ca acela. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.