Icoana Maicii Domnului din Șuia-Smolensk
Această icoană a Maicii Domnului a fost pictată în șapte zile, timp în
care locuitorii orașului Șuia au postit, s-au împărtășit și s-au rugat
fierbinte Domnului și Maicii Sale.
Icoana Maicii Domnului din Șuia-Smolensk este prăznuită pe 28 martie, 28 iulie, 2 noiembrie și marți în Săptămâna Luminată.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Șuia-Smolensk a
fost zugrăvită în anii 1654-1655 în Parohia Învierea Domnului din
orașul Șuia.
În vremea aceea, orașul Șuia a fost lovit de o ciumă năprasnică.
Încrezându-se în mila lui Dumnezeu și în mijlocirea Maicii Sale, credincioșii
adunați la Biserica Învierii Domnului au comandat unui călugăr evlavios
o copie a icoanei Maicii Domnului din Smolensk. Icoana din Smolensk este cunoscută ca salvatoare a poporului rus de dușmani și nenorociri.
Această icoană a Maicii Domnului a fost
pictată în șapte zile, timp în care locuitorii orașului Șuia au postit,
s-au împărtășit și s-au rugat fierbinte Domnului și Maicii Sale.
Când a fost gata, preotul împreună cu credincioșii au purtat Icoana
Maicii Domnului în procesiune până la biserică, unde au așezat-o într-un
loc special amenajat. Din acel moment, ciuma a început să dispară, mai întâi în zona parohiei Învierea Domnului și mai apoi în tot orașul.
Înaintea Icoanei Maicii Domnului din Șuia-Smolensk au avut loc multe vindecări minunate, în special de bolile ochilor.
În anul 1831, epidemia de ciumă izbucnită în Șuia a disparut prin mijlocirea Maicii Domnului.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Achindin, Pegasius, Anempodistus, Aphthonius, Elpidephorus şi a celorlalţi împreună cu dânşii
Aceştia au fost cu toţii creştini persani
şi au luat mucenicia la anul 355, pe cînd împărat al perşilor era
Sapor. Primii trei au fost slujitori la curtea acestui împărat, iar
creştini erau doar în taină. Acuzaţi fiind şi aduşi înaintea judecăţii
împăratului, ei au fost întrebaţi de unde vin. Ei au răspuns: „Patria noastră şi viaţa este Preasfînta Treime, una şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt Domnul”.
Împăratul i-a supus torturilor celor mai bestiale, pe care sfinţii
le-au îndurat fără plînset, cîntînd psalmi cu buzele şi înălţînd
rugăciune Domnului. În timpul întemniţării şi torturării lor, la ei s-au
coborît de multe ori îngeri ai lui Dumnezeu şi o dată însuşi Domnul şi
Stăpînul lisus Hristos, în chipul unui bărbat cu faţa luminoasă ca
soarele. Văzînd cum prin minunea aceasta plumbul topit nu poate face
nici un rău mucenicilor, Aftonie, unul dintre torţionari, a crezut în
Hristos şi a strigat cu glas mare: „Mare este Dumnezeul creştinilor!”.
Pentru aceasta el a fost omorît pe loc, împreună cu mulţi alţii care şi
ei au văzut minunea şi au crezut. Apoi împăratul a poruncit ca
Achindin, Pegasius şi Anempodistus să fie cusuţi în piei de animale şi
aruncaţi în mare. Dar Sfîntul Aftonie s-a arătat din cealaltă lume,
fiind însoţit de trei îngeri luminoşi, i-a apucat pe cei aruncaţi, i-a
dus la ţărm uscat şi le-a dat drumul. Elpidifor a fost unul dintre
nobilii de la curtea împăratului. Dînd pe faţă că şi el este creştin şi
înfierîndu-1 pe împărat pentru uciderea şi măcelărirea nevinovaţilor, el
a fost osîndit imediat la moarte de împărat, prin decapitare. Împreună
cu nobilul Elpidifor au mai fost ucişi atunci şapte mii de creştini
persani. Atunci acei trei mucenici dintîi, Achindin, Pegasius şi
Anempodistus, au fost aruncaţi într-un cuptor de foc împreună cu
douăzeci şi opt de soldaţi şi cu mama împăratului, care şi aceia
crezuseră în Hristos. Astfel şi-au dat aceşti sfinţi mucenici sufletele
lor drepte în mîna lui Dumnezeu, strămutîndu-se la fericitele locaşuri.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Marcian din Cyr
El a fost din cetatea Cyrului, care se
afla în Siria. El a fost vestit prin marea familie din care se trăgea,
precum şi prin neasemănata lui frumuseţe fizică. Dar el a lepădat toate pentru dragostea lui Hristos şi s-a retras în pustia din Halkis ca să trăiască ca un zăvorât. El a fost contemporanul marelui Patriarh Flavian al Antiohiei şi al împăraţilor Constanţiu şi Valens. El
lumină de candelă la coliba lui nu a avut nicicînd, ci lumină cerească
îi lumina lui literele Sfintei Scripturi şi Psaltirii ce le avea cu
dînsul. El a fost mare făcător de minuni şi în timpul vieţii şi
după fericita lui adormire. Mai înainte de moarte el a poruncit
ucenicului lui, Eusebius, să îi ascundă trupul şi să îl îngroape într-un
loc neştiut, pentru că se dusese vestea peste tot despre el şi mulţi
doreau ca Sfîntul Marcian să fie îngropat în cetăţile lor. El s-a
săvîrşit către Domnul cu pace la anul 387.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Victorin, Episcopul Patav-ului
Mulţi zic că Sfîntul Victorin acesta a fost de neam sloven. Fericitul Ieronim îl laudă pentru marea lui învăţătură şi evlavie.
El cunoştea însă greceşte mai bine decît latineşte. El a scris minunate
tîlcuiri la cărţile Noului şi Vechiului Testament. El a luat mucenicia
pentru mărturisirea credinţei creştine a lui Hristos la anul 303.
Arhimandritul Gavriil Ivireanul – mărturisitor al credinţei şi nebun pentru Hristos
(26 august 1929, Tbilisi – † 2 noiembrie 1995, Mănăstirea Mtskheta)
Părintele Gavriil Georgianul este un exemplu de totală neadaptare la sistemul comunist, în care regăsim lucrate laolaltă toate cele trei soluţii steinhardtiene:
1. Soluţia Soljeniţîn Eşti mort. Iar pe cel mort nu-l mai poţi ameninţa cu nimic, nu-l mai poţi atrage, îmbrobodi, şantaja, amăgi. Cel mort nu mai are ce păstra, redobândi, nu mai are pe ce-şi vinde liniştea şi sufletul! El nu va face nici o cedare, nici un compromis pentru că nu mai are ce pierde. Hotărârea de a fi mort se cere însă să fie definitivă.
2. Soluţia Zinoviev Totală neadaptare la sistem. E cel ce nu are domiciliu stabil, nu are acte în regulă, nu e în câmpul muncii. Trăieşte de azi pe mâine, din te miri ce, din ce pică. E îmbrăcat în zdrenţe, munceşte pe ici, pe colo, ca o „haimana”. Dar e slobod la gură şi spune adevăruri pe care alţii nu-şi pot îngădui nici să le gândească. Habar nu are de zgardă. E liber!
3. Soluţia Churchill – Bucovski În prezenţa tiraniei şi a primejdiilor, scoţi din acestea pofta nebună de a trăi şi a lupta. Bucovski e convocat la sediul KGB pentru anchetă. Toată noaptea nu poate închide un ochi, dar nu de teamă ori îngrijorare, ci de nerăbdare! De nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra în ei ca un tanc!
Temeiul său lăuntric, piatra pe care sufletul său a stat a fost Hristos, pe Care L-a iubit mai mult decât pe sine, mai mult decât lumea aceasta. Părintele Gavriil a iubit adevărul, iar adevărul l-a făcut liber. Preţul libertăţii în duh a fost însă moartea acceptată de bună voie, condiţia de cerşetor, nebunia.
Monahul Gavriil a fost tuns în monahism în anul 1955, în plin regim comunist. Viaţa călugărească şi-a petrecut-o vreme de patruzeci de ani prin cimitire, închisori, ori internat în sanatoriile pentru nebuni. A cerşit vreme de cincisprezece ani, umilit, batjocorit şi dispreţuit de oameni.
„Nebunia” lui a început pe 1 mai 1965. În acea solemnă zi a comuniştilor, în piaţa centrală din Tbilisi – capitala Georgiei – se desfăşura o mare adunare, fiind de faţă reprezentanţii puterii de stat. În spatele lor, pe o faţadă a clădirii, întinzându-se pe mai multe etaje, atârnau afişe uriaşe cu conducătorii partidului, Stalin şi Lenin. La un moment dat, în toiul manifestaţiei, când întreaga piaţă era ticsită de oameni şi un membru al conducerii îşi ţinea discursul, portretul lui Stalin, care avea vreo doisprezece metri, a fost cuprins de flăcări. Ce se întâmplase? Reuşind să ajungă la intrarea de la etajul întâi al clădirii guvernului, monahul Gavriil deschisese o fereastră, turnase benzină pe spatele portretelor şi le dăduse foc. Portretul lui Lenin a ars şi el foarte curând. Întreaga piaţă a fost cuprinsă de spaimă; mulţimea încremenise de frică şi pretutindeni se aşternuse liniştea. În timp ce chipurile conducătorilor ardeau în flăcări, părintele Gavriil rostea de la o fereastră a etajului doi aceste cuvinte:
„Domnul a spus: să nu-ţi faci idoli sau chipuri cioplite… Să nu ai alţi dumnezei! Oameni buni, veniţi-vă în fire! Cei ce au vieţuit pe aceste pământuri au fost dintotdeauna creştini. Aşadar, voi de ce vă închinaţi idolilor? Toată slava se cuvine numai lui Dumnezeu! Iisus Hristos a murit şi a treia zi iarăşi a înviat… Dar idolii voştri nu vor mai învia niciodată. Chiar din timpul vieţii lor ei erau morţi…”
E de neînţeles cum de l-au lăsat să mai rostească vreo frază! L-au dat jos însă destul de repede, aducând nişte maşini de pompieri, cărora le-au înălţat scările. Pe urmă mulţimea s-a năpustit asupra lui, rupând toate cordoanele de protecţie… L-au lovit cu picioarele, cu paturile puştilor, l-au bătut cu furtunurile pompierilor, strigând: „Lăsaţi-mă pe mine să-l termin pe păduchele ăsta!”… Fiecare voia să-l calce în picioare pe „duşmanul poporului”, ca să-şi arate zelul. Pompierii l-au scos cu greu din ghearele mulţimii.
Motivul pentru care nu l-au împuşcat imediat a fost că, atunci când l-au târât, arăta deja ca un cadavru: faţa nu i se mai cunoştea şi întreg trupul îi era plin de sânge. Avea o fractură pe craniu şi alte şaptesprezece oase rupte. O lună de zile a zăcut aproape inconştient. După mai mulţi ani, l-au eliberat din închisoare.
A locuit apoi o vreme la mama sa, eliberându-i-se un certificat de alienat mintal. Nimeni nu-l primea în casă pentru vreo muncă sau vreun câştig; toţi îl cunoşteau şi se temeau de el. Nici el, nici mama sa nu puteau ieşi afară în timpul zilei; dacă ieşeau, vecinii asmuţeau câinii pe ei. Mulţi ani la rând a fost văzut pe treptele unei biserici, stând cu mâna întinsă. Monahul Gavriil a petrecut multă vreme în felul acesta, fiind respins, părăsit şi urât de oameni. În taină se retrăgea într-o mică grotă pe care şi-o săpase într-o stâncă şi acolo se ruga cu lacrimi. În acea perioadă în care bisericile erau distruse, iar oamenilor le era teamă să comunice unii cu alţii, Părintele Gavriil a construit în propria curte o biserică cu patru cupole. Ea a fost distrusă de mai multe ori, dar Părintele Gavriil o reconstruia de fiecare dată, cu mai mare râvnă.
După ce vremea prigonirii credincioşilor a încetat, foarte mulţi oameni au început să-l caute pe Părintele Gavriil pentru îndrumare duhovnicească. El a devenit părintele duhovnicesc al multora şi povăţuitorul unei întregi mănăstiri de maici. În ultimii ani s-a nevoit la Mănăstirea Mtskheta, unde a fost făcut arhimandrit şi unde a şi fost înmormântat. Înainte de moarte, fiind bolnav, i s-a recoltat sânge pentru analize. Acest sânge a rămas nestricat… Toate prigonirile şi durerile prin care a trecut i-au deschis porţile către vederea celor duhovniceşti. În suferinţa lui pentru adevăr, Dumnezeul adevărului S-a proslăvit şi odihnit întru el. Chipul Părintelui Gavriil dovedea cu limpezime tuturor că Hristos sălăşluia în inima sa mult pătimitoare.
„Tot ceea ce e rău în om e doar accidental. Nu dispreţuiţi pe nimeni, chiar dacă vedeţi oameni agitaţi, indecenţi, beţi sau înjurând într-un limbaj murdar. Chipul lui Dumnezeu se păstrează chiar şi în ei, însă la un nivel poate prea profund, de care ei înşişi nu sunt conştienţi. E normal ca vrăjmaşul să vrea să pângărească acest chip şi să-l acopere cu murdării. Nu e deloc uşor să vezi chipul lui Dumnezeu în cei care te ocărăsc şi care se manifestă ca niște fiare. Dar cu atât mai mult trebuie compătimiţi, fiindcă sufletul lor e desfigurat, poate fără a mai putea fi refăcut vreodată, sfârşind în chinuri veşnice… Cât de greu e acest lucru: să-şi iubească cineva vrăjmaşii!” (Arhimandritul Gavriil)
Au fost descoperite moaștele Sfântului Gavriil Mărturisitorul, cel Nebun pentru Hristos
Mii de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Samtravo (Georgia) pentru a
asista la descoperirea sfintelor moaște și pentru a se închina
Sfântului Gavriil, în curtea mănăstirii fiind permisă doar intrarea
persoanelor autorizate. De asemenea la mormântul sfântului a fost
interzis accesul mass-media.
Pe 22 februarie 2014, conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe a Georgiei, moaștele Sfântului Gavriil Mărturisitorul, cel
Nebun pentru Hristos au fost descoperite și mutate din curtea Mănăstirii
Samtravo (mănăstirea de maici cu hramul Schimbarea la Față a Domnului),
în Catedrala Svetitskhoveli (Mtskheta, Georgia).
Mii de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Samtravo pentru a asista
la descoperirea sfintelor moaște și pentru a se închina Sfântului
Gavriil, în curtea mănăstirii fiind permisă doar intrarea persoanelor
autorizate. De asemenea la mormântul sfântului a fost interzis accesul
mass-media.
În mijlocul zilei, într-un mod foarte organizat și cu ajutorul
soldaților, moaștele sfântului au fost purtate în procesiune până la
Catedrala Svetitskhoveli, unde au fost așezate spre închinare.
Patriarhul Georgiei, însoțit de membrii Sfântului Sinod s-a închinat
deja la moaștele Sfântului Gavriil, ce sunt așezate într-o raclă de
lemn.
Pe drumul de la Mănăstirea Samtravo până la Catedrala Svetitskhoveli,
sfintele moaște au fost înconjurate de un cordon format din soldați.
Racla cu sfintele moaște a fost purtată de tinerii din „Mișcarea
Davitianni”.
Pe 24 februarie, sfintele moaște ale Sfântului Gavriil au fost mutate
în Catedrala Sfânta Treime din Tibilisi, unde au fost așezate spre
închinare timp de o săptămână, conform informațiilor oferite de Biroul
de presă al Bisericii Ortodoxe Georgiene.
Arhimandritul Gavriil (Urgebadze) a fost canonizat la data de 21 decembrie 2012,
de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei, fiind trecut
în Aghiologhionul Bisericii Ortodoxe din Georgia cu numele: „Sfântului Gavriil Mărturisitorul, cel Nebun pentru Hristos” şi având ca dată de prăznuire 2 noiembrie.
Sfântul Gavriil (cu numele de botez Goderdzi V. Urgebadze) s-a
născut pe 26 august 1929 în Tbilisi. În anul 1955 Goderdzi a primit
schima monahală, luând numele de Gavriil. La 1 mai 1965, părintele
Gavriil a fost arestat de KGB pentru „activități anti-sovietice”. În
închisoare a suportat torturile prelungite la care a fost supus. În
ultimii ani ai vieții sale, Arhimandritul Gavriil a devenit o persoană
foarte respectată și iubită în Georgia, fiind vizitat zilnic de
credincioși din toată țara. Foarte mulţi dintre ei s-au vindecat ca
urmare a rugăciunilor lui. Stareţul Gavriil a adormit în Domnul pe 2
noiembrie 1995 şi a fost înmormântat (înfășurat într-o pânză și așezat
pe o scândură) în curtea Mănăstirii Samtravo. La mormântul cuviosului
s-au săvârșit multe vindecări miraculoase.
Sinaxar 2 Noiembrie
În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea nevointei Sfintilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor si Anempodist.
Acesti
sfinti erau din pamântul Persiei, fiind mai de frunte si mai de cinste
lânga Sapor II (339-379), regele persilor, si erau întariti în dreapta
credinta. Dar fiind prinsi, au fost batuti si chinuiti. Dar începând
regele sa huleasca pe Hris-tos, sfintii l-au facut mut si apoi i-au
dezlegat din nou gura. Apoi i-au întins pe paturi de fier arse în foc,
dar pogorându-se ploaia a stins focul. Iar ei prin rugaciuni au surpat
jos idolul lui Die. Pentru aceea i-au supus la felurite chinuri si din
multe iesind nevatamati au pricinuit îmbratisarea credintei în Hristos
de catre multi, care pentru aceasta au fost ucisi. Acestia erau ostasi în Sevastia, pe vremea împaratului Lichiniu. Si fiind cercetati de capetenia orasului Auxanie si de Marcel ducele si de Marcu Agricolau si supunându-se la chinuri nebiruite, au fost dati focului, în care si-au dat sufletele lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Chiriachi, Domnina si Doamna, care de sabie s-au savârsit.
Acest cuvios parinte Marcian era de loc din Cir. Si lasându-si
patria si stralucirea neamului sau, s-a dus în mijlocul pustiei si
acolo, facându-si o chilioara atât de mica încât sa-i acopere numai
trupul, s-a închis în ea purtând haine de par de capra. Iar hrana sa
era în toata seara douazeci si patru de dramuri de pâine. Bea înca si
apa atât de putina încât numai sa traiasca. Si dupa ce a trecut câtva
timp, a câstigat doi ucenici: pe Eusebie, care a si ramas mostenitor al
colibei sale, si pe Agapitos, care aceasta îngereasca petrecere a
sadit-o de al doilea la Apamia. Caci si acesti doi si-au facut mici
colibe si se linisteau în ele. Cuviosul Marcian, închis fiind pururea,
n-a folosit niciodata sfesnic, ci lumina dumnezeiasca îi stralucea lui
în timpul noptii si-i arata alcatuirea literelor, încât vedea si citea,
caci avea cu sine si o mica Psaltire. Dar odata a iesit din pustiul din
jur un balaur mare, care îngrozea pe sihastrii cei împreuna cu sfântul
ca va pricinui moarte si stricaciune. Iar sfântul cu degetul a
însemnat cruce peste balaur, iar cu gura a suflat spre el, si asa cum
paiele ce ramân în tarina dupa secera sunt topite de foc, asemenea si
balaurul acela degrab în mai multe bucati s-a sfarâmat. Odata au venit
la el Flavian episcopul Antiohiei si episcopul Cirului si alti episcopi
si însemnati barbati si cuvântatori care, punându-i lui înainte multe
ziceri din dumnezeiasca Scriptura, îl rugau sa iasa afara din chilie,
pentru folosul fratilor. Iar sfântul nici a le auzi acestea n-a
suferit, ci a ramas în chilie închis. Acesta a întors pe multi din
felurite eresuri la adevarata credinta. Odata, sora sfântului cea dupa trup, luând din cetatea Cirului unele bucate potrivite pentru acest fel de pustnic, si luând împreuna si pe fiul ei, s-au dus la cuviosul. Iar el pe sora sa n-a voit sa o vada, iar pe fiul ei si nepotul sau la primit cu bucurie, fara sa primeasca de la ea vreun dar. Iar nepotul sau cu staruinta îl ruga ca sa primeasca cele ce-i adusese maica-sa. Dar cuviosul l-a întrebat: "Când ati venit catre mine, câte mânastiri si colibe pustnicesti ati trecut? Si carora ati dat din darurile voastre?" Iar nepotul i-a raspuns ca nimanui nu au dat nimic. Atunci cuviosul i-a zis: "Mergeti înapoi având cu voi cele ce mie ati adus. Caci pentru fireasca rudenie, si nu pentru dragostea si apropierea cea catre Dumnezeu ati adus mie acestea". Minunatul acesta Marcian a stat catre toti mare si vestit nu numai la cei de aproape cu locuinta fiind dorit, ci si la cei mai de departe. Si fiindca a aflat ca multi se luptau si se certau ca sa ia trupul sau dupa moarte si îsi gatisera si lazi si sicrie, ca sa-l puna pe el si zidisera chiar biserici în numele lui, a jurat pe întâiul sau ucenic ca sa ascunda dupa moarte trupul sau în loc tainic, departe de chilia sa; si acestea rânduindu-le s-a mutat catre Domnul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Deci, au fost parati acestia trei la imparatul, nu numai ca ei cred in Cel Rastignit, dar si ca, in ascuns, pe multi altii ii vatama cu aceeasi invatatura. Drept aceea, prigonitorii spargand usile casei, unde erau adunati Sfintii, la rugaciune, i-au prins si, legandu-i i-au adus in fata imparatului. Si, marturisind credinta, au fost dati la chinuri. Au fost batuti cu toiege ghimpoase, spanzurati si arsi pe coaste cu faclii aprinse si i-au intins pe paturi de fier arse in foc. Ci Sfintii, prin rugaciune, au surpat jos pe un idol de seama al persilor. Au fost bagati apoi in caldari cu smoala si cu plumb topit in clocot si aruncati in mare. Si din toate, ramanand nevatamati, Sfintii au adus la credinta si pe alti curteni, de seama, ca Aftonie si Elpidifor, acesta fiind cel dintai din sfatul imparatului, cat, proslavind ei pe Hristos, li s-au taiat capetele, impreuna cu alti sapte mii, in frunte cu maica imparatului insusi.
Asemenea Achindin, Pigasie si Anempodist, fiind aruncati intr-o groapa cu fiare si ramanand nevatamati, au fost inchisi intr-un cuptor ars in foc si asa si-au luat sfarsitul nevointei lor.
Întru aceastã zi, cuvânt despre Ava Serapion, cum a mântuit o desfrânatã.
Deci, a luat-o pe ea si a dat-o la o manastire de maici si a zis el catre egumena: "Primeste pe sora aceasta si sa nu pui asupra ei canon, ci pe cat va voi ea si sa nu o superi pe dansa". Iar ea petrecand acolo, dupa putine zile, a zis: "Sunt pacatoasa, si voi sa mananc o data pe zi". Mai apoi, iarasi a zis: "O data la doua zile voi sa mananc, de vreme ce mult am pacatuit, si printr-o fereastra dati-mi mie sa mananc. Si lucru de mana dati-mi sa lucrez". Si asa, pocaindu-se, a placut Domnului si mantuindu-se, a adormit in Domnul.
Întru aceastã zi, cuvânt al lui Evagrie Monahul, despre mincinosi.
Sunt insa trei osebiri si feluri de minciuna. Este minciuna de gand, este cel ce minte cu cuvantul, este inca si cela ce si cu viata lui minte. Cela ce minte, din gandul sau este cel ce primeste pareri. De vede pe cineva graind cu fratele sau, gandeste si zice: "De mine graiesc". Iar de vor lasa vorba, iarasi gandeste: "Pentru mine au lasat vorba". Si toate le minte cu gandul. Inca si la clevetiri gandeste, de bataie, de osandire, de a face razboi. Ca nu poate pomul rau sa faca roade bune. Iar daca voiesti cu adevarat a te indrepta pe tine, pune incepatura de pocainta si nu te tulbura. Dumnezeului nostru slava, acum si puterea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Achindin, Pegasius, Anempodist, Aftonie şi Elpidifor
Achindin martirul şi Pegasie cu dînsul,
Viteazul Anempodist cu Aftonie
Lângă el,
Iar cu ei toţi blîndul prinţ Elpidifor,
Ca nişte miei fără de glas pentru Hristos s-au jertfit.
Ei robi aleşi s-au arătat ai Treimii Preasfinte,
Şi-ntr-a lui Sapor faţă au mărturisit pe Hristos.
Lor praznic luminat le-a fost mucenicia,
Căci pre Hristos au iubit mai mult decît multe bogăţii.
Hristos le-a fost mai scump decît sceptre de rege,
Mai scump decît cinstea, decît însăşi viaţa lor.
Bogăţiile lumii ei le-au jertfit pentru Domnul,
Şi s-au jertfit şi pe ei pentru dragostea Lui.
Ei scuipaţi au fost, dar strălucit-au mai tare,
La pămînt au căzut dar s-au înălţat la cer.
Ei sîngele şi-au vărsat pentru Biserica luptătoare,
Şi-n cea triumfătoare au zidit sufletul lor.
Ei neţărmurit iubesc creştina rasă,
Şi pentru ea se roagă lui Hristos înviat.
Ei se roagă Lui Biserica pe pămînt să păzească,
La Biruinţa finală să o ducă pe Ea.
Cugetare
Oare cum va putea cineva care calcă porunca iubirii de părinţi să se înalţe pînă la iubirea duşmanilor, care şi aceasta este poruncă?
Dragostea şi cinstirea părinţilor – iată prima şi adevărata şcoală a iubirii. Fără această şcoală, nimeni nu poate înainta nicăieri.
Ţarul sîrbilor Dragutin s-a ridicat cu aramtă împotriva tatălui lui pentru că a voit să şadă samavolnic pe tronul patern. Dar s-a întîmplat că mai tîrziu el şi-a rupt cumplit piciorul, iar accidentul acesta i-a trezit remuşcări care nu 1-au mai părăsit pînă la moarte. Din această pricină Dragutin s-a retras de la tron în favoarea fratelui lui, Milutin, şi a început să facă milostenii peste milostenii, să înalţe biserici, şi să facă mulţime de alte fapte bune. În afară de aceasta, în ascuns şi neştiut de nimeni el ducea viaţă de asceză călugărească. Pe trupul gol el era încins cu o cingătoare împletită din trestii, iar pe sub hainele regale purta sac. El noaptea se ruga în taină, într-un mormînt săpat în ascuns. Acest rege şi-a luat asupra lui aceste aspre penitenţe numai şi numai spre a fi iertat de Dumnezeu pentru păcatul de a se fi ridicat împotriva tatălui lui, iar Dumnezeu 1-a iertat.
Mulţi sfinţi mucenici i-au primit cu
cinste şi cu ospitalitate pe cei care ştiau că sînt trimişi să îi ucidă,
iar în ascuns îşi pregăteau cum se cuvine pentru martiriu sufletele
lor. Oare nu este aceasta dovadă zdrobitoare de iubire faţă de vrăjmaşi,
şi încă vrăjmaşii de moarte? Pe cînd îi tortura bestial pe sfinţii
mucenici mai sus pomeniţi, regele persan Sapor a înnebunit şi a muţit,
începînd să-şi calce în picioare hlamida şi să-şi sfîşie faţa cu
unghiile, văzînd că nu mai poate vorbi. Văzîndu-1 pe torţionarul său
într-un asemenea cumplit chin, Sfîntului Achindin
i s-a făcut milă, a lăcrimat, şi s-a rugat Domnului pentru nenorocitul
rege, zicînd: „Întru Numele Domnului Dumnezeu lisus Hristos, grăieşte!”.
Atunci pe dată limba regelui s-a dezlegat şi el a grăit. Iată aici pildă de iubire faţă de duşmani!
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata putere a cuvintelor Sfinţilor Apostoli (Fapte 16):
- La cum o anume slujnică avea duh pitonicesc [ghicitoresc] şi striga în urma lui Pavel şi a lui Sila;
- La cum Pavel s-a întors şi a zis duhului: „În Numele lui lisus Hristos, îţi poruncesc să ieşi din ea!”;
- La cum duhul în acel ceas a ieşit.
Predică
Despre voia lui Dumnezeu ca toţi creştinii să fie sfinţi
– „Precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să
fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui” (Efeseni 1: 4).
Doar Sfânta Biserică Ortodoxă creştină
învaţă şi demonstrează că mai întîi a fost un plan de facere a lumii şi
numai după aceea s-a creat lumea. Acel plan a fost de la început în
Înţelepciunea, Voinţa şi Puterea lui Dumnezeu. Iar noi creştinii, ca
Biserică vie a lui Dumnezeu, sîntem parte din acest plan. Potrivit acestui plan, Dumnezeu ne-a ales pe noi mai înainte de întemeierea lumii spre a fi întru sfinţenie, dreptate şi iubire.
Dumnezeu ne-a ales pe noi de mai înainte şi ne-a înfiat Lui-Și prin
Acela Care este Stăpînul şi Domnul lisus Hristos, Fiul Lui Unul Născut. În
afară de Domnul Dumnezeu lisus Hristos omul nu are nici un fel de altă
legătură sau rudenie cu Dumnezeu, şi acesta este motivul pentru care s-a
şi făcut prin Domnul Hristos înfierea noastră. El ne-a ales pe
noi Biserică vie şi sfîntă după „buna socotinţă a voii Sale” (Efeseni 1:
5), aşa cum odinioară 1-a ales pe poporul lui Israel dintre neamurile
pămîntului.
Să nu îndrăznească cineva a zice că această alegere desfiinţează libera voie a omului, pentru că iată: din această pricină nici cel născut creştin nu are vreun merit pentru că s-a născut creştin, precum nici cel născut păgîn nu este vinovat din pricina aceasta!
A interpreta astfel cuvintele Sfîntului Apostol Pavel este o eroare gravă.
Căci iată, Dumnezeu însuşi 1-a ales pe poporul lui Israel după buna
socotinţă a voii Sale, şi unii dintre ei au pierit, iar alţii s-au
mîntuit. La fel a ales El şi Sfîntă Biserica Lui, chemînd în Ea toate
popoarele şi seminţiile pămîntului. Dar
mîntuirea tuturor acestora nu depinde numai de chemarea lui Dumnezeu —
adresată tuturor — ci ea depinde şi de voinţa şi efortul omului, de
felul răspunsului pe care îl dă el în faţa acestei chemări.
O, Stăpîne Atotveşnice Doamne, Cela
Ce eşti Ziditorul nostru, Carele ne ai ales pre noi spre mîntuire mai
înainte chiar de a fi noi pe pămînt, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre
noi! Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
