Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia”
Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” este cinstită în întreaga lume creștină.
Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” este prăznuită pe 12 aprilie.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a aflat inițial
într-una din bisericile ortodoxe din regiunea Moghilău (Belarus). După
încheierea Uniației (1596), icoana a trecut în posesia catolicilor, și a
fost așezată în mănăstirea catolică Belânici. Această mănăstire a fost
înființată în perioada 1622-1624, de către Marele Hatman al Lituaniei,
Lev Sapega, pe malurile râului Druță, la 45 de vestre (unitate de
lungime = 1,067 km) de Moghilău.
În anul 1832, mănăstirea a fost desființată, biserica mănăstirii
devenind biserică parohială. Apoi, în anul 1876, icoana a ajuns din nou
în posesia ortodocșilor odată cu preluarea și restaurarea bisericii. Pe
12 aprilie a aceluiași an, biserica a primit hramul Nașterea Maicii
Domnului, odată cu sfințirea ei de către un episcop ortodox. Acesta a
săvârșit prima Liturghie pe masa Sfântului Altar.
Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” este cinstită în întreaga lume creștină.
Icoana Maicii Domnului din Murom
Sfântul Constantin le-a cerut păgânilor din Murom să se convertească la
creștinism, dar aceștia s-au încăpățânat și chiar și-au propus să-l
ucidă pe Cneaz. Cunoscând intenția lor, Sfântul a venit între păgâni cu
icoana Maicii Domnului pe care a adus-o de la Kiev. Harul care s-a
răspândit din chipul Maicii Domnului a mișcat inimile păgânilor. Ei i-au
cerut iertare Cneazului, și au primit cu bucurie Botezul creștin.
Icoana Maicii Domnului din Murom este prăznuită pe 12 aprilie.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost mutată de la
Kiev la Murom de Luminătorul acestei regiuni îndepărtate, Sfântul Cneaz
Constantin (21 mai), în secolul al XII-lea.
Sfântul Constantin le-a cerut păgânilor din Murom să devină creștini
(să se convertească la creștinism), dar aceștia s-au încăpățânat și
chiar și-au propus să-l ucidă pe Cneaz. Cunoscând intenția lor, Sfântul a
venit între păgâni cu icoana Maicii Domnului pe care a adus-o de la
Kiev.
Harul care s-a răspândit din chipul Maicii Domnului a mișcat inimile
păgânilor. Ei i-au cerut iertare Cneazului, și au primit cu bucurie
Botezul creștin.
Mai târziu, Sfântul Vasile de Riazan (3 iulie), a călătorit pe mantia
sa de la Murom la Riazan pe apa râului Oka, contra curentului, având
icoana în braţe. Sfântul Ierarh a fost acuzat pe nedrept că a săvârșit
un păcat, iar locuitorii cetăţii păstorite de el au dorit să-l judece şi
să-l omoare. Toată noaptea el s-a rugat lui Dumnezeu şi Fecioarei Maria
să-l ajute, apoi a luat cu sine icoana Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu. Mersul lui minunat a arătat oamenilor că acuzaţia ce îi era
adusă, era injustă şi că icoana este făcătoare de minuni. De aceea,
credincioşii adunaţi la mal ca să-l judece pe episcop, l-au aclamat şi
s-au închinat Maicii Domnului şi Pruncului din icoană. De atunci,
episcopul şi-a mutat reşedinţa de la Murom la Riazan, aducând cu sine şi
icoana Maicii Domnului.
Icoana Maicii Domnului din Murom era sărbătorită iniţial pe toată
durata postului Sfinţilor Apostoli, dar printr-o hotărâre a Sinodului
Bisericii Ortodoxe Ruse prăznuirea ei a fost mutată pe 12 aprilie, zi în
care e sărbătorit Sfântul Vasile de Riazan.
Viața Sfântului Mucenic Sava de la Buzău
Întru această lună în douăsprezece zile, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul.
Acest sfânt părinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în
vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârșindu-se
prin înecare în râul Buzăului. Despre aceasta a scris Marele Vasile,
arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaștele sale de la Biserica
din Gotia.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Isac Sirul
Despre acest sfînt cuvios Isac, Sfîntul
Grigorie Dialogul ne dă unele amănunte. El a sosit în Italia la vremea
stăpînirii goţilor, şi a intrat într-o biserică din Spoleto ca să se
roage. El l-a rugat pe paracliser să-i dea voie să rămînă închis în
biserică peste noapte. Aşa a stat el întreaga noapte la rugăciune, în
acelaşi loc. Lucrul s-a întîmplat şi în a doua, şi în a treia zi. Dar
paracliserul 1-a numit prefăcut şi 1-a lovit cu pumnul. Pe dată însă
paracliserul a înnebunit. Văzîndu-1 cum se chinuie, Isac a îngenunchiat
asupra lui, duhul necurat a ieşit din paracliser şi acesta s-a ridicat
sănătos. Auzind de această nemaipomenită întîmplare întreaga populaţie a
oraşului s-a îngrămădit să-1 vadă pe acest străin uimitor. Ei
i-au oferit averi şi domenii, dar Sfintul nu a acceptat nimic, a
refuzat toate ofertele şi s-a retras într-o pădure, unde şi-a construit o
colibă. Acea colibă repede a devenit centrul unei mari
mînăstiri. Odată, el a cerut fraţilor să ducă toate săpăligile în vie şi
să le lase acolo. În următoarea zi, cuviosul împreună cu fraţii au
ieşit la vie luînd cu ei de mîncare. Fraţii erau uimiţi. Pentru cine
putea fi mîncarea, din moment ce la vie nu trimseseră lucrători? Dar
sosind acolo, ei au văzut că lucrau de zor tot atîţia lucrători cîte
săpăligi lăsaseră ei în vie cu o zi înainte. Căci iată ce se întîmplase:
acei oameni erau hoţi, al căror gînd fusese să vină şi să fure
săpăligile, dar prin puterea lui Dumnezeu ei au rămas locului şi s-au
simţit forţaţi şi obligaţi să sape cu rîvnă la acea vie, toată noaptea.
Într-o altă împrejurare, doi oameni pe jumătate goi au venit la cuviosul
Isaac şi iau cerut haine să se acopere. Sfintul a trimis un frate la un
copac scorburos ce se afla pe marginea drumului, ca să scoată din acea
scorbură orice va găsi în ea. Fratele a mers, a găsit straie în scorbură
şi le-a adus la stareţul său. El le-a luat şi le-a dăruit cerşetorilor.
Cerşetorii au rămas cu totul ruşinaţi cînd şi-au recunoscut propriile
lor haine, pe care le ascunseseră în acea scorbură. Altă dată, un om a
trims în dar la mînăstire printr-un monah doi stupi de albine. Dar
monahul 1-a ascuns pe unul din ele undeva pe drum, şi a intrat în
mînăstire cu un singur stup, pe care 1-a adus în faţa stareţului.
Sfintul i-a zis: „Bagă de seamă la drumul de întoarcere, căci în stupul
pe care 1-ai lăstat pe cale s-a strecurat un şarpe. Bagă de seamă să nu
te muşte cînd vei ajunge la el.”
• Pomenirea Sfântului Vasile Mărturisitorul
În timpul luptei împotriva sfintelor icoane (iconoclasmului), acest sfînt bărbat era episcop în cetatea Parius din Asia Mică. El
a refuzat să semneze un anume document imperial care prevedea
interzicerea cinstirii sfintelor icoane. Pentru aceasta Vasile a suferit
prigoane mari şi tortură. Dar el a rămas pururi tare ca
diamantul în credinţa ortodoxă. El a trecut la cele veşnice la începutul
veacului al optulea, înfăţişîndu-şi sufletul înaintea Domnului.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Acachie
Acesta se trăgea din părţile Epirului, dintr-un sat pe nume Golita. El a fost un mare nevoitor athonit, un mare îndrumător de suflete şi un înaintevăzător.
Dumnezeu l-a învrednicit pe cuviosul Acachie de multe vederi cereşti.
El a binecuvîntat mai mulţi monahi care la acea vreme alegeau nevoinţa
muceniciei. Sfintul cuvios Acachie a trecut la Domnul în vîrstă de
nouăzeci şi opt de ani, în 1730.
• Pomenirea Sfintei Cuvioase Athanasia
Această cuvioasă s-a născut în insula
Eghina, din părinţi bogaţi şi generoşi. Ea şi-a împărţit toată averea
săracilor şi s-a retras într-o mînăstire. Acolo ea
a luat asupră-şi nevoinţe din ce în ce mai aspre. Cuvioasa Athanasia
mînca puţin o dată la două zile. Ea gusta peşte şi untdelemn doar la
Slăvitele Praznice ale Naşterii şi învierii Domnului nostru lisus
Hristos. Chiar fiind ea stareţa mînăstirii, ea era cea care pururea le
slujea surorilor, şi nu voia să primească să-i slujească ei cineva.
Cuvioasa Athanasia s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni, atît
în timpul vieţii ei, cît şi după moarte. Ea a adormit în Domnul la anul
860.
Viaţa Sfintei Atanasia de la Eghina
Până să fie călugăriţă şi stareţă cu dar tămăduitor, Athanasia a fost o creştină care de copilă îşi închinase viaţa lui Dumnezeu. În primul rând, în urma educaţiei primite de la părinţii săi, Nichita şi Maria, s-a îndemnat spre lectura Psalmilor de la 7 ani. Mai apoi, pe când lucra la războiul de ţesut, ea a văzut coborând spre ea o stea strălucitoare, care i s-a aşezat pe piept, a luminat-o şi apoi a dispărut. Atunci s-a născut dorinţa puternică, în sufletul sfintei, de a se călugări.
Această dorinţă i s-a împlinit numai după încercări, care i-au verificat ascultarea şi smerenia. Chiar de la 16 ani, părinţii au hotărât să o căsătorească. Tânăra s-a supus, dar după puţine zile soţul ei a fost chemat în armată şi ucis de barbarii care invadaseră Eghina.
Fiind văduvă, Athanasia se pregătea mai mult ca oricând de călugărie. Nici de această dată dorinţa nu i s-a îndeplinit. Împăratul Mihail zis „cel bâlbâit” (820-829) a dat un decret prin care tinerele văduve erau obligate să se recăsătorească, cu soldaţi tineri. Pentru a doua oară, Athanasia s-a supus. Noul soţ se pare că era musulman, dar s-a convertit la Ortodoxie alături de soţia sa. Ei duceau o viaţă simplă, ajutând pe cei bolnavi şi răniţi în război, întâlnindu-se cu familii de prieteni, împreună cu care citeau din Sfânta Scriptură.
După o vreme, cei doi soţi au hotărât să se călugărească. Împreună cu câteva femei evlavioase, Athanasia s-a retras şi a construit o mănăstire, unde a fost rugată să devină stareţă, după patru ani.
Întotdeauna le corecta pe surori cu blândeţe, fără nici un pic de mânie. În acest sens, a avut mereu în vedere porunca Mântuitorului: „Care dintre voi vrea să fie primul, să fie slujitorul tuturor” (Matei 20, 27). Sfânta se îmbrăca în haine sărăcăcioase, priveghind în fiecare noapte. Mânca puţin şi postea aspru.
Pe insula Eghina vieţuia un călugăr bătrân, pe nume Matei, care ajunsese egumen. În fiecare noapte citea Psaltirea, împreună cu alte rugăciuni. De fiecare dată când slujea sau citea, plângea. I se arătase Sfântul Ioan Teologul, iar el ajunsese taumaturg (vindecase un paralitic, un demonizat s.a.). Călugărul Matei a binecuvântat-o pe Athanasia să ridice o mănăstire pe un deal pustiu al insulei Eghina, lângă o biserică străveche a Sfântului Arhidiacon şi primul Mucenic Ştefan.
Călugăriţa Athanasia a primit şi ea darul vindecării. După ce a vindecat un om de o boală la ochi, multă lume a început să vină la ea, primind tămăduire de diferite boli. Datorită abundenţei darurilor aduse la mănăstire, călugăriţa a construit trei biserici, una închinată Maicii Domnului, una Sfântului Ioan Botezătorul şi una în numele Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni.
Cu toate acestea, Athanasia nu dorea popularitate şi aflux de lume, de aceea s-a refugiat împreună cu două surori apropiate, Maria şi Eupraxia, la Constantinopol. Aici sfânta a vieţuit şapte ani, ca simplă călugăriţa, fără stăreţie.
Călugăriţele de la Eghina şi-au căutat stareţa. Când au aflat-o, au implorat-o să se întoarcă. Văzând în această cerere voia lui Dumnezeu, ea s-a întors. După aceasta a avut o viziune cu doi bărbaţi strălucitori, care i-au dat o hârtie pe care scria: „Aici este eliberarea ta, ia-o şi bucură-te”. Era un semn care îi vestea moartea.
Călugăriţa s-a rugat neîncetat, iar în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului şi-a luat rămas bun de la surori după ce s-a citit toată Psaltirea. Era 14 august 860.
La 40 zile de la moarte, după Sfânta Liturghie, două călugăriţe au văzut-o pe sfânta înaintea Uşilor Împărăteşti, iar doi bărbaţi strălucitori îi puneau pe cap o coroană cu multe cruci, un veşmânt cu pietre preţioase, după care au primit-o în Sfântul Altar.
Sfânta lăsase cu limbă de moarte ca timp de 40 de zile să se împartă mâncare la săraci, spre pomenirea ei. Totuşi, după 9 zile călugăriţele nu au mai împărţit. Sfânta s-a arătat unora dintre ele şi le-a mustrat, vorbindu-le despre importanţa pomenilor pentru morţi. „Să se ştie că pomana dată mai ales în primele 40 de zile după moarte ajută sufletele păcătoase, să primească mila lui Dumnezeu. Dar dacă sufletele sunt drepte, atunci mila lui Dumnezeu se revarsă asupra celor care au împărţit pomana”.
La un an de la moartea sfintei, a fost adusă la mormânt o femeie demonizată. Din mormânt ieşea miros de mir, iar demonizata, atingându-se, s-a vindecat îndată. Atunci s-au descoperit moaştele Sfintei, izvorâtoare de mir. Chipul Athanasiei strălucea şi exprima o linişte, ca şi cum ea dormea. Trupul a fost mutat în biserică. La mutarea în raclă, călugăriţele au vrut să schimbe veşmântul sărăcăcios al Sfintei cu haine de mătase, dar aceasta a încleştat mâinile pe haina sa, dând de înţeles că nu voieşte o alta. Însă una din călugăriţe s-a rugat atunci sfintei: „Aşa cum, atunci când erai în viaţă, ne ascultai rugăminţile, la fel te rugăm şi acum, să primeşti haina cea nouă ca darul nostru umil, singurul pe care ţi-l putem aduce”.
Atunci Sfânta a descleştat mâinile de pe haina sa, permiţând schimbarea ei.
Viaţa Sfântului Ierarh Vasile Mărturisitorul
Cântare de laudă la Sfânta Athanasia
Athanasia sfatul cel bun l-a împlinit,
Pe pămînt strălucind ca o stea.
Ea cu duhul trupeştile slăbiciuni le-a învins,
Din tînără vîrstă venind ca să slujească Domnului.
Ea trupul şi-a veştejit cu postiri şi privegheri,
Din dorirea fierbinte a mîntuirii sufletului.
Averi bogate săracilor a împărţit,
Pe sine deplin voii lui Dumnezeu dăruindu-se.
În sfînta biserică tainic Domnul odată-i grăi,
Căci printr-o lumină mare ce tăie întunericul
Un glas auzi:
„Athanasia, Domnul blîndeţea şi smerenia iubeşte,
Pe acestea pururi mai presus de toate
Să lucrezi,
Cită vreme inima ta bate,
Şi duhul suflă în tine.”
Athanasia, suflet minunat,
Şarpele mîndriei întru sine l-a ucis.
Ea desăvîrşit voia proprie lui Dumnezeu
A supus,
Ascultătoare Lui precum soarele pe cer.
Domnul dragostea ei a răsplătit,
Cu har peste har.
Iar cînd ceasul ieşirii ei a sosit,
El o a aşezat
Întru ale Sale locaşuri cereşti.
Drept aceea, indata ce s-a pornit lupta, Sfantul s-a si aratat marturisitor al lui Hristos. Nevrand sa se supuna poruncilor imparatesti, de a indeparta icoanele din biserici, a fost izgonit din scaun si pribegea, mutandu-se din loc in loc, propovaduind, oriunde mergea, si marturisind, neschimbate, parintestile dogme. Si isi petrecea viata, pe cat putea, ca si Sfantul Apostol Pavel, in necazuri, in primejdii si in stramtorari si in dese mutari, dar iubind dreapta credinta. Si, asa, pribeag, slujind lui Dumnezeu pana la sfarsitul zilelor sale, si placand Lui, intru toate, a adormit cu pace in Domnul.
Intru aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Antuza, flica imparatului Constantin Copronim (+ 811).
Intru aceasta zi, cuvant din Minunile Maicii Domnului, despre taina Euharistiei.
Gandurile acestea chinuindu-l, Pelanghie, ca un om neinvatat si simplu ce era, avea multa tristete si nu indraznea sa intrebe pe vreun om, ci a alergat numai catre Preasfanta, spunandu-i ei si rugandu-se: "Stapana si Doamna a lumii, te rog pe tine, eu nevrednicul, robul Tau, fa-mi darul acesta, ca sa cunosc Taina Sfintei Liturghii, cum se schimba painea si vinul in Trupul si Sangele Domnului nostru, ca nu pot sa inteleg taina aceasta desavarsit". Asa, de multe ori rugandu-se Pelaghie, cu multe lacrimi, dupa ce s-a savarsit prefacerea celer Sfinte, iata, intr-o zi, la vremea cand a zis: "Mai ales pentru Preasfanta, Preacurata", s-a facut nearatat, pentru ochii lui, Sfantul Trup, ca nu mai era pe disc. Iar preotul L-a cautat, ca nu cumva sa fi cazut jos, din neluare aminte si din uitarea Lui, dar n-a gasit nimic. Deci, ingrozit si ingrijorat, a plans cu amar, rugandu-se si zicand: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, stiu ca, pentru putina mea credinta si indoire pe care am avut-o, catre Preasfantul Trup al Stapanului meu, s-a maniat pe mine Domnul si S-a departat de la mine, ca sa nu ma impartasesc cu El, eu nevrednicul. Ci, roaga-L pe Dansul, Cel ce este nepomenitor de rau, ca sa ma ierte, ca un milostiv, sa nu se manie pe mine, pana la sfarsit." Acestea zicand, preotul cel evlavios a vazut inaintea Sfintei Mese, pe Imparateasa ingerilor cea preaslavita, care avea in bratele ei pe Domnul nostru Iisus Hristos, Prunc mic si preafrumos, si a zis catre Pelaghie: "Pruncul acesta este Facatorul si Ziditorul lumii, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu si Om desavarsit. Pe Acesta L-am zamislit din Duhul Sfant si L-am nascut fara stricaciune, ramanand fecioara. Acesta a patimit si a murit pe cruce, ca un om, pentru mantuirea lumii si a inviat si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui, ca unul ce este de o fiinta cu Dansul si impreuna pe scaun sezator, pentru aceasta, iarasi, va sa vie sa judece toata lumea. Acesta, si acum, in fiecare zi, pentru milostivirea Lui si pentru multa bunatate, Se pogoara, negrait si minunat, in chipul paini si al vinului, pentru multa dragoste, pe care o are catre voi, oamenii, si vi se da spre mancare si spre bautura si spre sfintirea suflelului vostru. Deci, pipaie-L pe Dansul si fara de frica il incearca, si sa cunosti, ca este adevarata vederea si nu nalucire, ci trup adevarat, cu carne si cu sange, dupa cum L-am nascut, si asa se face si painea si vinul, cu care slujiti Sfanta Liturghie. Dar, pentru ca firea omeneasca nu poate sa manance carne cruda, nici sa bea sange, pentru aceasta prea cu intelepciune, Cel milostiv si atotputernic Se schimba in paine si in vin, ca sa-L primeasca fiecare cu dorinta si cu dragoste. Impartaseste-te, dar cu Dansul, cu evlavie si cu credinta, ca acel ce se impartaseste cu vrednicie, cu dansul se face partas dumnezeiestii Lui slave".
Acestea zicand, Stapana cea mult laudata, a pus pe dumnezeiescul Prunc pe Sfanta Masa si, inchinandu-se Acestuia, cu multa evlavie si smerenie, s-a facut nevazuta. Iar preotul, cu frica multa si cu bucurie, a luat in mainile sale pe Pruncul acela dumnezeiesc si sarutandu-L cu evlavie si cu smerenie, a cunoscut ca, dupa adevar, era un prunc cu trup viu. Apoi L-a pus pe Sfanta Masa cu multa bucurie si, cazand la pamant, a zis acestea cu lacrimi: "Cred, Doamne, si marturisesc ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai nascut din Pururea Fecioara Maria si multumesc milostivirii Tale si Preacuratei Maicii Tale, de al carei dar m-am invrednicit, astazi, eu nevrednicul, si ma iarta pe mine, ca un milostiv, pentru nepriceperea mea cea mai dinainte. Si, dupa cum m-ai invrednicit a te vedea cu trupul, cu care Te-ai, nascut din Fecioara, asa, iarasi, pentru rugaciuniie Ei, invredniceste-ma sa ma impartasesc cu Tine, nu ca un Prunc, ci ca paine, precum a fost si mai inainte". Asa rugandu-se, s-a ridicat si a vazut iarasi sfanta Paine, ca si mai inainte, si s-a impartasit, veselindu-se.
Dupa acestea, traind viata minunata si placuta lui Dumnezeu, s-a dus la imparatia cea cereasca, pe care, sa dea Dumnezeu sa o dobandim noi toti, in Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.
Sinaxar 12 Aprilie
Întru această lună, în douăsprezece zile, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul.
Acest
sfant parinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în vremea
prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârşindu-se prin
înecare în râul Buzău. Despre aceasta a scris Marele Vasile,
arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaştele sale de la Biserica
din Goţia.
Tot întru această zi, facem pomenirea Sfântului
Vasile, episcopul cetăţii Pariei din Asia cea Mică, cel care s-a
săvârşit la anul 775, mărturisind pentru sfintele icoane.
Tot întru această zi, pomenirea cuvioasei Antusa (Antuza), fiica împăratului Constantin Copronim.
Aceasta precuvioasa maica s-a nevoit în mănăstirea numită a "Bunei înţelegeri", in care cu pace s-a săvârşit în anul 811.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Dima şi Protion.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor Mucenici Mina, David şi Ioan, care au pătimit în Palestina în anul 636.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui
nostru Acachie cel Nou, care a sihăstrit în Schitul Cavsocalivia din
Sfântul Munte Athos şi care cu pace s-a săvârşit la anul 1730.
Tot în această zi pomenim aducerea de la Zila la
Constantinopol a Cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,
în anul 942.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Isaac Sirul (Sirianul) care s-a nevoit în Spoletania Italiei în veacul al şaselea.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului lerarh Zenon Mărturisitorul, episcopul Veronei, care cu pace s-a săvârşit la anul 371.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant de indemn al Sfantului Ioan Gura-de-Aur, ca sa ne sculam la miezul noptii, la rugaciune.
Drept aceea, iubitule, sa te scoli noaptea si sa-ti pleci genunchii si sa cazi la Dumnezeu, rugandu-te, ca, mai mult decat la rugaciunile cele din zi, isi pleaca urechea Sa Domnul, spre rugaciunile cele din noapte. Adu-ti aminte de David Imparatul, cum zicea: "De sapte ori in zi te-am laudat". Si iarasi: "In miezul noptii m-am sculat, sa ma marturisesc Tie, pentru judecatile dreptatii Tale". Apoi: "Ostenit-am intru suspinul meu, spala-voi in toate noptile patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda." Ganditi-va, dar, fratilor, ca David era imparat si avea atatea griji si, iata, asa facea in toate noptile. Iar noi, ce raspuns vom da Lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre, petrecand in lene ? Zic voua, fratilor, si surorilor: Sa ne sculam noaptea, ca sa ne rugam lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre si sa ne marturisim Lui. Ca, in vreme de noapte, nu tulbura mintea cuvintele cele desarte. Si cum o vor tulbura, cand toti dorm si nu se vede nimeni, nici nu casca cineva, nici nu face zgomot. Iar ziua nu se poate sa fie asa, ca vede multe tulburari si are multe ganduri si, chiar de te-ai intari mult, nu vei putea sa aduci lui Dumnezeu acel fel de rugaciuni, incat sa fie casa noastra ca o biserica de noapte. Ca a zis Domnul: "Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor".
Sa ne sarguim fratilor, sa ne rugam in toate zilele si in toate noptile, ca sa dezlegam puterile pacatelor. Drept aceea, zic voua, sa ne sculam noaptea, daca nu, chiar la miezul noptii, cel putin spre ziua. Ca zice Proorocul: "De mi-am adus aminte de Tine in asternutul meu, in dimineti am cugetat la Tine". Ca noaptea in doua se desparte, adica spre a trupului odihna si spre a sufletului mantuire. Scoala-te dar noaptea si te roaga lui Dumnezeu, sa cazi inaintea Lui, suspinind pentru pacatele tale. Chiar si milostenie daca am face, iar fiecare ne-am lenevi la rugaciune, atunci nu ne vom putea mantui. Sa nu ne lenevim, dar a ne ruga, Ziditorului nostru, ca sa mantuiasca sufletele noastre, ca un bun si de oameni iubitori. Ca a Lui este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cugetare
Răul împărat Constantin Copronim avea o
fiică foarte virtuoasă, pe fecioara Antuza, care era ramura frumoasă a
unei rădăcini rele. În ciuda presiunilor pe care tatăl le făcea asupra
ei ca să se mărite, Antuza a rămas de neclintit, căci ea hotărîse
nestrămutat, din dragoste curată, să se închine cu desăvîrşire
Stăpînului Hristos. După ce tatăl ei a murit, Antuza şi-a împărţit toate
imensele sale averi săracilor, a intrat într-o mînăstire şi s-a
îmbrăcat în îngerescul chip.
Uluitor lucru este ca cineva să-şi împartă toată averile săracilor, dar şi mai uluitor este cînd cei ce fac aceasta sînt dintre mai marii lumii, tineri şi frumoşi, care, dispreţuindu-şi rangul, calităţile, frumuseţea, tinereţea şi toate bogăţiile lor sau ale lumii, se închină cu dragoste întru totul lui Hristos Dumnezeu.
Domnul însuşi a zis că greu îi este unui
bogat să intre întru împărăţia Cerurilor (vezi Matei: 19: 23). Da, cu
adevărat greu este, dar iată că nu imposibil.
Căci celui care se dispreţuieşte pe sine îi este foarte uşor să dispreţuiască şi cele ce sînt mai jos de sine: bogăţiile întregii lumi şi însăşi lumea.
Luare aminte
Să luăm aminte la Domnul Hristos Cel înviat:
- La cum a intrat la ucenicii Săi prin uşile încuiate şi le-a dăruit pacea Lui;
- La cum nici un zid, nici o piedică materială nu îl puteau împiedica să apară acolo unde El voia, cu trupul Lui transfigurat.
Predică
Despre cetatea care se zideşte – „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13: 14)
Fraţilor, unde mai vedem noi acum
slăvitele cetăţi cele din vechime, Ninive şi marele Babilon? Astăzi doar
şopîrlele mai mişună în praful ce s-a ales din acele colosale turnuri.
Memfis şi Teba, oare nu erau ele mîndria faraonilor egipteni,
stăpînitorii pămîntului? Dar astăzi iată că oamenii de ştiinţă întîmpină
dificultăţi în a determina cu exactitate locul pe care se vor fi
ridicat aceste celebre cetăţi. Totuşi să lăsăm acum la o parte aceste
cetăţi din cărămizi şi piatră. Să luăm în considerare cetăţile din
sînge, carne şi oase. Căci oamenii îşi zidesc cetăţile trupurilor lor
mult mai încet şi mult mai anevoios decît fortăreţele şi catedralele.
Oamenii cheltuie uneori cîte nouăzeci şi o sută de ani ca să-şi zidească cetăţile trupurilor lor, iar la urmă văd că toate strădaniile lor dureroase au fost zadarnice. Ceea ce le-a luat zeci de ani de grijă şi frică de toată vremea se prăbuşeşte în ţarina mormîntului într-o clipeală de ochi.
Dar oare a cui cetatea trupească ar putea
fi scutită vreodată de un asemenea dezastru? A nimănui. Dar să lăsăm şi
cetăţile trupurilor noastre. Să ne gîndim acum la cetăţile fericirii,
pe care oamenii şi le durează din generaţie în generaţie. Materialele
din care se durează aceste cetăţi sînt: veselia, plăcerea, averile,
posturile înalte, onorurile şi gloria. Şi unde se află aceste cetăţi? Ca
o pînză de păianjen se ţes ele în jurul omului uneori într-o clipă, şi
tot ca o pînză de păianjen se rup şi se împrăştie, făcîndu-1 pe acel
odată fericit mai nefericit decît toţi nefericiţii. Cu adevărat noi
oamenii nu putem avea aici cetate stătătoare. De aceea o căutăm noi pe
cea care va să fie. Această cetate se zideşte din duh, viaţă şi adevăr.
Aceasta este cetatea al cărej unic Arhitect este Stăpînul nostru lisus
Hristos. Această cetate se numeşte împărăţia Cerurilor, viaţa veşnică,
sălaşul îngerilor, limanul sfinţilor şi scăparea mucenicilor. În această
cetate nu mai există nici un fel de dualism al binelui şi al răului, ci
toate sînt curate şi neamestecate, zidite întru armonia fericită şi
frumoasă a binelui. Toate cele zidite în această cetate sînt menite să
dureze veşnic. Fiecare cărămidă a acestei cetăţi va dura în eternitate,
căci cărămizile toate sînt oamenii şi îngerii cei vii. în această cetate
domneşte Stăpînul Domn lisus Hristos cel înviat.
O, Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase,
Cel Care ai înviat a treia zi din mormînt, izbăveşte-ne pre noi dintre
ruinele vremelniciei acesteia, şi du-ne cu milostivire către a Ta
veşnică cetate a cerului. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea
în veci, Amin!
