• Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe [şi Preaînţelepte] Ecaterina
Ea a fost fiica Regelui Constus [sic].
După moartea tatălui ei, ea a locuit cu mama ei la Alexandria. Fiind în
taină creştină, maica a adus-o pe fiică la Hristos, prin intermediul
părintelui ei duhovnic. Ecaterina a primit
în timpul unei vedenii inel de la Mîntuitorul Hristos însuşi, ca semn că
Ecaterina s-a făcut logodnica Lui. Acest inel se află în degetul
Sfintei şi în ziua de azi. Sfînta Ecaterina a fost covîrşită cu mari daruri de la Dumnezeu. Primind
o educaţie foarte aleasă şi înaltă, ea a stăpînit toată filosofia
elina, desăvîrşit arta retoricii, logica şi ştiinţa medicală. Pe
lîngă acestea, ea era de o frumuseţe fizică fără seamăn. Venind la
Alexandria nelegiuitul Maxenţius şi poruncind tuturor să îi urmeze lui
în aducerea de necurate jertfe idolilor, Ecaternina i-a ieşit înainte şi
i-a arătat cu îndrăzneală toate erorile idolatriei. Împăratul,
văzînd că nu poate face faţă nici pe departe marii ştiinţe,
înţelepciuni şi elocinţe a Ecaterinei, a convocat cincizeci dintre cei
mai înţelepţi filosofi şi retori spre a intra cu ea în dispută
filosofică şi logică în problemele credinţei, a o birui şi a o face
astfel de ruşine. Dar Ecaterina a fost aceea care a repurtat victoria în
dezbateri asupra celor cincizeci de filosofi de elită [cu toţii
bărbaţi], făcîndu-i astfel ea pe ei de ruşine înaintea tuturor.
Nebun de furie, împăratul a poruncit ca toţi cei cincizeci de filosofi
să fie arşi de vii. Rugîndu-se cu inima Sfînta Ecaterina, toţi cei
cincizeci s-au mărturisit creştini şi au slăvit Numele lui Hristos mai
înainte de a fi omorîţi. Fiind aruncată în temniţă, Sfînta Ecaterina 1-a
convertit la Hristos pe comandantul gărzii imperiale, Porfirie,
împreună cu două sute de soldaţi. Ea de asemenea a adus-o la adevărul
credinţei pe însăşi împărăteasa Augusta-Vasilissa, soţia lui Maxenţiu.
Ei cu toţii au luat pentru aceasta sîngeroasa mucenicie, în timpul
bestialelor torturi, Sfintei Ecaterina i s-a arătat îngerul lui
Dumnezeu, care a sfărîmat roata pe care era trasă. După aceasta însuşi
Domnul Hristos S-a arătat Sfintei Muceniţe şi a mîngîiat-o. După
schingiuiri bestiale Sfînta Mare Muceniţă Ecaterina a fost omorîtă prin
decapitare, în vîrstă fiind de optsprezece ani. Martiriul s-a petrecut
în douăzeci şi patru de zile ale lunii noiembrie, din anul 310. Din
trupul ei a curs lapte în loc de sînge. Sfintele ei moaşte făcătoare de minuni odihnesc la Muntele Sinai.
• Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mercurie
În armata împăratului Decius care a bătut
la un moment dat război cu barbarii s-a aflat şi un comandant al
regimentului armean numit şi al Martenesienilor. Acest comandant a fost
Sfântul Mercurie. În timpul bătăliei, la el
a venit un înger al Domnului, a pus o spadă în mîinile lui şi i-a zis
că îi va birui pe inamici. Cu adevărat, în acea bătălie Mercurie s-a
arătat de o vitejie fără seamăn, secerîndu-şi duşmanii ca pe nişte spice.
În urma acestei răsunătoare biruinţe împăratul Decius 1-a făcut pe
Mercurie comandantul suprem al armatei sale şi pentru aceasta oameni
invidioşi i-au zis împăratului că Mercurie este creştin în taină.
Mercurie însă nu s-a temut deloc fiind confruntat cu împăratul, ci a
mărturisit pe faţă şi liber faptul că este creştin. De aceea el a fost
torturat bestial multă vreme; el a fost tăiat în fîşii cu cuţitul şi ars
apoi de viu. Dar îngerul lui Dumnezeu a pogorît la el în temniţă şi 1-a
vindecat desăvîrşit. La urmă împăratul a poruncit ca Mercurie să fie
decapitat în Capadocia. La execuţie, trupul lui s-a făcut brusc alb ca zăpada, iar din el a ieşit o mireasmă minunată, ca de tămîie.
Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni au vindecat mulţime de bolnavi.
Acest slăvit oştean al lui Hristos a luat mucenicia pentru Sfînta
Credinţă cam între anii 251 şi 259 după întrupare, strămutîndu-se la
locaşurile cele fericite ale Împărăţiei Domnului Hristos, Dumnezeul
nostru.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Mastridia
Ea a locuit la Alexandria şi a dus o
viaţă singuratică de rugăciune, trăind din lucrul mîinilor ei. Dar un
tînăr aprins de pofta cea trupească pentru ea era mereu pe urmele ei.
Nevoind să păcătuiască înaintea lui Dumnezeu şi împrejurările
nepermiţîndu-i să se pună la adăpost de prezenţa lui, Sfînta Mastridia
1-a întrebat odată, ce îl atrage aşa de mult la ea? Acela
a răspuns: „Ochii tăi”. Sfînta Mastridia şi-a scos atunci ochii cu
acul. Astfel ea şi-a păstrat şi întreaga feciorie, şi 1-a păzit şi pe
acela de păcat de moarte. Tînărul s-a pocăit cu amar, iar dintru aceasta
s-a făcut monah.
Predică la Sfinții Mari Mucenici Ecaterina și Mercurie
†
Iubiții mei,
datorită hramului paraclisului universitar al facultății de teologie
ortodoxă de la București, m-am apropiat de Dumnezeiasca Ecaterina prin viața și icoanele ei și mai puțin prin pictura și atmosfera Bisericii de lângă facultate sau prin atmosfera din facultate, care nu aducea mai deloc cu…incandescența vieții ei și cu această dinamică uluitoare a dezvoltării ei intelectuale și duhovnicești, ci cu ceva ce se numește blazare sau neîncredere în tine și în alții.
Și asta pentru că Sfânta Ecaterina excela atât în erudiție genială și vastitate științifică (în academism adică, că de aceea e patroana vieții noastre universitare) cât și în frumusețe sufletească și trupească (adică frumusețe interioară și noblețe comportamentală), lucru pe care, foarte rar, le vezi îngemănate la o tânără, care studiază Teologie sau la o credincioasă a Bisericii noastre de la o asemenea vârstă: la 18 ani.
De obicei, fetele la 18 ani, datorită
mamelor lor, care nu știu să le educe, pentru că nici pe ele, pe mame,
nu le-a educat cineva cu competență duhovnicească și academică, abia de
știu să calce pe pământ, adică să meargă…a doamne.
Însă, până la vârsta de 18 ani,
preafrumoasa și preageniala Ecaterina, îl studiase pe Homer, pe
Virgilius, pe Aristotel, pe Platon și pe alți filosofi, adică filosofia, cât și pe Asclepios, Hippocrate, Galienus, adică medicina, uimind prin retorica discursul ei și prin puterea ei silogistică.
Și asta se petrecea undeva între secolele II-IV după Hristos (pentru că
sunt doi împărați romani Maximinus, nume la care face referire Viața ei) iar, deși mama ei era creștină în ascuns, ea era nebotezată.
Ce putem însă să spunem, privind-o pe
Ecaterina primelor secole creștine, despre femeia cu internet acasă și
cu studii universitare teologice, căreia îi e teamă să studieze teologi păgâni sau eretici sau să aibă o erudiție multidisciplinară, pentru ca nu cumva să devină mai puțin…ortodoxă? Are vreo scuză el sau ea, studenți, masteranzi, doctori în Teologie, preoți și monahi, care se tem și sunt refractari față de contactul cu alte medii teologice, culturale și științifice, când suntem chemați să fim lumina lumii și un liant între țări, civilizații, orientări teologice și culturale de tot felul?
Însă problema noastră e prea multă lene sau conformismul cu decadența. Și, într-o astfel de stare prăpăstioasă, deloc productivă, pentru care, pe drept cuvânt suntem considerați niște închistați și limitați la minte, nu numai că nu ne simțim în stare să îi citim și să îi comentăm, să ne dăm cu părerea, în mod avizat, pe surse,
despre Shakespeare, Goethe, Homer, Luther sau Lenin, ci nu ne simțim în
stare nici să îl comentăm pe Apostolul Pavel, să îl citim pe Sfântul
Maxim Mărturisitorul sau să îl iubim pe Sfântul Simeon Noul Teolog,
pentru că ei n-au nimic în comun cu noi…absolvenți de Teologie sau care suntem și ne considerăm oameni credincioși.
O prăpastie imensă, nu?!, între Sfânta Ecaterina, o tânără care ar părea, acum, cu prea mult tupeu și foarte mândră, îngâmfată că știe multe și nu considerată o bucurie rară, care trebuie purtată pe brațe și ajutată cu timp și fără timp, și aspiranta…sau absolventa de facultate de Teologie ortodoxă.
Da, și tot la fel arată toți Sfinții noștri, cât și Sfântul Mare Mucenic
Mercurie, care era soldat roman, pomenit tot astăzi, în comparație cu
noi…păcătoșii. Pentru că, așa cum spuneam și altă dată, ca să te simți păcătos…și nu doar din buze…trebuie să știi cu cine te compari sau ce nu faci pe lângă ce au făcut cei cărora tu li te rogi, ca să te ajute în viața ta.
Și, da, când aflăm cât de proști, de
nesimțiți, de neevlavioși, de neascetici, de eretici și păgâni suntem la
faptă, gând și cuvânt, atunci înțelegem ce înseamnă…miluiește-ne pe noi, păcătoșii și netrebnicii robii Tăi, Doamne!, care, până atunci erau doar niște cuvinte regăsibile în rugăciuni.
Avea 18 ani Dumnezeiasca și preadulcea Ecaterina, Maica noastră, și au început tinerii să o curteze…dar ea iubea fecioria. În comparație deci cu tânăra de clasa a 4-a, contemporană, care se vede un manechin de lux ziua, noaptea prostituată și, în același timp, o mare doamnă, dacă nu cumva…vrea să își taie venele, pentru că viața ei e prea ștearsă,
Sfânta Ecaterina, la insistențele părinților ei, a cerut de la viitorul
mire să aibă 4 calități: nobil, bogat, frumos și deștept.
Însă părinții ei s-au văzut excedați de situație, pentru că i-au găsit ceva potențiali parteneri, care ar fi stat bine la capitolul nobilitate și avere, dar nu erau nici frumoși și nici erudiți precum
ea. Poate că, până la urmă, ar fi găsit un frumos pe afară…Numai că,
Sfânta Ecaterina avea nevoie de un frumos pe dinăuntru…
Mama ei cunoștea un om Sfânt, bineînțeles creștin, și a dus-o la el ca să o sfătuiască. Acela imediat a iubit o asemenea frumusețe dumnezeiască și s-a pus la lucru ca să o câștige pentru Hristos. Și Părintele acesta Sfânt (fără de care potențialii convertibili sau cei din Biserică merg ca orbii prin toate gropile) a început să îi vorbească despre Hristos Dumnezeu ca despre Mirele ei desăvârșit încât a făcut-o pe Ecaterina să se tulbure la auzul că ar exista un asemenea…Pretendent la căsătorie pentru ea.
Și după ce a condus-o, în mod învăluit, spre dorirea lui Hristos,
i-a dat o icoană a Maicii Domnului cu Domnul în brațele ei și i-a spus
că Acesta e Mirele și mama Lui și că trebuie să se roage lor pentru ca
să se bucure de vederea Lui.
Și după ce ea s-a rugat Domnului în fața
icoanei primite, noaptea, în vedenia visului, a văzut-o pe Maică și pe
Fiu, numai că El nu a dorit să o privească pe Ecaterina…pentru că era
„foarte întunecată” la suflet. Și pentru ca să se bucure de privirea
Lui, Domnul a trimis-o din nou la Sfânt pentru povățuire, adică pentru
înfrumusețare interioară.
Adică cea mai frumoasă la trup și minte, tânăra fără pereche, a primit de la Domnul etichetarea că încă nu e frumoasă…pentru că e plină de necurăția păgânătății. Și după ce acela a catehizat-o, a botezat-o și a făcut-o cu adevărat frumoasă, plină de frumusețe liturgică și duhovnicească,
pe care noi nu dăm bani prea mulți, fapt pentru care, noaptea, în altă
vedenie preadumnezeiască, Ecaterina l-a văzut pe Domnul și El i-a spus
că e „foarte plăcută”, „prealuminată” și „slăvită” și i-a dat un inel
prin care i-a devenit mireasă a Lui.
Ecaterina era o cetățeancă a Alexandriei
Egiptului. Și trăia într-o lume păgână, păgână de tot. Și, în adunare
mare, unde conducătorii și poporul se închinau zeilor, Sfânta Ecaterina
vorbește teologic și desființează, în mod categoric, nebunia închinării
la zei, spunându-le că ei se închină demonilor.
De aici: chinurile și moartea ei.
Dar ea a murit preaslăvit. Pentru că i-au adus mulți învățați ca să o convingă că idolatria e adevărata religie,
iar ea, tânăra preaminunată și preadeștepată și preacurată, i-a convins
pe toți de dreapta credință, încât i-a făcut pe aceia să dorească
Botezul, motiv pentru care au fost arși de vii.
Mai apoi, au dezbrăcat-o de haine și au bătut-o cu vine de bou, da, pe o copilă, pentru că păgânismul nu cunoștea toleranța religioasă și nici omenia creștină, asta, datorită cărora, în România, intră oricine ca să ne „evanghelizeze” cu forța sau cu bani.
Au bătut-o două ore peste spate și
stomac. Au făcut-o o rană vie…S-a înroșit pământul sub ea…Au dus-o în
temniță și au lăsat-o să moară de foame. Împărăteasa Augusta însă, soția
împăratului care o persecuta, datorită unui vis minunat, vine și o vede
în închisoare plină de lumină. Și, din cauza acestei întâlniri tainice,
atât împărăteasa, cât și Porfirie, conducătorul a 200 de soldați, și
împreună cu toți aceștia, au crezut în Hristos.
E adusă din nou la judecată și îl
uimește pe împărat frumusețea și lumina dumnezeiască din ea, în ciuda a
zile întregi de nemâncare și de temniță. Însă, sfidând din nou pe
împărat, se fac niște roți speciale de tortură, ca să fie mucenicită
prin intermediul lor. E scăpată însă de la moarte de un Înger.
Poporul și împărăteasa se indignează.
Însă, drept „răsplată” inumană, împăratul îi prinde soției sale sânii cu
capacul unei lăzi pline de plumb și bate cuie prin ladă…și prin sânii
ei. Îi rupe sânii…Și poruncește să o ucidă cu sabia pe împărăteasă, pe
soția lui.
Se întoarce însă la Ecaterina și îi dă pedeapsa finală: tăierea capului în afara cetății, ca și Domnului, adică ca la cei mai mari criminali. După ce s-a rugat i s-a tăiat capul. Însă din trupul ei fecioresc…nu a curs sânge, ci lapte
iar Îngerii Domnului, în acea clipă, i-au luat Sfintele Moaște de acolo
și le-au dus în Muntele Sinai, unde sunt până astăzi, copleșitor, nu?!,
ca un final dumnezeiesc pentru o moarte de Mare Muceniță.
O maturitate de 18 ani care te lasă fără grai!
Și ca Biserica să aibă Teologi și credincioși, bărbați și femei, trebuie să aibă atâta ardoare, atâta tindere
către imensitatea înțelegerii, a iubirii și a jertfelniciei lui
Hristos, pe care le vedem la preafrumoasa Ecaterina, Mireasa lui
Hristos.
Preaviteazul Mercurie, ostașul, trăitor
în secolul al III-lea d. Hr., vine din Armenia la Roma împreună cu
cohorta militară din care făcea parte și primește de la un Înger, în
vedenie, o sabie, cu care se arată biruitor împotriva păgânilor. După ce
i se arată din nou Îngerul, acesta își dă seama că trebuie să devină
creștin și se botează.
Însă, după ce a devenit creștin, a mărturisit faptul că nu cu ajutorul zeilor a fost biruitor în luptă ci datorită puterii date lui de Hristos Dumnezeu.
Și dezbrăcându-se de însemnele militare și nobiliare în fața
împăratului, l-a sfidat pe acela ca și Ecaterina, fapte care i-au
pecetluit viața în mod martiric.
Era înalt, frumos la față și bărbat în toată firea. Adică un alt frumos al Bisericii, ca și Ecaterina.
Și, pentru că mărturisise că e creștin (doar pentru acest fapt și nu pentru că ar fi fost infractor)
e întemnițat. E întărit de către Înger în temniță, care i se arată în
mod extatic. După ce e judecat în mod public de către împăratul roman
Decius, a fost pedepsit de acesta cu faptul de a-i fi tăiat trupul cu
săbii și cuțite și de a-i fi ars cu foc trupul pe dedesubt.
Și sângele izvora din el!…
E aruncat, de unul singur și plin de
răni, într-o casă. Însă Îngerul Domnului vine și îi vindecă rănile!
Văzându-l întreg, împăratul poruncește să fie bătut și ars cu foc. Însă
în loc să miroase a trup ars…din el ieșea bună mireasmă.
N-a strigat, n-a suspinat, n-a oftat! Adică a fost un adevărat bărbat și un Mucenic prearăbdător al Bisericii.
L-au spânzurat cu capul în jos,
atârnându-i de gât o piatră mare. Apoi l-au bătut cu bice cu vârfuri de
aramă. Pământul de sub el s-a înroșit de sânge…și păgânul împărat nu
avea nicio milă, ca și alți fanatici ai istoriei, care pentru o
ideologie nenorocită au omorât milioane de oameni.
I-au pus trupul pe un animal și astfel
l-au cărat de la Roma până în Capadocia. Sadism, demonism, bestii de
oameni! Și după ce Domnul i S-a arătat în vedenie și i-a spus că i-a
venit timpul odihnirii sale, Dumnezeiescului Mercurie i s-a
tăiat capul, ca și Sfintei Ecaterina. A doua zi după moartea sa
martirică, trupul său a fost găsit alb ca zăpada și ieșind din el
mireasmă prețioasă și tămâie. Mulți au crezut în Hristos văzând această
transformare dumnezeiască a trupului său mucenicit.
Acest Sfânt Mercurie, după martirizarea sa, adică post mortem,
a fost cel care l-a ucis pe câmpul de luptă pe împăratul Iulian
apostatul, după mărturia Sfântului Vasile cel Mare, care a văzut cum
trupul Sfântului, din icoana la care Sfântul Vasile se ruga, a plecat
pentru un timp…și când s-a întors…avea sulița însângerată.
Doi Mari Mucenici ai Bisericii: Ecaterina și Mercurie, Mercurie și Ecaterina. Și Mucenic ești când ești chinuit până la sânge și ești omorât pentru Hristos. Însă Marii Mucenici sunt
cei care au fost chinuiți și mai mult, și mai demonic de către
persecutorii lor, îndelung și mai apoi au fost omorâți în vreun fel
anume.
Ambii le-au spus împăraților că închinarea la zei sau idoli e o închinare la demoni.
Sfânta Ecaterina, când sunt aduși păgânii erudiți ca să o convingă că creștinismul nu e o alegere bună, le spune acestora că mitologia,
oricare ar fi ea, greacă, romană, egipteană, hindusă sau persană, sunt
ticluiri mincinoase, vrednice de râs, și că zeii, potrivit lui Homer
sunt plini de vicii.
Adică trebuie să fim erudiți, prea erudiți tocmai pentru ca să fim și mai ortodocși, și mai persuasivi în orice discuție teologică, culturală, filosofică, științifică, arătând nu numai că știm toate acestea și că le folosim creativ, ci că le și putem întoarce oricând împotriva
acelora, care se sprijină pe pseudo-argumente de tot felul ca să
hulească pe Dumnezeu și dreapta învățătură a Bisericii Ortodoxe.
Erudiția te face profund, convingător, sensibil, acaparant.
Ca om al credinței însă, erudiția, poliglosia și capabilitățile de tot felul sunt tot atâtea canale de comunicare imediată a adevărurilor și profunzimilor credinței ambalate în numeroase limbaje și formate comprehensive. Poți explica, pas cu pas, în diverse feluri, moduri, situații…lucruri care țin de dinamismul și de atenția selectivă a contemporaneității.
Însă numai credința și iubirea
autentice, nădejdea pusă cu totul în Dumnezeu, pot să facă dintr-o mare
de virtuți sufletești și trupești și de orientare ale unui om o
tulburătoare manifestare de frumusețe divino-umană.
Și, iată, cum cei prea tineri…umilesc viețile lungi și lipsite de fructe ale frumuseții!
Așa că, ideea de bază din viețile celor
doi Părinți ai noștri, Ecaterina și Mercurie, e că nu vârsta te face
frumos sau nu ești frumos pentru că ești tânăr…ci o râvnă plină de
cunoaștere și de evlavie te face să fii frumosul unei întregi Biserici,
omul care scoate la lumină și frumosul din alții, dacă te văd, pe tine,
unul, doi, trei sau pe mai mulți, că vă umpleți de frumusețea slavei
lui Dumnezeu, prin fapte bune și prin multă trudă a cunoașterii și
printr-o elegantă și convingătoare condiție existențială. Amin!
Sinaxar 25 Noiembrie
Aceasta
a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea
din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea
Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece
ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească
şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al
latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii
Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică
a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi
profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al
grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai
acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri
cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai
auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului
Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea
în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu
înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci
de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni.
Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa
mărturisirii.
Tot în această zi, pomenirea
Sfinţilor o sută cincizeci de ritori, care, prin Sfânta Ecaterina
crezând în Hristos, s-au săvârşit fiind aruncaţi în foc.
Tot în această zi, pomenirea
Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu două sute de ostaşi ai săi,
care de sabie s-au săvârşit.
Acesta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian în anii
255 şi se trăgea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare
scit ce se numea Gardian. Fiindcă odată a biruit pe barbari, căci se
arătase înaintea lui îngerul Domnului şi a insuflat în inima lui
îndrăzneală şi bărbăţie, pentru aceasta a fost ridicat la vrednicia de
arhistrateg, adică general ori voievod. Dar pentru mărturisirea lui
Hristos a stat înaintea lui Deciu şi, fiind legat de patru pari, i-au
crestat trupul cu cuţitele şi l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar
în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat
capul. Şi aşa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era
sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci şi cinci de ani.
Voinic la trup, frumos la faţă, galben la păr, care îl împodobea şi
firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui. Acest sfânt părinte al nostru Petru a fost născut din părinţi drept-credincioşi de la Marea Neagră şi după ce a petrecut cu părinţii săi numai şapte ani, toată cealaltă parte a vieţii sale a petrecut-o la filozofie şi la sihăstrie. Căci mai întâi s-a nevoit în Galaţia, apoi pentru ştiinţa sa, s-a dus în Palestina, şi după ce s-a închinat acolo la toate sfinţitele şi sfintele locuri, s-a pogorât la Antiohia; şi închizându-se într-o chilie, lua aminte de sine, vorbind cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni, fără să mănânce alte bucate decât puţină pâine cântărită, bând şi puţină apă; şi pe acestea însă le întrebuinţa la fiecare două zile. Drept aceea pentru virtuţile sale a luat de la Dumnezeu stăpânire asupra demonilor şi a vindecat pe un oarecare Daniel. Pe acesta apoi catehizându-l, l-a făcut de aceeaşi râvnă cu el împreună sihastru. Şi multor orbi le-a vindecat ochii şi alte feluri de boli a tămăduit; şi alte încă multe isprăvi se vestesc despre acest cuvios, unele în scris, iar altele prin singura predanie. Acesta dar, mare şi vestit făcându-se în toată Antiohia şi în toate laturile ei şi, vieţuind ani nouăzeci şi nouă, s-a mutat către veşnicele locaşuri.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şase sute şaptezeci de mucenici, care de sabie s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
In zilele prigoanei pornite impotriva crestinilor de imparatul Diocletian, sosind Maximian in Alexandria Egiptului, a fost prinsa si Sfanta Ecaterina pentru marturisirea ei cea in Hristos. Deci, a fost pusa la batai grele si la sangeroase chinuri, din care a iesit nevatamata. Asemenea intre alte pedepse, Sfanta a fost silita de Maximian sa se infrunte cu o adunare de filosofi pagani, ca sa dovedeasca in fata poporului, desertaciunea zeilor. Iar ea, rusinandu-i pe toti, cu intelepciune si cu buna graire, i-a induplecat pe cei i suta cincizeci de invatati sa creada in Hristos, incat, staruind ei in marturisirea credintei, au fost arsi in foc. In cele din urma, scapand ea ca prin minune de invartirea cea ucigatoare a roatei, a fost osandita sa i se taie capul si asa a luat cununa marturisirii. Trupul ei se afla la manastirea Sfanta Ecaterina, pe muntele Sinai.
Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mercurie.
Acesta a fost pe vremea imparatilor Decius (250-253) si Valerian (253-260), tragandu-se cu neamul din partile rasaritului. Era fiu al unui scit, ce se numea Gordian su facea parte din ceata vitejilor, ce se numea a Martionilor. Odata, aratandu-i-se inainte ingerul Domnului, acesta i-a insuflat in inima atat indrazneala si vitejie, incat Mercurie a izbutit o mare fapta de biruinta impotriva barbarilor. Pentru aceasta, a fost ridicat de imparatul Decius la vrednicia de general, si l-a facut sfetnic apropiat al sau.
Deci, dupa razboi, l-a poftit imparatul pe Mercurie sa aduca impreuna jertfa de multumire Artemidei. Dar, pentru marturisirea lui Hristos in fata lui Decius, Sfantul a fost legat de patru stalpi si i-au taiat trupul cu cutitele. Dupa aceea, l-au intins deasupra unui foc, pe care l-a stins cu paraiele sangelui sau. L-au batut apoi si l-au spanzurat cu capul in jos, legandu-i o piatra grea de grumaji. L-au batut iarasi cu bice de streang aramite. Si ramanand nevatamat, a fost dus la Cezareea Capadochiei, unde i s-a taiat capul. Si asa a luat cununa muceniciei. Si avea Sfantul Mercurie, cand a marturisit pe Hristos, douazeci si cinci de ani, fiind mare la trup, frumos la fata, cu parul auriu, pe care il impodobea o fireasca rumeneala ce stralucea pe fata sa.
Întru aceastã zi, pilda Sfantului Varlaam, despre eretici si inchinatori la idoli.
Întru aceastã zi, cuvânt despre un calugar vorbit de rau la Ioan Milostivul.
Atunci a inceput a grai monahul, cu multa smerenie: "Sa ma crezi pe mine stapane, ca nu mint, ci adevarul spun tie. Mai inainte de aceasta vreme, fiind eu in Gaza si mergand sa ma inchin la mormantul Sfintilor Mucenici Chir si Ioan, m-a intampinat catre seara aceasta fecioara si, cazand la picioarele mele, m-a rugat pe mine cu lacrimi, ca sa nu o opresc pe dansa a merge impreuna cu mine. Iar eu, lepadandu-ma de ea, am fugit; dar ea, mergand in urma mea, zicea: Juru-te pe tine cu Dumnezeul lui Avraam, Care a venit sa mantuiasca pe cei pacatosi si va judeca viii si mortii, nu ma lasa pe mine. Acestea auzind, am zis catre dansa: Pentru ce ma juri pe mine asa, fecioara? Iar ea tanguindu-se, mi-a raspuns: Eu sunt pagana si doresc sa las credinta mea parinteasca si sa fiu crestina. Deci, rugu-te pe tine, parinte, nu ma lasa pe mine, ci mantuieste sufletul cel ce voieste a crede in Hristos. Acestea auzind, m-am temut de judecata lui Dumnezeu si, luand-o pe dansa, am invatat-o sfanta credinta. Si, venind la mormantul Sfintilor Mucenici, am botezat-o pe ea in biserica si umblu cu dansa, intru curatia inimii, pana cand o voi duce intr-o manastire de fecioare".
Iar patriarhul auzind acestea, a oftat si a zis: "Cati robi ai Sai ascunsi are Dumnezeu, iar noi, pacatosii, nu-i stim". Si a spus inaintea tuturor vedenia ce vazuse despre monah noapte in vis. Si, luand o suta de galbeni, voia sa-i dea monahului aceluia. Iar el n-a vrut sa ia nici unul, zicand: "Monahul care crede ca Dumnezeu are purtare de grija pentru dansul, aceluia nu-i trebuie aur. Iar cel ce iubeste aurul, acela nu crede ca este Dumnezeu". Acestea zicand, s-a inchinat patriarhului si s-a dus.
De atunci, fericitul Ioan a inceput si mai mult a cinsti pe calugari, si pe cei buni, dar si pe cei ce pareau a fi rai, si a ridicat o manastire, spre odihna monahilor celor straini si se pazea pe sine de osandire. Si, ca un pastor bun, isi invata oile sale sa nu indrazneasca a osandi pe nimeni, chiar de ar sti greseala cuiva, ci sa-si vada fiecine ale sale pacate, iar nu pe cele straine. Dumnezeului nostru, slava acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina
Sfînta Ecaterina Preaînţeleapta, osul regesc,
Sfînta Muceniţă a lui Hristos s-a făcut.
Nebunul Maxenţius îi oferea ei viaţa
De ar fi primit ea să-i fie soţie!
Dar Sfînta Ecaterina cea Preaînţeleapta,
Cu sufletul strălucind ca aurul curat,
Răspuns-a împăratului astfel:
„Al meu logodnic e Hristos înviat,
Dragostea unui bărbat ce peste puţin va putrezi
Eu nu o doresc.
Tu trupul meu iubeşti: iată dar
Că putreziciunea la putreziciune trage,
Aşa precum şi nemurirea nemurire doreşte.
Dar al trupului înveliş trebuie curînd să piară,
De aceea omul înţelept caută numai de suflet.
Fă ce doreşti, dă-mă la chinuri,
Arde-mă cu foc, pe roată mă trage.
Pe sufletul meu eu aprig mi-l voi păzi,
Şi nu mă voi închina decît Unuia Dumnezeu.
Ţine minte, împărate, că în curînd vei pieri,
Şi-apoi al tău hoit de viermi se va umple.
Ei vor fi a ta slavă, căci ei te vor roade,
Iar însoţitor avea-vei doar blestemul,
Care te va şi întîmpina:
Căci tu cutezi nebuneşte să te lupţi cu Hristos,
Care decît moartea este infinit mai tare.
Tu eşti acela peste care căzînd,
Piatra îl zdrobeşte”.
O, Sfântă Ecaterina, Fecioară a lui Hristos,
Tu tronul regal l-ai dispreţuit pentru Adevăr!
Tu de aceea astăzi domneşti cu Adevărul
Şi-ntr-al Lui etern Rai cu îngerii cînţi!
Cugetare
Iată una dintre pildele pe care Avva Varlaam i-a spus-o lui loasaf:
Cetăţenii unui oarecare oraş aveau obiceiul de a îşi alege rege dintre oameni străini care nu cunoşteau obiceiurile şi legile lor. Punîndu-şi un astfel de om rege, ei îl copleşeau cu onoruri, trai bogat şi haine scumpe pe timp de un an, după care îl despuiau de toate şi îl surghiuneau într-o insulă îndepărtată, unde acela pierea de foame şi de lipsă de adăpost. Ei făceau aşa în toţi anii, punîndu-şi rege dintre străini doar pe timp de un an. La un moment dat însă ei au dat peste un om foarte înţelept care i-a guvernat cu multă ştiinţă în anul acela şi a avut şi înţelepciunea să afle de la anturajul lui care era soarta regilor acelei cetăţi. Pe timp ce se apropia sorocul anului, acel rege a trimis treptat la insula de surghiun toate cele necesare traiului: hrană, îmbrăcăminte şi adăpost. Încheindu-se anul şi despuiat fiind el de toate, el a aflat în insula surghiunului toate cele trebuincioase şi încă din abundenţă: adăpost bogat, hrană îmbleşugată, aur, argint şi pietre preţioase, astfel încît traiul lui a fost chiar mai îndestulat şi mai fericit decît fusese acela de rege al acelei cetăţi.
Tâlcuirea este aceasta:
Cetatea este această lume, cetăţenii ei sînt duhurile necurate, regii care se succedă la guvernare sînt oamenii obişnuiţi, unii nebuni, iar alţii înţelepţi. Cei nebuni nu se gîndesc decît la plăcerile momentului, pe care şi-1 închipuie veşnic. Moartea însă nu îi ocoleşte, ci pe neaşteptate îi seceră iar ei, goi şi deşerţi, se pogoară la iad. Pe cînd cei înţelepţi lucrează multe fapte bune, trimiţîndu-şi bogăţiile lor mai dinainte la Rai. Astfel, la ceasul ieşirii lor din această viaţă, regii cei înţelepţi adică oamenii buni şi cu adevărat credincioşi – se duc acolo unde şi-au trimis şi bogăţiile încă de mai înainte, şi unde domnesc întro slavă încă şi mai mare decît aceea care au avut-o pe pămînt.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata zidire a lumii (Facerea 2):
- La cum Dumnezeu a adus toate animalele, păsările şi fiarele înaintea lui Adam, spre a vedea cum le va numi pe ele;
- La cum Adam a dat nume fiecărei vietăţi în parte, animal, pasăre sau fiară.
Predică
Despre Acela Care S-a pogorât şi S-a înălţat - „Cel Ce S-a pogorît, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple” (Efeseni 4 :10).
În dragostea Lui pentru om, Domnul lisus Hristos S-a pogorît pre Sine atît de în jos, încît un loc mai jos decît acela nici nu a putut exista. Iar cînd S-a înălţat, cu adevărat, El S-a înălţat atît de sus, încît un loc mai sus decît acela nu a putut exista.
El S-a pogorît în părţile „cele mai de
jos ale pămîntului” (Efeseni 4: 9): adică la iad, de unde a slobozit pe
cei ferecaţi, pe protopărinţii Adam şi Eva, pe proroci şi pe drepţi,
ducîndu-i întru Împărăţia Cerurilor. Încheindu-şi lucrarea Sa şi pe
pămînt şi în iad, El S-a suit mai presus de toate cerurile. Acela Care
S-a înălţat este chiar Acela Care S-a şi coborît fără schimbare, fără
numai că S-a pogorît fără trup, în timp ce la înălţare, S-a înălţat cu
trupul pe care 1-a luat pe pămînt. Prin
urmare, nu există un Fiu al lui Dumnezeu şi un alt Fiu, Care este doar
al omului, aşa cum susţin ereticii, ci există un Singur Fiu, Care este
şi al lui Dumnezeu şi al Omului, una şi aceeaşi Persoană, unul şi
acelaşi Dumnezeu-Om, Domnul nostru lisus Hristos. Aşa cum El este
pururi acelaşi, astăzi şi ieri şi totdeauna, tot aşa el este acelaşi în
adîncime, ca şi în înălţime: pe pămînt, în iad, şi la ceruri.
El S-a pogorît pe Sine mai prejos decît toţi oamenii, şi S-a înălţat pe Sine mai presus decît toate puterile cereşti, spre a fi întruparea vie a propriilor Lui cuvinte: „Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa” (Matei 23: 12).
De nu ne vom
smeri prin virtute, atunci ne vom smeri prin păcat. Virtutea ne conduce
prin propria noastră voie la o umilire de puţină vreme, pe cînd păcatul
ne duce la umilinţele cele ireversibile şi fără de sfîrşit.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce toate le umpli cu a Ta putere, umple-ne şi pre noi cu duhul
adevăratei smeriri. Căci a Ta este toată slava şi mulţumirea în veci,
Amin!
