• Pomenirea aducerii Sf. Moaște ale Sfântului Ioan Gură-de-Aur, Trâmbiţa de Aur a Ortodoxiei
Pomenirea acestui mare luminător al Bisericii se sărbătoreşte la 13 noiembrie şi la 30 ianuarie, dar în
această zi Biserica serbează aducerea cinstitelor sale moaşte din satul
armean Comane, unde s-a sfîrşit în surghiun, la Constantinopol, de unde
păstorise Biserica lui Dumnezeu. La treizeci de ani de la
adormirea sa, Patriarhul Proculus a ţinut o predică întru pomenirea
tatălui său duhovnicesc şi învăţătorului său. Această predică într-atît a
aprins dragostea şi pocăinţa poporului şi a împăratului Teodosie cel
Mic faţă de acest mare sfânt încît cu toţii au dorit aducerea sfintelor
sale moaşte de la Comana la Constantinopol. Se
spune că racla cu sfintele moaşte nu a putut fi clintită de la locul ei
pînă ce împăratul nu a scris o scrisoare adresată Sfîntului loan Gură
de Aur însuşi, în care îl ruga cu lacrimi să o ierte pe mama lui,
Eudoxia, cea care îl urîse şi îl izgonise. Tot în acea scrisoare
fiul împărătesei izgonitoare îl ruga pe Sfîntul să binevoiască şi să se
întoarcă la Constantinopol, scaunul său patriarhal. Cînd această scrisoare de pocăinţă s-a pus pe raclă, îndată ea s-a făcut foarte uşoară şi s-a putut aduce la Constantinopol.
În timpul aducerii, mulţi dintre cei bolnavi care se atingeau de ea
căpătau pe dată vindecare. Cînd sfintele moaşte au intrat în capitală,
atunci împăratul, în numele mamei sale, ca şi cînd ea însăşi ar fi grăit
către moaşte, cu voce mare a îngenucheat şi a zis: „O, Părinte, cînd am
trăit în această viaţă trecătoare ţi-am făcut tot răul, iar tu, dintru a
ta viaţă nepieritoare, ajută sufletului meu. Slava mea a trecut ca un
vis şi la nimic nu mi-a folosit mie. Ajută-mi, părinte ! Din slava ta,
ajută-mi mie mai înainte ca să ajung la Scaunul Judecăţii lui Hristos!”.
Cînd Sfîntul a fost adus în Biserica celor
Doisprezece Apostoli şi aşezat pe scaunul patriarhal, mulţimea
poporului ce se afla înăuntru au auzit glasul Sfîntului grăind: «Pace
tuturor!”. Aducerea moaştelor Sfîntului loan Gură-de-Aur la Constantinopol s-a întîmplat în anul 438 după Hristos.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Tit de la Mănăstirea Peşterilor din Kiev
La început, Tit a fost soldat. După ce
într-o bătălie a fost rănit la cap, el s-a retras din lume şi s-a dus la
Mînăstirea Peşterilor din Kiev unde, după ce a fost vindecat, s-a tuns
şi monah. Tit a petrecut cealaltă vreme a vieţii lui în pocăinţă cu lacrimi, pentru păcatele lui de mai înainte.
Înainte să moară el a aflat printr-o vedenie minunată că păcatele lui
s-au iertat. Moaştele sale se află în Peşterile cuviosului Teodosie.
Sinaxar 27 Ianuarie
În această lună, în ziua a douăzeci
şi şaptea, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui
nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.
Acest
dumnezeiesc părinte al nostru, de trei ori fericit, Ioan Gură de Aur, a
fost mare luminător şi învăţător al lumii. El nu trecea cu vederea
nedreptatea şi nu căuta la faţa oamenilor. Astfel chiar pe împărăteasa
Eudoxia a înfruntat-o pentru fărădelegile şi nedreptăţile ce le făcea,
printre altele şi pentru chipul tiranic cu care luase via unei văduve,
numită Calitropia. De aceea a fost izgonit de două ori din scaun, şi
iarăşi a fost chemat la păstoriţii săi. Dar a treia şi cea din urmă
oară, a fost trimis la Cucus. De aici l-au dus la Aravissos şi apoi la
Pitius, oraşe nu numai lipsite de cele trebuincioase, dar şi totdeauna
prădate de isauri, vecinii lor. Deci, aflându-se acest mare părinte şi
înger în trup acolo în Pitius, a fost chemat de Domnul şi Stăpânul
tuturor şi s-a mutat la veşnicele locaşuri, în anul 407. Iar sfintele
lui moaşte au fost îngropate în Comane, împreună cu moaştele sfinţilor
mucenici Vasilisc şi Luchian. Curând după îngroparea sfântului părinte
Ioan Gură de Aur, Arcadie împăratul a părăsit viaţa pământească
împreună cu soţia sa Eudoxia, urmându-le la împărăţie fiul lor
Teodosie. Mai târziu a ajuns patriarh al Constantinopolului, cu
alegerea tuturor, Proclu, ucenicul şi slujitorul sfântului Ioan. În al
patrulea an al patriarhatului şi după treizeci şi trei de ani de la
adormirea sfântului Ioan Gură de Aur, Proclu a înduplecat pe împăratul
Teodosie să trimită să aducă moaştele sfântului. Dar sfântul nevrând să
se lase înduplecat, şi stând nemişcat, împăratul a trimis o epistolă de
rugăminte, care avea acest cuprins:
Învăţătorului a toată lumea şi părintelui duhovnicesc, Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul, scrie acestea Teodosie împăratul: "Noi, cinstite părinte, socotind că trupul tău este mort ca al altora, am vrut fără multă chibzuială să-l ridicăm şi să-l aducem iarăşi la noi. Din cauza aceasta dorinţa noastră, pe bună dreptate, nu ni s-a împlinit. Dar tu, cinstite părinte, ca cel care ai învăţat pe toţi pocăinţa, iartă-ne greşeala şi te dăruieşte nouă ca unor fii iubiţi de părintele lor, şi veseleşte cu venirea ta pe cei ce te doresc".
Deci, când au dus scrisoarea aceasta şi au pus-o pe racla sfântului, sfântul îndată s-a lăsat uşor. Purtătorii raclei au ridicat racla şi au purtat-o fără osteneală. Când au ajuns de cealaltă parte de Constantinopol, a trecut împăratul, cu tot senatul şi patriarhul cu tot clerul, şi au pus racla ce era cu trupul sfântului într-o corabie împărătească. Dar iscându-se furtuna pe mare, celelalte corabii s-au împrăştiat în toate părţile, numai corabia cu trupul sfântului s-a abătut la via văduvei aceleia, pe care o năpăstuise Eudoxia, precum s-a spus mai înainte. Iar dacă s-a dat văduvei îndărăt via, îndată valurile mării s-au liniştit. Moaştele sfântului au fost duse mai întâi la biserica apostolului Toma, numită a lui Amantie; după aceea la biserica sfintei Irina şi aici au fost puse în sintronul său şi strigară toţi:
"Primeşte-ţi scaunul tău, sfinte". După aceea fiind aşezată racla într-o caretă împărătească, a fost dusă la biserica cea mare a Sfinţilor Apostoli, unde fiind aşezată pe tronul cel sfinţit, s-a auzit glas grăind: "Pace tuturor". După aceasta racla cu sfintele moaşte a fost îngropată în pământ, în altar, unde se află şi acum, iar când se săvârşea sfânta Liturghie, se făceau minuni mari. Aşa ştie Dumnezeu să mărească pe aceia, care îl slăvesc prin vieţuirea lor.
Cu privire la izgonirea sfântului Ioan Gură de Aur arătăm aici chiar cuvintele sale, pe care le-a grăit către episcopul Chiriac, care era şi el izgonit. "Vino să-ţi potolesc rana mâhnirii şi să-ţi risipesc negura cugetului. Ce te mâhneşte şi te întristează? Că iarna este grea şi că furtuna ce cuprinde Biserica este amară? Ştiu şi eu aceasta şi nimeni afară de Dumnezeu nu o poate înlătura. Dar, dacă voieşti, îţi voi zugravi icoana stării de acum. De multe ori vedem că marea se cutremură şi se umflă tocmai din fundul adâncului. Vedem şi pe corăbieri care neputând birui furtuna, stau încremeniţi punându-şi mâinile pe genunchi. Nu văd nici cerul, nici marea, nici pământul, ci zac jos în aşternuturi, plâng şi se tânguiesc. Aşa se întâmplă pe marea cea văzută. Dar acum furtuna care s-a dezlănţuit asupra Bisericii lui Dumnezeu este mai rea şi valurile sunt mai multe.
Ci, roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu biruieşte furtuna cu meşteşugul, ci potoleşte viforul numai cu ameninţarea. Iar daca te-ai şi rugat de multe ori şi n-ai fost ascultat, nu te lenevi. Căci astfel este voinţa iubitorului de oameni Dumnezeu, Care se îngrijeşte mai dinainte de mântuirea noastră. Au doară nu putea să izbăvească pe cei trei tineri, ca să nu fie aruncaţi în cuptor? Ci, când au fost robiţi şi duşi în ţara barbarilor, îndepărtaţi de îngrijirea părintească, de nimeni cunoscuţi şi în cuptor aruncaţi, atunci adevăratul Dumnezeu pe neaşteptate a făcut minune, a risipit focul din cuptorul haldeilor şi cuptorul s-a prefăcut în locaş de închinare. Iar tinerii au chemat toată făptura şi pe îngeri şi puterile, şi adunându-se toţi împreună ziceau: "Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul". Vezi, frate, cum răbdarea drepţilor a primenit focul acela în rouă? Cum a înduplecat pe tiranul împărat să trimită cărţi în toată lumea şi să zică: "Mare este Dumnezeul lui Sedrah, Misah şi Avdenago!" Şi vezi câtă groaza a pus. Căci a scris: "De va grăi cineva cuvânt rău asupra lor, să-i fie casa de jaf şi să i se ia averile".
Deci nu te mâhni, frate Chiriac. Eu, când mă izgoneau din Constantinopol, nu mă îngrijeam de mine, ci ziceam în inima mea: De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă, că "al Domnului este pământul şi plinirea Lui". De va vrea să mă ferăstruiască, ferăstruiască-mă, că am pildă pe Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pilda pe Daniil care a fost aruncat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ştefan, întâiul mucenic, care a pătimit uciderea cu pietre. De va vrea să-mi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, de va găsi ca am, să mi-o ia; căci "gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi şi duce".
Pe mine mă învaţă şi apostolul când zice: "Dumnezeu nu caută la faţa omului". Şi încă: "De aş fi plăcut oamenilor, n-aş fi sluga lui Hristos". Mă înarmează şi David când zice: "Grăit-am întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat". "Multe au meşteşugit asupra mea cei ce m-au urât, ci toate le-au făcut din pizmă". Ştiu bine că te întristezi, frate Chiriac, pentru că cei ce ne-au izgonit merg cu cinste prin târg şi mulţi îi petrec cu alai. Dar nu-ţi aduci aminte de bogatul şi de Lazăr? Care din ei era amărât în această lume, şi care petrecea din plin? Ce i-a stricat lui Lazăr sărăcia? Au nu l-a dus în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz şi biruitor? Şi ce i-a folosit bogăţia bogatului cel îmbrăcat în porfiră şi în vison? Nimic. Căci unde îi sunt purtătorii de toiege? Unde-i sunt lăncierii? Unde-i sunt caii cu trăsurile de aur? Unde îi sunt prietenii care se hrăneau la masa lui? Unde este masa cea împărătească? Au nu-l duceau legat, ca pe un tâlhar, la mormânt, purtându-şi sufletul gol din lumea aceasta şi strigând cu glas sec: "Părinte Avraame, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă, să-mi răcească limba, că amar mă prăjesc în văpaia aceasta? Bogatule ticălos, de ce chemi tată pe Avraam, căruia nu i-ai urmat viaţa? Acela pe tot omul a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grijă de nici un sărac. Nu este de plâns şi de jelit, că acela care avea atâta bogăţie, nu s-a învrednicit de o picătură de apă? Pentru că nu a dat nici fărâmiturile de la masa săracului, nu primeşte acum nici o picătură de apă. În iarna vieţii acesteia el n-a semănat milostenie; a venit vara şi n-a secerat. Rânduiala Stăpânului este aceasta: El a pus faţă în faţă chinurile nelegiuiţilor şi odihna drepţilor, ca să se vadă unii pe alţii şi să se cunoască; fiecare mucenic îşi va cunoaşte atunci pe tiranul care l-a chinuit. Şi că ceea ce spun nu sunt numai cuvintele mele, ascultă ce grăieşte înţelepciunea: "Atunci cu multă îndrăzneală va sta dreptul în faţa celor ce l-au necăjit. Ca un călător ce umblă pe zăduf şi este ars de sete şi nimereşte la o fântână bună, sau ca un flămând care ar sta la o masă plină de toate mâncările, dar este oprit de cineva mai puternic să se atingă de bucatele de pe masă. Mare mâhnire şi chin este pe cel însetat că nu poate să-şi stingă setea şi pe cel flămând că este împiedicat să se îndulcească din bucate. Tot aşa şi la ziua Judecăţii: păcătoşii vor vedea pe sfinţi bucurându-se. Că şi pe Adam vrând Dumnezeu să-l amărască, l-a făcut să lucreze pământul în preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde ieşise, să aibă pururea durere în suflet. Şi dacă, frate Chiriac, nu ne vom mai întâlni aici, în viaţa aceasta, ca să vorbim unul cu altul, dincolo în viaţa cealaltă nu va fi nimeni care să ne împiedice întâlnirea. Atunci vom vedea şi pe izgonitorii noştri, tot aşa precum Lazăr vedea pe cel bogat şi mucenicii văd pe chinuitorii lor.
Deci
dar nu te mâhni, iubite frate, ci adu-ţi aminte de proorocul Isaia
care zice: "De batjocorirea lor nu te teme şi de ocara lor nu te lăsa
biruit, că după cum lâna este mâncată de molii, aşa vor fi şi ei
mâncaţi". Gândeşte-te la Domnul Hristos, cum în scutece fiind, a fost
izgonit şi în pământul egiptenilor lepădat, Cel ce ţine lumea cu mâna
Sa. Şi pentru ce? ca să se facă chip şi pildă nouă, să nu ne mâhnim
întru năpaste. Şi-ţi mai adu aminte de patima Mântuitorului, şi de câte
ocări a suferit pentru noi Stăpânul a toate. Că unii dintre iudei Îl
numeau samaritean şi băutor de vin; alţii îndrăcit şi prooroc mincinos,
zicând: "Iată om mâncător şi băutor de vin", şi că "scoate demoni cu domnul demonilor". Şi ca să mai spun şi altele: cum L-au dus atunci să-L arunce în râpă? O, minune mare! Şi-L scuipau în obraz şi-i dădeau palme? Dar că L-au adăpat cu fiere şi I-au bătut capul cu trestie, şi cu hlamida împărătească îmbrăcându-L, cu cununa de spini L-au încununat; şi-i cădeau înainte batjocorindu-L şi tot felul de batjocoriri făcându-I?
Dar când L-au dus acei băutori de sânge, şi L-au tras gol la patimă? Cum L-au lăsat toţi ucenicii Lui? Că unul s-a lepădat de Dânsul, iar altul L-a vândut şi ceilalţi au fugit; şi sta singur, gol, în mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Paştilor îi adunase pe toţi. Şi L-au răstignit ca pe un om rău, în mijlocul făcătorilor de rele şi ar fi zăcut neîngropat. Ca nici nu L-au pogorât de pe cruce, până nu L-au cerut unii, ca să-L îngroape. Şi cum au scornit minciună asupra Lui, cum că ucenicii Săi L-au furat şi că n-a înviat. Şi adu-ţi aminte încă de Apostoli, că de peste tot erau urmăriţi şi că se ascundeau prin cetăţi: Pavel s-a ascuns la o femeie vânzătoare de mătăsuri şi Petru la un curelar, că nu îndrăzneau să intre la cei bogaţi; dar mai târziu, toate le-au mers uşor. Aşa că nici tu frate, nu-ţi face inimă rea.
Auzit-am de bârfitorul acela Arsachie, pe care împărăteasa l-a pus patriarh în scaunul meu, că a necăjit pe fraţii şi fecioarele care n-au vrut să se împărtăşească cu el, şi că mulţi dintr-înşii au murit prin temniţe, pentru dragostea mea. Acest lup în chip de oaie, care are numai haina de episcop, este într-adevăr un adulter. Că precum femeia căreia îi trăieşte bărbatul, dacă merge după altul se numeşte adulteră, tot aşa şi acesta este un adulter nu trupeşte ci sufleteşte, pentru că, fiind eu viu, mi-a răpit scaunul.
Frate Chiriac, îţi scriu aceasta din Cucus, unde m-au izgonit din porunca împărătesei. Multe necazuri am întâmpinat pe cale, dar nu le-am luat în seamă. Că, pe când am ajuns în ţara capadocienilor şi în Tavrochilichia ne-au întâmpinat cete, cete, de sfinţi părinţi şi mulţime de monahii fecioare, care întristate şi plângând cu jale mare, căci mă vedeau dus în surghiun, ziceau întru sine: "Mai de folos ar fi fost să se ascundă soarele decât să tacă gura lui Ioan". Aceste cuvinte m-au tulburat mult şi m-au întristat şi mai mult, când îi vedeam pe toţi plângând pentru mine. Iar toate celelalte câte mi s-au întâmplat nu le-am luat în seamă. Foarte bine ne-a primit episcopul cetăţii acesteia, şi multă dragoste ne-a arătat că dacă ar fi fost cu putinţă şi n-am fi păzit hotărârea, ne-ar fi dat chiar şi scaunul său. Te rog, dar, şi te poftesc din toată inima, goneşte plânsul amărăciunii tale. Adu-ţi aminte de mine, în rugăciunile tale şi mângâie-mă cu răspunsul tău".
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Petru Egipteanul, care, ajungând la adânci bătrâneţi, în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea
sfântului noului mucenic Dimitrie, care a mărturisit în Constantinopol,
în anul 1784, şi care de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Ioan Gură de Aur
Sfinte Părinte Ioane, trîmbiţă cu aur ferecată,
Tu omenirii milostivirea lui Dumnezeu O ai vestit.
Milostivire minunată, care şi pe cei mai păcătoşi îi cuprinde,
Milostivire minunată ce covîrşeşte lumina Soarelui,
Uimind pămîntul, şi tot crugul cel ceresc.
O, înfricoşată milostivire
Ce pogori de pe Golgota însîngerată,
De la Mîntuitorul Răstignit
Care iartă crimele omenirii
O, cutremurătoare milostivire, iertare şi slavă,
Milostivire pe care o cîntă îngerii
Şi care întreaga zidire adapă.
Doar Sfinţii cu adevărat o slăvesc pe aceasta,
Pe ea care vindecă de toată boala,
Pe ea, bucuria umililor,
Şi nebunie tuturor înţelepţilor acestei lumi.
Ea, vindecarea trufaşilor şi pedeapsa deşerţilor;
Ea, milostivirea lui Dumnezeu de care se bucură făptura;
Ea care îmbălsămează suflul pămîntului,
Ea care spală toate nelegiuirile lui.
Această milostivire mai înainte de Hristos Necunoscută,
Această veşnică lumină de la Hristos a răsărit.
O, învăţătorule a milostivirii lui Dumnezeu,
Sfinte Părinte Ioane Gură de Aur,
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu
Ca să dea iertare păcatelor noastre!
Si, a fost luat, cu rugaciuni si cu toata cuviinta; trupul nestricat al Sfantului de la Comane, la hotarele Armeniei, unde era ingropat, dupa 31 de ani de la moartea lui, si pus intr-un sicriu de aur. Pretutindeni, prin sate si prin orase, moastele Sfantului Ioan au fost petrecute cu cantari de psalmi, faclii aprinse si mireasma de tamaie. Iar cand au ajuns la Constantinopol, imparatui Teodosie insusi a ingenunchiat si s-a rugat cu lacrimi ca Sfantul sa ierte faradelegea mamei sale Eudoxia, care era pricina mortii omului lui Dumnezeu. Au pus apoi sfintele moaste in careta imparateasca si, ajungand la biserica Sfintilor Apostoli, le-au asezat acolo si toti credinciosii s-au rugat inaintea lor, cerand har si indurare de la Cel ce, prin viata si prin lucrarea Sfantului, ridicase pe omul lui Dumnezeu intre Sfintii cei mai alesi si mai bineplacuti Domnului. Si, savarsindu-se aceasta in ziua de 27 ianuarie, Biserica a hotarat ca aceasta zi sa se praznuiasca in tot anul, spre vesnica pomenire a acestui mare Pastor si invatator al crestinatatii intregi.
Cuvantul Sfantului Ioan Hrisostom, despre izgonirea sa, catre episcopul Chiriac, care, si el era izgonit.
De multe ori vedem marea aceasta ca se cutremura si ca se umfla tocmai din fundul adancului. Vedem si pe corabieri, care nemaiavand ce face, pentru covarsirea furtunii, stau cu mainile incrucisate pe genunchi si sunt incremeniti, nevazand nici cerul, nici pamantul, ci zacand jos in adancul corabiei, plang si se tanguiesc; asa se intampla acestea pe marea pe care o vedem. Asa si acum, asupra Bisericii lui Dumnezeu, mai mare furtuna este, valurile smt mai covarsitoare.
Ci, roaga-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu cu mestesug biruieste furtuna, ci numai cu porunca potoleste viforul. Iar, chiar de te-ai si rugat de multe ori si nu ti s-a ascultat cererea, nu te lenevi. De vreme ce, acest fel de obicei are Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, ingrijind, de mai inainte, mantuirea noastra. Ca, oare nu putea sa izbaveasca pe cei trei tineri, ca sa nu fie aruncati in cuptor ? Cu adevarat ar fi putut, insa nu i-a izbavit mai dinainte. Dar, canmd erau in robie si au fost dusi in tara barbarilor si erau departe de mostenirea parinteasca, si, numai dupa ce au fost aruncati in cuptor si erau deznadajduiti, din partea tuturor si nu le mai ramasese nimic altceva, atunci, i-a izbavit. Adica, atunci, adevaratul Dumnezeu, fara veste, a facut minunea si a risipit focul imprejurul cuptorului chaldeilor si, asa, cuptorul s-a prefacut in biserica. Si a chemat toata zidirea si pe ingeri si puterile si, aducandu-se toate impreuna, ziceau: "Binecuvantati toate lucrurile Domnului pe Domnul." Vezi, frate, cum rabdarea dreptilor a schimbat focul acela in roua ? Si a facut pe tiranul Nabucodonosor a trimite carti in toata lumea si sa zica: "Mare este Dumnezeui lui Sadrac, Mesac si Abed-Nego." Si vezi cata asprime a pus: "De va grai, zice, cineva cuvant rau contra lor, sa fie casa lor de jaf, si averea sa i se ia."
Nu te mahni, dar, frate Chiriac, ca eu, cand eram izgonit din Constantinopol, nu purtam de grija de nici una din acestea, ci ziceam in sinea mea: De-i este voia imparatesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma. Al Domnului este pamantul si plinirea lui. De va vrea sa ma taie cu fierastraul, sa o faca, am pilda pe Proorocul Isaia. De va vrea sa ma arunce in mare, imi voi aduce aminte de Proorocul Iona. De-i este voia sa ma bage in groapa, am pe Daniil aruncat in groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan, intaiul Mucenic, care a patimit aceasta. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Botezatorul Ioan. De va vrea sa-mi ia averea, de o am, sa o ia; ca gol am iesit din pantecele maicii mele, gol ma voi duce.
Pe mine ma invata si Apostolul, zicand: "Dumnezeu nu cauta la fata omului, ca, de as fi placut oamenilor, n-as fi sluga lui Hristos." Ma inarmeaza inca si David, zicand: "Grait-am marturiile Tale inaintea imparatilor si nu m-am rusinat". "Multe mestesugira asupra mea cei ce m-au urat, ci toate din invidie le-au facut." Stiu, cu adevarat, ca te intristezi, frate Chiriac, ca cei ce ne-au izgonit pe noi merg cu cinste prin targ si cu multime de oameni inarmati, care ii insotesc, dar nu-ti aduci aminte de bogatul si de Lazar, cine intru aceasta viata petrecea in scarba si apoi ce a dobandit fiecare ? Cat a vatamat pe Lazar saracia ? Au nu l-a dus ea pe dansul in sanul lui Avraam, ca pe un viteaz si un biruitor ? Si cat a folosit bogatul averea, celui ce era imbracat in porfira si vizon ? Cu adevarat, cu nimic. Pentru ca unde-i sunt sfetnicii, unde-i sunt capitanii, unde-i sunt prietenii, cei ce se hraneau la masa lui, si unde-i masa cea imparateasca ? Au nu-l duceau legat la mormant, ca pe un talhar ? Si-si ducea sufletul gol din lumea aceasta, strigand cu glasul uscat de sete: "Parinte Avraam, miluieste-ma si trimile pe Lazar sa-si ude varful degetului cu apa, sa-mi racoreasca limba, ca amar ma chinuiesc in vapaia aceasta," Ticalos bogat ! De ce-l numesti tata pe Avraam, a carui viata n-ai urmat-o ?
Acela pe tot omul l-a ospatat in casa lui, iar tu n-ai purtat grija de un singur sarac. Nu are drept oricine sa planga si sa se tanguiasca aici. Caci, cela ce a avut atata bogatie, n-are dreptul a dobandi o picatura de apa, si pentru ce eceasta ? Pentru ca, in iarna vietii acesteia, n-a semanat milostenie. A venit secerisul altei vieti si n-are ce secera. Si aceasta este o raduiala a Stapanului, ca a facut a fi alaturi chinul necuratilor si odihna dreptilor, ca sa se vada unii pe altii si sa se cunoasca. Deci, atunci, fiecare din mucenici isi va cunoaste pe tiranul sau, care l-a chinuit si, fiecare tiran va cunoaste pe mucenicul, pe care l-a muncit. Si acestea ce le zic nu sunt cuvinte ale mele; asculta ce graieste intelepciunea: "Atunci cu multa indrazneala va sta dreptul in preajma celor ce l-au trudit."
Si ca un calator ce umbla pe zaduf, aprinzandu-se de sete si nimereste o fantana buna, sau ca un flamand ce sade la o masa plina de toate bunatatile si este oprit de vreun puternic sa se atinga de bucatele ce stau pe masa, si aceasta le da mahnire si chin mare, celui insetat, ca nu-si poate stinge setea, si celui flamand, ca este oprit sa se indulceasca din bucate, in acest chip, si in ziua Judecatii, vor vedea pacatosii pe Sfinti bucurandu-se si nu vor putea sa se indulceasca din masa cea imparateasca. Ca, si pe Adam, vrand Dumnezeu sa-l pedepseasca, l-a facut sa lucreze pamantul in preajma Raiului, ca, privind locul cel dorit de unde iesise, sa aiba pururea durere in suflet. Si daca, frate Chiriac, nu ne intilnim aici, in viata aceasta, sa vorbim unul cu altul, insa acolo, in cealalta viata, nu va fi nimeni sa ne opreasca sa fim unii cu altii. Ci, inca atunci, vom si vedea pe cei ce ne-au izgonit, - ca si Lazar pe bogatul si mucenicii pe chinuitorii lor.
Deci, nu te mahni, iubite frate, ci adu-ti aminte de Proorocul Isaia ce zice: "batjocorirea oamenilor nu te teme si de ocara lor sa nu te biruiesti, ca precum se mananca lana de molii, asa vor fi manati. "Cugeta si la Domnul Hristos, Cel ce tine lumea in mana Sa, cum din scutece a fost izgonit si in pamantul egiptenilor a fost instrainat. Si pentru ce ? Pentru ca sa se faca chip si pilda noua, ca sa nu ne mahnim in incercari. Si sa-ti mai aduci aminte de patima Mantuitorului si cate ocari a suferit pentru noi, Stapanul a toate. Ca unii din iudei il numeau samaritean si bautor de vin. Altii, indracit si prooroc mincinos zicand: "Iata om mincinos si bautor de vin", si ca El: "cu domnul dracilor scoate pe draci." Si cate altele, inca. Cum L-au dus atunci, ca sa-L arunce in prapastie, este de mirare. Si-L scuipau in obraz, si-I dau palme; ca-L adapau cu fiere si-I bateau capul cu trestia si cu hlamida imparateasca, imbracandu-L si cu cununa de spini incununandu-L si-I, cadeau inainte batjocorindu-L si tot felul de batjocuri facandu-I, si cum il duceau caini aceia, mancatori de sange si Il trageau gol la patima. Si cum L-au parasit toti ucenicii Lui: ca unul s-a lepadat de Dansul, iar altul L-a vandut, iar ceilalti au fugit si sta singur gol in mijlocul poporului aceluia, de vreme ce era praznicul Pastelui, atunci, la care se adunasera toti. Si L-au rastignit ca pe un om rau, in mijlocul facatorilor de rele, si zacea neingropat, nici nu L-au pogorat de pe cruce, pana cand L-a cerut oarecine ca sa-l ingroape. Si cum au scornit defaimare rea asupra Lui, ca ucenicii Lui L-au furat si ca n-a inviat. Deci, iarasi, adu-ti aminte si de Apostoli, ca de pretutindenea erau goniti si prin ceilalti se ascundeau. Ca Pavel se ascundea la o femeie, ce vindea matasuri, si Petru, la Simon curelarul, ca nu aveau indrazneala la cei bogati. Iar, apoi, toate au fost cu inlesnire pentru ei. Intr-acelasi chip si tu frate, nu-ti face voia rea, desi acum treci prin cele de intristare. Ca pe urma vor veni cele inveselitoare. Auzit-am si de barfitorul acela, Arsachie, pe care l-a pus imparateasa patriarh in scaunul meu, si ca a prigonit pe fratii si fecioarele acelea, care n-au vrut sa aiba impartasanie cu dansul. Si multi dintr-insii, din dragoste pentru mine, prin temnite au murit. Lupul acela in chip de oaie, ce are numai infatisarea de episcop, dupa adevar, este un preadesfranat. Ca precum femeia careia ii traieste barbatul, de merge dupa altul, se cheama preadesfranata, asa si acesta preadesfranat este, nu trupeste, ci sufleteste, ca fiind eu viu, mi-a rapit scaunul.
Acestea, frate Chiriac scriem din Cucuz, unde a poruncit imparateasa de ne-a izgonit. Si multe scarbe m-au intampinat pe cale, dar nu le-am luat in seama. Iar cand am ajuns in tara Capadochiei si in Tauromenia, cete-cete de sfintii parinti ne intampinau. Inca si multime de monahii, varsand izvoare de lacrimi si plangand cu jale mare, ca ne vedeau ducandu-ne in surghiunire, ziceau intre ele: Mai de folos ar fi fost sa se ascunda soarele, decat sa taca gura lui Ioan. Aceste cuvinte m-au tulburat foarte si m-au scarbit mai mult, ca vedeam toti plangeau pentru mine. Iar pe celelalte, pe toate cate mi s-au intamplat, nu le-am luat in seama. Insa foarte bine ne-a primit episcopul cetatii, acesteia si multa dragoste a aratat catre noi, ca, de ar fi fost cu putinta si n-am fi pazit hotarul si canoanele, ne-ar fi dat si scaunul sau. Rogu-te, dar, si te poftesc, goneste de la tine plansul necazului tau si fa pomenire pentru noi catre Dumnezeu.
Intru aceasta zi, cuvant despre omul ce s-a tamaduit la mormantul Sfantului Ioan Gura de Aur, prin a sa pocainta.
Deci, acestea graindu-le acela, si mai multe decat acestea, tanguindu-se, cam pe la al saselea ceas, toti au iesit din cinstita biserica, si numai singur bolnavul a ramas si, cautand spre bolta acelei sfinte biserici, a vazut si chipul Domnului nostru Iisus Hristos si a inceput a grai catre Dansul asa: "De chipul tau Stapane, desi zugravit de maini omenesti, ma cutremur si ma tem. Dar cum eu, ticalosul, Te voi vedea pe Tine, infricosatul Judecator, cand vei veni sa judeci toate ? Gresit-am, Stapane, iarta-ma pe mine, ca n-am pazit poruncile Tale." Deci, acestea graindu-le acela, a inceput a-si marturisi pacatele sale spre Sfanta icoana. Iar, dupa ce, cu de-amanuntul, le-a spus pe toate, si-a mai adus aminte inca de alt pacat, pe care il facuse, si a inceput a zice: "L-am facut Stapane, insa nu indraznesc a-l spune, nu indraznesc iubitorule de oameni, nu indraznesc, Milostive." Deci, acestea zicandu-le el, a venit un glas de la Sfanta icoana, zicand: "Spune omule !" Iar dupa ce l-a spus si pe acela, a venit alt glas si i-a zis: "Iarta-ti-se tie pacatele tale !"
Iar dupa ce s-a pogorat acel glas infricosat, s-a sculat omul sanatos si a cazut cu fata la pamant, strigand cu glas mare si inaltand cantari de multumire lui Dumnezeu, Celui ce nu voieste moartea pacatosului, ci asteapta intoarcerea pocaintei si voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina. Deci, inchinandu-se chipului Mantuitorului Hristos si tamaduitorului mormant al purtatorului de Dumnezeu parintele Ioan Gura de Aur, s-a dus la casa sa si, cealalta vreme a vietii sale, a petrecut-o in curatenie si cu paza. Dumnezeului nostru slava !
Cugetare
Postul este o faptă foarte mare, dar iubirea una încă şi mai mare.
Prin post şi
prin rugăciune dracii se alungă, patimile se îmblînzesc, puterile
trupului se împacă, duhul se adună întru sine, dar prin iubire Dumnezeu
însuşi se sălăşluieşte în om. Însuşi Mîntuitorul a arătat însemnătatea postului, dar El a arătat că iubirea este cea mai dintîi poruncă.
În prima jumătate a veacului al XlX-lea în Ohrida stăpînea Ieladin Bei, un renegat al sultanului care stăpînea Ohrida cu de la sine putere. În acel timp în Biserică era Mitropolit Calinic. Chiar dacă erau de credinţe diferite, Ieladin şi Calinic erau prieteni buni care se vedeau deseori. S-a întîmplat că leladin Bei a condamnat la spînzurătoare douăzeci şi cinci de creştini, osîndă ce trebuia dusă la îndeplinire chiar în Sfînta şi Marea Vineri a Patimilor. Mitropolitul, tulburat, alergă la Ieladin şi-1 rugă cu lacrimi să cruţe vieţile acelea şi să le dea o pedeapsă mai uşoară. Aşa vorbind se apropie vremea prînzului şi beiul îl invită pe Mitropolit la masă, pentru care se pregătise miel. Dar Mitropolitul se scuză, zicînd că este post şi că nu poate să rămînă; şi se pregăti să plece. Beiul se întrista şi spuse: „Alege: sau prînzeşti cu mine şi mîntui pe cei douăzeci şi cinci de creştini ai tăi de moarte, sau nu prînzeşti cu mine şi vor muri din cauza ta de spînzurătoare”. Mitropolitul s-a însemnat cu semnul sfintei cruci şi a rămas la masa lui Ieladin, iar creştinii condamnaţi la spînzurătoare au scăpat cu viaţă.
Luare aminte
Să luăm aminte la Mîntuitorul Hristos, Arhiereul Cel Veşnic:
- La Arhiereul Care îi jertfeşte lui Dumnezeu toată viaţa Lui trăită pe pămînt;
- La Arhiereul Care îi jertfeşte lui Dumnezeu fiecare cuvînt, fiecare simţire, fiecare gînd, fiecare nevoinţă, fiecare lacrimă;
- La Hristos Arhiereul Cel Veşnic Care Se jertfeşte pe Sine însuşi lui Dumnezeu ca Om, pentru mîntuirea oamenilor.
Predică
Despre frica puţin credincioşilor – „Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?” (Matei 8:27)
Cu aceste cuvinte s-au întrebat apostolii
care, încă necunoscîndu-L deplin pe Stăpînul Hristos, văzînd cum ceartă
El vînturile şi marea şi face linişte deplină, au zis: „Cine este
Acesta că şi vînturile şi marea ascultă de El?”. Acesta este chiar Cel
Care a făcut vînturile şi marea. De aceea, de ce ne-am mira ca de o
minune că cele făcute de El Se supun Lui? Oare nu e toporul unealtă
supusă în mîinile celui care 1-a făcut pe el?
Săpînul nostru Hrisos a făcut toate numai cu cuvîntul şi de aceea toate se supun cuvîntului Lui.
Fraţilor, Cine este Acesta? Cine este El?
El este chiar Acela Care, mai înaite a ridicat vînturile şi le-a
liniştit şi Care a zbuciumat marea şi mai apoi a liniştit-o. Este
Acelaşi Care şi astăzi lucrează acestea. Ca om, El a stat înaintea
oamenilor şi a certat vîntul cel năprasnic şi marea cea înfuriată tocmai
ca să alunge frica din minţile confuze ale oamenilor care cred că
vîntul şi marea se înfurie din întîmplare sau din cauza vreunei puteri
rele; pentru ca să dea la iveală adevărul cel veşnic care spune că
Stăpînul zidirii este acela care porunceşte stihiilor după sfintă
Purtarea Sa de Grijă. Apostolii au întrebat: Cine este Acesta? O,
Sfinţilor Apostoli, el este Fiul lui Dumnezeu Cel fără de păcat al Cărui
Nume voi L-aţi propovăduit pînă la marginile lumii, vărsîndu-vă sîngele
pentru El, murind în schingiuiri pentru El, şi fiind ucişi pentru El
toată ziua, ca nişte miei de către haitele de lupi. Cine sînt haitele de
lupi? Lupii sînt aceia care cred că vînturile suflă de la sine pe faţa
pămîntului, şi că marea se înfurie şi se linişteşte de la sine, iar dacă
nu de la sine, atunci de la diavolul. O, Sfinţilor Apostoli, voi cei
care aţi întrebat şi care aţi aflat tot adevărul, şi tot adevărul lumii
1-aţi propovăduit, rugaţi-vă pentru noi ca şi pe noi să ne lumineze
acest adevăr.
O, Săpîne Doamne, Atotînţelepte şi
Atotputernice, ceartă vînturile păcatelor noastre şi furtuna necuratelor
şi netrebnicelor noastre patimi. Căci a Ta este slava şi mulţumirea în
veci, Amin!
