Luna ianuarie in 26 zile: Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Xenofont, a sotiei lui Maria si a fiilor lor Arcadie si Ioan (sec.VI)

    Acest preacuvios Xenofont era din Constantinopol, mare dregator al imparatiei si bogat in averile cele din afara. Dar era si mai bogat in avutiile cele dinlauntru, adica, in dreapta credinta si in milostenie la saraci. Sotia lui, Maria, ii urma intru toate, cautand sa placa lui Dumnezeu. Si aveau doi fii, Ioan si Arcadie. Voind ei ca fii lor sa le fie mostenitori, nu numai ai averilor, ci si ai vietii lor intelepte si placute lui Dumnezeu, au trimis la scoli pe amandoi feciorii, la cetatea Berit, din Fenicia, cetate vestita, in acea vreme, pentru invatatura bunelor deprinderi si pentru inalta ei scoala de intelepciune elineasca.
    Si, plutind cei doi fii spre Fenicia, s-a starnit deodata o groaznica furtuna pe mare si s-a sfaramat corabia cu dansii, incat nu se putea sti de a mai scapat cineva cu viata. Deci, de aceasta instiintandu-se, au purces si Xenofont, cu sotia sa, si s-au dus, ca sa-si caute feciorii. Si mult s-au minunat indureratii parinti, afland, dupa indelungata cautare, printre calugarii din Ierusalim, pe cei doi feciori ai lor. Ca, drept multumita pentru dumnezeiasca lor izbavire din valuri, cei doi feciori intrasera in manastire si se facusera calugari.
    Si multe lacrimi de bucurie au picurat, din ochii tuturor celor patru, parinti si feciori, din aceasta neasteptata regasire.
    Deci, mult fericindu-si feciorii, s-au facut monahi si Xenofont si sotia sa Maria si, mergand fiecare la manastirea sa, atata au sporit in bunatatile sufletului, si ei si fiii lor, incat s-au invrednicit ca si lucruri minunate a lucrat Dumnezeu printr-insii. Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi ! Amin.
 

Sinaxar 26 Ianuarie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea cuviosului nostru părinte Xenofont, a soţiei sale Maria şi a fiilor lor Arcadie şi Ioan.

Cuviosul Xenofont era din Constantinopol, om bogat pe dinafară, iar pe dinăuntru plin de cucernicie. Deci, şi-a trimis pe cei doi fii ai săi la Beirut în Fenicia, pentru deprinderea de bune obiceiuri şi pentru învăţătura de carte. Dar aflând că s-a nimicit corabia în care călătoreau fiii săi, a purces cu soţia să-i caute. Şi i-a găsit la Ierusalim, îmbrăcaţi în haine monahiceşti. Atunci s-a călugărit şi el cu soţia lui; şi atât au sporit în fapte bune încât s-au învrednicit a face şi minuni. Fiind plăcuţi până la sfârşit lui Dumnezeu, s-au mutat în locaşurile cereşti.

Tot în această zi, pomenirea cutremurului celui mare.

Acest cutremur s-a întâmplat la sfârşitul împărăţiei lui Teodosie cel Mic, fiul lui Arcadie şi al Eudoxiei, într-o zi de duminică, la două ceasuri din zi. Şi au căzut zidurile cetăţii şi multe case s-au surpat, mai ales de la intrarea Troadisienilor până la Poarta de Aramă cea cu patru uşi. Cutremurul a ţinut trei luni. Iar împăratul, făcând litanie cu tot soborul, zicea cu lacrimi: "Izbăveşte-ne, Doamne, de urgia Ta cea dreaptă, şi şterge păcatele noastre, prin pocăinţă, căci ai clătinat pământul şi l-ai cutremurat, pentru păcatele noastre, că să Te preaslăvim pe Tine, Bunule şi de oameni Iubitorule, Dumnezeul nostru".

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Simeon, numit cel bătrân.

Acesta, iubind din copilărie viaţa paşnică, s-a sălăşluit într-o crăpătură mică de stâncă, unde se hrănea numai cu buruieni. Deci, având dorinţă dumnezeiască, s-a dus la muntele Sinai. Şi intrând în peştera în care s-a ascuns odinioară Moise, a căzut cu faţa în jos şi a zăbovit aşa, şapte zile, în rugăciune, cu lacrimi, fără hrană, până a auzit glas dumnezeiesc poruncindu-i să se scoale şi să mănânce trei mere ce erau puse înaintea lui. Deci, sculându-se şi aflând merele, le-a mâncat cu osârdie. Apoi, coborându-se din munte şi zidind două mănăstiri, viaţa lui cea plină de osteneli a luat sfârşit, mai înainte săvârşind minuni mărite, spre slava lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Anania preotul, Petru temnicerul şi alţi şapte ostaşi care au fost cu dânşii.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui Maxim, ocârmuitorul Feniciei. La acesta fiind adus preotul Anania, a mărturisit pe Hristos şi a batjocorit pe idoli. Pentru aceasta a fost bătut cu toiege şi ars pe spate cu frigări înroşite, apoi a fost uns cu oţet şi cu saramură, pe părţile arse. Prin rugăciunea lui, el a zguduit templul idolilor şi idolii căzând, s-au zdrobit. Fiind închis, s-a împărtăşit de hrană dumnezeiască şi a adus la credinţa în Hristos pe păzitorul închisorii împreună cu şapte ostaşi paznici. Toţi aceştia, din porunca dregătorului, au fost chinuiţi cu tot felul de chinuri, iar mai târziu au fost înecaţi în mare, izbăvindu-se astfel de chinurile cele cumplite.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Amona, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gavriil, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea a doi mucenici din Frigia, care s-au săvârşit, fiind bătuţi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. 
 
 
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, pentru ca sa nu nadajduiasca omul in sine.     A venit, oarecand, un batran la alt parinte si, vorbind ei unul cu altul, a zis unul: "Eu am murit pentru lume." Si i-a raspuns lui celalalt batran : "Sa nu-ti pui nadejdea intru tine, pana ce vei iesi din trupul tau, ca daca tu zici, "am murit," apoi satana n-a murit; ci inca in toate ceasurile sa ne pazim pe noi insine cu dinadinsul. Ca precum un ostas sau un vanator, cand merg la lucrul lor, nu se inspaimanta, ci se nevoiesc, macar ca nu stiu daca vor fi raniti sau daca vor scapa si se vor mantui, asa se cade si monahului a se lupta cu dracii, dar sa nu-si puna nadejdea intru sine, ci la Dumnezeu sa-si puna toata nadejdea."
 

 
 
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre milostenie si plata ei.     Orice ai da la saraci, acelea in mainile lui Hristos le pui si nimeni nu poate sa le rapeasca din mainile Celui ce le-a luat, ci petrec acolo, multa roada facandu-se noua. Si, de vreme ce nici omul nu trece cu vederea, ci asemenea rasplatesle darul primit, apoi, cu cat mai mult inca Hristos, cum, oare, dupa luare, nu va rasplati ?
    Caci, iata, ce zice Solomon: "Cela ce miluieste pe saraci, imprumut da lui Dumnezeu." Dar vazut-ai, oare, ce lucru slavit de imprumutare ? Ca altul este cela ce ia si Altul se indatoreste si se pune chezas. Ca n-a zis, adica: "Cel ce miluieste pe sarac da lui Dumnezeu, si imprumut da lui Dumnezeu," ca, la rasplatire, sa nu ia numai al sau, ci impreuna cu al sau sa ia mai multa dobanda. De aceea si noi dam imprumut la aceia care ne dau mai multa dobanda, si inca pe cei avuti ii alegem si-i cautam, iar pe blandul si binecunoscatorul Dumnezeu, Care insutit rasplateste, Il parasim.
    Ca ce ne va da noua pantecele, care mistuieste multe, numai gunoi si stricaciune ? Sau ce ne da desarta marire ? Invidie si rautate. Sau ce, iubirea de desfatari ? Numai necazuri si desertaciuni. Apoi, ce ne da desfanarea ? Gheena si viermele cel neadormit. Iar celor bogati si nemilostivi ce li se cuvine ? Aici, cele ce sunt rele, iar dincolo, cele amare. Ca nemincinos este Cel ce a zis: "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si acestea toate se vor adauga voua." Deci, pentru ce nu ne ingrijim de milostenie, fratilor ? Cel ce miluieste pe saraci, zice, imprumut da lui Dumnezeu. Apoi, oare, imprumutul iei de la mine, Doamne, milostenia data la saraci ? Dar cand va fi mie, spune-mi, ma rog, vremea rasplatirii ?
    Cand va sedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale si va pune pe cei milostivi de-a dreapta Sa, iar pe cei rapitori si nemilostivi de-a stanga atunci va zice celor de-a dreapta Lui: "Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea gatita voua, de la intemeierea lumii." Pentru ce pricina oare ? De vreme ce, zice: "Am flamanzit si mi-ati dat de am mancat, am insetat si m-ati adapat, gol am fost si m-ati imbracat." Si pentru ce, Doamne, despre altele nu faci de loc pomenire, fara numai de milostenie ?" Nu voi judeca, zice, pe cei ce au gresit, ci pe cei ce nu s-au pocait. Nu osandesc pe cei bogati, ci pe cei nemilostivi si neomenia lor o mustru, pentru ca, avand un ajutor de mantuire ca acesta, adica milostenia, prin care tot pacatul se pierde, au trecut cu vederea o atat de mare facere de bine." Ca nu pentru aceasta ai luat averea, ca, adica, in mancari si in betii sa o cheltuiesti pe ea, ci ca sa o trimiti pe ea in cealalta lume, prin mainile saracilor, cheltuind-o in milostenie. Ca, au doar a ta este averea ce ai ? Nu este a ta, ci pentru saraci iti este data tie. Dintru ale Lui, iti porunceste tie Dumnezeu, ca sa dai. Chiar daca ar fi din ostenelile tale si pentru aceasta socotesti ca este a ta avutia, au doar, nu putea, Dumnezeu sa o ia pe ea de la tine ? Dar, iata, nu face aceasta, ca doar te-o face pe tine iubitor a da la saraci si printr-insii mostenitor al Imparatiei sa te faca. Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.