• Pomenirea Sfintei Muceniţe Cecilia
Ea s-a născut la Roma din părinţi slăviţi
şi foarte bogaţi. Ea a avut credinţă mare în Hristos Domnul şi rîvnă
fierbinte pentru Sfînta Credinţă. Făcînd
jurămîntul eternei feciorii înaintea lui Dumnezeu, Sfînta Cecilia a
îmbrăcat pe dedesubtul hainelor strălucite la care o obliga rangul,
cămaşă aspră, semnul nevinţelor. Părinţii ei au obligat-o la
căsătoria cu păgînul Valerian, dar Cecilia, sfătuindu-1 pe mirele ei în
noaptea nunţii din destul, 1-a dobîndit pentru Sfînta Credinţă căci,
urmînd sfatul ei, el a mers la Episcopul Urban şi a primit Sfîntul
Botez. Apoi Valerian 1-a adus la Hristos şi pe fratele lui, Tiburtie.
Curînd după aceea ambii fraţi au fost osîndiţi la moarte pentru credinţa
lor. Credincioşia lor a rămas de nezdruncinat chiar şi înaintea morţii.
Duşi fiind la locul de ucidere, aceşti fraţi minunaţi l-au dobîndit
pentru Hristos şi pe comandantul gărzii, Maximus. Ei cu toţii au fost
omorîţi pentru Hristos Domnul. Sfînta Cecilia a îngropat cu cinste la un
acelaşi loc sfintele lor trupuri. Ea a fost apoi adusă la judecată,
căci neobosită propovăduia rodnic credinţa creştină la păgîni. Ea a
luminat cu lumina adevărului într-o singură seară ca la patru sute de
suflete. Întrebînd-o judecătorul care este sursa curajului ei, ea a răspuns: „Conştiinţa curată şi credinţa neîndoielnică”.
Sfînta Cecilia a fost torturată bestial, apoi osîndită la moarte prin
decapitare. Călăul a lovit-o de trei ori cu sabia peste gît, fără ca să o
poată ucide. Ea doar s-a rănit, iar din rănile ei a curs sînge mult, pe
care credincioşii 1-au strîns în batiste, burete şi vase ca să le fie
spre vindecare şi mîntuire. Trei zile mai tîrziu, sfînta fecioară şi
muceniţă a lui Hristos şi-a dat mucenicescul ei suflet în mîna lui
Dumnezeu, întru Care ea acum se bucură veşnic. Sfînta Cecilia a luat
cununa muceniciei împreună cu ceilalţi cam pe la anul 230. Sfintele ei
moaşte se află la Roma, în biserica cea închinată ei. În Occident, Sfînta Cecilia este cinstită ca patroană a cîntărilor şi muzicii bisericeşti.
• Pomenirea Sfântului Calist [Xanthopol], Patriarhul Constantinopolului
El s-a numit „Xanthopol” după chilia cu acelaşi nume din Sfîntul Munte Athos, unde s-a nevoit vreme îndelungată alături de fratele lui duhovnicesc, Ignatie. Cu acelaşi Ignatie, Sfîntul
Calist a scris cele o sută de capete despre isihie, ziditoare pentru
cei ce le citesc cu luare aminte, fiind rodul cercării şi trăirii
personale întru duh de nevoinţă, smerenie şi rugăciune. Lucrarea
aceasta este una dintre cele mai însemnate din toată literatura
ascetică. Asupra Sfîntului Calist a avut o înrîurire covîrşitoare
Sfîntul Grigorie Sinaitul, căruia i-a scris şi viaţa. Fiind înălţat
Patriarh al Constantinopolului, Sfîntul Calist s-a îmbolnăvit şi s-a
săvîrşit către Domnul pe cînd se afla într-o călătorie spre Serbia. Mai
înainte de a intreprinde această călătorie lui i s-a prorocit timpul
ieşirii din viaţa aceasta de către Sfîntul Maxim Kapsokalivitul de la
Sfîntul Munte Athos.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Menignu [Piuarul]
Sfîntul Menignu s-a născut în Hellespont.
El cu îndeletnicirea a fost nălbitor de in, din care pricină s-a numit
„Piuarul”. În vremea împăratului Decius, el a rupt decretul imperial
prin care se poruncea şi se declanşa prigonirea creştinilor. De aceea a
fost aruncat în temniţă unde însuşi Domnul a venit la el şi 1-a întărit,
zicîndu-i: „Nu te teme, căci Eu cu tine sînt!”.
În acea clipă lanţurile întemniţatului s-au topit ca ceara, temniţa s-a
deschis singură, iar Menignu a ieşit afară. El a fost arestat din nou
şi judecat. Ei 1-au torturat bestial, tăindu-i degetele de la mîini şi
de la picioare, iar la urmă i-au tăiat capul. Noaptea, capul mucenicului a strălucit ca o făclie aprinsă.
• Pomenirea Sfântului Drept Mihail Soldatul
Acesta a fost de neam bulgar. Împreună cu
alţi camarazi ai lui, el a luptat în armata grecească, împotriva
agarenilor şi a etiopienilor, dînd dovadă în timpul luptelor de o
vitejie fără egal. El a omorît un şarpe uriaş, salvînd astfel viaţa unei fecioare.
Curînd după aceasta, acest bărbat drept a trecut la viaţa cea
neîmbătrînitoare. El a trăit şi s-a săvîrşit în veacul al nouălea. El
mai întîi a fost îngropat undeva în Tracia, dar împăratul Kalo-Ioan i-a
mutat sfintele moaşte la Trnovo, la anul 1206.
•Pomenirea Sfinţilor Apostoli Filimon şi Arhip, şi a Sfintei Muceniţe Apfia [soţia lui Filimon]
Vezi Vieţile lor la ziua de 19 februarie.
Pentru aceasta slujire, Sfantul Arhip este cinstit de Sfantul Pavel cu numele de "impreuna ostean cu noi", precum sta scris in Epistola catre Filimon, din Biblie (Filimon 2). In aceeasi Epistola, dregatorul Filimon este zugravit ca un fiu duhovnicesc si prieten adus la credinta de insusi marele Apostol, in casa caruia era Biserica crestinilor din Colose si este pretuit de Apostol ca "iubitul Filimon, impreuna lucrator cu noi" (Filimon 1), iar Sfanta Apfia, sotia lui, este numita "sora Apfia" din cauza vredniciilor ei (Filimon 2). La 15 si 19 februarie din acest Prolog, sta scris cum, prin credinta in Hristos, Sfantul Onisim, din sclav, ajunge Apostol al Domnului si, din raufacator, frate egal in vrednicie cu fostul sau stapan, Filimon.
La randul ei, Traditia Bisericii ne spune cum toti membri acestei familii de ucenici ai Sfantului Apostol Pavel au fost sfintiti "episcopi calatori" la sfarsitul vietii marelui Apostol, in timp ce "sora Apfia" isi sfintea viata, slujind fratilor de credinta in Biserica din casa ei. In sfarsit, tot din Traditie stim ca, precum au slujit in locuri diferite, asa au si patimit, pentru credinta, in locuri diferite. Cei din Colose, impreuna cu Sfanta Apfia, au patimit pe vremea nebunului imparat Neron (54-68), fiind ucisi cu pietre de pagani, la sarbatoarea Artemidei din Efes, pentru marturisirea credintei lor in Hristos, din cetate in cetate. Iar Sfantul episcop Onisim a fost prins, propovaduind imparatia lui Hristos, din cetate in cetate, pe vremea prigoanei lui Domitian (81-96), cand, rabdand multe chinuri, i s-a taiat capul. Si asa cu muceniceasca moarte, au trecut Sfintii catre Dumnezeu.
Întru aceastã zi, pomenirea Sfintei Mucenite Cecilia si a Sfintilor Mucenici Valerian si Tiburtie (+232).
Valerian si Tiburtie, care se facusera vestiti pentru milostenia lor la saraci si prin nevointa lor de a inmormanta pe fratii crestini morti pentru Hristos, nu intarziara a fi parati si, fiind prinsi, eu fost dusi inaintea guvernatorului cetatii, Almatie. Deci, marturisind ei pe Hristos, au fost dati de acesta in seama comandantului Maxim, ca sa le taie capetele. Dar acesta, daca vazu ingeri petrecand si purtand la cer sufletele celor doi Sfinti Mucenici, ca pe niste odoare, a crezut in Hristos, el si toata casa lui. Cat despre Sfanta Cecilia, ea a fost inchisa intr-o baie foate tare infierbantata si, nelasand-o sa iasa de acolo vreme de trei zile, nu pati nimic rau. Dar, stand tare in credinta, din porunca guvernatorului Almatie, acolo in baie i se taie capul si a fost inmormantata in cimitirul Calist din Roma.
Întru aceastã zi, învãtãturã a Sfântului Varlaam, despre viata si moartea oamenilor.
Deci, oarecand, dupa obiceiul cetatenilor acelora, au pus imparat pe un alt om care, insa, avea multa cunostinta in sine si purtare de grija, ca nu la fel cu ceilalti, sa-l rapeasca si pe el, la implinirea anului. Ca acesta, neravnind indestularea ce i s-a facut deodata, neravnind nici pe imparatii care au fost mai inainte de el si rau au fost izgoniti, nepurtand grija, acesta in nevointa si in grija isi avea sufletul, cum adica s-ar chivernisi mai bine pe sine. Deci, sfatuindu-se cu sfetnici intelepti, a luat cunostinta de la ei, de obiceiul acelora si de locul cel de surghiun; ca i se cuvenea lui, cu drept cuvant, fara de inselare a fi instiintat de toate.
Dupa ce dar, s-a instiintat de aceasta, ca adica, oarecand, intru aceeasi insula va fi si el surghiunit si de imparatie lipsit, deschizand visteriile sale, pe care inca le avea intru a sa stapanire, neoprit si-a luat de cheltuiala aur si argint si multime de pietre de mult pret, le-a dar la slugile sale credincioase si le-a trimis in insula aceea, unde avea sa fie si el surghiunit. Iar sfarsindu-se anul cel hotarat, s-au sculat cetatenii si luandu-l, l-au trimis gol in surghiun, unde erau si ceilalti imparati vremelnici, dar nerecunoscatori. Acesta insa, cu bogatia cea mai inainte trimisa, petrecea de-a pururea in indestulare, avand hrana, si bautura si fiind slobod de toata frica acelor cetateni necredniciosi si rai. Iar talcuirea este aceasta: Prin cetate, adica, fratilor, sa intelegeti lumea aceasta trecatoare, iar prin cetateni, pe incepatoriile si stapniile dracilor, care stapanesc lumea si intunericul acestui veac, care ne amagesc pe noi cu desfatari si cu inselatoare bogatie, cu mancarile si bauturile vietii acesteia, punandu-ne in minte totdeauna, ca viata aceasta, trecatoare si vremelnica, este nestricacioasa. Iar prin imparati, sa intelegem pe drepti si pe pacatosi si pe fiecare din noi, care vietuind in lumea aceasta, unde moartea venind fara de veste, ne rapeste si ne duce in insula cea mai inainte-zisa, adica in celalalt veac. Si de vom fi vietuit bine, in viata aceasta, cu fapte bune, cu credinta si cu blandete, cu infranare si cu milostenie, cu post si smerenie, apoi ne vor lua pe noi ingerii blanzi, in viata cea vesnica, iar de vom vietui rau, cu fapte spurcate, ne vor lua pe noi ingeri infricosati si ne vor da pe noi dracilor nemilostivi si, asa, ne vor duce pe noi in fundul iadului si in muncile cele gatite lor, precum zice Scriptura. Va lua fiecare dupa faptele sale. Deci, acestea stiindu-le, sa ne infranam trupul de desfranare si sufletul de betie, inima de gandirea semeata si de la iubirea de argint, limba de la multa graire si de la clevetire, mainile de la furtisag si de la razboi si sa primim a face numai faptele bune, cu care vietuind, vom dobandi vesnica viata.
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre lãcasurile cele de dincolo.
Si daca aceasta este adevarat, precum si este adevarat, apoi ce lucru mai nebunesc este si mai fara de minte decat cei ce zic: "Destul imi este sa scap de gheena, ca, de a intra in Imparatie, nu duc grija! Ca a scapa de gheena, aceasta este insasi intrarea in Imparatie. Precum si, a cadea in Imparatie, este a intra in gheena". Ca nu ne-a invatat pe noi Scriptura ca sunt trei locuri! Ce, dar, ne-a invatat? Iata: "Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, va pune oile, adica de-a dreapta Sa, iar iezii de-a stanga! Ca n-a zis trei randuieli, ci una de-a dreapta si una de-a stanga. Si a despartit hotarele lor, dupa salasurile lor, zicand: "Ca pacatosii se vor duce in osanda vesnica, iar dreptii in viata vesnica vor straluci ca soarele". Si iarasi: "Vor veni de la rasarituri si de la apusuri si se vor aseza in sanurile lui Avraam, in Imparatia cerurilor, iar fiii imparatiei vor fi aruncati intru intunericul cel mai din afara, unde este plansul si scrasnirea dintilor" (Matei 8,1). Dumnezeului nostru slava!
Cântare de laudă la Sfânta Muceniţă Cecilia
Cecilia fecioara puternică este întru credinţa cea sfîntă.
A ei credinţă mai frumoasă decît stelele este,
Decît aurul, mai scumpă.
Ea de credinţa în Domnul s-a ţintuit, ca şi de o Cruce,
Ea a jertfit tinereţe, bucurie, căsnicie şi onoruri
Pentru Hristos.
Silnicul diavol din a ei bogăţie nimic nu a putut jefui.
Şi cînd nu i-a mai rămas decît trupul,
Şi pe acela ea l-a dat lui Hristos.
Pentru dragostea Lui ea s-a lepădat de lume,
Şi încă de două lumi: de trup şi de suflet.
Astfel arde flacăra credinţei, flacăra iubirii,
Flacăra care pre Cecilia o a proslăvit.
Cugetare
Orice efort spre studiu este zadarnic fără efortul de a dobîndi mai întîi curăţia credinţei şi a vieţii.
Căci nu celor învăţaţi, ci celor curaţi cu inima li se descoperă dumnezeieştile taine.
Pe cînd a fost condusă către cămara nupţială de către soţul ei, Valerian, Sfînta Cecilia i-a zis: „Trebuie să-ţi descopăr o taină: se află aici lîngă mine îngerul lui Dumnezeu, păzitorul fecioriei mele, pe care i-am închinat-o Lui. Tu pe înger nu îl vezi, dar el este gata să mă apere pe mine, roaba Domnului, de orice primejdie. Dacă mă atingi, te va ucide”. Valerian a dorit sincer să îl vadă şi el pe înger. Atunci fecioara i-a zis: „Tu eşti un bărbat care nu îl cunoaşte încă pe Dumnezeu. Tu nu îl vei putea vedea pe îngerul Lui dacă nu te curăţeşti mai întîi de necurăţia necredinţei”. Primind Sffntul Botez, Valerian l-a văzut pe îngerul Domnului, păzitorul Ceciliei, întru toată strălucirea negrăită a frumuseţii dumnezeieşti.Asemenea şi Maximus cel împreună-mucenic cu el şi cu Tiburtie: privind la decapitarea celor doi fraţi, el a declarat cu jurămînt solemn înaintea călăilor şi a poporului, strigînd: „Văd îngerii lui Dumnezeu cum strălucesc ca soarele şi ridică la cer întru stălucită slavă sufletele acestor mucenici ce au ieşit din trupurile lor ca şi nişte fecioare din cămara de nuntă!”.
Însă ceea ce a văzut Maximus, necuraţii păgîni nu au putut vedea.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata zidire a lumii (Facerea 2):
- La cum Dumnezeu a sădit grădina paradisiacă a Edenului şi 1-a aşezat pe om în ea;
- La cum Dumnezeu a zidit pomii Grădinii Raiului, frumoşi la vedere şi cu roade bune la gust;
- La cum Dumnezeu a adus toate animalele înaintea lui Adam, iar Adam le-a pus nume.
Sinaxar 22 Noiembrie
În această lună, în ziua a
douăzeci şi doua, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci,
Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia, cei ce au fost ucenici ai Apostolului
Pavel.
Aceştia au fost pe vremea împărăţiei lui Nero, ucenici fiind
Sfântului Pavel, şi au mărturisit la Colose oraşul Frigiei, aproape de
Laodiceea. Făcând păgânii praznic Artemidei, în capiştea lor din
Colose, sfinţii, cu alţi creştini dimpreună, lăudau pe Dumnezeu în
sfânta biserică. Retrăgându-se ceilalţi când au năvălit idolatrii, au
rămas numai ei singuri cu Apfia, credincioasă fiind şi ea, dorind de
mărturisirea lui Hristos. Deci, prinzându-i, i-au adus la Androcleu
mai-marele Efesului şi au fost bătuţi de el, dar nesupunându-se a face
jertfa la idolul ce se chema de dânşii Mina, i-au îngropat până la brâu
şi aşa i-au ucis cu pietre, săgetaţi fiind întâi de copii mici cu
săgeţile.Aceştia au suferit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Cecilia era din Roma, din neam strălucit. Deci măritând-o după Valerian, l-a adus la credinţa în Hristos şi l-a hotărât a petrece în curăţie. Iar Valerian a întors pe Tiburtie, care îi era frate bun, şi la atâta faptă bună s-a ridicat Tiburtie încât şi cu îngerii vorbea în toate zilele. Dar, fiindcă îngropau ei moaştele mucenicilor lui Hristos, au fost pârâţi la Tuschie Almachie prefectul cetăţii şi, fiind aduşi înaintea lui şi mărturisind ei pe Hristos, au fost daţi pe seama lui Capelarie Maxim să li se taie capetele. Acesta după ce a tăiat pe sfinţi, văzând îngeri petrecând şi purtând ca nişte odoare sufletele mucenicilor, a crezut şi el. Iar Sfânta Cecilia, fiind băgată într-o baie foarte tare înfierbântată, a fost silita să stea în ea trei zile. Apoi din porunca prefectului i s-a tăiat capul acolo în baie.
Aceştia erau pe vremea împăratului Diocleţian şi a mai-marelui Magnus, din cetatea Antiohiei Pisidiei. Deci fiind prinşi, şi pe Hristos în privelişte mărturisind şi multe chinuri suferind şi nevrând a se lepăda de Hristos, li s-au tăiat capetele.
Acesta era din colonia Elespontului din cetatea Parios. Şi auzind pe oarecare ostaşi strigând în piaţă că Nazarineanul Iisus venind noaptea a furat pe cei legaţi ai noştri, aprinzându-se foarte cu duhul, multă grijă punea ca să câştige mucenicia. Căci în aceeaşi cetate a sfântului mulţi mucenici fiind închişi prin închisori de paznici, uşile fiind încuiate, sfinţii au fost dezlegaţi din legături de dumnezeiesc înger şi, nefiind găsiţi, foarte s-au tulburat mult prigonitorii. Iar Menignu auzind şi dumnezeiesc glas chemându-l pe el şi îndemnându-l către lupte, n-a zăbovit. Ci dând înapoi stăpânilor hainele ce le luase spre înălbire, şi poruncile date de tirani rupându-le, a fost bătut cumplit de chinuitori, apoi aruncat la pământ, spânzurat pe lemn, strujit, şi degetele picioarelor i s-au tăiat. Deci adus fiind înaintea tiranilor şi nevrând ca să jertfească, a fost osândit la moarte; şi fiind lovit de gealat cu sabia, şi-a dat Domnului duhul.
Acesta era din neamul israeliţilor. Lăsându-şi el părinţii şi patria, şi bogăţia, a urmat unui monah şi, luând chipul monahicesc, a petrecut împreună cu monahul câţiva ani. Mai în urmă s-au dus amândoi la marele Eusebie nevoitorul, care adormind întru Domnul, a rămas Avva în locul lui. Şi petrecând acolo treizeci şi opt de ani, pururea a sporit întru fapte bune, ca şi cum atunci ar fi început. Încălţăminte pe picioarele lui nu a pus niciodată; mâncarea lui era atât de puţină, încât să dea numai puţină putere trupului; de prisos socotea încă şi băutura de apă; fiind încins cu grele lanţuri de fier, prea puţin şedea; iar partea cea mai multă de zi şi noapte o petrecea stând drept şi făcând rugăciune. Sta şi pe genunchi, aducând rugăciuni Domnului; nimeni nu l-a văzut pe el culcat. Iar după ce a fost făcut egumen şi proistos monahilor de acolo s-a arătat pe sine înaintea ascultătorilor fraţi chip şi pildă de înţelepciune şi de faptă bună. Aşa trăind şi multe zile făcându-şi, s-a odihnit în Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Tadeu, care, fiind legat de roata şi din deal slobozit, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea
celui între sfinţi Părintelui nostru ierarhul şi făcătorul de minuni
Climent, episcopul Bulgariei cel din Ohrida, care s-a numit şi
Bulgaro-Chiricos.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Predică
Despre ceea ce constituie unitatea credincioşilor – „Este un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor” (Efeseni 4: 5-6).
Iată motivul evident şi atotimportant
care îi determină pe toţi creştinii să păzească unitatea Duhului, întru
legătura păcii (Efeseni 4: 3). Căci Unul Domn lisus Hristos este al
nostru Făcător, Răscumpărător şi Învietor.
Nu sînt doi Hristoşi, ca să existe motiv de dezbinare între credincioşi! Unul şi acelaşi sînge s-a vărsat pe Cruce pentru noi toţi, tot aşa cum una şi aceeaşi gură s-a rugat pentru noi toţi la Ghetsimani.
Noi avem o singură credinţă întru Sfînta Treime,
Cea nedespărţită şi de viaţă făcătoare, Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh,
Unul în Dumnezeire şi întreit în Persoane: Tatăl Nenăscut, Fiul Unul
Născut şi Duhul Sfînt Care de la Tatăl purcede. Noi avem un Botez întru Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh.
Acest Botez se săvîrşeşte prin întreita cufundare în sfinţita apă, spre
murirea faţă de păcat şi de diavol, şi spre învierea şi viaţa în
Hristos Domnul. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor
– Tatăl Domnului nostru lisus Hristos, Cel Unul Născut Fiu al lui
Dumnezeu, Carele prin Hristos şi pentru Hristos ne înfiază pe noi şi ne
dă dreptul să Îl numim Tatăl nostru. Vedem noi oare, fraţilor, cît de
puternice sînt legăturile care ne unesc? Nici chiar stelele de pe cer nu
sînt legate de cer prin legături mai puternice, nici apa de pămînt,
nici focul de aer! Vedem noi oare ce temeiuri covîrşitoare avem spre a
ne sîrgui spre unitatea Duhului dintre noi? Orice altceva care ar
încerca de la stînga să ne îndemne spre dezbinare este un nimic faţă de
temeiurile acestea, aşa cum este firul de praf faţă de muntele înalt. Diavolul
nu poate distruge unitatea noastră dacă nu îl ajutăm la aceasta noi
înşine. Diavolul nu ne poate birui niciodată dacă nu ne predăm lui noi
înşine.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela ce eşti al nostru lisus preablînd şi preadulce, ce tare ne-ai legat
pre noi de veşnicul bine! Păzeşte-ne pre noi în veci întru această
mîntuitoare legare! Căci numai Ţie se cuvine pururea toată mulţumirea şi
slava, Amin!
