• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompie şi a celor treizeci şi şase împreună cu dînşii
Aceştia toţi au luat mucenicia pentru
Hristos şi s-au încununat cu slava cea nepieritoare sub domnia
împăratului Decius. La porunca împăratului, cezarul Africii a vestit
poporului că toată suflarea trebuia să iasă şi să aducă jertfe idolilor.
Cei care se opuneau erau ameninaţi cu torturi înfricoşătoare. Auzind de
aceste ameninţări, mulţi au căzut de la credinţă şi au început să se
închine idolilor. Dar aceştia patruzeci despre care ne este acum
vorbirea au rămas neclintiţi în mărturisirea lui Hristos, zicînd: „Fraţilor,
să ne păzim a ne lepăda de Stăpînul nostru Hristos, ca nu cumva şi El
să Se lepede de noi înaintea Tatălui Său Celui din ceruri şi înaintea a
mii de îngeri!“. Cezarul i-a împărţit pe mucenici în două cete.
Treizeci şi şase dintre ei, după ce au fost bătuţi crunt, scrijeliţi şi
răniţi, după ce pe răni li s-a turnat sare, au fost omorîţi prin tăierea
capului. Primii patru însă au fost aruncaţi în închisoare legaţi în
lanţuri grele de fier în jurul gîtului, mîinilor şi picioarelor. Dar un
înger al Domnului s-a pogorît în acea închisoare, s-a atins de obezile
în care erau încuiaţi, iar lanţurile au căzut. După aceea, îngerul a
gătit o masă aleasă pe care le-a întins-o înainte, şi mucenicii au
ospătat. Ei au fost apoi iar scoşi la privelişte şi torturaţi, apoi iar
aruncaţi în închisoare. Cezarul a poruncit apoi vrăjitorilor şi
descîntătorilor să adune tot felul de jivine scîrboase, de şerpi
otrăvitori şi de scorpioni, pe care le-a închis în celula mucenicilor,
ca aceştia să fie muşcaţi şi să moară în chinuri. Dar scîrboasele
tîrîtoare nu s-au atins de plăcuţii lui Dumnezeu, ci s-au strîns într-un
ungher, unde au rămas nemişcate timp de trei zile. În a treia zi, cînd
uşa închisorii s-a deschis, jivinele s-au repezit şi i-au muşcat de
moarte pe vrăjitorii şi descîntătorii care apăruseră în pragul ei,
iţindu-şi capetele. Neputînd deci nimic împotriva celor patru mucenici,
cezarul a poruncit în cele din urmă uciderea lor prin decapitare. Fiind
aduşi la locul execuţiei, ei au cîntat în toată vremea psalmi şi laude
Domnului Dumnezeu, Care i-a învrednicit de moarte mucenicească. Ei au
luat cu cinste cununa biruinţei la anul 250, aflîndu-se vrednici de
împărăţia Cerurilor.
• Pomenirea celor șase mii de Sfinţi Mucenici din Georgia
În pustia Sfintului David din Garesia,
Georgia, s-au aflat odinioară douăsprezece mînăstiri, în care timp de
secole mulţime mare de monahi au petrecut în mari nevoinţe pustniceşti,
în anul 1615, Şahul Iranului Abbas întîiul a atacat Georgia, devastînd-o
şi omorînd prin decapitare mulţime de creştini. Odată, pe cînd se afla
la vînătoare în dimineaţa Sfintei Zile a Învierii, Şahul Abbas a
observat o mulţime de lumini pe un munte. Aceia erau monahii celor
douăsprezece mînăstiri care înconjurau în procesiune biserica Sfintei
învieri, purînd în mîini făclii aprinse. Aflînd că aceia erau monahi,
Şahul Abbas a întrebat uluit: „Dar oare nu am dat morţii întreaga
Georgie, trecînd-o prin ascuţişul săbiei?!” El atunci a dat poruncă
soldaţilor săi să-i ucidă imediat prin tăierea capului pe toţi acei
monahi, în momentul acela un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea
Avei Arsenic şi i-a vestit moartea lor imediată, de neînlăturat.
Cuviosul Arsenie a dus vestea fraţilor lui. Ei autunci cu toţi s-au
împărtăşit cu Preacuratele lui Hristos Taine, pregătindu-se de moarte.
Năpraznic după aceea au apărut persanii, care mai întîi 1-au tăiat în
bucăţi pe stareţ, care le-a ieşit primul în întîmpinare, iar apoi pe
toţi ceilalţi. Această mulţime de monahi a luat cununa muceniciei cu
cinste, la anul 1615. Aşa au fost distruse aceste străvechi şi faimoase
mînăstiri care, timp de mai bine de o mie de ani au fost sfintă vatră de
duhovnicie care a luminat şi a încălzit întreaga Georgie. Doar două
dintre mînăstiri au fost reînviate, existînd şi astăzi: Mînăstirea
Sfîntului David, şi Mînăstirea Sfîntului Botezător şi Înaintemergător
loan. La vremea muceniciei celor şase mii de monahi, Regele georgian
Arhil a luat moaştele sfinţilor şi le-a îngropat cu cinste. Pînă în ziua de astăzi aceste sfinte moaşte împrăştie bună mireasmă şi au putere vindecătoare.
Sinaxar 10 Aprilie
În această lună, în ziua a zecea, pomenirea
sfinţilor mucenici Terentie, African, Maxim, Pompie şi alţi treizeci şi
şase, care erau însoţitorii fericitului Zenon, ai lui Alexandru şi ai
lui Teodor.
Aceşti sfinţi mucenici au fost din Africa în anii împăratului
Deciu şi a guvernatorului Fortunian. Şi ieşind porunca să se lepede toţi
de credinţa lui Hristos, iar cei care se vor ţine de ea, şi n-ar vrea
să se plece împăratului, să fie chinuiţi în tot chipul. Văzând aceşti
patruzeci că mulţi alunecau şi mergeau la rătăcire, se vorbiră între ei
şi se uniră a sta împotrivă bărbăteşte, şi să se îmbărbăteze bine cu
vitejia sufletului şi a trupului pentru mărturisirea lui Hristos,
aducând aminte unul altuia cuvintele lui Hristos, care îndemnau pe
credincioşi spre mărturisire. Şi stând ei de faţă înaintea
guvernatorului Fortunian propovăduiră puterea lui Hristos şi neputinţa
chipurilor celor fără de simţire, ce se cinsteau de păgâni, iar
guvernatorul a poruncit să fie băgaţi în temniţă. Şi trimiţând ca să
aducă pe însoţitorii fericitului Zenon şi ai lui Alexandru şi Teodor,
care şi mai înainte veniseră la cercetare, şi îndemnau ca să se despartă
de credinţa lui Hristos şi să se închine la idoli. Însă ei stând
împotrivă şi arătând statornicia credinţei din cuvintele lor, au fost
supuşi la felurite şi nenumărate chinuri, în mai multe rânduri. Dar ei
în aceste chinuri s-au îndulcit de ajutorul cel de la Dumnezeu, căci au
căzut legăturile de pe dânşii prin arătare de îngeri, şi îndulcindu-se
şi de hrană, iarăşi au stat de faţă înaintea guvernatorului, cu suflet
viteaz; şi chinuindu-i cu strujirea, i-au dat la fiare să-i mănânce,
însă nici una nu s-a atins de ei. Pierzând guvernatorul nădejdea cea
pentru dânşii, a poruncit de le-au tăiat capetele.
Tot în această zi, pomenirea sfintei proorociţe Olda.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Iacov preotul şi Aza diaconul.
Aceşti sfinţi au fost pe vremile lui Sapor împăratul
persienesc; Iacov era din satul numit Farnata, iar Aza din satul ce se
numia Vitniora. Fiind prinşi şi înfăţişaţi la Ahoshargan întâiul
vrăjitor, şi în privelişte mărturisind pe Hristos, le-au turnat pe nări
muştar cu oţet; apoi au fost bătuţi, şi fiind spânzuraţi sus, goi şi
fără de acoperământ, îngheţau de răceala nopţii. Apoi mai în urmă fiind
pogorâţi, şi neplecându-se a jertfi soarelui şi focului, din porunca
stăpânitorului li s-au tăiat capetele; şi aşa purtătorii de cununi s-au
suit în ceruri.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noul
mucenic Dima, care a suferit mucenicia în Smirna, la anul 1363 şi care
prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Aceasta vazand-o, dreptcredinciosii Terentie, Pompius si toti cei impreuna cu dansii, patruzeci fiind toti, s-au unii a sta impotriva barbateste, intarindu-si si vitejia sufletului si a trupului, pentru marturisirea lui Hristos, aducandu-si aminte de cuvantul Domnului, Care indeamna pe ucenicii Sai spre marturisire, zicand: "<>Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida" (Matei 1O, 28).
Deci, stand in fata dregatorului Fortunian, tinerii acestia propovaduiau puterea lui Hristos si neputinta idolilor, fara de simtire, ce se cinsteau de pagani, iar dregatorul a poruncit sa fie aruncati in temnita. Si a trimis dregatorul sa aduca pe sotiile fericitilor Zenon, Alexandru si Teodor si ele ii indemnnau sa se desparta de credinta in Hristos si sa se inchine la idoli, ca sa ramana in viata. Iar ei, prin cuvintele lor, impotrivindu-se din porunca dregatorului, au fost batuti cu toiege cu ghimpi si cu vine de bou, si atat i-a zdrobit, incat se rupea carnea de pe ei. Deci, le-au strapuns spinarile cu tepusi de fier, inrosite in foc, turnand peste rani otet amestecat cu sare. Si, cu cat chinurile erau mai cumplite, cu atat credinta lor era si mai mare, rugandu-se neincetat lui Hristos sa ii intareasca in credinta.
I-au dus, apoi, din nou, in temnita, i-au legat cu lanturi grele de gat, de maini si de picioare, i-au silit sa se culce pe tepi de fier sub dansii si i-au tinut mai multe zile nemancati si fara apa, dar ei toate le-au rabdat, ramanand tari in credinta, primind indulcirea ajutorului de la Dumnezeu.
Deci, pierzand orice nadejde de a-i intoarce, de la Hristos, la idoli, dregatorul a poruncit sa le taie capetele. Si aza, primind cununa biruintei, s-au mutat la Domnul.
Deci il ruga pe el un oarecare frate, ca sa petreaca impreuna cu dansul in pustie, iar el zicea: "Nu vei putea suferi ispitei satanei in pustie". Iar acela, mai mult II ruga, zicand: "Toate le voi rabda". Si l-a primit pe el si intr-o alta pestera i-a poruncit lui sa petreaca. Iar, dupa ce a venit noaptea, au inceput dracii a-l supara cu ganduri spurcate, tulburandu-l pe el. Deci, acela, alergand, a spus lui ava Ilie ceea ce i se intamplase. Iar Sfantul, mergand acolo, a insemnat locul acela si i-a poruncit lui, ca, de acum, fara de frica, sa petreaca acolo.
Iar acestea, un sihastru din pustia din apropiere le spunea fratilor ce veneau la dansul.
Viaţa Sfintilor Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompie și alți 36
Aceasta zicând, a pus uneltele cele de muncire dinaintea poporului, pe care văzându-le, mulţi s-au înfricoşat şi supunându-se ighemonului, s-au depărtat de credinţa în Hristos. Iar unii dintre credincioşi, în număr de patruzeci, cu tărie au vrut să moară pentru Hristos. Şi grăiau cu nădejde unul către altul: "Păziţi-vă, fraţilor, ca să nu ne lepădăm de Hristos, Dumnezeul nostru, ca nici Acela să nu se lepede de noi înaintea Tatălui Celui ceresc şi a sfinţilor Lui îngeri. Aduceţi-vă aminte de ceea ce a zis Domnul: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă; ci vă temeţi mai mult de cel ce poate şi sufletul şi trupul să-l piardă în gheenă". Astfel robii lui Hristos întărindu-se unul pe altul cu cuvinte, ighemonul Fortunaţian le-a zis: "Vă văd bărbaţi înţelepţi, desăvârşiţi cu anii şi mă minunez pentru ce staţi într-o nebunie ca aceasta; căci mărturisiţi că Acela este Dumnezeu şi Împărat, pe care evreii, ca pe un făcător de rele, L-au răstignit".
Atunci Sfântul mucenic Terentie i-a răspuns pentru toţi: "De ai fi cunoscut o, ighemoane, puterea lui Hristos Cel răstignit, lăsând rătăcirea idolească, te-ai fi închinat Aceluia şi i-ai fi slujit Lui; căci este Fiul lui Dumnezeu, îndurat şi milostiv, Care cu bunăvoirea lui Dumnezeu, Tatăl Său, S-a pogorât pe pământ şi pe a Sa dumnezeire unind-o cu omenirea, pentru mântuirea noastră a răbdat Crucea de bună voie". Ighemonul a zis: "Jertfiţi zeilor, iar de nu veţi voi să jertfiţi, apoi mădularele voastre le voi arde şi vă voi pierde pe voi". Iar Sfântul Terentie a răspuns: "Oare ţi se pare că cu frica ne vei îngrozi pe noi? Nu suntem aşa de slabi, ca, lăsând viaţa cea fără de moarte şi pe dătătorul Acela, să ne închinăm dumnezeilor celor străini. Deci, fă degrabă ceea ce voieşti a face, scornind munci împotriva noastră, că suntem robi tari şi statornici ai lui Hristos".
Mâniindu-se ighemonul, a poruncit ca să-i dezbrace de haine şi să-i tragă la capiştea cea idolească; şi erau idolii împodobiţi cu îmbrăcăminte de aur şi de argint de mult preţ. Deci, intrând ighemonul, a zis către sfinţi: "Jertfiţi lui Heracle marele zeu, că-i vedeţi slava şi puterea!" Iar Sfântul Terentie a zis: "Te amăgeşti singur neştiind cele ce-ţi sunt ţie de folos; pentru că dumnezeii tăi aceştia sunt pietre, lemne, aramă şi fier şi i-aţi împodobit cu aur, ca să se amăgească oamenii şi să-i depărteze pe dânşii de viaţa veşnică. Că acei idoli nu văd, nu grăiesc, nu aud şi nu umblă, că sunt făcuţi de mâini omeneşti şi cu asemănare omenească închipuiţi. Deci, asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce nădăjduiesc în ei. Spuneţi dar, rogu-vă, oare pot să-şi ajute lor, aceia pe care-i numiţi dumnezei? Sau pot să izbândească asupra celor ce le fac lor rău? Şi dacă lor nu-şi pot ajuta, apoi cum ne vor ajuta nouă?"
Acestea auzindu-le ighemonul, a poruncit ca pe Terentie, African, Maxim şi pe Pompia să-i arunce în temniţa cea mai dinăuntru şi cu toată întărirea să-i păzească, zicând: "Mâine dimineaţă îi voi scoate pe dânşii la cercetare". Iar pe fericitul Zinon, Alexandru şi Teodor, împreună cu toţi ceilalţi în număr de 36, punându-i înaintea judecăţii aproape de capiştea idolească, a zis către dânşii: "Deoarece din sfada şi cearta voastră cea dintâi, nici o sporire sau folos nu s-a făcut, ascultaţi-mă pe mine şi aduceţi jertfe marelui zeu Heracle". Răspuns-au sfinţii: "De multe ori ţi-am spus că suntem creştini, de care lucru te-ai înştiinţat de la cele dintâi întrebări, şi niciodată nu vei putea să ne îndupleci ca să cinstim pe necuraţii idoli şi să ne închinăm lor, pentru că îţi vom răspunde cu uşurinţă la toate întrebările tale". Zis-a ighemonul: "Dacă nu voiţi să ascultaţi sfaturile mele de voie, apoi şi fără de voie veţi asculta poruncile împăraţilor celor nebiruiţi". Şi a poruncit să-i bată fără de cruţare cu toiege grele şi cu vine uscate. Iar sfinţii mucenici, ridicându-şi mâinile spre cer, au strigat într-un glas, zicând: "Caută spre noi, Doamne, Dumnezeul nostru, şi ajută robilor tăi şi ne izbăveşte de cel potrivnic".
Aceasta auzind-o ighemonul, poruncea ca mai cumplit să-i bată; şi mulţi slujitori s-au schimbat, unii după alţii bătând şi iarăşi a poruncit să-i bată cu beţe, deşi toate cele dinlăuntru ale lor se vedeau. Însă atât de luminoase şi de vesele erau feţele mucenicilor, încât toţi se minunau de răbdarea şi de bărbăţia cea nebiruită a sfinţilor. Iar după bătaie a zis către dânşii ighemonul: "Jertfiţi zeilor şi vă veţi libera". Iar sfinţii tăceau. Deci, mâniindu-se ighemonul, a poruncit să ardă ţepi de fier, să le frigă spatele lor, apoi cu oţet şi sare să ungă rănile lor şi cu aspre bucăţi de păr să le frece.
Atunci sfinţii mucenici ai lui Hristos, căutând spre cer au zis: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai mântuit din cuptorul cel aprins pe cei trei tineri Anania, Azaria şi Misail, nelăsându-i să se vatăme de văpaie cât de puţin; iar pe Daniil din gurile leilor l-ai izbăvit, pe Moise din mâinile lui Faraon l-ai scos şi pe Sfânta Tecla de foc şi de fiare ai apărat-o; Cel ce dai iubiţilor Tăi desăvârşită biruinţă asupra vrăjmaşilor; Cel ce ai ridicat din morţi pe Păstorul oilor Cel Mare, pe Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos; Cel ce ne-ai arătat nouă multe faceri de bine; Cel ce ai zidit lumina şi ai întins cerul ca o piele; Cel ce numeri mulţimea stelelor şi le ştii numele tuturor; Cel ce ai dus adevărul până la marginile pământului, auzi-ne şi pe noi, cei ce ne rugăm Ţie şi din nevoile noastre izbăveşte-ne, că a Ta este slava în veci. Amin".
Sfârşindu-şi ei rugăciunea, ighemonul iarăşi umplându-se de mânie, a poruncit ca spânzurându-i, să-i strunjească cu unghii de fier, încât curgea sângele ca pâraiele din coastele lor. Dar de muncile acelea cumplite, nici cât de puţin nu se biruiau, nici nu slăbeau; pentru că Dumnezeu îi întărea, dându-le putere şi tărie. Şi a zis către dânşii ighemonul: "Oare v-au învăţat pe voi muncile? Oare v-aţi deprins a vă depărta de la nebunia voastră, sau încă în necurăţia voastră petreceţi?" Iar sfinţii nimic nu au răspuns. Ighemonul a zis atunci cu mânie: "Vouă vă zic acestea, necuraţilor". Iar sfinţii, căutând spre cer, au zis: "Dumnezeule Atotputernice, Cel ce altădată ai plouat cu foc asupra cetăţii Sodoma pentru fărădelegile ei, deci şi acum răstoarnă şi risipeşte această capişte necurată a necuraţilor zei, pentru adevărul Tău".
Zicând aceasta, şi-au făcut semnul crucii lui Hristos pe feţele lor şi au suflat asupra capiştei şi îndată au căzut idolii cu mare zgomot şi s-au risipit la pământ. Atunci sfinţii mucenici au zis către ighemon: "Vezi pe zeii tăi? Unde este acum tăria şi puterea lor? Oare n-au putut să-şi ajute lor?" Iar după puţin timp a căzut şi capiştea şi s-a risipit până în temelie. Deci, umplându-se ighemonul de multă mânie, pentru stricarea zeilor săi şi a capiştei, a poruncit ca pe sfinţii mucenici să-i taie cu sabia. Iar ei de un răspuns de moarte ca acela veselindu-se, slăveau pe Dumnezeu şi bucurându-se mergeau la locul cel de moarte. Sosind acolo, şi-au plecat genunchii, şi-au întins cu osârdie grumajii sub sabie pentru Hristos. Şi aşa au murit ucişi de sabie. Iar nişte bărbaţi bine credincioşi luând sfintele lor trupuri, le-au îngropat la un loc sfânt.
După uciderea acestor sfinţi mucenici, a poruncit ighemonul, ca pe Sfinţii Terentie, African, Maxim şi Pompia, să-i aducă înaintea sa şi a zis: "Jertfiţi zeilor, iar de nu, rău veţi pătimi şi nimeni nu va putea să vă scoată din mâinile mele". Răspuns-au sfinţii: "Suntem creştini, precum de multe ori ţi-am spus şi în Hristos ne-am pus nădejdea noastră. Iar diavolilor nu ne vom închina, nici vom sluji zeilor tăi şi de muncile tale nu ne temem. Deci, pune asupra noastră orice fel de muncă vei voi; pentru că noi credem Dumnezeului nostru, că biruit vei fi de noi, precum şi diavolul este biruit de Hristos, Cel ce ne întăreşte, ca să-ţi biruim socotinţa ta cea rea".
Deci, ighemonul a poruncit ca iarăşi să ducă în temniţă pe sfinţii mucenici şi fiare grele să pună pe grumajii lor, iar mâinile şi picioarele să le lege cu legături de fier, ba încă şi cuie de fier să le aştearnă pe pământ şi pe acelea să pună pe mucenici, nelăsând pe cineva din creştini să intre la ei, ca să le dea hrană. Într-o mucenicie ca aceea fiind sfinţii şi rugându-se lui Dumnezeu, la miezul nopţii a strălucit o lumină mare în temniţă şi Îngerul Domnului a stat înaintea lor şi a zis către dânşii: "Terentie, Africane, Maxime şi Pompie, robii Dumnezeului Celui de sus, sculaţi-vă şi întăriţi-vă trupurile voastre". Acestea zicându-le îngerul, s-a atins de lanţurile cele de fier şi îndată lanţurile, rupându-se, au căzut. Şi iată o masă s-a văzut înaintea lor, plină de toate bunătăţile. Şi le-a zis îngerul: "Odihniţi-vă şi primiţi hrana pe care v-a trimis-o Hristos vouă!" Iar sfinţii, binecuvântând pe Hristos Dumnezeu, s-au întărit cu hrana şi cu băutura aceea şi au dat mulţumire Stăpânului lor.
Străjerii, văzând lumină în temniţă, au intrat înăuntru şi au văzut pe sfinţii mucenici bucurându-se şi veselindu-se şi au spus aceasta ighemonului. Iar acela, scoţând dimineaţa pe sfinţii mucenici, i-a pus înaintea judecăţii şi a zis către dânşii: "Au nu v-au învăţat pe voi chinurile ca să vă lepădaţi de nebunia voastră, să vă apropiaţi de zei şi să vă închinaţi lor?" Răspuns-a Sfântul Terentie: "Nebunia aceasta să fie la noi şi la toţi cei ce iubesc pe Dumnezeu, căci cel nebun al lui Dumnezeu este mai înţelept decât oamenii, iar înţelepciunea omenească este nebunie la Dumnezeu. Nebuni şi fără de minte am fi fost dacă, lăsând pe Dumnezeu, ne-am fi închinat diavolilor, precum faci tu". Iar ighemonul, mâniindu-se de acele cuvinte, a poruncit ca spânzurându-i pe dânşii la munci, cu unghii de fier să le strunjească coastele. Fiind strunjiţi sfinţii, se rugau lui Dumnezeu, zicând: "Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui ce este în veci, Lumina creştinilor, nădejdea noastră cea încredinţată, fii cu noi şi ne ajută; nu ne ruşina pe noi cei ce pătimim pentru numele Tău cel Sfânt".
Astfel rugându-se, nu simţeau muncile cumplite, căci Hristos le uşura. Apoi iarăşi a poruncit ighemonul să-i arunce în temniţă şi a chemat vrăjitorii şi descântătorii cei ce ştiau să farmece fiarele şi jivinele. Le-a poruncit ca pe cele mai cumplite jivine, pe aspide, vipere şi şerpi, cu farmecele lor adunându-le să le închidă în temniţă cu mucenicii. Şi făcându-se aceea, jivinele târându-se pe lângă picioarele sfinţilor mucenici, nici nu se atingeau şi nici nu-i vătămau pe ei; iar sfinţii, cântând, preamăreau pe Dumnezeu. Astfel trei zile şi trei nopţi sfinţii şezând închişi în temniţă cu jivinele, în a patra zi, noaptea a trimis ighemonul să afle, oare mucenicii sunt omorâţi şi mâncaţi de şerpi? Iar trimişii, apropiindu-se de uşile temniţei, au auzit pe sfinţii legaţi, cântând şi lăudând pe Dumnezeu.
Apoi, vrând ca să ştie neapărat ce se face în temniţă, s-au suit deasupra şi au descoperit acoperământul şi au văzut pe sfinţi şezând şi pe Îngerul Domnului stând, dar nelăsând jivinele să se apropie de sfinţii mucenici. Aceasta văzând-o, s-au spăimântat şi au spus ighemonului. Şi foarte de dimineaţă sculându-se ighemonul, a poruncit fermecătorilor ca să ia din temniţă şerpii, aspidele, viperele şi toate jivinele, iar pe mucenici să-i ducă la judecată; şi după ce fermecătorii s-au apropiat de temniţă şi au grăit după obicei cuvintele cele vrăjitoreşti, nu i-au mai ascultat jivinele. Şi fiind uşile descuiate, toate cu multă mânie au sărit asupra fermecătorilor lor şi i-au rănit de moarte; pe toţi ceilalţi oameni care se aflau acolo i-au omorât şi au fugit la locurile lor. După aceea sfinţii răbdători de chinuri au fost duşi la ighemon spre a fi judecaţi.
Văzându-i ighemonul nevătămaţi câtuşi de puţin, s-a umplut de mânie şi i-a osândit la tăiere de sabie. Atunci sfinţii s-au bucurat cu bucurie negrăită şi, mergând la moarte cu veselie, cântau: Mântuitu-ne-ai pe noi, Doamne, de cei ce ne necăjesc şi pe cei ce ne urăsc pe noi i-ai ruşinat. Iar slujitorii ducându-i la locul de moarte, şi-au împlinit porunca. Astfel mărturisitorii lui Hristos şi-au luat cununa muceniciei, iar nişte bărbaţi cucernici îngrijind sfintele lor trupuri, le-au îngropat cu cinste, ca la două stadii de cetate, întru slava Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care împărăţeşte în vecii vecilor. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ascultare.
Si zicea: "A spus, unul din stareti: Am vazut patru randuieli in ceruri. Intaia randuiala este a omului bolnav, care lauda pe Dumnezeu. A doua randuiala este a aceluia ce are iubirea de straini si pe aceasta o slujeste. A treia randuiala este a celui ce vietuieste in pustie si nu vede om. A patra randuiala este a aceluia ce sta in ascultare la un parinte duhovnicesc si i se spune, pentru Dumnezeu. Iar acela ce avea ascultarea, purta un brau de aur si avea mai mare slava decat ceilalti. Deci, am zis celui ce ma purta pe mine: Cum de are mai mare slava acest calugar, decat ceilaiti ? Iar acela, raspunzand, mi-a zis mie: De vreme, ce cel ce iubeste pe straini, a sa voie face, asemenea si pustnicul, de a sa voie, se duce in pustie, iar cel ce are ascultare, toata voia sa lasandu-si, se supune lui Dumnezeu si parintelui sau duhovnicesc, pentru aceasta mai mare slava, decat ceilaiti, are.
Deci, acum stiti, o fratilor, ca bine este a face ascultare pentru Dumnezeu, auzindu-i, in parte, cinstea si slava faptelor ei, careia si cuvinte de lauda ii voi canta, ca sa o cinstesc: O, ascultare, nascatoarea tuturor faptelor bune, o, ascultare, mantuirea credinciosilor, o, ascultare, aflatoarea Imparatiei, o, ascultare, deschizatoarea cerurilor, care inalti, pe oameni de pe pamant, o, ascultare, vietuitoarea cea impreuna cu ingerii, o, ascultare, crescatoarea tuturor sfintilor, ca prin tine s-au sadit si cu tine s-au savarsit".
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Varlaam.
Acolo nimeni din cei ce vorbesc, sau mesteri la cuvant, sau amagitori la cuvant, la raspunsuri, sau cu puterea bogatiei, sau cu mandria, sau cu daruri imbelsugate, nu va putea fura judecata cea dreapta. Ci, Cel fara partinire si cu adevarata judecata, in cumpene, drepte, pe toate le va judeca, si cuvintele si faptele si gandurile. Dupa aceea, vor merge cei ce au facut cele bune, in viata vesnica, intru lumina cea nespusa, impreuna cu ingerii veselindu-se si, de toate bunatatile cele negraite indulcindu-se, curati vor sta inaintea Sfintei Treimi. Iar cei ce au facut cele rele si toti necuratii si pacatosii se vor trimite in osanda cea vesnica, care se cheama gheena focului, viermele cel neadormit, scrasnirea dintilor si alte neinchipuite chinuri. Iar cea mai rea, decat toate, este a fi cineva strain de Dumnezeu si lepadat de la fata Lui cea preadulce si lipsit de slava cea negraita si mustrat inaintea a toata faptura si a fi rusinat cu rusinea ce nu are sfarsit. Ca, dupa ziua raspunsului aceluia infricosator, toate cele hotarate nemutate vor fi si neschimbate. Luminata bucurie a dreptilor nu va avea sfarsit, chinurile pacatosilor nu vor lua odihna niciodata, nici alta judecata nu va mai fi dupa aceea, nici alt raspuns pentru fapte, nici slabire ori schimbare, ci, in veci, va fi cu dansii chinul osandirii.
Deci, acestea asa fiind, in ce chip, care, ni se cade nu noua a fi in cinstitele noastre indeletniciri si intru cele binecuvantate ale vietii, ca sa ne invrednicim a scapa de certarea si dreapta manie ce va sa fie si de vesnica munca si a sta de-a dreapta Fiului lui Dumnezeu ? Ca aceea, adica, partea cea dreapta, este starea dreptilor, iar pacatosilor le este data partea cea preaticaloasa, de-a stanga. Iar pe dreptii de acolo, Stapanul, oi binecuvantate numindu-i, intru imparatia cea fara de sfarsit ii va duce, iar pe pacatosi, cu manie si blestem izgonindu-i de la fata Sa, cea blanda si lina, in munca cea vesnica, cea preaamara si preacumplita, cu blestem, ii va trimite. Aceluia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la cei șase mii de sfinţi mucenici din Georgia
Şase mii de bineplăcuţi Domnului
De Slăvită Înviere a lui Hristos
Se veselesc.
Şase mii de inimi creştineşti
O turmă bogată de mieluşei nevinovaţi.
Ţinînd făclii aprinse în ale lor mîini,
Cîntări de laudă cu dulceaţă aduc Domnului,
Sfintă Biserică în procesiune
Înconjurînd;
Pînă ce lup sângeros din negura nopţii ieşit,
Cu a sa haită de lupi băutoare de sînge,
Năvăli şi ucise
Pre mieluşeii lui Hristos.
Dar nu mieluşei erau aceştia,
Ci adevăraţi păstori
Ai neamului georgian cel multpătimitor.
Ei erau sfinţi şi luminători,
Cu toţii monahi,
Nevoitori minunaţi.
Arsenie de sus tainic primi
Vestea muceniciei lor,
Şi grabnic vesti fraţilor lui:
„Fraţilor mei, ai Georgiei fii,
Ceasul nostru a sosit
De a bea paharul Domnului nostru, Cel blînd;
Este paharul dulce
Al jertfei pentru El.
Iată lupi sîngeroşi năvălesc în munte.
Să grăbim fraţilor,
Din Paharul Vieţii mai înainte
Să ne împărtăşim.
Apoi să grăbim spre botezul nostru
Cel sângeros.
Să ne pocăim de ale noastre păcate,
Şi de ale poporului,
Nădejdea si tot gîndul nostru
La Domnul să le-avem.
Să iertăm greşiţilor noştri,
Căci iată înaitea noastră
Porţile Cerului se deschid.
Frate pe frate să ne iertăm,
Ca şi noi cu adevărat
De învierea Domnului să ne împărtăşim!
Hristos a înviat!
Pînă la moarte pre El
Noi Il propovăduim!
Cugetare
Cînd omul se desprinde cu mintea de
pămînt şi o deschide către Dumnezeu cu dorinţa de a îi placea Lui,
Dumnezeu îi arată unuia ca acesta sfînta Lui voie într-o felurime de
moduri. Sfîntul Petru Damaschinul scrie:
„Dacă omul are dorire întreagă şi statornică de a se face plăcut Domnului, atunci Domnul îi arată acestuia sfînta Lui voie fie prin gîndurile ce-i vin, fie prin vreo altă persoană, fie prin Sfintele Scripturi.”
Un astfel de om capătă într-adevăr o
sensibilitate ascuţită şi neînşelătoare, capabilă să distingă voia lui
Dumnezeu şi din cele dinlăuntru şi din cele din afară. Întreaga
lume se face pentru unul ca acesta ca o harpă cu zece strune bine
acordate, din care nici un sunet nu este care să nu fie produs de
degetul lui Dumnezeu.
Luare aminte
Să luăm aminte la Domnul Hristos Cel înviat:
- La cum S-a înfăţişat El înaintea celor doi ucenici care mergeau pe drumul către Emaus, şi cum ei nu L-au recunoscut;
- La cum inimile lor ardeau în piepturile lor pe cînd El le vorbea pe cale, şi cum L-au recunoscut numai cînd El a binecuvîntat şi a frînt pîinea înaintea lor;
- La cum Domnul S-a făcut apoi nevăzut.
Predică
Despre nădejdea cea vie
– „Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos,
Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a
născut din nou, spre nădejde vie.” (I Petru l: 3).
Fraţilor, cine este cel care are o nădejde moartă şi cine acela care are o nădejde vie?
Cel care nădăjduieşte în lucruri moarte are o nădejde moartă. Iar cel care nădăjduieşte în Dumnezeul Cel Viu are o nădejde vie.
Mai departe:
cel care nădăjduieşte în sine însuşi şi în ajutorul omenesc are o nădejde moartă. Pe cînd cel care nădăjduieşte în Dumnezeul Cel Viu are o nădejde vie.
Şi mai departe:
cel care nădăjduieşte în noroc şi bunăstarea vieţii acesteia pămînteşti şi scurte, şi care nu mai speră nimic dincolo de groapă, are o nădejde moartă. Pe cînd cel care nădăjduieşte în înviere şi în viaţa veşnică a împărăţiei celei Cereşti are o nădejde vie.
Adevărat grăiesc vouă, nădejdea vie este mult mai bună decît nădejdea cea moartă;
tot aşa cum viaţa este mult mai bună decît moartea, cum lumina este mai
bună decît întunericul, cum sănătatea este mai bună decît boala, iar
înţelegerea şi priceperea mai bune decît ignoranţa şi prostia. Dar Cine
este Cel Care a arătat oamenilor nădejdea cea vie, Cine este El şi cum a
arătat aceasta? Sfîntul Apostol Petru ne răspunde la întrebare: Domnul
nostru lisus Hristos ne-a arătat-o, prin Slăvită lui înviere cea din
morţi, cea de a treia zi. Nimeni altul nu ne-a arătat-o decît Domnul
Hristos, şi prin nimic altceva decît învierea Sa din morţi.
Prin învierea Sa Domnul a dat aripi nădejdilor slabe ale omului, care au luat putere şi s-au întins dincolo de mormînt, arătîndu-i omului scopul, ţelul şi roadă vieţii lui, care merge mult mai departe decît groapa mormîntului.
Acestea
toate ne sînt adeverite nouă nu de vreun om credul, ci de însuşi
apostolul cel care multă vreme a şovăit în credinţă şi care chiar s-a şi
lepădat de Domnul de trei ori. De aceea tocmai el este cel care
ne adevereşte nouă nădejdea învierii Domnului, iar o adeverire a
Slăvitei Învieri care vine tocmai de la el nouă ne este scumpă foarte.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cel Care ai înviat a treia zi din morţi, dezrădăcinează nădejdea cea
moartă din inimile noastre, şi sădeşte în ele nădejdea cea vie, pentru
rugăciunile Sfântului Apostol Petru, cel mai dintîi al Tău! Căci Ţie se
cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
