3 ianuarie – Sf. Pr. Maleahi; Sf. Mc. Gordie; Sf. Genoveva

• Pomenirea Sfântului Proroc Maleahi

Maleahi a fost ultimul dintre prorocii Vechiului Testament. El s-a născut după întoarcerea evreilor din robia babiloniană (anul 538 înainte de Hristos). El era neobişnuit de frumos la vedere. Potrivit tradiţiei, oamenii îl numeau înger fie din cauza neobişnuitei lui frumuseţi fizice, fie datorită marii lui curăţenii sufleteşti sau poate pentru că era cunoscut ca împreună-vorbitor cu un înger al lui Dumnezeu. De multe ori el a fost auzit vorbind faţă către faţă cu un înger. Cînd lucrul se întîmpla, auzeau şi cei prezenţi vocea şi cuvintele îngerului, dar nefiind vrednici, nu vedeau şi faţa îngerului. Cele pe care îngerul le vestea, tînărul Maleahi le prorocea. El a strigat împotriva lui Israil celui nerecunoscător şi împotriva preoţilor nelegiuiţi şi nevrednici. Cu cinci sute de ani înainte de întruparea Mîntuitorului, Maleahi a prorocit limpede naşterea şi misiunea Sfîntului loan Botezătorul: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care îl căutaţi” (Maleahi 3 : 1). În esenţă, Maleahi este prorocul Zilei Înfricoşatei Judecăţi. „Iată că Eu trimit pe Ilie prorocul, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi înfricoşătoare” (Maleahi 3 : 23). El a trecut la Domnul cînd încă era tînăr. După el, nu au mai fost proroci în Israil pînă la Sfîntul loan Botezătorul.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Gordie

Acesta s-a născut în Cezareea Capadociei, şi era ofiţer în armata romană, în timpul domniei împăratului Liciniu. Cînd a izbucnit marea prigoană împotriva creştinilor de sub acest împărat, Gordie şi-a părăsit armata şi rangul şi s-a retras în pustia Sinaiului. Singur pe Muntele Horeb, Gordie a petrecut în rugăciune şi contemplarea tainelor cereşti şi pămînteşti. El cugeta mai cu seamă la deşertăciunea şi nimicnicia tuturor lucrurilor pentru care se luptă oamenii lumeşti şi la sfîrşit a dorit să moară pentru Hristos şi să treacă mai curînd la viaţa cea veşnică şi neîmbătrînitoare. Cu această dorinţă a coborît din munte în oraş, la vremea unor oarecari festivaluri şi petreceri păgîneşti şi idolatre. Gordie s-a înfăţişat înaintea prefectului oraşului, strigînd tare că este creştin. Prefectul a încercat zadarnic să-1 facă să-şi renege credinţa, prin linguşeli şi prin ameninţări. Gordie a rămas neclintit şi tare ca diamantul, zicîndu-i: „Aceasta este nebunie ca să-şi cumpere cineva viaţa trecătoare cu viaţa veşnică şi să piară cu sufletul”. Fiind osîndit la moarte, el a grăbit cu bucurie la locul de tăiere, vorbindu-le pe drum călăilor despre învăţăturile minunate şi de viaţă făcătoare ale lui Hristos. Cu numele Mîntuitorului Hristos pe buze Gordie şi-a dat trupul tînăr săbiei iar sufletul său drept în mîinile lui Dumnezeu, la anul mîntuirii 320.

• Pomenirea Sfintei Genoveva

Sfînta Genoveva este Patroana oraşului Paris. Prin post, rugăciune şi milostenii ea s-a învrednicit de strămutarea în Împărăţia Cerurilor la 3 ianuarie, anul 512 de la Hristos, fiind în vîrstă de optzeci şi nouă de ani.

Viața

Sfântului Efrem, marele făcător de mi­nuni

Sfântul Efrem (Constantinos Morfis după numele de botez) s‑a născut în oraşul grecesc Trikala, în anul 1384. La 14 ani a ple­cat la Mănăstirea Bunavestire, de pe Mun­tele Ne­pri­hăniţilor, părăsind casa pă­rin­tească, mama văduvă şi cei şapte fraţi, fu­­gind din calea turcilor conduşi de Baiazid I, care începuseră răpirea tinerilor de 14‑20 ani pentru a‑i înregimenta cu forţa ca ie­ni­ceri.

Sfântul Efrem s‑a nevoit mai bine de 25 de ani, ca monah, la Mănăstirea Buna­ves­ti­re. În anul 1416, turcii au prădat peninsula Attika şi, în 1424, invadând mănăstirea, au omorât cu sabia toţi călugării. Sfântul E­frem era atunci în peşteră, sus în munte, şi când s‑a întors a găsit trupurile neînsu­fle­ţi­te ale monahilor. După un an, turcii au ve­nit din nou şi, găsindu‑l pe sfânt, l‑au supus caz­nelor cu o barbarie rar întâlnită, timp de opt luni şi jumătate. Îndurând chinuri mai pre­sus de cuvinte, rugându‑se şi iertând, sfân­tul a primit cununa mucenicească, după cum singur avea să arate în chip minunat.

Sfântul Efrem, marele făcător de mi­nuni,
s‑a făcut cunoscut în urma mai multor descoperiri dumnezeieşti.

În vara anului 1945 schimonahia Maca­ria, vizitând localitatea Nea Makri, a urcat să aprindă o candelă la ruinele mănăstirii de pe Muntele Neprihăniţilor. Dorind viaţă pust­nicească şi simţind sfinţenia locului, mai­ca şi‑a încropit o chiliuţă în care avea să ră­mână până la sfârşitul vieţii.
Pe când cerceta ruinele Bisericuţei Bu­nei­vestiri şi chiliile vechii mănăstiri de că­lu­gă­ri, se gândea că se află pe un loc sfânt şi Îl ruga pe Dumnezeu s‑o învrednicească să i se arate vreunul dintre părinţii care trăiseră în acele locuri. Într‑o zi, o voce lăuntrică i‑a spus: „Sapă acolo şi vei găsi ceea ce do­reşti”. Punând un lucrător, care ajuta atunci la treburile mănăstirii, să sape, maica Ma­ca­ria s‑a învrednicit să dobândească un dar de mare preţ: la aproximativ 1,7m adâncime au găsit, răspândind o mireasmă plăcută, moaş­tele întregi ale unui călugăr care fusese cle­ric, după îmbrăcămintea cu care era îm­bră­cat. Venind ploaia, maica a lăsat moaş­tele unde le găsise. După vecernie, sfântul i s‑a arătat maicii, spunându‑i: „Până când mă vei lăsa acolo jos?”. Era un călugăr înalt, bru­net, cu barbă mare, în mâna stângă îi stră­lucea o lumină şi cu mâna dreaptă bi­necuvânta. Maica i‑a cerut iertare şi a doua zi a luat moaştele, le‑a curăţat şi le‑a pus în al­tar, într‑o firidă, şi a aprins o candelă. În acea noapte, sfântul i s‑a arătat maicii în vis, spunându‑i: „Îţi mulţumesc mult. Mă nu­mesc Efrem.”
Tot sfântul a descoperit unei femei şi chi­pul morţii sale. Aceasta l‑a văzut într‑o lu­mină care înconjura mănăstirea, ţinând în mâ­nă o bisericuţă. Sfântul i‑a zis aceste cu­vinte: „Mare Mucenic Efrem.” Femeia a în­ge­nuncheat, iar sfântul a continuat: „M‑am năs­cut la 14 septembrie, de ziua Sfin­tei Cruci, şi tot la 14 septembrie, la 42 de ani, am dat mărturie prin moarte mucenicească. Să îi spui maicii Macaria să îmi ridice un pa­raclis în cotitura drumului. Acolo voi sta şi mă voi odihni. Scorbura copacului mi‑a fost mormânt. Necredincioşii m‑au torturat chiar şi mort.”
În anul 1966, în ziua de 29 aprilie, mo­na­hia Macaria a primit din nou o des­co­pe­rire de la sfânt: „Deodată, l‑am văzut lângă mi­ne, venise fără să păşească. A şoptit cu mul­tă evlavie: «Sfântul Efrem şi‑a sfârşit via­ţa muceniceşte, sub turci, în anul 1426, pe 5 mai, la ora nouă dimineaţa»”. În seara ur­mătoare, o altă monahie a avut un vis în ca­re i s‑a descoperit întreg martiriul sfân­tu­lui. Fusese legat cu capul în jos de un copac bă­trân şi în mijlocul pântecelui i s‑a înfipt o bu­cată de lemn aprins, care îi ardea mă­run­taie­le, în timp ce trupul îi era străpuns cu multe cuie.
Minunile la moaştele Sfântului Marelui Mucenic Efrem, arătările lui în vis sau aie­vea, ajutorul grabnic oferit celor în nevoi, nenumăratele tămăduiri au umplut paginile mai multor cărţi (câteva fiind traduse şi în limba română), mărturiile fiind strânse cu grijă, la început de maica Macaria, iar după moartea ei, de maicile de la mănăstirea sfân­tului. Cel care a citit, chiar şi numai o da­tă, câteva din minunile Sfântului Efrem sim­te cât de apropiat este de noi, păcătoşii.
Este imposibil de relatat pe scurt aju­to­rul dat de Sfântul Efrem, minunile, vin­de­cările şi întâmplările minunate petrecute cu mii de oameni aflaţi în situaţii grele, cărora sfân­tul le‑a devenit ajutător, ocrotitor, vin­de­cător şi prieten, şi care au trimis scrisori de mulţumire şi de mărturisire pe adresa mă­năstirii din Nea Makri.
Nu sunt puţini cei care, rugându‑se Sfân­­tu­lui Efrem, au dobândit tămăduire, în­tre aceştia numărându‑se oameni care au fost vindecaţi de cancer, tumoră pe retină, boala Hodkin, dureri de stomac, stări de ame­ţeală, tuse, melanom la rinichi, cardi­o­pa­tie, pietre la rinichi, diabet, cancer la sân, la intestinul gros, leucemie, orbire, amne­zi­e, dureri de ochi, boli ale inimii şi ale creie­ru­lui, polinucleoză, hemoragii, dureri de oa­se şi articulaţii, paralizie, epilepsie, hidro­cefalie, probleme de văz şi de auz, mal­for­ma­ţii congenitale la inimă şi multe altele. Alţii s‑au învrednicit de milostivirea Cu­vi­o­su­lui Efrem şi au izbândit în procese, au fost eliberaţi din închisoare, au biruit dez­nă­dejdea, au reuşit la examene, au căpătat ajutor în vremea operaţiilor, au fost izbăviţi de accidente sau au fost salvaţi miraculos din maşini accidentate, au fost salvaţi de foc, de înec ori din furtuni şi din alte pri­mej­dii de moarte. Mulţi alţii, prin rugăciunile Sfântului Efrem, L‑au cunoscut pe Dumnezeu, au apucat pe cărările mân­tu­i­rii şi au dobândit nădejde nemincinoasă şi vreme de pocăinţă.
Nu putem să nu amintim despre mi­reas­ma sfintelor moaşte şi despre mireasma pe care sfântul o face simţită uneori celor pe ca­re îi cercetează, despre nenumăratele ară­tări în vis sau aievea celor care apoi l‑au recunoscut, văzându-i chipul zugrăvit în icoană.
Unei femei care s‑a rugat sfântului pentru a scăpa de cancer, sfântul i‑a spus: „De acum înainte voi fi ocrotitorul tău”; femeilor care îşi doreau copii şi nu reuşeau să ducă sarcina, le‑a dăruit prunc, prin mijlocirea sa, vindecând de deznădejde şi tristeţe sufletele rănite de păcat.
La moaştele Sfântului Efrem au fost vindecaţi paralitici care zăceau la pat de mul­tă vreme, pentru care s‑au rugat cei din ca­să, care apoi au propovăduit minunile sfântului pretutindeni.
Unui apropiat al mănăstirii care suferea de o boală de ochi, sfântul i s‑a arătat faţă către faţă, vindecându‑l pe loc. Apoi, la ceva vreme după aceasta, sfântul, trezindu‑l din somn, i‑a poruncit să se scoale şi să meargă la casa vecină, pentru că cineva e pe moarte. Acesta, crezând că a visat, s‑a culcat la loc. Atunci, sfântul i s‑a arătat din nou, zicân­du‑i cu voce gravă: „Scoală‑te repede, de ce nu ai făcut ceea ce ţi‑am spus? Moare un om. Sunt Sfântul Efrem.” Ducându‑se la uşa casei vecine, a bătut insistent, dar n‑a des­chis nimeni. Auzind gemete în casă, a che­mat poliţia, care, spărgând uşa, a găsit o tâ­nără care îşi tăiase venele, şi care era la un pas de moarte, pentru că iubitul ei fusese mobilizat în armată, pentru a fi trimis la război.
Nenumăraţi bolnavi care au fost în­sem­naţi în semnul crucii cu sfintele moaşte sau cu ulei de la candela sfântului, la patul lor de suferinţă, au fost trăitorii minunilor prin care Sfântul Efrem a uimit familia şi doc­to­rii care nu mai aveau speranţă. Fiind aproa­pe de cei care îl cinstesc, sfântul îi sfătuieşte în legătură cu problemele lor. Este cazul unei tinere care mărturiseşte că sfântul a vi­zi­tat‑o acasă, spunându‑i: „Linişteşte‑te, co­pila mea, sunt aici ca să te ajut, pentru că eşti bolnavă, dar mai ai puţină răbdare”. La în­trebarea ei dacă nu cumva este în înşe­lare, a primit răspunsul: „Eu sunt, copilă. Des­chide cartea din care ai citit mai de­vre­me, la pagina 14, şi te vei asigura de acest lucru”. După ce a citit, pentru a doua oară, mama a înţeles că sfântul primise micul aju­tor pe care ea îl oferise mănăstirii lui şi acum îi răsplătea, descoperindu‑i leacul pentru boala fiicei sale: „Să ştii că cel mai de preţ ajutor pentru fetiţa ta este Sfânta Îm­păr­tăşanie”. Când trebuia să meargă la bi­serică nu găsea un pantofior al copilei, şi, ca să nu întârzie la slujbă, sfântul i‑a şoptit: „Înăuntru, în dulap”.
Venirea pe lume a copiilor mult aştep­taţi a fost minunea cea mai des auzită la Sfân­tul Efrem. După timp îndelungat în care nu puteau avea copii (7, 8, 10, 14, ani de aşteptare), multe familii au trimis scri­sori, pe adresa mănăstirii, în care au po­ves­tit amănunţit despre zămislirea şi naşterea de prunci în chip minunat cu ajutorul sfân­tului. Propovăduind minunea, mulţumesc cu toţii lui Dumnezeu şi Sfântului Efrem, care a mijlocit pentru ei. La mănăstirea sfân­tului vin adesea oameni să mul­ţu­meas­că, purtând în braţe chiar pruncul dăruit de Sfântul Efrem.
Multe femei au fost ajutate să nască fă­ră cezariană, în cazuri în care medicii nu ve­deau altă soluţie.
Din dorinţa de a nu trece sub tăcere in­ter­venţiile Sfântului Efrem în viaţa lor, ma­ni­festându‑şi mulţumirea faţă de sfântul lor mult iubit, mulţi dintre cei ajutaţi au făcut cunoscute minunile trăite de dânşii:

„Sfântul Efrem ne‑a dăruit o fetiţă după 15 ani.”

„M‑a ajutat să‑mi duc sarcina la bun sfârşit, citind paraclisul sfântului şi ungân­du‑mi pântecele cu ulei de la candela lui.”

„Eu, după ce am născut, Sfântul Efrem era lângă mine.”

„Mi‑a vindecat copilul de astm alergic.”

Fără a ţine cont de graniţe şi conti­nen­te, Sfântul Efrem este deopotrivă aproape ce­lor din Grecia, Europa, America sau Aus­tra­­lia, din toate colţurile lumii venind scri­sori cu mărturii despre grabnicul ajutor pri­mit.
Un adolescent, Dumitraki, la o pri­veghere de toată noaptea, în ajunul săr­bătorii sfântului, s‑a apropiat de raclă, ce­rând un frăţior, pentru că doctorii nu‑i dă­duseră speranţe mamei sale. După trei zile, sfân­tul i s‑a arătat aievea în faţa ochilor, spu­nân­du‑i: „Dumitraki, ceea ce ai cerut se va întâmpla”. Şi, cu adevărat, mama sa a ră­mas însărcinată şi i‑a dăruit un frăţior.
O tulburătoare mărturie o face un pre­ot, Mihail: aflând că pruncul său, care urma să se nască, prezenta anomalii morfofetale, a hotărât împreună cu preoteasa să‑i ignore pe medicii care‑i îndemnau la avort, şi şi‑au pus nădejdea în Dumnezeu şi în ajutorul Sfân­tului Efrem, băieţelul născându‑se să­nătos şi primind numele sfântului în semn de mulţumire, după ce Sfântul Efrem i s‑a arătat preotesei într‑o seară, la iconostas, îm­brăcat în alb şi strălucind.
Un copilaş, care suferea de la naştere de gas­tro­enterită acută, şi care lua neîncetat si­rop pentru combaterea constipaţiei, a fost grabnic vindecat de Sfântul Efrem, renun­ţân­­du‑se la orice tratament, după ce mă­mica lui l‑a uns cu ulei de la candela sfân­tului şi i‑a dat să bea aghiasmă.
Bunica altui copil mărturiseşte că l‑a vă­zut de trei ori pe Sfântul Efrem în salonul mi­cuţului, care suferea de o encefalită pro­venită dintr‑un virus necunoscut, în urma că­rui fapt băieţelul nu‑şi recunoştea pă­rin­ţii, îi lovea şi îi muşca. Doctorii nu le dădeau prea mari speranţe, dar Sfântul Efrem l‑a vindecat.
După ce se rugase îndelung să aducă pe lu­me un copil, Constantina povesteşte că Sfân­tul Efrem i s‑a arătat în vis, zicându‑i să se roage la moaştele sale şi, fiind însăr­cinată, sfântul i‑a spus să‑i pună copilului nu­mele lui. Încurcată, viitoarea mămică i‑a răs­puns că îi promisese Sfântului Rafael acest lucru. Atunci, Sfântul Efrem i‑a spus: „Vor fi doi copii.” Şi cu adevărat, a născut do­uă gemene, botezându‑le Rafaela şi Efre­mia.
Tot în semn de mulţumire, o familie din Amfilohia şi‑a botezat pruncul Efrem, pen­tru a se auzi în casă numele cel iubit al sfân­tului, după ce Sfântul Efrem o vindecase pe vi­itoarea mămică de durerile de mijloc, a­tunci când s‑a uns cu ulei de la candela lui.
Unele cazuri extraordinare sunt rela­ta­te de oameni care au fost greu încercaţi. Deşi şansele de viaţă erau de 40%, micuţa Teodora a fost salvată cu Sfânta Împărtă­şa­nie şi cu ajutorul Sfântului Efrem de grava boa­lă a leucemiei.
O tumoră la umăr a fost extirpată cu succes, în urma unei intervenţii chirurgicale de patru ore, şi mânuţa băiatului a fost sal­vată, iar Sfântul Efrem, care a fost rugat spre a‑i veni în ajutor, şi‑a făcut simţită pre­zenţa prin buna mireasmă din salon.
O familie din Cipru comandase o icoană a sfântului. Cu această icoană mergeau la control tot timpul sarcinii. Deşi s‑a născut sănătos, după două luni pruncul începuse să îşi ţină permanent capul în partea stângă şi necesita fizioterapie. Mama îl visează pe Sfântul Efrem, care îi spune: „Îi voi da co­pilului tău o doctorie care îl va face bine”. În numai trei zile, copilul s‑a făcut sănătos, tânăra mamă tămâind mereu icoana sfân­tului, în semn de mulţumire.
Fiind şomer de multă vreme şi ru­gân­du‑se Sfântului Efrem, un domn pe nume Dimitrios mărturiseşte că, după o săptămâ­nă, şi‑a găsit de lucru ca infirmier la spital.
Marinarul care şi‑a pierdut vasul din ca­u­za furtunii, a fost ajutat în chip minunat de sfântul, care i‑a spus în vis: „Nu te necăji degeaba. Corabia ta se găseşte în marea cu­tare. Acolo să te duci să o cauţi.” Tot el a că­zut cu maşina în prăpastie, şi cei care l‑au gă­sit au aflat lângă dânsul buletinul şi ico­niţa Sfântului Efrem. Valiza s‑a pierdut în hău, iar el a supravieţuit, maşina fiind grav a­va­­riată.
O tânără care citea paraclisul sfântului, pentru a se căsători, a fost anunţată în vis: „În două luni te voi ajuta să fii alături de cel pe care îl vrei”. Şi aşa s‑a şi întâmplat: la scurt timp după aceea, băiatul pe care‑l iu­bea a cerut‑o în căsătorie.
Sfântul Efrem nu a fost aproape doar de copii, bolnavi şi de cei în primejdie, ci i-a aju­tat pe toţi cei care l‑au rugat cu inimă curată să îi ajute pe cărările vieţii, într‑un mo­ment sau altul. Este şi cazul celor care aveau de susţinut examene de admitere sau de licenţă: o tânără din Germania poves­teş­te că a intrat „din prima” cu ajutorul Sfântului Efrem la facultatea la care dorea. O proas­p­ătă studentă la Facultatea de Sto­ma­to­­logie din Atena mărturiseşte că a putut rezol­va o problemă la fizică numai după ce s‑a rugat sfântului, mergând apoi personal să i se închine şi să‑i aprindă o lumânare mare, drept mulţumire.
Şirul minunilor Sfântului Mare Muce­nic Efrem este neîntrerupt. De aceea, tot mai mulţi credincioşi citesc cu evlavie para­clisul Sfântului Efrem, zilnic sau la vreme de nevoie, şi apoi mulţumesc pentru bine­fa­cerile primite făcând un acatist către Sfân­tul Efrem şi sărutând cu drag icoana lui.
Anastasia, o fetiţă de 6 luni, din Ro­mâ­nia a fost diagnosticată cu patru malfor­ma­ţii grave la inimă, după cum a spus un re­nu­mit chirurg care a investigat‑o, fiind un caz unicat, nemaiîntâlnit în toata cariera dum­nea­lui. După aproape două luni de spi­ta­li­za­re şi investigaţii, medicii au spus că „din punct de vedere medical şi uman nu se mai poate face nimic, fiind depăşită vârsta de ope­raţie, care trebuia făcută imediat după naş­tere sau până maxim la o lună, acum inter­venind complicaţii foarte mari”. Medi­cii au estimat că fetiţa mai avea de trăit doar câ­teva zile. Sfântul Efrem a intervenit în chip minunat, trimiţând familiei o icoană adu­­să de cineva de la mănăstirea din Nea Makri, atunci părinţii şi cei apropiaţi s‑au rugat, şi, a doua zi, Sfântul Efrem a săvârşit minunea. Fetiţa era din ce în ce mai rău. În spital s‑a dat „alarma”, înregistrându‑se cea mai mare urgenţă din anii anteriori, când pur şi simplu în câteva minute s‑au mobili­zat toţi medicii (unii fiind deja plecaţi spre casă). Au luat‑o pe braţe, fără nicio altă pregătire sau protocol, şi au intrat direct în sala de operaţie, contrar tuturor evaluărilor fă­cute, care nu permiteau acest lucru. Operaţia a durat cam 5 ore şi jumătate, deşi ar fi trebuit să dureze peste 9‑10 ore, iar organismul fetiţei a „reacţionat exemplar” în tot timpul intervenţiei. Evoluţia posto­pe­ra­torie a fost excelentă, Anastasia fiind acum un copil absolut normal.

Luna ianuarie în 3 zile: Sfântul Prooroc Maleahi (+450 i.Hr.).         Acest Prooroc s-a nascut intr-un sat din Palestina, dupa intoarcerea din robia Babilonului a poporului evreu, si a trait cu patru sute de ani inainte de venirea Domnului Hristos. Numele lui, Maleahi, se talcuieste: inger, adica trimis al lui Dumnezeu. Vremea lui Maleahi a fost o vreme de decadere a cinstirii lui Dumnezeu; pana si animalele de jertfa aduse la templu, erau dintre cele mai slabe. Profetul a aratat, insa ca Dumnezeu si-a pregatit "o jertfa curata", in numele tuturor neamurilor, care va fi jertfa Domnului Hristos, si a pregatit, totodata si "o intoarcere a inimilor la Dumnezeu", savarsita de in Inainte-mergator al Domnului, care va fi Ioan Botezatorul, cel cu duhul lui Ilie. In felul acesta, Proorocul Maleahi a chemat preotii si poporul la datoria credintei.
        El a propovaduit pe vremea lui Ezdera si Neemia si este cel mai din urma prooroc al Vechiului Testament.
 



 
 
Întru aceastã zi, Sfântul Mucenic Gordie (+314).         Acest Sfant Mucenic Gordie a fost din Cezareea Capadochiei, ostas de seama si bun crestin, traind in zilele lui Licinius al Romei. Si s-a pornit atunci prigoana impotriva crestinilor si a Bisericii lui Hristos; casele crestinilor erau arse, copiii ucisi fara mila, temnitele gemeau de multimea crestinilor inchisi, altarele daramate si risipite, pustietatile pline de izgoniti.
        Scarbit de atata salbaticie si nemaiputand rabda sa vada indrazneala paganilor si defaimarea lui Hristos, Gordie si-a lepadat cingatoarea ostaseasca si a fugit departe in munti si a petrecut cu fiarele. Viata aceasta in munte nu putea multumi pe un fost ostas, deprins cu lupta. Deci, aprinzandu-se de dragoste fata de Hristos si luand indrazneala, a alergat ca un leu, din pustie in cetate, cautand lupta cu prigonitorii.
        Si, gasind bun prilej, la marea sarbatoare a zeului razboiului, Marte cand se aduna multime multa de necredinciosi, Gordie a stat in mijlocul poporului si, cu indrazneala, propovaduia pe Hristos, incat a intors tot poporul cu fata spre sine. Deci, a poruncit imparatul, care era de fata, sa fie adus inaintea lui. Si nevoind el sa se lepede de Hristos, imparatul a poruncit de i s-a taiat capul.
 

Sinaxar 3 Ianuarie

În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfântului prooroc Maleahi.

Acest sfânt prooroc s-a născut în satul Sofes, din seminţia lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică. Încă de tânăr a avut viaţă curată şi sfântă. Numele lui se tâlcuieşte 'înger', pentru două pricini: una, că era la faţă frumos şi vesel şi alta, că toate câte proorocea el erau îndată adeverite, prin mijlocirea îngerului. Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau şi chipul îngerului.
Maleahi este cel din urma prooroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului, despre înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 17), adică despre Sfântul Ioan Botezătorul. Murind, a fost îngropat în satul părinţilor săi.
După predanie, sfântul prooroc Maleahi era frumos la vedere, cu faţa rotundă, cu părul creţ de părea că este tuns, cu capul lunguieţ iar numele lui se tâlcuieşte 'îngerul Domnului'.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Gordie.

Acest sfânt mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei pe vremea împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut în credinţa cea dreaptă creştină. Când s-a mărit a fost luat la oaste şi pus peste o sută de oameni, pentru că întrecea pe mulţi cu tăria trupească şi cu bărbăţia sufletească.
Începând Liciniu prigoana aspră împotriva creştinilor, sutaşul Gordie s-a scârbit de slujba lui, a aruncat brâul ostăşesc, a părăsit toate înlesnirile vieţii din lume şi s-a dus în pustiu să locuiască mai bine cu fiarele decât cu închinătorii la idoli. Şi întărindu-se cu duhul în pustiu, ca şi altădată proorocul Ilie, a luat îndrăzneală să iasă iar în lume, să lupte împotriva rătăcirii. Şi aşa, când se ţineau în Cezareea alergări de cai în cinstea lui Marte, Gordie s-a arătat în mijlocul hipodromului, mărturisind pe Hristos, spre bucuria creştinilor şi spre turbarea păgânilor. Pe loc a fost adus înaintea eparhului, unde a mărturisit cu tărie credinţa creştină şi liniştit şi-a întins gâtul să fie tăiat de sabie. Pe acest sfânt mucenic Gordie l-a cinstit cu frumos cuvânt de laudă sfântul Vasile cel Mare.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Petru Stegarul, ale cărui moaşte au fost aşezate în biserica sfântului Zaharia din Atroa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: o maică împreună cu cei doi fii ai ei, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei cuvioase Genoveva, ocrotitoarea Parisului (sec. V).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt de suflet folositor, despre Sfântul Vasilie cel Mare si despre Sfântul Efrem Sirul.
            Precum am auzit din Scriptura, care zice: "Sa desteptati pe cei ce dorm, sa ridicati pe cei somnorosi si sa indemnati pe cei lenesi", drept aceea, toti, cu frica, sa ascultati si, cu intelegere, sa luati aminte, la cele ce se spun mai departe:
        Au fost doi frati, care aveau copii multi si pe toti la fel ii invatau si le porunceau ca sa se osteneasca fara de lenevire, si in toate zilele ii indemnau pe ei ca sa se nevoiasca si in nici o zi nu-i lasau sa umble in zadar, ci de noapte ii desteptau pe ei la lucru si, iarasi, tarziu se culcau si numai putin somn primeau si, iarasi, de osteneala se ingrijeau. Si asa s-a umplut casa lor de grau si de vin.
        Insa un frate, din cei doi, chemand pe copiii amandoura, le-a zis lor: "Fratele meu este rau si nu va spune voua o anume zi, ca numai in aceasta, ostenindu-va, sa va imbogatiti si niciodata sa nu va mai nevoiti. Ca noi, nevoindu-ne toate zilele, nimic n-am sporit, iar, dupa ce ne-am instiintat de ziua aceea, ne-am nevoit numai intru dansa si de multe bunatati ne-am umplut. Si acum sa intrebati pe al vostru tata si al meu frate, ca sa va spun voua, ca eu am uitat-o." Iar ei, de bucurie, au alergat degraba sa intrebe pe tatal lor, ca sa nu se mai nevoiasca niciodata. Deci, mergand la tatal lor au zis: "Parinte, de ce ne-ai ostenit asa pe noi, nespunandu-ne ziua in care, de ne-am fi ostenit, de multe bunatati ne-am fi umplut si cu nescadere ne-am fi indestulat din casa ta?" Iar tatal lor le-a zis: "Nici eu, fiilor, nu-mi aduca aminte de ziua aceea. Dar sa ma ascultati pe mine, si bunatatile pamantului veti manca. Mergeti si sa paziti cu grija anul pana se va implini. Iar dupa ce veti afla ziua aceea, sa veniti la mine indata." Iar ei s-au nevoit cu bucurie tot anul si au venit, precum le-a poruncit tatal lor. Apoi tatal lor le-a zis: "Oare, ati aflat ziua aceea?" Iar ei au raspund: "N-am aflat-o." Si le-a dat lor plata dupa osteneala lor si i-a slobozit, zicandu-le: "Sa deosebiti anul in patru vremi, adica: in primavara, in vara, in toamna si in iarna, si la care vreme va veti apuca de osteneli si veti avea prisos, intru aceea este ziua cautata. Iar ei, ostenindu-se si nevoindu-se, au venit la vreme si i-au zis: "Parinte, mult ne-am ostenit, dar ziua n-am aflat-o." Iar tatal le-a zis lor: "Apoi, dar, sa luati plata, dupa osteneala. Ci inca sa ma mai ascultati pe mine: Sunt intr-un an douasprezece luni si fiecare luna sa paziti, insemnand-o, si intru care luna veti avea prisos, intru aceea se afla ziua." Iar ei au facut precum le-a poruncit lor si cu dinadinsul s-au ostenit, insa n-au aflat ziua, cum nimeni nu stie ziua mortii. Si au venit la tatal lor si i-au zis: "Pentru ce, parinte, atata ne-ai ostenit pe noi? De acum nu ne vom mai nevoi, ca s-a inmultit averea noastra: adica ariile, tocitorile, dobitoacele, caii, destule sunt, si celor ce vor veni dupa noi." Deci, le-a zis tatal lor: "Fiilor, au vi se pare ca atata nevoindu-va, ati adunat mult? Ci, o data un foc le ia, sau apa, sau talharii. Tot asa si vrajmasul, diavolul, pe cei ce petrec in lene ii pierde. Ci, cautati ziua si ceasul acela, intru care zi nici talharul nu le sapa, nici focul nu le arde, nici apa nu le inneaca, ceasul care ne va afla pe noi gata intru Hristos. Dar inca una am sa va zic voua. Sunt intr-un an trei sute sase zeci si cinci de zile, iar ceasuri douasprezece in zi, tot asa si in noapte. Deci, mergeti si nevoiti-va in fiecare zi si ceas. Ca precum ochiul clipeste, asa si sufletul sare din trup afara." Dar luati aminte si ma ascultati pe mine, ca sa va spun invatatura pildei acesteia:
        Cei doi frati sunt: Vasilie cel Mare si Efrem Cuviosul, care au avut copii multi. Vasilie, in lume, a semanat cu invatatura tot pamantul, iar Efrem, in pustie, a hranit fii multi cu lacrimi si cu post. Au invatat, adica, copii multi, unul in lume, iar altul in pustie. Si i-au invatat sa faca lucruri bune: rugaciune, post, infranare, blandete, smerenie, milostenie, pentru ca acestea, fara de alta osteneala, ne duc la Imparatia cerurilor. Si i-au mai invatat sa nu umble in zadar, ci sa lucreze totdeauna, fiecare in mestesugul sau, ca impotriva celor lenesi se intrarmeaza diavolul. Tot asa, sa petreaca intru curatie, iar in zilele Sfintei Invieri sa primeasca Sfanta Impartasanie, ca aceasta este bogatie necheltuita, este plata ostenelilor lor.
        Trupul si Sangele Fiului lui Dumnezeu sunt Darurile cele nestricacioase si mai cinstite decat toata lumea, pe care cei ce le primesc cu credinta, se mantuiesc.
        Anul este Biserica, intru care apostolicestile porunci, parintestile invataturi, proorocestile vorbe si muceniciile purtatorilor de chinuri sunt mai dulci decat mierea si fagurele. Intru care, cei ce vin, in toate ceasurile si vremile, isi aduc aminte de moarte, plangandu-si pacatele.
        Iar lunile si zilele si ceasurile sunt diferite feluri de morti, care de la Dumnezeu se trimit oamenilor: ori in apa se afunda si acolo le este moartea, ori cad  de pe cal, ori mergand, se pravalesc si mor, sau din bautura multa; toate acestea sunt ceasuri. Pentru aceea si de anul, si de lunile si de saptamanile si de zilele si de ceasurile zilei mortii si de ceasul intru care se va desparti sufletul de trup, se cade a ne ingriji, precum se zice: "Intru ce te voi afla, intru aceea te voi si judeca." Ca daca ne va apuca moartea in lucruri bune, adica in pocainta si in lacrimi, este ca si cum nici n-am muri, ci ca si cum ne-am muta, dintru aceasta rea viata, intru cea buna. Drept aceea, auzind pilda aceasta si intru toate ceasurile aducandu-ne aminte de moarte, sa petrecem cu iubire si osteneala, ca aici, intru putina vreme, sa ne ostenim, iar in veci, sa ne bucuram.

 

Întru aceastã zi, cuvânt din Scarã, despre fericita ascultare.         Un oarecare barbat, cu numele Isidor, din tagma dregatoriei cetatii lui Alexandru, lepadandu-se, cu multi ani mai inainte, de lume, a venit la manastire, unde si eu l-am apucat. Privindu-l, cuviosul pastor al manastirii, preainteleptul staret, si vazandu-l foarte pornit la rau si crud, cumplit si obraznic, a pacalit viclenia diavolului prin iscusinta omeneasca si a zis lui Isidor: "Deci, daca te-ai pornit sa porti pe grumaji jugul lui Hristos, vreau mai inainte de toate sa te deprinzi cu ascultarea." Iar el a raspuns: "Precum asculta fierul de fierar, asa si eu ma dau la ascultare." Iar staretul, multumit de acest cuvant, a pus indata pe Isidor la scoala de fier, graindu-i: "O, frate, voiesc ca tu sa stai la poarta manastirii si fiecarui om care va intra si va iesi, sa-i faci metanie, cu genunchii la pamant, zicand: "Roaga-te pentru mine, parinte, ca sunt lunatic." Si el a ascutat cum asculta un inger de Domnul.
        Si, dupa ce a petrecut el asa sapte ani, si a ajuns la multa smerenie si la pocainta, a vrut vrednicul de lauda staret, dupa ce au trecut legiuitii sapte ani si dupa neasemanata rabdare a acelui barbat, sa-l numere, ca pe un vrednic cu fratii si sa-l invredniceasca de hirotonie, dar el a facut foarte multe rugaciuni, si prin altii, si prin mine, neputinciosul, pe langa staret, sa-i ingaduie sa-si termine calatoria vietii in acelasi chip, lasand sa se inteleaga prin cuvant, oarecum acoperit, ca s-a apropiat sfarsitul si chemarea lui, precum s-a si intamplat. Si ingaduindu-i Staretul sa ramana in aceeasi stare, dupa zece zile, s-a dus la Domnul in chip minunat, prin viata fara de slava, luand cu sine la Domnul intru a saptea zi de la adormirea sa, si pe portarul manastirii, ca ii spusese fericitul: "Daca voi afla indrazneala la Domnul, vei fi si tu acolo, cat de curand, nedespartit de mine, precum ai fost, pentru deplina incredintare a ascultarii cea fara de rusinare si a smereniei, cea asemenea cu Dumnezeu."
        Si am intrebat pe acest Isidor, pe cand era inca in viata, ce lucrare facea mintea lui cand statea la poarta manastirii? Si, vrand de-a pururea-pomenitul sa-mi foloseasca, nu mi-a ascuns nimic: "Intru inceput, zicea el, gandeam ca, pentru pacatele mele, am fost vandut rob, de unde si metania o puneam cu toata amaraciunea, in sila si cu sange; dar, dupa ce s-a implinit anul, inima nu-mi mai era intristata, nedajduind a primi plata, de la Domnul, pentru rabdare. In sfarsit, dupa ce a mai trecut si alt an, m-am socotit insumi, dupa simtirea inimii, nevrednic de a petrece in manastire la vederea parintilor, de intalnirea cu ei, de impartasirea cu Sfintele Taine si de privirea cuiva, in fata. Si, plecand ochii in jos si cugetul inca si mai jos, rugam fara sovaiala pe cei ce intrau si ieseau din manastire, sa se roage pentru mine." Dumnezeului nostru slava!

Cântare de laudă la Sfântul Proroc Maleahi

Maleahi vesteşte cuvîntul îngerului:

„O! Ziua, iată ziua !

Ziua ce arde ca un cuptor nestins.

Cine va putea să o îndure ?

Cine-i va putea dăinui?

Cine, în faţa Judecătorului stînd,

Se va mai putea încrede în propria dreptate?

Toţi necredincioşii ca pleava vor arde în focul cel nestins

O, plîngerea, suspinul şi strigarea!

Râul cel de foc curge cu valuri flămînde

Iar aici pe pămînt limba păcătosului ce mai poate grăi?

O, Preoţilor !

Voi care laudă nu-Mi aduceţi,

De ce cu limbile voastre nu cîntaţi slava lui Dumnezeu?

Dispreţuiţi aţi ajuns între oameni

Căci voi înşivă dispreţuiţi judecata, legea, şi minunile Mele.

Eu însumi,

Eu Domnul grăiesc,

Domnul Oştirilor

Eu, Judecătorul neîndurat al acestor ticăloşi vrăjitori!

Cînd limbile rîului de foc vor muşca, vor arde şi vor preface în fum

Atunci mîna Domnului nu va mai mîngîia.

Pocăiţi-vă, popor !

Pocăiţi-vă în aste zile ce v-au mai rămas,

Întoarceţi-vă la Mine şi Eu mă voi întoarce către voi!

Eu Domnul grăiesc, Domnul Puterilor,

Întoarceţi-vă la Mine şi Eu mă voi întoarce către voi!”

Maleahi vesteşte cuvîntul îngerului:

„O! Ziua, iată se-apropie Ziua !

Ziua care va arde ca un cuptor nestins”.

Cugetare

Dumnezeu îngăduie umilirea şi căderea omului trufaş, căci acesta crede că puterea lui nu poate fi sfârîmată niciodată.

Cînd netrebnicul eparh (guvernator) roman Tarquinius 1-a decapitat pe Sfîntul Timotei, el 1-a convocat pe Sf. Silvestru de faţă, ameninţîndu-1 şi pe el cu moartea dacă nu-i dezvăluie îndată unde se află moştenirea părintească a Sfântului Timotei şi dacă nu se grăbeşte şi el, Silvestru, să jertfească idolilor. Fără să se tulbure deloc, Silvestru cel plin de duhul dreptei socoteli şi străvederii i-a răspuns eparhului cu cuvîntul Evangheliei: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău (Luca 12 : 20), iar cele cu care mă ameninţi (adică moartea) vor veni asupra ta”. Trufaşul eparh 1-a legat pe Sf. Silvestru în lanţuri şi 1-a aruncat în temniţă, intenţionînd să-1 omoare curînd. După aceea s-a aşezat la masă, dar un os de peşte i s-a oprit în gît. De la prînz şi pînă la miezul nopţii doctorii s-au luptat să-i salveze viaţa, dar nu au putut. Astfel încît la miezul nopţii nebunul şi trufaşul Tarquinius şi-a lepădat în chinuri groaznice necuratul său suflet. Aşa s-a împlinit prorocia Sfîntului Silvestru, după cuvîntul Scripturii: „Înaintea prăbuşirii merge trufia” (Pildele lui Solomon 16 :18).

Luare aminte 

Să luăm aminte la Îngerul nostru Păzitor:

• La cum stă el de-a dreapta mea, sprijinindu-mă în toate cîte le fac, cîtă vreme nu mă despart de legea lui Dumnezeu;
• La cît de des 1-am alungat de la mine cu faptele mele cele rele prin care am călcat legea lui Dumnezeu.

Predică

Despre cum Împărăţia Cerurilor se dobîndeşte cu inima, iar nu cu limba – „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei, 7 : 21).

Fraţilor, Împărăţia Cerurilor nu se dobîndeşte cu limba, ci cu inima. Inima este vistieria bogăţiilor cu care se cumpără Împărăţia Cerurilor; inima, iar nu limba! Dacă vistieria este plină de bogăţiile lui Dumnezeu, adică de credinţa tare, de nădejdea ce abună, şi de dragostea cea vie arătată prin fapte, atunci vestitorul acestor bogăţii, adică limba, este credincios şi plăcut. Dar dacă vistieria este goală de bogăţii, atunci vestitorul ei, limba, este făţarnic şi obraznic.

Căci cum ţi-e inima, aşa ţi-e şi cuvîntul limbii.

Cum ţi-e inima, aşa îţi sînt şi faptele. Totul şi toate ale tale îţi sînt aşa cum îţi este şi inima. Făţărnicia este neputincioasă în faţa oamenilor şi încă şi mai neputincioasă în faţa lui Dumnezeu. „Dacă Eu sînt Părinte”, întreabă Domnul Dumnezeu prin Prorocul Maleahi, „unde dar este cinstea ce trebuie să-mi daţi? Şi dacă sînt Stăpîn, unde este teama de Mine?” (Maleahi 1 : 6). Adică, vă aud că-Mi ziceţi Tată, dar nu vă văd cinstindu-Mă în inimile voastre. Vă aud că-Mi ziceţi Stăpîn, dar nu văd teama de Mine în inimile voastre. Rugăciunea noastră „Doamne, Doamne!” este frumoasă şi binefăcătoare numai atunci cînd iese dintr-o inimă rugătoare, zdrobită şi înfrîntă. Domnul însuşi ne-a poruncit să ne rugăm neîncetat, dar nu doar cu limba ca să fim auziţi de oameni, ci mai curînd dinlăuntrul inimii pe care îl aude şi îl vede doar Dumnezeu.

O, Doamne, Slăvit şi Minunat întru toate, izbăveşte-ne pre noi de necurata făţărnicie şi varsă frica de Tine în inimile noastre ca întru ea să putem sta fără de osîndă la rugăciune înaintea Ta! Căci a Ta este slava şi mulţumirea în veci. Amin!